Mişcarea, iulie 1910 (Anul 2, nr. 140-165)

1910-07-22 / nr. 157

­v .­ ANUL II.­No. 157. 5. Redacţia şi administraţii-Iaşi, Strada Săulescu 5. ABO­­i -îRVr 20 lei 10 ., In ţară pe un an Pe jumătate an . . Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii 50% SSZA J&­VAL JOS AL-LABEBAL Acţiunea economică In discursul pe care l-a rostit la Huşi, domnul Bădălan a măr­turisit cu o îndurerată sinceritate că cele două partide conservatoare sunt mult inferioare partidului libe­ral, din punctul de vedere al acti­­vităţei pe ţărimul economic, em­iţînd părerea că în viitor, partidul con­servator treime să-şi îndrepte în mod serios acţiunea şi în direc­ţia unei activităţi economice. Ceea ce a mărturisit insă d. Bă­­dărău la Huşi cu atîta sinceritate, pentru „Epoca" nu este de­cît o consecinţa a „gheşeftarilor liberale". Faptul, ca partidul liberal a avut o permanentă preocupar­e şi de în­drumarea vieţei noastre economice pe un drum de sănătoasa propăşire, fiind în totdeauna factorul determi­nant In dezlegarea problemelor eco­nomiei noastre naţionale, constitue, pentru presa carpistă, un mare şi neertat pacat de care s’a făcut vi­novat partidul liberal. In toate chestiunile economice, în care iniţiativa şi munca partidu­lui liberal au contribuit la realiza­rea unei opere utile, această presă nu vede de cit gheşeftarii. Confratele Imcureştean „Viitorul" relevind acest fapt, face cite­va ju­dicioase observaţiuni în această pri­vinţa. In chestia Govora şi a tramvae- Ior—scrie confratele ImcureşTean — sunt faţa în faţă două teorii : să te adresezi capitalurilor străine, sau să recurgi la capitalul romînesc ? Conservatorii, a căror predilecţie pentru capitalurile streine e cunos­cuta, și-au justificat teza prin două argumente : 1) Prin ramificarea că romînii nu sunt in stare sa conducă și să organizeze asemenea întreprinderi. Aceasta teza a fost desvoltată în lung și în larg chiar în ultima ca­mera conservatoare, în mijlocul a­­plauzelor frenetice ale partidului conservator, de d­nul Mişu Canta­­cuzino, şi 2) Prin afirmarea că nu exista capitaluri româneşti. La această teza partidul liberal a răspuns , pe deoparte, că elemen­tele romîneşti nu­ merită atîta ne­încredere şi ca el este în stare sa dovedească ţarei şi partidului con­servator ca se pot crea cu romîni întreprinderi de tot felul; şi pe de altă parte, ca exista azi capitaluri romîneşti, ca averea mobiliara a ţarei sporeşte neîncetat dar ca, daca ea nu se arata mai mult, dacă nu se avînta în întreprinderi, e fiind­că lui este încurajată, nu primeşte un stimulent tic nicăeri şi in primul rind un îl primeşte de la Stat care prin natura lui ar trebui să dea el cel dintîi pildă iniţiativei particu­lare. Pornind de la această ideie, par­tidul liberal a căutat să găsească o formulă de colaborare între stat şi capitalurile romîneşti. De la această ideie a pornit Casa rurală, tram­­vaele şi acum în urmă,Govora. Cît de justă era ideia, cît de mult ea adeverea prezicerile liberalilor au dovedit rezultatele subscrierilor şi la Casa Rurală, şi la tramvae şi la Govora, unde, spre obşteasca mi­rare s’a subscris îndoit de cît se cerea. Fără îndoială, că chestiunea nu poate fi privită de­cît din aceste puncte de vedere, pentru că sub a­­cest raport, acţiunea economică a partidului liberal, devine un puter­nic suport pentru întreaga noas­tră organizaţiune economică. Conservatorii au motive să fie ge­loși de opera partidului liberal, dar să nu uite că o aseminea opera nu poată fi nici stînjenită nici compro­misa prin insulte și calomnii. Cooperarea conservatorilor —Sau eu nu se gfiuleşte «1­1 ISădârău la ziua «ie uniue— Discursul rostit la Huşi de d. Bădă­ran a­vi­a destinaţia de a fi o bombă, în realitate, insă, n'a fost de­cit o băşică de săpun. D. Bădăran îşi închipuise că va a­­meţi lumea cu reforma „democratică“ a colegiilor electorale,— dar n’a izbutit să entuziasmeze nici pe Honigmanul „Ade­vărului" unde d-sa este acţionar. S’a mărginit Honigmanul să constate că so­luţia d lui Bădărău e bună şi e prefe­rabilă faţă de sistemul electoral de azi. Şi atâta tot. Şi şi mai închipuia d. Bădărău că declaraţiile personale la lumina zilei“, făcute de d-sa, un om foarte întunecat la chip ca şi la suflet, asupra „coope­rării“ conservatorilor va zăpăci pe car­­pişti şi -l v­a pune în cefă pe d. Tache Ionescu. De câte ori are vre-o nemulţu­mire ori întimpină vre-o rezistenţă din partea şeful­ui d. Bădărău izbucneşte — dar da la distanţă. Înainte de Crăciun a izbucnit cu de­claraţia despre imposib­litatea unui gu­vern in firma «Li Tache lonescu“,— dar după ce trecuse graniţa pe la Pre­deal ,—acum a izbucnit din nou, dar după ce a trecut graniţa d. Tache lo­nescu de data asta. ­32s Şefului nu-i plac nici declaraţii care ar putea scădea curajul şi răbdarea partizanilor, cum a­­fost cu firma ; — nici precis­are de program, care ţi taie posi­bilitatea retractării şi a jongleriei ; — nici am ales destăinuiri asupra „coo­perării căci se supără foc partizanii mărunţi şi mai ales pungile par­idului care s’au deschis larg de tot în vederea fericitului eveniment al venirii la pu­tere. In asemenea condiţia,in declaraţiile d-lui Bădărău constituesc un avertis­ment, o presiune sau chiar o amenin­ţare,din vederea unui anumit scop. O­r­ce om veşnic în urmărirea unui scop este d. Bădărău ! Dar mai este ceva. D. Bădărău, o­­mul care ştie ce vrea, ştie şi ce face. Cu o declaraţie ori cu mai multe—in­diferent numărul sau calitatea lor,— d-sa di două lovituri. Declaraţiile d-lui Bădărău au, ca să întrebuinţez o ex­presie plastică, asemănare cu cuţitele cu dublu tăiuş de care se servesc aşa de ager apaşii Parisului. D. Bădărău dă lovitura şefului care se teme de surprize şi de zdruncinări int­ine în partid şi ’n acelaş timp se pune bine cu vecinul de peste drum, cu 4. Carp. Mâine-poimîne când s’o întâmpla fericitul eveniment al „împerechierii" adică... corperării con­servatoare, d. Bădărău ca o slugă bună și credincioasă va putea pretinde un di­nar mai mult. Din acest fericit eveniment d-sa n’ar putea, în alte împrejurări, să iasă de cât complect decapitat şi om prevăzător îşi creiază simpatii mici servicii. Despre d. Bădărău nu se poate spune că nu se gândește la ziua de mâine, isf­aelilavel. TRIUMFUL ADEVĂRULUI Nu se poate contesta ci lui P. P. Carp­elar vederea in judecarea situaţiilor şi a fapte­lor. Şi mai ales în materie economică, şi fi­­nanciară d-sa a dovedit adeseori in cursul lungei sale vieţi publice că vede şi preve­de clar şi sintetisează in citeva cuvinte şi mai luminos cele mai complicata chestiuni. Poate să greşească adeseori, dar nici­odată nu se Încurca şi nu încurcă pe nimeni. Cind d-sa vine şi precisează cauzele reale ale scumpirei traiului, fără a ţine nici o seamă de meschinele interese ale politicia­nismului din chiar partidul său, atunci fâp­­tueşte nu numai un act de curaj, dar con­­tribue mult şi la educaţia politica a cetă­ţenilor ţârii. Că vine cam tirziu aceasta poate să fie in desavantajul partidului său, adică al aceiora cari fără a-i cere avizul se aventurează in Întreprinderi şi agitaţi politice periculoase şi compromiţătoare par­tidului. Cit n’a fost atacat d. Emil Costinescu prin coloanele „Epocei“ şi prin întruniri publice pentru tariful vamal?! Şi adeseaori aces­te atacuri au degenerat in cuioase calom­nii personale. Cite insulte nu s’au proferat la adresa d-lui Emil Costinescu din partea „comitetului pentru ieftinirea traiului­ 1, co­mitet înjghebat de d. N. Filipescu, care s’a asociat in acest scop cu cetăţeanul Niţu Bumbu; şi cite discursuri ale acestuia n’au fost inspirate şi Înjghebate de Însuşi d. N. Filipescu ?! Şi după trei ani de campanie violentă, după ce s’a ameninţat cu râscoala sînge­­roasă a oraşelor pentru „ieftenirea traiu­lui“, vine acum d. P. P. Carp şi declară ca tariful vamal n’a avut nici o influenţă asu­pra scumpirei traiului; că această scumpi­re se datoreşte,­precum a spus’o şi d. Cos­tinescu,­­ ieftinirea banilor, atât in ţară cât şi in lumea întreagă. Suntem curioşi acum să vedem dacă „E­­poca“ va mai continua şi dacă d. N. Filipe­scu va mai continua tovărăşia cu martie economist conservator Niţă Bumbu. CINEMATOGRAFUL MEU D-l C. Miile, directorul „ Adevărului11, pleacă în străinătate pentru două luni. Urăm călătorie bună confratelui nostru. Dacă este cineva dintre gazetari care me­rită repaos, apoi acel cineva e de d-nul Miile, care a scris neîtrerupt zece luni de zile, a dat din miini și din picioare, a scuipat, s’a tăvălit în noroi, a insul­tat, a înscenat infamii, a dat, vorba ceia, cu căciula în clini, obosind şi văi­­tindu se de dureri de picioare, de miini etc. etc. D. Mille, confratele nostru, merită în­­tr’adevăr repaos, şi noi recunoaştem pe deplin acest... merit. Intr’un articol de fond, d. Miile îşi iea rămas bun de la cititorii săi, după ce se laudă c’a dat lovituri mortale di­nastiei. Afirmaţia­­asta ar putea fi aşa, dacă, din fericire, n’ar fi altfel. Domnul Miile este un lăudăros, zic şi zău ! Loviturile cu cari se laudă dom­­nia-sa sunt închipuiri ale unui om care nu mai are nimic de pierdut, nici mă­car demnitatea hulită de gazetar. Să meargă sănătos domnul Miile !... Şi să vie sănătos !... Dom­nia-sa, care a insultat familia Brătianu,—şi pe vii şi pe morţi—, merită acest „repaos, pe care a binevoit să şi-l acorde în calitate de director al p­escăriilor statului,—par­don ! director al ziarelor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“. Merită acest repaos, zic, pentru că d. Miile a dat cea mai evidentă dovadă de aia ce poate fi un ziar-revolver, un ziar de la care ne este ruşine să cerem măcar un gram de demnitate. Şi ne este ruşine, pentru că nu putem să-i cerem ceia ce n’are. Mergi sănătos, Domnule Mille, în Ba­den-Baden, unde îţi vei petrece cea mai mare parte din vacanţa binemeritată, pe care ai voit să ţi-o acorzi, vei găsi mulţi oameni cum se cade, şi alt me­diu de­cit acela de la ziarele pe care le conduci cu atâta demnitate. In Ba­den-Baden vei putea învăţa ce este res­ponsabilitatea,—şi, dacă am avea noro­cul să înveţi acest lucru, poate că noi, gazetarii tineri, vom şti să respectăm muma unui adversar leat. Eşti mur­dar, Domnule Maţe , dar de la băi te poţi întoarce cur­at, de­şi trebuesc altfel de băi pentru spălarea unei conştiinţi atit de necurate. RADAMES. DIN SEOHUL VREMII -V^X^X -X. /^JT' N /V /*x '"X.-Xy-X /"x­-x S' S'' S'. Un doctor celebru Cu prilejul instrucției ce continuă a se face asupra decesului Paulinei Szackmary, ori de cite ori este citat la parchet doctorul mamos Goldenstein, dă prin răspunsurile sale dovadă că-și înțelege profesiunea in chip cu totul deosebit de ceilalţi medici. Aşa, cind o rudă de-aproape a defunctei il apostrofă că s’a purtat în chip brutal, doctorul a răspuns că toţi chirurgii sunt brutali“. E foarte curioasa teoria aceasta a doctorului Goldenstein,­—cel puţin tot atit de curioasă pe cit de neadevărată. E foarte drept că sunt profesiuni cari înăspresc ca­racterul omului; dar de la asprime de ca­racter până la mojicie și brutalitate, e mare deosebire. Dacă doctorul Goldenstein n’ar fi fost brutal de acasă, nici o profesiune nu l’ar fi putut face brutal și vice-versa, dacă docto­­rul Goldenstein ar fi fost brutal de acasă, nici o profesiune nu i-ar fi putut îndulci ca­ JOI 22 IUILE 1910 Silii DIRECȚIUNEA UftUi COMITET AS’tsiK­auu.'u*: Anunciuri Comerciale Linia in pagina I-a Linia în pagina fil-a 50 bani Linia în padina !V-a 40 ban! ÎMeu raderii!. Și mai apoi cânt­at Tr'eb­ut. iluştrii chirurgi, dacă aceasl^jEiftti&^re­­supune numai de cit brutalitateSTetacă doc­torul Goldenstein se plînge el însuşi de bru­talitatea sa, cu toate că nu-i chirurg pro­priu zis, ci este de-abea mamoş. Am avut şi noi distinsa onoare să cu­noaştem foarte mulţi chirurgi, poate mai celebri de­cit doctorul mamoş Goldenstein, a căruia celebritate nu i-o contestăm, dar nici unul din aceia nu ştim să fi simţit ne­voia de-a brusca pe cine­va, ori de a face mojicii oamenilor pe motiv că profesia lor i-a făcut brutali, cum zice doctorul Goldens­tein că la făcut pe dînsul, profesiunea du­­m­isale. Afle dar doctorii­ mamus Goldenstein că cine e mojic şi brutal este­ aşa, pentru că aşa este firea necorectată prin educaţie şi nu pentru că este chirurg ori mamos şi încă ilustru ca doctor în „universae medici­nae“ Goldenstein. Dar în afară de acest răspuns, doctorul Goldenstein a mai dat la instrucţie încă u­­nul şi mai straniu . El a spus că a refuzat să se ducă la bolnavă în dimineaţa fatală, pentru că ştia că moare. Concluzia la care duce această teorie este că trebuie de re­fuzat tuturor muribunzilor ajutorul medical care să le uşureze suferinţele pentru moti­vul că ei sunt pe moarte. Mărturisim că a­­ceastă teorie contrazice tot ce ştim noi a­­supra rolului medicinei care are chemarea nu numai de a vindeca, ci şi de­ a uşura suferinţele, atunci cîml nu poate să le vin­dece. Rezultă din toate aceste că doctorul ma­­rios Goldenstein este un soi de om aparte afectat de mojicii şi brutalităţi aşa numite de el profesionale, cît şi avind asupra prac­ticei medicale concepţii cu totul deosebite IVAN TURBINCA ---—... ŞCOALELE INDUS­TRIALE DIN AUSTRIA Din punct de vedere al cuprinsului și al scopului se deosebesc următoarele ca­tegorii principale de școale industriale : A. Scoale speciale pentru grupele in­dustriale principale. B. Scoale speciale pentru deosebite ra­muri industriale (cuprinzând și­­unele institute de încercări). C. Scoale generale de meserii. D. Scoale de perfecţionare. A. Scoalele speciale pentru principalele grupe industriale. Feluritele ramuri de activităţi profe­sionale şi industriale se pot rezuma ia anumite grupe speciale principale. A­­ceste grupe se formează din un număr de industrii, cari au un fundament co­mun şi pentru a căror exercitare există anumite cunoştinţe comune, d. ex. o anumită cantitate de cuonştinţe ura­te m­­a­tem­a­tice, de cunoştinţe mecanico-technice o anumită cultură artist­ă, etc. După această comunitate de cunoștințe presu­puse, se pot deosebi următoarele grupe din aceasta categorie : 1. Scoale indus­triale. 2. Scoale pentru industria clă­dirilor. 3 Scoate pentru industria me­­canico-technică. 4. Scoale pentru in­dustria chimica și 5. S­oare pentru in­dustriile textile. In fiecare din aceste grupe de şcoale se face o nouă deosebire după gradul de cultură ce se poate şi ce trebue să se capete in fiecare din ele, după con­­diţiunile, ce se cer pentru primirea e­ O nouă metodă m­ând­ivă Se părea că în domeniul logicei for­male, s’a spus tot ce se putea spune, şi că orice invenţie sau descoperire este aici exclusă. D-l Petrovici, conferenţiar la Un­versitatea din laşi, intr’un studiu publicat în ultimul număr al revistei Studii filosofice, ne dovedeşte, însă că şi metodologia este susceptibilă de pro­gres. Lucrul acesta este de altel cit se poate de firesc. Dacă opera logicianului nu este de­cit să desprindă şi să clari­fice procedeele şi metodele întrebuinţate de savanţi în cercetările lor, atunci ori­ce desvoltare mai importantă, realizată pe terenul ştiinţelor, aduce neapărat o desvoltare, o lărgire şi poate o inoire a vechilor metode logice. Şi cum, in vre­­mile din urmă, ştiinţele au făcut uimi­toare progrese, tocmai in timpul cind logica formală părea mai fixă, şi mai definitiv stabilită, nu se putea ca nor­mele logicei să nu se resimtă de aceste progrese ale ştiinţei, şi să nu le oglin­dească. Logica întocmai ca orice altă ştiinţa este susceptibila de indefinite progrese. Dacă ne-am fi îndoit de acest adevăr, D . Petrovici, in interesantul studiu amintit, ne aduce, o foarte reu­­şită ilustrare a lui. Lingă cunoscutele şi clasicele patru m­elode, inductive, d-l Petrovici desprinde şi enunţă, o a cincea metodă. Negreşit, aceasta a cincea metodă, nu va fi ceva absolut necunoscut şi strein, ci este o metodă care se aproprie de corelaiie, se înrudeşte cu ele, dar este destul de diferită și destul de original desprinsă, pentru ca să poată lua un joc important în rindul celorlalte, dinainte formulate. In acest studiu, d-l Petrovici începe prin a face, ca introducere, un scurt exa­men critic al metodelor inductive for­mulate de I. Stuart Mill, arătind avan­­tagiile şi defectele precum şi partea mai caracteristică a fiecăreia din ele, spre a stabili astfel legătura firească de afilia­­ţiune între ele şi noua metodă şi mai ales orginalitatea acesteia. Astfel, după dinsul, metoda concordanţei are neajun­sul de a nu fi sigură, ori de cîte ori a­­celaş efect nu este produsul aceloraşi cauza. D-sa arată insă cazul în care pro­babilitatea acestei metode creşte, şi se poate apropria de certitudine. Aceasta nu inlătură totuşi marele neajuns, pe care îl reproşează d-l Petrovici, acela de a nu ne putea niciodată arăta crui­­zele impiedecătoare Metoda diferenţei este mai sigură decit aceia a concordan­ţei, dar are şi ea neajunsurile ei, că nu precizează destul de bitien şi nu dis­tinge cauza eficientă de cauza îm­pede­­cătoare. De­ aceia mai importantă, i se va pare metoda variaţiilor concomitante, de­şi aceasta se reduce, în fond, la metoda diferenţei. Aici elementul adaos, este sporirea cantitativă a unuia din factorii existenţi în diferitele grupe de feno­mene ce se examinează. Foloasele aces­tei metode vor fi cam aceleaşi cu ale metodei diferenţei; şi în plus, prin ea se poate stabili,—lucru destul de impor­tant—şi cauzele impiedecătoare, arâţin­­du-se că pe măsură ce un fenomen in­tervine, ori altul se anulează şi invers. Metoda indirectă a diferenţei ii pare d-lui Petrovici,—mai ales la forma pe care i-o dă I. S. Mill,—cea mai sigură şi cea mai riguroasă. Această metodă este de fapt o combinaţie a metodei concordanţei cu o contra­probă menită să-i sporească eficacitatea. Ea exami­nează alături de cazurile unde fenome­nul cauzal cercetat se produce, cazurile in care acest fenomen nu se produce. După ce a trecut in revistă aceste pa­tru metode, autorul studiului de care ne ocupăm, observă că nici una din ele nu este proprie ca să distige între cauzele producătoare ale unui fenomen, şi între cauzele menţinătoare ale lui. Cu alte cuvinte, prin vechile metode inductive nu se poate şti dacă în adevăr cauzele cari produc un fenomen, ajungă pentru că odată produs să-l menţină, sau dacă încetând ele trebue să înceteze şi efec­tul lor. Această distincţiune este de tot interesul şi aici trebue văzută originali­tatea studiului d-lui Petrovici. Ceea ce este de remarcat aici, este că metodele inductive cunoscute nu­deobşte par a fi aplicabile mai ales numai în ştiinţele relativ mai simple ale naturii, şi că ştiinţele morale sau psihice şi so­ciale necesitează metode ceva mai com­plicate, care să se potrivească mai bine la complexitatea foarte mare a acestui gen de fenomene. Dovadă de aceasta este că exemplele citate de d­l Petrovici şi care dânsul a­­rată că trebueşte aplicată noua sa me­todă, sunt luate din domeniul vieţ­i practice sociale şi de psihologie. Exem­plul său tipic este următorul : „Dacă starea socială la un anum­e moment este rea sau primejdioasă, şi măsuri de în­dreptare sunt reclamate, este necesar să ştie dacă măsurile ce se vor lua, tre­­buesc ţinute în mod continut sau apli­cate numai un moment, dacă îndrepta­rea răului necesitează reforme perma­nente sau poate să dispară și cu măsuri trecătoare. Exemple de acestea dovedesc că sunt efecte care subsistă cauzelor care l­ie-au produs și efecte care nu dure­zi de­cît tot atâta timp c­ât și cauzele lor pro­ducătoare. De aceea este necesară o metoda nouă, care să ne dea mijlocul de a distinge între cauzele producătoare ale unui fenomen şi între cauzele lui menţinătoare, şi de a şti dacă ceia ce a produs uri fenomen este necesar şi este suficient şi pentru menţinerea lui. „Cu i

Next