Munca, septembrie 1956 (Anul 12, nr. 2755-2780)
1956-09-01 / nr. 2755
pag. 2 La 50 de ani de la crearea Comisiei Generale Essacssasaaaasgsss ========== 1 msessssssssesaamm i gata— pgsaagaaBSa —smb ■■ • 1 1 J=—■ ■ at sím n- :.r’3.-.Tr sasa s *" 1 "■ jţţ| ■ .1 ■ 1 1 ■ ■■ J a Sindicatelor Unitatea—lucrul cel mai important Clasa muncitoare din ţara noastră sărbătoreşte anul acesta 50 de ani de la înfiinţarea Corftisiei Generale a Sindicatelor din România. Cu acest prilej îmi aduc aminte de un episod din mişcarea sindicală, petrecut la fabrica de tutun din Iaşi, unde lucram vreo 600—700 de femei şi bărbaţi. Era în vara anului 1920 La această fabrică, al cărei patron era statul, muncitorii erau exploataţi crîncen. Zbirii direcţiei asupreau şi umileau lucrătoarele, ba îşi bateau şi joc de ele. Pentru curăţatul maşinilor erau obligate să vină duminica pina la prînz, fără să li se plătească nici o leţcaie. In urma acţiunii hotărîte a sindicatului şi cu sprijinul celorlalte sindicate, au fost obţinute o serie de îmbunătăţiri foarte importante. Toate măsurile ce priveau pe muncitori , concedieri, angajări noi etc nu se mai făceau decit de acord cu delegaţii lor. Direcţiunea nu mai putea acţiona unilateral. Arbitrarul, concedierile samavolnice, umilirea şi batjocorirea lucrătoarelor încetase Dar această rinduială nouă, impusă prin luptă de muncitorime,nu era pe gustul direcţiunii şi de aceea ea pregătea pe ascuns răpirea drepturilor obţinute şi instaurarea stării de lucruri de mai înainte. Cu sprijinul „galbenilor“, cum îi numeau muncitorii pe spărgătorii unităţii muncitoreşti, al autorităţilor, — poliţia în primul rînd — al politicienilor de tristă amintire şi al patronilor, se formase o organizaţie fascistă care avea josnica misiune ca prin corupţie, demagogie şi teroare, să submineze, să slăbească solidaritatea de clasă a muncitorimii, de curînd trezită şi organizată. Această bandă punea ZAHARIA TANASE la cale spargerea grevelor, organiza cete de ciomăgaşi care să terorizeze de muncitori. Direcţiunea a sprijinit formarea unui astfel de „cuib“ şi la fabrica de tutun din Iaşi. Prin corupţie, teroare şi demagogie „galbenii“ au reuşit să atragă o mică parte dintre muncitori, şefi, maiştri, o bună parte dintre mecanici şi funcţionari Muncitoarele fabricii — cele mai conştiente şi iîrze — veneau pe furiş la sindicat, dar multe dintre I Amintiri din mişcarea lui muncitorească \\ ele fiind terorizate nu mai veneau de loc „Galbenii" băgaseră dezbinare intre muncitori O bună parte din cuceririle acestora au fost răpite rezisată de această stare de lucruri, conducerea sindicală locală a organizat o contra-acţiune In acest scop a fost închiriată o casă în imediata vecinătate a fabricii şi printr-o susţinută muncă propagandistică, agitatorică şi organizatorică am readus din nou pe muncitori in sindicat. După ce am reuşit să reorganizăm sindicatul, reîncadrând majoritatea muncitorimii din fabrică, şi după o serie de adunări mai mici, am convocat pe toţi muncitorii şi muncitoarele la o întrunire mare în curtea sediului sindicatelor din localitate. Au venit și muncitori de la alte fabrici. Curtea din str. Ghica Vodă era o mare de capete Cuvintările ținute au stîrnit un entuziasm de nedescris S-a luat hotărîrea ca chiar a doua zi — era la începutul lunii septembrie 1920 — să fie mobilizată întreaga muncitorime ieşeană pentru a împresura fabrica de tutun. Lucrătorii „remesişti“ au primit cuvîntul de ordine să se ducă la lucru şi cînd mulţimea va fi împresurat fabrica să lase lucrul, dar să rămiie în fabrică. Memoriul cuprinzînd revendicările era întocmit Directorul general al R.M.S din Bucureşti venise la Iaşi. La ora 8 dimineaţa fabrica era împresurată din toate părţile. Autorităţile, informate, aduseseră armata, instalaseră „cuiburi“ de mitraliere. Au sosit şi capii autorităţilor civile, în frunte cu procurorul. Muncitorii au lăsat lucrul, „galbenii" s-au ascuns prin toate ungherele. Văzînd că muncitorimea e dîrză, că nu se lasă intimidată, — deşi s-au tras şi focuri de armă în aer — reprezentanţii autorităţilor au fost siliţi să ducă tratative. Au fost chemaţi delegaţii lucrătorilor şi ai comisiei locale a sindicatelor, pentru tratative. Acestea au mers greu. Asupra unora din puncte s-a căzut de acord. În ce priveşte celelalte şi mai ales în problema salariilor, directorul general n-a vrut să cedeze. Sub pretextul că trebuie să discute la Bucureşti cu ministrul Finanţelor, el a încercat să părăsească „masa verde". S-a urcat în trăsură şi a vrut să plece Atunci un muncitor voinic a pus mina pe dîrlogi şi n-a lăsat trăsura să pornească Lupta unită a muncitorilor a impus direcţiunii continuarea tratativelor O mare parte din revendicările cuprinse în memoriu au fost satisfăcute „Galbenii" au fost alungaţi din fabrică. Muncitorii şi-au consolidat poziţiile, şi-au recîştigat drepturile pe care direcţiunea, cu sprijinul „galbenilor", începuse să li le răpească. in exemplu de unitate muncitorească Este de netăgăduit lucru că spargerea unităţii sindicale a adus proletariatului din ţară noastră — si de pretutindeni — numai ponoase. Ani de zile, muncitorimea nu-a irosit fortele in lupte fratricide, in vreme ce capitalistii huzureau si ■ îsi rîdeau un pumni. Totuşi, nu trebuie să uităm că în cei 21 ani cît au durat frămintările din rîndurile muncitorimii de la noi, au existat şi organizaţii sindicale în care s-a păstrat unitatea de acţiune. Printre acestea se numără şi , fosta Uniune a muncitorilor din porturi, al cărei secretar am fost între anii 1923—1940. Unitatea aceasta s-a datorat în special faptului că Federaţia internaţională a muncitorilor din transporturi (la care era afiliată Uniunea noastră) se situase pe o poziţie net de stînga în cadrul Internaţionalei sindicale de la Amsterdam Conducătorul ei era olandezul Edo Fimmen, care se afla deseori in conflict de idei cu biroul central de la Amsterdam Fimmen vizitează Uniunea Sovietică în anul 1925 şi cu toate că tovarăşii sovietici abia ieşiseră din vîrtejul revoluţiei şi deci abia intraseră In epoca marilor realizări, totuşi el simţise că acolo se zămislea o lume nouă, că deci proletariatul mon- LAZAR MAGLASU cu Sovietele şi că divizarea forţelor internaţionale ale muncitorilor din transporturi trebuie evitată cu orice preţ. Un an mai tîrziu, Edo Fimmen a participat la Congresul sindicatelor din Bulgaria De acolo a trecut în Grecia, Iugoslavia, apoi în Romînia, unde a vizitat organizaţiile muncitoreşti din porturile Giurgiu Brăila şi Galaţi. La un miting ţinut la Brăila, secretarul Federaţiei noastre internaţionale a vorbit cu căldură despre necesitatea menţinerii unităţii de acţiune între comunişti şi socialişti, a felicitat proletariatul din porturile romîneşti pentru spiritul lui de combativitate şi ne-a atras atenţia că această combativitate se datoreşte în primul rînd unităţii — la care trebuie să ţinem ca la ochii din cap. Şi într-adevăr, în porturile noastre au luptat cot la cot, în anii aceştia şi in anii următori, comuniştii şi social-democraţii, îmi amintesc acum un exemplu tipic de luptă comună împotriva patronatului, luptă încununată de un succes deplin. In anul 1920, muncitorii căruţaşi din portul Olteniţa reuşiseră să obţină, prin arbitraj, un contract colectiv care introduce munca prin rotaţie şi desfiinţarea ,,poloagelor" , la încărcarea şi transportarea ce- i realelor în port. Casele comerciale din port turbau. Recurgînd la coruperea unor muncitori flotanţi şi la teroarea unor muncitori băştinaşi, patronii izbutiseră să evite aplicarea contractului. Dar muncitorimea din portul Olteniţa forma un bloc. Muncitorii manuali săriră în ajutorul căruţaşilor Socialiştii şi comuniştii se puseră în fruntea întregii muncitorimi din port şi ocupară străzile din centrul oraşului, manifestînd în faţa primăriei. Desigur, politia a intervenit urgent. S-a dat o adevărată luptă de stradă, s-au făcut arestări, a curs singe pentru că poliţiştii au făcut uz de arme. In cele din urmă însă, muncitorii îndîrjiţi şi solidari până la unul, au reuşit să pună pe goană pe zbirii patronatului. Lecţia de unitate muncitorească a fost straşnică, casele comerciale s-au supus, au recunoscut decizia de arbitraj şi multă vreme nu au mai cutezat să calce contractul de muncă prin care se asiguraseră căruțașilor o serie de avantaje de ordin profesional. 12 ani de la restabilirea unităţii sindicale în ţara noastră Răsturnarea dictaturii antonesciene şi eliberarea ţării de sub jugul fascismului au deschis poporului român perspectiva eliberării naţionale şi sociale, perspectiva unor prefaceri revoluţionare în structura economică şi politică a tării, pe calea construirii socialismului In acel moment în ţaţa partidului stăteau probleme complexe şi foarte grele, care cereau , o rezolvare neintîrziată Se punea, sarcina instaurării unui regim democratic a sprijinirii prin toate mijloacele a frontului antihitlerist, a refacerii economiei naţionale şi ridicarea producţiei, a înfăptuirii reformei agrare, a îmbunătăţirii situaţiei materiale a poporului Pentru a rezolva aceste sarcini, trebuia desfăşurată o larga activitate organizatorică şi politică de masă, în vederea unirii şi ridicării la luptă a tuturor forţelor patriotice şi democratice in jurul clasei muncitoare. Refacerea unităţii mişcării sindicale din ţara noastră după 23 August 1944, a constituit o condiţie necesară de mare importanţă pe drumul înfăptuirii revoluţiei democrat-populare Pornind de la indicaţia leninistă potrivit căreia „Muncitorii răzleţiţi nu reprezintă nimic. Muncitorii uniţi sunt totul“, Partidul Comunist Român a desfăşurat după răsturnarea dictaturii antonesciene şi eliberarea de sub jugul fascismului o intensă activitate pentru a curma sciziunea in rîndurile mişcării muncitoreşti Evenimentul hotărîtor care a pus bazele închegării unităţii de acţiune a mişcări muncitoreşti, iar mai tîrziu a formării unui partid unic al clasei, muncitoare, a fost formarea la 1 Mai 1944 a Frontului Unic Muncitoresc După realizarea actului de la 23 August existenţa Frontului Unic Muncitoresc a dat posibilitate ca să se organizeze Sindicatele Unite, bazate pe principiile revoluţionare ale marxismleninismului Un moment important în reorganizarea mişcării sindicale a fost crearea la 1 septembrie 1944 a Comisiei de organizare a mişcării sindicale unite din Romînia Tot atunci s-a adoptat o rezoluţie in care s-au stabilit principiile de bază ale organizării şi conducerii mişcării sindicale şi s-a hotărât scoaterea unui ziar al sindicatelor unite. Unul din principiile de organizare şi conducere prevedea ca la baza organizaţiilor sindicale să stea unitatea clasei muncitoare. Principiul unităţii s-a reflectat în stabilirea structurii organizatorice. Sindicatele s-au organizat pornind de la cuprinderea în sindicat a tuturor salariaţilor din fiecare întreprindere sau instituţie şi a tuturor salariaţilor din aceeaşi ramură de activitate. Această formă de organizare este cu totul deosebită de forma de organizare a sindicatelor reformiste — pe meserii, — care are menirea de a împiedica unitatea de acţiune a clasei muncitoare. Refacerea unităţii sindicatelor s-a făcut pe baza principiului luptei de clasă şi a solidarităţii internaţionale a clasei muncitoare Aceasta a însemnat o înfrângere a reformismului în sindicate ele devenind puternice organizaţii revoluţionare, de luptă ale proletaratului La baza organizării sindicatelor unite a stat, după cum prevedea rezoluţia, principiul democraţiei muncitoreşti, care consta în eligibilitatea organelor de conducere, in adoptarea hotărîrilor organelor şi organizaţiilor cu majoritate de voturi şi respectarea acestora de către toate organele şi membrii de sindicat Refacerea unităţii sindicatelor a fost determinată de hotărîrea şi voinţa clasei muncitoare care prin propria sa experienţă s-a convins că numai unitatea de organizare şi acţiune poate duce la victoria deplină. ★ După constituirea Comisiei, acţiunea de organizare a muncitorilor în sindicate a luat un mare avînt. Astfel, în ziua de 7 septembrie 1944, la Hunedoara s-au adunat 2.000 de muncitori şi s-au constituit în sindicate. La Petroşani în cadrul adunării, la care au participat 1.700 de muncitori, s-a ales şi comitetul de conducere al tuturor organizaţiilor sindicale din cadrul societăţii „Petroşani“. Muncitorii petrolişti din Valea Prahovei se aflau şi ei în plină muncă de organizare. În ziua de 10 septembrie 1944 muncitorii întreprinderii „Astra Romina“ şi-au început organizarea şi pînă în luna ianuarie 1945 erau organizaţi 2.700 de muncitori din 2.800. La întreprinderea „Orion“, societatea „Unirea“, pînă la 1 decembrie 1944, muncitorii erau înscrişi în sindicat aproape în întregime în măsura în care în întreaga ţară avea loc organizarea muncitorilor în sindicate pe întreprinderi, în principalele centre industriale luau fiinţă sindicatele pe ramuri de producţie. După 3 săptămîni de la înfiinţarea comisiei de organizare, în Bucureşti existau 14 sindicate puternice, printre care numai sindicatul metalurgist număra 35.000 de muncitori organizaţi. Pînă în luna ianuarie 1945 sindicatele înglobau 519.000 de muncitori şi funcţionari. Avîntul puternic spre organizarea în sindicate demonstrează cît de mare era în rîndul maselor muncitoare voinţa de unitate, cit de justă a fost linia de luptă a Partidului Comunist din rtomînia şi a elementelor de stînga din Partidul Social-Democrat, împotriva reformismului, a oportunismului care au subminat această unitate timp îndelungat. Rezultatele insemnate obţinute au stîrnit ura burgheziei în ale cărei mîini se găsea încă în acel timp puterea economică şi puterea politică. Formele in care s-au manifestat manevrele burgheziei de a împiedica închegarea unităţii de luptă a clasei muncitoare au fost diferite, de la cele mai făţişe măsuri luate pe Unie de stat, pînă la cele mai subtile mijloace folosite direct în întreprinderi de către patronii înşişi sau cozile lor de topor. In preajma primului congres liber al sindicatelor unite din Romînia, reprezentanţii partidelor „istorice“ din guvern au respins proiectul de lege al sindicatelor şi au prezentat un contraproiect in care, printre altele, cereau dreptul de organizare de către oricine, pentru oricîte sindicate în aceeaşi ramură de producţie, suprimarea libertăţii de organizare a funcţionarilor publici. Acceptarea acestui contraproiect al reacţiunii ar fi însemnat fărîmiţarea unităţii de luptă a clasei muncitoare în zeci şi sute de sindicate pe meserii, ar fi însemnat renunţarea la unitatea redobîndită cu greu după ani lungi de scindare a ei, renunţarea la principiul luptei de clasă şi în general la principiile revoluţionare care au stat la baza organizării sindicatelor unite. Muncitorii organizaţi au respins cu indignare această manevră a reacţiunii grupată în jurul partidelor aşa zise „istorice" şi au organizat numeroase adunări, votînd moţiuni în care era înfierată această încercare mîrşavă de spargere a unităţii sindicale. Comisia de organizare a respins corrtraproiectul şi a chemat sindicatele să lupte pentru ca proiectul de lepre propus de ea să devină lege. Au existat încercări din partea unor elemente legionare, fasciste, de a semăna discordie între muncitorii romîni şi muncitorii de altă naţionalitate. La exploatarea Almaşu Mare a societăţii „Mica“, asemenea elemente au încercat să organizeze un sindicat „al muncitorilor romîni“ care să nu aibă „colorit politic“. Dar şi aici ca şi pretutindeni răspunsul muncitorilor a fost acelaşi Muncitorii romîni înfrăţiţi cu muncitorii minorităţilor naţionale s-au organizat in cadrul sindicatelor unite, la a căror bază sta principiul internaţionalismului proletar. Faptele demonstrează că nici un fel de manevre ale duşmanilor clasei muncitoare n-au reuşit să spargă unitatea de luptă a muncitorilor, să abată pe cei ce muncesc de pe drumul organizării lor in sindicate unite, sindicate bazate pe principii revoluţionara Rolul sindicatelor după eliberarea patriei noastre a fost de cea mai mare importantă. Ele au adus un aport însemnat la mobilizarea maselor largi pentru răsturnarea guvernelor reacţionare ale lui Sănătescu şi Rădescu, la înfăptuirea reformei agrare, pentru instaurarea unui regim democratic. Lupta politică a sindicatelor, antrenarea maselor largi ale oamenilor muncii în această luptă au demonstrat eşecul principiilor reformiste. Prin acţiunile sindicatelor în condiţiile sabotajului capitalist, s-a obţinut satisfacerea unor importante revendicări economice cum ar fi: majorarea salariilor în general în proporţie cu creşterea preţurilor, in condiţiile inflaţiei susţinute de elemente reacţionare, salarii egale la muncă egală pentru femei şi copii, opt ore de lucru, curăţirea întreprinderilor şi instituţiilor de elemente duşmănoase etc. In urma unor acţiuni duse în mod organizat, muncitorii de la „Vulcan“ din Bucureşti au obţinut, bunăoară, satisfacerea unor revendicări importante printre care: majorarea salariilor cu 100% şi 110%; concedierile şi angajările să se facă cu consultarea comitetului de fabrică; alungarea elementelor fasciste, legionare. Muncitorii au urmat cu hotărîre chemările Partidului Comunist Român, in apelul C.C. a! P.C.R. publicat în „Scînteia" din 21 septembrie 1944 se spunea : „Muncitori! vouă vă revine sarcina de a sta, ca forţă organizată, în fruntea acţiunii patriotice de susţinere a Frontului, asigurînd bunul mers al producţiei, împiedicînd orice încercare de sabotaj, din partea oricui ar veni. Sabotajul în împrejurările actuale este un act de trădare naţională, este o crimă împotriva patriei. Apăraţi întreprinderile împotriva răufăcătorilor. Formaţiile voastre patriotice de luptă să aresteze şi să predea autorităţilor civile şi militare pe criminalii fascişti“. Astfel, cînd încă mijloacele de producţie se aflau în mîna capitaliştilor, cînd la cîrma ţării era un guvern in marea lui majoritate reacţionar, apare şi se dezvoltă embrionul unei noi atitudini a clasei noastre muncitoare faţă de producţie. In multe întreprinderi muncitorii obţin dreptul de a controla producţia, cer alungarea fasciştilor, a sabotorilor din întreprinderi. Cu toată situaţia economică grea în care ne aflam, lipsa de materii prime, lipsa de hrană suficientă, muncitorii au depus eforturi mari pentru punerea în funcţiune a uzinelor distruse în timpul războiului şi pentru mărirea producţiei. Ei au reuşit să refacă şi să ridice producţia în ramurile hotărîtoare ale economiei cum ar fi: industria carboniferă, petroliferă, transporturi etc. Astfel, minerii din bazinul carbonifer Comăneşti, cu toate încercările de sabotaj ale direcţiei, au reuşit să tripleze producţia zilnică de cărbuni, iar uzina „Malaxa“ a fost complet reorganizată după alegerea de către muncitori a noii conduceri, şi chiar în această perioadă de reorganizare s-au reparat 4 locomotive, 5 tractoare, 46 cisterne pentru păcură. Nici un fel de încercări ale capitaliştilor de a sabota producţia cu scopul de a nu putea fi susţinut războiul antifascist şi de a nu îndeplini condiţiile armistiţiului, n-au reuşit să stăvilească avintul clasei muncitoare în organizarea sa, în lupta pentru obţinerea drepturilor, in eforturile sale de mărire a producţiei, în lupta pentru făurirea unui regim democrat-popular In luna decembrie 1944, conform hotărîrilor adoptate de Comisia de organizare a sindicatelor, apare organul de presă al sindicatelor unite din ţara noastră, „Viaţa Sindicală“. Intre zilele de 26 -30 ianuarie 1945, are loc primul Congres al Sindicatelor Unite din Romînia, în cadrul căruia este creată „Confederaţia Generală a Muncii", care a însemnat un eveniment de seamă în istoria mişcării sindicale din ţara noastră, lichidînd pentru totdeauna scindarea din rîndul ei Victoria unităţii în mişcarea sindicală a dus la lărgirea legăturii partidului cu masele, la creşterea dorinţei maselor de a-şi întări şi dezvolta unitatea de acţiune, şi a făcut posibilă participarea activă şi a întărit rolul conducător al clasei muncitoare in revoluţia democrat-populară, în lupta pentru democratizarea ţării, pentru construirea socialismului. SUZANA HOMENCO MUNKA .},j j mamimmámiMii j »a#«* v <t**#*m Prima rioasfrl &ONFER&NTA Pwtft!airatefarjiituJ rus OrtnierSnt* saluti proteîsmUn rus tn lupta s» « mua lijîkmnâmrtj p* mtmeiforii români ai dat tot afit{irret metrat și material, cu atât mas mult cu cât in ui ara do alic considers fipnî — prăbușirea ţsrismu Icras va » un imbold pentru desvoHares mişcării îauacifofesH in România. Saluta memori* eroilor etottţi ia lupii, ureaaă «ratmfeă. Re?ofi4ls privitoare la ©r#aaf*are® sindicală ..Conferinţa declară centralizarea morală şi materiala a »indicatelor adică concentrarea lor în Uniuni, ca sediul in Bucureşti, ca un principiu general referitor la organizarea tmuncitoriior din România. Ra imuârcinează deci Comisia Generală a Sindplelor din România de e spori şi sprijini formarea de Conferinţa l-a a sindicatelor muncitorilor din busuioiu, ţinuta in zilele de jo. I si 15 August in localul CtfLililii Vixiail'.la 1..... ■. Prima Conferinţă Sindicală din ţara noastră a pus bazele centralizării mişcării muncitoreşti, alegînd Comisia Generală a Sindicatelor din Romînia. Cifre şi fapte .• Ca urmare a dezvoltării economiei naţionale, a creşterii rîndurilor clasei muncitoare la oraşe şi sate, numărul membrilor de sindicat a sporit de la 1.340.000 cît a fost la sffrşitul anului 1947, la peste 2.600.000 în 1956, adică aproape de două ori. In sistemul măsurilor luate de partid și guvern pentru ridicarea neîncetată a nivelu- i lui de trai al oamenii lormuncii, un loc important îl ocupă asigu- rările sociale de stat, ale căror fonduri sunt gospodărite de sindicate, cu ajutorul unui lard* activ obștesc . Din cele 6,5 miliarde puse de către stat la dispoziţia sindicatelor pentru asigurările sociale în anii primului cincinal, au fost acordate oamenilor muncii ajutoare pentru incapacitate temporară de muncă, ajutoare de maternitate, pensii de bătrîneţe şi invaliditate Pentru cel de-al doilea plan cincinal se prevede alocarea de sume sporite în vederea măririi pensiilor, creșterea cu 25 la sută a numărului de locuri pentru tratament balneo-climatic și cu 35 la sută a locurilor de odihnă față de 1955. Numai pentru anul 1956, bugetul asigurărilor sociale prevede suma de 2.112.000.000 lei, ceea ce reprezintă o creştere de 16,4 la sută faţă de anul trecut.• A crescut numărul cluburilor, caselor de cultură, colţurilor roşii, iar numărul biblioteci-lor este astăzi de şase ori mai mare decit în 1948. Noi talente din popor răsar la lumină. Cei peste 200.000 de membri ai formaţiunilor artistice de amatori ale sindicatelor contribuie la educarea socialistă a maselor muncitor• Ocrotirea mamei şi a copilului este urla din importantele preocupări ale statului democrat-popular. Femeii muncitoare i se acordă azi concediu plătit 52 zile înainte şi 60 zile după naştere, ajutor bănesc şi alăptare. Numărul creşelor de pe lingă întreprinderi şi instituţii a crescut de 36 ori, iar locurile în căminele de zi au crescut de 43 ori faţă de anul 1944. In primul cincinal, numai prin sindicate, au fost trimişi în staţiunile balneo-climatice 500.000 copii.• 300.000 de femei au intrat în producţie în anii primului cincinal. Numai în 1955 au fost calificate la locul de muncă 20.000 femei şi alte 20.000 au devenit maiştri, ingineri, tehnicieni.• Grija partidului şi guvernului pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit pentru oamenii muncii se manifestă zi de zi, în anii celui de-al doilea cincinal 2.500.000 m. p. suprafaţă locativă va fi pusă la dispoziţia celor ce muncesc. • Relaţii frăţeşti tot mai strinse au fost stabilite în anii ce s-au scurs de la eliberarea patriei noastre între sindicatele din tara noastră şi sindicatele din Uniunea Sovietică, R.s. Chineză, şi celelalte tari de democraţie populară. S-au dezvoltat şi se dezvoltă permanent legăturile de prietenie dintre oamenii muncii din tara noastră cu muncitorii şi sindicatele din ţările capitaliste şi coloniale. In perioada 1948— 1955, în ţara noastră au venit în vizita, în schimb de experienţă, In concedii de odihnă etc., delegaţii sindicale din 67 de ţări. In acelaşi timp, 2342 muncitori şi activişti ai sindicatelor din R.P.R., au fost In 21 de ţări. Sîmbătă 1 septembrie 1956—nr. 2758 De 35 de ani în rîndul mişcării sindicale Ce era de făcut? Acasă nu putea rămine in nici un caz. Părinţii erau oameni nevoiaşi, plini de datorii. După multe discuţii s-a ajuns la o singură concluzie: Erzsi să se angajeze la o întreprindere. Ea primi, fiindcă la fabrica de ciorapi „Standard“ avea multe prietene. Se duse aci. Dar, vai! patronul nici vorbă s-o primească. Era prea slăbuţă, cu faţa palidă şi picioare subţiri. Erzsi începu să plingă. Rugindu-se de patron acesta consimţi in cele din urmă. Ciştiga 35 treiţari pe zi, din care nu putea cumpăra mai mult de 1 kg, piine şi niscaiva jumări. Soos Erzsi se înscrie în sindicat După ciţiva ani, se întimplă in fabrică un eveniment care avea să-i deschidă fetei ochii asupra multor lucruri. Ciţiva muncitori mai in virstă au fost concediaţi. In semn de protest ceilalţi au declarat grevă Curtea fabricii s-a umplut de oameni. A fost poftit şi patronul acolo. Cînd i s-a adus la cunoştinţă motivul grevei, a privit spre muncitori cu un aer de superioritate şi a spus: — Vă merge prea bine se vede treaba. Mîine-poimtine veţi vrea să umblaţi şi în ciorapi de mătase. Erzsi i.o întoarse : — In definitiv noi ii fabricăm, de ce n-am avea dreptul să-i și purtăm? Ce, numai nevasta dumitale să umble cu ciorapi de mătase ? Patronul se holbă la dinsa; nu se așteptase la așa răspuns. „Va plăti ea pentru asta", se gindi el. Și intr-adevăr, după ce a fost nevoit să reprimească pe cei concediați, i-a „izburat" pe toţi acei care, fie înainte fie in timpul grevei, „au făcut gură". Printre ei era și Erzsi. După multe căutări fata găsi de lucru la un atelier de tricotat. Aici se împrieteni repede cu o muncitoare care era membră de sindicat. Vorbind despre una, despre alta, Erzsi povesti păţania ei de la fabrica „Standard". Noua cunoştinţă o lămuri atunci ce înseamnă unitate în luptă, mişcarea organizată a muncitorilor şi cite altele la care Erzsi nici nu se gindise înainte. In curînd, cele două prietene s-au îndreptat spre sediul Uniunii Muncitorilor din Confecţii din Timişoara. Cu ce scop e uşor de ghicit: să depună o cerere de înscriere Aşa a devenit Soos Erzsi în 1921 membru de sindicat. Totodată primi cu plăcere să desfăşoare muncă sindicală, ocupindu-se mai cu seamă de recrutarea de noi membri. De cite ori n-a fost văzută intrind la sediul Uniunii cu vreo muncitoare sau un muncitor pentru a-l înscrie. O activistă destoinică Salariul pe care-l primea la atelierul de tricotaje a lui Hubertus fiind prea mic, Soos Erzsi se hotărî să plece la o fabrică de panglici. Aici, in afară de munca istovitoare de 12 ore, continua activitatea obştească. Se ocupa de atragerea de noi membri in sindicat şi lua parte la toate acţiunile organizate. In curînd deveni membră a comitetului de întreprindere, răspunzind de munca financiară. Sarcina aceasta n-a fost chiar attt de uşoară, căci strîngerea cotizaţiilor pe teritoriul fabricii era interzisă. Trebuiau găsiţi oamenii cînd ieşau din schimb, sau eventual, acasă. Şi Erzsi îşi ducea la bun sfirşit sarcina. Ştia prea bine ce întrebuinţări are fondul Uniunii, ciţi oameni trebuie ajutaţi din el. Prin 1926 a început, construirea căminului muncitoresc, sediul de astăzi al sindicatelor din Timişoara. Tot atunci s-a hotărît crearea unei biblioteci în cadrul căminului. Dar din ce fonduri? Din contribuţia fiecărui membru de sindicat, fireşte. La fabrica de panglici, sarcina de a strînge bani i-a revenit lui Soos Erzsi. Ea stătea de vorbă cu fiecare muncitor în parte, lămuriridu-l asupra necesităţii bibliotecii. Ce durere a simţit atunci cînd poliţia, după devastarea căminului muncitoresc, a ars toate cărţile ! Mai dureros a fost insa evenimentul de la 7 aprilie 1929. Era intr-o duminică. Delegaţii la Congresul sindicatelor unitare, care se ţinuse la începutul lunii aprilie, au hotărit înmormântarea cu toate onorurile a lui Ioan Fónagy, ucis de regimul de exterminare din închisoarea Doftana. Printre cei care făceau de gardă la catafalcul defunctului era şi Soos Erzsi. Pe la ora 3 după amiază se auziră bătăi in poartă. „Cine-o fi" ? — seîntrebară toţi. Erau autorităţile, însoţite de armată, care interzicind orice demonstraţie, veniseră după corpul neînsufleţit al lui Fonagy. In cămin se aflau, in afara delegaţilor la Congres, citeva sute de muncitori. Dar nimeni nu S-a gindit să cedeze. A Atunci comandantul a dat ordin soldaţilor să tragă. Şi au tras, mai intii în aer, apoi In muncitori... Căminul fu devastat. Baricadele înălţate in grabă n-au putut împiedica armata de a pătrunde în sala unde era catafalcul cu trupul lui Fónagy. Toţi cei care se aflau în cămin au fost duşi la Siguranţă şi crunt bătuţi. Asta insă n-a putut fringe voinţa de luptă a muncitorilor — nici a lui Soos Erzsi. Ea a participat activ la organizarea unei greve la fabrica unde lucra. Greva a durat şase săptămîni şi deşi a fost infrîntă, muncitorii au văzut totuşi că numai prin luptă işi pot cuceri drepturile. După grevă, Soos Erzsi fu concediată. Cu greu găsi din nou de lucru pentru un salariu de nimic. Dar ea continua să activeze in mişcarea muncitorească cu acelaşi devotament cu care activase şi pînă atunci In casa ei se ţineau şedinţele ilegale ale unei celule de partid, ea lua parte la stringerea de fonduri pentru cei aflaţi in închisori, transporta şi difuza material de propagandă. Vremuri noi Victoriile epocale ale Armatei Sovietice asupra fasciştilor au adus şi eliberarea ţării noastre. Intrarea trupelor sovietice la Timişoara a stirnit un entuziasm de nedescris. Timp deciteva ore munca in fabrici a fost întreruptă, muncitorii ducindu-se să intimpine cu flori pe eliberatori La o săptămină după actul de la 23 August 1944, se restabileşte unitatea mişcării sindicale. In vremea asta Soos Sizsi lucra la fabrica „Dura" (azi „Electrobanat"). Principala sarcină pe care o avea era de a mobiliza oamenii pentru sporirea producţiei de elemente anodice, care erau necesara tancurilor de pe frontul antifascist. Ea ştia să însufleţească muncitorii, să le arate perspectivele care se deschid in faţa ţării după război. Pentru munca excepţională depusă in interesul reconstrucţiei ţării, Erzsi néni, cum e numită in fabrică, a primit o diplomă din partea Comisiei locale a sindicatelor din Timişoara. Mi-a arătat-o fără să-şi ascundă mincina. Dealtfel, in anii următori a primit şi alte distincţii, care sunt mărturii ale muncii pline de abnegaţie in folosul clasei muncitoare. Precum mărturie este şi Medalia Muncii cu care a fost distinsă de către Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Pe lingă munca in producţie, Erzsi néni continua activitatea pe linie sindicală. Am in şir a făcut parte din comitetul de întreprindere al fabricii „Electrobanat", răspunzind de comisia de asigurări sociale. Din păcate, din cauza bolii de care suferă, medicii au pensionat-o temporar, recomandindu-i multă odihnă. Ce rău ii pare lui Erzsi néni? Nu-i vorbă, acasă e plăcut dar cînd omul s-a învăţat cu treaba la fabrică, tare greu ii vine să mai şadă fără ea. „Fără muncă, viaţa nu-i viaţă", obişnuieşte să zică Erzsi néni. Ei, dar face dinsa ce face şi mai trece din cind în cînd pe la fabrică. Se interesează de toate, parcă ar fi şi acum in comitetul de întreprindere. H. ROŞCOVICI corespondent al ziarului „Munca" pentru regiunea Timişoara