Munca, septembrie 1956 (Anul 12, nr. 2755-2780)

1956-09-01 / nr. 2755

pag. 2 La 50 de ani de la crearea Comisiei Generale Essacssasaaaasgsss ========== 1 msessssssssesaamm i gata— pgsaagaaBSa —smb ■■ • 1 1 J=—■ ■ at sím n- :.r’3.-.Tr sasa s *" 1 "■ jţţ| ■ .1 ■ 1 1 ■ ■■ J a Sindicatelor Unitatea—lucrul cel mai important Clasa muncitoare din ţara noastră sărbătoreşte anul acesta 50 de ani de la înfiinţarea Corftisiei Generale a Sin­dicatelor din România. Cu acest prilej îmi aduc aminte de un episod din mi­şcarea sindicală, petrecut la fabrica de tutun din Iaşi, unde lucram vreo 600—700 de femei şi bărbaţi. Era în vara anului 1920 La aceas­tă fabrică, al cărei patron era statul, muncitorii erau exploataţi crîncen. Zbirii direcţiei asupreau şi umileau lucrătoarele, ba îşi bateau şi joc de ele. Pentru curăţatul maşinilor erau obligate să vină duminica pina la prînz, fără să li se plătească nici o leţcaie. In urma acţiunii hotărîte a sin­dicatului şi cu sprijinul celorlalte sin­dicate, au fost obţinute o serie de îmbunătăţiri foarte importante. Toate măsurile ce priveau pe muncitori , concedieri, angajări noi etc nu se mai făceau decit de acord cu delegaţii lor. Direcţiunea nu mai putea acţiona u­­nilateral. Arbitr­arul, concedierile sa­mavolnice, umilirea şi batjocorirea lu­crătoarelor încetase Dar această rin­­duială nouă, impusă prin luptă de muncitorime,­­nu era pe gustul direc­ţiunii şi de aceea ea pregătea pe as­cuns răpirea drepturilor obţinute şi instaurarea stării de lucruri de mai înainte. Cu sprijinul „galbenilor“, cum îi numeau muncitorii pe spărgătorii uni­tăţii muncitoreşti, al autorităţilor, — poliţia în primul rînd — al politicie­nilor de tristă amintire şi al patroni­lor, se formase o organizaţie fascistă care avea josnica misiune ca prin co­rupţie, demagogie şi teroare, să sub­mineze, să slăbească solidaritatea de clasă a muncitorimii, de curînd trezi­tă şi organizată. Această bandă punea ZAHARIA TANASE la cale spargerea grevelor, organiza cete de ciomăgaşi care să terorizeze de muncitori. Direcţiunea a sprijinit formarea u­­nui astfel de „cuib“ şi la fabrica de tutun din Iaşi. Prin corupţie, teroare şi demagogie „galbenii“ au­ reuşit să atragă o mică parte dintre muncitori, şefi, maiştri, o bună parte dintre me­canici şi funcţionari Muncitoarele fabricii — cele mai conştiente şi iîrze — veneau pe fu­riş la sindicat, dar multe dintre I Amintiri din mişcarea l­ui muncitorească \\ ele fiind terorizate nu mai veneau de loc „Galbenii" băgaseră dezbinare intre muncitori O bună parte din cu­ceririle acestora au fost răpite rezi­­sată de această stare de lucruri, con­ducerea sindicală locală a organizat o contra-acţiune In acest scop a fost închiriată o casă în imediata vecină­tate a fabricii şi printr-o susţinută muncă propagandistică, agitatorică şi organizatorică am readus din nou pe muncitori in sindicat. După ce am re­uşit să reorganizăm sindicatul, reîn­cadrând majoritatea muncitorimii din fabrică, şi după o serie de adunări mai mici, am convocat pe toţi mun­citorii şi muncitoarele la o întrunire mare în curtea sediului sindicatelor din localitate. Au venit și muncitori de la alte fabrici. Curtea din str. Ghi­­ca Vodă era o mare de capete Cuvin­­tările ținute au stîrnit un entuziasm de nedescris S-a luat hotărîrea ca chiar a doua zi — era la începutul lunii septembrie 1920 — să fie mobi­lizată întreaga muncitorime ieşeană pentru a împresura fabrica de tutun. Lucrătorii „remesişti“ au primit cuvîn­­tul de ordine să se ducă la lucru şi cînd mulţimea va fi împresurat fabri­ca să lase lucrul, dar să rămiie în fa­brică. Memoriul cuprinzînd revendică­rile era întocmit Directorul general al R.M.S din Bucureşti venise la Iaşi. La ora 8 dimineaţa fabrica era îm­presurată din toate părţile. Autorită­ţile, informate, aduseseră armata, in­stalaseră „cuiburi“ de mitraliere. Au sosit şi capii autorităţilor civile, în frunte cu procurorul. Muncitorii au lăsat lucrul, „galbe­nii" s-au ascuns prin toate ungherele. Văzînd că muncitorimea e dîrză, că nu se lasă intimidată, — deşi s-au tras şi focuri de armă în aer — re­prezentanţii autorităţilor au fost siliţi să ducă tratative. Au fost chemaţi de­legaţii lucrătorilor şi ai comisiei lo­cale a sindicatelor, pentru tratative. Acestea au mers greu. Asupra unora din puncte s-a căzut de acord. În ce priveşte celelalte şi mai ales în pro­blema salariilor, directorul general n-a vrut să cedeze. Sub pretextul că trebuie să discute la Bucureşti cu mi­nistrul Finanţelor, el a încercat să părăsească „masa verde". S-a urcat în trăsură şi a vrut să plece Atunci un muncitor voinic a pus mina pe dîrlogi şi n-a lăsat trăsura să por­nească Lupta unită a muncitorilor a impus direcţiunii continuarea tratati­velor O mare parte din revendicările cu­prinse în memoriu au fost satisfăcute „Galbenii" au fost alungaţi din fabri­că. Muncitorii şi-au consolidat pozi­ţiile, şi-au recîştigat drepturile pe care direcţiunea, cu sprijinul „galbenilor", începuse să li le răpească. ­in exemplu de unitate muncitorească Este de netăgăduit lucru că spar­gerea unităţii sindicale a adus prole­tariatului din ţară noastră — si d­e pretutindeni — numai ponoase. Ani de zile, muncitorimea nu-a irosit for­tele in lupte fratricide, in vreme ce ca­­pitalistii huzureau si ■ îsi rîdeau un pumni. Totuşi, nu trebuie să ui­tăm că în cei 21 ani cît au durat fră­­mintările din rîndurile muncitorimii de la noi, au existat şi organizaţii sindicale în care s-a păstrat unitatea de acţiune. Printre acestea se numără şi , fosta Uniune a muncitorilor din porturi, al cărei secretar am fost între anii 1923—1940. Unitatea aceasta s-a datorat în special faptului că Federaţia internaţională a muncitori­lor din transporturi (la care era afi­liată Uniunea noastră) se situase pe o poziţie net de stînga în cadrul In­ternaţionalei sindicale de la Amster­dam Conducătorul ei era olandezul Edo Fimmen, care se afla deseori in conflict de idei cu biroul central de la Amsterdam Fimmen vizitează Uni­unea Sovietică în anul 1925 şi cu toa­­te că tovarăşii sovietici abia ieşiseră din vîrtejul revoluţiei şi deci abia in­traseră In epoca marilor realizări, to­tuşi el simţise că acolo se zămislea o lume nouă, că deci proletariatul mon- LAZAR MAGLASU cu Sovietele şi că divizarea forţelor internaţionale ale muncitorilor din transporturi trebuie evitată cu orice preţ. Un an mai tîrziu, Edo Fimmen a participat la Congresul sindicatelor din Bulgaria De acolo a trecut în Grecia, Iugoslavia, apoi în Romînia, unde a vizitat organizaţiile muncito­reşti din porturile Giurgiu Brăila şi Galaţi. La un miting ţinut la Brăila, secretarul Federaţiei noastre interna­ţionale a vorbit cu căldură despre necesitatea menţinerii unităţii de ac­ţiune între comunişti şi socialişti, a felicitat proletariatul din porturile ro­­mîneşti pentru spiritul lui de comba­tivitate şi ne-a atras atenţia că acea­stă combativitate se datoreşte în pri­mul rînd unităţii — la care trebuie să ţinem ca la ochii din cap. Şi în­­tr-adevăr, în porturile noastre au lup­tat cot la cot, în anii aceştia şi in anii următori, comuniştii şi social-de­­mocraţii, îmi amintesc acum un exemplu ti­pic de luptă comună împotriva patro­natului, luptă încununată de un suc­ces deplin. In anul 1920, muncitorii căruţaşi din portul Olteniţa reuşiseră să obţină, prin arbitraj, un contract­­ colectiv care introduce munca prin­­ rotaţie şi desfiinţarea ,,poloagelor" , la încărcarea şi transportarea ce- i realelor în port. Casele comerciale din port turbau. Recurgînd la coruperea­­ unor muncitori flotanţi şi la teroarea unor muncitori băştinaşi, patronii iz­butiseră să evite aplicarea contrac­tului. Dar muncitorimea din portul Olte­niţa forma un bloc. Muncitorii manu­ali săriră în ajutorul căruţaşilor So­cialiştii şi comuniştii se puseră în fruntea întregii muncitorimi din port şi ocupară străzile din centrul oraşu­lui, manifestînd în faţa primăriei. De­sigur, politia a intervenit urgent. S-a­­ dat o adevărată luptă de stradă, s-au făcut arestări, a curs singe pentru că poliţiştii au făcut uz de arme. In cele din urmă însă, muncitorii îndîrjiţi şi solidari până la unul, au reuşit să pună pe goană pe zbirii patronatului. Lecţia de unitate muncitorească a fost straşnică, casele comerciale s-au supus, au recunoscut decizia de arbi­traj şi multă vreme nu au mai cute­zat să calce contractul de muncă prin care se asiguraseră căruțașilor o serie de avantaje de ordin profesional. 12 ani de la restabilirea unităţii sindicale în ţara noastră Răsturnarea dictaturii antonesciene şi eliberarea ţării de sub jugul fascis­mului au deschis poporului român per­spectiva eliberării naţionale şi sociale, perspectiva unor prefaceri revoluţio­nare în structura economică şi politi­că a tării, pe calea construirii socia­lismului In acel moment în ţaţa par­tidului stăteau probleme complexe şi foarte grele, care cereau , o rezolvare neintîrziată Se punea, sarcina instau­rării unui regim democratic a spriji­nirii prin toate mijloacele a frontului antihitlerist, a refacerii economiei na­ţionale şi ridicarea producţiei, a înfăp­tuirii reformei agrare, a îmbunătăţirii situaţiei materiale a poporului Pentru a rezolva aceste sarcini, trebuia desfăşurată o larga activitate organizatorică şi politică de masă, în vederea unirii şi ridicării la luptă a tuturor forţelor patriotice şi democra­tice in jurul clasei muncitoare. Refacerea unităţii mişcării sindicale din ţara noastră după 23 August 1944, a constituit o condiţie necesară de mare importanţă pe drumul înfăp­tuirii revoluţiei democrat-populare Pornind de la indicaţia leninistă potrivit căreia „Muncitorii răzleţiţi nu reprezintă nimic. Muncitorii uniţi sunt totul“, Partidul Comunist Român a desfăşurat după răsturnarea dictatu­rii antonesciene şi eliberarea de sub jugul fascismului o intensă activitate pentru a curma sciziunea in rîndurile mişcării muncitoreşti Evenimentul hotărîtor care a pus bazele închegării unităţii de acţiune a mişcări munci­toreşti, iar mai tîrziu a formării unui partid unic al clasei, muncitoare, a fost formarea la 1 Mai 1944 a Fron­tului Unic Muncitoresc După realizarea actului de la 23 August existenţa Frontului Unic Mun­citoresc a dat posibilitate ca să se or­ganizeze Sindicatele Unite, bazate pe principiile revoluţionare ale marxism­­leninismului Un moment important în reorga­nizarea mişcării sindicale a fost crea­rea la 1 septembrie 1944 a Comisiei de organizare a mişcării sindicale unite din Romînia Tot atunci s-a a­­doptat o rezoluţie in care s-au stabi­lit principiile de bază ale organizării şi conducerii mişcării sindicale şi s-a hotărât scoaterea unui ziar al sindi­catelor unite. Unul din principiile de organizare şi conducere prevedea ca la baza or­ganizaţiilor sindicale să stea unitatea clasei muncitoare. Principiul unităţii s-a reflectat în stabilirea structurii organizatorice. Sindicatele s-au orga­nizat pornind de la cuprinderea în sindicat a tuturor salariaţilor din fie­care întreprindere sau instituţie şi a tuturor salariaţilor din aceeaşi ramu­ră de activitate. Această formă de organizare este cu totul deosebită de forma de organizare a sindicatelor reformiste — pe meserii, — care are menirea de a împiedica unitatea de acţiune a clasei muncitoare. Refacerea unităţii sindicatelor s-a făcut pe baza principiului luptei de clasă şi a solidarităţii internaţionale a clasei muncitoare Aceasta a însem­nat o înfrângere a reformismului în sindicate ele devenind puternice or­ganizaţii revoluţionare, de luptă ale proletar­­a­tului La baza organizării sindicatelor u­­nite a stat, după cum prevedea rezo­luţia, principiul democraţiei munci­toreşti, care consta în eligibilitatea organelor de conducere, in adoptarea hotărîrilor organelor şi organizaţiilor cu majoritate de voturi şi respectarea acestora de către toate organele şi membrii de sindicat Refacerea unităţii sindicatelor a fost determinată de hotărîrea şi voinţa clasei muncitoare care prin propria sa experienţă s-a convins că numai uni­tatea de organizare şi acţiune poate duce la victoria deplină. ★ După constituirea Comisiei, acţiu­nea de organizare a muncitorilor în sindicate a luat un mare avînt. Astfel, în ziua de 7 septembrie 1944, la Hu­nedoara s-au adunat 2.000 de munci­tori şi s-au constituit în sindicate. La Petroşani în cadrul adunării, la care au participat 1.700 de muncitori, s-a ales şi comitetul de conducere al tuturor organizaţiilor sindicale din cadrul societăţii „Petroşani“. Munci­torii petrolişti din Valea Prahovei se aflau şi ei în plină muncă de organi­zare. În ziua­ de 10 septembrie 1944 muncitorii întreprinderii „Astra Ro­mina“ şi-au început organizarea şi pînă în luna ianuarie 1945 erau or­ganizaţi 2.700 de muncitori din 2.800. La întreprinderea „Orion“, societatea „Unirea“, pînă la 1 decembrie 1944, muncitorii erau înscrişi în sindicat a­­proape în întregime în măsura în care în întreaga ţară avea loc organizarea muncitorilor în sindicate pe întreprinderi, în princi­palele centre industriale luau fiinţă sindicatele pe ramuri de producţie. După 3 săptămîni de la înfiinţarea comisiei de organizare, în Bucureşti existau 14 sindicate puternice, printre care numai sindicatul metalurgist nu­măra 35.000 de muncitori organizaţi. Pînă în luna ianuarie 1945 sindicate­le înglobau 519.000 de muncitori şi funcţionari. Avîntul puternic spre organizarea în sindicate demonstrează cît de mare era în rîndul maselor muncitoare vo­inţa de unitate, cit de justă a fost li­nia de luptă a Partidului Comunist din rtomînia şi a elementelor de stîn­ga din Partidul Social-Democrat, împotriva reformismului, a oportunis­mului care au subminat această uni­tate timp îndelungat. Rezultatele insemnate obţinute au stîrnit ura burgheziei în ale cărei mîini se găsea încă în acel timp pu­terea economică şi puterea politică. Formele in care s-au manifestat mane­vrele burgheziei de a împiedica înche­garea unităţii de luptă a clasei munci­toare au fost diferite, de la cele mai făţişe măsuri luate pe Unie de stat, pînă la cele mai subtile mijloace fo­losite direct în întreprinderi de către patronii înşişi sau cozile lor de topor. In preajma primului congres liber al sindicatelor unite din Romînia, repre­zentanţii partidelor „istorice“ din gu­vern au respins proiectul de lege al sindicatelor şi au prezentat un con­­traproiect in care, printre altele, ce­reau dreptul de organizare de către oricine, pentru oricîte sindicate în a­­ceeaşi­ ramură de producţie, supri­marea libertăţii de organizare a func­ţionarilor publici. Acceptarea acestui contraproiect al reacţiunii ar fi însemnat fărîmiţarea unităţii de luptă a clasei muncitoare în zeci şi sute de sindicate pe meserii, ar fi însemnat renunţarea la unitatea redobîndită cu greu după ani lungi de scindare a ei, renunţarea la principiul luptei de clasă şi în general la prin­cipiile revoluţionare care au stat la baza organizării sindicatelor unite. Muncitorii organizaţi au respins cu indignare această manevră a reacţiu­­nii grupată în jurul partidelor aşa zise „istorice" şi au organizat nume­roase adunări, votînd moţiuni în care era înfierată această încercare mîrşa­­vă de spargere a unităţii sindicale. Comisia de organizare a respins corrtraproiectul şi a chemat sindica­tele să lupte pentru ca proiectul de lepre propus de ea să devină lege. Au existat încercări din partea unor elemente legionare, fasciste, de a se­măna discordie între muncitorii ro­­mîni şi muncitorii de altă naţionali­tate. La exploatarea Almaşu­ Mare a societăţii „Mica“, asemenea elemente au încercat să organizeze un sindicat „al muncitorilor romîni“ care să nu aibă „colorit politic“. Dar şi aici ca şi pretutindeni răspunsul muncitorilor a fost acelaşi Muncitorii romîni înfră­ţiţi cu muncitorii minorităţilor naţio­nale s-au organizat in cadrul sindica­telor unite, la a căror bază sta prin­cipiul internaţionalismului proletar. Faptele demonstrează că nici un fel de manevre ale duşmanilor clasei muncitoare n-au reuşit să spargă u­­nitatea de luptă a muncitorilor, să abată pe cei ce muncesc de pe dru­mul organizării lor in sindicate unite, sindicate bazate pe principii revoluţio­nara Rolul sindicatelor după eliberarea patriei noastre a fost de cea mai mare importantă. Ele au adus un aport în­semnat la mobilizarea maselor largi pentru răsturnarea guvernelor reac­ţionare ale lui Sănătescu şi Rădescu, la înfăptuirea reformei agrare, pen­tru instaurarea unui regim democra­tic. Lupta politică a sindicatelor, antre­narea maselor largi ale oamenilor muncii în această luptă au demonstrat eşecul principiilor reformiste. Prin acţiunile sindicatelor în con­diţiile sabotajului capitalist, s-a obţi­nut satisfacerea unor importante re­vendicări economice cum ar fi: ma­jorarea salariilor în general în pro­porţie cu creşterea preţurilor, in con­diţiile inflaţiei susţinute de elemente reacţionare, salarii egale la muncă e­­gală pentru femei şi copii, opt ore de lucru, curăţirea întreprinderilor şi in­stituţiilor de elemente duşmănoase etc. In urma unor acţiuni duse în mod organizat, muncitorii de la „Vulcan“ din Bucureşti au obţinut, bunăoară, satisfacerea unor revendicări impor­tante printre care: majorarea salarii­lor cu 100% şi 110%; concedierile şi angajările să se facă cu consultarea comitetului de fabrică; alungarea ele­mentelor fasciste, legionare. Muncito­rii au urmat cu hotărîre chemările Partidului Comunist Român, in ape­lul C.C. a! P.C.R. publicat în „Scînteia" din 21 septembrie 1944 se spunea : „Muncitori! vouă vă revine sarcina de a sta, ca forţă organizată, în frun­tea acţiunii patriotice de susţinere a Frontului, asigurînd bunul mers al producţiei, împiedicînd orice încercare de sabotaj, din partea oricui ar veni. Sabotajul în împrejurările actuale este un act de trădare naţională, este o crimă împotriva patriei. Apăraţi în­treprinderile împotriva răufăcătorilor. Formaţiile voastre patriotice de luptă să aresteze şi să predea autorităţilor civile şi militare pe criminalii fas­cişti“. Astfel, cînd încă mijloacele de producţie se aflau în mîna ca­pitaliştilor, cînd la cîrma ţării era un guvern in marea lui majorita­te reacţionar, apare şi se dezvoltă embrionul unei noi atitudini a clasei noastre muncitoare faţă de producţie. In multe întreprinderi muncitorii ob­ţin dreptul de a controla producţia, cer alungarea fasciştilor, a sabotorilor din întreprinderi. Cu toată situaţia e­­conomică grea în care ne aflam, lipsa de materii prime, lipsa de hrană su­ficientă, muncitorii au depus eforturi mari pentru punerea în funcţiune a u­­zinelor distruse în timpul războiului şi pentru mărirea producţiei. Ei au reuşit să refacă şi să ridice producţia în ramurile hotărîtoare ale economiei cum ar fi: industria carboniferă, petroliferă, transporturi etc. Astfel, minerii din bazinul carbonifer Comă­­neşti, cu toate încercările de sabotaj ale direcţiei, au reuşit să tripleze pro­ducţia zilnică de cărbuni, iar uzina „Malaxa“ a fost complet reorganiza­tă după alegerea de către muncitori a noii conduceri, şi chiar în această perioadă de reorganizare s-au repa­rat 4 locomotive, 5 tractoare, 46 cisterne pentru păcură. Nici un fel de încercări ale capitaliş­tilor de a sabota producţia cu scopul de a nu putea fi susţinut războiul an­tifascist şi de a nu îndeplini condi­ţiile armistiţiului, n-au reuşit să stă­vilească avintul clasei muncitoare în organizarea sa, în lupta pentru obţi­nerea drepturilor, in eforturile sale de mărire a producţiei, în lupta pentru făurirea unui regim democrat-popu­lar In luna decembrie 1944, conform hotărîrilor adoptate de Comisia de or­ganizare a sindicatelor, apare orga­nul de presă al sindicatelor unite din ţara noastră, „Viaţa Sindicală“. Intre zilele de 26 -30 ianuarie 1945, are loc primul Congres al Sindicatelor Unite din Romînia, în cadrul căruia este creată „Confederaţia Generală a Muncii", care a însemnat un eveniment de seamă în istoria mişcării sindicale din ţara noastră, lichidînd pentru tot­deauna scindarea din rîndul ei Vic­toria unităţii în mişcarea sindicală a dus la lărgirea legăturii partidului cu masele, la creşterea dorinţei mase­lor de a-şi întări şi dezvolta unitatea de acţiune, şi a făcut posibilă parti­ciparea activă şi a întărit rolul con­ducător al clasei muncitoare in revo­luţia democrat-populară, în lupta pen­tru democratizarea ţării, pentru con­struirea socialismului. SUZANA HOMENCO MUNKA .},j j mamimmámiMii j »a#«* v <t**#*m Prima rioasfrl &ONFER&NTA Pwtft!­airatefarjiituJ rus OrtnierSnt* saluti proteîsmUn­ rus tn lupta s» « mu­a lijîkmnâmrtj p* mtmeiforii români a­i dat tot a­­fit{irret metrat și material, cu atât mas mult cu cât­­ in ui ara do alic considers fipnî — prăbușirea ţsrismu Ic­­ras va » un imbold pentru desvoHares mişcării îauacifofesH in România. S­aluta mem­ori* eroilor etottţi ia lupii, ureaaă «ratmfeă. Re?ofi4ls privitoare la ©r#aaf*are® sindicală ..Conferinţa declară centralizarea morală şi mate­riala a »indicatelor adică concentrarea lor în Uni­uni, ca sediul in Bucureşti, ca un principiu general re­­feritor la organizarea tmuncitoriior din România. Ra imuârcinează deci Comisia Generală a Sind­­­plelor din România de e spori şi sprijini formarea de Conferinţa l-a a sindicatelor muncitorilor din bu­­su­ioiu, ţinuta in zilele de jo. I si 15 August in localul CtfLililii Vix­iail'.l­a 1..... ■. Prima Conferinţă Sindicală din ţara noastră a pus bazele cen­tralizării mişcării muncitoreşti, alegînd Comisia Generală a Sindi­catelor din Romînia. Cifre şi fapte .• Ca urmare a dez­voltării economiei na­ţionale, a creşterii rîn­­durilor clasei munci­toare la oraşe şi sate, numărul membrilor de sindicat a sporit de la 1.340.000 cît a fost la sffrşitul anului 1947, la peste 2.600.000 în 1956, adică aproape de două ori. In sistemul măsu­rilor luate de partid și guvern pentru ridica­rea neîncetată a nivelu- i lui de trai al oameni­­i lor­­muncii, un loc im­­­­portant îl ocupă asigu-­­ rările sociale de stat, ale căror fonduri sunt­­ gospodărite de sindica­te, cu ajutorul unui lard* activ obștesc . Din cele 6,5 mili­arde puse de către stat la dispoziţia sindicate­lor pentru asigurările sociale în anii primu­lui cincinal, au fost a­­cordate oamenilor mun­cii ajutoare pentru in­capacitate temporară de muncă, ajutoare de ma­ternitate, pensii de bătrîneţe şi invalidita­te Pentru cel de-al doi­lea plan cincinal se pre­vede alocarea de sume sporite în vederea mă­ririi pensiilor, creșterea cu 25 la sută a numă­rului de locuri pentru tratament balneo-cli­­matic și cu 35 la sută a locurilor de odihnă față de 1955. Numai pentru anul 1956, buge­tul asigurărilor sociale prevede suma de 2.112.000.000 lei, ceea ce reprezintă o creştere de 16,4 la sută faţă de anul trecut.­­• A crescut numărul cluburilor, caselor de cultură, colţurilor roşii, iar numărul biblioteci-­­­lor este astăzi de şase ori mai mare decit în 1948. Noi talente din popor răsar la lumină. Cei peste 200.000 de membri ai formaţiuni­lor artistice de amatori ale sindicatelor contri­buie la educarea socia­listă a maselor munci­to­r­­• Ocrotirea mamei şi a copilului este urla din importantele preo­cupări ale statului de­mocrat-popular. Femeii muncitoare i se acordă azi concediu plătit 52 zile înainte şi 60 zile după naştere, ajutor bănesc şi alăptare. Numărul creşelor de pe lingă întreprinderi şi instituţii a crescut de 36 ori, iar locurile în căminele de zi au cres­cut de 43 ori faţă de anul 1944. In primul cincinal, numai prin sindicate, au fost tri­mişi în staţiunile bal­­neo-climatice 500.000 copii.­­• 300.000 de femei au intrat în producţie în anii primului cinci­nal. Numai în 1955 au fost calificate la locul de muncă 20.000 femei şi alte 20.000 au deve­nit maiştri, ingineri, tehnicieni.­­• Grija partidului şi guvernului pentru îm­bunătăţirea condiţiilor de locuit pentru oame­nii muncii se manifes­tă zi de zi, în anii celui de-al doilea cincinal 2.500.000 m. p. supra­faţă locativă va fi pusă la dispoziţia celor ce muncesc. • Relaţii frăţeşti tot m­ai strinse au fost stabilite în anii ce s-au scurs de la eli­berarea patriei noas­tre între sindicatele din tara noastră şi sindicatele din Uniu­­­nea Sovietică, R.­­s. Chineză, şi celelalte tari de democraţie popu­lară. S-au dezvoltat şi se dezvoltă permanent legăturile de prietenie dintre oamenii muncii din tara noastră cu­ muncitorii şi sindica­tele din ţările capi­taliste şi coloniale. In perioada 1948— 1955, în ţara noastră au venit în vizita, în schimb de experienţă, In concedii de odih­nă etc., delegaţii sin­dicale din 67 de ţări. In acelaşi timp, 2342 muncitori şi activişti ai sindicatelor din R.P.R., au fost In 21 de ţări. Sîmbătă 1 septembrie 1956—nr. 2758 De 35 de ani în rîndul mişcării sindicale Ce­ era de făcut? Acasă nu putea rămine in nici un caz. Părinţii erau oameni nevoiaşi, plini de datorii. După multe discuţii s-a ajuns la o singură­ concluzie: Erzsi să se anga­jeze la o întreprindere. Ea primi, fiindcă la fabrica de ciorapi „Stan­dard“ avea multe prietene. Se duse aci. Dar, vai! patronul nici vorbă s-o primească. Era prea slăbuţă, cu faţa palidă şi picioare subţiri. Erzsi începu să plingă. Rugindu-se de patron aces­ta consimţi in cele din urmă. Ciştiga 35 treiţari pe zi, din care nu putea cumpăra mai mult­ de 1 kg, piine şi niscaiva jumări. Soos Erzsi se înscrie în sindicat După ciţiva ani, se întimplă in fa­brică un eveniment care avea să-i deschidă fetei ochii asupra multor lucruri. Ciţiva muncitori mai in virstă au fost concediaţi. In semn de pro­test ceilalţi au declarat grevă Curtea fabricii s-a umplut de oameni. A fost poftit şi patronul acolo. Cînd i s-a adus la cunoştinţă motivul grevei, a privit spre mun­citori cu un aer de superioritate şi a spus: — Vă merge prea bine se vede treaba. Mîine-poi­­mtine veţi vrea să umblaţi şi în cio­rapi de mătase. Erzsi i.o în­toarse : — In definitiv noi ii fabricăm, de ce n-am avea drep­tul să-i și purtăm? Ce, numai nevasta dumitale să um­ble cu ciorapi de mătase ? Patronul se holbă la dinsa; nu se așteptase la așa răspuns. „Va plăti ea pentru asta", se gindi el. Și in­tr-adevăr, după ce a fost nevoit să reprimească pe cei concediați, i-a „izburat" pe toţi acei care, fie înainte fie in timpul grevei, „au făcut gură". Printre ei era și Erzsi. După multe căutări fata găsi de lucru la un atelier de tricotat. Aici se împrieteni repede cu o muncitoare care era membră de sindicat. Vorbind despre una, despre alta, Erzsi po­vesti păţania ei de la fabrica „Stan­dard". Noua cunoştinţă o lămuri a­­tunci ce înseamnă unitate în luptă, mişcarea organizată a muncitorilor şi cite altele la care Erzsi nici nu se gindise înainte. In curînd, cele două prietene s-au îndreptat spre sediul Uniunii Muncitorilor din Confecţii din Timişoara. Cu ce scop­ e uşor de ghi­cit: să depună o cerere de înscriere Aşa a devenit Soos Erzsi în 1921 membru de sindicat. Totodată primi cu plăcere să desfăşoare muncă sin­dicală, ocupindu-se mai cu seamă de recrutarea de noi membri. De cite ori n-a fost văzută intrind la sediul Uni­unii cu vreo muncitoare sau un mun­citor pentru a-l înscrie. O activistă destoinică Salariul pe care-l primea la atelie­rul de tricotaje a lui Hubertus fiind prea mic, Soos Erzsi se hotărî să ple­ce la o fabrică de panglici. Aici, in afară de munca istovitoare de 12 ore, continua activitatea obştească. Se ocupa de atragerea de noi membri in sindicat şi lua parte la toate acţiu­nile organizate. In curînd deveni membră a comitetului de întreprin­dere, răspunzind de munca financiară. Sarcina aceasta n-a fost chiar attt de uşoară, căci strîngerea cotizaţiilor pe teritoriul fabricii era interzisă. Tre­buiau găsiţi oamenii cînd ieşau din schimb, sau eventual, acasă. Şi Erzsi îşi ducea la bun sfirşit sarcina. Ştia prea bine ce întrebuinţări are fondul Uniunii, ciţi oameni trebuie ajutaţi din el. Prin 1926 a început, construirea căminului muncitoresc, sediul de as­tăzi al sindicatelor din Timişoara. Tot atunci s-a hotărît crearea unei biblio­teci în cadrul căminului. Dar din ce fonduri? Din contribuţia fiecărui membru de sindicat, fireşte. La fabrica de panglici, sarcina de a strînge bani i-a revenit lui Soos Erzsi. Ea stătea de vorbă cu fiecare muncitor în parte, lămuriri­du-l asupra nece­sităţii bibliotecii. Ce durere a simţit atunci cînd poliţia, după devastarea căminului munci­toresc, a ars toa­te cărţile ! Mai dureros a fost insa eveni­mentul de la 7 a­­prilie 1929. Era intr-o duminică. Delegaţii la Con­gresul sindicate­lor unitare, care se ţinuse la în­ceputul lunii a­­prilie, au hotărit înmormântarea cu toate onorurile a lui Ioan Fónagy, ucis de regimul de exterminare din închisoarea Doftana. Printre cei care făceau de gardă la catafalcul defunctului era şi Soos Erzsi. Pe la ora 3 după amiază se auziră bătăi in poartă. „Cine-o fi" ? — se­­întrebară toţi. Erau autorităţile, în­soţite de armată, care interzicind ori­ce demonstraţie, veniseră după cor­pul neînsufleţit al lui Fonagy. In că­­min se aflau, in afara delegaţilor la Congres, citeva sute de muncitori. Dar nimeni nu S-a gindit să cedeze. A A­­tunci comandantul a dat ordin sol­daţilor să tragă. Şi au tras, mai in­­tii în aer, apoi In muncitori... Cămi­nul fu devastat. Baricadele înălţate in grabă n-au putut împiedica armata de a pătrunde în sala unde era cata­falcul cu trupul lui Fónagy. Toţi cei care se aflau în cămin au fost duşi la Siguranţă şi crunt bătuţi. Asta insă n-a putut fringe voinţa de luptă a muncitorilor — nici a lui Soos Erzsi. Ea a participat activ la organi­zarea unei greve la fabrica unde­ lu­cra. Greva a durat şase săptămîni şi deşi a fost infrîntă, muncitorii au vă­zut totuşi că numai prin luptă işi pot cuceri drepturile. După grevă, Soos Erzsi fu conce­diată. Cu greu găsi din nou de lucru pentru un salariu de nimic. Dar ea continua să activeze in mişcarea mun­citorească cu acelaşi devotament cu care activase şi pînă atunci In casa ei se ţineau şedinţele ilegale ale unei celule de partid, ea lua parte la strin­ger­ea de fonduri pentru cei aflaţi in închisori, transporta şi difuza mate­rial de propagandă. Vremuri noi Victoriile epocale ale Armatei So­vietice asupra fasciştilor au adus şi eliberarea ţării noastre. Intrarea tru­pelor sovietice la Timişoara a stirnit un entuziasm de nedescris. Timp de­­citeva ore munca in fabrici a fost întreruptă, muncitorii ducindu-se să intimpine cu flori pe eliberatori La o săptămină după actul de la 23 August 1944, se restabileşte unita­tea mişcării sindicale. In vremea asta Soos Sizsi lucra la fabrica „Dura" (azi „Electrobanat"). Principala sar­cină pe care o avea era de a mobi­liza oamenii pentru sporirea produc­ţiei de elemente anodice, care erau necesara tancurilor de pe frontul antifascist. Ea ştia să însufleţească muncitorii, să le­­ arate perspectivele care se deschid in faţa ţării după război. Pentru munca excepţională depusă in interesul reconstrucţiei ţării,­ Erzsi néni, cum e numită in fabrică, a pri­mit o diplomă din partea Comisiei lo­cale a sindicatelor din Timişoara. Mi-a arătat-o fără să-şi ascundă min­­cina. Dealtfel, in anii următori a pri­mit şi alte distincţii, care sunt măr­turii ale muncii pline de abnegaţie in folosul clasei muncitoare. Precum mărturie este şi Medalia Muncii cu care a fost distinsă de către Prezi­diul Marii Adunări Naţionale. Pe lingă munca in producţie, Erzsi néni continua activitatea pe linie sin­dicală. Am in şir a făcut parte din comitetul de întreprindere al fabricii „Electrobanat", răspunzind de comi­sia de asigurări sociale. Din păcate, din cauza bolii de care suferă, medicii au pensionat-o tempo­rar, recomandindu-i multă odihnă. Ce rău ii pare lui Erzsi néni? Nu-i vorbă, acasă e plăcut dar cînd omul s-a în­văţat cu treaba la fabrică, tare greu ii vine să mai şadă fără ea. „Fără muncă, viaţa nu-i viaţă", obişnuieşte să zică Erzsi néni. Ei, dar face dinsa ce face şi mai trece din cind în cînd pe la fabrică. Se interesează de toate, parcă ar fi şi acum in comitetul de întreprindere. H. ROŞCOVICI corespondent al ziarului „Munca" pentru regiunea Timişoara

Next