Munca, iulie 1955 (Anul 11, nr. 2395-2421)

1955-07-01 / nr. 2395

Vineri 1 iulie 1953. — Nr. 2393 In întîmpinarea Festivalului Mondial al Tineretului Pregătirile tineretului din Leningrad — simplu : „Pentru pa­rinerii şi tinere- O. TOLUBEEVA scumpe fiecărui om de din Leningrad — întâmpină cel de al V-lea Festival al Ti­neretului şi Studenţilor printr-o mare serbare care a durat 3 zile, între 26 şi 28 iunie. Deschiderea a avut loc pe stadionul „Kirov“. Cînd s-a înălţat steagul festi­valului, pe aleele stadionului acoperite cu iarbă au defilat sportivi, cîntăreţi şi dansatori. Apoi un cor şi solişti au inter­pretat cîntece despre pacea şi prietenia popoarelor. Au fost executate dansuri şi exerciţii sportive. In acelaşi timp s-au desfăşurat pe sta­dionul uzinei „Kirov“ competiţii între sportivii din raioanele Lenin şi Kirov. Pe stadionul „Medik“ tineretul din ra­ionul Petrograd s-a întrecut în alergări, sărituri, volei şi baschet. In aceste zile au avut loc o demonstra­ţie pe apă, curse de canotaj şi competi­ţiile vaselor academice. Pe terenurile sportive, şi în parcuri, tineretul s-a întîl­­nit cu inovatorii în producţie şi maeştrii artei. Cea de a treia zi a fost sărbătorită printr-un carnaval al tineretului. Mulţi tineri şi tinere au îmbrăcat costumele naţionale ale popoarelor din U.R.S.S. şi din ţările de peste hotare exprimând prin aceasta prietenia de neclintit a popoare­lor sovietice, năzuinţa lor de a trăi în prietenie cu toate popoarele globului pă­­mîntesc. In timpul serbărilor a răsunat cu o deosebită putere „Imnul Tineretului De­mocrat“, pretutindeni s-au auzit cuvintele ce şi prietenie între popoare!“. Cei mai buni reprezentanţi ai tinere­tului din Leningrad vor pleca la Var­şovia la Festivalul Mondial al Tineretu­lui şi Studenţilor.­ Printre ei este Vla­dimir Andrianov, un tînăr cintăreţ cu o minunată şi amplă voce de bas. Fiind încă student la conservator, el cînta partiturile principale din operele care se jucau pe scena Teatrului mic de operă. Acum pregăteşte partiturile lui Kutuzov din opera lui A­ Prokofiev „Război şi Pace“ şi a regelui Filip din opera „Don Carlos“. Spectatorii exigenţi din Lenin­grad au îndrăgit pe tînărul cîntăreţ pen­tru muzicalitatea şi expresivitatea sa scenică. La festival, se va produce tânărul jon­gler Eric Şatov. Gimnaştii Maria Santo­­l­otova şi Vladimir Degteariov pregă­tesc un număr special de acrobaţie. Acum cîteva luni s-a creat la Lenin­grad un cor de tineret, din care fac parte studenţi de la universitate, de la institutul politehnic şi de la diferite şcoli şi şcoli medii tehnice din oraş. Acest cor şi-a cucerit ,într-un scurt timp o largă popularitate. El va interpreta la festival cîntece ale compozitorilor sovietici, ale clasicilor ruşi, ale celor din occident, cîn­tece populare şi cîntece ale altor popoare. — Sîntem ferm convinşi, — spune con­ducătorul corului, tânărul dirijor Feodor Kozlov, — că Festivalul de la Varşovia va contribui la întărirea continuă a prie­teniei între tineri şi va lărgi şi mai mult rîndurile tinerilor luptători pentru pace. In apropiere de Bakcisaral se înalţă noile clădiri ale observatorului de astro­­fizică din Crimeea. Prima tranşă a construcției a fost terminată. Orăşelul ştiințific este aşezat pe un platou Întins (567 metri deasupra nivelului mării). In clişeu: turnul marelui telescop solar. MUNKA Toţi credeau că maistrul Asia Neima­­tulla tăinuieşte un secret. Se vorbea des­pre aceasta cu toate că bătrînul nega ca­tegoric. „Lucrez în văzul întregului oraş. Unde vedeţi secrete“ ? Oamenii strângeau miraţi din umeri. Atunci despre ce-i vorba? Noi avem ma­şină de forat la fel cu cea a lui Aga Nei­­matulla. Troliurile și pompele sunt fabri­cate la aceeași uzină. Brigada are același număr de muncitori. Pămîntul regiunii Baku este bine cunoscut, deoarece a fost sondat de sute de ori. Dar rezultatul nu-i la fel. El ne-o ia înainte cu 1.000 de metri. Intr-adevăr, Aga Neimatulla nu tăinuia nimic. Cînd a început forajul pe plan înclinat el a explicat tuturor cum trebuie executat forajul. Sondele lui, situate pe malul mării Casp­ice, extrăgeau din adîncul golfului ţiţeiul preţios. Dar maistrul nu s-a mul­ţumit cu aceasta şi a început să foreze în ma­re. Şi iarăşi a vorbit cu multă plăcere despre experienţa sa. Şi totuşi oamenilor li se părea că mais­trul sondor Aga Neimatulla tăinuieşte o părticică din măiestria sa, ascunde ceva... Noi, petrojiştii din Başkiria, veniţi la Baku de la 4.000 km depărtare, n-am fi vrut să plecăm înaipoi fără a vedea pe Aga Neimatulla. Nu era vorba numai de faptul că trebuia să-i transmitem „saleam“ (un salut) aşa cum se obişnuieşte la noi în Orient, pe noi ne interesa „secretul“ bă­­trînului sondor. Experienţa lui ar putea prinde bine şi petroliştilor din Biaşkiria. Vineri n-am reușit să ne întâlnim cu el. „Aga Neimatulla a plecat acum o oră pe mare spre insula Pescianîi“ — ni s-a spus la debarcader. Sâmbătă, maistrul a fost ocupat toată ziua la sonda sa, situată departe pe mare. Ne-am întîlnit cu el tocmai spre seară, cînd a început să se lase din spre mare amurgul. Un văl dens, cenuşiu a coborît peste coşurile uzine­lor, peste turnurile ascuţite, zimţate, pes­te catargurile puţin înclinate ale vaselor maritime, peste ma­caralele ca nişte gi­rafe... In această seară maistrul era gîndi­­tor. Vorbea despre el cu un zâmbet ze­flemist, rar despre tovarăşii de muncă cu entuziasm. — In toate ches­tionarele eu scriu că m-am născut în anul 1897, în luna mai, — spune el. In ora­şul meu natal Sarab din Iran, oamenii simpli nu ţin seama zilelor cu prea multă exactitate. De obicei spun cam aşa: „bă­iatul s-a născut în anul acela cu iarnă grea“, sau „fiica s-a născut în luna cînd s-a prăpădit capra albă a vecinului“. Mie mi-a venit să mă nasc în luna mai şi această lună figurea­ză în documentele mele... Stăteam în aştep­tarea barcazului. La ANVER BIRCENTAEV picioarele noastre plescăiau valurile mării. Ni se părea straniu foşnetul lor greoi. Aveai impresia că un paznic invizibil trece o mătură uriaşă peste prudişul litora­lului. Cită vreme am stat de vorbă cu mais­trul am reuşit să-i pătrundem în suflet. Se simţea că el trăieşte cu înţelepciune în viaţă. Avea o părere personală despre fie­care om. Cu multă gingăşie vorbea el despre oa­meni, iar cînd venea vorba despre cîte unul pe care trebuia să-l convingă, Aga Neimatulla "spunea : „are pielea groasă“. Şi ne privea zîmbind cu subînțeles, ca și cum ne-ar fi întrebat dacă a ajuns pînă la noi gîndul lui. Oare n-am avut ocazia să întîlnim si noi astfel de oameni? Cu cîtiva ani în urmă au venit în bri­gada lui Aga Neimatul la niste tineri de la tară. Ei nu aveau experienţă în domeniul tehnicii, nici ofelire muncitorească. La secţia cadre, privind figura plăpîndă a unuia dintre ei, a lui Arutim­ov Stenan, i-au spus: — Nu corespunzi. Tînărului i-a luat apărarea Aga Nei­matulla. — Dacă insistați dvs., ne vine greu să vă refuzăm. —­ i-au spus la birou bătrânu­lui maistru. Totuși, unde să-l dăm ? Ni­meni n-o să-l ia în brigada sa... — O să-l iau eu — a­ răspuns Aga Nei­matulla. L-a luat pe Arutim­ov şi în cîţiva ani a făcut din el un bun sondor. Acum vorbind despre elevii săi spune. — Am făcut din ei oameni. — Nu-i ruşine să vorbeşti despre o gre­şeală, dacă omul a reuşit s-o îndrepte, — a continuat Aga Neimatulla. Printre cei veniţi de la ţară era şi Magarh­am. El a început să lucreze cu dibăcie, cu pricepere și l-a îndrăgit toată brigada. Și nu nu­mai brigada. Cînd l-au ajutat să-și gă­sească locuință, tînărul s-a căsătorit. O dată Magarh­am m-a rugat să-l învoiesc să unece în oraș. L-am întrebat: „Ce s-a întâmplat ?“ Lăsînd ochii în jos tînărul spuse: „Mă duc să divorţez de Faima” M-am gîndit puţin, apoi i-am s­pus: „Să mergem împreună la tribunal“. Pe drum l-am întrebat: „Te-a insultat?” El a răs­puns: „Nu“. „N-o mai iubeşti?” Clătină din cap. Văd că n-au motive să divorţeze. Sînt tare înflăcăraţi oamenii noştri, din Kaukaz. In tinereţe, sînt cam pripiţi. îna­inte de proces am încercat să-l conving pe tînăr, dar n-am reuşit. Atunci m-am adre­sat judecătorului. Un om tare înţelept era judecătorul — a amânat procesul pentru şedinţa următoare. Am plecat apoi cu tî­nărul la el acasă. Ne-am zăvorit în ca­mera lui şi am încins o discuţie ca între bărbaţi. „Tu eşti vinovat Magarh­am — i-am spus. Cine vrei să întărească familia dacă nu soţul? Nu-ţi începe viata cu di­vorţ...“ Şi cu Fatma am vorbit între patru ochi. „Tu eşti vinovată Fatma — i-am spus ei. In viată e mai uşor să găseşti mai mulţi bărbaţi decît un soţ... Cine dacă nu soţia trebuie să întărească familia? Nu-ţi începe viaţa cu divorţ“. Apoi am dis­cutat separat cu mama Fatmei: „Cum de i-ai lăsat, d-ta, femeie în vîrstă, să a­­jungă pînă la divorţ? — am întrebat-o eu. Ce vor spune oamenii despre tine şi des­­pre mine? Noi sîntem vinovaţi că nu i-am ajutat pe tineri să înceapă o viaţă frumoasă...“ Acum ei trăiesc bine, se în­ţeleg,­au 2 copii. Sirena vaporului cu sunetul prelung a străpuns liniştea serii şi s-a înecat în valurile ce se rostog­oleau­­spre malul în­clinat. Curînd, barcazul ce se apropiase, l-a luat pe bordul său pe Aga Neimatulla. Statura lui nu prea înaltă dar bine lega­tă, s-a ascuns după pupa lată a vasului ce se depărta în lar­gul mării. Sufla spre noi un vînt năvalnic legă­­nînd vînfurile seme­țe ale pinilor sudici. Stăteam și urmă­ream cu privirea barcazul ce-l ducea pe omul, care cunoş­tea taina discuţiilor cu oamenii. Dispece­rul de serviciu care se afla lîngă noi ne-a spus: — Astăzi Aga Neimatulla al nostru a fost decorat pen­tru a doua oară cu Ordinul Lenin. Un alt om­ necunoscut a adăugat: — Atunci cînd vîntul este de 5 me­tri pe secundă, este interzisă­­ieşirea pe ■mare. Neimatulla ie­se în larg şi atunci cînd sînt 7 metri. DIN VIAŢA PETROLIŞTILOR „Secretul" bătrînului maistru sondor Sondele petrolifere de pe estacada schelei maritime a t restului „Artiomneft" din R. S. S. Azerbaidjană. In vizită la Serghei Mihalkov Acum cîtva timp »l-am vizitat în locuin­ţa sa din Moscova pe renumitul poet şi dramaturg sovietic Serghei Mihalkov. De curînd au apărut operele lui în două vo­lume — rod al activităţii sale literare de 20 de ani, 20 milioane exemplare — ace­sta este rezultatul drumului parcurs. — La sfîrşitul anului trecut — spunea Mihalkov — am terminat partea a doua a poemului meu „Unchiul Stiopa“. Prima parte a acestui poem, vă amintiţi, am scris-o cu 20 de ani în urmă şi a a­părut în revista literară pentru copii „Pionie­rul“ în aprilie 1935. Ea mi-a dat —cum se exprimă feroviarii — „cale liberă“ în literatură. Intr-adevăr, plecînd din paginile „Pio­nierului" si apărând peste un an în prima carte de versuri a poetului, apoi în volu­me de nenumărate ori reeditate, eroul poemului, uriaşul şi puternicul unchi Stiopa, folosind statura să colosală şi forta-i herculeană pentru a acorda aju­tor oamenilor, pentru a-i scoate din neno­rocire si pentru a face diferite fapte bu­ne, a pornit a călători prin întreaga tară, a trecut peste graniţele ei şi a fost în­drăgit de copiii de diferite vîrste din mul­te tari. In orice situaţii ridicole s-ar fi pomenit acest „uriaş unional“ din cauza staturii sale, ele nu i-au ştirbit niciodată autorita­­tea ci, dimpotrivă l-au făcut să devină şi mai atrăgător în ochii celor mici. Şi dacă uneori şcolarii numesc „Unchiul Stiopa“ pe cîte unul dintre ei care s-a lungit prea mult, asta nu sună niciodată a bătaie de joc. — Partea a doua a poemului meu — a continuat Mihalkov — se numește „Un­chiul Stiopa-militian". In timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, fiind în flota maritimă militară, unchiul Stiopa se dovedește un erou adevărat, iar cînd a fost demobilizat a intrat în miliţie. Aş vrea foarte mult ca să-l îndrăgească din nou copiii pe acest om bun, inimos, pe acest uriaş, îmbrăcat în uniformă de mi­liţian. Asta ar fi foarte firesc, deoarece îu ochii copiilor miliţia noastră personifică în trod­­usi gr­ia pentru ordine, pentru ca O. SAHOV nimeni să nu tulbure viaţa lor senină, şi nimeni să nu-i împiedice pe copii să cir­cule liber pe stradă, să se joace,­­să frec­venteze şcoala, să meargă la patinaj, la teatru, la cinematograf, în parc, să doar­mă liniştiţi... Cu mult înainte de apariţia părţii a doua a poemului, cînd s-a răspîndit vestea că va apare, copiii au început să asedieze librăriile. Pentru cei mai micuţi cititori ai săi, Serghei Mihalkov a pregătit pentru anul nou povestea nostimă „Cum a găsit ursul o pipă“, care a apărut în Editura pentru copii (cu desene de E. Raceva) precum şi o povestire în versuri, „Punci“, în care se descrie viaţa unui elefant-femelă ce lo­cuieşte în strada Durova (unde fiica re­numitului dresor, Anna Vladimirovna Du­rova, împînzeşte fiarele sălbatice, apli­cînd metoda acestuia de educare, bazată pe înclinaţiile naturale ale animalelor). Eroii lui Mihalkov, cei doi prieteni ne­despărţiţi din povestirea „Prietenul şi cu mine“, băieţaşul răsfăţat şi alintat de pă­rinţi, care se aseamănă cu sensibila mi­moză, din povestirea „Mimoza“, băieţaşul Foma, care nu crede nimic şi n-a crezut nici atunci cînd (desigur în vis) a fost înghiţit de un crocodil­­ din povestirea „Despre Foma“, turistul tînăr, curajos şi rezistent din povestirea „Turistul vesel“ şi mulţi alţii au devenit prieteni nedespăr­ţiţi ai copiilor sovietici. De la adunările pionierilor sau din discuţiile la focul de tabără, nu pot lipsi versurile lui Mihal­kov. Copiii îl cunosc pe Serghei Mihalkov nu numai ca pe autorul prozei, al versu­rilor vesele, ci şi ca pe dramaturgul lor, ale cărui opere nu pot lipsi din reperto­riul nici unui teatru sovietic pentru tineret. Mii de şcoli montează pe scenele lor pie­sele lui Mihalkov în zilele d­e sărbătoare sau în vacante. Acum — spunea poetul — cuget asu­pra unor noi teme de piese pentru copii, în care as dori să pun probleme legate de pregătirea școlarului pentru activitatea din cîmpul muncii. Piesele lui Mihalkov sînt vizionate de spectatori de toate vîrstele, — de la cei mai mici, de vîrstă preşcolară pentru care anul trecut multe teatre au montat povestea amuzantă „Zaica-Zaznaica“ (Epuraşul îngîmfat) — și pînă la cei maturi, printre care se bucură de succes domoli­a satirică „Raci­“ care parodiază pe renumitul „Revizor“ al lui Gogol, şi care a fost jucată de o serie de teatre din Moscova şi din alte oraşe. — Compunând versuri şi piese pentru copii — a observat poetul — aş dori ca operele mele să vorbească celor mici des­pre bărbăţie, să le fie pildă de nobleţe, cinste, dragoste faţă de natură, faţă de muncă, să-i educe patrioţi fermi. Şi dacă pe cititorii mei tineri îi vor interesa şi în viitor lucrările mele noi, voi socoti că n-am muncit în zadar. Copiii îl consideră pe Mihalkov drept scriitorul lor. Dar rare sîn­t serile literare într-un club muncitoresc sau studenţesc unde să nu se recite fabulele lui Mihal­kov, care i-au adus faima unuia din cei mai mari scriitori satirici sovietici. Cine din oamenii sovietici nu cunoaşte fabulele lui, care biciuiesc fără cruţare rămăşiţele lumii vechi, ai cărei purtători sânt castorii creduli, care părăsesc, pe în­soţitoarele lor devotate , castoriţele, de dragul vulpilor perfide, fluşturatice şi la­come; impertinenţii dar fricoşii iepuri, care caută salvare de la neplăcerea ce-i a­­meninţă prin linguşirea şefilor; raionul, care ocupă o funcţie necorespunzătoare capacităţilor lui... Inteligent şi caustic sa­tirizează Mihalkov pe palavragii, biro­craţi, proşti. — Recunosc că dacă fabulele la care lucrez cu multă plăcere îşi ating scopul — ceea ce mi-a ajutat să le fac accesibile şi amuzante este munca­ îndelungată la versurile pentru copii, care necesită un laconism extrem, claritatea limbii şi con­turarea precisă a personajelor. — Veţi scrie anul acesta fabule noi ? — l-am întrebat pe poet. — Atîta timp cît mai sînt încă vii în realitatea noastră eroii fabulelor, nu poa­te fi părăsită această armă ascuţită — a răspuns el. — Teme există suficiente, şi pe măsura apariţiei subiectelor voi lucra la ele şi le voi edita. Poetul întreţine o prietenie îndelungată cu ziarul „Krasnaia zvezda“, la care con­tinuă să colaboreze cu caricaturiştii, să scrie texte satirice pentru caricaturile a­­cestora pe teme internaţionale. In frazele scurte, caustice, uşor de reţinut, poetul demască uneltirile atîţătorilor la război, pe hienele care tind la dominaţia mon­dială. El nu da uitării nici lucrările pentru spectatorii maturi. La teatrul dramatic ,,K. Stanislavski“ din Moscova a început repetiţia noii sale comedii „Intr-un com­partiment“. Ascuţisul acestei comedii ori­ginale, alcătuită din patru nuvele cu în­­tîmplări din viaţă, povestite pe rînd de cei ce călătoresc în acelaşi compartiment este îndreptat împotriva birocratismului, pe principialităţii, dom­inanismului, mani­festărilor individualismului mic-burghez. Serghei Mihalkov este unul dintre scrii­torii care nu s-au mulţumit niciodată cu ceea ce au creat, care se străduiesc să-şi lărgească orizontul, încercîndu-şi forţele în noi genuri, încă în timpul războiului el a început să lucreze în cinematografie. , Studioul „Mosfilm“ va prezenta în curînd un film artistic de scurt metraj intitulat „Eu nu-mi amintesc nimic“, al cărui subiect este consacrat luptei pentru o înalta ținu­tă morală a omului­­sovietic.. La studioul desenelor animate se termină filmul „Răufăcător cu etichetă“. — Desenul animat este domeniul cel mai drag al muncii mele în cinematogra­fie — spune Mihalkov. — In ultimii ani am reușit să fac mai mult de zece sce­narii pentru aceste filme vesele îndrăgi­te în aceeași măsură de spectatorii de toate vîrstele. De curînd Mihalkov a terminat și a predat cineaştilor din Cehoslovacia un scenariu pentru un film de aventuri de păpuşi în care e vorba de întîmplările tragi-comice neobişnuite ale unui pasa­ger de avion în vis... Operele lui Mihalkov sînt editate în 11 tari. Unele teatre din U.R.S.S. au progra­mat în repertoriul pe anul 1955 o operă a compozitorului ceh Dvorak „Dracul și Katia“, care nu a fost prezentată nicioda­tă în Rusia și al cărei text este tradus în limba rusă de Serghei Mihalkov. Aceasta nu este prima lucrare a lui Mihalkov în domeniul operei; pe scena filialei Teatru­lui Mare din Moscova se reprezintă cu succes „Mireasa vîndută“ de compozitorul ceh Smetana al cărei libret a fost tradus și prelucrat tot de Serghei Mihalkov. Poetul mi-a arătat o carte cu versurile sale, primită cu o zi înainte din Romînia, car e­a a fost editată de curînd la Bucureşti într-un tiraj de 10.000 exemplare sub titlul ,,Satiră ş­i humor“. — îmi pare foarte bine — a subliniat el — că mulţi cititori romîni — şi mai ales copii —îmi vor citi versurile, pe care le scriu cu aceeaşi dragoste atît pentru micuţii cititori sovietici, cît şi pentru cei din tarile de democraţie populară. Scriitorul mi-a arătat de asemenea fo­tografii ale unor scene din piesele sale şi recenziile acestor spectacole decupate din ziare, trimise de la Bucureşti şi păstrate cu dragoste. La cel de al doilea Congres al scriito­rilor sovietici. Serghei Mihalkov a fost ales membru în conducerea Uniunii Scrii­torilor Sovietici. Serghei Mihalkov, poet și dramaturg sovietic, laureat al Premiului Stalin Pag. 3-a Oleg Gamazov, Gherman Molodțov și Zulfiker Onispev, copiii unor muncitori de la combinatul textil din Stalinabad (R.S.S. Tadjikistan) plimbîndu-se cu bi­cicletele în grădina căminului. Perfecţionînd maşinile agricole întreprinderile industriale din Uni­unea Sovietică fabrică anul acesta peste 200 de tipuri de diferite maşini şi mnede agricole, menite să înlesnească­­ munca în agricultură,­ zootehnie, pomicultură, cultura bumbacului, ceaiului, inului, po­rumbului şi a multor altor culturi. Constructorii sovietici lucrează în per­manenţă la perfecţionarea maşinilor exis­tente şi la crearea de noi tipuri de ma­şini. In oraşul Harkov, de pildă,­ a început fabricarea unui nou tractor Die­sel pentru prăsirea între rânduri a po­rumbului, florii, soarelui, sfeclei de za­hăr şi a altor culturi prăşitoare. Prevăzut cu dispozitive speciale, noul tractor va putea fi folosit în legumicultură, precum şi la transportarea greutăţilor. Printre noile maşini care vor începe să fie fabricate în serie trebuie menţionată şi a­semănătoare în consolă pentru însă­­mînţarea culturilor prășitoare în cuiburi aşezate în pătrat. Spre deosebire de cele existente, noile semănători au 12 rînduri, iar productivitatea lor este de şase hectare pe oră. O interesantă maşină s-a construit pentru cultivatorii de sfe­clă. Cu ajutorul ei se sapă şanţuri pen­tru păstrarea sfeclei. Noua maşină, care este un excavator cu mai multe cupe, montat pe un autocamion, înlocuieşte munca a 75 de oameni. Inventatorii de la sute — colhoznici, lucrători de la staţiunile de maşini şi tractoare şi sovhozuri — prezintă nume­roase propuneri preţioase pentru îmbu­nătăţirea construcţiei maşinilor existente şi crearea de noi mecanisme. Colhoznicul bielorus Iosif Berencik, de pildă, a con­struit un aparat original pentru meliţa­­tul inului, care permite să se ridice de trei ori productivitatea muncii cultivato­rilor de in. Muncitorii de la S.M.T.-urile Bielorușia­ au construit cîteva mecanis­me interesante pentru semănatul porum­bului. —6—­ Noi soiuri de porumb Lucrătorii de la staţiunea de selec­ţionare din Kursk au obţinut patru soiuri de porumb timpuriu care pot fi cultivate în orice regiune din Uniunea Sovietică. Noile plante ajung­ la înălţimea de 2—3 metri şi se coc în numai 100—108 zile, în timp ce porumbul obişnuit cu tulpine înalte se coace în raioanele su­dice în 145—165 de zile. Noile soiuri de porumb dau o recoltă, de peste 60 de chintale de boabe şi 100 de chintale de masă verde la hiectar.­.. O particularitate foarte preţioasă­ a acestor soiuri este şi faptul că ştiuleţii se formează în partea superioară a tulpinei, ceea ce­ ușurează strîngerea mecanizată a recoltei. —O— Pomicultura din ţinutul Krasnoiarsk S-au împlinit 25 de ani de la organi­zarea primei staţiuni pomicole experi­mentale din ţinutul Krasnoiarsk din Sibe­ria. Folosindu-se experienţa miciurinişti­­lor din Siberia, aici s-a început, plantarea de livezi. Astfel s-a pus baza pomicultu­­rii în acest ţinut. In prezent, fiecare col­hoz din­ regiunile sudice ale ţinutului îşi are livada sa cu o suprafaţă de 25—50 ha. Anul trecut s-au cules aici cîte 120— 150 chintale de fructe la hectar. Pomi­cultura s-a extins pînă departe­ spre nord. In prezent, în 13 regiuni ale ţinu­tului există livezi. Se fac experienţe pentru plantarea de livezi în regiunile cele mai nordice. In planurile lor de perspectivă colho­zurile din ţinutul Krasnoiarsk prevăd ca pînă în anul 1960 să sporească de două ori suprafaţa livezilor. —O— Radioul în agricultură Radioul este folosit pe scară tot mai largă în agricultura sovietică. Cu ajuto­rul staţiilor de radio portative „Urojai“, care­ asigură dublă­­ legătură pe o dis­tanţă de pînă la 30 km, S.M.T.-urile di­rijează munca brigăzilor de tractoare care lucrează pe ogoarele colhoznice, menţin legătura cu fermele zootehnice ale colhozurilor. Anul acesta, industria sovietică va li­vra S.M.T.-urilor 25.000 de staţii de radio „Urojai“ de o construcţie nouă, mai perfecţionată. Pînă la sfîrşitul anului toate staţiunile de maşini şi tractoare din U.R.S.S vor fi radioficate. Mii de staţii de radio „Urojai“ . Se expediază în re­giunile de valorificare a pămînturilor, în­­ţelenite şi­ virgine şi în regiunile păşuni­lor permanente.

Next