Magazin, ianuarie-iunie 2022 (Anul 65, nr. 1-26)

2022-01-06 / nr. 1

Nr. 1 (3331) din 6 ianuarie 2022 Spectacolul cunoașterii Cum au apărut oceanele de pe Terra? Știm cu toții că apa acoperă peste 70,8% din suprafața Pământului, dar nici până în prezent oamenii de știință nu au putut stabili cu precizie modul în care ea a apărut aici. R­ecent, o echipă internațională de cercetători a sugerat, în urma analizei unor fragmen­te de asteroizi, că sursa posi­bilă a apei de pe Terra ar pu­tea fi chiar Soarele! Cercetătorii susțin că vântul solar­­ un flux de particule (în special din ioni de hidrogen) încărcate electric și difuza­te de Soare ar fi creat, cu miliarde de ani în urmă, molecule de apă în praful spa­țial care, compactat, s-a izbit de pământ sub forma unor roiuri strălucitoare de meteoriți. La începuturile Sistemului Solar, apa din praful cosmic ar fi fost produsă, afir­mă savanții, printr-un proces numit „meteorizare spațială”, în cadrul căruia vântul solar a modificat compoziția chimică a particulelor pentru a genera molecule de apă. „Vântul solar reprezin­tă un flux de ioni de hidrogen și heliu ca­re curge în mod constant dinspre Soare în spațiul cosmic”, explică principalul autor al studiului, dr. Luke Daly, de la Universitatea din Glasgow. „Când acești ioni de hidrogen lovesc o suprafață lipsită de aer, cum ar fi un as­teroid sau o particulă de praf din spațiu, ei pătrund la câțiva zeci de nanometri în interiorul acelui corp solid, putând afecta compoziția chimică a rocii. De-a lungul timpului, efectul de degradare a spațiului provocat de ionii de hidrogen poate ejecta suficienți atomi de oxigen din materialele din rocă pentru a crea apă, prin contactul cu hidrogenul.” Noua ipoteză se bazează pe analizarea unor fragmente mi­nuscule dintr-un as­teroid de tip S, de­numit Itokawa, ca­re orbitează și astăzi în spațiu, în apro­pierea planetei noas­tre. Mostre din Ito­kawa au fost colec­tate de sonda spa­țială japoneză Ha­­yabusa, fiind aduse pe Pământ în 2010. Cercetătorii bri­tanici au folosit un proces analitic avan­sat, numit „tomografie cu sondă atomică” pentru a examina probele de la Itokawa Savantul britanic este de părere că acest proces și apariția oceanelor, care a fost un rezultat al lui, au avut loc cu mult înainte de formarea magnetosferei Pământului /oua din jurul Pământului controlată de câmpul magnetic al planetei. Decese premature în Europa din cauza poluării Un raport dat publicității la sfârșitului anului trecut de Agenția Europeană a Mediu­lui relevă o reali­tate șocantă: a­­proape 307.000 de oameni au mu­rit prematur în Europa în anul 2019 din cauza expunerii la par­ticule toxice fine din aer. Raportul a a­­nalizat impactul a trei factori poluanți cruciali - materia fin particulară, dio­­xidul de azot și ozonul. După cum se știe, poluarea din aer este o cauză principală de de­ces de boli de inimă, acciden­te vasculare cerebrale, boli pulmonare și cancer pulmo­nar, constituind cel mai mare risc de mediu din Europa. Dar raportul arată că numărul deceselor premature a scăzut totuși, față de anii precedenți, în principal datorită introdu­cerii planului de acțiune „Ze­ro Poluare” al Uniunii Euro­pene, care-și propune să re­ducă nivelul particulelor po­luante fine cu peste 55% până în 2030. Planul face parte din „A­­cordul verde european”, al cărui obiectiv este de a atinge „neutralitatea carbonică” a Europei până în 2050. Se au în vedere, în acest sens, in­vestițiile în practici agricole, industriale și de încălzire mai ecologice, pentru a crește ca­litatea vieții pentru toți europenii, în special pentru cei mai vulnerabili. Din păcate pentru noi, ra­portul relevă că țările centra­le și est-europene sunt cele mai afectate de poluare, din cauza arderii masive de com­bustibili solizi pentru încălzi­re și industrie, ceea ce pro­voacă concentrații ridicate de materii toxice cu particule fine. Totodată, se arată că Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe ale Europei, în special din cauza dioxidului de azot asociat cu traficul rutier și o structură rutieră inadecvată. Pe de altă parte, în părțile sudice ale Europei poluanții antropo­­genici reacționează cu lumi­na și căldura solară mai in­tensă, producând la nivelul solului mari concentrații de ozon, legate, avertizează ex­perții, de boli cardiovasculare, oculare și din sfera ORL. Brânză din micmalae Un tip de brânză c­edolar dez­voltat de un startup din Singapore și realizat din microalge a fost considerat chiar și de degustători profesioniști ca fiind „mai gustos decât originalul”. Deja brânzetu­­rile vegetariene au cucerit piața de profil, deși nu sunt renumite pen­tru aroma lor, în schimb această nouă versiune imită atât de bine brânza tradițională d­ec dar încât este greu de făcut diferența între replică și original. Degustătorii susțin că brânza din microalge „este puțin picantă și are un profil acid pronunțat, ca­re provoacă o explozie de umami, ca și cheddar”, fiind totodată foar­te bogată în vitamine din comple­xul B. Brânza din alge poate fi fe­­liată, pentru sandviciuri, topită în prajitorul de pâine sau întinsă pe pâine sau biscuiți crackers. Deși nu este comercializată încă în Europa, mai multe companii de produse lactate de pe acest continent și-au arătat disponibilitatea pentru achiziția noului tip de brânză, care ar putea atrage milioane de consu­matori vegetarieni, de la compania Sophie’s BioNutrients. Microalgele sunt microorga­nisme care se hrănesc prin fotosin­­teză, fiind întâlnite atât în medii de apă dulce, cât și în mări și ocea­ne. Ele constituie o excelentă sur­să de aminoacizi, acizi grași, vita­mine, minerale și antioxidanți. Noul tip de brânză este produs folosind făină proteică din micro­alge și poate fi comercializată fie în varianta tare, perfect solidă, fie în variantă tartinabilâ. Ciocolata neagră ne face mai fericiți Mulți dintre noi spun că simt nevoia să consume o tabletă de ciocolată atunci când sunt triști sau debusolați, pentru a-și mai veni în fire, iar acest lucru pare să fie adevărat, dar numai în cazul ciocolatei negre (adică cu 85% conținut de cacao). Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii sud-coreeni, după ce au dat mai multor voluntari să consume diferite sortimente de ciocolată. Voluntarii au mâncat zilnic, timp de trei săptămâni, fie 30 g de ciocolată neagră (cu 85% cacao), fie 30 g ciocolată clasică (mai puțin de 70% cacao), fie nu au consumat deloc ciocolată în acest interval. S-a remarcat că o cantitate de 30 grame de ciocolată cu 85% conținut de cacao pare să fie rețeta perfectă pentru a fi zilnic mai fericiți. Savanții cred că îmbunătățirea stării de spirit este legată de schimbările microbiene de la nivelul intestinelor, pe care ciocolata le generează. Dar beneficii similare nu au fost întâlnite și la dulciurile pe bază de ciocolată cu lapte, care, avertizează specialiștii, ar trebui consumate cu foarte multă moderație, întrucât conțin mai mult zahăr, grăsimi și alți aditivi, precum coloranți artificiali și ulei de palmier. Spre deosebire de acestea, ciocolata neagră conține de obicei 85% cacao pură și 15% zahăr, vanilie și alte extracte naturale, având o aromă mai puternică și un gust de cacao mai pronunțat. Păsările migratoare, în pericol După cum se știe, păsările migratoare zboară mii de ki­lometri, spre a găsi condiții și habitate ideale pentru hrănit, cuibărit și creșterea puilor; în cursul acestor călătorii dificile, ele sunt adesea supu­se unor condiții meteo extre­me, iar riscul supraîncălzirii, din cauza timpului îndelun­gat petrecut sub razele soare­lui, este foarte ridicat. De ace­ea, multe dintre păsările mi­gratoare pe distanțe lungi au dezvoltat o adaptare la mediu excepțională: un penaj mai deschis, care reflectă mai ușor razele solare, împiedi­când supraîncălzirea. Descoperirea a fost făcută de savanți ai Institutului Or­nitologic Max Planck din Germania, care au remarcat că becațele și nisipurii au dez­voltat de-a lungul a milioane de ani penaje de cu­lori deschise, pale, care absorb mai puțină căldură de­cât penele închise la culoare. Pe de altă par­te, studiul specia­liștilor germani a relevat un fapt în­grijorător: că mi­­grația de iarnă a păsărilor din Europa în Africa ar putea de­veni ceva de domeniul trecu­tului, din cauza încălzirii glo­bale. Deja s-a observat că multe specii - între care și două dintre cele mai comune păsări migratoare din Europa, privighetoarea și pitulicea fluierătoare­­ își petrec mai mult cu două luni pe teritori­ile estivale de cuibărit. Datele colectate sugerează că aceste păsări sunt capabile să supraviețuiască pe unele teritorii europene mai mult ca oricând până acum și, pe fon­dul unor ierni tot mai blânde și mai secetoase, la un mo­ment dat s-ar putea să nu mai migreze deloc. Se estimează că aproximativ 4.000 х [UNK] [UNK]к de specii de pa­ „ . .­sări (40% din totalul mondii- realizată al) întreprind migrații sero- GABRIEL tnere. TUDOR

Next