Lupta, martie 1934 (Anul 13, nr. 3704-3730)
1934-03-01 / nr. 3704
. ANUL XIII No. 3704 CONST. MILLE Fost director politic Bscenbrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții și autorități .... .Lei 1000 Fe 12 luni .....«••••• » SOC Pe 6 „ .................................................. 400 f*e 3 .. ............................ 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) I Duelul Goga-lamandin ipocrizie demagogică Ce se desprinde din discuţia ce a avut loc, la Camera, asupra gărzei de fer? ■ înainte de toate iese în evidenţă preocuparea d-lui Goga de-a „ralia toate mişcările sincer naţionale într’un mănunchiu cu scopul de-a lua conducerea ţării în timp apropiat” şi în acest scop şeful naţionalilor agrarieni chiamă toată suflarea „liberă sau încarcerată” — să se mişte ascultând lozinca România a Românilor. Cu alte cuvinte d. Goga chiamă spre d-sa antisemiţii liberi ce stau încă în jurul d-lui Cuza cum şi terorişti încarceraţi al căror şef a dispărut. D. Goga s'a încurcat în propriile sale iţe politice sau mai bine zis politicianiste. Când a creat partidul agrarian — deşi la noi nu există partid care să nu fie agrarian — nu s’a gândit că are să-l transforme în partid antisemito-terorist. Nu ştim dacă apelul d-lui Goga va fi ascultat de antisemiţi cari deocamdată au nu numai un şef dar şi un Kronprinţ, precum nu ştim dacă gardiştii liberi sau... încarceraţi, cari au şi ei căpitanii lor, vor răspunde la apelul d-lui Goga. Ceia ce ştim însă precis e că toate celelalte partide nu se vor lăsa să fie desfiinţate de d. Goga. Aşa dar nu-i nici o primejdie, nu se simte nici în massele dela oraşe, nici în cele dela sate, vreun curent pentru dictatura teroristă fascisto-hitleristă pe care vrea s'o înjghebe d. Goga pentru a reface România nouă. S’a mai desprins din duelul parlamentar Goga-Iamandi şi ipocrizia dictatorilor noştri. Dacă d. Goga consideră ca falimentar regimul democratic, dacă d-sa este partizan al metodei de guvernare fascistă sau hitleristă, cum se explică dragostea mare ce o manifestă acum pentru libertăţile publice şi mai ales cum se explică revolta ce o manifestă fiindcă guvernul liberal, în acţiunea de apărare a statului, a recurs la măsuri excepţionale, a disolvat o organizaţie teroristă, a arestat pe cei învinuiţi că, în mod clandestin, încearcă să provoace mişcări subversive? Ce înseamnă intemeiarea d-lui Petrovici cu privire la libertatea pressei când se ştie cum a practicat-o d. Goga, la guvern şi cum se practică sub regimul fascist sau hitlerist? Cum poate pretinde un „revoluţionar*” ca d. Goga unui guvern reacţionar, dispreţuitor de libertăţile publice, să intre în Constituţie, în legalitate, să lase dictatorul ca împreună cu antisemiţii liberi şi cu teroriştii încarceraţi să pornească acţiunea pentru instaurarea dictaturei, adică a desfiinţăm tuturor libertăţilor? Cu alte cuvinte d. Goga pretinde partidelor de guvernământ să se sinucidă pentru ca să vină la masa succesorală moştenitorii veseli, antisemiţii şi teroriştii d-lui Goga! D. Iamandi, care se relevă din ce în ce mai mult ca un om politic bine pregătit pentru a rezista agitatorilor şi demagogilor ce şi-au perdut busola politică, a respins, cu o mare facilitate, primul atac al revoluţionarului şef al fascismului nostru. Se menţine încă acum un vânt de nebunie în unele state, mai ales în acele învinse şi unde s’au prăbuşit monarhiile. Avem bolşevism, fascism, nazism. E o goană după o formă nouă de guvernământ. Dar ea nu se găseşte, nu există. Tot regimul monarhic sau republican, tot regimul democrat va domina încă multă vreme lumea. Misiunea democraţiei nu s’a sfârşit. Din cauza dezechilibrului economic, care a zguduit omenirea, nu mai funcţionează regulat, normal, instituţiile pe cari se întemeiază regimul democratic. De aci slăbirea autorităţei, a independenţei puterilor în stat, a aservirei puterei executive, a creărei de privilegii anumitor corporaţiuni, etc. Asta nu înseamnă că a pierit democraţia. E poate bolnavă. Leacul există. Revizuirea legală a stărei actuale de lucruri, restabilirea libertăţei puterilor în spiritul de a se restabili astfel drepturile cetăţenilor,restabilirea autorităţei şi stabilitaţei, o reformă sau—cum zice d. Mihalache — o corijare, şi democraţia are să-şi îndeplinească misiunea ei civilizatorie şi în viitor. Curentele acestea noui, toate mişcările, extremiste, sunt trecătoare, fiindcă lumea nu poate trăi încătuşată şi apoi unde nxx există libertate, nu există nici propăşire, nu există viaţă, ci sclavie. Nu într’acolo merge omenirea. R. x. Aviaţia inaintea Senatului , General Văitoianu a adus eri, într’o formă destul de alarmantă, chestiunea aviaţiei militare înaintea Senatului. Ca punct de plecare, s’a referit la apelul de acum un an al sub-secretariatului de stat al Aviaţiei în favoarea timbrului aviatic. Apelul acela era motivat de afirmaţia că situaţiunea aviaţiei militare e inferioară celei din 191®. De atunci, a afirmat d. general Văitoianu că s’ar fi cheltuit sume foarte importante, fără însă a se aplica un program de unificare a acestui armament. Nu intenţionăm să intrăm în amănunte technice. Dar sunt în Parlament două comisii de Apărare Naţională şi înnaintea lor chestiunile acestea trebuesc aduse, nu cu discursuri, ci cu date şi fapte. Inutil de reamintit importanţa care se acordă în toate statele problemei aviaţiunei şi a apărărei oraşelor împotriva primejdiei atacurilor aeriene. Franţa face acum o nouă mare sforţare în sensul acesta. La apelul făcut cu prilejul creărei timbrului de aviaţie contribuabilii au răspuns fără să discute. Ei aşteaptă acum începutul rezultatelor acestui sacrificiu şi vor să fie liniştiţi în urma întrebărilor de om ale generalului Văitoianu in Senat. Răspunsul acesta trebue să vie şi să aducă la cunoştinţă lucruri precise. S. U. R. In aşteptarea primarului Capitalei Pe planul municipal politica Bucureştilor s’a întors la epoca lui Niţă Berechet. Primarul general al Capitalei, cei de sectoare, ca şi ajutoarele lor, sânt suspendaţi, primarul de Galben e la pat pe urma „argumentelor” ce i s’au aplicat la cap de „cetăţeni indignaţi” dispăruţi şi cu neputinţă de descoperit. E infinit de regretabil, ca să evităm alte calificări. Intre timp, Capitala e sub mormane de zăpadă murdară şi cu cât ne surîde soarele de primăvară, cu atât periferia înoată până la brâu în noroaie, iar pivniţele şi bordeiele stau sub apă. Centrul nu e mai fericit. Afară de Calea Victoriei, bulevardul şi câteva strade laterale binecuvântate prin domiciliile câtorva puternici ai silei, ghiaţa şi zăpada fac imposibilă circulaţia, întreţin o murdărie fără precedent în ultimii ani şi ameninţă cu inundarea toate imobilele. De săptămâni de zile se aşteaptă spargerea gheţei şi ridicarea ei şi a zăpezilor, fără ca să se ivească echipele municipale. Dacă nu există în Bucureşti gospodărie comunală, există însă minister de interne şi apelăm la el să ia măsuri urgente ca suferinţele locuitorilor şi pietonilor, primejdiile locomoţiunii şi ruşinea Capitalei să înceteze. Sub ochii ministerului de Interne, o asemenea stare municipală nu este admisibilă. P. 6. 4 PAQ1A11 LtJ 3 Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Ţara poate suporta un buget de 25-30 de miliarde Dar se fură groaznic ! Putregaiul din aparatul nostru fiscal Un om de inimă, bun cunoscător al putregaiului care e pe toată erarhia aparatului nostru fiscal, îndurerat şi îngrijorat de situaţia financiară la care a ajuns statul românesc, ne pune la dispoziţie articolul de mai jos, asupra căruia atragem serioasa atenţiune a ministrului de finanţe: Cincizeci la sută din impunerile fiscale se fură de organele fiscale ele constatareşi impuneri, iar din restul (rămas bun impus), alte 25 la sută se pâstieşte (până se dă uitărei) de organele de încasare, contra sperţ. Deci în vistieria Statului, la finele anului, nu intră decât 25 la sută. Deşi aceste fraude sunt cunoscute de toţi, banda n’a fost încă stârpită, căci ea operează, în numele legei, este bine organizată şi mai ales solidară, iar miniştrii cari trec pe la Finanţe, sunt doar musafiri. Fiecare membru din bandă are atribuţii foarte precise, deci nu se ceartă niciodată pe pradă şi c vai de contribuabilul care ar îndrăzni să protesteze contra sperţului, este purtat de la Ana la Caiafa, până ce în fine ajunge tot la spert, dacă nu voeşte să fie impus dublu, lată şi atribuţiunile fiecărui membru din bandă, precum şi sursa veniturilor. 1) Controlorul are veniturile lui grase din impunerile derizorii; 2) Perceptorul din păsuiri; 3) Casierul adiţiei din achitarea ordonanţelor cu acreditivele.... nesosite?!; 4) Cel dela timbru din calculele de favoare; 5) Cel dela roluri (partizi) prin descărcări cu recipise... fictive sau debitări în minus; 1) Administratorul deși eînglodat în hârtii, găsește însă timp pentru anchete rentabile; 7) Directorul, din anularea sau reducerea amenzilor de milioane, din marile succesiuni etc. şi altă Vlaşcă; 8) Iar inspectorul (aici e cheia), din muşamalizarea anchetelor prin întârzieri voite, contra organelor fiscale, sau din sperţuri grase de la, contribuabilul care speriat de lăcomia control anului, a cerut reducerea impozitului. Controlul scriptelor la adiţie nu există din mai multe cauze capitale. Se fură în familie. Nu se pot aplica sancţiuni din lipsă de autoritate şi apoi... prestigiul breslei e în joc! Ceva de necrezut: pentru toate plângerile contribuabilului, directorul cere referinţe adtorului, iar acesta.... funcţionarului rechemat! Cum se fură? Foarte simplu: prin teroare. Se impune contribuabilul cu maximum de impunere, amenzi, sechestru, etc. pentru ca, după încasarea sperţului, să-l scadă la minimum, să-i ridice sechestrul (să-l păsuiască), să-l descarce la roluri etc. In chipul acesta, funcţionarul, fiscal din gradul inferior realizează 10.000 —20.000 lei lunar în numerar sau în natură, iar cel superior, 50.000—100.000 lei, aşa că poate plăti chirii lunare (dacă n’are palat) de 5.000—6.0O0 lei — deşi toată leafa lui e 6— 10.000 lei, îşi procură mobile de 400.000—500.000 lei; ţine două servitoare, are garderobă princiară pentru întreaga familie, o avere în bijuterii, telefon şi radio; automobil proprietate sau cu pravilegiatură nesfârşită şi scumpă vara pentru familie, banchete peste banchete date tăinuitorilor sau complicilor de ziua onomastică, la Paşte şi Crăciun, mese de 20—30 tacâmuri, ce costă 10.000—15.000 lei, petreceri şi orgii cu femeile. In fine, o risipă a banului public de te înspăimântă şi scandalizează. Cei cari fură dar fac economii sunt toţi milionari, iar restul o duc numai într’o risipă. Dacă sunt întrebaţi de curioşi de unde au acest bănet, apaşii fiscali au câte o justiţie care în buzunar, moştenire dela soţie, sunt datori la bănci etc. Numai dela marile societăţi, fabrici, angrosişti şi mai ales de la marile succesiuni, (ce sunt pitite în sertarele directorului şi ad-toruli din marile oraşe tinde aceşti contribuabili (cu ştirea organelor fiscale) operează cu două rânduri de registre). Statul pierde anual 5,6 miliarde, în timp ce inspectorul sau administratorul se înapoiază din aşa zisele anchete cu tradiţionalul plic doldora de hârtii ele bancă pe sexli. Şi această ţară bogată este pusă sub controlul străin! Pentru stârpirea acestei cangrene fiscale, propun: 1) Să se prevadă în noua lege premii pentru denunţătorii fraudelor, fie ei chiar mituitorii (contribuabili), iar pentru funcţionarul fiscal (inchizitorul) destituire cu zile de închisoare. In chipul acesta, toţi incorigibilii în mai puţin de un an vor înfunda puşcăriile, iar cei corecţi — căci avem ,şi de ăştia — împreună cu noii numiţi (înlocuitorii), vor echilibra bugetul ţării. 2) Examinându-se cazierele, să se trieze cei buni de cei răi. 3. Să se publice impunerile şi cei cu rămăşiţe. 4) Să se facă anchetă la „marii contribuabili” din marile oraşe, iar organele fiscale vinovate să fie imediat suspendate, arestate, percheziţionate şi supuse controlului avere! 5) Secretarul general al ministerului de finanţe trebue să fie un om de o energie şi o asprime deosebită, şi care să ţină personal un registru cu partida fiecărui inspector în care să se vadă: a) Data delegaţiei, b) când a depus raportul, c) rezultatul anchetei. 6) Să se ferească de intervenţia acelor parlamentari la cari aleargă de obicei toţi acei funcţionari incorecţi cari sunt dispuşi la toate sacrificile materiale căci au de unde. 7) Să se dea curs anonimelor, cari adeseori sunt făcute de chiar subalternii celor denunţaţi, deci de cunoscători. Contrar, mai înainte de a se pune în aplicare noua reformă fiscală, se va înregistra o catastrofă financiară. După mine, ţara poate suporta un buget de 25—30 miliarde, dar numai cu fierul roşu. P. P. ------ —■— ■ ' ■■— - Apărarea libertăţilor cetăţeneşti Sir John Simon despre grupările extremiste Sir John Simon, ministrul de externe biitanic, nu a avut în vremea din urmă, ceia ce se numeşte o „presă bună” în Anglia. In special presa liberală şi democrată i-au reproşat ministrului de externe, în nenumărate rânduri, atitudinea sa în faţa problemelor internaţionale la ordinea zilei. Astfel se explică şi faptul că a circulat în mod insistent zvonul că Sir John Simon va trece la ministerul de Interne, lăsând altei personalităţi conducerea politicii externe. Şi totuşi, săptămâna trecută, Sir John Simon a rostit la Glasgow, în Scoţia, o cuvântare politică mult şi favorabil comentată în presa londoneză. De reţinut e însă faptul că obiectul cuvântării a fost o problemă mai de grabă de politică internă, dar în care se reflectează concepţia democratică tradiţională a democraţilor şi leberalilor englezi cari au oferit întotdeauna omenirii exemplul unei politici sănătoase şi chibzuite. D. John Simon a vorbit despre problema grupărilor extremiste şi despre apărarea libertăţilor cetăţeneşti. „Dacă ne găsim la unele evenimente recente petrecute în străinătate — a declarat textual Sir John Simon — trbue să afirm că nu consider deloc deplasat momentul pentru a declara că nu avem nevoie de nici un fel de organizaţii private pentru a menţine ordinea în această ţară. „Nu este deloc o ideie înaintată sau modernă de a instrui o duzină de recruţi în uniformă pentru a, susţine prin eforturile lor fizice o anumită doctrină, sau pentru a apăra o anumită cauză. v „Utilizarea forţelor private a fost un fenomen care a apărut pentru prima oară în Anglia in timpul războiului celor două roze. • „Azi însă, dacă se iveşte o ameninţare a liniştii şi ordinii, cetăţenii cuminţi cheamă poliţia şi au toată încrederea că ea îşi va face datoria. „Căci poliţia va şti să păzească sau să restabilească ordinea mai bine decât orice „amatori” şi va servi interesele generale. „De altfel, existenţa unei forţe private şi neautorizate duce, în mod inevitabil, la crearea altei forţe, opusă, de acelaş fel”. Aceste declaraţii constituesc prima manifestare publică a guvernului naţional englez faţă de noua mişcare a fasciştilor englezi, cari au îmbrăcat cămăşi negre şi aceia a fasciştilor irlandezi, cari au cămăşi albastre. Combătând sistemul organizaţiilor politice militariste, Sir John Simon, a făcut aluzii străvezii la situaţia din acele ţări unde există azi un regim dictatorial. Cred — a declarat mai departe Sir John Simon — că nu afirm un neadevăr exprimându-mi convingerea că cetăţenii englezi nu au nimic de învăţat de la alţii în ceia ce priveşte libertăţile politice. „Esenţa libertăţilor politice britanice este următoarea: justiţia trebuie exercitată cu o desăvârşită imparţialitate şi cât se poate de repede; oamenii cu adevărat pacinici trebuie să se bucure de deplina lor libertate; guvernarea trebuie să se desfăşoare sub autoritatea unui guvern parlamentar; ordinea trebuie apărată de autorităţile responsabile pentru cari răspund, la rândul lor, sfetnicii Coroanei şi reprezentanţii locali aleşi”. Aceste principii ale autorităţii de stat, sunt aprobate de întreaga presă engleză care urmăreşte cu nedumerire acţiunea cămăşilor negre şi albastre în Marea Biitanie. Inutil să mai arătăm că aşa cum gândeşte Sir John Simon gândesc toţi oamenii de stat din Anglia. In consecinţă nu este vorba de o luptă între fascism şi democraţie în Anglia. Dar atitudinea oamenilor de stat engleji faţă de fenomenul fascist constitue o dovadă strălucită a forţei uriaşe pe care democraţia şi liberalismul o reprezintă încă în acele ţări unde există o viaţă politică reală şi conştientă. A. EDUARD BENEŞ cunoscutul ministru de externe al Cehoslovaciei, va începe un turneu de conferinţe în Rusia subcarpatină C. Joi I ^ - J. lăL j^fD,recf^ rBp. / ' fcS ' rect Administrația ziarului agențiile de publicitate umărul în țară ei In strâinâtate Creionul actualităţii aima ! CETĂŢEANUL: —- li-le miinistru, am clipit Şi n'am nici câştigat un han de un cuc de zile. dilaţi putea să ma scutiţi, de degrevarea aia?! (Continuare în pag. 11-a) Lupta aeriană Avionul-tun în desfăşurarea manevrelor de vânătoare Francezii îşi amintesc şi azi cu justificat orgoliu de rolul ilustrului aviator din timpul marelui război, Rene Fonck. El a reuşit să doboare, după cifrele oficiale 75 de avioane inamice, iar metoda sa a fost recunoscută ca cea mai eficace, din toate cele abordate de marii „vânători” aeronautici ai diferitelor ţări. Căpitanul René Fonck, supranumit Asul Aşilor interaliaţi, publică aceste note în revista „Marianne” cu privire la aviaţia militară de apărare. Viitorul conflict, pe care-l dorim cât mai îndepărtat posibil, va fi desigur cu totul diferit de războiul din 1914—1918, în ceeace priveşte participarea aeronautică. Aviaţia aeriana şi maiales aviaţia de vânătoare, faţă de nouile condiţiuni impuse de performanţa maşinilor se găsesc situate pe un plan cu totul nou, care implică o utilizare cu totul severă a personalului. In războiul din 1918, lupta se dădea în genere la altitudini relativ uşoare faţă de posibilităţile actuale. Intr’adevăr, luptele se angajau între sol şi 6.000 de metri. Din punct de vedere fiziologic, aceste altitudini nu prezentau prea grave inconveniente şi nu era nevoe să se recurgă la respiraţie artificială. Pe de altă parte, avioanele de bombardament treceau la altitudini relativ joase, mai ales atunci când erau încărcate din greu cu explozibile. Intr’un eventual viitor război, aceste formaţiuni masive de bombardament vor evolua la o astfel de înălfi-ie, încât va fi cu totul în afară de raza de acţiune a artileriei adverse. Vânătorii vor fi deci obligaţi sa le caute în straturi foarte înalte şi să manevreze la altitudini mari. S’au introdus aparatele respiratoare cu oxigen. Ele sunt însă cu totul obositoare pentru piloţi, fără să-i faciliteze manevrele în cari se angajează. In afară de aceasta, la altitudini mari aerul e foarte rarefiat, şi nu numai lipsa oxigenului din punct de vedere al respiraţiei se manifestă, dar întregul organism e atins, slăbind reflexele pilotului, iar acţiunea lui devenind foarte puţin eficace. Evident că pentru a se menţine timp mai îndelungat la mari altitudini, e nevoie ca avioanele să fie prevăzute cu cabine permiţând izolarea pilotului de restul aerului şi conservându-şi astfel facultăţile fizice depline. E locul să arătăm că viteza avioanelor de vânătoare de azi e infinit superioară celei de altădată. Avioanele de ieri atingeau 150—200 de km. pe oră, actualele avioane de vânătoare ating peste 400 km. pe oră. Rezultă deci, că sunt cu totul altele condiţiunile de luptă. Lupta aeriană se sprijină în primul rând pe o serie întreagă de observaţii şi din calcularea timpului, după randamentul maşinilor pentru efectuarea unei manevre oarecare. In acest calcul, problema rămâne aceiaşi. Dată fiind însă viteza considerabilă de azi, timpul în care aparatul se va găsi în poziţia favorabilă de tir e mult mai scurt ca înainte. A priori, rezultă că condiţiunile pilotului vor fi mult mai grele ca altădată. Avionul tun care şi-a făcut apariţia în timpul războiului, n’a mai fost pus în serviciu de la 1918. Am pilotat şi eu un asemenea tip, un Spad-tun. Anul acesta însă, aeronauţii mai multor puteri vor ieşi cu noui avioane de vânătoare-tun. Evident că acest tip de aparate prezintă enorme avantagii prin faptul că, nouile posibilităţi de tir devenind din ce în ce mai dificile, tirul mitralierelor cu toată precizia lor extraordinară, e în deficit. Un trăgător mediocru chit ca ar putea ciurui avionul adversar cu gloanțe — cazurile sunt infinite — nu-l va putea totuși scoate din luptă, pe câtă vreme e suficient să-l atingi di un obuz în oricare parte a aparatului pentru a-l primejdui considerabil. Nu putem intra în toate consideraţiunile de ordin tactic ale avioanelor de vânătoare şi, mai cu seamă, în ce priveşte avionultun. Acesta e rolul statelor-majore cari au datoria de a studiaT Granate Să nu cerem prea mult Un ziar face bilanţul crimelor săvârşite în ultimul timp, in Bucureşti şi ai căror autori n’au fost incă descoperiţi. Lista e lungă şi impresionantă. Votuşi, nu săntem de acord cu observaţiile confratelui nostru, care face responsabilă Siguranţa poliţiei Capitalei de această stare de lucruri, pe care o găseşte intolerabilă. A prinde un hoţ, un asasin nu e chiar un lucru atât de uşor. Fără colaborarea amicală a criminalului e chiar aproape imposibil. După ce să-l recunoşti, de unde să ştii cine e? .El îşi lasă de pildă, la locul crimei, o pălărie. E ăsta un indiciu, când se ştie că toţi locuitorii României Mari poartă pălării? Chiar dacă şi-ar lăsa costumul întreg, ghetele, cămaşa, uneltele cu cari a operat, încă e puţin. O indicaţie ceva mai precisă ar fi numai un bilet ca adresa exactă, chiar dacă nu ar fi însoţită de numele şi pronumele eroului şi de data naşterii. Lesne e să critici, dar căi de greu e să ajungi la rezultate când ai de aface cu criminali, cari se ştie că, îndeobşte, sânt oameni răi şi egoişti şi n’au într’ănşii sentimentul civic de a colabora şi ei la descoperirea lor. Poliţia îşi face destul datoria că descoperă... crimele. Să mai descopere şi pe criminăli e o pretenţiune puţintel cam exagerată. Să ne mulţumim cu ce se poate! BELGA