Munca, septembrie 1957 (Anul 13, nr. 3062-3086)
1957-09-01 / nr. 3062
Pag. 2-a Controlul a asigurat Cu prilejul prezentării dării de seamă asupra îndeplinirii angajamentelor prevăzute în contractul colectiv pe primul semestru al acestui an, colectivul de muncă de la secţia L. 9 C.F.R.-Focşani, a trecut în revista realizările obţinute în această perioadă. Ei au constatat astfel că planul de producţie la lucrări de exploatare a fost realizat în procent de 100 la sută, productivitatea muncii a sporit pe cap de salariat cu 7,1 la sută, iar preţul de cost a fost redus cu 1 la sută, faţă de cel planificat şi cu 0,5 la sută faţă de angajamentul din contractul colectiv. Faţă de străduinţa depusă de muncitori pentru obţinerea acestor frumoase rezultate în producţie, conducerea administrativă a răspuns prin crearea unor mai bune condiţii de muncă, prin realizarea a o serie de acţiuni social-culturale prevăzute în contractul colectiv. La atelierul Focşani s-a schimbat tîmplăria modificîndu-se formatul cercevelelor pentru a se obţine lumină mai multă. S-a reparat şi amenajat baia de la Districtul L. Tecuci creîndu-se astfel posibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de igienă a lucrătorilor de la echipele de linie. Pentru asigurarea condiţiilor de cazare şi odihnă a muncitorilor, s-au reparat şi dotat toate dormitoarele cu paturi de fier, cazarmament şi lenjeria de pat necesară. La aceasta trebuie adăugat şi faptul că muncitorilor li s-au repartizat loturi individuale pe o suprafaţă de peste 6 ha. teren arabil. Personalul care contribuie la siguranţa circulaţiei a primit spre folosinţă terenurile arabile şi păşunile situate de-a lungul căii ferate. Realizarea integrală a angajamentelor din contractul colectiv al acestei unităţi prevăzute pe semestrul I îşi găseşte explicaţia în faptul că atît conducerea cît şi comitetul sindical de secţie au organizat un control temeinic asupra îndeplinirii prevederilor sale. In acest scop au fost atrase comisiile pe probleme, iar graficele afişate au arătat in fiecare zi muncitorilor stadiul de realizare a unuia sau altui angajament. Felul cum se îndeplineşte contractul colectiv a fost pus în dezbaterea colectivului de muncă. La distincte această analiză s-a făcut lunar, iar pe secţie trimestrial. Deşi cei prezenţi la această adunare generală au apreciat activitatea pozitivă a conducerii secţiei şi a comitetului de secţie, ei nu au trecut cu vederea o serie de lipsuri. Astfel în problema inovaţiilor organele de conducere sindicale şi administrative nu au îndrumat suficient cabinetul tehnic, fapt care a frînat buna desfăşurare a muncii inovatorilor. Aşa se explică că pe acest semestru unitatea a avut o singură inovaţie aprobată şi premiată, deşi numeroşi muncitori succesul s-au preocupat în acest domeniu. De altfel pentru remedierea acestei situaţii s-au şi luat măsuri în scopul activizării cabinetului tehnic şi acordării ajutorului tehnic muncitorilor inovatori. Interesul deosebit pentru felul cum decurge activitatea unităţii, ajutorul tovărăşesc dat de muncitori conducătorilor lor, s-au manifestat nu numai în criticarea unor lipsuri ale acestora, dar şi prin aceea că ei au făcut o serie de propuneri pentru îmbunătăţirea muncii de viitor. De pildă, cantonierul Ştefan Trifan a propus schimbarea amplasamentului actual pentru cabina de serviciu, întrucît amplasamentul stabilit nu satisface cerinţele serviciului. Picherul Iulian Poenaru de la Districtul L. 7 Odobeşti a cerut ca aprovizionarea cu materiale să se facă la termenele planificate, iar descărcarea lor să se facă la punctele de lucrări Prezentarea în faţa muncitorilor de la această unitate a dării de seamă asupra îndeplinirii angajamentelor prevăzute în contractul colectiv pe primul semestru, a constituit nu numai un puternic prilej de analiză a activităţii dar şi de atragere a muncitorilor la conducerea producţiei, la rezolvarea problemelor lor de muncă şi de trai. H. Boicu şi V. Săfdiuc corespondenţi voluntari i ▲ Filmele săptămînii „O VARĂ NEOBIŞNUITĂ“ In monografia sa despre Konstantin Fedin, B. Brainina scrie la un moment dat că dacă ar trebui să se dea romanului „O vară neobişnuită“ un al titlu, cel naşi potrivit ar fi, desigur, „Cartea despre popor şi partid“. Intr-adevăr, aceste cîteva cuvinte exprimă cel mai concludent cu putinţă esenţa celei de a doua părţi a trilogiei (primul Volum este intitulat „Primele bucurii“) care constituie punctul culminant al creaţiei marelui scriitor sovietic K. Fedin. Eroul acestei trilogii, Kiril Izvekov, care se dezvoltă în anii premergători revoluţiei din Octombrie şi se maturizează în zilele revoluţiei şi ale războiului civil, este una dintre cele mai izbutite figuri de revoluţionari din literatura sovietică deoarece autorul demonstrează prin intermediul lui „un adevăr simplu, adesea ignorat, că măreţia faptului eroic nu poate fi redată veridic dacă nu se pune în lumină frumuseţea şi complexitatea lumii interioare a omului care săvîrşeşte actul“. Kiril Izvekov, ca reprezentant al tinerei generaţii de revoluţionari bolşevici, înmănunchind admirabile calităţi de om şi de luptător, a fost îndrăgit de miile de cititori ai romanului din multe ţări ale lumii. Despre popularitatea de care acest erou se bucură în rîndurile cititorilor din ţara noastră, edificator este faptul că la consfătuirea pe care în 1950 K Fedin a avut-o cu cititorii săi din Romînia, toţi participanţii îi cereau cu mare interes cît mai multe amănunte despre Kiril ca şi cum ei ar fi existat în realitate şi le-ar fi fost prieten apropiat. Iată de ce reîntîlnirea cu Kiril Izvekov pe ecran a fost aşteptată cu interes şi nerăbdare. In filmul „Primele bucurii“ (ecranizarea primei părţi a trilogiei) regăsirea eroului atît de îndrăgit a provocat unele decepţii deoarece creatorii versiunii cinematografice dovedeau o oarecare nesiguranţă şi uneori o insuficientă adîncire a bogatului conţinut de idei al romanului. Ecranizarea celei de a doua părţi, respectiv filmul „O vară neobişnuita“ este calitativ superior celuilalt şi se apropie mult mai mult de valoarea romanului. Tînărul regizor Vladimir Basov, creator al unui alt valoros film despre războiul civil „Căderea emiratului“, şi-a dovedit şi de data aceasta capacitatea de a reda cinematografic atmosfera specifică a acelor ani de mari încleştări şi frămîntări. Cele mai izbutite secvenţe din film sînt tocmai acelea (scena din gara Saratov, contraatacul bolşevicilor, reprezentaţia „Intrigă şi iubire" în faţa ostaşilor din Armata Roşie, moartea lui Dibici) în care uneori prin mijloace de mare simplitate sunt sugerate starea de spirit a oamenilor din acea vreme, curajul şi puterea de sacrificiu a comuniştilor, sau frumuseţea zilelor ce vor veni, dobîndită prin lupta lor eroică. Părăsind sala in care rulează noul film polonez „Ei iubeau viaţa“ („Canalul“) am privit cu atenţie chipurile oamenilor din jur. Rar mi-a fost dat să văd o atît de profundă emoţie zugrăvită pe feţe aşa de deosebite una de cealaltă. Şi in locul zgomotoaselor comentarii care inevitabil se încing intre spectatorii unui film, domnea o tăcere neobişnuită. Oamenii plecau fiecare spre treburile lor profund zguduiţi de tragedia la care au participat două ore, purtind fără îndoială în gînd o hotărire pe care fiecare ar fi putut-o exprima clar : „Aşa ceva nu trebuie să se mai repete“. Am înţeles atunci că mai presus de toate calităţile pe care acest film polonez le are din punct de vedere artistic sau tehnic, ceea ce impresionează atît de puternic pe oricare dintre spectatori este vibrantul lui mesaj uman, strigătul Prin sobrietatea mijloacelor sale de expresie, prin jocul său interiorizat, tînărul actor Viktor Korsunov, interpretul lui Kiril Izvekov, a reuşit să redea convingător însuşirile de luptător ale eroului. Datorită însă felului în care a fost concepută dramaturgia filmului de către scenaristul Aleksei Kapler şi prin faptul că regizorul a urmărit oarecum unilateral dezvoltarea tînărului revoluţionar, complexitatea caracterului acestuia este oarecum ştirbită. Deosebita sensibilitate a lui Kiril care se impune îndeosebi în relaţiile sale cu Dibici şi mama sa, frumuseţea şi puterea sentimentelor lui pentru Anocika sunt abia schiţate în film, în aşa fel incitai în permanenţă supărătoarea impresie că realizatorii filmului au răpit din bogăţia sufletească a personajului central, în virtutea unor motive care nu sunt deloc clare. In schimb, datorită mai ales admirabilei interpretări a lui Vladimir Emeleanov, Piotr Petrovici Rogozin, reprezentantul vechii generaţii de luptători este o prezenţă impresionantă. Sînt scene în care doar prin adîncimea privirii actorul reuşeşte să dezvăluie o multitudine de sentimente ce par gata să izbucnească de sub veşmîntul sobru, reţinut, cu care apare în faţa semenilor săi acest comunist greu încercat de viaţă. Tînărul actor Iuri Iacovlev este un locotenent Dibici plin de sensibilitate, răscolitor ce răsună parcă din fiecare imagine a filmului „Nu uitaţi!... Ţineţi minte!...“ Încă de la început aparatul de filmat se plimbă lent, obsedant de lent asupra unui peisaj aparent lipsit de interes, dar maniera aceasta de a mişca aparatul este anume folosită pentru a imprima parcă în mintea spectatorului fiecare amănunt al decorului: ruine, o cruce făcută din două beţe, hîrtii pe care le mină vîntul, un scaun, ţămlări dintr-o uşă, din nou ruine, din nou o cruce, o cască... Există în această secvenţă anterioară întregii acţiuni, un zguduitor avertisment. Apoi, încep să treacă prin acest decor oamenii. Pe fiecare vocea comentatorului îl însoţeşte doar cu cîteva cuvinte. Şi aceste cuvinte închid în ele biografiile acestor oameni care peste o zi sau două vor muri. O ştie comandantul companiei — care supravieţuise prin atunci înăbuşirii marcînd cu deosebită fineţe etapele transformării eroului său, drumul lui spre înţelegere, dăruirea lui cu trup şi suflet cauzei revoluţiei. Cele două femei pe care le iubeşte Kiril Izvekov, Liza şi Anocika, interpretate respectiv de Tatiana Koniuhova şi Roza Makagonova au fost create de autorul romanului în izbitor contrast. Prima îl trădează, nu are putere să-l aştepte, cealaltă îl iubeşte cu tot avîntul tinereţii ei. Alegerea celor două actriţe care reuşesc să reprezinte cu multă pricepere deosebirea fundamentală dintre cele două eroine, slăbiciunea uneia şi spontaneitatea cuceritoare a celeilalte, poate fi adăugată meritelor tînărului regizor Vladimir Basov. Filmul „O vară neobişnuită“ reuşeşte să prezinte, uneori emoţionant şi convingător, oameni şi fapte din anii glorioşi ai războiului civil. Dar nu ne putem împiedica să nu ne manifestăm regretul pentru faptul că sînt multe, foarte multe lucruri din admirabilul roman al lui Konstantin Fedin pe care filmul, oricît de izbutit ar fi el, nu le poate reda. De aceea părăsind sala simţi dorinţa imperioasă de-a răsfoi din nou şi imediat paginile cărţii pentru a vedea cu ochii minţii ceea ce imaginile cinematografice nu au reuşit să transmită pe deplin insurecţiei armate din Varşovia — o ştiu probabil toţi. Dar pe nici unul din chipurile lor nu se vede asta. Aceşti băieţi şi cele două fete, compania locotenentului Zadra, veniţi din medii diferite, erau puternic uniţi de o cumplită ură împotriva fascismului, a cotropitorilor patriei lor. Şi în numele acestei neîmpăcate uri, luptau pentru viaţă... Căci dacă locotenentul Zadra acceptă să intre in canal împreună cu compania sa, in momentul in care fuseseră încercuiţi de fascişti, cunoscînd grozăvia unei asemenea acţiuni, o face numai fiindcă exista o minimă speranţă că va putea salva viaţa acestor oameni a căror comandă ii fusese încredinţată. Filmul ,„Ei iubeau viaţa“ este aparent lipsit de acţiune. Este o relatare, a felului in care un grup de luptători antifascişti încearcă să traverseze Varşovia prin canalul ei subteran. Dar el este construit de asemenea manieră — fi pur fi simplu nu ftii cui să-i adresezi mai întii elogii, scenaristului, regizorului Andrzej IVaida sau excelenţilor actori Tadeusz Janczar, Mieczyslaw Glinski, Tereza Izewska, Stanislaw Mikulski şi alţii — încît acţiunea se desfăşoară în lumea sufletească a fiecăruia dintre eroi. Şi ne este astfel zugrăvită o galerie de caractere de o profunzime rar întîlnită în cinematografie. Nu al fiecăruia dintre ostafii companiei, doar al cîtorva dintre ei, suficient însă pentru a-i cunoaşte, prin intermediul lor, pe toţi. Fiecare om este surprins exact în ceea ce-l caracterizează, în evoluţia lui sufletească există o logică uluitoare. Ai în permanenţă senzaţia că creatorul acestui film n-a avut la îndemînă decit un vîrf de creion cu care a tras numai acele linii, strict necesare, pentru ca el să nu se tocească pînă ce va zugrăvi întregul tablou. Locotenentul Zadra cînd iese din canal fi constată că datorită lefitații sergentului Kuba, oamenii lui pieriseră, îl împufcă pe trădător fi apoi, privind năucit in jur, rosteşte de cîteva ori la rînd : „Compania mea“, pentru ca după ce respiră odată adine aerul curat şi priveşte cu tristeţe cerul, să coboare din nou în canal cu liniştea omului care nici o secundă nu s-a gindit că ar putea proceda altfel, lată în cîteva linii, caracterul comandantului Zadra. Oricite cuvinte am folosi noi, ele n-ar putea explica mai amănunţit ce fel de om era Zadra, ca această scurtă secvenţă de film în care se rostesc două cuvinte. Cînd Halinka ascultă mărturisirea locotenentului Madry, prima fi singura ei dragoste, alături de care rezistase tuturor greutăţilor, fi află că el a minţit-o ascunzîndu-i că are o soţie fi un copil fata spune doar „Închide ochii“ apoi se aude o împuşcătură şi apare in prim plan chipul ei pe care se prelinge o şuviţă de singe, lată o zguduitoare tragedie sugerată doar prin câteva elemente. In conturarea fiecărui caracter, a sublocotenentului Korab şi a iubitei lui Stokrotka, a puşcaşului Smukly, creatorii au folosit aceeaşi economie de mijloace, dovedind o excepţională capacitate de a alege elementul esenţial. Cu toate că toţi eroii acestui film mor, cu toate că întreaga atmosferă este înăbuşitor de apăsătoare, in el există ca un curent subteran, un optimism şi o încredere în viaţă, un suflu eroic care-l ridică pînă la culmile unui imn închinat vieţii şi oamenilor. Parafrazînd cuvintele încercatului luptător comunist Iulius Fucik s-ar putea spune că eroii acestui film strigă tuturor celor care prin intermediul lui le cunosc tragedia: „Oameni, noi v-am iubit şi am iubit viaţa. Veghinţi!" LUCIA BOGDAN Scenă din filmul „O vară neobişnuită" Scenă din filmul „Ei iubeau viaţa“ („Canalul“) Contractul colactiv sub centrului muncitorilor şi funcţionarilor Cerinţa oamenilor: îmbunătăţirea muncii cultural-educative Turnătorul Vasile Voicu, a fost primul care a luat cuvîntul pe marginea dării de seamă asupra îndeplinirii prevederilor contractului colectiv pe primul semestru al anului. El s-a oprit mai mult asupra activităţii cultural-educatve desfăşurată in uzina lor, „Armătură" din^ Capitală. — S-a arătat în darea de, seamă —a spus e!—că colţul roşu nu e frecventat. De fapt nici n-are cum să fie, pentru că la uşa lui te întîmpină mereu un lacăt mare. Cînd mergem după cărţi ne uităm unul la altul şi coborîm scările înapoi dezamăgiţi şi cu mina goală. Comitetul de întreprindere se mulţumeşte să se plîngă de lipsa „elementelor“ pentru munca artistică, dar nu face nimic concret pentru atragerea muncitorilor. Oamen care doresc să activeze pe tărîm cultural sunt destui, dar nu sînt mobilizaţi, nu sînt sprijiniţi. Şi tovarăşul Voicu şi alţi muncitori şi funcţionari, care au luat cuvîntul în adunarea generală, au spus că în domeniul producţiei au fost ajutaţi să-şi supraîndeplinească angajamentele luate. Ei au tras însă la răspundere cu toată tăria comitetul de întreprindere şi conducerea administrativă pentru o serie de deficienţe şi mai ales pentru că nu s-au preocupat îndeajuns de organizarea unei activităţi culturale pe măsura nevoilor lor. Comitetul a scăpat din vedere că atragerea masei de muncitori la activitatea culturală are ca urmare formarea la aceştia a unor deprinderi şi preocupări plăcute, educarea lor în spirit socialist. Lipsa unei asemenea activităţi s-a putut observa în comportarea unor muncitori. Vom da cîteva exemple edificatoare. In general, muncitorii din această uzină ciştigă bine. Mulţi dintre ei realizează lunar 1000- 1500 şi chiar mai mult. Sunt unii totuşi, aşa cum este lăcătuşul Stoian Radu de la modelărie metal, care îşi risipeşte cu uşurinţă cîştigul şi ca urmare ei şi famiile lor au de suferit. Sau, la secţia turnătorie, o parte din muncitori sunt mai noi. Totuşi, după cum arăta tov. Aurel Ghidoş, ajutorul tovărăşesc nu se face simţit aşa după cum ar fi firesc. Dimpotrivă, la unii, ca turnătorii Nicolae Sudea şi Nicolae Ionescu, se constată un oarecare egoism, tendinţa de a-şi satisface interesele în dauna altora. De pildă, dacă un muncitor nu are nevoie astăzi de anumite forme, ei nu vor să le cedeze celor cărora le sunt necesare în ziua respectivă. Sau sunt unii care nu înţeleg să se ajute reciproc la umplerea formelor, deşi asta este și în propriul lor interes. Lipsurile in activitatea cultural-educativă se datoresc în parte faptului că cele mai multe din prevederile cu caracter cultural din contractul colectiv n-au fost realizate. Era prevăzut, de exemplu ca pînă la 30 mai 1957 suma de 20.000 Iei să fie folosită pentru procurarea de materiale necesare înzestrari colţului roşu, dar nici pînă acum nu s-a făcut aceasta. Tot în contractul colectiv era prevăzut ca la colţul roşu sa se organizeze întîlniri între muncitorii inovatori şi fruntaşi, prevedere care nici ea n-a căpătat viaţă deşi necestatea unor asemenea intîlniri este evidentă, dacă ne-am gîndî numai la aspectele din secţia turnătorie arătate în parte mai sus. Comitetul de întreprindere îşi mai luase angajamentul să organizeze spectacole în cinstea fruntaşilor şi să mărească numărul de cititori la bibliotecă şi de abonamente la ziare. Dar nici acestea, ca şi angajamentul de a se mări numărul participanţilor la activitatea artistică cu 40 (acum nu mai sunt de loc) nu a fost realizat. Pe bună dreptate tov. Nicolae Mălăncioiu şi alţi vorbitori s-au arătat nemulţumit de răspunsul „Nu avem elemente“ dat de preşedintele comitetului de întreprindere, tovarăşa Elena Paraschiv, la întrebările puse în legătură cu activitatea echipelor artistice. Muncitorii ştiu că în fabrică sunt mulţi tineri doritori să activeze pe acest tărîm. Ei ar fi dorit să cunoască de ce conducerea şi comitetul de întreprindere nu au ţinut şedinţele lunare pentru analizarea felului în care se îndeplinesc prevederile contractului colectiv, şi de ce tovarăşul Vasile Ivaşcu, responsabilul comisiei culturale s-a ocupat anul acesta atît de puţin de munca culturală, el care anul trecut, deşi era numai membru in comisie, a fost promotorul principal al ei ? Dar, toate au o explicaţie. După cum bine au apreciat unii vorbitori, printre care tovarăşii Gh. Nae şi N. Mălăncioiu, unul sau doi tovarăşi nu pot conduce întreaga muncă sindicală. Aşa fiind, este firesc ca tovarăşa preşedintă să-şi irosească timpul cu rezolvarea lucrurilor mărunte de fiecare zi, şi să piardă perspectiva muncii, să-i scape din mină controlul asupra celor mai importante laturi ale activităţii sindicale. Tovarăşul Petre Cionoiu, locţiitor de preşedinte, cu care urma în primul rînd să conlucreze tovarăşa Elena Paraschiv, încă de la alegerea sa în comitet, dintr-un sentiment de orgoliu (înainte fusese o perioadă preşedintele comitetului de întreprindere) a declarat textual că nu va munci. Şi, ce-i drept, s-a ţinut de cuvînt. Atitudinea sa a influenţat negativ şi pe alţi membri ai comitetului. Pe de altă carte tovarăşa preşedinte nu a ştiut să-şi apropie membrii comitetului şi mai ales nu a ştiut să dea muncii un caracter organizat. Lipsa controlului a făcut de asemenea ca activitatea unor membri să lîncezească. La sfîrşitul şedinţei, adunarea generală a aprobat proiectul de măsuri, înfăptuirea acestuia va depinde de felul cum va munci organizaţia sindicală. De aceea, e necesar să se înceapă pri organizarea muncii comitetului de întreprindere de aici, prin activizarea comisiilor pe probleme, prin orientarea activităţii sale spre rezolvarea problemelor fundamentale ale muncii şi vieţii membrilor de sidicat. Pentru asta e nevoie şi de intervenţia comitetului orăşenesc al Sindicatului muncitorilor din metalurgie și electricitate care nu se poate lăuda pînă acum că a ajutat cu adevărat acest comitet de întreprindere. P. PRUŞAN MANCS Un nou spital In Moreni a apărut o clădire nouă. Pe frontispiciu o firmă simplă : SPITAL. Construit din fondurile Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei îl deserveşte pe petrolişti şi membrii lor de familie. Noul edificiu înzestrat cu instrumente şi aparataj modern este deservit de personal medical cu o înaltă calificare. Capacitatea spitalului este de 130 paturi, avînd în plus săli spaţioase de mese şi un bloc alimentar legat de spital printr-un culoar-tunel, astfel că se evită circulaţia personalului prin curte cu cele trebuincioase spitalului. S-au alocat fonduri pentru amenajarea unui parc în jurul noului spital. De asemenea, pentru ca bolnavilor sa nu le lipsească teatrul, filmul şi muzica se vor instala un televizor şi un aparat mic de proiecţie. Text: GIGI ILINCA Foto : GAVRIL OŞANU corespondenţi voluntari Rînduri din staţiunile de odihnă Dreptul la odihnă, cucerire importantă a poporului nostru este înscris în legea vieţii noastre noi. Constituţia R.P.R. La capitolul odihnă, statul nostru a făcut în ultimii 8 ani, investiţii în valoare de peste 95.000.000 lei, iar pentru transport, hrană, cazare, reparaţii capitale, s-au cheltuit în aceeaşi perioadă, 1.191.856.000 lei. Din an în an creşte numărul oamenilor muncii care sunt trimişi în diferite staţiuni. Numai de la uzinele „Oţelul Roşu“, ne informează tov. Radu Romulus, în vara aceasta au fost trimişi la casele de odihnă ale C.C.S. peste 250 de muncitori, funcţionari şi ingineri. In plus comitetul sindical a amenajat, cu bani din fondul întreprinderii la Vasile Roaită, trei corturi cu o capacitate de 12 locuri pe serie. Printe cei care şi-au petrecut concediul de odihnă la Tuşnad, Borsec, Vasile Roaită se numără şi laminatorii Milenie Iura, Dumitru Ştirban, primtopitorul Ştefan Tomaştek, primlaminatorul Ilie Bălănescu etc. Mamaia, unde vin în fiecare vară sute de oameni din diferite colţuri ale ţării să-şi caute sănătatea, oferă anul acesta condiţii mai bune de odihnă şi tratament. Iată ce ne-a scris despre aceasta Gheorghe Zorici: „Plaja, spre deosebire de anii trecuţi, este bine îngrijită. Clubul, reamenajat, oferă vizitatorilor posibilităţi minunate pentru distracţii“. In vara aceasta îşi vor petrece concediul la Mamaia cu 150 mai mulţi oameni ai muncii. Aceasta datorită lărgirii capacităţii de cazare a unor vile. De la corespondentul Paul Axente aflăm că şi la Olăneşti este în curs de amenajare o sală de spectacole şi un club cu o capacitate mai mare decît cel existent. Vilele C.C.S. din Vatra Dornei, ne informează tovarășul Ion Tighiliu din Focșani, au fost înzestrate anul acesta cu mobilier nou pentru care s-a cheltuit peste 120.000 lei. La pavilionul 4 s-a construit un rezervor pentru apă potabilă. Vilele au fost reamenajate. Mai mult de 150.000 lei s-au cheltuit pentru vopsit şi zugrăvit. O mare parte din cei veniţi în staţiuni fac şi diferite tratamente medicale. Atît celor veniţi prin C.C.S., cit şi cetăţenilor care se tratează în mod ambulatoriu la Vatra Dornei — pentru afecţiuni cardiace, boală hipertensivă şi dureri reumatice — ne scrie acelaşi corespondent, li s-au creat condiţii foarte bune. In anul acesta, de exemplu, s-a introdus pentru tratarea durerilor reumatice, nămolul din Poiana Stampii, nămol de calitate superioară celui care se întrebuinţa pînă acum. S-au introdus compresele cu parafină şi aplicarea curei de teren, sub directa supraveghere a medicilor. Pentru bolile care necesită un tratament prin gimnastică s-au procurat aparatele necesare cu care a fost dotată o sală ce va servi numai în acest scop. ★ In aceste zile sosesc la redacţie zeci de asemenea scrisori la corespondenţii şi cititorii noştri aflaţi la odihnă în staţiunile balneo-olimptice. Sînt rînduri emoţionante care exprimă recunoştinţa oamenilor muncii faţă de regimul nostru, sînt rînduri care arată hotărîrea lor de a munci cu forţe înzecite cînd se vor întoarce la locul de muncă. M. C Duminică 1 septembrie 1957 — nr. 805? Pe teme actuale Pentru reducerea pierderilor de ţiţei Călătorul pe văile rîurilor ce brăzdează plaiurile bazinului petrolifer al regiunii Ploeşti, se miră cum,de apele înguste ale Prahovei, Ialomiţei, Cricovului sau Teleajenului sînt acoperite uneori de ţiţei, tiţei ce se scurge spre vale, adunîndu-se în pături groase prin viroage mai adăpostite.De felul cum a ajuns acest ţiţei pe apă, de ceea ce reprezintă el şi de cum se poate preîntîmpina pierderea lui, ne vom ocupa în rîndurile următoare, socotind că este vorba de o problemă deosebit de importantă pentru industria petroliferă a regiunii Ploeşti (probleme similare pot exista şi în celelalte bazine petrolifere). Cum şi unde au foc ele Volumul mare de pierderi se datoreşte, între altele, curgerilor de ţiţei. De la gura puţului pînă la locul de depozitare pentru tratare, ţiţeiul trece printr-o reţea întreagă de conducte. Insă datorită neetanşeităţii între tuburile conductelor, pe la garnituri au loc scurgeri. Uneori neimportante — „ia, o picătură, ce-i mare lucrul“. Dar aceste picături adunate la un loc fac cantităţi mari. Nereparînd la timp, reţeaua, locurile de scurgere se măresc şi pînă la venirea echipei, se ajunge la sute de litri. Asemenea cazuri întilnim la locurile de muncă ale unor brigăzi din schelele Boldeşti, Tîrgovişte, Moreni ş.a.m.d. In afară de pierderile aşa-zise „mărunte“, cauzate de neetanşeitatea reţelei, însemnate cantităţi de ţiţei se pierd cu ocazia operaţiunilor de repunere în producţie a sondelor (intervenţii, schimbări de sisteme, pistonaj etc.). Anul trecut, de pildă, s-au consumat la aceste operaţii fără a fi recuperate nici măcar în parte, 13.728 tone ţiţei. Evaporarea fracţiunilor uşoare de ţiţei este o altă cauză. După cum se ştie, de la o temperatură în sus ţiţeiul se descompune. Fracţiunile uşoare dintr-însul evaporîndu-se, reduc simţitor procentul de produse albe ce trebuie obţinute prin prelucrarea lui. Acest fenomen se întîmplă îndeosebi la parcurile de rezervoare din schele şi la depozitele centrale, în timpul pompării şi desalinării ţiţeiului. Procentajul acestor pierderi este greu de stabilit, însă la depozitele de ţiţei unde se face şi desalinarea, el poate fi apreciat. Astfel, în perioada 1 ianuarie- 1 iulie 1957 s-au constatat că pierderile prin evaporarea fracţiunilor uşoare sunt echivalente cu o producţie medie lunară de 4.470 tone. Antrenarea de ţiţei în scurgeri duce şi ea la pierderi mari, înainte ca ţiţeiul să fie tratat pentru a fi pompat spre rafinării, în parcuri şi la depozitele centrale de ţiţei se execută operaţia de scurgere a apei ce se lasă pe fundul rezervorului. Felul cum este supravegheată scurgerea apei, prin smpla observare vizuală a culorii, creează impresia falsă că în apă nu se mai găseşte ţiţei. Arralizele dovedesc însă că, în apa reziduală se mai află un procent însemnat de ţiţei sub formă de emulsie. Acestea sunt citeva din principalele cauze ale pierderilor de ţiţei în schelele petrolifere ale reginii Ploeşti. Cum pot fi ele preîntîmpinate sau reduse Nu se poate spune că nu s-a făcut nimic în scopul micşorării volumului de pierderi de ţiţei. Cu toate acestea trebuie însă luate de urgenţă o serie de măsuri. In primul rînd, e vorba de asigurarea unei cit mai bune etanşeităţi, completată cu măsuri de întreţinere a reţelei de conducte prin care ţiţeiul e transportat în schele şi apoi la rafinării. Acesta este aspectul tehnic al problemei. Insă mare lucru nu se va face pînă cînd nu va fi combătută şi lichidată neglijenţa de care dau dovadă lucrătorii de la intreţiţiere. Acolo unde lingă sonde, separatoare, se află mici batale, lăzi, găleţi în care se adună ţiţeiul de la operaţiunile de intervenţie sau cel care se scurge în timpul reparării liniei, pierderile sunt neînsemnate. Recuperind pziliere numai câte un litru de ţiţei la fiecare sondă (ce mare lucru e 1 litru) pe regiune s-ar recupera tone întregi. Tone întregi s-ar recupera şi dacă batalele existente pentru colectarea ţiţeiului scăpat ar fi golite la t mp. Lăsate să se umple, se întîmplă ca pe vreme, de ploaie ţiţeiul să ia drumul pe şanţuri spre cursurile de apă. Şi pierderile fracţiunilor uşoare din ţiţei ar putea fi micşorate dacă s-ar realiza o temperatură optimă în momentul cînd ţiţeiul este pompat spre rafinării, folosindu-se pentru determinarea acestei temperaturi aparate de măsurat şi nu mijloace rudimentare (operatorii apreciază temperatura cu mina nu cu termometrul). Apoi, la toate depozitele centrale de ţiţei trebuie asigurată etanşarea perfectă a rezervoarelor, iar pentru aspirarea fracţiunilor uşoare trebuie folosite compresoare. Acest lucru este posibil. Ne-o dovedeşte experenţa schelei Boldeşti şi, în parte, a schelelor Băicoi şi Urlaţi. Direcţia Generală Extracţie - Foraj, cît şi Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei, au făcut prea puţin in domeniul recuperării pierderilor de ţiţei. Asta se vede din însuşi faptul că pină la şedinţa ce a avut loc recent la Comitetul regional de partid Ploeşti, Direcţia Generală şi Ministerul n-au pus în discuţia petroliştilor această problemă atît de importantă. Pentru reducerea pierderilor de ţiţei, organele amintite trebuie să includă în planul lor de lucru rezolvarea şi aplicarea propunerilor ce au venit şi vor veni din schele. De asemenea organele sindicale, începind cu grupa sindicală şi sfîrşind cu CC. al Sindicatului muncitorilor din petrol, chimia şi gaz metan, trebuie să desfăşoare o largă muncă politico-organizatorică in rîndurile membrilor de sindicat, în vederea creării unei opinii de masă în această direcţie. In consfătuirile de producţie, în adunările generale, una din problemele puse in discuţie să fie aceea a micşorării pierderilor de ţiţei. Prin conferinţe, lecţii şi convorbiri cu caracter economic să se explice sondorilor, maiştrilor, brigadierilor, precum şi tuturor lucrătorilor din schelă, importanţa recuperării şi limitării pierderilor de ţiţei, pornindu-se de la cunoscutul proverb : „Picătură cu picătură se face balta mare". In perioada de experimentare a măsurilor de îmbunătăţire a sistemului de salarizare, organele sindicele şi administrative din schele ar putea să studieze şi să pună în discuţia maselor, forma de cointeresare materială a celor care se străduiesc să recupereze pierderile, propunînd totodată aspre sancţiuni pentru cei care nu respectă disciplina în muncă, termenele de control tehnic a instalaţiilor, lăsând astfel să se irosească cantităţi însemnate de ţiţei. Făcînd din problema recuperării şi reducerii la minirrmm a pierderilor de ţiţei un indee de plan, un obiectiv al întrecerii socialiste,, petroliştii regiunii Ploeşti vor putea da patriei şi mai multe tone de tiţei de bună calitate şi la un preţ de cost redus, L. BĂRBIERI şi M. COLEŞIU corespondenţi ai ziarului „Munca“ pentru regiunea Ploeşti