B. P. Hasdeu: Ursita (1864)
URSITA NUVELĂ ISTORICĂ PARTEA I AM SCĂPAT DE EL! Cap. I Iu cine se araţii cum, muri ml o Inima, băiatul a pierdut pe tatii Era pe la sfîrşitul domniei lui Ştefan cel Mare. Postelnicul Şarpe, încungiurat de o ceată de voinici călări, se întorcea de la Cracovia, unde fusese trimis pentru a combina o alianţă antimusulmană între Moldova şi Polonia. Acum ei ieşiră din Cernăuţi şi se apropiau de codrul cunoscut pe atunci sub numele de Cosmin, unde astăzi se află satul numit româneşte Molodia, şi botezat nemţeşte — nu ştiu de ce — Frantzihai, adecă „valea lui Frânt“, ceea ce se cam aseamănă cu luleaua românului, pe care neamţul, ca să nu se zică că-i furată, a prefăcut-o în„pipă“. "Soarele apunea şi cele de pe urmă ale sale raze se culcau somnoroase dasupra uriaşului codru, întins pe un şir de dealuri şi colnice, văi şi văgăune, ce păreau de departe a fi ca un singur arbore acoperit cu milioane de frunze. Postelnicul era un om de vro treizeci şi cinci de ani, foarte scurt la stat, dar atît de spătos, incit pe umerii lui lesne s-ar fi putut aşeza două capete şi, mai ştii! ar mai fi rămas loc, poate, pentru un al treilea; iar în voluminosul său piept ar fi încăput nouă suflete, după vorba poporului. O barbă neagră, tăiată rotund împregiur, unduia pe zaua de argint a postelnicului, împodobită— zaua, nu barba — cu flori sculptate; lungi plete, cam creţe şi stufoase, şerpuiau de sub o cuşmă de samur în patru colţuri cu ciucur de catifea roşie; în fine,pentru a încheia portretul, vom adăuga neşte ochi mici şi negri, un nas larg de şoim, o frunte pătrată şi zburcită şi buze foarte subţiri, ce abia se zăreau de sub arcul musteţelor. un