Mişcarea, iulie 1920 (Anul 14, nr. 138-163)

1920-07-22 / nr. 155

50 Bani tenfi:. . . . . S3 4e M . . . . *f* ai .... m as M SH? mW Usge%tf$m ff h,4mhMv:%$á® fe$L F:^. îi*. ... ©»as #e M'»s * # 3-(5 © m «aafe -ni# a. as. și p g§p sasa ktmmAmk Recîâm« 1 & pt&mam te austS^ei sm la Aâni- ■) isSsfcfițîa sWafeâ, tesiH* ta Ue-i.-H ®. | Dmte*sfc*e#( prî® fost» sjsen^ae &e pt&ftettgte. . mm. . a ft pure salnie I Seite Dwarthi&sa eftui comitet SCJIU! da Fmmdotefie5 0 Bani gCiSipf 0^::A; E& m Spre dictatura? Unele ziare vorbesc cu oarecare îngrijorare de eventualitatea unei dictatui, menită, sâ întărească stăpânirea clasei diligente, astăzi, hărţuită de nouile formaţiuni politice pe care le-a dat votul universal.. Se strigă din unele părţi, cu oarecare teamă, că democraţia este în primejdie şi că libertăţile publice, parlamentarismul care afirmă valoarea suveranităţei naţionale, şi toate binefacerile unei întregi evoliţii politico-sociale sînt ameninţate.... România se găseşte la marginea prăpastiei—o lovitură de stat se pregăteşte, pentru a se împiedica astfel mişcarea progresivă a democraţiei biruitoare de astăzi... In această direcţiune stăruie „presa“ care„ Prinde a reprezenta „democratismul“, în sensul acesta se precizează preocupările oamenilor de convingeri „înnaintate“—care se cred în stăpânirea tuturor mijloacelor de diriguire socială ale vremei.... * * * Pe ce se sprijină insă această teamă ? De ce se bazează protatarea împotriva unor eventualităţi, a căror îndeplinire, de altfel, nimeni n’o poate prevedea? Pentru oamenii care, în mod obicinuit, urmăresc serios mersul evenimentelor poltice şi sociale, căutând să stabilească criterii temeinice de orientare,—negreşit că regimul pe care-l au astăzi România nu reprezintă alt defect decât acela pe care-l au toate inoveţiunile şi toate creştenile politic©, a căror experimentare e abia la început. Era peste putinţă ca adoua zi după un război atât de violuit şi de transformator—când acordarea votului obştesc a dat expresiune unei forţe sociale până acum ţinută la o parte—să nu înflorească demagogia, să nu se întindă propaganda anarhiei, să nu se înmulţească numărul aceora cari fac „politică“ şi să nu se lanseze mediocrităţile zgomotoase în arena vieţei politice, complicând, astfel, stuafiunea internă şi îngreuind rezolvirea problemelor curente impuse de necesităţile sociale ale timpului. Prin urmare, de ce să ne alărmăm de zgomotul democraţiei de astăzi izvorâtă din aceste condiţiuni sociale? Ea se va schimba şi experienţa de fiecare ceas o va îndruma pe căile sigure ale progresului în serviciul căruia trebuie, ce altfe, să fie pusă. Apele tulburi se vor retrage şi liniştea se va câştiga pentru viaţa noastră publica. Când? Nu ne putem însuşi rolul de profeţi—dar, desigur, dacă vom avea destulă răbdare şi destul calm vom şti sta trecem criza morală provocată de sucesiunea violentă a evenimentelor din ultimii ani. Demagogia ţărănistă, nvoliţionar omul bolşevic al aventurierilor care se numesc socialişti—nu vor putea trăi decât in vremea aceasta de frământare şi de nemulţumire. De aceia orice pas făcut în direcţiunea realizărea reformelor tsecesare, dace la triumful concepţiund de ordine şi de creaţiune sănătoasă a democratul adevărate şi nu la dictatură. * # * Dar dacă parlamentul nu lucrează dacă nu locul legiferărei de care are nevoe ţara, se continuă scandalurile, chestiunile personale şi paste tot nu se dovedeşte decât sterilitate, insuficienţă şi lipsă de energie ? Dar dacă rezultatele votului universal concretizate în două parlamente alese în abia jumătate de an, nu fac altă dovadă decât aceia a unei absolute imposibilăţi politice ? Atunci ţara cu marile ei interese cu problemele sociale în curs de rezolvare cu refacerea şi consolidarea fără de care nu poate trăice face? Revoluţiile se produc, în primul rând, prin slăbiciunea guvernelor şi în al doilea rând prin lipsa de înţelegere a intereselor generale pe care le are un popor, de către conducători. R Respectul pe care-l avem faţă de suveranitatea naţională ne impune evident apararea constituţiei, dar parlamentul nu poate fi decât un mijloc de luptă al democraţiei dar nu şi un scop. Şi parlamentele pot fi bune, dar pot fi şi rele. Din acest punct de privire interesele ţarei, viitorul statului reclamă de la conjucătorii conştienţi—cel puţin pentru epocelede tranziţie şi de incoherenţă— mai multă solicitudine da cât formele trecătoare ale unui constituţionalism, pe care psihologia sociali a unui moment istoric nud posta aprecia la justa lui valoare. In asemenea condiţiuni evident—sclus populi suprema lx esto. Ar da dovadă da slăbiciune—un guvern, care făcând toate experienţele cu un corp legislativ rebel, aşteaptă normalizarea vieţei parlamentare şi lasă în părăsire marile interese ale statului. A guverna însemnează, desigur, a preveni relele şi a îndruma evoluţia socială pe căile ordinei şi ale progreului. Această misiune se realizează cu poţul unor sacrificii de ferme constituţionale devenite, in anumite clipe, periculoase din cauza oamenilor care le deţin. Orice măsură pe care ar lua-o un guvern—nu este totuşi o didatură. Pentru că nu se suprimă nimic din garanţiile vieţii publice— ci numai se avizează la o măsură mai eficace care poate duce mai repede la rezolvarea tuturor problemelor sociale ori politice la ordinea zilei. După ce totul intră în normal—nu mai este nici un motiv de îngrijorare, pentru că ţara consolidată îşi recapătă liniştea unei vieţi politice, capabilă de conducerea mai departe a statului. * * * Dar teoria"acestor măsuri excepţionale nu e făcută pentru situaţia dă la noi. Ori cât s’ar părea că nu e posibil să se lucreze ca activilul parlament—avem motive să credem că nu va întârzia vremea când, fără nici o măsură represivă, si va procede la înfăptuirea operei pozitive de care are nevoie ţara. Am discutat numai o simplă ipoteză, arătând ce poate însemna o rezolvire a problemelor sociale pe calea unei acţiuni de guvern, când nu este posibilă o legiferare normală. Aşadar nu spre dictatură—ci spre democraţa naţională, apărătoarea ordină publice şi sprijinitoare a dreptăţii. Acei care se lamentează şi se tem de dictatură să fie liniştiţi. in România sunt încă oameni cari n’au desperat de situaţiune—pintrucât au credinţa statornică in viitorul ţârei. Cea teoretică a mişcărei proletare“ şi evident că ţărănimea fiind în marea ei matoficate o „mică burghezie rurală“, stăpână pe mijloacele de producţie, deci neproletară, nu poate constitui, pentru mersul mişcării socialiste, decât o piedică şi cel mult o îndepărtată speranţă pentru ziua când în conformitate cu procesul economic care minează, mica proprietăţi, ea se va „proletariza“ şi se va „industrializa“. K. Marx studiind producţia ajunge la aceleaşi rezultate. El conchide cămica propuetate financiară creiază o clasă de barbari ce se află pe jumătate în afară de societate—o, clasă în care se împreunează tacită grosolănia formelor sociale primitive cu toate chinurile şi mizeriile ţărilor civilizate iar în ceea ce priveşte capacitatea de transformaţiune socială, în sensul directivelor socialiste, care, evident, preconizează ca ultim mijloc de realizare revoluţia. Marx afirmă categorica că „istoria a dovedit destul că ţărănimea nu este capabilă de nici o iniţiativă revoluţionară“. Şi pentru a se vedea că această concepţie doctrinară se menţine în chip statornic, amintim că F. Engels la 1895 prin urmare după aproape jumătate de veac de la publicarea manifestului comunist, spune că „Ţaranul ar fi trebuit să fie accesibil propagandei socialiste, dar îi împiedică simţul de proprietate , ea înrădăcinat în ei“. Citaţiile l-am putea înmulţi şi, desigur, că am putea să ajungem şi până la Kautski, la care, deşi a tratat socialismul, cu o largă privire asupra problemelor agrare, am găsit destuii argumente pentru stabilirea poziţiunea, pe cana an ţărănimea faţă de doctrina socialistă. Ne oprim însă, pentru că şi atâta e prea de ajuns pentru pregătirea şi buna credința socialiștilor noştrii. WC. Doctrina socialistă şi ţărănimea Socialiştii de la noi, întotdeauna mai „profunzi“ decât întreaga doctrină a social democraţiei mondiale şi mai în măsură să rezolve toate conflictele teoretice şi practice pe care Ie determină complexul vieţei sociale—au afirmat neîncetat şi au căutat să dea acestor afirmaţiuni o autoritate decizivă, că ţărănimea nu numai că nu este refractară socialismului, dar consume, în special în ţara noastră, elementul de sprijin al mişcărei socialiste. In realitate aceste sforţări pe cari le fac admirabilii noştri teoreticiani, răstoarnă pur şi simplu, doctrina socialistă. Desigur că evidenţa înlătură orice comentarii. De aceea apelăm la părinţii socialismului şi le dăm cuvântul. Iată ce se spune în „Manifestul Comunist“ : „clasele mijlocii: micul industriaş, micul negustor, meseriaşul şi ţăranul cu toţii luptă cu burghezia pentru ca să scape de peire ca clase mijlocii. Ei prin urmare nu sunt revoluţionari, ci conservatori. Mai mult ei sânt reacţionari , ei tind să întoarcă îndărăt roata istoriei“. Ia unele notiţe ale lui Fr. Enghels rămâne asupra mişcării de la 1848 şi publicate în timpurile din urmă se spune următoarele cu privire la ţărănime: „atitudinea ţăranilor faţă de revoluţia de la 1848 decurge din însăşi situaţiunea lucrurilor, din rolul social al micii proprietăţi funciare. Proletariatul francez înainte de a sjunge la revendicările sale, va trebui să înăduşi un răsboi ţărănesc general“... Şi mai departe „ţăranul tâmpit şi mărginit“—„barbarul din mijlocul civilizaţiei“. Negreşit că aceasă atitudine faţă de ţărănime izvorăşte din însăşi doctrina socialistă care nu este decât „expresiu Noutăţi literare Din vechea Indie: POVESTIRE Foarte puţin s’a scris la noi despre literatura indană, deşi conţine admirabile lucrări cu care literatura universală se poate făli. D-na Elena dr. Riegler, o fanatică admiratoare a literaturei indiene a dat la iveală de curând o povestire din vechea Indie, „Iubire şi Ispăşire“. Romanul acesta se petrece aproximativ în anul 1400, când casta Brahmanilor era în floare şi din care a eşit casta Kschatyrelor, adecă a luptătorilor, a Maharajehilor, Rajahilor şi a nobililor, şi erau ţinuţi la o observare strictă a riturilor şi obiceiurilor religioase. Eroul povestirei, spune autoarea, Prinţul Smuka a trăit, dar idoia e foarte laconică în ceia ce-l priveşte, nu zice de dânsul decât câ, în provincia Kamuda, Gregoria Industanului cât şi, a provinciilor din hotarul lor, spe Delhi şi Benares, sunt cele mai frumoase femei, ţinute ascunse de către bărbaţii lor, cari sunt cunoscuţi ca foarte geloşi. In Canaada, prinţul Sivruka, Rajah de Tschandarnagîrre a clădit în anul 1401 (după Hristos), o mare cetate pe vârful stâncilor. Lacul Sooray- Koond în care eroul şi eroina povestire! îşi găsesc tragica lor moarte, nu există’; nici legenda lui, bine înţeles, sunt numai creaţiuni ale imaginaţiei, spune autoarea. Povestirea e împărţită în Xil capitole toate având câte un motto, cele mai multe cu versuri din Eminescu. Am voi să facem un scurt rezumat al acestui mic roman, de o fantezie admirabilă, dar lăsăm mai bine celor că ar voi să guste o cetire cu adevărat plăcută să‘ cetească opera d-nei Elena dr. Rigler, pentru a se convinge de frumoasele pagini cu care a înzestrat literatura noastră, ca un subiect luat din viaţa poporului indian. Vom reproduce la întâmplare însă câteva rânduri din capitolul IV, în care se vorbeşte despre cele petrecute în palatul prinţului Sivruka. Nayaka, tânăr indian, credinciosul tovarăş al eroului romanului, cântă dintr’un flaut de trestie, duoase cântece indiane; iată unul din aceste cântece: „Când lănci îşi întinde razele argintii Pe codrii umbroşi, pe munţi şi pe văi, Tu îmi apari, o dulce ziua mea, Şi inima-mi tresare de frumuseţa ta ! Privighetoarea ascunsă în tufişul des, Tace când glasul îngeresc Se ridică dus de adierea vântului, Spre cerul prestat de stele*.... Povestirea se sfârșește cu un epilog compus din trei capitole, din care cel din urmă e intitulat „Nirvana“, în care eroul Situafunea externă la Bucureşti, 19 Iulie 1920 „Pacifiştii“ noştri încep să s® liniştească. România nu va interveni în ajutorul Poloniei, pentru că armistiţiul pe frontul de la nord se consideră ca Livhria . Aceia cari cereau pacea cu orice preţ mai mult din consideraţiuni asemănătoare ca acelea expuse în parlament de plăpuma lul Cristescu• (pentru că Radi sovietică apărătoarea poporului rus nu trebui atacată) ș-de cât dît* convingerea sinceră că România nui-şi poate permite luxul unei noul acţiuni militare—as simt astăzi" uşuraţi că încetarea apropiatft a ostilităţilor polono-ruse. Înlătură orice perspectivă războinică. Am fost printre cei dintâi care am susţinut că România are nevoia de pace, că un nou războin care direct nu avem nici un interes, întrucât cei dintâi răspunzători «pe soarta Poloniei s»a . Aliaţii, nu ne putea fi cerut şi cu atât mai puţin nu-l puteam accepta. N’fim fostrăzboiului, pentru ci, în împrejurările de astăzi, n’aveam motive. Dar această atitudine nu însemnează că România poate privi cu nepăsare la dezastrul Poloniei.• Toată simpatia noastră merg® cttră Polonii, d® oare ce existenţa statului polon este pentru România de un interes mult mai mare decât toate perspectivei unei noul Rusii atotputernice la graniţele noastre. De aceia nu facem cor cu aceia cari trâmbiţând victoriile bolşevice, se bucuri de nenorocirea Poloniei. Aceşti admirabili cetăţeni români es.şi învoită, în ori ce ocazie toa- te preceptele democraţiei şi vorbesc meteu de imereseie..umanităţii — , suntem siguri că, dacă cumva în România, s’ar fi găsit un nebun care să I susţină un război împotriva Poloniei—atunci Întreaga filozofie antirăzboinică ce se face astăzi, n\ar mai fi umidit coloanele ziarelor şi probabil că imnuri de slavă s’ar firidicat pemra sfânta cauză a democraţiei mondile, pentru că Polonia este reacţionară, imperialistă şi capitalistă —iar diviziile' „roşii“ cars »’au atunci« asupra aceitei ţari poartă cu ele steagul mântuiriidemocratice,.'fericirea remarginită a sovietismul»i de la Moscova. înţelegem bine sufletul adorabililor noştri pacifişti—de aceia zgomotul umanitar pe cari-1 fac în coloanele ziarelor care reprezintă liniştea şi „Interesele*- „mari“ ale momentului—nu ne poate impresiona—ci ne araţi doar de căt incoherenţă morală pot fi stăpânite anumite infinite staţiuni ale ceasului de faţă. * Situaţiune de externă începe să se limpezească. Alţii sânt ferm hotărâţi să înfăptuiască pacea. Polonia este epurată şi o antă cu încheierea armistiţiului ori ce pericol se va îndeparta. S bine şi se ştie că atunci când în România se trâmbiţau victoriile bolşevice, în Germania ziarul „Deutschs Tageszeitung*, de altfel în spiritul voinţei obşteşti, afirmacă „Germania niare nici un interes să lupte împotriva Rasist cu care e sortită să fie aliată şi că din potrivă Polonia e duşmana comună a ei şi a Rusiei, fiind o barieră despărţitoare între cele două ţări menite să se înţeleagă pentru revanşă Aşi dar—iată despre ce poate fi vorbit când „armatele bolşevice admirabil organizate se vor găsi stăpâne în Polonia", — după cum spunea mai zilele trecute nu ştiu ce gazetă «ie mere democraţie şi de î un alt simţ »l rebilităţîlor’ internaţionale. * Noroc numai câ armistiţiul polono-rus s’a încheiat... şi e.'oina, strâns legaţi, încununaţi de nimbul nemurirei, îşi iau zborul spre locul fericirilor Eterne—„Nirvana“, care e. Locul binecuvântat a tot ca o dragoste curată, Lumină şi Adevăr. Inima universului întinzând razele sale binefăcătoare, peste toate luminile presărate în infinit. Fericirea supremă—glorioasa patrie şi ultimul scop al sufletului rătăcitor. Nirvana —Lăcaşul sfânt al Atot-Puternicului al Acelui ce „Este“, „Ce a fost“ şi „Ce va fi“. Sfătuim pe toţi acei cari vor să guste câteva clipe de mulţumire sufletească adevărată, să cetească opera d-misiena dr. Briegier, şi suntem siguri că nu ii va părea rău. H ,p.m it*i w V.A JL Minile din Lemn. se preocupă în acest moment cu secarea d feritelor puțuri. Chestiunea este complicată, căci nu e vorba numai de a scoate apa prin mijlocul aparatelor puternice, dar trebuie să se găsească drumul prin care această apă să se scurgă. » Această cestiune este în studiu de la 1917, şi principalul era de a realiza un aparat care să permită a se vedea la mare adiacrme sub apă. Cercetările au dus la crearea unui aparat care este astăzi expermntat la minele din Lievin, care, la 80 metri sub apă poate fotografia, foarte exact fundurile patul lor, și astfel să se poată repara repede stricăciunile, ele cunoscîndu-se prin acest mijloc, foarte ușor. — Afăm cu multă părere de rău că aseară a încetat din viaţă la locuinţa sa din strada Nicolina, prietenul nostru Constantin Vasiliu, gospodar fruntaş şi om de muncă, a cărui devotament pentru partidul liberal din localitate a fost destul de apreciat. Trnsmitem familiei îndurerate expresiunea sincerilor noastre condoleanțe. Sistemul sovietic din Rusia falat legislativ, juridiciar şi adtiv După absenţa oricărei surse legale a puterei, particularitatea cea mai uimitoare a regimului comunist din Rusia este absenţa funcţiunilor legislative şi judiciare. Bolşevicii nu promulgă lege, în vedere că realizarea programului partidului a sdrobit definitiv orice individualitate şi distrus interesele private. Decretele pe care le publică din timp în timp Consiliul Comisarilor Poporului n’au de obiect decât întrebuinţarea cutărui sau cutărui principiu şi, sub acest raport, sânt analoage „actelor puterei supreme“, promulgate de împărăţii ruşi. Instituţiunile judiciare nu funcţionează pentru ca nu au obiecte de instrucţiune judiciară. Astfel, toate delictele de drept comun şi faptele de contra revoluţiune revin Comuiunilor extraordinare, cât despre diferendele dintre persoanele private, ele nu pot exista în Rusia. Statul neconstituindu-se în apărător al relaţiunilor civile mutuale ale persoanelor, pentru că, după doctrina comunistă, individul este absorbit de Stat şi că, conflictele între lucrători şi funcţionari nu sunt de loc imaginabile. Astfel deci, „judecătorii populari“ cari, după constituţiune, trebue să fie aleşi, iar în practică aleşi da comitetele partidului, dintre comunişti, nu îndeplinesc aproape nici într’o parte obligaţiunile lor, ei funcţionează numai o ţară, unde se ridică contestaţiuni cu privire la moşteniri şi proprietăţi, Judecata pronunţată este bazată pe „conştiinţa revoluţionară“ a judecătorilor ; nu există de loc legi scrise care, după opinia bolşevicilor, nu sunt bune decât a întuneca această conştiinţă remarcabilă.