Mişcarea, ianuarie 1912 (Anul 4, nr. 1-22)

1912-01-14 / nr. 9

ANUL IV No. 9 In ţară pe un an.....................20 lei in străinătate pe un an . . 40 „ Preoţi şi învăţătorii rurali . 50MIŞCA 5 BANI Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE SÂMBĂTĂ 14 IANUARIE 1912 5 B AN I ZIAR NAŢIONAL LIBERAL «SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina IlI-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. ===== TELEFON 121 == 1907-1912 -ssas- Ne-a fost dat să vedem şi această dureroasă apropiere de date. Este fapt pe deplin stabilit că guvernul de astăzi a pus la cale un atentat criminal. Preparativele luate, modul cum s-au desfăşurat evenimentele în ziua de 8 ianuarie, scenele de sălbătăcie din piaţa Teatrului, actele de brutalitate sângeroasă săvârşite de forţele armate sub conducerea directă a secretarului ministerului de război, gloanţele îndreptate împotriva clubului conservator-democrat—, toate acestea au dovedit că ne găsim în faţa unui guvern de asasini. In neputinţă de a răsturna dovezile ce s-au produs pentru dovedirea vinovăţiei criminale a guvernului, presa guvernamentală crede că a găsit formula magică cu care să justifice ororile săvârşite Duminica trecută şi să închidă gura opoziţiei. Această presă strigă: nu vorbiţi de represiunea de Duminică, căci vom deschide noi dosarul represiuunei din 1907! Vra să zică guvernul găseşte atâta „asemănare“ între evenimentele de la 1907 şi situaţiunea de astăzi, încât nu poate găsi altă legitimare a masacrului de Duminică, decât în modul cum partidul liberal a potolit revoltele din 1907! Din moment ce guvernul pune chestiunea pe acest teren, ne mirăm cum de nu s’a tras Duminică şi cu tunul împotriva manifestanţilor... Ar fi fost o urmare logică a modului cum a privit guvernul manifestaţia de la Eforie şi, cu deosebire, o urmare logică a concepţiei pe care o are actualul guvern despre ordinea în stat şi pacea socială. Dar presa guvernului, în inconştienţa ei, insinuiază că dacă ar deschide dosarul represiunei din 1907, nu i-ar mai da mâna presei liberale să critice represiunea de Duminica trecută. E dureros că se redeschid veşnic paginile tragicului 1907, dar din moment ce presa guvernului readuce chestiunea represiunilor pe tapet, se impune o discuţie care să restabilească o serie de adevăruri . Faptele sunt în amintirea tuturora. In clipa cea mai dramatică a istoriei noastre contemporane, d. P. P. Carp a avut atitudinea cea mai feroce, rostind faimoasa formulă «întâi represiune, pe urmă vom aviza». Partidul liberal a potolit răscoalele şi a rezolvat pe deantregul problema ţărănească. Din toată opera fostului guvern liberal, d. Carp nu s’a solidarizat decât cu opera de represiune a răscoalelor, iar astăzi acelaş domn Carp ameninţă partidul liberal cu dosarul represiunei din 1907. Este o dovadă mai mult a cinstei şi moralităţei politice a primului ministru de astăzi. Guvernul liberal din 1907 a avut două mari merite : acolo unde revoltele nu isbucniseră încă, au fost înăbuşite prin acţiunea vigilentă a organelor administrative, iar acolo unde flăcările revoltei isbucniseră, guvernul de atunci a avut încredere în armata ţărei pentru a le stânge, în timp ce d. Carp făcea semne disperate armatelor austriace. Desigur, că în acţiunea represivă s’au putut comite greşeli individuale, dar o necesitate superioară a impus în urmă o amnestiare generală. Mai mult de cât atât. Mulţi dintre ofiţerii superiori cari au comandat represiunea din 1907 au fost avansaţi de actualul ministru de război d. Nicu Filipescu, însuşi generalul Averescu, acela care în calitate de ministru de război a avut direcţiunea generală a represiunilor, a fost numit de d. Nicu Filipescu şeful statului major general al armatei. Patru ani au tăcut şi au aprobat acţiunea partidului liberal, iar astăzi, sub acuzaţiunea gravă că au organizat măcelărirea în masă a cetăţenilor, carpiştii scot în scenă fantoma represiunilor din 1907. Acest fapt denotă gradul de zăpăceală şi de inconştienţă în care se găseşte guvernul, care a început să-şi deie seamă de consecinţele grave pe care le vor avea evenimentele sângeroase de la 8 ianuarie. Guvernul nu încearcă să desmintă abuzurile şi brutalităţile revoltătoare ce le-a comis; el încearcă să le justifice şi să le legitimeze, invocând precedentul creat prin modul cum s-au reprimat răscoalele din 1907. Este o asamanare între 1907 şi 1912, dar nu asamanarea pe care se căzneşte guvernul să o stabilească. In 1907 s’a desvelit toată cangrena care rodea organismul vieţei noastre rurale. In 1912 s’a desvelit şi s’a înfierat cangrena care roade organismul vieţei noastre politice, cangrena anarhiei junimiste. In 1907 s’a distrus fanariotismul din viaţa economică rurală, în 1912 s’a distrus fanariotismul din viaţa publică orăşănească. Şi după prăbuşirea definitivă a regimului fanariot de astăzi, va veni opera de epuraţiune şi de aşezare a vieţei de stat pe baze sănătoase și normale. Să se facă anchetă! Pentru a evita gravele neînţelegeri ce puteau să izbucnească în sinul cabinetului şi pentru a înlesni formarea acelui „bloc“ între miniştrii d-lui Carp, ministrul de răsboi, cunoscut prin impulsivitatea sa, a luat asupra-şi răspunderea ororilor săvârşite în ziua de 8 ianuarie. D-l Nicu Filipescu asumându-şi această răspundere a mai avut în vedere şi un alt fapt care i-ar fi putut fi fatal pentru departamentul ce-l ocupă. Ministrul de război a vrut să se închidă discuţia asupra atitudinei ce au avut-o generalii cari comandau trupele; d-sa rămâne totuşi dator să lămuriască opinia publică asupra acestei atitudini.Şi nu e vorba aci de soldaţii, cari nu au făcut de cât să execute pe de-antregul ordinele nesocotite ce li s’a dat.*Răspunzători urmează să fie făcuţi, prin urmare, acei cari au dat aceste ordine executate de către trupe. Or, răspunzători în cazul acesta sunt ofiţerii generali, cari aveau comanda trupelor din piaţa Teatrului, după cum aceiaşi ofiţeri generali, alături de secretarul general al ministerului de războiu, mai au şi răspunderea, morală şi materială, a actelor sălbatice pe cari le-au săvârşit personal în faţa trupelor şi a mulţimei. Pentru stabilirea răspunderilor acestor acte, cerem să se ordone o anchetă oficială, o anchetă severă, care să prezinte toate garanţiile de dreptate şi absolută imparţialitate. O anchetă în aceste condiţiuni făcută nu se poate să nu stabilească în aşa fel răspunderile, încât să înlesnească d-lui ministru de răsboiu măsurile la care este obligat. Cerem această anchetă. BLOCNOTES „Farsa“ Spiritualii de la „Evenimentul“ au făcut ieșenilor o „farsă nostimă11 “ după cum spun ei. In ce constă „farsa“? S’a afişat în vitrina „Evenimentului“ că guvernul s’a retras şi dl. T. lonescu a fost însărcinat ■ cu formarea noului cabinet. De „farsa“ asta a râs mult Ce Iancu şi a mărturisit că n’ar fi fost niciodată în stare să facă o aşa glumă bună. Alţii însă au văzut în „farsa“ asta un nedemn mijloc de a „ciupi“ gologanul. In orice caz, ar fi fost mai prudent pentru „Evenimentul“ dacă tăcea, căci ceia ce nieşte azi se poate adeveri mâne Retrăgându-se... ,,Evenimentul“ spune că la manifestaţia din Bucureşti s-a rănit lumea „retrăgându-se“. Atunci ar putea să ne explice inteligenta gazetă a d-lui Greceanu de ce aveau unii faţa şi pieptul tăei de baionete? Divergenţă de opinii. Gazetele guvernamentale, mai mult sau mai puţin, recunosc masacrul ce s’a săvârşit Duminică. „Evenimentul“ spune că n’a fost nimic. Curioasă mentalitate. SIMPATIILE NOASTRE BANALUL Iată-l trecând puţin cocoşat, impovovorat de greutatea misiunei omeneşti. E prea slab că să fie pe umeri Arta şi Filozofia. Faţa lui e ştearsă, n’are trăsături expresive; ochii goi—nu spun nimic. Tipul acesta uscăţiv parcă e locuit de o persoană absentă. Lecţiile şi cursurile îi sunt fade ; scrisul, deasemenea. Filozofia lui e o adunătură de diferite fructe, dospite într’o cadă mucigăita şi tescuite într’un teasc rău înşurubat, în cât capeţi un vin rău la gust, nestrecurat. Fructele bune’s „fărâmate“ de picioare murdare, îs turnate în cadă cu doagele pline de mucigaiu și de-aceia „produsul“ e respingător. Ca „artist“ a cules flori din grădini streine, cu manele brutale le-a „sfarmat“, le-a scăpat pe jos, le-a umplut de glod, le-a cules și le-aruncat în alambic, ca să scoată oloiu mirositor din petale. Dar s’a prins de toi necurăţenia manilor lui şi din alambic a curs un lichid tulbure ca apa ceasă din Baea Populară. Aceste sunt: produsele sufleteşti ale filozofului-dramaturg, dacă te amesteci capeţi lichidul cel mai încărcat de miasme din lume. Omul banal, chiar de se’ncumetă să se ridice în cerurile limpezi ale raţiunei, sau de vrea să se scoboare în clocotitoarele prăpăstii ale sufletului, nu poate să se clintească din locul unde l-a ţintit soarta. Şi-atunci în filozofie ca şi în Artă rămâne pritocitor de lichide streine. In lături, banalitate! Hoţia cu lemnele Populaţia oraşului este extrem de alarmată de scandaloasa urcare a preţului lemnelor. In zece zile preţul sutei de chilograme s’a urcat de la 2 lei 80 bani la 4 lei. Este o urcare prin nimic justificată. S’a pretextat lipsa vagoanelor; acest pretext nu putea fi invocat, deoarece depozitele erau alimentate cu mari cantităţi de lemne şi lipsa vagoanelor din cursul celor cîteva zile geroase, nu putea justifica criza decare se plângeau depozitarii. Faptul are altă explicaţiune. Au fost câteva zile in care temperatura se scoborîse la minus 25 grade, atunci depozitarii cartelaţi au crezut că pot exploata cu succes nevoia publică şi au urcat brusc preţul lemnelor cu 1 leu 20 la chilogram. Dar această spoliaţiune are o parte extrem de scandaloasă: carte rul comercianţilor de lemne este patronat şi condus de d. Iointu Stămatiu ajutor de primar. Într’o gA&la&A- nee situaţiune rolurile sunt schimbate : în loc ca administraţia comunală să intervie pentru a pune frâu spoliaţiunei, această administraţie, prin ajutorul de primar Stamatiu, patronează un cartel care exploatează cu o lăcomie sălbatecă nevoile cetăţenilor. Dar pentru ca cetăţenii să vadă cât de nevnstite sunt operaţiunile cartelaţilor în frunte cu neruşinatul ajutor de primar Stamatiu, vom da câteva cifre, din care se poate vedea cât câştigă negustorii de lemne la suta de chilograme. Vagonul de lemne se vinde la Lespezi cu 117 lei, 45 lei costă, transportul pe căile ferate, 10 lei costă transportul din gara Iași, 25 lei tăiatul, 3 lei alte spese. In total pe depozitarul de lemne îl costă 2 lei suta de chilograme şi acest depozitar vinde publicului cu 4 lei suta de chilograme realizând astfel un beneficiu de 2 lei la suta de chilograme Va recunoaşte oricine că în asemenea condiţiuni nu mai e vorba de o afacere comercială, ci de o adevărată hoţie pe care o săvârşesc cartelaţii în frunte cu ajutorul de primar Stamatiu. Va recunoaşte iarăşi oricine că dacă depozitarul Iancu Stamatiu n’ar fi ajutor de primar, această hoţie nu s' ar putea săvârşi. Demascam publicului această hoţie fără a avea speranţă că autorităţile superioare vor lua vreo măsură împotriva ajutorului de primar Stamatiu. Durneştii în parlament Să fie liniştiţi guvernamentalii cari vor ceti aceste rânduri, şi să nu creadă cumva că în parlamentul d-lui Carp se va găsi un singur „ales“ al d-lui Marghiloman care să aducă în discuţie chestiunea cumpărărea moşiei „Durneştii“ de câtre acel prim-ministru care a cerut omului politic să fie înainte de toate „cinstit in viaţa publică“. Când spunem „Dumneştii în parlament“ vrem să arătăm tocmai contrarul: că atât Camera cât şi Senatul vor ratifica, printr’o lege, care va fi votată în unanimitate, modul şi condiţiunele cu care primul ministru al ţării şi şeful partidului conservator a făcut, cumpărătura moşiei „Durneşti“. Pe biurourile Camerei guvernul a depus ieri proectul întocmit de dl Ioan Lahovary cu privire la „vânzarea moşiilor de mână moartă“. Majorităţile vor vota proectul acesta pentru ca d. Carp să se poată achita faţă de societatea de asigurare care i-a vândut moşia „Durneşti“ cu condiţiunea ca prin proectul de lege depus ieri să nu se prevadă şi moşiile societăţilor de asigurare. D. Carp şi-a ţinut promisiunea, şi moşiile societăţilor de asigurare au fost scoase din proectul ce s’a depus ieri la Cameră. Cu modul acesta apar astăzi în lumină adevărată condiţiunele suspecte în care d. Carp a făcut cumpărătura moşiei „Dorneşti“ de la societatea de asigurare „Dacia Română“. Cu aceasta se spulberă în mod definitiv acea faimoasă legendă a cinstei, în numele căreia d. Carp a vorbit de pe fotoliul ministeral. Ţara are acum dovada deplină a cinstei politice a d-lui Carp. Simbolul ei e legea depusă pe biuroul Camerei, iar dovada reală a acestei cinste e actul de cumpărătură a moşiei „Durneştii“. ásl S* DIN SBORUL VREME 1 3/ «Pauvre Lelian» E pseudonimul sub care şi-a publicat cele mai multe din versurile sale, Paul Verlaine de la moartea căruia admiratorii au aniversat zilele acestea, trecerea încă a unui an. ... Şi nu e numai un pseudonim literar dar şi un soi de auto-caracterizare, pe care pribeagul cântăreţ al trudei sufleteşti a ţinut să şi-o facă complexei sale personalităţi, care l’a făcut să sufere atât de mult. Intr’adevăr ca om, marele poet n’a fost decât un sarman rătăcitor, oaspete de cârciume murdare, şi hanuri părăsite, prin noroiul cărora şi-a târât mereu hainele’n zdrenţe, port ce contrasta bizar cu majestatea sufletului său. In timp ce poetul visa, omul lipsit de hârtie îşi scria de multe ori armoniile pe mesele patate şi o marmoră de acestea murdară de cafenea se păstrează şi păn’acuma,—pergament tot atât de ciudat ca şi cele mai multe din inspiraţiile celuia ce ni l’a lasat. Cea mai bună caracterizare ca om a Sermanului Lelian, a fost făcută de amicul şi contimporanul său Francois Coppée: „în timp ce vârsta ne da nouă tuturor cât mai multă tihnă sufletească, bietul Lelian rămâne zbuciumat tot de sufletul unui copil. Aşa a fost Verlaine. Incapabil şi dezarmat în lupta pentru trai neputându-se împaca cu nimenea nici în caracter, nici in felul de-a simţi el a trecut pururea singur lăsând în urmă din comoara luminoasă a sufletului său bogat şi colorat mănunchi de scânteetoare raze. Cea mai bună caracterizare a operei lui Verlaine, a fost făcută de criticul academician Jules Lemaître : „Cu toată puternica ei notă de rară originalitate şi bizarerie, poezia lui Verlaine văzută mai în adânc, e aproape o poezie populară prin accentele sale naive şi mai cu seamă prin puternica ei armonie imitativă, care-i face uneori atât de graţioase cele mai elementare greşeli de prosodie şi de ritm“. Neegal şi pururi frământat în viaţă ca om, opera lui poetică se resimte de aceiaşi neegalitate şi frământare,dar artistul valoros care a trăit în el, a ştiut să îmbrace într’o fascinatoare haină de frumos şi greşelele sale omeneşti şi erorile sale poetice. Aceasta a rămas Paul Verlaine, poetul,—şi aşa a trecut Sermanul Lelian, omul. Harold Degetul Fatal Motto. „Păcatele părinţilor le trag progeniturile lor“. ...Am cunoscut’o la o mănăstire din munţii Moldovei vara trecută şi acum când trăesc în intimitatea ei, blestem ceasul fatal care mi-a scos’o înainte...căci, presimt că mă va înebuni mai curând sau mai târziu, o idee adânc sădită în imaginația mea bolnavă,... în creerul meu ce arde mistuit de o flacără străină naturei mele,... în sufletul meu chinuit de o sensibilitate bolnăvicioasă hereditară în familia mea... — Și aci Ernest se opri, răsuflă adânc, și un moment stătu la îndoială de a mai urma sau de a lăsa firul povestirei lui. Nu îndrăzneam să-l întreb nimic din cauză să nu-i încurc şirul ideilor. Apoi cu un ton liniştit şi în urmă din ce în ce mai agitat urmă: ...„Pe mine mă interesează lucrurile cele mai mici posibile, mă irită nimicurile, iar întâmplările care zdruncinăminţele multora mă lasă nepăsător !...De văd un necunoscut, privirea-mi caută în primul loc să-i descopere particularităţile fizice nebăgate în seamă de mulţi : o urmă de cicatrice pe pelea feţelor sau a manilor, încreţiturile frunţei şi direcţia lor, grimele obrazului, lucirea ochilor şi de multe ori aş voi să trec nepăsător, neatent, dar nu pot!... ochii, o!... aceşti ochi cari mi’s duşmani... care arată sufletului ceia ce el n’ar dori să vadă şi minţii ceia ce n’ar dori să priceapă,... aceşti ochi cu priviri arzătoare, lacome, pătimaşe, ei singuri şi numai ei, sunt cauza suferinţelor mele şi a fatalităţei de care veşnic sunt urmărit... Şi ca şi cum ar fi voit să alunge de dinaintea lui o vedenie, Ernest închise ochii, îşi lăsă capul obosit pe perini, şi un moment crezu că-i oboseşte prea tare povestirea lui, de aceia voiam să mă retrag. „Stai te rog...—îmi zise el ridicându-se spovedania ce-ţi fac îmi uşurează pentru moment sufletul“... apoi urmă: «Femeia de care începusem să-ţi vorbesc, locuia in apropiere de mine; ne vedeam în fiecare zi, ne întâlneam în excursiuni prin munţi, prin păduri, pretutindeni... pentru moment am crezut că