Lupta, martie 1934 (Anul 13, nr. 3704-3730)

1934-03-01 / nr. 3704

. ANUL XIII No. 3704 CONST. MILLE Fost director politic Bscenbrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții și autorități .... .Lei 1000 Fe 12 luni .....«••••• » SOC Pe 6 „ .................................................. 400 f*e 3 .. ............................ 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) I Duelul Goga-lamandi­n i­pocrizie demagogică Ce se desprinde din discu­ţia ce a avut loc, la Camera, asupra gărzei de fer? ■ înainte de toate iese în evi­denţă preocuparea d-lui Goga de-a „ralia toate mişcările sin­cer naţionale într’un mă­­nunchiu cu scopul de-a lua conducerea ţării în timp apro­piat” şi în acest scop şeful naţionalilor­ agrarieni chiamă toată suflarea „liberă sau în­carcerată” — să se mişte as­cultând lozinca România a Românilor. Cu alte cuvinte d. Goga chiamă spre d­-sa anti­semiţii liberi ce stau încă în jurul d-lui Cuza cum şi tero­rişti încarceraţi al căror şef a dispărut. D. Goga s'a încurcat în pro­priile sale iţe politice sau mai bine zis politicianiste. Când­ a creat partidul agrarian — de­şi la noi nu există partid care să nu fie agrarian — nu s’a gândit că are să-l transforme în partid antisemito-terorist. Nu ştim dacă apelul d-lui Goga va fi ascultat de antise­miţi cari deocamdată au nu numai un şef dar şi un Kron­­prinţ, precum nu ştim dacă gardiştii liberi sau... încarce­raţi, cari au şi ei căpitanii lor, vor răspunde la apelul d-lui Goga. Ceia ce ştim însă precis e că toate celelalte partide nu se vor lăsa să fie desfiinţate de d. Goga. Aşa dar nu-i nici o primejdie, nu se simte nici în massele dela oraşe, nici în cele dela sate, vreun curent pentru dictatura teroristă fas­­cisto-hitleristă pe care vrea s'o înjghebe d. Goga pentru a reface România nouă. S’a mai desprins d­in duelul parlamentar Goga-Iamandi şi ipocrizia dictatorilor noştri. Dacă d. Goga consideră ca fa­limentar regimul democratic, dacă d-sa este partizan al me­todei de guvernare fascistă sau hitleristă, cum se explică dragostea mare ce o manifes­tă acum pentru libertăţile pu­blice şi mai ales cum se ex­plică revolta ce o manifestă fiindcă guvernul liberal, în acţiunea de apărare a statu­lui, a recurs la măsuri excep­ţionale, a disolvat o organiza­ţie teroristă, a arestat pe cei învinuiţi că, în mod clandes­tin, încearcă să provoace miş­cări subversive? Ce înseamnă intemeiar­ea d-lui Petrovici cu privire la libertatea pressei când se ştie cum a practica­t-o d. Goga, la guvern şi cum se practică sub regimul fascist sau hitlerist? Cum poate pre­tinde un „revoluţionar*” ca d. Goga unui guvern reacţionar, dispreţuitor de libertăţile pu­blice, să intre în Constituţie, în legalitate, să lase dictato­rul ca împreună cu antisemi­ţii liberi şi cu teroriştii în­carceraţi să pornească acţiu­nea pentru instaurarea dicta­­turei, adică a desfiinţăm tu­turor liber­tăţilor? Cu alte cuvinte d. Goga pre­tinde partidelor de guvernă­mânt să se sinucidă pentru ca să vină la masa succesor­a­­lă moştenitorii veseli, antise­miţii şi teror­iştii d-lui Goga! D. Iamandi, care se relevă din ce în ce mai mult ca un om politic bine pregătit pen­tru a rezista agitatorilor şi demagogilor ce şi-au perdut busola politică, a r­espins, cu o mare facilitate, primul a­­tac al revoluţionarului şef al fascismului nostru. Se menţine încă acum un vânt de nebunie în unele sta­te, mai ales în acele învinse şi unde s’au prăbuşit monar­hiile. Avem bolşevism, fas­cism, nazism. E o goană după o formă nouă de guvernământ. Dar ea nu se găseşte, nu exis­tă. Tot regimul monarhic sau republican, tot regimul de­­mocr­at va domina încă multă vreme lumea. Misiunea demo­craţiei nu s’a sfârşit. Din cau­za dezechilibrului economic, care a zguduit omenirea, nu mai funcţionează regulat, nor­mal, instituţiile pe cari se în­temeiază regimul democratic. De aci slăbirea autorităţei, a independenţei puterilor în stat, a aservirei puterei exe­cutive, a creărei de privile­gii anumitor corporaţiuni, etc. Asta nu înseamnă că a pierit democraţia. E poate bolnavă. Leacul există. Revizuirea le­gală a stărei actuale de lu­cruri, restabilirea libertăţei puterilor în spiritul de a se restabili astfel drepturile ce­tăţenilor,­­restabilirea autori­tăţei şi stabilit­aţei, o reformă sau—cum­ zice d. Mihalache — o corijare, şi democraţia a­­re să-şi îndeplinească misi­unea ei civilizatorie şi în vii­tor. Curentele acestea noui, toa­te mişcările, extremiste, sunt trecătoare, fiindcă lumea nu poate trăi încătuşată şi apoi unde nxx există libertate, nu există nici propăşire, nu exis­tă viaţă, ci sclavie. Nu în­­tr’acolo merge omenirea. R. x. Aviaţia inaintea Senatului­ ­, General Văitoianu a adus eri, într’o formă destul de a­­larmantă, chestiunea aviaţiei militare înaintea Senatului. Ca punct de plecare, s’a re­ferit la apelul de acum un an al sub-secretariatului de stat al Aviaţiei în favoarea tim­brului aviatic. Apelul acela e­­ra motivat de afirmaţia că si­tuaţiunea aviaţiei militare e inferioară celei din 191®. De atunci, a afirmat d. ge­neral Văitoianu că s’ar fi chel­tuit sume foarte importante, fără însă a se aplica un pro­gram de unificare a acestui armament. Nu intenţionăm să intrăm în amănunte technice. Dar sunt în Parlament două comisii de Apărare Naţională şi înna­­intea lor chestiunile acestea trebuesc aduse, nu cu discur­suri, ci cu date şi fapte. Inutil de reamintit impor­tanţa care se acordă în toate statele problemei aviaţiunei şi a apărărei oraşelor împotriva primejdiei atacurilor aeriene. Franţa face acum o nouă mare sforţare în sensul acesta. La apelul făcut cu prilejul creărei timbrului de aviaţie contribuabilii au răspuns fără să discute. Ei aşteaptă acum începutul rezultatelor acestui sacrificiu şi vor să fie liniştiţi în urma întrebărilor de om­ ale genera­lului Văitoianu in Senat. Răspunsul acesta trebue să vie şi să aducă la cunoştinţă lucruri precise. S. U. R. In aşteptarea primarului Capitalei Pe planul municipal politica Bucureştilor s’a întors la epoca lui Niţă Berechet. Primarul general al Capitalei, cei de sectoare, ca şi ajutoarele lor, sânt suspendaţi, primarul de Galben e la pat pe urma „argu­mentelor” ce i s’au aplicat la cap de „cetăţeni indignaţi” dispăruţi şi cu neputinţă de descoperit. E infinit de regretabil, ca să evităm alte calificări. Intre timp, Capitala e sub mor­mane de zăpadă murdară şi cu cât ne surîde soarele de primă­vară, cu atât periferia înoată pâ­nă­ la brâu în noroaie, iar pivni­ţele şi bordeiele stau sub apă. Centrul nu e mai fericit. A­­fară de Calea Victoriei, bulevar­dul şi câteva strade laterale bi­necuvântate prin domiciliile câ­torva puternici ai silei, ghiaţa şi zăpada fac imposibilă circulaţia, întreţin o murdărie fără prece­dent în ultimii ani şi ameninţă cu inundarea toate imobilele. De săptămâni de zile se aşteap­tă spargerea gheţei şi ridicarea ei şi a zăpezilor, fără ca să se ivească echipele municipale. Dacă nu există în Bucureşti gospodărie comunală, există însă­ minister de interne şi apelăm la el să ia măsuri urgente ca sufe­rinţele locuitorilor şi pietonilor, primejdiile locomoţiunii şi ruşi­nea Capitalei să înceteze. Sub ochii ministerului de In­terne, o asemenea stare munici­pală nu este admisibilă. P. 6. 4 PAQ1A11 LtJ 3 Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Ţara poate suporta un buget de 25-30 de miliarde Dar se fură groaznic ! Putregaiul din aparatul nostru fiscal Un om de inimă, bun cunoscă­­tor al putregaiului care e pe toată erarhia aparatului nostru fiscal, îndurerat şi îngrijorat de situaţia financiară la care a ajuns statul românesc, ne pune la dispoziţie articolul­ de mai jos, asupra că­ruia atragem serioasa atenţiune a ministrului de finanţe: Cincizeci la sută d­in impu­­ner­ile fiscale se fură de orga­nele fiscale ele constatare­­şi impuneri, iar din restul (ră­mas bun impus), alte 25 la sută se pâstieşte (până se dă uitărei) de organele de înca­sare, contra sperţ. Deci în vis­tieria Statului, la finele anu­lui, nu intră decât 25 la sută. Deşi aceste fraude su­nt cuno­scute de toţi, banda n’a fost încă stârpită, căci ea operea­ză, în numele legei, este bine organizată şi mai ales solidară, iar miniştrii cari trec pe la Fi­nanţe, sunt doar musafiri. Fie­care membru din bandă are atribuţii foarte precise, deci nu se ceartă niciodată pe pra­dă şi c vai de contribuabilul care ar îndrăzni să protesteze contra sperţului, este purtat de la Ana la Caiafa, până ce în fine ajunge tot la spert, dacă nu voeşte să fie impus dublu, lată şi atribuţiunile fie­cărui membru din bandă, precum şi sursa veniturilor. 1) Controlorul are veniturile lui grase din impunerile deri­zorii; 2) Perceptorul din păsu­iri; 3) Casierul adiţiei din a­­chitarea ordonanţelor cu acre­ditivele.... nesosite?!; 4) Cel dela timbru din calculele de favoare; 5) Cel dela roluri (partizi) prin descărcări cu recipise... fictive sau debitări în minus; 1­) Administratorul deși e­­înglodat în hârtii, gă­sește însă timp pentru anche­te rentabile; 7) Directorul, din anularea sau reducerea amen­zilor de milioane, din marile succesiuni etc. şi altă Vlaşcă; 8) Iar inspectorul (aici e che­ia), din muşamalizarea an­chetelor prin întârzieri voite, contra organelor fiscale, sau din sperţuri grase de la, contri­buabilul care speriat de lăco­mia cont­rol anului, a cerut re­ducerea­ impozitului. Contro­lul scriptelor la adiţie nu e­­xistă din mai multe cauze ca­pitale. Se fură în familie. Nu se pot aplica sancţiuni din lipsă de autoritate şi apoi... prestigiul breslei e în joc! Ceva de necrezut: pentru toate plângerile contribuabi­lului, directorul cere referinţe ad­torului, iar acesta.... funcţi­­onarului rechemat! Cum se fură? Foarte simplu: pr­in te­roare. Se impune contribua­bilul cu maximum de impune­re, amenzi, sechestru, etc. pen­tru ca, după încasarea sperţu­lui, să-l scadă la minimum, să-i ridice sechestrul (să-l pă­suiască), să-l descarce la ro­luri etc. In chipul acesta, funcţionarul, fiscal din gra­dul inferior r­ealizează 10.000 —20.000 lei lunar în numerar sau în natură, iar cel superi­or, 50.000—100.000 lei, aşa că poate plăti chirii lunare (da­că n’are palat) de 5.000—6.0O0 lei — deşi toată leafa lui e 6— 10.000 lei, îşi procură mobi­le de 400.000—500.000 lei; ţine două servitoare, are gardero­bă princiară pentr­u întreaga familie, o avere în bijuterii, telefon şi radio; automobil proprietate sau cu pra­­vile­giatură nesfârşită şi scumpă vara pentru familie, banchete peste banchete date tăinuito­­rilor sau complicilor de ziua onomastică, la Paşte şi Cră­ciun, mese de 20—30 tacâ­muri, ce costă 10.000—15.000 lei, petreceri şi orgii cu femei­le. In fine, o risipă a banului public de te înspăimântă şi scandalizează. Cei cari fură dar fac economii sunt toţi mi­lionari, iar restul o duc nu­mai într’o risipă. Dacă sunt întrebaţi de cu­rioşi de unde au acest bănet, apaşii fiscali au câte o justi­­ţie care în buzunar, moştenire dela soţie, sunt datori la bănci etc. Numai dela marile socie­tăţi, fabrici, angrosişti şi mai ales de la marile succesiuni, (ce sunt pitite în sertarele di­rectorului şi ad-toruli din marile oraşe tinde aceşti con­tribuabili (cu ştirea organelor fiscale) operează cu două rân­duri de registre). Statul pierde anual 5,6 miliarde, în timp ce inspectorul sau administra­torul se înapoiază d­in aşa zi­sele anchete cu tradiţionalul plic doldora de hârtii ele ban­că pe sexli. Şi această ţară bogată este pusă sub­ controlul străin! Pentru stârpirea acestei can­grene fiscale, propun: 1) Să se prevadă în noua lege premii pentru denunţăto­rii fraudelor, fie ei chiar mi­­tuitorii (contribuabili), iar pentru funcţionarul fiscal (in­chizitorul) destituire cu zile de închisoare. In chipul aces­ta, toţi incorigibilii în mai pu­ţin de un an vor înfunda puş­căriile, iar cei corecţi —­ căci avem ,şi de ăştia — împreună cu noii numiţi (înlocuitorii), vor echilibra bugetul ţării. 2) Examinându-se cazierele, să se trieze cei buni de cei răi. 3. Să se publice impunerile şi cei cu rămăşiţe. 4) Să se facă anchetă la „ma­rii contribuabili” din marile oraşe, iar organele fiscale vi­novate să fie imediat suspen­date, arestate, percheziţionate şi supuse controlului avere! 5) Secretarul general al mi­nisterului de finanţe trebue să fie un om de o ener­gie şi o asprime deosebită, şi care să ţină personal un registru cu partida fiecărui inspector în care să se vadă: a) Data dele­gaţiei, b) când a depus ra­­por­tul, c) rezultatul anchetei. 6) Să se ferească de inter­venţia acelor par­lamentari la cari alear­gă de obicei toţi a­­cei funcţionari incorecţi cari sunt dispuşi la toate sacrifici­­le materiale căci au de unde. 7) Să se dea curs anonime­lor, cari adeseori sunt făcute de chiar subalternii celor denunţaţi, deci de cunoscă­tori. Contrar, mai înainte de a se pune în aplicare noua refor­mă fiscală, se va­ înregistra o catastrofă financiară. După mine, ţara poate su­porta un buget de 25—30 mi­liarde, dar numai cu fierul roşu. P. P. ------ —■— ■ ' ■■— - Apărarea libertăţilor cetăţeneşti Sir John Simon despre grupările extremiste Sir John Simon, ministrul de externe bi­itanic, nu a avut în vremea din urmă, ceia ce se numeşte o „presă bună” în Anglia. In special presa liberală şi democrată i-au reproşat minis­trului de externe, în nenumă­rate rânduri, atitudinea sa în faţa problemelor internaţi­onale la ordinea zilei. Astfel se explică şi faptul că a circulat în mod insistent zvonul că Sir John Simon va tr­ece la ministerul de Interne, lăsând altei personalităţi con­ducerea politicii externe. Şi totuşi, săptămâna tr­e­­cută, Sir John Simon a rostit la Glasgow, în Scoţia, o cu­vântare politică mult şi favo­rabil comentată în presa lon­doneză. De reţinut e însă fap­tul că obiectul cuvântării a fost o problemă mai de gra­bă de politică internă, dar în care se r­eflectează concepţia democratică tradiţională a democraţilor şi leberalilor en­glezi cari au oferit întotdeau­na­ omenirii exemplul unei po­litici sănătoase şi chibzuite. D. John Simon a vor­bit des­pre problema grupărilor ex­­tremiste şi despre apărarea li­bertăţilor cetăţeneşti. „Dacă ne găsim la unele eve­nimente recente petrecute în străinătate — a declarat textual Sir John Simon — trbue să a­­firm că nu consider deloc depla­sat momentul pentru a declara că nu avem nevoie de nici un fel de organizaţii private pentru a menţine ordinea în această ţară. „Nu este deloc o ideie înain­tată sau modernă de a instrui o duzină de recruţi în uniformă pentru a, susţine prin eforturile lor fizice o anumită doctrină, sau pentru a apăra o anumită cauză. v „Utilizarea forţelor private a fost un fenomen care a apărut pentru prima oară în Anglia in timpul războiului celor două roze. • „Azi însă, dacă se iveşte o a­­meninţare a liniştii şi ordinii, ce­tăţenii cuminţi cheamă poliţia şi au toată încrederea că ea îşi va face datoria. „Căci poliţia va şti să păzească sau să restabilească ordinea mai bine decât orice „amatori” şi va servi interesele generale. „De altfel, existenţa unei forţe private şi neautorizate duce, în mod inevitabil, la crearea altei forţe, opusă, de acelaş fel”. Aceste declar­aţii constituesc prima manifestare publică a guvernului naţional englez faţă de noua mişcare a fasciş­tilor englezi, cari au îmbrăcat cămăşi negre şi aceia a fasciş­tilor irlandezi, cari au cămăşi albastre. Combătând sistemul organi­zaţiilor politice militariste, Sir John Simon, a făcut aluzii str­ăvezii la situaţia din acele ţări unde există azi un regim dictatorial. Cred — a declarat mai de­parte Sir John Simon — că nu a­firm un neadevăr exprimân­­du-mi convingerea că cetăţenii englezi nu au nimic de învăţat de la alţii în ceia ce priveşte liber­tăţile politice. „Esenţa libertăţilor politice britanice este următoarea: justi­ţia trebuie exercitată cu o desă­vârşită imparţialitate şi cât se poate de repede; oamenii cu ade­vărat­ pacinici trebuie să se bucu­re de deplina lor libertate; guver­narea trebuie să se desfăşoare sub autoritatea unui guvern par­lamentar; ordinea trebuie apă­­­rată de autorităţile responsabile pentru cari răspund, la rândul lor, sfetnicii Coroanei şi repre­zentanţii locali aleşi”. Aceste principii ale autori­tăţii de stat, sunt aprobate de întreaga presă engleză care urmăreşte cu nedumerire ac­ţiunea cămăşilor negre şi al­bastre în Marea Bi­itanie. Inutil să mai arătăm că aşa cum gândeşte Sir John Simon gândesc toţi oamenii de stat din Anglia. In consecinţă nu este vorba de o luptă între fascism şi de­mocraţie în Anglia. Dar atitudinea oamenilor de stat engleji faţă de feno­menul fascist constitue o do­vadă strălucită a forţei uriaşe pe care democraţia şi libera­­lismul o reprezintă încă în a­­cele ţări unde există o viaţă politică reală şi conştientă. A. EDUARD BENEŞ cunoscutul ministru d­e externe al Cehoslovaciei, va începe un turneu de conferinţe în Rusia subcarpatină C. Joi I ^ - J. lăL j^fD,recf^ rBp. / ' fcS ' rect Administrația ziarului agențiile de publicitate umărul în țară ei In strâinâtate Creionul actualităţii aima ! CETĂŢEANUL: —- li-le m­i­inistru, am­ clipit Şi n'am nici câştigat un han de un cuc de zile. dilaţi putea să ma scutiţi, de de­grevarea aia?! (Continuare în pag. 11-a) Lupta aeriană Avionul-tun în desfăşurarea mane­vrelor de vânătoare Francezii îşi amintesc şi azi cu justificat orgoliu de rolul ilustru­lui aviator din timpul marelui război, Rene Fonck. El a reuşit să doboare, după cifrele oficiale 75 de avioane inamice, iar meto­da sa a fost recunoscută ca cea mai eficace, din toate cele abor­date de marii „vânători” aero­nautici ai diferitelor ţări. Căpi­tanul René Fonck, supranumit Asul Aşilor interaliaţi, publică a­­ceste note în revista „Marian­ne” cu privire la aviaţia militară de apărare. Viitorul conflict, pe care-l do­rim cât mai îndepărtat posibil, va fi desigur cu totul diferit de războiul din 1914—1918, în ceea­­ce priveşte participarea aero­nautică. Aviaţia aeriana şi mai­­ales a­­viaţia de vânătoare, faţă de noui­­le condiţiuni impuse de perfor­manţa maşinilor se găsesc si­tuate pe un plan cu totul nou, care implică o utilizare cu totul severă a personalului. In războiul din 1918, lupta se dădea în genere la altitudini re­­­lativ uşoare faţă de posibilităţile actuale. Intr’adevăr, luptele se angajau între sol şi 6.000 de me­tri. Din punct de vedere fiziolo­gic, aceste altitudini nu prezen­tau prea grave inconveniente şi nu era nevoe să se recurgă la respiraţie artificială. Pe de altă parte, avioanele de bombardament treceau la altitu­dini relativ joase, mai ales a­­tunci când erau încărcate din greu cu explozibile. Intr’un even­tual viitor război, aceste forma­ţiuni masive de bombardament vor evolua la o astfel de înălfi-i­e, încât va fi cu totul în afară de raza de acţiune a artileriei adverse. Vânătorii vor fi deci o­­bligaţi sa le caute în straturi foarte înalte şi să manevreze la altitudini mari. S’au introdus aparatele respi­ratoare cu oxigen. Ele sunt însă cu totul obositoare pentru piloţi, fără să-i faciliteze manevrele în cari se angajează. In afară de a­­ceasta, la altitudini mari aerul e foarte rarefiat, şi nu numai lip­sa oxigenului din punct de vede­re al respiraţiei se manifestă, dar întregul organism e atins, slăbind reflexele pilotului, iar ac­ţiunea lui devenind foarte puţin eficace. Evident că pentru a se men­ţine timp mai îndelungat la mari altitudini, e nevoie ca avioanele să fie prevăzute cu cabine per­miţând izolarea pilotului de res­tul aerului şi conservându-şi ast­fel facultăţile fizice depline. E locul să arătăm că viteza a­­vioanelor de vânătoare de azi e infinit superioară celei de altă­dată. Avioanele de ieri atingeau 150—200 de km. pe oră, actua­lele avioane de vânătoare ating peste 400 km. pe oră. Rezultă deci­, că sunt cu totul altele con­­diţiunile de luptă. Lupta aeriană se sprijină în primul rând pe o serie întreagă de observaţii şi din calcularea timpului, după randamentul ma­şinilor pentru efectuarea unei manevre oarecare. In acest calcul, problema ră­mâne aceiaşi. Dată fiind însă viteza conside­rabilă de azi, timpul în care a­­paratul se va găsi în poziţia fa­vorabilă de tir e mult mai scurt ca înainte. A priori, rezultă că condiţiu­­nile pilotului vor fi mult mai grele ca altădată. Avionul­ tun care şi-a făcut a­­pariţia în timpul războiului, n’a mai fost pus în serviciu de la 1918. Am pilotat şi eu un aseme­nea tip, un Spad-tun. Anul ace­sta însă, aeronauţii mai multor puteri vor ieşi cu noui avioane de vânătoare-tun. Evident că acest tip de apara­te prezintă enorme avantagii prin faptul că, nouile posibilităţi de tir devenind din ce în ce mai dificile, tirul mitralierelor cu toa­tă precizia lor extraordinară, e în deficit. Un trăgător mediocru chit ca ar putea ciurui avionul adversar cu gloanțe — cazurile sunt infi­nite — nu-l va putea totuși scoa­te din luptă, pe câtă vreme e su­ficient să-l atingi di un obuz în oricare parte a aparatului pen­tru a-l primejdui considerabil. Nu putem intra în toate consi­­deraţiunile de ordin tactic ale a­­vioanelor de vânătoare şi, mai cu seamă, în ce priveşte avionul­­tun. Acesta e rolul statelor-ma­­jo­re cari au datoria de a studia­­T Granate Să nu cerem prea mult Un ziar face bilanţul crimelor să­vârşite în ultimul timp, in Bucureşti şi ai căror autori n’au fost incă des­coperiţi. Lista e lungă şi impresionantă. Votuşi, nu săntem de acord cu ob­servaţiile confratelui nostru, care fa­ce responsabilă Siguranţa poliţiei Capitalei de această stare de lucruri, pe care o găseşte intolerabilă. A prinde un hoţ, un asasin nu e chiar un lucru atât de uşor. Fără colaborarea amicală a criminalului e chiar aproape imposibil. După ce să-l recunoşti, de unde să ştii cine e? .El îşi­ lasă de pildă, la locul crimei, o pălărie. E ăsta un in­diciu, când se ştie că toţi locuitorii României Mari poartă pălării? Chiar dacă şi-ar lăsa costumul întreg, ghe­tele, cămaşa, uneltele cu cari a ope­rat, încă e puţin. O indicaţie ceva mai precisă ar fi numai un bilet ca adresa­ exactă, chiar dacă nu ar fi în­soţită de numele şi pronumele erou­lui şi de data naşterii. Lesne e să critici, dar căi de greu e să ajungi la­ rezultate când ai de a­­face cu criminali, cari se ştie că, în­deobşte, sânt oameni răi şi egoişti şi n’au într’ănşii sentimentul civic de a colabora şi ei la descoperirea lor­. Poliţia îşi face destul datoria că descoperă... crimele. Să mai descopere şi pe criminăli e o pretenţiune puţintel cam exage­rată. Să ne mulţumim cu ce se poate! BELGA

Next