Monitorul de Sibiu, aprilie 1999 (Anul 2, nr. 114-137)

1999-04-01 / nr. 114

LoCal MONITORUL DE SIBIU - joi, 1 ap, Medicii vor primi cabinete gratuit , aparatura și mobilierul vor fi vîndute sau închiriate titularilor de cabinete. Deși la început s-a propus închirierea cabinetelor de către medici, Ministerul Sănătății și Colegiul Me­dicilor au stabilit ca acestea să fie date în folosință gratu­it. Aparatura, instrumentarul și celelalte bunuri mobile vor fi vîndute sau închiriate titu­larilor de cabinete. Vor fi atribuite în folosință gratuită doar spațiile care aparțin Ministerului Sănătății și care sunt incluse în dome­niul privat al statului. Medicii care lucrează în prezent în aceste cabinete, cu contract de muncă pe durată nedeter­minată, inclusiv cadrele didactice și din cercetare, foștii medici școlari sau de întreprindere, care lucrează cu jumătate de normă în cab­inetele din dispensare, vor avea prioritate. Vor putea fi atribuite gratuit doar dispen­sarele și policlinicile cu per­sonalitate juridică, ce nu au un sediu comun cu spitalele tutelare, cabinetele medicale din policlinicile cu plată, inclusiv cele de stomatologie, laboratoarele de analize medi­cale, cabinetele de stoma­tologie (cu excepția celor școlare, care rămîn bugetare), cabinetele de radiologie den­tară­­ numai pentru stomato­logii care au permis de exer­citare a activității nucleare, cabinetele de stomatologie și medicină de familie din poli­clinicile fără personalitate ju­ridică. (Adina IRIMESCU) Grădina Zoologică nu are autorizație de funcționare ■ parcul zoo nu are plan de situație și extras de carte funciară ■ Romsilva revendică o parte din terenul Grădinii ■ Primăria a încredințat Grădina societății Drumuri și Prestări Construcții SA ■ anul trecut, parcul Zoo a avut pierderi de peste 300 de milioane . Grădina zoologică din Pă­durea Dumbrava funcționează de ani de zile fără autorizație deoarece nu are rețea de canalizare, grup sanitar public, iar dejecțiile animalelor sunt co­lectate în containere sau sunt aruncate în lac. Gheorghe Tuluc, directorul SC Drumuri și Prestări Construcții (DPC) SA, care administrează Grădina Zoologică, spune că nu va reuși prea curînd să pună moder­nizeze parcul Zoo deoarece acesta nu are plan de situație și nici extras de carte funciară. în plus, directorul Tuluc susține că există o adresă prin­ care Romsilva revendică o parte din suprafața Grădinii, și anume zona în care sunt adăpostiți cer­bii și caii. Chiar dacă nu ar exista această situație, parcul Zoo nu are mari șanse să arate mai bine deoarece DPC nu are bani pen­tru investiții. Numai anul tre­cut Grădina Zoo a avut pier­deri de peste 300 de milioane de lei deoarece hrana pentru animale este foarte scumpă, numărul vizitatorilor este din ce în ce mai mic, iar Grădina nu a fost niciodată subvenționată de la bugetul local. Pentru a trece hopul și pen­tru a face din Grădina Zoolo­gică o afacere profitabilă, Pri­măria dorește ca salariații DPC să curețe și să stringă toate de­­șeurile din albia pîrîului Trink­­bach și din lacurile din incintă, să consolideze barajele, să introducă o rețea de canalizare pe care să o lege de cea a ora­șului. Aceiași salariați ai DPC ar trebui să întrețină și să repare cuștile pentru animale. Pentru a atrage cît mai mulți vizita­tori, administrația Grădinii Zoologice ar trebui să repo­puleze parcul Zoo cu specii noi de animale. Intenții există, au avut loc și negocieri cu alte grădini zoologice din țară, însă fără bani nu se poate obține nimic. Administratorul Gră­dinii Zoo din Sibiu a încercat și soluția obținerii unei cămile la schimb cu animale de aici, dar nici acest lucru nu se va realiza prea ușor deoarece o cămilă costă aproxiamtiv 7000 de dolari. (Viorica MAIER) •0 BflNC­POST Cu ocazie Sârbătorii învierii, Sucursala Județana Bancpost SI­ Sibiu, urează tuturor sibienilor „La multi ani!" în dorința de a stabili o legătură permanentă cu cei mai tineri clienți. Bancpost Sibiu declară perioada 1-10 a fiecărei luni: “DECADA ELEVILOR CLIENȚI BANCPOST în această perioadă vom oferi zilnic, prin selecție, în funcție de numărul de ordine primit la intrare, obiecte promoționale cu sigla Bancpost, elevilor care derulează următoarele operațiuni: deschideri de conturi curente personale deschideri carnete de economii și împrumuturi pentru tineret (CEST) , încasarea filelor de alocații de stat pentru copiii școlari. - ----------- -­-----------------------------------------------------------------------------------------------------------­Vă așteptăm la noul sediu Banc Post Calea Dumbrăvii nr. 17, de luni-vineri, între orele 8.00-19.30 si sîmbăta, între 8.00-12.00 telefon 22.66.16, 22.55.95 Spitalele organizează concurs pentru posturile de șefi de secție Dintre toate unitățile medi­cale, Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda“ din Sibiu are cei mai mulți șefi de secție interimari. „Am scos la concurs posturile de la secți­ile de psihiatrie și de la labo­ratoarele de sănătate mintală și balneokinetoterapie, pen­tru că șefii acestor secții nu au fost decât interimari“, ne-a declarat Gheorghe Talău, directorul Spitalului de Psihiatrie. Spitalul Municipal din Mediaș are, de asemenea, șefi de secție interimari la 11 compartimente. Concursul pentru ocuparea posturilor de șefi de secție se va organiza pe data de 28 aprilie în cen­­trele universitare București, Cluj, Craiova, Iași, Timișoara și Tîrgu Mureș. Pentru funcți­ile de medici șefi de secție sau de laboratoare se pot prezenta medici primari și medici specialiști încadrați și confirmați în specialitățile respective. Posturile de far­maciști șefi pot fi ocupate de farmaciști primari și farma­ciști specialiști. Directorul Gheorghe Talău ne-a precizat că înscrierile se fac, pînă pe 7 aprilie, la unitățile sanitare care au publicat lista pos­turilor. Dosarele trebuie să cuprindă cererea în care să fie menționată funcția pentru care candidatul dorește să concureze, opțiunea pentru susținerea examenului intr-un anumit centru universitar, o adeverință eliberată de uni­tatea în care este încadrat din care să reiasă funcția, spe­cialitatea și numărul ordinu­lui de confirmarea ca medic sau farmacist. De asemenea, este nece­sară o declarație scrisă prin care candidatul face dovada că nu a fost condamnat penal, un certificat privind starea de sănătate, copie după autor­izația­ de liberă practică și o chitanță de plată reprezentînd contravaloarea sumei de 900.000 lei. Unitățile sanitare vor verifica dosarele,­iar cele respinse vor fi afișate pînă în 8 aprilie. (A. IRIMESCU) w

Next