Mişcarea, iulie 1910 (Anul 2, nr. 140-165)
1910-07-22 / nr. 157
v . ANUL II.No. 157. 5. Redacţia şi administraţii-Iaşi, Strada Săulescu 5. ABOi -îRVr 20 lei 10 ., In ţară pe un an Pe jumătate an . . Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii 50% SSZA J&VAL JOS AL-LABEBAL Acţiunea economică In discursul pe care l-a rostit la Huşi, domnul Bădălan a mărturisit cu o îndurerată sinceritate că cele două partide conservatoare sunt mult inferioare partidului liberal, din punctul de vedere al activităţei pe ţărimul economic, emiţînd părerea că în viitor, partidul conservator treime să-şi îndrepte în mod serios acţiunea şi în direcţia unei activităţi economice. Ceea ce a mărturisit insă d. Bădărău la Huşi cu atîta sinceritate, pentru „Epoca" nu este decît o consecinţa a „gheşeftarilor liberale". Faptul, ca partidul liberal a avut o permanentă preocupare şi de îndrumarea vieţei noastre economice pe un drum de sănătoasa propăşire, fiind în totdeauna factorul determinant In dezlegarea problemelor economiei noastre naţionale, constitue, pentru presa carpistă, un mare şi neertat pacat de care s’a făcut vinovat partidul liberal. In toate chestiunile economice, în care iniţiativa şi munca partidului liberal au contribuit la realizarea unei opere utile, această presă nu vede de cit gheşeftarii. Confratele Imcureştean „Viitorul" relevind acest fapt, face citeva judicioase observaţiuni în această privinţa. In chestia Govora şi a tramvae- Ior—scrie confratele ImcureşTean — sunt faţa în faţă două teorii : să te adresezi capitalurilor străine, sau să recurgi la capitalul romînesc ? Conservatorii, a căror predilecţie pentru capitalurile streine e cunoscuta, și-au justificat teza prin două argumente : 1) Prin ramificarea că romînii nu sunt in stare sa conducă și să organizeze asemenea întreprinderi. Aceasta teza a fost desvoltată în lung și în larg chiar în ultima camera conservatoare, în mijlocul aplauzelor frenetice ale partidului conservator, de dnul Mişu Cantacuzino, şi 2) Prin afirmarea că nu exista capitaluri româneşti. La această teza partidul liberal a răspuns , pe deoparte, că elementele romîneşti nu merită atîta neîncredere şi ca el este în stare sa dovedească ţarei şi partidului conservator ca se pot crea cu romîni întreprinderi de tot felul; şi pe de altă parte, ca exista azi capitaluri romîneşti, ca averea mobiliara a ţarei sporeşte neîncetat dar ca, daca ea nu se arata mai mult, dacă nu se avînta în întreprinderi, e fiindcă lui este încurajată, nu primeşte un stimulent tic nicăeri şi in primul rind un îl primeşte de la Stat care prin natura lui ar trebui să dea el cel dintîi pildă iniţiativei particulare. Pornind de la această ideie, partidul liberal a căutat să găsească o formulă de colaborare între stat şi capitalurile romîneşti. De la această ideie a pornit Casa rurală, tramvaele şi acum în urmă,Govora. Cît de justă era ideia, cît de mult ea adeverea prezicerile liberalilor au dovedit rezultatele subscrierilor şi la Casa Rurală, şi la tramvae şi la Govora, unde, spre obşteasca mirare s’a subscris îndoit de cît se cerea. Fără îndoială, că chestiunea nu poate fi privită decît din aceste puncte de vedere, pentru că sub acest raport, acţiunea economică a partidului liberal, devine un puternic suport pentru întreaga noastră organizaţiune economică. Conservatorii au motive să fie geloși de opera partidului liberal, dar să nu uite că o aseminea opera nu poată fi nici stînjenită nici compromisa prin insulte și calomnii. Cooperarea conservatorilor —Sau eu nu se gfiuleşte «11 ISădârău la ziua «ie uniue— Discursul rostit la Huşi de d. Bădăran avia destinaţia de a fi o bombă, în realitate, insă, n'a fost decit o băşică de săpun. D. Bădăran îşi închipuise că va ameţi lumea cu reforma „democratică“ a colegiilor electorale,— dar n’a izbutit să entuziasmeze nici pe Honigmanul „Adevărului" unde d-sa este acţionar. S’a mărginit Honigmanul să constate că soluţia d lui Bădărău e bună şi e preferabilă faţă de sistemul electoral de azi. Şi atâta tot. Şi şi mai închipuia d. Bădărău că declaraţiile personale la lumina zilei“, făcute de d-sa, un om foarte întunecat la chip ca şi la suflet, asupra „cooperării“ conservatorilor va zăpăci pe carpişti şi -l va pune în cefă pe d. Tache Ionescu. De câte ori are vre-o nemulţumire ori întimpină vre-o rezistenţă din partea şefului d. Bădărău izbucneşte — dar da la distanţă. Înainte de Crăciun a izbucnit cu declaraţia despre imposiblitatea unui guvern in firma «Li Tache lonescu“,— dar după ce trecuse graniţa pe la Predeal ,—acum a izbucnit din nou, dar după ce a trecut graniţa d. Tache lonescu de data asta. 32s Şefului nu-i plac nici declaraţii care ar putea scădea curajul şi răbdarea partizanilor, cum afost cu firma ; — nici precisare de program, care ţi taie posibilitatea retractării şi a jongleriei ; — nici am ales destăinuiri asupra „cooperării căci se supără foc partizanii mărunţi şi mai ales pungile paridului care s’au deschis larg de tot în vederea fericitului eveniment al venirii la putere. In asemenea condiţia,in declaraţiile d-lui Bădărău constituesc un avertisment, o presiune sau chiar o ameninţare,din vederea unui anumit scop. Orce om veşnic în urmărirea unui scop este d. Bădărău ! Dar mai este ceva. D. Bădărău, omul care ştie ce vrea, ştie şi ce face. Cu o declaraţie ori cu mai multe—indiferent numărul sau calitatea lor,— d-sa di două lovituri. Declaraţiile d-lui Bădărău au, ca să întrebuinţez o expresie plastică, asemănare cu cuţitele cu dublu tăiuş de care se servesc aşa de ager apaşii Parisului. D. Bădărău dă lovitura şefului care se teme de surprize şi de zdruncinări intine în partid şi ’n acelaş timp se pune bine cu vecinul de peste drum, cu 4. Carp. Mâine-poimîne când s’o întâmpla fericitul eveniment al „împerechierii" adică... corperării conservatoare, d. Bădărău ca o slugă bună și credincioasă va putea pretinde un dinar mai mult. Din acest fericit eveniment d-sa n’ar putea, în alte împrejurări, să iasă de cât complect decapitat şi om prevăzător îşi creiază simpatii mici servicii. Despre d. Bădărău nu se poate spune că nu se gândește la ziua de mâine, isfaelilavel. TRIUMFUL ADEVĂRULUI Nu se poate contesta ci lui P. P. Carpelar vederea in judecarea situaţiilor şi a faptelor. Şi mai ales în materie economică, şi financiară d-sa a dovedit adeseori in cursul lungei sale vieţi publice că vede şi prevede clar şi sintetisează in citeva cuvinte şi mai luminos cele mai complicata chestiuni. Poate să greşească adeseori, dar niciodată nu se Încurca şi nu încurcă pe nimeni. Cind d-sa vine şi precisează cauzele reale ale scumpirei traiului, fără a ţine nici o seamă de meschinele interese ale politicianismului din chiar partidul său, atunci fâptueşte nu numai un act de curaj, dar contribue mult şi la educaţia politica a cetăţenilor ţârii. Că vine cam tirziu aceasta poate să fie in desavantajul partidului său, adică al aceiora cari fără a-i cere avizul se aventurează in Întreprinderi şi agitaţi politice periculoase şi compromiţătoare partidului. Cit n’a fost atacat d. Emil Costinescu prin coloanele „Epocei“ şi prin întruniri publice pentru tariful vamal?! Şi adeseaori aceste atacuri au degenerat in cuioase calomnii personale. Cite insulte nu s’au proferat la adresa d-lui Emil Costinescu din partea „comitetului pentru ieftinirea traiului 1, comitet înjghebat de d. N. Filipescu, care s’a asociat in acest scop cu cetăţeanul Niţu Bumbu; şi cite discursuri ale acestuia n’au fost inspirate şi Înjghebate de Însuşi d. N. Filipescu ?! Şi după trei ani de campanie violentă, după ce s’a ameninţat cu râscoala sîngeroasă a oraşelor pentru „ieftenirea traiului“, vine acum d. P. P. Carp şi declară ca tariful vamal n’a avut nici o influenţă asupra scumpirei traiului; că această scumpire se datoreşte,precum a spus’o şi d. Costinescu, ieftinirea banilor, atât in ţară cât şi in lumea întreagă. Suntem curioşi acum să vedem dacă „Epoca“ va mai continua şi dacă d. N. Filipescu va mai continua tovărăşia cu martie economist conservator Niţă Bumbu. CINEMATOGRAFUL MEU D-l C. Miile, directorul „ Adevărului11, pleacă în străinătate pentru două luni. Urăm călătorie bună confratelui nostru. Dacă este cineva dintre gazetari care merită repaos, apoi acel cineva e de d-nul Miile, care a scris neîtrerupt zece luni de zile, a dat din miini și din picioare, a scuipat, s’a tăvălit în noroi, a insultat, a înscenat infamii, a dat, vorba ceia, cu căciula în clini, obosind şi văitindu se de dureri de picioare, de miini etc. etc. D. Mille, confratele nostru, merită într’adevăr repaos, şi noi recunoaştem pe deplin acest... merit. Intr’un articol de fond, d. Miile îşi iea rămas bun de la cititorii săi, după ce se laudă c’a dat lovituri mortale dinastiei. Afirmaţiaasta ar putea fi aşa, dacă, din fericire, n’ar fi altfel. Domnul Miile este un lăudăros, zic şi zău ! Loviturile cu cari se laudă domnia-sa sunt închipuiri ale unui om care nu mai are nimic de pierdut, nici măcar demnitatea hulită de gazetar. Să meargă sănătos domnul Miile !... Şi să vie sănătos !... Domnia-sa, care a insultat familia Brătianu,—şi pe vii şi pe morţi—, merită acest „repaos, pe care a binevoit să şi-l acorde în calitate de director al pescăriilor statului,—pardon ! director al ziarelor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“. Merită acest repaos, zic, pentru că d. Miile a dat cea mai evidentă dovadă de aia ce poate fi un ziar-revolver, un ziar de la care ne este ruşine să cerem măcar un gram de demnitate. Şi ne este ruşine, pentru că nu putem să-i cerem ceia ce n’are. Mergi sănătos, Domnule Mille, în Baden-Baden, unde îţi vei petrece cea mai mare parte din vacanţa binemeritată, pe care ai voit să ţi-o acorzi, vei găsi mulţi oameni cum se cade, şi alt mediu decit acela de la ziarele pe care le conduci cu atâta demnitate. In Baden-Baden vei putea învăţa ce este responsabilitatea,—şi, dacă am avea norocul să înveţi acest lucru, poate că noi, gazetarii tineri, vom şti să respectăm muma unui adversar leat. Eşti murdar, Domnule Maţe , dar de la băi te poţi întoarce curat, deşi trebuesc altfel de băi pentru spălarea unei conştiinţi atit de necurate. RADAMES. DIN SEOHUL VREMII -V^X^X -X. /^JT' N /V /*x '"X.-Xy-X /"x-x S' S'' S'. Un doctor celebru Cu prilejul instrucției ce continuă a se face asupra decesului Paulinei Szackmary, ori de cite ori este citat la parchet doctorul mamos Goldenstein, dă prin răspunsurile sale dovadă că-și înțelege profesiunea in chip cu totul deosebit de ceilalţi medici. Aşa, cind o rudă de-aproape a defunctei il apostrofă că s’a purtat în chip brutal, doctorul a răspuns că toţi chirurgii sunt brutali“. E foarte curioasa teoria aceasta a doctorului Goldenstein,—cel puţin tot atit de curioasă pe cit de neadevărată. E foarte drept că sunt profesiuni cari înăspresc caracterul omului; dar de la asprime de caracter până la mojicie și brutalitate, e mare deosebire. Dacă doctorul Goldenstein n’ar fi fost brutal de acasă, nici o profesiune nu l’ar fi putut face brutal și vice-versa, dacă doctorul Goldenstein ar fi fost brutal de acasă, nici o profesiune nu i-ar fi putut îndulci ca JOI 22 IUILE 1910 Silii DIRECȚIUNEA UftUi COMITET AS’tsiKauu.'u*: Anunciuri Comerciale Linia in pagina I-a Linia în pagina fil-a 50 bani Linia în padina !V-a 40 ban! ÎMeu raderii!. Și mai apoi cântat Tr'ebut. iluştrii chirurgi, dacă aceasl^jEiftti&^resupune numai de cit brutalitateSTetacă doctorul Goldenstein se plînge el însuşi de brutalitatea sa, cu toate că nu-i chirurg propriu zis, ci este de-abea mamoş. Am avut şi noi distinsa onoare să cunoaştem foarte mulţi chirurgi, poate mai celebri decit doctorul mamoş Goldenstein, a căruia celebritate nu i-o contestăm, dar nici unul din aceia nu ştim să fi simţit nevoia de-a brusca pe cineva, ori de a face mojicii oamenilor pe motiv că profesia lor i-a făcut brutali, cum zice doctorul Goldenstein că la făcut pe dînsul, profesiunea dumisale. Afle dar doctorii mamus Goldenstein că cine e mojic şi brutal este aşa, pentru că aşa este firea necorectată prin educaţie şi nu pentru că este chirurg ori mamos şi încă ilustru ca doctor în „universae medicinae“ Goldenstein. Dar în afară de acest răspuns, doctorul Goldenstein a mai dat la instrucţie încă unul şi mai straniu . El a spus că a refuzat să se ducă la bolnavă în dimineaţa fatală, pentru că ştia că moare. Concluzia la care duce această teorie este că trebuie de refuzat tuturor muribunzilor ajutorul medical care să le uşureze suferinţele pentru motivul că ei sunt pe moarte. Mărturisim că această teorie contrazice tot ce ştim noi asupra rolului medicinei care are chemarea nu numai de a vindeca, ci şi de a uşura suferinţele, atunci cîml nu poate să le vindece. Rezultă din toate aceste că doctorul marios Goldenstein este un soi de om aparte afectat de mojicii şi brutalităţi aşa numite de el profesionale, cît şi avind asupra practicei medicale concepţii cu totul deosebite IVAN TURBINCA ---—... ŞCOALELE INDUSTRIALE DIN AUSTRIA Din punct de vedere al cuprinsului și al scopului se deosebesc următoarele categorii principale de școale industriale : A. Scoale speciale pentru grupele industriale principale. B. Scoale speciale pentru deosebite ramuri industriale (cuprinzând șiunele institute de încercări). C. Scoale generale de meserii. D. Scoale de perfecţionare. A. Scoalele speciale pentru principalele grupe industriale. Feluritele ramuri de activităţi profesionale şi industriale se pot rezuma ia anumite grupe speciale principale. Aceste grupe se formează din un număr de industrii, cari au un fundament comun şi pentru a căror exercitare există anumite cunoştinţe comune, d. ex. o anumită cantitate de cuonştinţe urate matematice, de cunoştinţe mecanico-technice o anumită cultură artistă, etc. După această comunitate de cunoștințe presupuse, se pot deosebi următoarele grupe din aceasta categorie : 1. Scoale industriale. 2. Scoale pentru industria clădirilor. 3 Scoate pentru industria mecanico-technică. 4. Scoale pentru industria chimica și 5. Soare pentru industriile textile. In fiecare din aceste grupe de şcoale se face o nouă deosebire după gradul de cultură ce se poate şi ce trebue să se capete in fiecare din ele, după condiţiunile, ce se cer pentru primirea e O nouă metodă mândivă Se părea că în domeniul logicei formale, s’a spus tot ce se putea spune, şi că orice invenţie sau descoperire este aici exclusă. D-l Petrovici, conferenţiar la Unversitatea din laşi, intr’un studiu publicat în ultimul număr al revistei Studii filosofice, ne dovedeşte, însă că şi metodologia este susceptibilă de progres. Lucrul acesta este de altel cit se poate de firesc. Dacă opera logicianului nu este decit să desprindă şi să clarifice procedeele şi metodele întrebuinţate de savanţi în cercetările lor, atunci orice desvoltare mai importantă, realizată pe terenul ştiinţelor, aduce neapărat o desvoltare, o lărgire şi poate o inoire a vechilor metode logice. Şi cum, in vremile din urmă, ştiinţele au făcut uimitoare progrese, tocmai in timpul cind logica formală părea mai fixă, şi mai definitiv stabilită, nu se putea ca normele logicei să nu se resimtă de aceste progrese ale ştiinţei, şi să nu le oglindească. Logica întocmai ca orice altă ştiinţa este susceptibila de indefinite progrese. Dacă ne-am fi îndoit de acest adevăr, D . Petrovici, in interesantul studiu amintit, ne aduce, o foarte reuşită ilustrare a lui. Lingă cunoscutele şi clasicele patru melode, inductive, d-l Petrovici desprinde şi enunţă, o a cincea metodă. Negreşit, aceasta a cincea metodă, nu va fi ceva absolut necunoscut şi strein, ci este o metodă care se aproprie de corelaiie, se înrudeşte cu ele, dar este destul de diferită și destul de original desprinsă, pentru ca să poată lua un joc important în rindul celorlalte, dinainte formulate. In acest studiu, d-l Petrovici începe prin a face, ca introducere, un scurt examen critic al metodelor inductive formulate de I. Stuart Mill, arătind avantagiile şi defectele precum şi partea mai caracteristică a fiecăreia din ele, spre a stabili astfel legătura firească de afiliaţiune între ele şi noua metodă şi mai ales orginalitatea acesteia. Astfel, după dinsul, metoda concordanţei are neajunsul de a nu fi sigură, ori de cîte ori acelaş efect nu este produsul aceloraşi cauza. D-sa arată insă cazul în care probabilitatea acestei metode creşte, şi se poate apropria de certitudine. Aceasta nu inlătură totuşi marele neajuns, pe care îl reproşează d-l Petrovici, acela de a nu ne putea niciodată arăta cruizele impiedecătoare Metoda diferenţei este mai sigură decit aceia a concordanţei, dar are şi ea neajunsurile ei, că nu precizează destul de bitien şi nu distinge cauza eficientă de cauza împedecătoare. De aceia mai importantă, i se va pare metoda variaţiilor concomitante, deşi aceasta se reduce, în fond, la metoda diferenţei. Aici elementul adaos, este sporirea cantitativă a unuia din factorii existenţi în diferitele grupe de fenomene ce se examinează. Foloasele acestei metode vor fi cam aceleaşi cu ale metodei diferenţei; şi în plus, prin ea se poate stabili,—lucru destul de important—şi cauzele impiedecătoare, arâţindu-se că pe măsură ce un fenomen intervine, ori altul se anulează şi invers. Metoda indirectă a diferenţei ii pare d-lui Petrovici,—mai ales la forma pe care i-o dă I. S. Mill,—cea mai sigură şi cea mai riguroasă. Această metodă este de fapt o combinaţie a metodei concordanţei cu o contraprobă menită să-i sporească eficacitatea. Ea examinează alături de cazurile unde fenomenul cauzal cercetat se produce, cazurile in care acest fenomen nu se produce. După ce a trecut in revistă aceste patru metode, autorul studiului de care ne ocupăm, observă că nici una din ele nu este proprie ca să distige între cauzele producătoare ale unui fenomen, şi între cauzele menţinătoare ale lui. Cu alte cuvinte, prin vechile metode inductive nu se poate şti dacă în adevăr cauzele cari produc un fenomen, ajungă pentru că odată produs să-l menţină, sau dacă încetând ele trebue să înceteze şi efectul lor. Această distincţiune este de tot interesul şi aici trebue văzută originalitatea studiului d-lui Petrovici. Ceea ce este de remarcat aici, este că metodele inductive cunoscute nudeobşte par a fi aplicabile mai ales numai în ştiinţele relativ mai simple ale naturii, şi că ştiinţele morale sau psihice şi sociale necesitează metode ceva mai complicate, care să se potrivească mai bine la complexitatea foarte mare a acestui gen de fenomene. Dovadă de aceasta este că exemplele citate de dl Petrovici şi care dânsul arată că trebueşte aplicată noua sa metodă, sunt luate din domeniul vieţi practice sociale şi de psihologie. Exemplul său tipic este următorul : „Dacă starea socială la un anume moment este rea sau primejdioasă, şi măsuri de îndreptare sunt reclamate, este necesar să ştie dacă măsurile ce se vor lua, trebuesc ţinute în mod continut sau aplicate numai un moment, dacă îndreptarea răului necesitează reforme permanente sau poate să dispară și cu măsuri trecătoare. Exemple de acestea dovedesc că sunt efecte care subsistă cauzelor care lie-au produs și efecte care nu durezi decît tot atâta timp cât și cauzele lor producătoare. De aceea este necesară o metoda nouă, care să ne dea mijlocul de a distinge între cauzele producătoare ale unui fenomen şi între cauzele lui menţinătoare, şi de a şti dacă ceia ce a produs uri fenomen este necesar şi este suficient şi pentru menţinerea lui. „Cu i