N. D. Popescu: Miul Haiducul (1881)
-7 v •t z r '; c 1 ' I. Banchetul apăsătorilor, într’una din serile de primăvară ale anuluî 1764, pe la ora în care poporul Bucurescilor se zăvorea în case de frica arnăuţilor domnesc şi de groza pârcălabilor visteriei, trântori în folosul cărora se despoia săracul şi văduva, se adunau într’o casă din apropierea palatului la banchetul ce le da amanta lui Ştefan Vodă Racoviţă. Gremea poporul, suspina văduva, plângea orfanul, însă Măria Sa petrecea bond şi chiuind în orgie şi desfrânare, tocmai în acele ore în care era dator să lucreze pentru binele comun şi pentru interesele tronului ce ocupa. Şi pentru ce să nu petrecă Vodă şi favoriţii sei: Ştefan şi Capuchehaiapa Stavracoglu? pentru ce să nu benchetuiască şi să nu se îmbete ? Banii nu erau scoşi din punga lor, şi după o noapte de beţie urmeza totdeauna o zi de turlăcie, în care domnii şi favoriţii se întrec a subscri cu capetele ameţite de vin decrete de noi contribuţii, de noi greutăţi şi de noi resurse. Strălucitore era lumina ce eşia din ochiurile ferestrelor acelei case, şi mândră era mobilarea cămărilor sale, dar cu mult mai strălucitore, cu mult mai mândră era masa care sta întinsă într’una din cămări. Vasele erau de argint şi ibricele de aur, iar mâncările erau compuse din tot ce a avut mai gustos şi mai aromatic bucătăria^grecescă, iar băuturile din tot ce s’a găsit mai vechi, mai limpede şi mai parfumat între vinurile ce produce dealurile -Prft|.crBf|flThmil