Munca, septembrie 1959 (Anul 15, nr. 3678-3703)

1959-09-01 / nr. 3678

Pag. 2-a MUNCA — I III Ml ■ !■■■! I. I ii , .ii ii I I »i.i. n. I 11 .'nl'.'.'.i .) I» , . IB.!U­­MSlNBlCMflf HM­MN0A5M După 1 septembrie 1944 în toate centrele muncitoreşti din ţară a avut loc un puternic avânt spre organizare­a oamenilor muncii. Presa de atunci a reflectat pe larg această puternică mişcare spre crearea de noi şi noi sindicate. In 1945 am aparat sediul sindicatelor Reactiunea s-a izbit de unitatea noastră de granit Evenimentele s-au petrecut în ’45 în­­tr-o zi de noiembrie cu soare mult, de parcă n-ar fi fost toamnă. Atelie­rele C.F.R. Griviţa erau în plină re­construcţie după război. Greutăţile e­­rau mari, atelierele bombardate, parcul de maşini distrus. Dar orânduirea nouă ce se înfiripase dădea parcă aripi mun­citorilor, şi reconstrucţia înainta cu paşi repezi.­­ In cazangerie, ciocanele începuseră să bată de clteva ceasuri. Lucrul de­­curgea normal cînd pe la orele 11 ne sosi vestea că bande de huligani au atacat sediul Confederaţiei Generale a Muncii din str. Wilson. Vestea ne-a fulgerat pe toţi şi toţi ne-am oferit să mergem la apărarea sediului. Am mers numai cei care am încăput in cele ct­­teva maşini. .. . In cîteva locuri din Bucureşti era dezordine şi dezordinea creştea pe cît­ ne apropiam de Piaţa palatului, culmi­­nînd acolo cu o manifestaţie huligani­că, antidemocratică. Bande înarmate, cu ciomege, răngi de fier, cuţite şi sti­cle cu benzină, cu piper şi sare pen­tru aruncat în ochii oamenilor paşnici, bande organizate de manişti şi lrbcie­­nişti, invadaseră piaţa. Sub masca unei demonstraţii cu prilejul onomasticii regelui, foşti legionari, feciori de bani gata, huli­gani au încercat prin forţă să răstoarne democraţia instaurată la 6 Martie. Şi furia lor era îndreptată mai ales asu­pra muncitorilor. Unde era văzută o salopetă sau o şapcă de muncitor, săreau şi stîlceau omul în bătaie pînă era lă­sat lac de sînge. Cînd nu reuşeau cu bătaia, apelau la armele de foc. Una din maşinile noastre a fost răsturnată şi incendiată. In sadismul lor, pierdu­seră orice urmă de omenie, omorau şi maltratau oamenii paşnici. Dar nu s-au oprit numai la atît. Au atacat după metode fasciste instituţii publice, ministere, sedii ale sindicatelor. Cînd au atacat sediul C.G.M., cei a­­flaţi înăuntru au baricadat intrările şi au rezistat pînă la venirea mun­citorilor din mai toate fabricile bucu­­reştene. Lupta a fost grea şi mult sînge muncitoresc a curs pe căldări­­mul din faţa sediului. Au căzut jertfe. Unitatea muncitorilor strinşi în sindi­cate, care îi supăra atît de mult pe domnii cu plastron, a fost mai puter­nică decit se aşteptau. Şi în toiul acelor lupte muncitorii s-au unit tot mai strîns. Sediul a fost salvat iar cuceririle de­mocratice n-au fost ştirbite. încercarea duşmanilor noştri a dat greş. Unitatea muncitorilor s-a dovedit de neînvins. Oamenii muncii din Capitală şi din alte centre ale ţării, profund indignaţi de actele banditeşti săvîrşite au protestat prin numeroase mitinguri şi moţiuni, în care au confirmat din nou adeziunea lor la guvernul demo­cratic şi au cerut pedepsirea vinovaţilor. La 12 noiembrie peste 750.000 de cetăţeni din Capitală şi-au expri­mat hotărîrea fermă de a apăra regimul democrat-popular, de a urma politica P.C.R. şi au cerut dizolvarea partidelor reacţionare ale lui Maniu şi Brătianu, care au organizat atacurile banditeşti din 8 noiembrie. Cu pumnii strînşi, participanţii la uriaşa demonstraţie au rostit jurămîn­­tul prin care s-au legat să lupte fără preget pentru lichidarea completă a resturilor fasciste din ţară şi pentru construirea unei Românii libere, pu­ternice şi fericite. CONSTANTIN STROESCU cazangiu la Atelierele C.F.R. „.Griviţa Roşie“ Sindicatele au cuprins pe oamenii muncii de toate naţionalităţile Pe­­ mijlocul lunii septembrie 1944 a început munca pentru organizarea în sindicate a muncitorilor din ra­mura construcţii şi materiale de con­strucţii. Un fapt pozitiv al acţiunii de or­ganizare in sindicat a muncitorilor constructori din Timişoara a fost acela că au fost înfrînte toate maşi­­naţiunile elementelor şovine şi na­ţionaliste. Oamenii muncii romini, maghiari, germani, sîrbi şi de alte naţionalităţi manifestîndu-şi deplina solidaritate şi unitate in lupta contra patronilor, pentru înfăptuirea lozin­cilor Partidului Comunist Român s-au unit în sindicate comune. După ce s-a realizat organizarea în sindicat a muncitorilor constructori din Timişoa­ra, ne-am ocupat pe larg şi de or­ganizarea muncitorilor constructori din alte centre ca Reşiţa, Jimbolia, Cărpiniş, Lugoj şi altele, în momentul ţinerii primului con­gres general liber al sindicatelor mun­citorii constructori din Timişoara şi împrejurimi erau de acum organizaţi. P. NEDELCU muncitor zidar Aspect din timpul desfășurării primului Congres General al Sindicatelor din România. Sindicatele In sprijinul actului naţionalizării Muncitorii de pe Valea Prahovei, in rîndul cărora fac parte şi operato­­ii şi distilatorii de la Rafinăria nr. 1 Moeşti (pe atunci Astra Romînă), au fost printre primii din ţară care au păşit pe calea con­stituirii noilor or­ganizaţii. Invingînd uneltiiile prin care patronii societăţii „Astra Română“ şi elementele fasciste mutau să împiedice 3£ganizarea m­unci­­torilor în sindicate, ■afinorii au trecut in ziua de 10 sep­tembrie la constitui­rea sindicatului. Pînă în luna ianua­rie 1945 s-au orga­nizat 2700 muncitori din 2800 cîţi erau atunci la „Astra Romînă“. Ştirea că la 11 iunie 1948 s-au na­ţionalizat principa­lele nojloace de producţie industria­­le a fost primită cu vie bucurie de că­tre întregul colectiv de muncă. La mitingul organizat de către sindicat cu acest prilej, rafinarii s-au angajat de a lupta pe toate căile pentru mărirea producţiei. In fruntea întreprinderii a fost numit un tovarăş dintre noi, un rafinor vechi, un bun gospodar, un tovarăş crescut şi educat de către partid. Au trecut anii. Astăzi, colectivul de muncă al rafinăriei deţine „Steagul Ro­­şu al Consiliului Central al Sindica­telor“ şi titlul de întreprindere frunta­şă pe ţară. Pentru munca desfăşurată de colectivul de muncitori, mobili­zaţi de organizaţia sindicală, Rafinăriei i s-a conferit anul trecut Ordinul „A­­părarea Patriei“ clasa a 11-a, iar cu ocazia zilei de 23 August a.c. a primit „Ordinul Muncii" clasa l-a. › Prima «tecsstro acţiune › Reorganizarea sindicatului nostru, după 23 August 1944, a însemnat un ?› › eveniment de mare însemnătate. îmi va râmine veşnic In amintire prima ›› £ adunare generală pe care am ţinut-o imediat după eliberare.­­ Noul comitet de întreprindere a propus muncitorilor adunaţi ca prima­­› , şi cea mai urgentă sarcină să fie considerată restabilirea circulaţiei pe calea re­i ferată. Toată lumea a fost de acord, că fără circulaţie feroviară nu poate Y › exista viaţă in oraş, nu se poate organiza aprovizionarea centrelor in• ?› › dustriale şi a frontului antihitlerist. Dar atit timp cit clădirile staţiei zăceau ‚› ‚ in­ ruine, iar şinele erau distruse de la Cimpia Turzii pînă la Oradea, des- Y › pre reluarea circulaţiei nu putea fi vorba. Oamenii au analizat pe loc posi. )› › bilităţile de care dispun şi s-au angajat să lucreze în aşa fel ca in decurs ‹› , de două luni să poată începe circulaţia trenurilor.­­ › A doua zi dis-de-dimineaţă peste 1.500 de muncitori ceferişti s-au adu- g ? nat în staţie. Refacerea liniilor s-a început in două direcţii. Harnicii mun­­v­i­cit­ori au construit kilometri de linii in locul celor distruse. Şi nu în două­­ 1 luni, ci numai in şase săptămini. ››­­ Au fost deajuns doar 6 săptămini pentru ca prima garnitură de tren V › încărcată cu muniţii să poată porni din staţia Cimpia Turzii spre Cluj şi de X­­ aici spre Apus. a­m Pas cu pas am obţinut apoi alte şi alte realizări ceea ce face ca amin­ v­i­tirile să se transforme într-o bucurie emoţionantă. Pentru mine insă cea­­­­ mai impresionantă amintire a rămas totuşi aceea cînd prima garnitură de l­v tren a trecut prin stafia Cluj. V GHEORGHE TIMOFEI ‚›­i activist sindical N. MATEESCU pensionar, fost muncitor şi activist sindical la Rafinăria nr. 1 Ploeşti­ Restabilirea unităţii — moment de mare însemnătate în viaţa sindicatelor noastre (Urmare din pag l­a) sindicale. In întreprinderi iau fiinţă comitete de fabrică, care participă cu toată hotărîrea la lupta pentru spri­jinirea războiului antihitlerist, pentru apărarea intereselor Vitale ale oame-, nilor muncii. Din iniţiativa Partidului Comunist Român, pe baza principiilor Frontului Unic Muncitoresc, se constituie la 1 septembrie 1944, Comisia de organi­zare a sindicatelor unice revoluţio­nare din România, formată din repre­zentanţi ai celor două partide munci­toreşti. În rezoluţia adoptată, Comi­sia a stabilit că mişcarea noastră sindicală se organizează ca o mişcare unitară, bazată pe unitatea de acţiu­­ne a clasei muncitoare, pe principiile luptei de clasă şi ale internaţionalis­mului proletar. Rezoluţia stabileşte, de asemenea, ca principiu călăuzitor constituirea într-o singură organizaţie sindicală a tuturor categoriilor de salariaţi din­­tr-o anumită întreprindere sau insti­tuţie, urmînd ca toate organizaţiile sindicale din întreprinderile şi insti­tuţiile aceleiaşi ramuri să se consti­tuie într-un singur sindicat pe locali­tate. însemnătatea rezoluţiei constă în aceea că ea a pus bazele restabilirii unităţii sindicale şi în acelaşi timp a stabilit un program concret de acţiu­­ne a sindicatelor pînă la Congresul General din ianuarie 1945. Ca urmare a restabilirii unităţii sin­dicale, numărul muncitorilor şi func­ţionarilor organizaţi în sindicate a crescut vertiginos. La cîteva zile după apariţia rezoluţiei numai în oraşul Bucureşti peste 120.000 de oameni ai muncii s-au organizat în sindicate. La trei săptămini după înfiinţarea comisiei de organizare existau în Bucu­reşti 14 sindicate puternice, printre care numai sindicatul metalo-chimic număra 35.000 de muncitori organi­zaţi. Pînă în luna ianuarie 1945 sin­dicatele înglobau 519.000 de munci­tori şi funcţionari. In dezvoltarea lor, comitetele de fabrică s-au consti­tuit în comitete sindicale pe ramuri, au luat fiinţă comisiile locale ale sindicatelor şi - au creat Uniunile pe ramuri de producţie. Organizarea sindicatelor unice în întreprinderi şi instituţii a întărit ro­lul conducător al clasei muncitoare în revoluţia democrat-populară şi a mă­rit capacitatea sa de luptă pentru de­mocratizarea ţării. Clasa muncitoare, membrii de sin­dicat în frunte cu comuniştii, dînd dovadă de abnegaţie şi spirit de e­­roism, au depus eforturi uriaşe pentru traducerea în viaţă a chemării parti­dului . „Totul pentru front, totul pen­tru victorie“. Luptînd cu energie re­voluţionară împotriva sabotajului şi dezorganizării provocată de reacţiune, masele muncitoare organizate în sin­dicate au depus mari eforturi în ve­derea creşterii producţiei. Dînd viaţă chemării partidului, ceferiştii de la Griviţa pornesc întrecerea patriotică — germene al întrecerii socialiste — care în scurt timp a fost îmbrăţişată de masele largi de oameni ai muncii din ţara noastră. In focul întrecerii patriotice muncitorii refac intr-un ter­men scurt atelierele, nodurile de cale ferată, podurile şi tunelele distruse de armatele hitleriste în retragere. Astfel, frontul antihitlerist a primit produsele petrolifere, armamentul şi echipamentul militar necesar şi au putut fi satisfăcute mai bine necesi­tăţile interne. Restabilirea unităţii sindicale a fost consfinţită de primul congres liber al sindicatelor, care a avut loc în ianua­rie 1945. Congresul a dat pentru pri­ma oară mişcării sindicale o condu­cere unitară şi a elaborat statutul de organizare a sindicatelor, avînd la bază principiile organizatorice leni­niste. După congres se desfăşoară cu şi mai mare amploare acţiunile între­prinse de sindicate, care participă activ la elaborarea şi aplicarea plat­formei F.N.D. Sub conducerea politică a partidului, sindicatele au mobilizat la luptă mase largi, care, prin demon­straţii, mitinguri, au jucat un rol hotărîtor în înlăturarea elementelor reacţionare antonesciene de la condu­cerea primăriilor, a prefecturilor şi înlocuirea lor cu oameni devotaţi in­tereselor celor ce muncesc, în alun­garea guvernelor reacţionare şi tre­cerea puterii în mîinile guvernului de­mocrat, în frunte cu dr. Petru Groza. In aceste condiţii, sindicatele au de­venit participante active la opera de conducere democratică a ţării. Un făctor de o importanţă deose­bită pentru victoria orînduirii demo­­crat-populare a fost făurirea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, nn înfăptuirea pe cale re­voluţionară a­­reformei agrare. În a­­ceastă acţiune de lichidare a rămăşi­ţelor feudale la sate pentru desăvâr­şirea revoluţiei burghezo-democratice, sindicatele au adus o mare contribu­ţie. Mii de membri de sindicat au mers la sate pentru a sprijini comi­tetele ţărăneşti in lupta pentru pă­­mint, punîndu-se în fruntea ţăranilor şi ajutîndu-i să confişte şi să îm­partă pămînturile moşiereşti. După victoria armată asupra Ger­maniei hitleriste se impunea trecerea industriei de la producţia de război la producţia de pace. Conferinţa naţională a P.C.R. din 1945 a adoptat un program complex de măsuri pentru refacerea şi dezvol­tarea economiei naţionale, însufleţiţi de indicaţiile conferinţei naţionale a Partidului Comunist Ro­mân, muncitorii mobilizaţi de sindicate au depus eforturi eroice pentru reface­rea ţării — distrusă d­e război şi je­fuită de hitlerişti —, conştienţi că prin aceasta îşi aduc aportul la victoria o­­rînduirii democrat-populare. Sindicate­le au organizat controlul muncitoresc asupra producţiei, control ce a jucat un rol deosebit în lupta împotriva sabotajului patronilor, pentru folosi­rea integrală a capacităţii de produc­ţie a întreprinderilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale oamenilor muncii. Sindicatele au or­ganizat controlul asupra economatelor înfiinţate pe lingă întreprinderi, impu­­nînd patronilor finanţarea acestora şi aprovizionarea lor cu mărfurile de strictă necesitate. In această perioadă pe baza expe­rienţei acumulate, sindicatele şi-au concentrat activitatea în direcţia mo­bilizării oamenilor muncii la mărirea producţiei, productivităţii muncii, întă­rirea disciplinei în muncă, stimulînd iniţiativa maselor în întrecerea patrio­tică. In acest scop au fost create în întreprinderi comisiile de producţie care acţionau sub conducerea organi­zaţiilor sindicale. Ele au avut ca principală sarcină elaborarea de pro­puneri menite să ducă la mai buna organizare a producţiei. In lupta pentru înfăptuirea măsuri­lor iniţiate de P.C.R., oamenii muncii s-au convins că succesele repurtate se datoresc în mare parte unităţii lor de acţiune. Ei au condamnat cu hotărîre încercările elementelor reformiste şi legionare de a slăbi unitatea de acţiu­ne bazată pe Frontul Unic Muncitoresc şi, cu ocazia alegerilor sindicale din 1947 le-au înlăturat din conducerea sindicatelor. Aceste alegeri au cons­finţit triumful ideilor marxism-leni­­nismului în sindicate, ceea ce a con­tribuit la făurirea unităţii ideologice, politice şi organizatorice a clasei mun­citoare prin crearea Partidului Mun­citoresc Român — detaşament de a­­vangardă al clasei muncitoare, forţa conducătoare a întregului nostru po­por în opera de construire a socia­lismului. Prin participarea activă la reface­rea economică a ţării, la înlăturarea de la putere a burgheziei şi moşieri­­mii, la organizarea controlului munci­toresc în întreprinderi, sindicatele au constituit pentru cei ce muncesc — încă din prima etapă a revoluţiei populare — o adevărată şcoală revo­luţionară şi de conducere a producţiei, în care s-au pregătit cadre de buni organizatori ai întreprinderilor deve­nite, prin naţionalizare, bunuri ale întregului popor. In desăvîrşirea revoluţiei burghezo­­democratice, sindicatele au fost un ajutor de nădejde al partidului, ele au acumulat o bogată experienţă care le-a ajutat să pornească şi mai hotă­­rît la înfăptuirea revoluţiei socialiste. III înlăturarea ultimilor reprezentanţi ai burgheziei din guvern, răsturnarea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare Române au deschis noi pers­pective pentru activitatea sindicatelor noastre. Devenind stăpîn al ţării şi bogăţiilor ei, poporul nostru muncitor sub conducerea Partidului a trecut la făurirea unei noi orînduiri sociale, o­­rînduirea socialistă. Plenara C.C. al P.M.R din decem­­­brie 1948 în rezoluţia asupra proble­mei sindicale a arătat că în condiţii­le trecerii la înfăptuirea revoluţiei so­cialiste, rolul şi sarcinile sindicatelor s-au schimbat fundamental. Ca prin­cipal ajutor al partidului, sindicatele duc o muncă perseverentă pentru a­tragerea celor ce muncesc la planifi­carea, organizarea şi conducerea pro­­ducţiei, desfăşoară o largă activite­ cultural-educativă pentru creşterea conştiinţei de clasă a oamenilor mun­cii, se preocupă de ridicarea nivelului de viaţă al celor ce muncesc pe mă­sura dezvoltării economiei naţionale, înarmate cu învăţătura marxist-le­­ninistă cu privire la construirea so­cialismului, traducind în viaţă preve­derile rezoluţiei plenarei C. C. al P.M.R. din 1948, sindicatele au trecut la mobilizarea largă a maselor In munca de înfăptuire a planurilor a­­nuale pe 1949-1950 şi a primului cin­cinal In anii primului cincinal, sindica­tele au contribuit efectiv la transfor­marea întrecerii socialiste într-o largă mişcare de masa, într-un puternic factor al dezvoltării economiei naţio­nale. In întrecere s-au ridicat mii de cadre de muncitori talentaţi, de frun­taşi, buni organizatori ai producţiei, au luat naştere numeroase iniţiative prin extinderea cărora s-a obţinut o importantă creştere a productivităţii muncii, reducerea preţului de cost, îmbunătăţirea calităţii producţiei. Activitatea rodnică a sindicatelor a adus o contribuţie de seamă la reali­zarea, încă la 10 noiembrie 1955, a sarcinii planului, cincinal cu privire la volumul producţiei globale industri­ale. In anii primului cincinal sindica­tele au acumulat o bogată experienţă în organizarea şi desfăşurarea între­cerii socialiste, a consfătuirilor de producţie, în sprijinirea mişcării ino­vatorilor şi raţionalizatorilor. Congresul al doilea al P.M.R. — e­veniment de mare însemnătate in via­ţa ţării noastre — a trasat un măreţ program de muncă şi luptă pentru fău­rirea economiei socialiste unitare în sco­pul creşterii nivelului de trai al oamenilor muncii, program care ex­primă interesele vitale şi năzuinţele cele mai fierbinţi ale poporului mun­citor. Transpunînd în viaţă indicaţiile ce­lui de al doilea Congres al P.M.R., sindicatele s-au preocupat de îmbună­tăţirea organizării întrecerii socialis­te, punînd în centrul ei obiectivele cele mai importante ridicate de dez­voltarea continuă, în ritm rapid, a e­­conomiei naţionale: creşterea produc­tivităţii muncii, reducerea preţului de cost, îmbunătăţirea calităţii produse­lor, realizarea de economii. Roade bogate au dat eforturile de­puse de organele sindicale pentru ri­dicarea nivelului consfătuirilor de producţie, punînd în discuţia acestora problemele concrete ale locului de muncă, ale secţiei sau întreprinderii respective. In acest fel, consfătuirile de producţie au devenit tot mai mult forma principală de atragere a celor ce muncesc la organizarea şi condu­cerea producţiei. Traducînd în viaţă indicaţiile Con­gresului al doilea al P.M.R., de a muta centrul de greutate al activită­ţii sindicale în fabrici şi uzine, acolo unde se hotărăşte soarta planului de producţie, sindicatele şi-au îmbunătă­ţit continuu stilul şi metodele lor de muncă, şi-au întărit permanent legă­turile cu masele largi ale celor ce muncesc. In acest scop măsurile or­ganizatorice luate de plenara Consi­liului Central al Sindicatelor din 13 august 1958 au dus la apropierea­ or­ganelor de conducere de masa mem­brilor de sindicat, la cunoaşterea mai concretă a vieţii întreprinderilor şi a nevoilor oamenilor muncii, creîndu-le condiţii pentru rezolvarea mai opera­tivă şi mai competentă a sarcinilor ce se pun în faţa mişcării sindicale. Ca urmare a eforturilor eroice de­puse de clasa noastră muncitoare, de întregul popor muncitor, datorită spri­jinului frăţesc primit din partea Uniu­nii Sovietice şi într-ajutorării şi cola­borării cu celelalte ţări ale lagărului socialist, ţara noastră a obţinut, în aceşti ani, succese deosebit de im­portante pe drumul construirii socia­lismului, succese ce nu pot fi despăr­ţite de activitatea multilaterală a sin­­dicatelor. Caracteristic pentru dezvoltarea e­­conomiei naționale în anii puterii populare este linia ei mereu ascen­dentă, creșterea impetuoasă a forței. Organizarea în sindicate a dus la activizarea femeilor muncitoare Sini în viaţa noastră evenimente care nu se pot uita niciodată şi despre care oricînd ne aducem a­­minte cu emoţie. Era la începutul lunii septembrie 1944. In acest timp In fabrica lui Scherg era Herbere mare. Ne pre­găteam pentru şedinţa de creare a sindicatului. In secţii, încă de dimineaţă apă­­ruseră lozinci care aduceau la cu­noştinţa tuturor muncitorilor ma­rele eveniment, iar altele care ne îndemnau să alegem în primul sin­dicat liber pe cei mai buni dintre noi, pe muncitorii şi muncitoarele călite In lupta revoluţionară. La ora 5 după-amiază toti muncitorii erau la şedinţă. Veniseră si mun­citori din alte întreprinderi din oraş. Cred că eram vreo 3000. E greu să descriu pe scurt acest moment impresionant la care am participat. Pot spune insă că toti eram veseli, strigam lozinci şi cin­­tam. Printre cei aleşi în primul nostru comitet sindical de dună 23 August au fost muncitorii cunoscuţi în foaie fabrica ca fiind cei mai buni, foşti participanţi activi la grevele şi demonstraţiile organi­zate înainte de 23 August. Ca într-un film îmi trec prin min­te realizările obţinute de la înfăp­­tuirea unităţii sindicale. Noi, fe­­meile, oropsite în trecut, avem la muncă egală salarii egale cu ale bărbaţilor, dreptul de a ne spune cuvîntul în orice problemă, de a fi alese în organizaţiile sindicale şi îu celelalte organizaţii. Pentru copiii noştri au fost înfiinţate o creşă şi un că­min de zi, iar pentru tinerele fete necăsătorite s-au făcut, din fondu­rile întreprinderii, dormitoare în­zestrate cu tot confortul. In anii negrii, femeile însărcinate sau care aveau copii mici erau concediate din cauză că lucrau ast­fel cu un randament mai mic. As­­tăzi, ele au concedii de naştere iar cele care alăptează lucrează doar 6 ore şi jumătate pe zi. Să adăugăm la aceasta concediile plă­tite, tratament gratuit în spitale şi multe, multe altele şi atunci ne va apare in minte şi mai clar că tot ce s-a realizat în ţara noastră pînă acum şi tot ce se va face de acum înainte este pentru noi oamenii muncii. ELISABETA OLAH ţesătoare, întreprinderea „Parti­zanul Roşu“ Oraşul Stalin Aşa au fost începuturile „ Vieţii Sindicale“ De ziua de 1 septembrie 1944, ziua unirii într-un singur mănunchi a sin­dicatelor, este legată — în mare mă­sură — creşterea forţei mişcării sin­dicale. Ca­­ urmare a Rezoluţiei Comisiei generale de organizare a sindicatelor, în decembrie 1944 a apărut „Viaţa Sindicală“ („Munca“ de astăzi), or­ganul de presă al mişcării sindicale. Alături de „Scînteia“ şi de celelalte pu­blicaţii ale mişcării revoluţionare mun­citoreşti, paginile ei erau aripi de luptă şi victorii. Devenisem corespon­dent al ziarului, mă ocupam şi cu formarea de noi corespondenţi, iar după puţin timp am intrat în colecti­vul lui de redacţie. începuturile „Vieţii Sindicale" n-au fost uşoare. Cadre redacţionale pu­ţine. Nu aveam, dorit cu cîteva ex­cepţii, gazetari formaţi de presa mun­citorească. Pomiserb acţiunea de pre­gătire a corespondenţilor muncitori. Oamenilor însă, neobişnuiţi cu munca de redactare, le venea greu să scrie. Mişcarea sindicală era împroşcată cu calomnii de către bandiţii partide­lor istorice, în cîrdăşie cu legionarii. Trebuiau făcute inofensive vîrfurile săgeţilor veninoase ale presei reacţio­nare, în cap cu „Dreptatea“ şi „Viito­rul“. Acolo se aciuaseră scribii bur­ghezi versaţi în modul de înfăţişare a ziarelor, dar şi în arta perfidiei şi ca­lomniei. Trebuia să le facem­ faţă cu mănunchiul de gazetari proaspeţi, bine intenţionaţi dar încă fără expe­rienţă — strînşi toţi într-o singură cămăruţă. Ba, printre noi, folosindu-se de platforma Frontului Unic Munci­toresc, se strecuraseră cîteva elemente în slujba social-democraţilor de dreap­ta care ne puneau beţe în roate. Trebuia să păşim la formarea de corespondenţi voluntari de presă. La început lucrurile au m­ers greu, dar după câtva timp „Viaţa Sindicală“ d­oi ajutorul cursurilor de­ corespondenţă începe să aibă tot mai mulţi cores­pondenţi, în întreprinderi şi institu­ţii. Eram puţini şi trebuia să facem totuşi faţă la multe sarcini. Ace­­laşi redactor trebuia să scrie de multe ori şi articolul de fond şi repor­tajul şi note şi comentarii, să ajute la paginaţie sau la corectură. Nu puţine greutăţi au fost şi cu procu­rarea hîrtiei. Am izbutit însă să biruim greutăţile cu ajutorul intens al­ condu­cerii Confederaţiei Generale a Muncii. Ziarul mişcării sindicale, ca şi în­treaga presă sindicală, îndrumat de partid, a mobilizat clasa muncitoare în lupta pentru buna organizare sin­dicală, a contribuit la îndrumarea muncii comitetelor de întreprindere, a însufleţit lupta aspră cu patronatul împotriva sabotajului şi speculei, pen­tru libertăţi şi economate, pentru or­ganizarea controlului muncitoresc în întreprinderi, pentru pregătirea zilei cind avea să înceapă a fi înfăptuită revoluţia socialistă­­. Cînd la 1 septembrie 1947 (tot la 1 septembrie !), „Viaţa Sindicală“ a de­venit zilnică străbătusem o etapă de multe încercări şi grele eforturi. Munca de organizare a ziarului, pe baze noi, pentru ca el să fie la înăl­ţimea noilor sarcini, să merite cu ade­vărat titlul de ziar comunist, a înce­put să cunoască o nouă etapă. NICULAE TIJA

Next