Magazin, iulie-decembrie 2015 (Anul 58, nr. 26-52)
2015-07-02 / nr. 26
magazin. Spectacolul CLIN DEIS ceru în toate oceanele și în unele mări se formează, în adâncuri, valuri uriașe. Cercetătorii, care nu dețin multe informații legate de modul în care se formează și despre evoluția lor, au elaborat un scenariu pe baza observațiilor din sateliți, a datelor furnizate de instrumente de măsură scufundate pe cabluri la adâncimi de până la 3.500 de metri și a simulărilor informatice. enomenul a fost resimțit pentru prima oară la începutul secolului al XX-lea de exploratorul norvegian Fridtjof Nansen care, în timp ce naviga pe Marea Tasmaniei, nu înțelegea de ce valul înainta cu dificultate. A presupus Misterul valurilor submarine ce este vorba de un fenomen subacvatic perturbator, generat de curenți. La începutul secolului al XXI-lea s-au făcut primele cercetări subacvatice care au pus in evidență valuri uriașe (denumite și unde sau rilor de suprafața, generate, în cea mai mare parte, de vânt. Se consideră că valurile și învolburările create în adâncimi au un impact major asupra circulației generale a apelor oceanelor, asupra biologiei locale, bulversând ecosistemele. In timp ce traversează adâncurile mărilor și oceanelor, ridică și amestecă nutrimente (fitoplancton), substanțe și gaze precum azotul și fosforul care ajung la suprafață. Fitoplanctonul, care reprezintă prima verigă a lanțului alimentar oceanic, produce 50% din oxigenul pe care îl respirăm. Pe de altă parte, are un rol important în absorbția emisiilor de bioxid de carbon ale oceanelor. Valurile sunt generate de interacțiunea dintre straturile oceanice de mare adâncime cu presiuni și temperaturi diferite și de factori încă neidentificați. Când întâlnesc obstacole majore - un munte submarin, de pildă - se separă, evoluând la diverse adâncimi. Pe planșeul mării Tasmaniei, de pildă, la sudvest de Noua Zeelandă se află un lanț de munți cu o înălțime maximă de peste 4.500 de metri de care valurile se izbesc. 60 de cercetători americani și australieni îmbarcați pe două nave oceanografice au efectuat în aceasta primăvară cercetări submarine în Marea Tasmaniei (se află între Australia și Noua Zeelandă) și în Strâmtoarea Gibraltar pentru a studia acest fenomen. Au plecat din Hobart, capitala insulei Tasmania, cunoscutâ și sub denumirea de „cimitirul valurilor”, unde uriașii submarini se izbesc de coaste. Odată ajunși în Marea Tasmaniei cercetătorii nu s-au lăsat înșelați de calmul mării, știind că mase uriașe de apă cu o înălțime maximă de 300 de metri se deplasau pe o distanță de sute de kilometri, degajând o formidabilă cantitate de energie. Rezultatele cercetărilor vor fi comunicate în această vară. Pe baza informațiilor furnizate de sateliți, un fenomen mai puțin obișnuit legat de evoluția acestor valuri uriașe a fost pus în evidență de oceanografi din Țările de Jos în Groapa Romanche, din Oceanul Atlantic, la o adâncime de 4.450 metri, unde au fost identificate aproximativ 250 de valuri care se deplasau cu viteze diferite, spărgându-se în urma coliziunilor dintre ele. Ce se întâmplă practic( maree interne), a căror evoluție este mai complexa decât cea a valu A ieșit din hibernare Vă întrebați, probabil, ce mai face eroul spațial european, robotullaborator Philae, care a rămas de câteva luni fără energie solară și al cărui destin e periclitat de temperaturile care îl vor dezintegra când cometa Ciuriumov, aflată la 500 milioane de kilometri de Terra, se va apropia de Soare. De 6 luni, panourile sale solare au captat foarte puțină energie, neaflându-se în bătaia astrului, energie care nu i-a permis robotului nici măcar să transmită semnale sondei spațiale. Sâmbătă, 13 iunie, sonda spațială europeană Rosetta, cea care l-a depus pe solul cometei, a transmis Centrului de operațiuni spațiale din Darmstadt, Germania, din cadrul CNES, semnale emise de robot, timp de 2 minute și 40 de secunde, din care reieșea faptul că acesta s-a... trezit, după ce cometa a ieșit din „conul de umbră” (pe cometă, ziua durează 12 ore). A doua zi a transmis semnale de calitate inferioară iar în ultimele zile, semnale cu întreruperi frecvente. Cercetătorii așteaptă noi informații, precise, sperând ca energia captată de cele 4 panouri solare să-i permită și continuarea misiunii. După ce vor fi transmise, le vom semnala, in cel mai scurt timp posibil, în această pagină. Nr. 26 (3002) din 2 iulie 2015 ■ [UNK]Străbunica” zburătoare Fosile bine conservate ale două păsări - oase și pene aparținând speciei Archaeomitura neemannae, din care au derivat toate speciile de păsări având caracteristici comune cu aceasta, au fost descoperite de paleontologi într-un sit din nord-estul Chinei. Sunt cele mai vechi fosile descoperite - 130 milioane de ani - aparținând acestei specii. Paleontologii chinezi au ajuns la concluzia că pasărea, cam de mărimea unei vrăbii, înzestrată cu o mare diversitate de tipuri de pene, trăia într-un mediu semiacvatic. Se presupune că strămoșii acestei specii ar fi apărut pe scara evoluției în urmă cu 160-170 milioane de ani, cu mult timp înainte de apariția celebrei păsări-reptilă Archaeopteryx (cele mai vechi fosile având o vechime de 150 milioane de ani). Deocamdată, este imposibil să se stabilească o eventuală legătură de rudenie între cele două specii. Minirobot origami Chiar și James Bond ar fi încântat să urmărească evoluția robotului-spion miniaturizat, cu o anvergură de 1, 7 centimetri și o greutate de 0,3 grame, realizat de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology și de la Universitatea din München. Și să intre in posesia unor exemplare, dar după ce va fi perfecționat prototipul. Evident, dacă vor fi agreate de scenariști... E constituit din două foi de polistiren, care se pliază și se desfășoară in funcție de situații, între care se află un magnet, captatori și patru bobine electromagnetice. Se deplasează cu ușurință, urmând trasee prestabilite, chiar și cu un minuscul bagaj atașat pe spate cu o greutate maximă de 0,6 grame, inclusiv pe terenuri accidentate, poate înota și ocoli obstacole și, dacă e cazul, se autodistruge, deschizând micul rezervor cu acetonă care topește postirenul. Deocamdată nu se poate deplasa decât pe o suprafață încălzită supusă unui câmp magnetic. Următorul prototip va fi realizat într-o nouă formulă tehnologică care să-i permită să devină operațional, evident, în cadrul unor misiuni militare. Imprimantă 3D ultrarapidă inspirându-se dintr-o secvență a filmului. Terminator 2” în care un robot lichefiat revine la „viață”, o echipă de cercetători americani din cadrul societății Carbon 3D — Carolina de Nord — a realizat o imprimantă denumită 3D-25 care funcționează de 100 de ori mai rapid decât cele mai performante modele. Imprimarea nu se face prin adăugare de materie, strat cu strat, ci continuu. Cercetătorii au aplicat așa-numitul principiu al fotopolimerizării care se bazează pe particularitatea unor rășini de a se solidifică rapid în contact cu lumina, oxigenul și căldura.