N. Andriescu-Bogdan: Trandafir (1878)
_ARIS LECTORILOR «Cabinetul de Lectură“ va urma pas cu pas, serinţile practice, literatura populară, artele şi distracţiunele ce pot face pe cetitor, ca in momente de repaos se potă aşi alimenta şi amuza spiritul. Va fi un jurnal literar prin publicarea a diferitelor nuvele, romane, poesii, opere teatrale, varietăţi, jocuri amusante, etc. Va fi in fine un jurnal pentru arte şi ştiinţe indigene şi străine pe care le vom da la lumină după persoanele cele mai capabile. Astfel sperăm că Onorabilii Lectori vor aprecia frumoasele calităţi ce’şi impune fata noastra . Şi care prin concursul D-lor de încurajare, se va putea ridica de la micul format ce’l posedă in present, spre a’şi împlini cu exactitate misiunea luată. — Cutesăra dar a apela cu primul nostru număr la majoritatea persoanelor amatore de literatura ?i sciinţele naţionale, rugănd pe acei Domni ce vor priimi primul nuraer al feei nesere și nu’l vor refusa pănă la nuraerul viitor ste se considere ca abonați, 'și tot o dată y'QT no liquides* costul cel mult pănă la Numărul 5. -y.i."Vesm 'Ai TÎASDAÎNfe , (Roman Original) I. Cei doi Cavaleri. La capătul stradei numită Stejarul se Întindea o mare grădină a cărei arbori, vechi ca şi laşul, umbrea toate împrejurimile. O cărăruşă mică conducea printre desimea acelor arbori la unmic lac, a cărui suprafaţă era inundată de horde de papură şi trestie. De pe imalul lacului se vedea o mare curte boerească, înconjurată de niște mari giganți caii în apropiere o făcea aproape nevăzută, și în a căror pereți e sădită o mare poartă de fer care se deschidea din an în an.—Alăturea cu poarta era o portiță mică tot de fer, dar care nu se vedea din causa mușchilor buruienilor ce o acopereau cu umbra lor. Un vuet monoton se aude venind din lăuntrul acelor zidiri, apoi o zungăniturâ şi o lumină strebătu prin portiţa care se întredeschise puţin. Un om vira capul prin crăpătura portiţei, privi în afară, apoi o deschise în lături şi eşi trăgând după sine un cal ce’l ţinea de căpestru ; un alt om aseminea îi succedă.—După ce închise pe dincoace portița, ambii se aruncară ca vântul pe caft strinse din pinteni și’n câteva galopuri era lângă lac. Aci descalicară, prinse caii de Mu și se suiră pe o plu-1 tă ce li era pregătită, trecând lacul pe celalt mal. Merse pe cărărușă și ajunând în mijlocul desime! arborilor legară caî de crengi, și apoi se puseră jos spre a se odihni. —Ei bine frate, începu unul din ei, cum ai se mai isprăvesci, când veții că toate lucrurile ’ți merg d’eandoasele ; alalta ieri era se’fi pice o secure’n spate, eri erai se te âneci, şi a^i, a^i erai se’ţi rupi capul serind din podul casei, hm ! da tu nu respun^i ? pare c’ai amuţit ; vețli singur că nu mai e nici un an un chip de a ajunge la, ţinta ta? Ea ve^i bine vere, mi se pare că vrea aţi cam sufla sub nas, şi: —Minţeşti ! —Poţi se creţii că minţesc, eu îţi spun ceia ce văd ; dacă iar fi ceva pentru tine, nu ţiar fi pus capu’n joc d’atâtea ori ! —O sermane, când ai şti tu aceea ce fiică a iubi, tu încă n’ai gustat viaţa acestei lumi, tu fiică nai simţit inima bătându-se la vederea unei fiinţi drăgălaşe. —Eu unul ştiu că nu me doare inima de cât când m’apucă năbădăile de friguri . —Hm ! .tu ce şeii ? buke, ce ţi le tapa la cap tată. ţiiua dascălul, dar nu .. . V).rVî’i*.;' , simţi ce’i iubirea unei fetiţe frumose şi veselă ca turturelile din livede .... —Ba, că bine tlici, de câte ori dau cu ochii de Ruxandra, rae cam gâdilă nu știu ce prin sin, și parcă tot singele* mi se sue in cap ; acum știu, trebuea se fie părdalnica de inimă cum ’i tlici tu? dar cu toate aceste măreții că’s om teaier, nu alerg ca un smintit iară se știu pentru ce, și, uite aici . . . dacă ea nu te-ar iubi, ce s'ar alege de toate aceste . —M’a spus’o şi mi’a juraţi ... eu eam spus Şi jurat, prin urmare îndoială nu mai am de iubirea ei, numele Domnului, de cătră un creştin omsă ea un deşert ! ^ —Atunci când i-ai alis : „vino,“ ea ţi-a respuns : „nu pot, nu e timpul.“ —Nu era timpul nepriceputule, se vede că ai uitat de acolo şi până aici. —Da ’mi-aduc aminte c’ai serit de pe casă, tocmai lingă mine ca un glonte, și ’n urma ta o cree de bolovani se porniră ca un vuet infernal, cioborîndu’mi și calul ce’l pregătisem pentru ea, dar noi cu mare greu am putut ajunge pe sub ziduri pănă aci. —Dar ascultă!Ce’i? —S’aude ceva, — ne urmăresc ! Ambii se aruncă pe caii lor, și ca vântul incepu a fugi lăsind in urmă desi- .. mea arborilor și strada Stejarului, straf bătu lașul și se indreptă spre Soe#u —Privesce ’napoi Bujore ! —Pot fi și ttece, să ne oprim. Abia opriră caii, și un nour *’ de colb ridicat de la • • vasepe care’l —Ne urmăresc, respunsfcS numise Bujor priivind impot, dar e numai unul. gros âU