Moldova Liberă, iulie-septembrie 1945 (Anul 2, nr. 231-307)
1945-07-03 / nr. 231
I Cooperația | Duminecă 1 Iulie, milioane de oameni răspândiți pe întreaga suprafață a globului au sărbătorit ziua I International a Cooperacilei. * La noi in țară mișcarea 1 O ieratistă care !n ulti mp ’’a desvoltat In ce osebit a fost săr- i deasemeni cu totul. * ■»stru s’a angre 1 , această uriașă m de înfrățire ” și . „ajutor re , ciort ,ru ridicarea i standim de viața printr’o mai justă valorificare a produselor, prin estimirea vieții și combaterea speculei. In Mișcarea cooperatistă ia noi în țară nu și a urmat însă drumul ei firesc fiind adesea denaturată. Terenul adeseori nepregătit, constrângerile economice, nedreaptă distribuirea împrumutului pentru cooperatori și în primul rfind amestecul politicianismului și a intereselor particulare și egoiste, au condus spre forme artificiale fără baze solide care în mare măsură au îndepărtat masiile largi fâcăndu-le neîncrezătoare. Aceste manifestări hibbide ale mișcării cooperatiste au contribuit la țară la vinderea pământurilor plugarilor iar la oraș au servit coalițiile Intereselor bancare și ale cercurilor comerciale și industriale pentru care cooperația era o piedică în calea spolierii poporului. S’a dovedit însă că mișcarea cooperatistă este unul din cele mai eficace mijloace de redresare economică și socială dacă ea se sprijină pe masele populare și este pusă în slujba lor. Exemplul cel mai viu din țară nl-1 dă în primul rând Moldova unde luni de zile care peste ISO de cooperative au aprovizionat județe intreg cu cele necesare, menținând prețurile articolelor la un nivel acceptabl tuturor posibilităților și luptând în mod eficace împotriva speculor. Cooperativa din Bacău a reișit astfel într-un timp foarte scurt să scadă prețul sării de la 300 la 35 loi iar Cooperativa din Botoșani a aprovizionat orașul tot timpul iernii cu lemne la 4,5 lei kg. Nu putem de asemeni să nu amintim eforturile Coopertivei 6 Martie pentru arovizionarea orașului curne, cu porumb, gaz etc. î timp de 6 luni au treut prin depozitele ei maruri In valoare de 400 mloane lei, aprovizionând n afară de cei 7000 molați, bună parte din poulația orașului. Acesta era drumul firesc are trebuie să-l urmeze Cooperația la noi. — „Căci nu există o cooperație nouă, a declarat și dl IliXandrescu, Ministrul Coopeației, întrucât ideia de cooperație este veche ți principiile i sunt aceleași. Cooperativa lu trebue să devină o înjghebare goală, adaptată mentaliății curente ș intereselor pariculare, ci o instituție democrată care să-ți îndeplinească cu adevărat rolul ei economic și sociale. Mișcarea cooperatistă apare astfel ca un puternic istrument de luptă pus în clujba masselor populare. In ansamblul politicei de redresare a țării, dusă de guvernul Groza, ea este unul din cele mai puternice mijloace de sprijinire a legilor economice, date de miniștrii poporului, pentru popor. Prin cooperație se pe asigura condițiile cele ma optime de valorificare desfacere a produselor țășirănești ca și condițile cele mai avantajoase de aprovizionare a maselor muncitorești din făbrici și instituții. Pentru această visă, masele largi ale ^oponului sunt chemate în jurul lor pentru a se creia cadrele tehnice corespunzătoare și in primul rând pentru a se forma un spirit sănătos cooperatist prin exprimarea cu adevărat a votații cooperatorilor, așa declarat și dl. prof. cum a Stanciul Stoian, preș. I.C.OP. ,a Congresul Frontului Plugarilor. Ziua Cooperației capătă astfel un dublu caracter- Un caracter de sărbătoare și de înfrățire și unul de luptă și de unire a tuturor maselor largi populare pentru sprijinirea politicei econu mice a guvernului Groza, politica de refacere a țării. ION CARMACIU Plata pensii** lor la Iași Plata pensiilor pa luna Iunie crt. se va face după următorul itinerariu: 2 Iulie literile A. B. și Finanțe. 3 Iulie siturile C. și D. 4 Iulie E. F. și G. 5 Iulie licerile H I. J. și L. 6 Iulie M. N. și D. Iulie P. R. și S. 0 Iulie T. A. V. Z. X. Pensionarii care au depus carnetele pentru viză la biroul Pensii se vor prezenta în ordinea arătată mai sus pentru a se ridica și a-și încasa banii la percepții. Scrisoarea unui ostaș O cartă poștală scrisă cu greutate de o mână sppäelnicä s'a primit la Apărarea Patriotică. Un gest spontan, de prietenie frățească a unui ostaș, a unuia dintre numeroșii ostași răniți, la căpătâiul cărora țara a veghtat cu dragose nemărginită și cu durere pentru sub ferințele celor loviți în lupta grea cu atentatorii la libertatea și exisența poporului nostru. Sergentul invalid Marinică Marin din comuna Limanu jad. Constanța se adresează astfel »Prietinului șef al Apărării Patriotice“. »Noi răniții din anexa 314 salonul 32, vă aducem călduroasele noastre mulțumiri, nu numai pentru micile cadouri, ci pentru dragostea care v'a îndemnat ca să vemi fipt la paturile noastre de suferință, să nu mai înveseliți și pe noi. Eu impreună ca tați frații mei care au înțeles să-și facă datoria către Pubk, vă mulțumim frumos Serg. invalid M. Marinică Este aceasta una dintre dovezile că fapta izvorâtă din gând și sentiment sincer de dragoste a poporului, încolțește totdeauna, dând roade bogate din care se va hrăni solidaritatea și puterea noastră în viitor. L J V 4# ** Ii Altul II No. 231 ~~ V HG&RTS FASCl Restauratorii au cerut o nouă urcare de prețuri Pofta vine mâncând! (pentru restauratori nu și pentru clienți) Securitatea mondială Conferința de la San Francisco s’a terminat jumătate din populația globalul și a trimis reprezentanții la acea citadelă a păcii, iar acum — după semnarea hartei — își așteaptă so’ii Încărcați de trofeele armoniei universale, pentru ca fiecare vu duce la dânsa acasă să știe ce are de făcut pentru consolidarea prieteniei înternaționale și prosperarea popoarelor conlocuitoare In plină convulsiune planetară, acel „homo faber“, omul muncii creatoare, s’a gândit până la obsesie că războiu, — așa numitul m rău necesar* — cu toată periodicitatea lui fatală, trebue evitat sau rărit pe cât cu putință, declanșarea lor oprind evoluția spre progres a omenirii civilizate , necesitând un timp înzecit pentru remedierea totală și reluarea firului întrerupt. Popoarele, ca și indivizii, sunt expresia concretă a tradițiilor, Umbri, religiei moștenite, obligate in consecință să trăiască în megieșia altor manifestări de viață, cu caracteristicele lor specifice. Pentru ca deosebirile de interese și de victtri ae se angreneze la frontierele tarilor, evitându-se nepotrivirile inerente jocului de doleanțe ale vecinilor, se cere imperios, pe lângă totală înțelegere pe planuri adânci, și acel papa adus pe altarul sacrificiilor reciproce și al cedărilor înțelepte. Omenirea, purtătoare a blestemului diferențierii babilonice, a știut de astă dată — acea cetate depărtată — să vorbească o limbă nouă, mai vie decât toate limbile pământului: limba picii. Societatea Națiunilor nu e mai putut renaște din cenușa ei. Pe malurile Genevei, nici un al doilea Cuvier nu va mai găsi nimic din scheletul unei instituții apuse, pentru a putea reconstitui, măcar documentar, conturul acelei forme dispărute. „Națiunile Unite“ sunt o organizație nouă. Vechia societate, cu arhitectura ei arhaică de retorică grandiloguentă se proiecta pe orizont ca un castel cu creneluri de porțelan și cu temelia de sticlă colorată. Charta aecaricufii Internationale a fost semnată. Este un contract ■— lege a părților — perfectat de cincizeci de națiuni. Cimentat pe acel „mutun consensul*1 universal, —Continuarea în pzg. 2 c- Redresarea vieții economice Se repartizează bumbacul sovietic. Prețurile la bumbac. Economatelor li se vor acorda credite. Un institut de credit româno-sovietic. Blocarea grâului. Monitorul Oficial din 27 Iunie a publicat decizia pentru reglementarea repartiției de fire textile și prin care toefe fabricee de textile aunl Invitate ca până la 10 Iulie crt. el depute tablem 1, in care gl arate : 1. Numărul războaelor mecanice de este dispune 2. Instalațiile anexe. 3. Ce cnvititate de fire poate prelucra in opt ore. Ls Intrebirile de mai sus răspund fabricii« de țesăturil St repartizează bumbac, viscoză, in, cânepă, vigogale și lână la care seret prelucra : Pânzeturi de bumbac (america) 80 cm. lat. 120 gr. pr. m. Pănzenuri de bumbac (cerceaf) 140 cm. Int, 220 gr. pr . Crepedochine (mătase) 10 cm. lat 80 gr. pr. m. Serge (mătase) 140 cm. lat 200 gr. pr. m Frlette bumbac și vigogale 70 cm. lat 130 gr. pr. m. Ștofuliță lână 90 ca. lat 180 gr. pr. m. Ștofă bărbătească lână 140 cm. lat 450 pr. m. Ștofă palton lână 140 cm lat 800 pr. m. Deasemenea pe tablouri industriale care prelucrează inul și cânepă și cele care fac ar tcole «pedale (panglici, biierci, plușuri, prosoape plușate), fabricile de tricotaje, fabrici de ață, Industriile care întrebuințează fire textile (izolare conducte electrice, lumânări etc). Prețul bumbacului S’au fixat și prețurile la bumbac, după cum urmează : Fire extradard, cu umiditate de 950 la sută pentru toate grosimile Ld 9000 pr. kgr. Idem pe firele Industriale Warcops și Pincopn. Se aprobi surplus de preț pentru firaje industriale răsucite in două și trei, precum și pentru firele Industriale pe bobine în cruce. Prețurile se Înțeleg loco filatură Inclusiv ambalaj. Credite economatelor Ed In ziarele din capitală a apărut o Informație privitoare la Înființarea consorțiului bancar Citiți în pagia , pentru finanțarea economatelor și a comenzilor efectuate in cadrul Convenției de Armistițiu. Din acest consorțiu, fac parte la C. E. C., Națională de credi Industrial, Banca Românească, Banca de Credit Român, CAFR , Societatea Română, Bcs Comercială Români, Banca Chrissoveloni S. A. R, Banca Albina S. A, Comercială, Italiană și Români, Banca de Scont a României. La secretariatul care funcționează pe lângă acest conforțiu (c iduna Societati Natonale de Credit Industrial S. A.) se depun cererile de credli având ca obiect finanțarea aeonomatelor și a lucrărilor in cadrul Convenției de Armistițiu. Cererile vor fi însoțite de chestionarul ce se obține de la Serv- Secretariatului completat de întreprinderea solicitatoare Realizarea acordului economic sovieto-român Pentru realizarea acordului de colaborare economică Intre Continuare un pnglin 2-a— T Harți 3 iulie 1945 redacția Str. Lipugneanu 37, tel. 209 ADMNISTRAȚIA Str. Lăpușneanu 23 tel.231 ABONAMENTE IAȘI PROVINCIA 2500 lei 3 luni 3000 lei 5000 lei 6 Iont 5500 lei 9000 lei 12 luni 10.000 lei Autorități. Instituții, 20 000 pe an Pentru muncito yl stud. 8000 lei Radartel1 responsabil MIHAI NOVICOV De vorbă cu dl. Prefect Dumitru Stegărescu, președintele Consiliului Central al Oficiului pentru reconstrucția Moldovei In scopul de a informa publicul asupra modalităților de îndeplinire a celor mai urgente nevoi în legătură cu refacerea provinciei noastre, ziarul nostru a luat hotărîrea de a se adresa persoanelor celor mai competente în ce privește problemele reconstrucției Moldovei. Astăzi ne vorbește dl. D. Stegărescu președintele Consiliului central al Oficiului pentru reconstrucția Moldovei. Moldovei este pusă în fruntea preocupărilor guvernului și a întregii națiuni, și nu acest cadru de preferință și importanță trebue tratată ca atare. Nu e vorba da ajutorare , de o acțiune de milă față de sinistrați, o acțiune de felul acesta ar fi umilitoare pentru bătrâna Moldova. E vorba de o obligațiune patriotică, de o acțiune națională, izvorâtă din solidaritatea noastră a tuturor. Da la început, trebue să privim problema refaceri Moldovei sub toate aspectele ei Trebue să pornim o acțiuna de refacere în domeniul social, economic și cultural. Acțiunea trebue concepută astfel încât să aibă continuitate, să se Îmbine socialul cu economicul și economicul cu administrativul. — După Informațiile pe care le avtți, puteți să nu spune cari sunt proposali distrugerilor de război în Moldova ? După primele date statistice obținute sunt distruse numai în sl Roman, județele Iaș:, Bala regiunea unde a fost frontul, circa 17 000 gospodării țărănești. Deasemenea este distrus complect satu Oancea, din județul Covurlu este așezat pe Prut in fața orașului Cahul. Situația orașului Iași este cunoscută tuturor. In capitala Moldovei, efectul războiului și-a lăsat bine înfiptă pecetea. Sunt distruse deasemeni, institațiile publice, șoselele podurile. Distrugerile se împart in 3 categorii : a) Unele sate au fost distrusa complect, rase de pe suprafața pământului—Sluleni Oancea, etc. b) In alte sate, sunt distruse complect numai câte 10—100 case particulare și . Care este după părerea dvs. importanța campaniei de reconstrucție a Moldovei . Fără a neglija situația din alte provincii, firia trece peate rănile celorlalte orașe din țari, adnse și ele de furia războiului, problema refacerii instituții, lar c) In alte sate printre casele distruse complect au mai rămas groase cari au fost avariate partial. Circa 200.000 de Moldoveni,ocnesc sub pământ, In bordee făcute din tranșee acoperite cu ce-a găsit omul. Locuiau acolo in cea mai neagră mizerie, fiind secerați cu miile de boli și in special de tifosul exantematic. Alimentarea și confortul lor sunt departe de a fi omenești. Cum se va proceda la reconstructe ? Numai printr’o acțiune naționala isvorâtă din solidaritatea tuturor, excluzând termenul de ajutorare, se poate păși la acțiune. Statul asociat cu toate Instituțiile, cu toată populația și chiar cu sinistrații, trebuie să formeze organul de realizarea acestei acțiuni. Nu trebue lăsat totul in seama Statului, cum, la lui, nu trebue Usat totul in seama inițiativei particulare. Aportul tuturor trebue să fie real și coordonat prin organul crelat. Trebue, In această acțiune, ținut seama dela Început, de situația de fapt din aceste regiuni distruse, adică trebue ținut seama de greaua mizeriei care locuesc acești țărani și de nevoia imperioară de a îi scoși până în toamnă din bordee. Deci o acționa urgentă de reparare a caselor ce nu au fost total avariate. Această primă se poate face prin operațiune ajutorarea sinistraților cu materiale, cu bani și cu munca celorlalți, organizată astfel ca o primă parte dintre sinistrați să fie scoși la lumină. A doua operațiune și care este cea mai importantă este reconstrucția satelor distruse complect. Mijloacele de realizare — Care sânt mijloacele de care dispuneți pentru realizarea reconstrucției Moldovei? In ce privește reparatei locuințelor distruse parțial, Statul, prin Oficial de reconstrucția gospodăriilor distruse de răsboi, înființat pe lângă Ministerul Afacerilor Interne, va acorda sinistraților împrumuturi pe termen de 5 ani, tn — Continuare In peg. 3-a — Poporul polonez salută cu bucurie noul guvern Flota finlandeză ’ va fi predată Uniunii Sovietice »| Reconstrucția | | Probleme și soluții | Sărbătorirea zilei internaționale a cooperației — Meetingul cetățenesc din sala Phoenix, carea de seamă a Cooperativei „6 Martie". — Ziua internațională a cooperației a fost pentru cetățenii Iașului o zi de mobilizare In jurul ideii de cooperație, de verificare a realizărilor și de angajamente in lupta de redresare economică a țării, de luptă împotriva speculei prin crearea de cooperative. Idea de cooperative nu este nouă pentru cetățenii Iașului din realizările de până acum, realizările regimurilor trecute de dictatură au compromis această idee. Pentu reabilitarea în fața poporului, pentru sublinierea importanței cooperativelor, pentru antrenarea tuturor cetățenilor cinstiți și democrați întru crearea de noi și numeroase a fost convocat cooperative, a în ziua de 1 Iulie, ziua Internațională a cooperației, un mare meeting în sala Phoenix Meelingul a fost prezidat de dl. Doctor Grosi care a început seria cuvântarilor. D-ta a făcut un interesant istoric al Cooperației ale cărei începuturi se găsesc in Angha l Rochdale unde câțiva muncitori țesători s’au asociat pentru a se aproviziona un condistant mai avantajoase. Cooperativa de la Rochdale este azi o Cooperativă istorică, seculară. Muncitorii din Rochdale, „echitabilii Cooperativi“ cum sunt numiți creatorii Cooperativei au stabilit principiile ei generale. In toată lumea a’a [întins ideia Cooperației. La noi Cooperativa nu este nouă dar trebue să i se dea un conținut nou. Domnul Doctor Groși a încheiat subliniind că libertatea pe care o avem acum de a serba ziua Cooperației și de a organiza lupta nostră economică se intorește glorioasei Armate Roșii care ne-a eliberat. (Aplauze puternice, sala etrigă trăiască Armata Roșie liberatoare). Cooperativa este instrumentul de luptă împotriva speculei Din partea Primăriei Municiplului Iași a vorbit dl. prim ajutor de primar V. Ionescu! — Continuare în pag. 4*a —