Mişcarea, iunie 1920 (Anul 14, nr. 114-137)
1920-06-25 / nr. 133
LBubrici UNIVERSITĂȚII 50 Bani mmm «Mfcw 3® i te fel Redacts» ff hemmUh’^a. g.tC»., PMi Ubiwil Ife. 6. ©í*fe ®e mtvpíüxr. $—'£2 a. «a. fi 3-6 p. w. Anoncterl și Reclame Apare zilnic ! * '"'"***3353. 5T^A1“ Scb comit* Bani mKmumiBAr^wmr In ultimele zile, presa s-a alarmat de gravitatea situaţiunei externe pînă la atâta, încât în unele gazete, se vorbia de eventualitatea unui nou război al României. Un nou răzbi al României—pentru că Franţa ne-ar fi cerut să intervenim pe frontul oriental împotriva bolşevicilor, alăturea de poloni care ar fi fost înfrânţi de armatele roşii... Aceasta era motivarea ce se dădea presupusei noastre cooperări militare—şi, pentru exteriorizarea mai precisă a neliniştei determinată de acest moment psihologic—nu lipsea din ziare unele temeri, a căror tremore chiar impresiona... Şi, negreşit, că perspectiva unui nou război, căruia îi lipsia orice îndreptăţire, nu putea decât să îngrijoreze. Noi am privit lucrurile cu mai multă rezervă ,şi nu ne-am alarmat imediat, pentru că ni s’a părut absurdă posibilitatea unui asemenea război. Am aşteptat desminţirile zvonurilor din primele momente—pentru că era exclusă confirmarea lor. Războiul, pentru România, nu avea nici o raţiune. In împrejurările actuale, politica externă a României, sprijinită pe alianţa cu antanta, trebue să vegheze la păzirea celor mai corecte raporturi cu vecinii, chiar atunci când incă nu există o pace formală— cum e cazul cu Rusia. România nu se poate inspira în orientarea politicei sale externe decât , din apărarea intereselor sale directe. Ea nu poate să accepte rolul de mandatar al unor scopuri, fără nici o legătură cu noi. Stăpână pe graniţele sale — de altfel nedrepte şi în contradicţie cu recunoaşterile din tratatul de alianţă — România nu-şi poate însuşi o politică imperialistă, pe care o condamnă tradiţia şi o exclude necesitatea actuală a consolidărei şi a refacerei sale interne. Atâta vreme cât la hotarele noastre e linişte şi nici o provocare nu este îndreptată împotriva noastră, nu ne poate interesa ceea ce se petrece dincolo de graniţe, chiar atunci când în luptă se află un stat cu care suntem prieteni. Să mergem alături de Poloni împotriva Rusiei ? Pentru ce ? Suntem prieteni cu polonii negreşit—dar faţă de Rusia n’avem nici o revendicare şi dacă din partea acestei ţări sântem lasaţi în pace, nu ne putem trimite armatele noastre dincolo de Nistru, numai pentru a zdrobi bolşevismul care, înainte de orice, este o problemă internă rusească, ce nu ne poate interesa decât în măsura în care interesele noastre ar fi ameninţate.Bolşevismul rusesc se va distruge prin însăşi absurditatea lui şi va fi înlăturat prin reacţiunea poporului rus care se va produce, fără nici o îndoială, atunci când toate împrejurările vor sprijini-o. Tendinţele bolşevice din ţara noastră vor fi reprimate de autoritatea statului, care are datoria de a supraveghea ordinea publică şi pentru ca aceasta să se întâmple, nu e nevoie de o aventură răsboinică în stepele Rusiei. Alte interese decât ale sale România nu recunoaşte. Sângele soldaţilor români e prea scump, pentru a fi varsat din nou de dragul unor scopuri pe care România nu le poate nici înţelege nici sprijini.* România însă, în examinarea situaţiunei de astăzi, se bazează şi pe experienţa din anul trecut, cînd armatelelesale fiind atacate pe Tisa de Unguri, ea a fost nevoită, pentru a şi asigura liniştita stăpânire a provinciilor de peste Carpaţi, să ocupe, în urma unui război plin de sacrificii, capitala Ungariei. Atunci, nu numai că aliaţii noştri nici nu s’au gândit să ne sprijine, căci doar eram atacaţi de un vrăjmaş comun—dar au avut faţă de noio atitudine atît de nedreaptă şi de jignitoare îneît, cu drept cuvînt, se putea spune că noi eram trataţi de antantă ca duşmani, iar ungurii ca prieteni. Şi acţiunea noastră in Ungaria, nu numai că era provocată de spiritul de răzbunare al ungurilor, dar era, în chip hotărît, * o acţiune de ordine împotriva bolşevismului lui Bela Khun care tulbura centrul Europei, primejduind direct opera conferinţei de la Paris. Experienţa a fost prea edificatoare, pentru ca astăzi—dacă nu s’ar face invitaţiuni ca acelea de care se vorbea în ultimele zile—să nu le întîmpinam cu un refuz categoric. România se sprijină, înnainte de toate, pe forţele sale proprii şi de aceia nu-şi poate apara decît interesele sale—singurele care nu pot impresiona atunci cînd sînt ameninţate. Alianţa cu marii noştri prieteni din apus—nu putea avea decât senzul apărărei şi realizărei operei de pace încheiată la Paris de la 1918 încoace. In această direcţiune orice cooperare este posibilă—desigur pentru desăvîrşirea păcei şi a armoniei dintre popoare. * * * Un nou război al României— aşadar, în împrejurările actuale, este exclus. Veghem la graniţe şi rămînem liniştiţi— atîta timp cît siguranţa stăpînirei noastre pe aceste plaiuri nu este ameninţată de nimeni. DINTR’UN CARNET ZILNIC geafrtd popular în franc In cursul discuţiunei budgetului Artelor Frumoase, Camera Franceză aprobând decisiunea comisiunei financiare, a votat în unanimitate, un credit de 100.000 fr. pentru organizarea spectacolelor populare. Dacă Senatul va acorda şi el la rândul său această subvenţiune, teatrul popular va fi creat şi această generoasă ideie de „teatru deschis cu totul poporului, ca în Grecia“, cum spune J. J. Rousseau, va trece din domeniul visului în acel al realităţii. Sala Trocadero a fost aleasă pentru a adăposti acest nou teatru naţional. Marele Michelet, care dorea să vadă înnainte de a muri „fraternitatea“ naţională reîncepând în teatru, ar fi satisfăcut acum de o astfel de sală, în care cinci mii de spectatori vor putea simţi în comun frumoasele emoţiuni ale artei dramatice şi ale muzicei. Trebuie, însă, de îndepărtat un echivoc şi anume : teatru popular nu înseamnă opere special scrise pentru un public special, nu, aceasta înseamnă că acest teatru va pune preţuri foarte reduse, jucându-se capo de operile repertorului clasic francez, precum şi producţiunile noi ale autorilor şi muzicanţilor de astăzi. Preţul din ce în ce mai rădicat ale marelor teatre împiedecă pe muncitori, fie ei intelectuali sau manuali, de a frequenta scenele subvenţionate. , Teatrul popular va fi, pe de altă parte şcoala de aplicaţiune a conservatorului : el va cuprinde o trupă mixtă în care vor intra cei mai buni elevi selecţionaţi din epoca concursurilor. Matineurile vor fi date Joile şi Duminicile, o zi din săptămână rămânând rezervată ceremoniilor oficiale. Matineul de Joi va fi consacrat tinerilor din şcoli , copii din cursul primar şi acei de licee se vor simţi fericiţi ascultând o conferinţă, recitări şi văzând desfăşurându-se filme instructive. Utilizarea elementelor de care dispune capitala Franţei, poate naşte o mare mişcare de renovare a teatrului contemporan. Asupra teatrului popular din marele orașe ale Franției vom vorbi în curând. D. Jacob Negrizzi, continuând, a-şi publica „Amintirile din Junimea“ scrise acum treizeci de ani,—Iată a a fi modificat ceva de la epoca în care ele au fost scrise şi până la publicarea lor ei consacră recentul capitol apărut în „Convorbiri Literare“ exclusiv lui Eminescu. Cum d. I. Negruzzi aduce câteva nouă contribuţiuni pentru cunoaşterea marelui poet— colaboratorul nostru Araid cercetează la „Păreri şi Fapte“ părţile esenţiale ale acestor „Amintiri“vorbind în numărul de azi despre „Amorurile lui Eminescu". Vor urma succesiv: „Eminescu şi Veronica Miete“ și „Eminescu despre şovinismul german".* Cunoscuta artistă dramatică Maria Giurgea se află la Paris, unde frequentează— studiind—teatrele principale. * In „Curentul Nou“ d. H. Sanielivici publică un articol intitulat „In contra naționalismului evreiesc“ în care atacă câteva laturi importante ale politicei actuale a cetăţenilor evrei. ’ Articolul se termină astfel : „Ne aşteptăm la o energică reacţiune din partea burgheziei şi intelectualităţii evreeşti: gluma cu naţionalismul evreiesc a durat destul; strângeţi nebunii de pe drumuri!’. in ce priveşte „sionismul“—d. H. Sanleievici susţine că el „este o afacere engleză de colonizare". O propunere.,, americană Un redactor de la New-York Sun, propune ca să se dde titlu de „New- York-ez pentru un număr oarecare de personagii europene, pe motiv că acele persoane ar fi trăit marta Vreme în marele oraş american. Interesul acestei propuneri ar fi să se asocieze neaşteptat într’un comun omagiu, câteva nume care par puţin făcute pentru a figura sub aceeaşi rubrică. Iată câteva nume interesante: Clemenceau „Tigrul Franţei“ care trăi la New-York în 1867, în timpul persecuţiei din al Doilea Imperiu, şi se căsători la City Hall. D-ru Masaryk, preşedintele Republicii Ceho-Slovace, carteO aur aproape după Crime.nc.eou, făcu la New-York o lungă călătorie şi se însură acolo cu o americană, Ignace Jean Pidkiwski, fostul prim ministru polonez. . Lew Trotsky, comandantul armatelor roşii din Rusia, care a stat mai multe luni în unul din cartierele cele mai suprapopulate ale marelui oraş american, lucrând, pentru un mic salar, ca reporter la un ziar rusesc. In fine Wolfgang Kapp, efemerul cancelar german, care e născut la New- York. E fiul unui student german care pleca în Statele Unite după Revoluţia de la 1848, și nu fu adus în Germania de tatăl său, decât la vrâsta de 12 ani. — Funcţionarii de la poştă şi telegraf din localitate se vor întruni în astă- seară pentru a redacta un nou memoriu în chestia suprimărei cotei de 63 la sută care s’a acordat la o parte din funcţionarii statului. Va fi al patrulea memoriu pe care funcţionarii acestei instituţii l-au trimis guvernului în această chestiune. VINERI 25 IUNIE 1920 | __PĂRERI ŞI__FAPTEIitonurile 1st Eminescu Continând a cerceta amănuntele pe care d. Iacob Negruzzi le aduce în „Convorbiri Literare" despre Eminescu, ne oprim mai ales la acelea cari se referă la sentimentele şi pasiuile marelui poet şi asupra cărora bătrânul „junimist“ aduce unele mărturisiri interesante. C. 1. Negruzzi descriind pe Eminescu şi primele lui debuturi literare, aminteşte de amorul lui, sau de amorurile lui, — începând de la „amorul precoce pentru una din artistele“ din trupa FanyiTardini în care „funcţiona ca suflet* şi până la pasiunile sale cunoscute din însăşi genialele lui inspiraţiuni. Fostul director al „Convorbirilor“ arată că la Bucureşti, unde poetul venise în turneu cu trupa Tardini, „din gaura de suflet vedea foarte des o doamnă sau d.şoară frumoasă ce venia regulat la teatru în aceiaşi lojă de avant-scenă, şi se aprinse de un amor platonic aşa de mare pentru dânsa, încât multe nopţi le-a petrecut viitorul poet, după sfărşirea reprezentaţiei, sub ferestrele femelei adorate, fără ca aceasta să aibă o idee măcar de pasiunea ce-i inspirase“. Dar despre amorurile triste ale poetului, d. Negruzzi mai comunică alte fapte. Astfel d-sa ne arată că la Bucureşti, în vremea când lucra la „Timpul“ Eminescu a fost „inspirat de un amor trecător“ de către d-na Mite Kremnitz, scriitoare şi traducătoarea poeziilor lui Eminescu în limba germană, iar în urmă s-a îndrăgostit de „Cleopatra Poenaru, fiica pictorului Lecca" care deasemenea „i-a deșteptat o pasiune puternică". Tonul în care d. Negruzzi vorbește de femeile cari au sădit în inima poetului pasiunile Amorului este prea dur. Uneori fostul director al „Convorbirilor“ trădează aproape o ură pronunţată împotriva lor — poate din prea mare dragoste pentru Eminescu !... Eminescu se preumbla nopţi întregi înaintea casei din str. Cometei în care locuia Cleopatra Poenaru „pe lângă plopii fără soţ“ — de unde porneşte geneza cunoscutei sale poezii cu acest titlu. D. Negruzzi scrie despre această pasiune : — „ ...o urmăria pretutindeni, ba i s’a întâmplat să petreacă de cu sară până în ziuă ascuns în bucătăria iubitei sale, numai spre a o zări un moment, in această perioadă Eminescu a compus cele mai frumoase și mai desăvârşite poezii, acele cari au pus pecetea geniului pe scrierile sale şi l-au statornicit reputaţia de mare poet“. Şi tot d. Negruzzi face următorul portret al Cleopatrei Poenaru -Tuna din muzele Inspiratoare ale lui Eminescu : „Acei cari cunosc*) ca mine pe această doamnă, negreşit foarte inteligentă, dar de loc frumoasă şi mult mai mare de ani de căt Eminescu, îşi vor pune uimiţi întrebarea cum de o asemenea pasiune a fost posibilă ? Şi cu toate acestea niciodată Eminescu n’a iubit — mai cu violenţă ! Poate însă că şi rezerva, în care, zic unii, că s’ar fi ţinut Cleopatra faţă de Eminescu, ar fi fost cauza înverşunatei pasiuni a poetului !“ Vom vedea mâine cu cătă severitate judecă d. Iacob Negruzzi, pe Veronica Micle , căreia consacră căteva „amintiri“ necunoscute. ARALD *) „Amintirile din lunii nea“ ale d-lui Iacob Negruzzi, deşi apar acum pentru prima oară in „Convorbiri Literare", — sunt scrise la 1890. — Faţă de anumite interpretări ce se dau atitudinei noastre în chestiunile sociale la ordinea zilei, credem că, pentru înlăturarea oricărui echivoc, se impun unele lămuriri. Suntem acuzaţi că sprijinind prin atitudinea noastră sindicatele, naţionale şi „Garda conştiinţei naţionale“, facem an, tismutism şi încurajăm acţiunea de ura a acestor organizaţiuni muncitoreşti. Adevărul este că noi înţelegem să sprijinim orice organizaţiune muncitorească, onice sindicat al funcţionarilor de orice categorie — care-şi consacră întreaga lor acţiune la apararea ordinei sociale, propovăduind munca şi respectul faţă de legile ţarei. Nu putem refuza concursul nostru acetor muncitori cari, prin orgaizaţiunile ce ie au, înpiedică acţiunea dizolvantă a sindicatelor revoluţionare, asigurând, astfel, funcţionarea instituţiior statului ,în continuă primejdie din partea agitaţiilor comuniste. Nu este vorba de antisemitism, pentru că nici aceste organizaţiuni muncitoreşti nu sunt antisemite. A lupta împotriva anarhiei d-rului Gherter, nu însemnează că se face antisemitism. Aceste explicaţiuni le-am dat, pentru a spulbera acuzaţiuni izvorâte din intrigă şi rea credinţă. Nouile taxe comunale—Administraţia comunală a instituit o serie de comisiuni cari au început lucrările recensământului general în oraş, pe dispărţiri. Comisiande sunt alcătuite din funcţionarii comunei. . Recensământul se face pe un period de cinci ani. , , , Taxde vor fî sporite pentru canal, apa şi gunoaie". De asemenea se sporesc toate taxele maximale — conform cu autorizaţiunea specială dată de guvern comandaşi. Cu nouile sporuri veniturile Comunei vor fi sporite în mod simţitor. _ Hoţii în str. Eternităţii. Ca de obiceiu, d-na Maria Sormoni, părăsi locuinţa ei din str. Eternităţei 40, pentru a se duce la hală, unde are un negoţ cu mezeluri. In locuinţă rămase un batran păzitor. Nu trecu mult şi doi tineri se prezintă la locuinţă şi spun păzitorului să meargă cu ei pentru a aduce un pachet dnei Sormoni. Păzitorul rămas un moment pe gânduri dar încrezându-se că în adevăr d na Sormoni cere un pachet cu diferite lucruri porni cu cei doi tineri. In drum cei doi tineri se debarasaseră de bătrân invitându-i să se ducă singura hală iar ei se înapoiară in locuinţă. JX Şi începură a strânge toate obiectele de valoare. Dar iată că sergentul Chirica trecu pe acolo. El zări toate uşile deschise şi mirat strigă pe păzitor, pe care îl cundNua primi nici un răspuns. Sergentul se apropie de uşă și vroi să intre dar la aiTmoment ta lovit* «»«' hoți care o rupse de fugă. Sergentu Sse revolverul. Dar brusc cel de al 5 a bandit eşi din «să și îndreptând ţeava unui revolver rpre ii mă să sa îndepărteze, căci altfel îl îm ^Sergentul fiind în legitimă apărare trase cel dintâi și gloatele lovi pe hoț, care căzu jos, scaldat mn sânge. Gloatele intrase tn cu,astf//^ta'vea S’a constatat în urmă că hoțul avea în mână un revolver neincarcat pe care îl găsi în casă, dar cu ere credea să înfricoşeze pe sergent. Autorităţile începură ancheta Hoţul rănit este un anume Ion Vaslim de 19 ani, lucrător la atelierele căilor ferate In buzunarele hainei sale, s au gasit toate bijuteriile aparţinând doamnei Ion Vasiliu a fost trimis la spital, starea lui fiind gravă. . „ Brigada de siguranţă, s a pus in cautarea celui de al doilea hoţ un anume Jinică Cătuţescu, care a şi fost arestat de agentul Cmid. D. procuror Iorga, sosit printre cei dintăi, anchetează cele petrecute. — Ocolul II Urban a condamnat in lipsă pe fraţii Hefter la 6 luni şi o zi închisoare şi 10.000 Iei despăgubiri, pentru lovirea studenţilor Cnernbach şi Vasliu • O delegaţie a funcţionarelor auxiliare de la c. f. din Iaşi s-a presentat d-lui director regional cu un memoriu cerând ca şi auxiliarele să fie primite la concursul pentru copiste. In această categorie sunt peste 50 femei. Cererea le-a fost respinsă. oral . In „ Opinia“ se observă de câte■ va zile o serie întreagă de Ironii la adresa unui tembru al parchetului de Iaşi. Fără a crede că avem dreptul să oprim manifestările spirituale ale „Opiniei* — ne permitem să relevăm faptul, numai pentru că ne surprinde această atitudine, prin nimic îndreptăţită, faţă de un magistrat care nu se ocupă decât de îndatoririle sale strict profesionale. Nu putem crede că „Opinia“ ar avea şi alte motive care să-i justifice înţepăturile. ÎnEvenimentul“ afirmă din nou în numărul de aseară că cele ce am scris în chestiunea uzinei electrici—aşa cum s’a proectat—au fost articole „tendenţioase“, deşi am exprimat părerea unora dintre membrii comisiunei interimare. Cerem „Evenimentului“ să declare dacă modalitateaa în care ambele uzini urmează a trece în proprietatea comunei, corespunde cu actul unei răscumpărări a uzinei electrice pe preţul de 11 milioane şi jumătate—cam st hotărâse la început şi cum a propus-o d. inginer Leca, reprezentantul societăţii germane din Nürnberg. „Succesul“ de astăzi al preşedintelui comisiunei interimare corespunde oam cu proectul şi oferta d-lui inginer Leca? — D. George A. C. Cuza și-a trecut cu succes doctoratul în drept.^