Munca, septembrie 1957 (Anul 13, nr. 3062-3086)

1957-09-01 / nr. 3062

Pag. 2-a Controlul a asigurat Cu­ prilejul prezentării dării de seamă asupra îndeplinirii angaja­mentelor prevăzute în contractul co­lectiv pe primul semestru al acestui an, colectivul de muncă de la secţia L. 9 C.F.R.-Focşani, a trecut în re­vista realizările obţinute în această perioadă. Ei au constatat astfel că planul de producţie la lucrări de ex­ploatare­ a fost realizat în procent de 100 la sută, productivitatea muncii a sporit pe cap de salariat cu 7,1 la sută, iar preţul de cost a fost redus cu 1 la sută, faţă de cel planificat şi cu 0,5 la sută faţă de angajamentul din contractul colectiv. Faţă de străduinţa depusă de mun­citori pentru obţinerea acestor fru­moase rezultate în producţie, condu­cerea administrativă a răspuns prin crearea unor mai bune condiţii de muncă, prin realizarea a o serie de acţiuni social-culturale prevăzute în contractul colectiv. La atelierul Foc­şani s-a schimbat tîmplăria modifi­­cîndu-se formatul cercevelelor pentru a se obţine lumină mai multă. S-a reparat şi amenajat baia de la Dis­­trictul L.­­ Tecuci creîndu-se astfel posibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de igienă a lucrătorilor de la echi­pele de linie. Pentru asigurarea con­diţiilor de cazare şi odihnă a munci­torilor, s-au reparat şi dotat toate dormitoarele cu paturi de fier, cazar­­mament şi lenjeria de pat necesară. La aceasta trebuie adăugat şi faptul că­ muncitorilor li s-au repartizat lo­turi individuale pe o suprafaţă de peste 6 ha. teren arabil. Personalul­ care contribuie la siguranţa circula­ţiei a primit spre folosinţă terenurile arabile şi păşunile situate de-a lungul căii ferate. Realizarea integrală a angajamen­telor din contractul colectiv al acestei unităţi prevăzute pe semestrul I îşi găseşte explicaţia în faptul că atît conducerea cît şi comitetul sindical de secţie au organizat un control temeinic asupra îndeplinirii prevede­rilor sale. In acest scop au fost a­­trase comisiile pe probleme, iar gra­ficele afişate au arătat in fiecare zi muncitorilor stadiul de realizare a unuia sau altui angajament. Felul cum se îndeplineşte contractul colec­tiv a fost pus în dezbaterea colectivu­lui de muncă. La distincte această analiză s-a făcut lunar, iar pe secţie trimestrial. Deşi cei prezenţi la această adu­nare generală au apreciat activitatea pozitivă a conducerii secţiei şi a co­mitetului de secţie, ei nu au trecut cu vederea o serie de lipsuri. Astfel în problema inovaţiilor organele de conducere sindicale şi administrative nu au îndrumat suficient cabinetul tehnic, fapt care a frînat buna desfă­şurare a muncii inovatorilor. Aşa se explică că pe acest semestru unitatea a avut o singură inovaţie aprobată şi premiată, deşi numeroşi muncitori succesul s-au preocupat în acest domeniu. De altfel pentru remedierea acestei si­tuaţii s-au şi luat măsuri în scopul activizării cabinetului tehnic şi acor­dării ajutorului tehnic muncitorilor inovatori. Interesul deosebit pentru felul cum decurge activitatea unităţii, ajutorul tovărăşesc dat de muncitori conducă­torilor lor, s-au manifestat nu numai în criticarea unor lipsuri ale ace­stora, dar şi prin aceea că ei au fă­cut o serie de propuneri pentru îmbu­nătăţirea muncii de viitor. De pildă, cantonierul Ştefan Trifan a propus schimbarea amplasamentului actual pentru cabina de serviciu, întrucît amplasamentul stabilit nu satisface cerinţele serviciului. Picherul Iulian Poenaru de la Districtul L. 7 Odo­­beşti a cerut ca aprovizionarea cu materiale să se facă la termenele pla­nificate, iar descărcarea lor să se facă la punctele de lucrări Prezentarea în faţa muncitorilor de la această unitate a dării de seamă asupra îndeplinirii angajamentelor prevăzute în contractul colectiv pe primul semestru, a constituit nu nu­mai un puternic prilej de analiză a activităţii dar şi de atragere a mun­citorilor la conducerea producţiei, la rezolvarea problemelor lor de muncă şi de trai. H. Boicu şi V. Săfdiuc corespondenţi voluntari i ▲ Filmele săptămînii „O VARĂ NEOBIŞNUITĂ“ In monografia sa despre Konstan­tin Fedin, B. Brainina scrie la un mo­ment dat că dacă ar trebui să se dea romanului „O vară neobişnuită“ un al titlu, cel naşi potrivit ar fi, desigur, „Cartea despre popor şi partid“. In­tr-adevăr, aceste cîteva cuvinte expri­mă cel mai concludent cu putinţă e­­senţa celei de a doua părţi a trilo­giei (primul Volum este intitulat „Primele bucurii“) care constituie punctul culminant al creaţiei marelui scriitor sovietic K. Fedin. Eroul aces­tei trilogii, Kiril Izvekov, care se dez­voltă în anii premergători revoluţiei din Octombrie şi se maturizează în zilele revoluţiei şi ale războiului ci­vil, este una dintre cele mai izbutite figuri de revoluţionari din literatura sovietică deoarece autorul demons­trează prin intermediul lui „un ade­văr simplu, adesea ignorat, că măre­ţia faptului eroic nu poate fi redată veridic dacă nu se pune în lumină frumuseţea şi complexitatea lumii in­terioare a omului care săvîrşeşte ac­tul“. Kiril Izvekov, ca reprezentant al tinerei generaţii de revoluţionari bol­şevici, înmănunchind admirabile cali­tăţi de om şi de luptător, a fost în­drăgit de miile de cititori ai romanu­lui din multe ţări ale lumii. Despre popularitatea de care acest erou se bucură în rîndurile cititorilor din ţara noastră, edificator este faptul că la consfătuirea pe care în 1950 K­ Fedin a avut-o cu cititorii săi din Rom­înia, toţi participanţii îi cereau cu mare interes cît mai multe amănunte des­pre Kiril ca şi cum ei ar fi existat în realitate şi le-ar fi fost prieten apro­piat. Iată de ce reîntîlnirea cu Kiril Iz­vekov pe ecran a fost aşteptată cu interes şi nerăbdare. In filmul „Pri­mele bucurii“ (ecranizarea primei părţi a trilogiei) regăsirea eroului a­­tît de îndrăgit a provocat unele de­cepţii deoarece creatorii versiunii ci­nematografice dovedeau o oarecare nesiguranţă­ şi uneori o insuficientă adîncire a bogatului conţinut de idei al romanului. Ecranizarea celei de a doua părţi, respectiv filmul „O vară neobişnuita“ este calitativ superior celuilalt şi se apropie mult mai mult de valoarea romanului. Tînărul regizor Vladimir Basov, creator al unui alt valoros film despre războiul civil „Căderea emiratului“, şi-a dovedit şi de data a­­ceasta capacitatea de a reda cinema­tografic atmosfera specifică a acelor ani de mari încleştări şi frămîntări. Cele mai izbutite secvenţe din film sînt tocmai acelea (scena din gara Saratov, contraatacul bolşevicilor, reprezentaţia „Intrigă şi iubire" în faţa ostaşilor din Armata Roşie, moartea lui Dibici) în care uneori prin mijloace de mare simplitate sunt sugerate starea de spirit a oamenilor din acea vreme, curajul şi puterea de sacrificiu a comuniştilor, sau frumu­seţea zilelor ce vor veni, dobîndită prin lupta lor eroică. Părăsind sala in care rulează noul film polonez „Ei iubeau viaţa“ („Cana­lul“) am privit cu atenţie chipurile oamenilor din jur. Rar mi-a fost dat să văd o atît de profundă emoţie zugră­vită pe feţe aşa de deosebite una de cealaltă. Şi in locul zgomotoaselor comentarii care inevitabil se încing in­tre spectatorii unui film, domnea o tăcere neobişnuită. Oamenii plecau fie­care spre treburile lor profund zguduiţi de tragedia la care au participat două ore, purtind fără îndoială în gînd o hotărire pe care fiecare ar fi putut-o exprima clar : „Aşa ceva nu trebuie să se mai repete“. Am înţeles atunci că mai presus de toate calităţile pe care acest film polonez le are din punct de vedere artistic sau tehnic, ceea ce impresionează atît de puternic pe oricare dintre spectatori este vibrantul lui mesaj uman, strigătul Prin sobrietatea mijloacelor sale de expresie, prin jocul său interiorizat, tînărul actor Viktor Korsunov, inter­pretul lui Kiril Izvekov, a reuşit să redea convingător însuşirile de luptă­tor ale eroului. Datorită însă felului în care a fost concepută dramaturgia filmului de către scenaristul Aleksei Kapler şi prin faptul că regizorul a urmărit oarecum unilateral dezvolta­rea tînărului revoluţionar, complexi­tatea caracterului acestuia este oare­cum ştirbită. Deosebita sensibilitate a lui Kiril care se impune îndeosebi în relaţiile sale cu Dibici şi mama sa, frumuseţea şi puterea sentimen­telor lui pentru Anocika sunt abia schiţate în film, în aşa fel incit­ai în permanenţă supărătoarea impresie că realizatorii filmului au răpit din bo­găţia sufletească a personajului cen­tral, în virtutea unor motive care nu sunt deloc clare. In schimb, datorită mai ales admirabilei interpretări a lui Vladimir Emeleanov, Piotr Petrovici Rogozin, reprezentantul vechii gene­raţii de luptători este o prezenţă im­presionantă. Sînt scene în care doar prin adîncimea privirii actorul reu­şeşte să dezvăluie o multitudine de sentimente ce par gata să izbucneas­că de sub veşmîntul sobru, reţinut, cu care apare în faţa semenilor săi acest comunist greu încercat de viaţă. Tî­nărul actor Iuri Iacovlev este un lo­cotenent Dibici plin de sensibilitate, răscolitor ce răsună parcă din fiecare imagine a filmului „Nu uitaţi!... Ţineţi minte!...“ Încă de la început aparatul de filmat se plimbă lent, obsedant de lent asupra unui peisaj aparent lipsit de interes, dar maniera aceasta de a mişca aparatul este anume folosită pen­tru a imprima parcă în mintea specta­torului fiecare amănunt al decorului: ruine, o cruce făcută din două beţe, hîrtii pe care le mină vîntul, un scaun, ţămlări dintr-o uşă, din nou ruine, din nou o cruce, o cască... Există în această secvenţă anterioară întregii acţiuni, un zguduitor avertisment. Apoi, încep să treacă prin acest decor oamenii. Pe fie­care vocea comentatorului îl însoţeşte doar cu cîteva cuvinte. Şi aceste cuvinte închid în ele biografiile acestor oameni care peste o zi sau două vor muri. O şt­ie comandantul companiei — care supravieţuise prin atunci înăbuşirii marcînd cu deosebită fineţe etapele transformării eroului său, drumul lui spre înţelegere, dăruirea lui cu trup şi suflet cauzei revoluţiei. Cele două femei pe care le iubeşte Kiril Izve­kov, Liza şi Anocika, interpretate respectiv de Tatiana Koniuhova şi Roza Makagonova au fost create de autorul romanului în izbitor contrast. Prima îl trădează, nu are putere să-l aştepte, cealaltă îl iubeşte cu tot a­­vîntul tinereţii ei. Alegerea celor două actriţe care reuşesc să reprezinte cu multă pricepere deosebirea fundamen­tală dintre cele două eroine, slăbi­ciunea uneia şi spontaneitatea cuce­ritoare a celeilalte, poate fi adăugată meritelor tînărului regizor Vladimir Basov. Filmul „O vară neobişnuită“ reu­şeşte să prezinte, uneori emoţionant şi convingător, oameni şi fapte din anii glorioşi ai războiului civil. Dar nu ne putem împiedica să nu ne ma­nifestăm regretul pentru faptul că sînt multe, foarte multe lucruri din admirabilul roman al lui Konstantin Fedin pe care filmul, oricît de izbu­tit ar fi el, nu le poate reda. De aceea părăsind sala simţi dorinţa imperioa­să de-a răsfoi din nou şi imediat pa­ginile cărţii pentru a vedea cu ochii minţii ceea ce imaginile cinemato­grafice nu au reuşit să transmită pe deplin­ insurecţiei armate din Varşovia — o ştiu probabil toţi. Dar pe nici unul din chipurile lor nu se vede asta. Aceşti băieţi şi cele două fete, compania loco­tenentului Zadra, veniţi din medii dife­rite, erau puternic uniţi de o cumplită ură împotriva fascismului, a cotropito­rilor patriei lor. Şi în numele acestei neîmpăcate uri, luptau pentru viaţă... Căci dacă locotenentul Zadra acceptă să intre in canal împreună cu compa­nia sa, in momentul in care fuseseră încercuiţi de fascişti, cunoscînd groză­via unei asemenea acţiuni, o face numai fiindcă exista o minimă speranţă că va putea salva viaţa acestor oameni a căror comandă ii fusese încredinţată. Filmul ,„Ei iubeau viaţa“ este aparent lipsit de acţiune. Este o relatare, a felu­lui in care un grup de luptători antifas­cişti încearcă să traverseze Varşovia prin canalul ei subteran. Dar el este construit de asemenea manieră — fi pur fi simplu nu ftii cui să-i adresezi mai întii elogii, scenaristului, regizorului Andrzej IVaida sau excelenţilor actori Tadeusz Janczar, Mieczyslaw Glinski, Tereza Izewska, Stanislaw Mikulski şi alţii — încît acţiu­nea se desfăşoară în lumea sufletească a fiecăruia dintre eroi. Şi ne este astfel zugrăvită o galerie de caractere de o profunzime rar întîlnită în cinematogra­fie. Nu al fiecăruia dintre ostafii compa­niei, doar al cîtorva dintre ei, suficient însă pentru a-i cunoaşte, prin interme­diul lor, pe toţi. Fiecare om este surprins exact în ceea ce-l caracteri­zează, în evoluţia lui sufletească există o logică uluitoare. Ai în permanenţă senzaţia că creatorul acestui film n-a avut la îndemînă decit un vîrf de creion cu care a tras numai acele linii, strict necesare, pentru ca el să nu se tocească pînă ce va zugrăvi întregul tablou. Locotenentul Zadra cînd iese din canal fi constată că datorită lefi­­tații sergentului Kuba, oamenii lui pieriseră, îl împufcă pe trădător fi apoi, privind năucit in jur, rosteşte de cîteva ori la rînd : „Compania mea“, pentru ca după ce respiră odată adine aerul curat şi priveşte cu tristeţe cerul, să coboare din nou în canal cu liniştea omului care nici o secundă nu s-a gin­­dit că ar putea proceda altfel, lată în cîteva linii, caracterul comandantului Zadra. Ori­cite cuvinte am folosi noi, ele n-ar putea explica mai amănunţit ce fel de om era Zadra, ca această scurtă secvenţă de film în care se rostesc două cuvinte. Cînd Halinka ascultă mărturisirea locotenentului Madry, prima fi singura ei dragoste, alături de care rezistase tuturor greută­ţilor, fi află că el a minţit-o ascunzîn­­du-i că are o soţie fi un copil fata spune doar „Închide ochii“ apoi se aude o împuşcătură şi apare in prim plan chipul ei pe care se prelinge o şuviţă de singe, lată o zguduitoare tra­gedie sugerată doar prin câteva ele­mente. In conturarea fiecărui caracter, a sublocotenentului Korab şi a iubitei lui Stokrotka, a puşcaşului Smukly, creatorii au folosit aceeaşi economie de mijloace, dovedind o excepţională capacitate de a alege elementul esenţial. Cu toate că toţi eroii acestui film mor, cu toate că întreaga atmosferă este înăbuşitor de apăsătoare, in el există ca un curent subteran, un opti­mism şi o încredere în viaţă, un suflu eroic care-l ridică pînă la culmile unui imn închinat vieţii şi oamenilor. Para­­frazînd cuvintele încercatului luptător comunist Iulius Fucik s-ar putea spune că eroii acestui film strigă tuturor celor care prin intermediul lui le cunosc tragedia: „Oameni, noi v-am iubit şi am iubit viaţa. Veghinţi!" LUCIA BOGDAN Scenă din filmul „O vară neobi­şnuită" Scenă din filmul „Ei iubeau via­ţa“ („Canalul“) Contractul colactiv sub centrului muncitorilor şi funcţionarilor Cerinţa oamenilor: îmbunătăţirea muncii cultural-educative Turnătorul Vasile Voicu, a fost pri­mul care a luat cuvîntul pe marginea dării de seamă asupra îndeplinirii pre­vederilor contractului colectiv pe pri­mul semestru al anului. El s-a oprit mai mult asupra activităţii cultural-e­­ducat­ve desfăşurată in uzina lor, „Ar­mătură" din^ Capitală. — S-a arătat în darea de, seamă —a spus e!—că colţul roşu nu e frec­ventat. De fapt nici n-are cum să fie, pentru că la uşa lui te întîmpină me­reu un lacăt mare. Cînd mergem după cărţi ne uităm unul la altul şi coborîm scările înapoi dezamăgiţi şi cu mina goală. Comitetul de între­prindere se mulţumeşte să se plîngă de lipsa „elementelor“ pentru munca artistică, dar nu face nimic concret pentru atragerea muncitorilor. Oame­­n care doresc să activeze pe tărîm cultural sunt destui, dar nu sînt mobi­lizaţi, nu sînt sprijiniţi. Şi tovarăşul Voicu şi alţi muncitori şi funcţionari, care au luat cuvîntul în adunarea generală, au spus că în domeniul producţiei au fost ajutaţi să-şi supraîndeplinească angajamen­tele luate. Ei au tras însă la răspun­dere cu toată tăria comitetul de între­prindere şi conducerea administrativă pentru o serie de deficienţe şi mai ales pentru că nu s-au preocupat în­deajuns de organizarea unei activităţi culturale pe măsura nevoilor lor. Co­mitetul a scăpat din vedere că atra­gerea masei de muncitori la activita­tea culturală are ca urmare forma­rea la aceştia a unor deprinderi şi preocupări plăcute, educarea lor în spi­rit socialist. Lipsa unei asemenea ac­tivităţi s-a putut observa în compor­tarea unor muncitori. Vom da cîteva exemple edificatoare. In general, mun­citorii din această uzină ciştigă bine. Mulţi dintre ei realizează lunar 1000- 1500 şi chiar mai mult. Sunt unii to­tuşi, aşa cum este lăcătuşul Stoian Radu de la modelărie metal, care îşi risipeşte cu uşurinţă cîştigul şi ca ur­mare ei şi fam­­iile lor au de suferit. Sau, la secţia turnătorie, o parte din muncitori sunt mai noi. Totuşi, după cum arăta tov. Aurel Ghidoş, ajutorul tovărăşesc nu se face simţit aşa după cum ar fi firesc. Dimpotrivă, la unii, ca turnătorii Nicolae Sudea şi Nicolae Ionescu, se constată un oarecare ego­ism, tendinţa de a-şi satisface intere­sele în dauna altora. De pildă, dacă un muncitor nu are nevoie astăzi de anumite forme, ei nu vor să le cedeze celor cărora le sunt necesare în ziua respectivă. Sau sunt unii care nu în­ţeleg să se ajute reciproc la umple­rea formelor, deşi asta este și în pro­­priul lor interes. Lipsurile in activitatea cultural-edu­­cativă se datoresc în parte faptului că cele mai multe din prevederile cu ca­racter cultural din contractul colectiv n-au fost realizate. Era prevăzut, de exemplu ca pînă la 30 mai 1957 suma de 20.000 Iei să fie folosită pentru procurarea de materiale necesare înzes­­trar­i colţului roşu, dar nici pînă acum nu s-a făcut aceasta. Tot în contractul colectiv era prevăzut ca la colţul roşu sa se organizeze întîlniri între mun­citorii inovatori şi fruntaşi, prevedere care nici ea n-a căpătat viaţă deşi neces­tatea unor asemenea intîlniri este evidentă, dacă ne-am gîndî nu­mai la aspectele din secţia turnătorie arătate în parte mai sus. Comitetul de întreprindere îşi mai luase angaja­mentul să organizeze spectacole în cinstea fruntaşilor şi să mărească nu­mărul de cititori la bibliotecă şi de abonamente la ziare. Dar nici acestea, ca şi angajamentul de a se mări nu­mărul participanţilor la activitatea ar­tistică cu 40 (acum nu mai sunt de loc) nu a fost realizat. Pe bună dreptate tov. Nicolae Mălăn­­cioiu şi alţi vorbitori s-au arătat ne­­mulţum­it de răspunsul „Nu avem elemente“ dat de preşedintele comite­tului de întreprindere, tovarăşa Elena Paraschiv, la întrebările puse în legătură cu activitatea echipelor artistice. Muncitorii ştiu că în fabrică sunt mulţi tineri doritori să activeze pe acest tărîm. Ei ar fi dorit să cunoască de ce conducerea şi comitetul de întreprindere nu au ţinut şedinţele lunare pentru analiza­rea felului în care se îndeplinesc pre­vederile contractului colectiv, şi de ce tovarăşul Vasile Ivaşcu, responsabilul comisiei culturale s-a ocupat anul acesta atît de puţin de munca cul­turală, el care anul trecut, deşi era numai membru in comisie, a fost pro­motorul principal al ei ? Dar, toate au o explicaţie. După cum bine au apreciat unii vorbitori, printre care tovarăşii Gh. Nae şi N. Mălăncioiu, unul sau doi tovarăşi nu pot conduce întreaga muncă sindicală. Aşa fiind, este firesc ca tovarăşa pre­şedintă să-şi irosească timpul cu re­zolvarea lucrurilor mărunte de fiecare zi, şi să piardă perspectiva muncii, să-i scape din mină controlul asupra celor mai importante laturi ale activi­tăţii sindicale. Tovarăşul Petre Cionoiu, locţiitor de preşedinte, cu care urma în primul rînd să conlucreze tovarăşa Elena Paraschiv, încă de la alegerea sa în comitet, dintr-un sentiment de orgoliu (înainte fusese o perioadă pre­şedintele comitetului de întreprindere) a declarat textual că nu va munci. Şi, ce-i drept, s-a ţinut de cuvînt. Atitu­dinea sa a influenţat negativ şi pe alţi membri ai comitetului. Pe de altă carte tovarăşa preşedinte nu a ştiut să-şi apropie membrii co­mitetului şi mai ales nu a ştiut să dea muncii un caracter organizat. Lipsa controlului a făcut de asemenea ca activitatea unor membri să lînce­­zească. La sfîrşitul şedinţei, adunarea gene­rală a aprobat proiectul de măsuri, înfăptuirea acestuia va depinde de felul cum va munci organizaţia sin­dicală. De aceea, e necesar să se în­ceapă pr­i organizarea muncii comi­tetului de întreprindere de aici, prin activizarea comisiilor pe probleme, prin orientarea activităţii sale spre rezolvarea problemelor fundamentale ale muncii şi vieţii membrilor de s­i­­dicat. Pentru asta e nevoie şi de in­tervenţia comitetului orăşenesc al Sin­dicatului muncitorilor din metalurgie și electricitate care nu se poate lău­da pînă acum că a ajutat cu adevărat acest comitet de întreprindere. P. PRUŞAN M­A­N­C­S Un nou spital In Moreni a apărut o clădire nouă. Pe frontispiciu o firmă simplă : SPITAL. Construit din fondurile Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei îl deserveşte pe petrolişti şi membrii lor de familie. Noul edificiu­­ înzestrat cu instrumente şi aparataj modern este de­servit de personal medical cu o înaltă calificare. Capacitatea spitalului este de 130 paturi, avînd în plus săli spaţioase de mese şi un bloc alimentar legat de spital printr-un culoar-tunel, astfel că se evită circulaţia persona­lului prin curte cu cele trebuincioase spitalului. S-au alocat fonduri pentru amenajarea unui parc în jurul noului spital. De asemenea, pentru ca bolnavilor sa nu le lipsească teatrul, filmul şi mu­zica se vor instala un televizor şi un aparat mic de proiecţie. Text: GIGI ILINCA Foto : GAVRIL OŞANU corespondenţi voluntari Rînduri din staţiunile de odihnă Dreptul la odihnă, cucerire impor­tantă a poporului nostru este înscris în legea vieţii noastre noi. Constitu­ţia R.P.R. La capitolul odihnă, sta­tul nostru a făcut în ultimii 8 ani, investiţii în valoare de peste 95.000.000 lei, iar pentru transport, hrană, ca­zare, reparaţii capitale, s-au cheltuit în aceeaşi perioadă, 1.191.856.000 lei. Din an în an creşte numărul oameni­lor muncii care sunt trimişi în dife­rite staţiuni. Numai de la uzinele „Oţelul Roşu“, ne informează tov. Radu Romulus, în vara aceasta au fost trimişi la casele de odihnă ale C.C.S. peste 250 de muncitori, funcţionari şi ingineri. In plus comitetul sindical a amenajat, cu bani din fondul întreprinderii la Va­sile Roaită, trei corturi cu o capaci­tate de 12 locuri pe serie. Printe cei care şi-au petrecut conce­diul de odihnă la Tuşnad, Borsec, Vasile Roaită se numără şi la­minato­rii Milenie Iura, Dumitru Ştirban, primtopitorul Ştefan Tomaştek, prim­­laminatorul Ilie Bălănescu etc. Mamaia, unde vin în fiecare vară sute de oameni din diferite colţuri ale ţării să-şi caute sănătatea, oferă anul acesta condiţii mai bune de odihnă şi tratament. Iată ce ne-a scris despre aceasta Gheorghe Zorici: „Plaja, spre deosebire de anii trecuţi, este bine îngrijită. Clubul, reamenajat, oferă vizitatorilor posibilităţi minunate pen­tru distracţii“. In vara aceasta îşi vor petrece concediul la Mamaia cu 150 mai mulţi oameni ai muncii. A­­ceasta datorită lărgirii capacităţii de cazare a unor vile. De la corespon­dentul Paul Axente aflăm că şi la Olăneşti este în curs de amenajare o sală de spectacole şi un club cu o capacitate mai mare decît cel exis­tent. Vilele C.C.S. din Vatra Dornei, ne informează tovarășul Ion Tighiliu din Focșani, au fost înzestrate anul acesta cu mobilier nou pentru care s-a chel­tuit peste 120.000 lei. La pavilionul 4 s-a construit un rezervor pentru apă potabilă. Vilele au fost reamenajate. Mai mult de 150.000 lei s-au cheltuit pentru vopsit şi zugrăvit. O mare parte din cei veniţi în sta­ţiuni fac şi diferite tratamente medi­cale. Atît celor veniţi prin C.C.S., cit şi cetăţenilor care se tratează în mod ambulatoriu la Vatra Dornei — pen­tru afecţiuni cardiace, boală hiperten­sivă şi dureri reumatice — ne scrie a­­celaşi corespondent, li s-au creat con­diţii foarte bune. In anul acesta, de exemplu, s-a introdus pentru tratarea durerilor reumatice, nămolul din Po­iana Stampii, nămol de calitate supe­rioară celui care se întrebuinţa pînă acum. S-au introdus compresele cu parafină şi aplicarea curei de teren, sub directa supraveghere a medicilor. Pentru bolile care necesită un trata­ment prin gimnastică s-au procurat aparatele necesare cu care a fost do­tată o sală ce va servi numai în acest scop. ★ In aceste zile sosesc la redacţie zeci de asemenea scrisori la corespon­denţii şi cititorii noştri aflaţi la odih­nă în staţiunile balneo-olim­ptice. Sînt rînduri emoţionante care exprimă re­cunoştinţa oamenilor muncii faţă de regimul nostru, sînt rînduri care a­­rată hotărîrea lor de a munci cu forţe înzecite cînd se vor întoarce la locul de muncă. M. C Duminică 1 septembrie 1957 — nr. 80­5? Pe teme actuale Pentru reducerea pierderilor de ţiţei Călătorul pe văile rîurilor ce brăz­dează plaiurile bazinului petrolifer al regiunii Ploeşti, se miră cum,de apele înguste ale Prahovei, Ialomiţei, Cri­­covului sau Teleajenului sînt acope­rite uneori de ţiţei, tiţei ce se scurge spre vale, adunîndu-se în pături groase prin viroage mai adăpostite.­­De felul cum a ajuns acest ţiţei pe apă, de ceea ce reprezintă el şi de cum se poate preîntîmpina pierderea lui, ne vom ocupa în rîndurile urmă­toare, socotind că este vorba de o problemă deosebit de importantă pen­­tru industria petroliferă a regiunii Ploeşti (probleme similare pot exista şi în celelalte bazine petrolifere). Cum şi unde au foc ele Volumul mare de pierderi se dato­­reşte, între altele, curgerilor de ţiţei. De la gura puţului pînă la locul de depozitare pentru tratare, ţiţeiul trece printr-o reţea întreagă de conducte. Insă datorită neetanşeităţii între tu­burile conductelor, pe la garnituri au loc scurgeri. Uneori neimportante — „ia, o picătură, ce-i mare lucrul“. Dar aceste picături adunate la un loc fac cantităţi mari. Nereparînd la timp, reţeaua, locurile de scurgere se mă­resc şi pînă la venirea echipei, se a­­junge la sute de litri. Asemenea ca­zuri întilnim la locurile de muncă ale unor brigăzi din schelele Boldeşti, Tîrgovişte, Moreni ş.a.m.d. In afară de pierderile aşa-zise „mă­runte“, cauzate de neetanşeitatea re­ţelei, însemnate cantităţi de ţiţei se pierd cu ocazia operaţiunilor de re­punere în producţie a sondelor (inter­venţii, schimbări de sisteme, pistonaj etc.). Anul trecut, de pildă, s-au con­sumat la aceste operaţii fără a fi re­cuperate nici măcar în parte, 13.728 tone ţiţei. Evaporarea fracţiunilor uşoare de ţiţei este o altă cauză. După cum se ştie, de la o temperatură în sus ţiţeiul se descompune. Fracţiunile uşoare din­­tr-însul evaporîndu-se, reduc simţitor procentul de produse albe ce trebuie obţinute prin prelucrarea lui. Acest fenomen se întîmplă îndeosebi la parcurile de rezervoare din schele şi la depozitele centrale, în timpul pom­pării şi desalinării ţiţeiului. Procenta­jul acestor pierderi este greu de sta­bilit, însă la depozitele de ţiţei unde se face şi desalinarea, el poate fi a­­preciat. Astfel, în perioada 1 ianuarie- 1 iulie 1957 s-au constatat că pier­­derile prin evaporarea fracţiunilor uşoare sunt echivalente cu o producţie medie lunară de 4.470 tone. Antrenarea de ţiţei în scurgeri duce şi ea la pierderi mari, înainte ca ţi­ţeiul să fie tratat pentru a fi pompat spre rafinării, în parcuri şi la depozi­tele centrale de ţiţei se execută opera­ţia de scurgere a apei ce se lasă pe fun­dul rezervorului. Felul cum este su­pravegheată scurgerea apei, prin s­m­­pla observare vizuală a culorii, creea­ză impresia falsă că în apă nu se mai găseşte ţiţei. Arralizele dovedesc însă că, în apa reziduală se mai află un procent însemnat de ţiţei sub formă de emulsie. Acestea sunt citeva din principalele cauze ale pierderilor de ţiţei în sche­lele petrolifere ale reg­inii Ploeşti. Cum pot fi ele preîntîmpinate sau reduse Nu se poate spune că nu s-a făcut nimic în scopul micşorării volumului de pierderi de ţiţei. Cu toate acestea trebuie însă luate de urgenţă o serie de măsuri. In primul rînd, e vorba de asigura­rea unei cit mai bune etanşeităţi, com­pletată cu măsuri de întreţinere a re­ţelei de conducte prin care ţiţeiul e transportat în schele şi apoi la rafi­nării. Acesta este aspectul tehnic al problemei. Insă mare lucru nu se va face pînă cînd nu va fi combătută şi lichidată neglijenţa de care dau do­vadă lucrătorii de la intreţiţiere. Ac­olo unde lingă sonde, separatoare, se află mici batale, lăzi, găleţi în care se adună ţiţeiul de la operaţiunile de intervenţie sau cel care se scurge în timpul reparării liniei, pierderile sunt neînsemnate. Recuperind pziliere numai câte un litru de ţiţei la fiecare sondă (ce mare lucru e 1 litru­­) pe regiune s-ar recupera tone­ întregi. Tone în­tregi s-ar recupera şi dacă batalele existente pentru colectarea ţiţeiului scăpat ar fi golite la t mp. Lăsate să se umple, se întîmplă ca pe vreme, de ploaie ţiţeiul să ia drumul pe şan­ţuri spre cursurile de apă. Şi pierderile fracţiunilor uşoare din ţiţei ar putea fi micşorate dacă s-ar realiza o temperatură optimă în mo­mentul cînd ţiţeiul este pompat spre rafinării, folosindu-se pentru determi­narea acestei temperaturi aparate de măsurat şi nu mijloace rudimentare (operatorii apreciază temperatura cu mina nu cu termometrul). Apoi, la toate depozitele centrale de ţiţei tre­buie asigurată etanşarea perfectă a re­zervoarelor, iar pentru aspirarea frac­ţiunilor uşoare trebuie folosite com­­presoare. Acest lucru este posibil. Ne-o dovedeşte exper­enţa schelei Boldeşti şi, în parte, a schelelor Băicoi şi Ur­laţi. Direcţia Generală Extracţie - Foraj, cît şi Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei, au făcut prea puţin in do­meniul recuperării pierderilor de ţiţei. Asta se vede din însuşi faptul că pină la şedinţa ce a avut loc recent la Co­mitetul regional de partid Ploeşti, Direcţia Generală şi Ministerul n-au pus în discuţia petroliştilor această problemă atît de importantă. Pentru reducerea pierderilor de ţi­ţei, organele amintite trebuie să in­cludă în planul lor de­ lucru rezolva­rea şi aplicarea propunerilor ce au venit şi vor veni din schele. De asemenea organele sindicale, în­­cepind cu grupa sindicală şi sfîr­­şind cu CC. al Sindicatului mun­citorilor din petrol, chimia şi gaz metan, trebuie să desfăşoare o largă muncă politico-organi­­zatorică in rîndurile membrilor de sin­dicat, în vederea creării unei opinii de masă în această direcţie. In consfă­tuirile de producţie, în adunările ge­nerale, una din problemele puse in discuţie să fie aceea a micşorării pier­derilor de ţiţei. Prin conferinţe, lecţii şi convorbiri cu caracter economic să se explice sondorilor, maiştrilor, briga­­dierilor, precum şi tuturor lucrători­lor din schelă, importanţa recuperării şi limitării pierderilor de ţiţei, por­­nindu-se de la cunoscutul proverb : „Picătură cu picătură se face balta mare". In perioada de experimentare a mă­surilor de îmbunătăţire a sistemului de salarizare, organele sindicele şi administrative d­in schele ar putea să studieze şi să pună în discuţia mase­lor, forma de cointeresare materială a celor care se străduiesc să recupereze pierderile, propunînd totodată aspre sancţiuni pentru cei care nu respectă disciplina în muncă, termenele de control tehnic a instalaţiilor, lăsând astfel să se irosească cantităţi însem­nate de ţiţei. Făcînd din problema recuperării şi reducerii la minirrmm a pierderilor de ţiţei un ind­ee de plan, un obiectiv al întrecerii socialiste,, petroliştii re­giunii Ploeşti vor putea da patriei şi mai multe tone de tiţei de bună cali­tate şi la un preţ de cost redus, L. BĂRBIERI şi M. COLEŞIU corespondenţi ai ziarului „Munca“ pentru regiunea Ploeşti

Next