Munca, februarie 1961 (Anul 17, nr. 4118-4141)

1961-02-01 / nr. 4118

f'«p. 2 a Suteţi mii de muncitori păstrează incă amintiri zguduitoare despre anii noştri ai uceniciei, despre acei ani de salahori din întreprinderile mari ţi mici ale patronatului. Foame, bătăi, umilire — acesta era tahiul sumbru al uceniciei in anii odiosului regim burghezo moşieresc. Astăzi noţiunea de ucenic a căpătat un sens nou, cu totul deosebit, pe măsura vremurilor pe care ie trăim. Şcolile profesion.re de ucenici care fiinţează in marile centre industriale oferă condiţii minunata pantru formarea schimbului de mine. Bucurindu-se din Plin de grija statului demicrat-popular, viitorii muncitori se prejă,esc să preia ştafeta muncii libere, ştafetă care întruchipează nobilele idealuri pentru care au luptat nomittră înaintaşii noştri sub conducerea înţeleaptă a partidului. In această privinţă faptele vorbesc de la sine. Iată citeva din ele, culese cu prilejul unor vizite făcute prin cîteva şcoli profesionale de ucenici din oraşele Ploieşti şi Cîmpina. Singura grijă: învăţătura Şcoala profesională de ucenici a uzinelor „1 Mai" din Ploieşti. O clădire impunătoare, nouă. In sălile mari, luminoase, elevii — muncitorii de miine — urmăresc cu atenţie expunerile profesorilor, urmate de cele mai multe ori de experienţe în laborator, de demonstraţii făcute în cabinetele metodologice. Pină la sfirşitul orelor de curs, prima noastră cunoştinţă, elevul cu banderolă roşie pe braţ Valeriu Popescu, ţine cu pricepere locul de gazdă. La noi se-nvaţă meseriile de strungar, lăcătuş, sudor, turnător,cazangiu — ne explică el Meseria ţi-o poţi alege după pofta inimii. Eu, de pildă, am ales sudura, îmi place grozav să aştern straturile de metal incandescent, să le curăţ apoi. Dintre materiile predate, îmi plac fizica şi lumina. Ce alte materii mai aveţi? — l-am întrebat. învăţăm ştiinţe sociale, tehnologia metalelor, matematica, desen tehnic şi facem educaţie fizică. Cred că ştiţi că absolut toate manualele şcolare şi rechizitele le primim gratuit, aşa cum în mod gratuit primim îmbrăcăminte, masă, cazare la cămin. Singura, noastră grijă este să învăţăm. Ce mare adevăr cuprind aceste cuvinte! Cit de mult doreau să înveţe ucenicii obidiţi în anii întunecaţi ai regimului capitalist! Puţini însă izbuteau. Cursurile pentru ei începeau după ora 18 şi se prelungeau pînă la ora 22,30, iar condiţiile în care învăţau erau complet nesatisfăcătoare. In anul şcolar 1938—1939, de pildă, au fost înscrişi la cursurile organizate la Iaşi, Bacău şi Tg. Ocna cite 80—120 de ucenici, dar cum încăperile de clasă dispuneau de bărci numai pentru 40—45, „surplusul“ era obligat fie să absenteze, fie să stea în picioare tot timpul lecţiilor. Foarte mulţi patroni interziceau ucenicilor să frecventeze şcoala, pentru a-i putea reţine pină seara tîrziu la lucru. („Buletinul Muncii“, vol. III, septembrie-decembrie 1939). ...Sunetul clopoţelului a întrerupt brusc discuţia cu interlocutorul nostru, chemat să-şi îndeplinească sarcinile pe care le are elevul de serviciu. Am vizitat şcoala. Ordine şi curăţenie pretutindeni. Pe una din uşi o tăbliţă: „Sala de meditaţie". Intrăm. Elevii din anul I îşi pregătesc conştiincios lecţiile. Intr-un colţ al sălii Ion Pitulice şi Alexandru Began- Ultimul este fruntaş la învăţătură şi-l ajută cu dragoste pe colegul său care, în trimestrul I, obţinuse note mai slabe. Datorită acestui sprijin, elevul Pitulice a reuşit să promoveze cu succes. La noi se organizează şi consultaţii — ne spune in şoaptă Regan. Apoi, in cabinetele metodologice avem mult material intuitiv care ne ajută să ne însuşim mai lesne cunoştinţele predate. Tovarăşii profesori fac de multe ori demonstraţii în aceste cabinete Pe unul din culoarele largi ale etajului I este afişată o gazetă cu un caracter deosebit Aici sunt expuse săptămînal ultimele noutăţi tehnico-ştiinţifice. Elevii au astfel posibilitatea să fie la curent cu ultimele realizări din acest domeniu. ...Pauza de prînz. Din olniile difuzoarelor se aude glasul crainicului: „emisiunea-colo“ roptiţarizaţi elevii fruntaşi la învăţătură. Printre ei am auzit şi numele primei noastre cunoştinţe, Valeriu Popescu. Şi cînd te gîndeşti că despre acest lucru n-a vrut să ne spună nimic... Abecedarul profesiunii Abia se terminase pauza de prînz. La uşa atelierului de instruire practică a şcolii profesionale de ucenici constructori din Ploieşti, douăzeci de elevi din grupa a II-a a anului I — viitori dulgheri şi parchetari pe şantierele regiunii — aşteptau disciplinaţi pe maistrul instructor Constantin Mărăşescu. Cînd a venit, elevii l-au salutat respectuos. In cîteva minute fiecare se afla în faţa bancurilor cu sculele trebuincioase: rindele, ciocane, metru de lemn etc. — Astăzi — începu maistrul — vom învăţa să construim o schelă suspendată. Eu am să vă desenez la tablă schiţa acesteia indicindu-vă toate detaliile, apoi... la lucru ! In mai puţin de o oră, micul atelier-şcoală, unde se învaţă abecedarul profesiunii, primele noţiuni de lucru, era în plină activitate. Aplecaţi ,deasupra bancurilor, elevii trasau cu atenţie lemnul de lucru, trăgeau la rindea, tăiau cu fierăstrăul, dînd contur lucrării miniaturale ce le fusese încredinţată. Maistrul se plimba de la un loc de muncă la altul, împărtăşind cu dragoste din tainele meseriei pe care el o deprinsese în cu totul alte condiţii decît cele de astăzi. Urmărea în special pe un elev de-o şchioapă, Dumitru Plăcintă. Acesta venise cu două luni mai tîrziu la cursuri şi voia să recupereze neapărat rămînerea în urmă. O scenă neobişnuită atrase privirile maistrului. Unul din elevi, Adrian Bellu, stricase din neatenţie materialul ce-i fusese încredinţat şi, ca să „repare“ lucrul, acesta îşi însuşise pe furiş o schelă gata făcută. Ca să nu se observe i-a aplicat cîteva ciocane pentru a o demonta, urmînd ca mai tîrziu s-o monteze din nou. Spre nenorocul lui, maistrul văzuse toată această treabă urîtă. In faţa tuturor începu să-l dojenească : — Nu-i frumos ce-ai făcut. Dacă nu ştii, întreabă. Nimeni nu-ţi va tăia capul pentru asta Dar, aşa se intîmplă cînd eşti distrat in timp ce se dau explicaţii. Pe mine, odinioară, nimeni nu m-a învăţat meseria, i O furam. Ucenicul de atunci trebuia să plătească cu lacrimi şi suferinţe picătura de învăţătură ce i se oferea. Voi, astăzi, nu aveţi de ce să vă plîngeţi. Şcoala vă pune la dispoziţie totul, statul cheltuieşte bani mulţi pentru ca voi să deveniţi constructori de nădejde. Lecţia aceasta, venită pe neaşteptate, avu un efect pozitiv asupra celui în cauză. Cu ajutorul maistrului, elevul Bellu reuşi să confecţioneze în bune condiţii mica schelă suspendată. La terminarea instructajului practic, cu aceeaşi atenţie şi cu acelaşi interes, maistrul făcu un scurt bilanţ al muncii depuse, evidenţiind pe cei buni şi mustrîndu-i pe codaşi. O vizită neaşteptată „La Atelierele Comunale din Bucureşti sînt 180 de ucenici şi toţi interni. In dormitoare dorm cîte 2-3 băieţi într-un pat. Hrana este mizerabilă...“ (Din ziarul „Tînărul muncitor" — Bucureşti — 1930). Cînd a venit in şcoală, Mihai Zimerman şi-a făcut repede mulţi prieteni. După orele de cursuri petrecea împreună cu ei ore plăcute la clubul şcolii sau în sala de sport, jucînd o partidă de şah sau un meci de ping-pong. Se familiarizase atît de repede cu viaţa de internat îneît parcă de cînd lumea ar fi plecat de acasă. Nu ducea lipsă de nimic. Seara obişnuia să citească scrisorile primite de la părinţi, din Agnita. Uneori se mai supăra pe ei pentru că îi puneau fel de fel de întrebări, care nu-şi aveau rostul. Mama, grijulie, îl iscodea: „Să-ţi trimitem ceva îmbrăcăminte călduroasă sau de-ale gurii? Scrie-ne ce-ţi trebuie, băiatul mamei, că tata îţi va expedia pachetul ,prin poştă“. Intr-una din zile, ca să-i liniştească, Mihai pregăti următorul răspuns părinţilor : „Dragii mei, mă bucură că sînteţi sănătoşi cu toţii. Aflaţi că cu şcoala o duc foarte bine. Tu, mamă, mă întrebi mereu cemi lipseşte. Vă rog să nu-mi duceţi de loc grijă. E aţii de plăcut în internat cum nici nu vă puteţi închipui. Avem dormitoare mari şi bine amenajate. Şcoala ne-a îmbrăcat din cap pină în picioare. Ne-a dat haine frumoase, încălţăminte, cămăşi, ciorapi, pină şi cremă de ghete, pastă de dinţi şi multe altele. Nu-mi trebuie nici de-ale gurii, cum spui tu, măicuţă dragă. Cantina ne serveşte mîncăruri gustoase şi felurite. Ni se dă atîta hrană incit aproape nu o poţi consuma. Carnea e nelipsită de la masă, la fel şi fructele sau prăjiturile. Parcă am fi la restaurant, nu alta. Aşa că, vedeţi, nimic nu-mi lipseşte. Există atîta grijă pentru noi încît ar fi păcat să nu-ţi dai interesul la învăţătură. Cred că acum sînteţi liniştiţi, nu ? Vă sărută Mihai". Furat de anumite treburi, Mihai a întîrziat cîteva zile expedierea scrisorii. Intr-o după-amiază elevul de serviciu i se adresă,in glumă : — Ce-mi dai dacă-ți spun ceva? — E de bine sau de rău? — întrebă Mihai plin de curiozitate. Mi-o fi venit iar vreo scrisoare de-acasă? Hai, spune repede ! — Ei bine, a venit tatăl tău ! Te așteaptă la boartă, ne a s e pra t afle din duc bine aici“. In cele cîteva ore cît au sta^^Epreunu Mihai i-a povestit tatălui, cu lus^le amănunte, despre viața în cămin, i-a arătat îmbrăcămintea primită, dormitorul, cantina, clubul, biblioteca, i-a vorbit despre filmele pe care le vizionează în sala de proiecţie a şcolii, despre învăţătură şi multe altele. La despărţire, pentru ca mama să fie şi mai liniştită, Mihai înmînă tatălui scrisoarea pe care uitase s-o expedieze şi-şi ceru scuze pentru aceasta. Apoi adăugă : — Să-i spui mamei că nu vă fac de ruşine la învăţătură ! Intr-adevăr, Mihai Zimerman este unul dintre cei mai buni elevi ai Şcolii profesionale de ucenici petrol-chimie din Cîmpina. Emoţiile debutului Cît de mult a fost aşteptată ziua aceea luminoasă de toamnă ! Pentru elevii anului III ai Şcolii profesionale de ucenici petrolchimie din Ploieşti, ea a însemnat primii paşi în uzină, intrarea în marea familie a muncitorilor. S-au pregătit mult băieţii pentru acest eveniment. Salopetele erau curate şi bine călcate, caietele de practică învelite. Fiecare căutase să-şi imagineze cui îi va arăta noul loc de practică şi mai cu tamă noul „profesor“. De fapt, aceste locuri ca şi muncitorii care vor răspunde de instruirea elevilor din anul III, au fost dinainte stabilite, împreună cu conducerea Rafinăriei nr. 1. , Şi giganticul laborator i-a primit ca pe nişte oaspeţi dragi. Fiecare elev a fost condus la locul lui de muncă. Mihai Maftei a trecut la instalaţia de distilare a uleiului. El urma să lucreze pe lingă muncitorul fruntaş Ion Brăslăvescu, în vreme ce Dumitru Duţu, care este lăcătuş, va lucra în atelierul mecanic, la subsecţia ventile. De dînsul se va ocupa lăcătuşul Tudor Anghel. Duţu s-a apropiat sfios de bancul de lucru. II mai văzuse cîndva pe muncitorul acesta vînjos, cu faţa brăzdată. Dar unde? — Sîntem cunoştinţe vechi — spuse Tudor Anghel. Duţu şi-a amintit atunci că tovarăşul Anghel fusese invitat la şcoală, unde în faţa anului III lăcătuşi evocase aspecte din ucenicia făcută de el pe vremea patronilor. Cîte n-au aflat elevii atunci ! Despre foamea pe care o făceau ucenicii, despre zdrenţele ce le purtau, dar mai ales despre bătăile de care aveau parte. De fapt Codul Penal din 1936 prevedea că patronul are dreptul să bată nepedepsit persoana mai mică de 15 ani încredinţată lui pentru „învăţarea“ unei meserii. Şi nu s-ar putea spune că patronii n au uzat de acest „drept“ ! Şi de cele mai multe ori îl foloseau chiar şi faţă de cei care depăşeau această vîrstă. Legiuirea era de partea lor şi uzau de ea după bunul lor plac. Acest lucru a fost confirmat chiar de muncitorul Tudor Anghel. Perioada de aclimatizare în atelier a trecut. In acest timp Duţu - ca şi ceilalţi elevi din anul III — a avut posibilitatea să cunoască specificul lucrărilor, în raport cu noile procedee tehnologice, ordinea succesiunii operaţiilor, să lucreze efectiv sub îndrumarea bunului său profesor. Acum i se încredinţase o lucrare pe care trebuia s-o execute singur. Trăia emoţiile debutului. După ce a demontat ventilul defect de la o instalație, a încercat să-i pună „diagnosticul“. Tare ar fi vrut să-l consulte pe profesorul lui, care-l urmărea cu coada ochiului. Dar nu, și-a dat seama că boala este curabilă. Era necesară o altă pană. A început să lucreze cu pasiune. După ce a terminat-o, s-a apropiat de examinator. Cercetând cu atenţie piesa, lăcătuşul Tudor Anghel îi puse în caietul de practică nota 9. Deci primul examen fusese trecut. Atît de ucenicul Dumitru Duţu cît şi de muncitorul fruntaş Tudor Anghel. Aceleaşi emoţii le-au avut şi ceilalţi ucenici din anul III la prima lor lucrare practică făcută în rafinărie. Constantin Pîrvuca şi Ion David, Mihai Maftei şi alţii au debutat bine. Era firesc. Grija deosebită a maiştrilor din ateliere, de la instalaţii,, a muncitorilor fruntaşi care le împărtăşesc cu drag din experienţa lor, încrederea cu care sunt priviţi ucenicii de întreg colectivul întreprinderii, le-au stimulat interesul pentru a-şi însuşi cît mai temeinic tainele meseriei. In Rafinăria nr. 1 au făcut practică din ultimul an de şcolarizare sute şi sute de ucenici. Iar pină în 1975 şcoala profesională va trebui să pregătească încă 18.000 de muncitori. Şi, bineînţeles, aceeaşi răspundere pentru buna pregătire a elevilor revine deopotrivă şcolii cît şi uzinei. Ora de dirigenţie se scurgea obişnuit. Numai elevul Ion Haicu — anul I , şcoala uzinelor „1 Mai" — urmărea cu neliniştea omului care a săvirşit ceva nepermis cuvintele profesorului diriginte Aurelian Eufrosin. Se făcea analiza situaţiei şcolare. Deci, nimic deosebit. Elevii erau obişnuiţi cu acest lucru şi cei mai mulţi aşteptau cu nerăbdare să afle notele primite în zilele precedente. Pe măsură ce profesorul se apropia de litera H din catalog, frămîntarea lui Ionel creştea. Carnetul pe care îşi însemna de obicei notele era acoperit cu mîzgălituri făcute de o mină nervoasă. — Aşa... să vedem acum, cum stă la învăţătură Ion Haicu. Elevii şi-au aţintit privirile asupra „împricinatului“. Instinctiv, Halcu a lăsat capul în jos. Profesorul continuă. Cuvintele lui erau însă de data aceasta pline de dojana. — După cum văd, Halcule, nu ți-ai respectat cuvîntul. In loc să te ții de treabă cum ne-a fost vorba, ai absentat din nou nemotivat, ai primit note sub limită. Şi apropiindu-se de banca lui Halcu, scoase din buzunarul hainei o carte poştală. — Acum nu te mai iert. Va trebui să scrii acasă. Pină la sfirşitul orei vei comunica părinţilor tăi situaţia ta la învăţătură, la disciplină. Halcu nu se mai împotrivi. Fusese mult ajutat de colectivul clasei şi de diriginte. Promisese solemn că se va îndrepta. Dar nu reuşise. Ii era ruşine acum să scrie părinţilor lucruri atît de proaste despre el însuşi. Ce vor spune ei? Rîndurile se aşterneau cînd oblice, cînd drepte. Cu mina tremurindă, scrise adresa părinţilor : I. Haicu, comuna Smeeni, raionul Buzău... ...Nu trecuse, nici măcar o săptămână de cînd expediase cartea poştală, şi într-o zi, pe înserat, Ionel s-a pomenit cu tatăl său la cămin. La aceasta nu se aşteptase. în trecut, noţiunea de timp liber pentru ucenici nu avea sens. Drept mărturie, un extras din presa vremii : „Sîntem 16 ucenici interni la fabrica de tîmplărie „Ţăranca“ din Bucureşti. Muncim de la ora 6 dimineaţa pină la ora 11-12 noaptea, cîteodată şi mai tîrziu, iar în schimbul muncii noastre primim bătaie...“ (Dintr-o corespondenţă apărută in ziarul „Tînărul Muncitor“ din Bucureşti, in 1930). In zilele noastre timpul liber al ucenicului este asigurat prin lege. El înseamnă cultură, educaţie, destindere. Şcoala de azi dă putinţa ucenicilor să trăiască o bogată viaţă spirituală. Să ne oprim puţin la şcoala profesională de ucenici UCECOM din Ploieşti. Aici fiecare elev, după orele de cursuri, desfăşoară o activitate extraşcolară plină de conţinut. Vizionarea in colectiv a filmelor şi pieselor de teatru a devenit ceva obişnuit. Biblioteca, avind aproape 3.000 de volume, este plină în fiecare zi De curînd, cercul de prieteni ai cărţii a organizat cîteva seri literare închinate vieţii lui V. Alecsandri şi marelui nostru poet M. Eminescu. Nu e exclus ca de aici să se ridice noi talente. Violeta Iovcev, fiica unui fost exploatat, solista corului şi dirijoare in acelaşi timp, este foarte înzestrată. Echipa de teatru formată numai din elevi şi eleve a cucerit ropote de aplauze cu piesa „Chiriţa în provincie“. Şi pentru ca activitatea în timpul liber să fie şi firat,variată şcoala s-a îmbogăţit cu un televizor şi ‘n nimeni nu vrea să lipsească de la emisiuni. Pentru a ne face o imagine cît mai clară ne-am adresat cîtorva elevi cu întrebarea : „Ce faci în timpul liber ?“ Iată răspunsul lor : Dan Bratu: Activez în echipa de dansuri. Rodica Lucaci : Frecventez împreună cu alţi colegi cercul de teatru. Elena Avram : Practic atletismul la asociaţia sportivă „Voinţa“. Diter Stanf: Citesc cărţi şi merg cu regularitate la conferinţele ce se ţin la Palatul de cultură al oraşului. Iată numai cite-,a din preocupările unor elevi în timpul liber, fără a mai vorbi de altele tot atît de interesante şi educative. * Aspecte ale vieţii noastre noi. Le întîlneşti la tot pasul în şcolile profesionale de ucenici. Prin grija părintească a partidului şi guvernului elevii învaţă, se instruiesc, devin cetăţeni conştienţi. Schimbul de mîine al muncitorilor se pregăteşte in- tens să preia ştafeta muncii, pentru ca umăr la umăr cu vîrstnicii să contribuie la înflorirea patriei noastre dragi. A. DAVIDESCU Şi TRANDAFIRESCU Foto: P. CO714 Cartea poştală .. . — Ne-ai pus pe drumuri, băiatule — i-a zis cu ciudă tatăl. Te-am trimis la şcoală să înveţi meseria pe care eu am iubit-o, dar n-am avut posibilitatea s-o învăţ. Aici ai debate: masă, casă, îmbrăcăminte, cărţi. Dar în loc să înveţi, ne faci de rîs. Am venit să te iau acasă. I-a fost greu lui Ionel sâ-l convingă pe părintele său că se va sili să înveţe, sa fie disciplinat, să na i mai supere. ...A trecut o lună de atunci. Cu ajutorul fruntaşilor la învăţătură I8R§1 Halcu a reuşit să-şi îmbunâtăţească situaţia şcolară, devenind un elev sîrguincios. Metoda folosită de profesorul diriginte a avut efect... Timp liber ieri şi azi La început a mers ceva mai greu, dar acum... (instantaneu din atelierul de instruire practică al Şcolii profesionale de ucenici de pe lingă uzinele „1 Mai" Ploieşti) La căminul Şcolii profesionale de ucenici petrol-chimie din Cîmpina Elevul Began îşi ajută colegul la învăţătură A început ora de practică la laboratorul de preparat dulciuri. Elevele şcolii profesionale UCECOM-Ploieşti ascultă cu atenţie explicaţiile instructoarei miste ! La biblioteca Şcolii profesionale de ucenici din Cîmpina se citeşte MUNKA CilIFERIE SEMNIFICATIVE • Pe cuprinsul regiunii Ploieşti fiinţează în prezent 28 şcoli profesionale de ucenici, care pregătesc muncitori in diverse meserii. • Numărul elevilor înscrişi in şcolile profesionale de ucenici din regiunea Ploieşti se ridică la 8.605. In anul 1932, în Intreaga ţară aşa-zisele şcoli de ucenici erau frecventate doar de 11.882 tineri. • La dispoziţia şcolilor profesionale de ucenici din regiune au fost puse circa 458 cadre cu o înaltă pregătire didactică-profesională. • In căminul şcolii profesionale de ucenici Petrol-Chimie din Cîmpina locuiesc în condiţii optime 1.080 de ucenici. Sumele alocate pentru anul şcolar 1960-1961 se ridică la 6 milioane lei. Şcoala dispune de o bibliotecă cu 38.090 de volume, 3 cluburi, 2 televizoare, 2 staţii de radioficare. • Anul acesta şcolii profesionale de uceniciconstrucţii din Ploieşti i s-au alocat circa 2 milioane lei pentru construirea unui nou cămin, a unei cantine, ateliereşcoală, clase. • La şcoala profesională de ucenici Petrol. Chimie din Ploieşti s-au cheltuit anul trecut pentru dotarea laboratoarelor şi amenajarea atelierelorşcoală 150.000 lei. Iar pentru transportul elevilor în timpul vacanţei în tabere şi la practică s-au cheltuit 100.000 lei. Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei a acordat şcolii anul acesta 7 milioane lei pentru construirea unui cămin cu 400 de locuri, a unei cantine, săli de gimnastică etc.