Mişcarea, decembrie 1913 (Anul 5, nr. 273-294)

1913-12-04 / nr. 275

ANUL V, No. 275 A B _ W A IM­ENTE In ţară pe un an . . . 20 lei In streinătate pe un an 40 „ Pentru preoţi şi învăţători ru­rali se face o reducere de 50°/ Iredacţia şi Adminiatraţia IAŞI, PIAŢA UNIREI, No. 5,d in localul clubului National-Liberal. Un număr 5 BANI MERCURI 4 DECEMBRIE 1913 Cuvântul Şefului —La întrunirea liberala din Constanţa­ Sunt puţini români de peste Dunăre cari sânt mai mult legaţi cu Dobrogea ca mine. Aş putea zice în ori­ce caz că din ge­neraţia mea nu e nici unul, pentru că eram încă copil când în prima vizită pe care Ion Brătianu a făcut-o în Dobrogea, atunci redevenită românească, eu am a­vut fericirea să-l întovărăşesc, 1f De atunci s'a legat în sufletul meu, încă de copil, o legătură tainică şi perso­nală cu acest pământ al ţărei româneşti (aplauze, ovaţiuni). Am trăit atunci momentele cele din­tăi ale vieţei naţionale româneşti în Do­brogea şi în căldura acestor simţiminte s’a făcut o legătură trainică între mine şi între Dobrogea (ovaţii). Domnilor, de aceia poate că a fost şi mai fireşte ca să fiu unul dintre cei din răi care, cănd criza orientală s’a deschis să înţăleg că datoria noastră naţională era ca din această criză graniţele Dobro­giei să fie lărgite (ovaţii). Noi, partidul naţional-liberal, am con­siderat de la Început că revendicările noastre trebuiau să fie satisfăcute cu ori­ce preţ. Graţie conştiinţei naţionale, graţie a­­vântului şi energiei oştirei noastre, a­­ceste revendicări sânt astăzi satisfăcute, (ovaţii). Şi astăzi sânt fericit că mă găsesc într’o Dobroge mărită (ovaţiuni). Şi fiindcă aveţi astăzi puteri noi, se impun şi datorii noi. Noi am avut încredere în patriotismul d-voastră şi de aceia am crezut înainte chiar de criza din orient că vi se cuvin drepturile politice, (ovaţiuni entuziaste). Am avut atunci încredere, azi constat deja, că legitimă şi temeinică a fost în­crederea noastră pentru că după ce astă vară, aţi probat patriotismul d voastră în manifestarea războinică, astăzi aţi probat prin manifestările d-voastră că înţelegeţi datoriile pe care acelaş patrio­tism vă impune întru apararea "unor in­terese de asemenea naţionale (aplauze). Şi meritul d voastră e cu atât mai mare cu cât, spunea d. Roman, aci pro­blema creşterei micei proprietăţi neavind intensitatea atât de vie, ar fi putut mai legitim, proprietarii din Dobrogea, decât alţii să se opună la cererea noastră. Patriotismul lor e mai meritos pentru că adesiunea lor la programul nostru nu e determinată de­ un interes local, sau regional ci din simţul solidarizărei lor cu regatul întreg (ovaţii). N’am întreprins luptă de clase sociale şi ca probă este preşedintele d-voastră care reprezintă pe unul din cei mai mari proprietari funciari ai Dobrogiei. El a deschis adunarea şi v’a spus cel dintâi cuvânt autorizat, pentru că este cuvânt desinteresat. Necesitatea refor­melor pe care le am enunţat (ovaţii). D-sa a vorbit ca proprietar, ca proprie­tar care şi-a cumpărat singur moşiile prin munca unei vieţi întregi şi tot ca proprietar pot vorbi şi eu, ca proprietar din tată în fiu, pentru că în familia mea sânt moşii cari nu s’au vândut, ci s’au transmis prin moştenire de 4 şi 500 de ani. Altă origina mai respectată a proprie­tăţei de cât ai aceluia care a muncit ca să cumpere sau ale aceluia care a moş­tenit de la părinţi nu cunosc (ovaţiuni). Nu domnilor, nu e operă de luptă de clasă, este o operă de înfrăţire, o operă de întărire naţională. După război ne-am­ exprimat toţi, in­diferent de partide politice, recunoştinţa noastră, pentru oştirea care a ştiut să înfăptuiască opera reclamată de interesele vitale ale regatului; dar fiecare îşi mani­festă sentimentele sale cum îl învaţă mintea şi cum îi inspiră inima. Noi nu credem că putem să dăm re­cunoştinţei către oştire o Întrupare mai înţeleaptă, mai caldă şi mai destoinică, decât făcând astfel încât oştirea să se poată din ce în ce recruta pentru un popor mai viguros la trup, mai sănătos la minte, mai legat din tot sufletul de interesele obşteşti (ovaţii). Sănătatea morală şi intelectuală, pu­terile fizice şi materiale ale poporului le considerăm ca marile probleme cari stau în faţa noastră, ca marea pârghie cu care vom şti să ridicăm statul acolo, unde menirea lui trebue să-l ducă. (o­­vaţiuni). Avem încrederea desăvârşită a nevo­iei pe care o reprezintă programul nos­tru, avem încrederea desăvârşită a pu­terilor noastre, pentru a-l înfăptui. Şi răspund amicului nostru Procopiu: Da, ştiu că prin noi înşi­ne vom înfăptui şi această mare reformă socială şi naţio­nală. (ovaţ­i prelungite). Prin noi înşi­ne, da ! Dar iu sufletu meu de român n’aş vrea să se înfăptu­iască contra nimănui. Ambiţiuneai mea legitimă este ca pa­triotismul să lumineze destul pe toţi, ca toţi să conlucreze în aceiaşi direcţiune. (ovaţii). In acest oraş vă ziceam, domnilor, în momentul cănd lucram pentru acordarea drepturilor d-voastră politice, că noi nu vă întrebăm ce aţi fost înainte ; noi nu vă întrebăm cărui religiuni aparţineţi ; noi nu vă întrebăm cam­ sunt originile de rasă ; noi nu vă întrebăm de trecut; noi ne preocupăm de viitor; noi vă în­trebăm : unde mergeţi ? Şi cei cari merg cu noi, cei cari merg acolo unde ne în­­drum­ează destinele neamului nostru, sunt ai noştri, (ovaţiuni). Tot astfel domnilor, eu şi azi, înaintea reformelor, nu întreb pe nimeni de unde vine. Eu zic: Acesta este drumul meu, este şi drumul ţărei ? Atunci este al meu. Cu toţii să înfăptuim ceia ce tre­bue să fie operă de consolidare naţio­nală. (ovaţii prelungite). De aceia domnilor, doresc ca toţi să se lumineze din vreme; doresc ca să nu mai auzim şi pe această chestiune acele acuzaţii nedrepte, pătimaşe, pe cari atât de mult şi atât de des au stânjenit ope­­rile noastre cele bune. Cu câtă mâhnire trebue să constatăm că în munca noastră de ridicare a econo­miei naţionale, în munca noastră de în­curajare, a muncei româneşti, am întâm­pinat nu atât greutăţi, nu atât vrăjmă­şii din partea străinătăţii, cât am întâm­pinat din partea acelora cari trebuiau să fie fraţi de luptă în elaborarea unei opere naţionale. Am voit ca prin încurajarea muncei româneşti de tot felul, ca prin legi cari să asigure muncitorimea de la oraşe, ca prin legea care să ocrotească muncito­rimea de la sate, ca prin legi, ca prin organizări economice, cari să ajute aso­ciaţia puterilor româneşti, să încurajăm capitalul românesc mare şi mic. Am reu­şit în multe să îndrumăm iniţiative fe­cunde ale activităţii româneşti, dar mulţi ne-au stat împotrivă , mulţi ne stau încă în potrivă, din cei cari direct se folo­sesc de această muncă a noastră, din acei cari în orice caz, din punct de ve­dere românesc, ar trebui să fie colabora­torii şi coluptătorii noştri, (ovaţii). Domnilor, se amintea adineaurea nu­mele unui om căruia nu e român să nu i datorească prinos de recunoştinţă şi care pentru noi naţionalii-liberali ră­mâne una din figurile mari şi frumoase, care ne dau pildă şi încurajare în mun­ca noastră viitoare , voesc să vorbesc de Spiru Haret. (ovaţii prelungite). Este oare vre­unul din noi care în viaţă să fi pătimit mai mult de­cât el, acuzaţiuni mai vrăjmăşeşti, mai nedem­ne, el care se devotase pentru ridicarea unui neam ? Era acuzat că face operă de distrugere şi operă de antipatriotism. Lucram, domnilor, la ridicarea şi inte­lectuală şi culturală a poporului era pe­rioada când partidul nostru făcea le­gile pentru crearea şcoalelor rurale, pen­tru înfiinţarea băncilor populare, pen­tru izlazuri, pentru învoelile agricole, pentru Casa Rurală, şi la fiecare din pro­punerile noastre răspundea ecoul păti­maş şi vrăjmaş al acelora cari ar fi tre­buit să se bucure şi să ne ajute (ova­ţiuni). Şi azi când nu sânt decât 5—6 ani de când aceste opere au găsit fiinţă, cons­tatăm cu mândrie că­ am îndreptat şi îndru­mat,mult spre bine, dar tot deodată faţă cu noile situaţiuni le găsim folositoare, dar insuficiente. Le găsim insuficiente n­oi, autorii lor în graba ce ni se impune de a vedea mai temeinic şi mai repede aşezat tot ce poate să contribue la desvoltarea pu­ternică a acestui popor. Dar tot azi cei cari se opuneau la al­cătuirea lor, cei cari atunci le conside­rau ca nefaste, vin astăzi să declare că sunt excelente şi prin sine însăşi sufi­ciente. In ochii lor ele nu mai au nevoie de desăvârşire. Dar aceasta nu atât din dragoste pen­tru ele, cât din dorul de a împedeca complectarea prin reformele pe care le propunem noi astăzi. Eu le zic : Da! Poate că dacă la 1895 nu vă opuneaţi la realizarea Cassei ru­rale şi ne ajutaţi acum 20 de ani la rea­lizarea operei care nu s’a putut face din pricina voastră de cât după 1907, poate că timpul ar fi fost ..suficient, poate că azi ele singure ar fi făcut ceia ce cerem azi să se facă prin reformele cele noui (aplauze). De aceia în faţa reformei de azi eu zic: Gândiţi-vă la consecinţele faptelor negative din trecut şi nu agravaţi gre­şelile prin repetarea lor. Noi sântem convinşi că ceia ce cerem azi e necesar şi suficient. E necesar, e sigur din orice condiţiune, dar dacă aţi reuşi a o întârzia e iarăşi asemenea si­gur că mâine nu va mai fi suficient (o­­vaţii prelungite). Domnilor, deosebirea noastră nu stă în diferenţe de inteligenţă, se găsesc în rân­durile adversarilor oameni al căror creer poate să fie superior multora dintre ale noastre. Diferenţa intre noi stă în inimi. Dife­renţa dintre noi nu stă în concepţii, stă in credinţă (ovaţii). Dar domnilor, eu le zic: aveţi încre­dere, Credinţă ! Credinţă ! Credinţă ! nu­mai prin ea se ridică un popor (ovaţii prelungite). Eu le zic: Nu vă uitaţi la sămânţa ce vi se cere, gândiţi-vă la recolta pe care o va da. Nu vă uitaţi la ghinda pe v-o luăm, gândiţi-vă la stejarii la a căror umbră vă veţi putea adăposti şi de ar­şiţa soarelui şi de vijelia furtunei (ova­ţiuni). Eu sper că reforma noastră se va re­aliza ca o operă de înfrăţire pentru toţi, că va veni momentul când conştiinţa va vorbi tuturor şi vor vedea şi dânşii că ceia ce li se par că poate să ne despar­­partă, în realitate trebuie să ne unească ovaţii). D-voastră cari trăiţi pe malul Mărei, mai bine de­cât alţii, o puteţi simţi. Când omul primitiv şi sălbatic ajunge contru prima oară la malul mărei, i se p­­are că a ajuns la graniţa unde se o-f­eresc toate sforţările, toate năzuinţele­­ sale şi că aci nesfârşitul apelor îl des-f part de restul omenirei. Cu cât se m­ai-1 iă în cultură, cu cât civilizaţia pătrun-^ de din ce în ce, el simte că nu e mij-1 oc mai puternic de comunicare între po-1 Doare, că nu e cale mai mare deschisă f tuturor avânturilor şi tuturor aspiraţiu-| nilor, de cât în întinsul drum al mărilor. I ovaţii). Asemenea şi cu reformele noastre, pot f să pară într’o concepţie primitivă, meni-­ te să repare interesele unora şi altora, in realitate ele sânt făcute ca să uneas­că, să întărească şi deci să împuterni­cească un neam întreg (ovaţii prelungite şi îndelung repetate). 5DI I. I. C. Brătianu . «**.. . ! TELEFON no. 121 Anuncturil eo­iterciale Linia pe pagina II Linia pe pagina III Linia pejpagina IV II AR­E O TJE D I A BI SUB DIRECTIUNEA UNUI COMITET instituit de clubul national-liberal n număr 5 BANI I leu 50 b. 40 b. ’O' ^tSf Mihail Wtechide Fruntaşul nostru d-nul Mihail Fere­­kide sărbătoreşte astăzi a do-a aniver­sare a naşterei sale. , împrejurarea aceasta a dat prilej par­­t­idului naţional-libera­l să sărbătoriască­­ pe acest distins al său fruntaş, pentru­­ marele servicii ce le-a adus ţarei în lun­­i ga­ i şi frumoasa­­ carieră politică. Mihail Ferekide este o personalitate de elită , înzestrat cu o inteligenţă sclipitoa- I re, de o energie fără seamăn şi de o I putere de muncă ce nu cunoaşte margini I el a fost in totdeauna în fruntea luptă­­torilor cari au cucerit marile reforme democratice cari au înscris cele mai frumoase pagini în istoria politică a ţărei. Mihail Ferekide nu simte astăzi po­voara celor 2o de ani şi el ne apare în aceiaşi falnică vigoare, gata de a se pune din nou în fruntea luptătorilor pen­tru cucerirea nouilor reforme democrati­ce, cari vor alcătui aureola de glorie a partidului naţional-liberal. Frumosul jubileu de astăzi oI găseşte la postul de onoare şi este pentru noi o îndoită mulţumire că putem serbători pe acest fruntaş al ţărei în ajunul unor mari lupte, când însuşirile lui alese sunt atât de putinte. Mihail Ferekide este un stejar şi în­că din perioada luptelor violente şi pă­timaşe de dinaintea războiului pentru neatârnare, se distinge prin spiritul său luminat, făcând parte din primele cabi­nete ale lui Ion Brătianu, pe care-l în­soţeşte la congresul din Berlin. Ca mi­nistru al justiţiei în cabinetul de la 1881 el semnează actul comemorativ al întco­­ronărei. Mihail Ferechide a mai deţinut por­tofoliul lucrărilor publice, a ocupat pos­tul de ministru al ţărei la Paris, iar în 1881 reintră ca ministru al afaceri­lor străine în cabinetul I. C. Brătianu, împreună cu care se retrage în 1888. Jurisconsult eminent, el ocupă un loc de frunte în barou ; ca reprezentant al ţărei, îi aduce reale servicii, făcând par­te din comisia de delimitare a Dobrogei. Ca ministru de externe, prezidează conferinţa de pace sîrbo-bulgară, întru­nită la Bucureşti. Partidul naţional liber­al sărbătorind astăzi pe Mihail Ferechide, serbătoreşte munca depusă în serviciul ţărei şi al democraţiei, un răstimp de o jumătate de secol. De aceia ne asociem cu tot sufletul la această aniversare. PĂRERI ŞI FAPTE Două şcoli... Că şi severitatea în anumite împrejurări poate fi necesară profesorului, care­ de fapt este şi un pedagog al tinerelor vlăstare, e­­ste un fapt care nu se poate contesta. Dar nu-i mai puţin­ adevărat că a face din această severitate, dusă până la extrem, un sistem obicinuit, aceasta nu poate servi cau­zei pedagogice. Intr’o conversaţie trecătoare ca un membru­­al învâţământului secundar, am atins acea­stă chestiune, şi concluzia ce am tras-o din schimbul de păreri, precum şi din faptele citate, este că în corpul profesoral sunt unii membrii cari In avantajul profesiunei lor ar trebui să urmeze ei însăşi un curs de pe­dagogie şcolară, pentru ca instruindu-se ei Însăşi asupra modalitatei de a preda obiec­tele şcolarului precum şi a artei de a face această predare, ea să poată fi într’adevăr corespunzătoare m­­iunei ce o are. Rigurositatea absolută a profesorului care devine spaima şcolarului şi a căruia pre­­senţă in clasă tusa urnă teroare este detes­tabilă, după­ cum tot atât de detestabila e­­ste rigoarea strins mărginită a profesorului care în examinarea materiei ce o predă ce­re elevului să respundă »buche cu buche“ aşa cum a explicat-o el însuşi când a pre­dat lecţiunea, după un caet sau după un manual pe care-l păstrează de decenii... Cititorii vor înţelege cu exemplul acesta din urmă că vorbim de o anumită catego­rie de profesori din vremurile vechi—foar­te puţini la număr, din fericire — cari nu s’au putut sau n’au vrut să se adapteze pe­dagogiei moderne şi cari înţeleg că-i bine să continue pe aceiaşi cale pe care o cu­nosc de atâta vreme. Conservatori la felul lor, ei n’au vrut să se supuie mersului e­­volutiv al pedagogiei şi în acelaş timp mo­dificărilor succesive ce s’au adus în învăţă­mânt, ast-fel câ aceştia, departe de a fi re­prezentanţii şcoalei moderne, au poate mul­ţumirea sufletească de a reprezenta şcoala veche,—prea veche—care a înţeles că bă­taia sau cel puţin teroarea aparţine într’a­­de­văr pedagogiei. Faptul mai comportă discuţiune şi atenţi­une atâta vreme cât în şcoala nouă de as­tăzi vom mai avea reprezentanţi sau conti­nuatori ai şcolei vechi. Cum însă dintre a­­ceştia avem puţini, un număr foarte res­trâns, el poate fi considerat ca un fapt tre­cător, cu atât mai mult cu cât relevarea în sine atrage cu siguranţă părerea celor mulţi părerea majorităţei absolută a profesorilor cari reprezintă şcoala nouă. firald Documente Istorice O împroprietărire a ţăranilor la 1756 - Hrisovul lui Constantin Racoviţă Vodă — La 1756, Constantin 11­icoviţă Voevo­­dul Moldovei, Înspăimântat de emigră­rile în masă ale locuitorilor ţărani care ne mai putând suferi asupririle stăpâni­­lor de moşii, trecuseră hotarul, a dat hrisovul mai de la vale prin care che­ma inapoi in ţară pe locuitorii fugiţi şi li împroprietărea pe moşiile boereşti fă­ră să dea voe ca boerii stăpânitorii a­­cestor moşii să aibă vre-o pretenţie. Iată cuprinsul acestui hrisov: «Datoria domnilor, a stăpânilor ace­lor ce stăpânesc ţări şi povăţuesc no­­roade, deapururea este a lua seama, a cerceta, etc. Drept aceea, dar socotind Domnia Mea şi pentru starea ţârii acesteia, unde din darul lui Dumnezeu şi din mila puter­nicei împărăţii ne aflăm Domn şi povă­­ţuitor, cercetând prin mulţi şi cu multe chipuri de întrebări, din ce pricină in ţara aceasta sânt prin multe locuri lipsă de oameni şi siliştii pustii de multă vre­me la altele de nici au apucat cineva să locuiască oameni pe dânsele, unele nici stăpânii moşiei cine este nu se ştie; şi ni-au arătat unii un fel de chipuri, alţii altele, la care n’am putut da niei credinţă intr’adevăr. Ni-au arătat şi a­­ceasta ca în vechile vremi, cum la ră­posatul Domn Vasile V. V., şi alţi mai înainte cum şi mai încoace, s’au întâm­plat de multe ori vremi turburate şi prăzi la ţara aceasta de au pustiit locu­rile; poate că s’ar fi întâmplat şi aceas­ta. Dar şi de când s’au alinat lucrurile, şi s’au făcut pacea, cum de n’au mai venit in ţară iar la starea ei ? Ne-au a­­rătat ca şi din pricina birului, fiind cu asupreală peste putinţa locuitorilor, li-au dat pricină de stricăciune; şi aceasta tre­­bueşte să se socotească, căci poate s’ar fi întâmplat şi domni buni, şi poftitori a face bunâtate de întemeiere, şi iar nu s’au putut ca să se mai întemeieze cu mulţimea de norod ţara aceasta. Am cercetat şi pentru părţile străine cu cari se megieşeşte ţara aceasta, cum şi In ce chip se află pentru mulţimea de no­­roade; şi am aflat adevărul că, în toate

Next