Mişcarea, iunie 1920 (Anul 14, nr. 114-137)

1920-06-25 / nr. 133

LBub­rici UNIVERSITĂȚII 50 Bani mmm «Mfcw 3® i te fel Redacts» ff hemm­Uh’^a. g.tC»., PMi Ubiwil Ife. 6. ©í*fe ®e mtvpíüxr. $—'£2 a. «a. fi 3-6 p. w. Anoncterl și Reclame Apare zilnic ! * '"'"***3353. 5T^A1“ Scb comit* Bani mKmumiBAr^wmr In ultimele zile, presa s-a­ alarmat de gravitatea situaţiunei externe pînă la atâta, încât în unele gazete, se vorbia de eventualitatea unui nou război al României. Un nou răzbi al României—pen­­tru că Franţa ne-ar fi cerut să in­tervenim pe frontul oriental împo­triva bolşevicilor, alăturea de poloni care ar fi fost înfrânţi de armatele roşii... Aceasta era motivarea ce se dă­dea presupusei noastre cooperări mi­litare—şi, pentru exteriorizarea mai precisă a neliniştei determinată de acest moment psihologic—nu lipsea din ziare unele temeri, a căror tre­more chiar impresiona... Şi, negreşit, că perspectiva unui nou război, căruia îi lipsia orice în­dreptăţire, nu putea decât să în­grijoreze. Noi am privit lucrurile cu mai multă rezervă ,şi nu ne-am alarmat imediat, pentru că ni s’a părut ab­surdă posibilitatea unui asemenea război. Am aşteptat desminţirile zvonu­rilor din primele momente—pentru că era exclusă confirmarea lor. Războiul, pentru România, nu a­­vea nici o raţiune. In împrejurările actuale, politica externă a României, sprijinită pe a­­lianţa cu antanta, trebue să vegheze la păzirea celor mai corecte rapor­turi cu vecinii, chiar atunci când incă nu există o pace formală— cum e cazul cu Rusia. România nu se­ poate inspira în orientarea politicei sale externe de­cât , din apărarea intereselor sale di­recte. Ea nu poate să accepte ro­lul de mandatar al unor scopuri, fără nici o legătură cu noi. Stăpână pe graniţele sale — de alt­fel nedrepte şi în contradicţie cu recunoaşterile din tratatul de alian­ţă — România nu-şi poate însuşi o politică imperialistă, pe care o con­damnă tradiţia şi o exclude nece­sitatea actuală a consolidărei şi a refacerei sale interne. Atâta vreme cât la hotarele noas­tre e linişte şi nici o provocare nu este îndreptată împotriva noastră, nu ne poate interesa ceea ce se pe­trece dincolo de graniţe, chiar atunci când în luptă se află un stat cu care suntem prieteni. Să mergem alături de Poloni îm­potriva Rusiei ? Pentru ce ? Suntem prieteni cu polonii negre­şit—dar faţă de Rusia n’avem nici o revendicare şi dacă din partea a­­cestei ţări sântem lasaţi în pace, nu ne putem trimite armatele noas­tre dincolo de Nistru, numai pentru a zdrobi bolşevismul care, înainte de orice, este o problemă internă ru­sească, ce nu ne poate interesa de­cât în măsura în care interesele noas­tre ar fi ameninţate.­­Bolşevismul rusesc se va distruge­­ prin însăşi absurditatea lui şi va fi­­ înlăturat prin reacţiunea poporului­­ rus care se va produce, fără nici o îndoială, atunci când toate împreju­rările vor sprijini-o. Tendinţele bolşevice din ţara noas­tră­ vor fi reprimate de autoritatea statului, care are datoria de a su­praveghea ordinea publică şi pen­tru ca aceasta să se întâmple, nu e nevoie de o aventură răsboinică în stepele Rusiei. Alte interese decât ale sale Ro­mânia nu recunoaşte. Sângele soldaţilor români e prea scump, pentru a fi varsat din nou de dragul unor scopuri pe care Ro­mânia nu le poate nici înţelege nici sprijini.* România însă, în examinarea si­tuaţiunei de astăzi, se bazează şi pe experienţa din anul trecut, cînd armatelele­­sale fiind atacate pe Tisa de Unguri, ea a fost nevoită, pentru a şi asigura liniştita stăpânire a provinciilor de peste Carpaţi, să ocupe, în urma unui război plin de sacrificii, capitala Ungariei. Atunci, nu numai că aliaţii noştri nici nu s’au gândit să ne sprijine, căci doar eram atacaţi de un vrăj­maş comun—dar au avut faţă de noi­­o atitudine atît de nedreaptă şi de jignitoare îneît, cu drept cuvînt, se putea spune că noi eram trataţi de antantă ca duşmani, iar ungurii ca prieteni. Şi acţiunea noastră in Ungaria, nu numai că era provocată de spi­ritul de răzbunare al ungurilor, dar era, în chip hotărît, * o acţiune de ordine împotriva bolşevismului lui Bela Khun care tulbura centrul E­­uropei, primejduind direct opera conferinţei de la Paris. Experienţa a fost prea edificatoare, pentru ca astăzi—dacă nu s’ar face invitaţiuni ca acelea de care se vorbea în ultimele zile—să nu le întîmpinam cu un refuz categoric. România se sprijină, înnainte de toate, pe forţele sale proprii şi de aceia nu-şi poate apara decît inte­resele sale—singurele care nu pot impresiona atunci cînd sînt ame­ninţate. Alianţa cu marii noştri prieteni din apus—nu putea avea decât sen­­zul apărărei şi realizărei operei de pace încheiată la Paris de la 1918 încoace. In această direcţiune orice coo­perare este posibilă—desigur pentru desăvîrşirea păcei şi a armoniei dintre popoare. * * * Un nou război al României— aşa­dar, în împrejurările actuale, este exclus. Veghem la graniţe şi rămînem liniştiţi— atîta timp cît siguranţa stăpînirei noastre pe aceste plaiuri nu este ameninţată de nimeni. DINTR’UN CARNET ZILNIC geafrtd­ popu­lar în franc In cursul discuţiunei budgetului Artelor Frumoase, Camera Franceză aprobând decisiunea comisiunei financiare, a votat în unanimitate, un credit de 100.000 fr. pentru organizarea spectacolelor popu­lare. Dacă Senatul va acorda şi el la rândul său această subvenţiune, teatrul popular va fi creat şi această generoasă ideie de „teatru deschis cu totul poporului, ca în Grecia“, cum spune J. J. Rousseau, va trece din domeniul visului în acel al re­alităţii. Sala Trocadero a fost aleasă pentru a adăposti acest nou teatru naţional. Marele Michelet, care dorea să vadă în­nainte de a muri „fraternitatea“ naţio­nală reîncepând în teatru, ar fi satisfă­cut acum de o astfel de sală, în care cinci mii de spectatori vor putea simţi în comun frumoasele emoţiuni ale artei dra­matice şi ale muzicei. Trebuie, însă, de îndepărtat un echivoc şi anume : teatru popular nu înseamnă opere special scri­se pentru un public special, nu, aceasta înseamnă că acest teatru va pune pre­ţuri foarte reduse, jucându-se capo de o­­perile repertorului clasic francez, precum şi producţiunile n­oi ale autorilor şi mu­zicanţilor de astăzi. Preţul din ce în ce mai rădicat ale marelor teatre împiedecă pe muncitori, fie ei intelectuali sau manuali, de a fre­­quenta scenele subvenţionate. , Teatrul popular va fi, pe de altă par­te şcoala de aplicaţiune a conservatoru­lui : el va cuprinde o trupă mixtă în ca­re vor intra cei mai buni elevi selecţio­naţi din epoca concursurilor. Matineurile vor fi date Joile şi Dumi­nicile, o zi din săptămână rămânând re­zervată ceremoniilor oficiale. Matineul de Joi va fi consacrat tinerilor din şcoli , copii din cursul primar şi acei d­e licee se vor simţi fericiţi ascultând o confe­rinţă, recitări şi văzând desfăşurându-se filme instructive. Utilizarea elementelor de care dispune capitala Franţei, poate naşte o mare mişcare de renovare a teatrului contem­poran. Asupra teatrului popular din marele orașe ale Franției vom vorbi în curând. D. Jacob N­egrizzi, continuând, a-şi publica „Amintirile din Junimea“ scrise acum trei­zeci de ani,—Iată a a fi modificat ceva de la epoca în care ele au fost scrise şi până la publicarea lor ei­ consacră recentul capitol apărut în „Convorbiri Literare“ exclusiv lui Emin­es­cu. Cum d. I. Negruzzi aduce câteva nouă con­­tribuţiuni pentru cunoaşterea marelui poet— colaboratorul nostru Araid cercetează la „Păreri şi Fapte“ părţile esenţiale ale aces­tor „Amintiri“vorbind în numărul de azi despre „Amorurile lui Eminescu". Vor urma succesiv: „Eminescu şi Veroni­ca Miete“ și „Eminescu despre şovinismul german".* Cunoscuta artistă dramatică Maria Giur­­gea se află la Paris, unde frequentează— studiind—teatrele principale. * In „Curentul Nou“ d. H. Sanielivici publi­că un articol intitulat „In contra naționa­lismului evreiesc“ în care atacă câteva la­turi importante ale politicei actuale a cetă­ţenilor evrei. ’ Articolul se termină astfel : „Ne aşteptăm la o energică reacţiune din partea burghe­ziei şi intelectualităţii evreeşti: gluma cu naţionalismul evreiesc a durat destul; strân­geţi nebunii de­ pe drumuri!’. in ce priveşte „sionismul“—d. H. Sanleie­­vici susţine că el „este o afacere engleză de colonizare". O propunere.,, americană Un redactor de la New-York Sun, propune ca să se dde titlu de „New- York-ez pentru un număr oare­care de personagii europene, pe motiv că acele persoane ar fi trăit marta Vreme în marele oraş american. Interesul acestei propuneri ar fi să se­ asocieze neaşteptat într’un comun oma­giu, câteva nume care par puţin făcute pentru a figura sub aceeaşi rubrică. Iată câteva nume interesante: Clemenceau „Tigrul Franţei“ care trăi la New-York în 1867, în timpul per­secuţiei din al Doilea Imperiu, şi se că­sători la City Hall. D-ru­ Masaryk, preşedintele Repu­blicii Ceho-Slovace, cart­eO aur aproape după Crime.nc.eou, făcu la New-York o lungă călătorie şi se însură acolo cu o americană, Ignace Jean Pidk­iwski, fostul prim ministru polonez. . Lew Trotsky, comandantul armate­lor roşii din Rusia, care a stat mai multe luni în unul din cartierele cele mai su­prapopulate ale marelui oraş american, lucrând, pentru un mic salar, ca repor­ter la un ziar rusesc. In fine Wolfgang Kapp, efemerul cancelar german, care e născut la New- York. E fiul unui student german care pleca în Statele­ Unite după Revoluţia de la 1848, și nu fu adus în Germania de tatăl său, de­cât la vrâsta de 12 ani.­­ — Funcţionarii de la poştă şi tele­graf din localitate se vor întruni în as­­tă- seară pentru a redacta un nou me­moriu în chestia suprimărei cotei de 63 la sută care s’a acordat la o parte din funcţionarii statului. Va fi al patrulea memoriu pe care funcţionarii acestei instituţii l-au trimis guvernului în această chestiune. VINERI 25 IUNIE 1920 | __PĂRERI ŞI__F­APTEI­­i­tonurile 1st Eminescu Continând a cerceta amănuntele pe ca­re d. Iacob Negruzzi le aduce în „Con­vorbiri Literare" despre Eminescu, ne oprim mai ales la acelea cari se referă la sentimentele şi pasiuile marelui poet şi asupra cărora bătrânul „junimist“ aduce unele mărturisiri interesante. C. 1. Negruzzi descriind pe Eminescu şi primele lui debuturi literare, aminteşte de amorul lui, sau de amorurile lui, — înce­pând de la „amorul precoce pentru una din artistele“ din trupa Fany­i­­Tardini în care „funcţiona ca suflet* şi până la pa­siunile sale cunoscute din însăşi genia­lele lui inspiraţiuni. Fostul director al „Convorbirilor“ arată că la Bucureşti, unde poetul venise în tur­neu cu trupa Tardini, „din gaura de suflet vedea foarte des o doamnă sau d.şoară fru­moasă ce venia regulat la teatru în ace­iaşi lojă de avant-scenă, şi se aprinse de un amor platonic aşa de mare pentru dânsa, încât multe nopţi le-a petrecut vi­itorul poet, după sfărşirea reprezentaţiei, sub ferestrele femelei adorate, fără ca a­­ceasta să aibă o idee măcar de pasiunea ce-i inspirase“. Dar despre amorurile triste ale poetu­lui, d. Negruzzi mai comunică alte fapte. Astfel d-sa ne arată că la Bucureşti, în vremea când lucra la „Timpul“ Eminescu a fost „inspirat de un amor trecător“ de către d-na Mite Kremnitz, scriitoare şi traducătoarea poeziilor lui Eminescu în limba germană, iar în urmă s-a îndrăgos­tit de „Cleopatra Poenaru, fiica pictoru­lui Lecca" care deasemenea „i-a deșteptat o pasiune puternică". Tonul în care d. Negruzzi vorbește de femeile cari au sădit în inima poetului pasiunile Amorului este prea dur. Uneori fostul director al „Convorbirilor“ trădea­ză aproape o ură pronunţată împotriva lor — poate din prea mare dragoste pen­tru Eminescu !... Eminescu se preumbla nopţi întregi înaintea casei din str. Cometei în care locuia Cleopatra Poenaru „pe lângă plo­­pii fără soţ“ — de unde porneşte geneza cunoscutei sale poezii cu acest titlu. D. Negruzzi scrie despre această pasi­une : — „ ...o urm­ăria pretutindeni, ba i s’a întâmplat să petreacă de cu sară până în ziuă ascuns în bucătăria iubitei sale, nu­mai spre a o zări un moment, in această perioadă Eminescu a compus cele mai fru­moase și mai desăvârşite poezii, acele cari au pus pecetea geniului pe scrierile sale şi l-au statornicit reputaţia de mare poet“. Şi tot d. Negruzzi face următorul por­tret al Cleopatrei Poenaru -T­­una din mu­zele Inspiratoare ale lui Eminescu : „Acei cari cunosc*) ca mine pe această doamnă, negreşit foarte inteligentă, dar de loc frumoasă şi mult mai mare de ani de căt Eminescu, îşi vor pune uimiţi în­trebarea cum de o asemenea pasiune a fost posibilă ? Şi cu toate acestea niciodată Eminescu n’a iubit — mai cu violenţă ! Poate însă că şi rezerva, în care, zic unii, că s’ar fi ţinut Cleopatra faţă de Eminescu, ar fi fost cauza înverşunatei pasiuni a poe­tului !“ Vom vedea mâine cu cătă severitate ju­decă d. Iacob Negruzzi, pe Veronica Micle , căreia consacră căteva „amintiri“ ne­cunoscute. ARALD *) „Amintirile din lunii nea“ ale d-lui Ia­cob Negruzzi, de­şi apar acum pentru pri­ma oară in „Convorbiri Literare", — sunt scrise la 1890. — Faţă de anumite interpretări ce se dau atitudinei noastre în chestiunile so­ciale la ordinea zilei, credem că, pentru înlăturarea oricărui echivoc, se impun u­­nele lămuriri. Suntem acuzaţi că sprijinind prin a­titudinea noastră sindicatele, naţionale şi „Garda conştiinţei naţionale“, facem an­, tismutism şi încurajăm acţiunea de ura a acestor organizaţiuni muncitoreşti. Adevărul este că noi înţelegem să spri­jinim ori­ce organizaţiune muncitorească, onice sindicat al funcţionarilor de ori­ce categorie — care-şi consacră întreaga lor acţiune la apararea ordinei sociale, pro­povăduind munca şi respectul faţă de le­gile ţarei. Nu putem refuza concursul nostru a­­cetor muncitori cari, prin orgaizaţiunile ce ie au, î­npiedică acţiunea dizolvantă a sindicatelor revoluţionare, asigurând, ast­fel, funcţiona­rea instituţiior statului ,în continuă primejdie din partea agi­taţiilor comuniste. Nu este vorba de antisemitism, pentru că nici aceste organizaţiuni muncitoreşti nu sunt antisemite. A lupta împotriva anarhiei d-rului Ghe­rter, nu însemnează că se face an­tisemitism. Aceste explicaţiuni le-am dat, pentru a spulbera acuzaţiuni izvorâte din intrigă şi rea credinţă. Nouile taxe comunale—Admi­nistraţia comunală a instit­uit o serie de comisiuni cari au început lucrările recen­­sământului general în oraş, pe dispărţiri. Comisian­de sunt alcătuite din funcţi­onarii comunei. . Recensământul se face pe un period de cinci ani. , , , Taxde vor fî sporite pentru canal, apa şi gunoaie". De asemenea se sporesc toate taxele maximale — conform cu autorizaţiunea specială dată de guvern comand­­aşi. Cu nouile sporuri veniturile Comunei vor fi sporite în mod simţitor. _ Hoţii în str. Eternităţii. Ca de o­biceiu, d-na Maria Sormoni, părăsi lo­cuinţa ei din str. Eternităţei 40, pentru a se duce la hală, unde are un negoţ cu mezeluri. In locuinţă rămase un batran păzitor. Nu trecu mult şi doi tineri se prezintă la locuinţă şi spun păzitorului să mear­gă cu ei pentru a aduce un pachet d­­nei Sormoni. Păzitorul rămas un moment pe gân­duri dar încrezându-se că în adevăr d­ na Sormoni cere un pachet cu­ diferite lu­cruri porni cu cei doi tineri. In drum cei doi tineri se debarasaseră de bătrân invitându-i să se ducă singur­a hală iar ei se înapoiară in locuinţă. JX Şi începură a strânge toate obiectele de valoare. Dar iată că sergentul Chirica trecu pe acolo. El zări toate uşile deschise şi mi­rat strigă pe păzitor, pe care îl cu­ndNua primi nici un răspuns. Sergentul se apropie de uşă și vroi să intre dar la aiTmoment ta lovit* «»«' hoți care o rupse de fugă. Sergentu Sse revolverul. Dar brusc cel de al 5 a bandit eşi din «să și îndreptând ţeava unui revolver rpre ii mă să sa îndepărteze, căci altfel îl îm ^Sergentul fiind în legitimă apărare trase cel dintâi și gloatele lovi pe hoț, care căzu jos, scaldat mn sânge. Gloatele intrase tn cu,astf//^ta'vea S’a constatat în urm­ă că hoțul avea în mână un revolver neincarcat pe care îl găsi în casă, dar cu ere credea să înfricoşeze pe sergent. Autorităţile începură ancheta Hoţul rănit este un anume Ion Vaslim de 19 ani, lucrător la atelierele căilor fe­rate In buzunarele hainei sale, s au ga­sit toate bijuteriile aparţinând doamnei Ion Vasiliu a fost trimis la spital, sta­rea lui fiind gravă. . „ Brigada de siguranţă, s a pus in cau­­tarea celui de al doilea hoţ un anume Jinică Cătuţescu, care a şi fost arestat de agentul Cmid. D. procuror Iorga, sosit printre cei dintăi, anchetează cele petrecute. — Ocolul II Urban a condamnat in lipsă pe fraţii Hefter la 6 luni şi o zi în­chisoare şi 10.000 Iei despăgubiri, pen­tru lovirea studenţilor Cnernbach şi Va­sliu • O delegaţie a funcţionarelor auxi­liare de la c. f. din Iaşi s-a presentat d-lui director regional cu un memoriu cerând ca şi auxiliarele să fie primite la concursul pentru copiste. In această ca­tegorie sunt peste 50 femei. Cererea le-a fost respinsă. oral . In „ Opinia“ se observă de câte■ va zile o serie întreagă de Ironii la adresa unui tembru al parchetului de Iaşi. Fără a crede că avem dreptul să o­­prim manifestările spirituale ale­ „Opi­niei* — ne permitem să relevăm faptul, numai pentru că ne surprind­e această atitudine, prin nimic îndreptăţită, faţă de un magistrat care nu se ocupă de­cât de îndatoririle sale strict profesionale. Nu putem crede că „Opinia“ ar avea şi alte motive care să-i justifice înţepă­turile. έnEvenimentul“ afirmă din nou în numărul de aseară că cele ce am scris în chestiunea uzinei electrici—aşa cum s’a proectat—au fost articole „tendenţi­oase“, deşi am exprimat părerea unora dintre membrii comisiunei interimare. Cerem „Evenimentului“ să declare da­că modalitateaa în care ambele uzini ur­mează a trece în proprietatea comunei, corespunde cu actul unei răscumpărări a uzinei electrice pe preţul de 11 mili­oane şi jumătate—cam st­ hotărâse la început şi cum a propus-o d. inginer Leca, reprezentantul societăţii germane din Nürnberg. „Succesul“ de astăzi al preşedintelui comisiunei interimare corespunde oam­ cu proectul şi oferta d-lui inginer Leca? — D. George A. C. Cuza și-a trecut cu succes doctoratul în drept.^

Next