N. Rădulescu-Niger: Unchiul Christea (1888)
N. G. Rădulescu-Nigero escu, fost odată în slujbă dicanicească şi acuma pensionar al Statului, om cu experienţă adâncă, după cum o spunea el cu mifos, mângâindu-şi perii albi ai celor şaizeci şi opt de ani ai săi ; era Nicu Bondarii, copt la cap şi copt la vârstă,—după cum îi spunea cucoana Tarsiţa, jumătatea sa după pravilă, şi numai o bucăţică, după obiceiu, pentru că d. Nicu era ştrengar de n’avea margini. Vezi că era şi frumuşel, berbantul, cu ochii lui mari negri şi cu aluniţa ceea tocmai lângă nara dreaptă. Drăcoasa de aluniţă fripsese şi inima cucoanei Tarsiţei acuma vreo cinsprezece ani ; dar... vremea vremuise, şi arsura se închisese de tot. Acum cucoana Tarsiţa era ca o gaiţă de rea ; toată ziua nu-i tăcea gura ; nici o făptură omenească sau dobitocească nu scăpa necertată. Iar între o gură dată slujnicii, de pildă, şi un băţcăţelului, îşi arunca ochii în oglindă şi-şi trăgea cu pămătuful o pojghiţă subţire de pudră. Pe bărbatu-său vicar nu’l lăsa nici un minut, când îl prindea p’acasă ; lui însă nu’i păsa, — era englez şi se deprinsese cu ciuma lui, după cum o numia cu tonul cel mai flegmatic din lume. D. Bondaru era arhitect; nici un plan însă, care să lumineze, să uimiască sfatul de familie şi să’i plece pe toţi de parte’i.