N. D. Popescu: Miul Haiducul (1881)
r şi ale Odobescilor. Da mâna mesenilor să ospeteze aşa de bine şi sa facă atâtea grele cheltuelî pentru orgii, fiindcă poporul de jos în mare parte se culcase nemâncat. Casa în care se afla masa întinsă era mare şi spaţiosă peste mesura, dar golul în ea nu se vedea nicăiri; pereţii erau acoperiţi de covore scumpe, arme luciose, oglindi magnetice, draperii bogate şi armoriuri pline de strălucitore argintării ; parchetul era peste tot ascuns sub alese chilimuri turcesc!mp şi odihnitore pentru picior, iar laturile camerii erau împodobite cu nisce laviţe scump tapiţate, pe care se leganau alene fericiţi! conviv! împrejurul une! mese plină de tote scumpeturile. Fisionomi! bărbătesc! care de care mai urîte, care de care ma! respinge tare, care de care ma! străine tipului românesc, încunjurau acestâ masă bogată. Ic! în capul mese! vec!! un om gros şi burtos cu nas mare şi pleoştit, cu ochi mic! pe jumetate închişî, cu buze late şi pălite şi cu fălci grose ; el prin trăsurile lu! îţî spune că e de origine asiatică, mongolă sau tătară ; cine ştie ce turc l’o fi făcut să se nască prin infectele înfundături ale Fanarulu! ! dincoa lângă el clăiesc! o firă cu perul rar şi roşu, cu capul ţuguiat cuţit, cu bărbia asemeni şi cu gura ai etern surîs sarcastic, care represintă viia lu! Mefistofeles, în care recunosc! pe în totă puterea cuvântului; lângă el altă c ornată cu tote nuanţele tipului bulgar ; ma! alţi! nu ma! puţin urîţî şi străin! tipuluînesc şi în fine în capul mese! Ştefan Vodă as cum ni-i arată pereţi! unei biseric! ridicată de rudele luî. Nicăirî acel frumos şi nobil chip al Roaseni .J