Mişcarea, noiembrie 1928 (Anul 22, nr. 249-273)

1928-11-25 / nr. 269

mus XXII Ho. 269 ummstz mmwMm ABONAMENTE* ©» m .......................tei Unea iMf ..... $80 M jnawiMK.MteM­0g. «a m IM­W DUMINICA 25 NOEMBRIE 1928 li rinei ui 11. e. eu« De numele lui loo I. C. Brătianu se leagă întreaga desvoltare a vieţei politice şi naţionale a României contimporane. De personalitatea covârşitoare a aces­tui barbat de stat, trecut înainte de vre­me de hotarele fineţei, se leagă realizarea unită­ţii noastre naţionale, votul universal şi împroprietărirea ţăranilor. O întreagă operă menită să asigure dezvoltarea viitoare a poporului român, e­­liberat şi stăpân astăzi pe destinele sale. Ce rol mai hotărâtor, ce strălucire mai splendidă, ce aureolă de glorie mai de­săvârşită pot înconjura numele unui om politic, decât aceste fapte unice pe care istoria neamului nu le poate deslipi de Ion I. C. Brătianu ? Ele rezumă în personalitatea sa o epo­că, o în­semnată evoluţie socială, o ade­vărată revoluţie politică, un ideal istoric înfăptuit, mândria eroică a unui popor desfăcut din lanţurile robiei după o răz­boire milenară cu trufia tiranică a unui vrăjmaş redutabil. Nu o spunem noi. Elocvenţa actelor îndeplinite, marşul vic­torios al adevărului, istoria imparţială şi rece—o mărturisesc în faţa contimporani­lor, în faţa viitorului. Necontestat că acţiunile mari, luptele pentru drepturi etnice, sacrificiile pentru triumful justiţiei naţionale—aparţin colec­­tivitaţei anonime, popoarelor. Se îndeplinesc de mulţimele fără nume, de vitejia tăcută a celor de pe brazdă, a muncitorilor de toate categoriile. Dar întreaga mişcare a naţiunilor, dru­mul spre ţinta finală, conducerea firului istoric al vremei—acestea au fost, întot­deauna, în mâinile celor puţ­in pe care se­­lecţiunea socială şi împrejurările i-au aşe­zat în fruntea societăţilor. Ion I. C. Brătianu a fost hărăzit de soartă, a fost impus de ritmul intereselor superioare ale neamului, ca exponentul lor firesc şi indiscutabil, să guverneze statul în cea mai importantă şi mai grea epocă a existenţei sale. * Sprijinit pe forţa organizată a celui mai puternic şi mai omogen partid politic— Ion I. C. Brătianu a avut putinţa să-şi pună în valoare marile sale însuşiri de om de stat, priceperea sa deosebită, spiritul său clar­văzător şi constructiv, abilitatea ne­întrecută şi energia pozitivă a unui mare temperament predestinat guvernărei rea­liste, adevărat creator al istoriei contem­porane. Contestat la început de adversari, dis­cutat de presă, atacat fără cruţare din toate părţile, nu i se găsia decât un sin­gur merit. Acela că purta un nume glo­rios. Liniştit, fără a se impresiona de zgo­motul stradei, de violenţa ziarelor, de pa­tima cu care i se nega autoritatea politică —Ion I. C. Brătianu a mers înainte, cu siguranţa omului stăpân pe sine—şi’n pu­ţină vreme, pe când partidul conservator se desfăcea pe chestii mărunte, dând spec­tacolul lamentabil al luptelor pentru şefie —pe când viaţa politică a ţarei ajungea din ce în ce mai complexă şi mai ane­­voiaşă—şeful partidului liberal devenia ar­bitrul întregei situaţii, personalitatea sa a­­cuza o superioritate pe care problemele sociale şi politice ale vremei o arătau ca singura chemată să le rezolve. La 1913 Ion I. C. Brătianu preocupat de viitorul neamului pe care evenimentele din Balcani îl prevestiau mai apropiat decât oricând—a înţeles că nimic nu se poate face în afară, dacă nu i se asigură ţăranului o situaţie materială temeinică şi dacă nu i se recunoaşte un rol mai im­portant în viaţa politică a statului. Şi atunci, pentru prima oară, Ion I. C. Brătianu a spus hotărât că exproprierea mafiilor şi lărgirea dreptului de vot se impune ca o necesitate imperioasă pentru realizarea dreptatei sociale şi politice a ţărănimei, pentru a se putea obţine acea forţă populară, sortită să facă faţă încercărilor viitoare. Programul anunţat în opoziţie, peste puţin timp devenea obiectul guvernărei li­berale şi constituanta din 1914 îşi începea lucrările.­­ Izbucnirea războiului european a trebuit să întrerupă, pentru moment, continuarea marei transformări sociale. In epoca dela 1914 la 1916 Ion I. C. Brătianu a dominat situaţiunea. Destinele întregului neam s’au găsit în mâinile sale. In mijlocul agitaţiilor opiniei publice, în atmosfera de surescitare în care trăia ţara, în faţa incertitudinelor viitorului, Ion I. C. Brătianu a ştiut să păsteze acea calmi­­tate şi prudenţă care i-au dat mai târziu mijloacele necesare pentru a fixa înaintea Europei, drepturile imprescriptibile ale po­porului român, îndrumând politica externă a României alăturea de Aliaţii care trebu­iau să ne ducă, până în cele din urmă, la izbânda cea mare. Ion I. C. Brătianu a făcut războiul. A îndurat cu încredere nenorocirile cari s’au abătut asupra noastră, a suferit amarul dezastrului din iarna lui 1917, a refăcut armata in colţul de ţară rămas tiber, pen­tru a zmulge duşmanului strălucita biru­inţă de la Mărăşeşti şi a aşteptat, fără şo­văire, triumful dreptăţei noastre naţionale după defecţiunea rusă care ne îngenun­­chiase trecător înaintea îngâmfărei ger­mane. Dar a venit, după zilele refugiului du­reros, după jignirea judecăţei ordonate de vrajmaş, după insulta trivială a trădători­lor, după calomnia detractorilor de mese­rie—a venit răsplata sacrificiilor, recunoaş­terea justiţiei în numele căreia lucrase, izbânda politicei pe care o făcuse, dova­da eclatantă a pătrunderei istorice a mo­mentului pe care-l trăia lumea civilizată. A mers apoi la Paris pentru a apara drepturile României şi a cere Aliaţilor să-şi respecte angajamentele pe care şi le luase prin tratatul de alianţă din 1916. Acolo, Ion I. C. Brătianu a vorbit cu demnitate şi cu mândrie. N’a înţeles să facă tranzacţii atunci când era vorba de onoarea ţarei sale. S’a opus umilinţei şi nesocotirea ce ni se aducea. Glasul său a răsunat în faţa Conferinţei ca o protestare unanimă a conştiinţei morale a întregului neam. După ce a făcut expropierea, după ce a dat votul universal şi a realizat unita­tea naţională—omul care n’a urmărit ni­ciodată popularităţiie ieftine, acela care n’a vorbit mulţimea pentru a­­ exalta in­stinctele—s’a oprit o clipă şi a lasat al­tora sarcina refacerei! Vremurile de tranziţie sunt însă, întot­deauna, vremurile demagogiei. La 1922 Ion I. C. Brătianu a fost ne­voit să se scoboare din nou în arenă, pentru a scapa ţara de primejdia aven­­turei în care o aruncase inexperienţa şi incapacitatea oamenilor noui. In guvernarea dela 1922 la 1926, sub diriguir­ea lui înţeleaptă, s’au aşezat bs­­zda dezvoltărei stufului rot­îregii pe care „protestatarii“ de atunci ai de­­mocraliei naţionale extremiste“, 1« re­cunosc astăzi fără rezervă, închinări­­du-se înaintea valorei lor constructive şi regeneratoare. La 1927 a prezidat, cu autoritate şi ho­tărâre, înfăptuirea nouei ordine constitu­ţionale, consolidând Dinastia şi asigurând ţărei o epocă de linişte şi de prosperitate. Bărbatul de stat care a făcut pentru România ceia ce a făcut Cavour pentru Italia, caracterul său inflexibil şi complexa sa personalitate care amintesc în viaţa noas­tră politică marile personalităţi ale politi­cei europene—a trebuit însă, printr’un fa­tal joc al destinului, să dispară tom­ai în vreme când geniul său ,cârmuitor peste decenii era mai necesar ca oricând. In urma sa, a ramas un imens gol ale cărui proporţii trecerea timpului le măreşte necontenit. El acumulase în uriaşa sa personalitate virtuţile şi însuşirile creatoare ale mai mul­tor generaţii. De acela, numele său va fi pomenit în zilele mari ale neamului. Ion I. C. Brătianu a scris el însuşi is­toria renaşterei poporului român pe care l-a condus la izbândă şi la glorie. El a întrupat aristocratismul moral al unei înalte intelectualităţi politice, repre­zentând singura forţă propulsorie în con­ducerea acestui stat din ultimii trei­zeci de ani. Ion I. C. Brătianu a creat România­ Mare asigurând generaţiilor viitoare moştenirea trainică a statului reîntregit şi reconstruit de astăzi Să ne silim cu toţii să fim vrednici de ceea ce el ne-a lasat, iar exemplul său să fie un îndreptar luminos în rândurile, din ce în ce mai rărite şi mai anemice ale generaţiei de oameni politici care condu­ce astăzi România. VICTOR I­AM­ANDI ION I. C. BRATIANU In Memoriam.... Omul de stat trece în „Istoria“ din clipa când contimporanii încep a regreta dispariţia lui. Din acest punct de privire I. I. C. Brătian a si trecut de mult In Istoria României. Judecăm fap­tele lui prin prizma sforţărilor noastre zadarnice de a stăpâni vre­murile de acum. Şi el ne apare cu atât mai mare cu căt n’a lăsat să-l stăpânească împrejurările de atunci. Cu cât năvălesc asupra ţa­rei nevoile mari şi mărunte, cu a­­tăt înăbuşim un suspin, găndindu­­ne la mintea lui cea luminată, la sufletul lui românesc.­­ L’am iubit în viaţă cu egoismul oamenilor care au nevoe de o forţă pentru drumul ce­­ parcurg, îl re­gretăm după moarte cu egoismul oa­menilor cari nu pot merge şi mai departe. Maria îl va judeca, numai după ce noi carej­ scriem îi vom găsi cu cine să­comparăm.­­ Până atuncea ea ne-a lăsat grija să-l plângem. Ioan Pop­ovici După un an Uitarea încearcă zadarafe să aş­tearnă vălul ei peste umbra m­reaţă a făuritorului României Me­i. Printre negurile ei străbate, parcă şi mai luminoasă, asemenea razelor de soaie prin nemărginita întindere a spaţiului, figura strălucitoare a lui Ion I. C. Brătianu. In cadrul vremii amintirea lui creş­te mereu şi trezeşte In inimile noa­stre simţi minte tot aşa de vii ca a­­tunci când glasul lui vibra in mijlo­cul nostru, intălzindu-ne cu farme­cul energiei şi patriotismului său. Mormântul de is­­torica a încetat de mult a fi un cavou de familie şi un loc de pelerinaj ai unei grupări politice. El a devenit un mausoleu naţional. Perspectiva vremii il înalţă mereu in ochii recunoscători ai în­tregului neam. Şi dacă viaţa lui s’a sties aşa de curând şi de năprasnic intr’o zi de toamnă, — o altă viaţi, aceea a nemuririi, animată de o fla­cără mai puternică ca aceea a vieţii pământeşti,­­ se deschide larg in pa­ginile de aur ale istoriei tuturor Ro­mânilor. Scăldată In aureola epopee! româ­ne, figura lui va străbate printre vea­curi şi va spune nenumăratelor ge­neraţion! viitoare despre opera mă­reaţă înfăptuită de acest uriaş con­ducător al neamului la zilele lui cele mai grele. Gândirea Latină Gândirea latină, dintre toate cele ce au inspirat popoarele, este cea mai puţin himerică. Îndreptată cu totul spre viitor, are împlântate rădăcini adânci în­­tr’un strălucit trecut. Ea înalţă într’o vreme când forţele împreunate ale anarhiei intelectuale şi sociale ameninţă temeliile chiar ale acestei civiliza­­ţiuni greco-latine—cinstea Europei—îndoitul meterez—care dealungul veacu­rilor a făcut mărirea Romei, principiul dreptului. Revoluţia Franceză a adăugat la această moştenire a Cetăţii eterne, triumful principiului democratic în înfăţişarea sa sănătoasă, tot aşa de protivnic rătăcirilor demagogice cât şi arbitrarului tiraniei. Răsărită din împreunarea fecrndă a celei mai glorioase dintre tra­diţii şi a pisiunii înflăcărate de progres, forţa creatoare a latinităţei, n’are hotare, opera ei a încetat de mult a fi bunul unei singure rase şi a unui singur continent. Ea a devenit înfăţişarea cea mai înaltă a unei culturi şi a unei civilizaţiuni universale. Calităţile creatoare şi ordonate ale latinităţei au contribuit astfel mai mult de­cât ori­care altele la progresul general şi care a dat acest titlu de glorie cu care se mândresc toţi acei ce au avut cinstea să primească în veci înrâurirea romană. ION I. C. BRĂTIANU Minrtea neaşteptată a lui Ion I. C. Brădanu, după ce a realizat visul se­­cular al românismului şi a dat ţării sale cea mai mare strălucire cunos­cuta, are ceva din sfârşitul de misiu­ni si mirilor erai legenda**­, cur­ trăesc pe pământ atât cât este nevoe pentru de­săvârşirea unei opere ssu­­pra-omeneşti, după care se­­retrag iarăş­iu lumea divinităţii eterne. Emil Ceacovţki CRĂMPEE... ...O dimineaţă mohorâtă şi rece. Trenul sa târăşte greoi, oprind înaintea peronului înfrigurat. Fulgi mătăsoşi zoresc din toate părţile... Coborâm în dimineaţa aceia din nordul Moldovei la Bucureşti. „Hamalul", pe figura căruia o îngrijo­rare inexplicabilă luase foc, spuse ceva... ...O şoaptă, o vorbă, un trăsnet trece dealungul culuoarului, de la un capăt la al­tul al vagonului... ... A murit Brătianu... Şi în clipa aceia peste sufletele înmăr­murite, icoane vii ale durerii, o lacrimă nestăpânită sclipeşte în colţul zecilor de ochi cu privirea rătăcită... ...A murit Brătianu... ...O cameră sobră, cu linii drepte şi reci, nimic de prisos... Din tavan, lumina opacă a unei lămpi fumurii, ţine isonul flăcărilor roşietice a celor patru lumânări... Din covorul de flori albe, simbol al castităţii, mai luminoasă, mai blândă şi mai impunătoare ca întotdeauna, apare fi­gura lui, figura lui străjuită de aceiaşi coamă de leu, cu trăsături fine şi hotă­râte, cu zâmbetul bun şi iertător izvorând de sub mustăţile stufoase... ...La căpătâi, un preot îngână rugă sfântă, desprinsă de pe litere şiruite pe fi­lele unsuroase ale ceaslovului bătrân... ...Sfinxul, doarme... •­­ ...Sub razele amorţite ale soarelui de Noembrie, valurile împletite din mii de ca­pete, fii îndureraţi din cele patru colţuri ale ţării, uniţi cu întreagă suflare a Capi­talei de fiorul durerei ce încremeneşte, se clatină asemiul mârei istovite de furtună... Din „amforile“ şiruite în faţa Ateneului, fumul de tămâie înălţându-se sus, tot mai sus, croeşte cale parfumată către cer, su­fletului celui mai mare Român... De pe scările de mas­toră coboară trupul lui neînsufleţit... ...Nici o mişcare, natura însăşi parec’a încremenit... ...Prin văzduh, aripi nevăzute duc pănă hăt departe, în infinit, şoapta milioanelor de suflete îndoliate .... ...A murit Brătianu... Gh. Visile Vişina — Cetiţi în pagina IV-a ultime telegrame şi ultimele ştiri telegrafice din Bucureşti şi din străinătate. O dureroasa aniversare Uriaşa făptură a unui munte, im­pune ori atrage mai mult dacă e vă­zută de departe. Astfel răsare deasu­pra celorlalţi munţi mai mărunţi din jur, putându se reliefa, pe ecranul ce­rului, caracterul lui dominant.­­ Aşa e fi ct­ un om ales. Cu cât tre­ce vremea de la moartea lui, cu atât reesă mai bine, în comparaţie cu alţii trăsătura faptelor lui deosebite. De­şi dela moartea lui I. I. C. Bri­ttana, n’a trecut decât un an, golul ce l’a lăsat în conducerea ţării, nu ejtăi­nuit de nimeni, duşmanii ori prieteni. Activitatea unui om este înălţată şi de împrejurări. Cu cât acestea sunt mai grele, cu atât se dovedeşte mai e­­vident destoinicia cuiva. Activitatea lui Brătianu s-a desfă­şurat în cele mai vijelioase­­zile din istoria neamului nostru. A înfrânt greu­tăţile, a stat la cârma vasului ame­ninţat de valuri ca un conductor ener­gic şi abil. A biruit fl­ori care va fi înălţimea la care ţara Românească va ajunge în viitor, ■istoricul depărtat nu va putea ocoli serviciile pa care I. I. C. Brătianu l-a adus neamului, în clipele cele mai tul­buri. Faptele lui vor fi veşnic alipite de începutul vieţii nouă a poporului ro­mânesc. Prin aceasta se va statornici veşnicia lor. Pierderea lui încă în plină putere de viaţă, este cu atât mai dureroasă pentru noi toţi; putea încă desăvârşi opera la a cărei temelie a lucrat cu pricepere şi voinţă. Faptele lui însă au învins uitarea adusă altora de moarte. In Panteonul românesc numele lui I. I. C. Brătianu, alăturea de acel al părintelui său, va stârni îndelungă vreme nu numai admiraţiune ci şi în­demn la străduinţa de a închina mun­ca zilnică pentru propăşirea obştească. Prof. I. Simionescu (cetiţi continuarea în pag. II-a) O evocare pioasă Se împlineşte un an de când ţara a fost văduvită de sprijinul său cel mai puternic: marele om politic Ion I. C. Brătianu. Ion I C. Brătianu nu a fost un om o­­bişnuit, destinul i-a hărăzit o constituţie deosebită de a noastră a celorlalţi. Temperament vioi, inteligenţă superioa­ră, el concretiza calităţile alese ale nea­mului nostru. Crescut în tradiţia politică a ilustrului său părinte, Ion I. C. Brătianu i-a continuat opera făurind România de astăzi şi îndemnând paşii generaţiilor vii­toare spre afirmarea superiorităţii noastre ca neam. Omul trăeşte prin faptele lui, moartea nu ne închide în sicriul veşniciei ; moar­tea însamnă dispariţia noastră dintre vii, dar fiecare dintre noi supraveţuim peste veacuri, prin activitatea de care reuşim să ne legăm numele. Personalitatea covârşitoare a lui Ion I. C. Brătianu, care se confundă cu însăşi piatra de temelie a ţării noastre, a intrat în domeniul istoriei prin superioarele sale calităţi, prin activitatea pe care a desfă­

Next