Munca, septembrie 1970 (Anul 26, nr. 7089-7113)

1970-09-02 / nr. 7089

Pagina a 2-a Un luptător pentru libertate şi egalitate socială In lanţul secular al luptelor purtate de masele populare din ţările române împotriva asupririi şi împilării, pentru libertate socială şi naţională, la loc de cinste se înscrie marea ridicare la luptă a ţărănimii din Transilvania, întruchipată în războiul ţărănesc condus de Gh. Doja, din anul 1514. Izbucnită datorită aceloraşi cauze fundamentale care au stat la baza tuturor răscoalelor medievale din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, această impresionantă ridicare la luptă a iobăgimii împotriva jugului feudal a înscris o pagină, luminoasă în istoria tradiţiilor glorioase de luptă comună a poporului român şi a naţionalităţilor conlocuitoare, iar prin amploarea sa, prin spaţiul mare pe care s-a desfăşurat, prin proporţiile de adevărat război pe care l-a luat, prin forţa cu care a lovit in temeliile regimului social-politic feudal, ea ocupă un loc însemnat din istoria marilor bătălii de clasă din Europa evului mediu. Relevind semnificaţia istorică a acestei răscoale, Fr. Engels a situat-o pe aceeaşi treaptă cu marile lupte sociale şi de clasă care au avut loc în perioada respectivă în centrul Europei şi îndeosebi in Germania, denumind-o „războiul general al ţărănimii din Transilvania“ In respectiva istoriei in contru ,ea cu timpul, măreţia acestui eveniment a ţinut mereu nestinsă făclia tradiţiei luptei comune a maselor populare care au trăit şi au muncit pe aceste meleaguri, ca şi personalitatea şi faptele eroice, legendare, ale conducătorului răscoalei, Gheorghe Doja. Doja s-a născut în anul 1470, în satul Dalnoc, judeţul Covasna, dintr-o familie de secui originari din Ghintari- Mureş. Tatăl său, Tamaş, era căpitan de pixidari (ostaşi cavaleri), ceea ce reprezenta ordinul al doilea in organizarea militară a secuilor. Numele lui Doja apare pentru prima dată în actele ofiţiale în 1507, cind viceconsulul Transilvaniei, intr-o scrisoare către Consiliul oraşului Sibiu, îl pomeneşte în calitate de ..agilist“, titlu care în acea vreme se dădea jurilor de scaun. Anul 1508 îl găseşte pe Doja la Belgrad, în această cetate de graniţă, punct principal al apărării împotriva atacurilor otomane, unde îşi începe cariera de ostaş. Aici, în luptele cu duşmanul se distinge ca un înzestrat conducător de oşti, cîştigînd consideraţia şi stima tovarăşilor săi de arme, fapt pentru care a fost ridicat la rangul de căpitan de cavalerie, în momentul îrn care Doja primea răsplata vitejiei sale şi devenea unul dintre cei mai populari conducători de oşti. la Buda a fost publicată la 16 aprilie 1514 bula papei Leon al X-lea, care chema pe credincioşi la cruciadă împotriva invaziilor otomane, promiţînd ţăranilor care vor lua parte la ea eliberarea din iobăgie şi ..fericire eternă pentru cei care vor muri pentru cauza creştinătăţii*'. Tot aici, la 24 aprilie, a fost numit conducător al cruciadei Gheorghe Doja căruia i s-a inmînat steagul alb ,'u cruce roşie adus de la Roma. Situaţia grea In care se afla ţărănimea iobagă ca urmare a amplificării obligaţiilor in muncă şi în bani, intensificării procesului de serbire a ţărănimii, înmulţirii abuzurilor feudalilor, a organelor de stat şi a regalităţii a generat izbucnirea unui şir întreg de răscoale care vor culmina cu „războiul ţărănesc“ din 1514, război ce se va revărsa ca un torent pe întreg cuprinsul Transilvaniei inmănunchind în lupta comună ţărănimea română, maghiară, sirbă şi slovacă, secuimea oprimată, păturile sărace din multe oraşe, lucrătorii de la ocne şi mine, chiar şi elemente din grăsimea bogată şi din mica nobilime. In acest climat de nemulţumiri, generat de ascuţirea contradicţiilor sociale, in dorinţa de a-şi recăpăta libertatea, zeci de mii de ţărani au răspuns chemării la arme, au părăsit satele şi s-au adunat într-un timp scurt în tabăra din apropierea Budei, precum şi în alte oraşe din Ungaria şi Transilvania. însăşi această adunare masivă a ţăranilor indică existenţa unor cauze adinci, permanente, care au determinat apariţia unui flux în masa ţărănimii române şi maghiare, care, în afară de faptul că dorea să se izbăvească pe ea şi ţara de pericolul turcesc, năzuia, totodată, să scape de „neagra iobăgie“. După relatările unui contemporan, Paolo Giovio, adversar inverşunat al răscoalei, ţăranii răspundeau apelului „mai cumii fiindcă erau nemulţumiţi de viaţa pe care o duceau decit din dragoste pentru creştinism“, înspăimîntată de mulţimea adunată, peste 40 000 de oameni, — şi nemulţumită că iobagii părăsiseră ogoarele tocmai in timpul muncilor de primăvară, stăpinii de pămint, sprijiniţi de statul feudal, au încercat să oprească pe cei ce voiau să meargă intabără şi să-i silească pe cei plecaţi să se întoarcă. Familiile ţăranilor înrolaţi au fost supuse de către nobili unui tratament bestial La primirea veştilor despre abuzuri şi violenţe ale nobilimii, furia ţăranilor împilaţi s-a dezlănţuit. Zecile de mii de ţărani iobagi, socotind că a sosit ceasul răfuielilor cu asupritorii, au transformat armata cruciadei după cum spunea Engels în „armată revoluţionară“. Din conducător militar al cruciadei, Gheorghe Doja a devenit principalul conducător al răscoalei. Concentrarea ţăranilor înarmaţi, constituirea armatei sub conducerea lui Doja, transformarea cruciadei în răscoală ţărănească şi trecerea ţăranilor la atarul deschis împotriva feudalilor au fost verigi ale unui proces greu de oprit. De la Buda, oştile formate din ţărani români, maghiari, slovaci, sîrbi s-au îndreptat în mai multe direcţii ; principala oaste, condusă de Doja însuşi, a luat-o spre Transilvania, către Mureş. Chemînd poporul la luptă împotriva nobilimii, in cuvinte înflăcărate şi mobilizatoare, Doja spunea în proclamaţia pe care o dă la Cegléd : „Nu trebuie să recunoaştem pe nimeni drept stăpin... La noi nobilii trăiesc în mare lux din munca altora... A sosit timpul pentru a răsturna pe tirani. Avem dreptul la aceasta chiar prin lege. Toate privilegiile nobililor trebuiesc desfiinţate“. Doja sublinia prin aceasta ideea desfiinţării stării de şerbie, a suprimării dominaţiei de clasă a nobilimii. Cunoscător al vieţii grele al ţăranilor iobagi, Doja îi încuraja in luptă prin cuvinte pline de semnificaţie : „Mă uit la feţele voastre înfometate, palide, la fruntea voastră brăzdată de încreţituri, la figurile voastre uscate de sete. Ia pielea voastră lipită de oase şi mă gândesc că, dacă curajul vostru nu mi-ar întări nădejdile abia aş îndrăzni să cred că nn aceste trupuri chinuite, gata să moară, s-ar ascunde o putere în stare să lupte“. Ajunsă în Transilvania, oastea ţăranilor răsculaţi s-a împărţit în mai multe detaşamente, în scurt timp flăcările răscoalei au cuprins întreaga provincie din Grişana pina în Ţara Birsei, din Banat pînă în Secuime. Cad pe rînd în mîinile răsculaţilor cetăţile Nădlag, Zădărăni, Arad, Siria, iar la mijlocul lunii iunie oastea răsculaţilor ajunge în faţa Timişoarei, pe care o asediază. La Cluj, Bistriţa, Sighişoara, Rodna, în focul creşterii mişcării antifeudale, s-a închegat colaborarea de luptă intre răsculaţi şi sărăcimea oraşei ori La Turda, Dej, Cojocna, răsculaţii ajutaţi de lucrători şi orăşenii săraci au ocupat minele şi ocnele, au devastat castelele nobililor, Urzind documentele de proprietate şi pedepsind pe feudalii prinşi, în faţa primejdiei care-i ameninţa, înspăimîntaţi de proporţiile şi forţa răscoalei, nobilimea solicită tot mai insistent ajutorul voievodului Transilvaniei „să-i scape de furia maselor dezlănţuite“. Regele Vladislav, la rindul lui, a cerut ajutorul regelui Poloniei şi împăratului Germaniei, Maximilian. Raportul de forţe se schimbă treptat, însăşi răscoala a început să se fărîmiţeze, manifestîdu-se tot mai puternic tendinţa de localizare a luptei. Cu tot eroismul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă răsculaţii, in frunte cu Doja, nu au putut cuceri importantul bastion, care era Timişoara ,fiind la urmă învinşi in bătălia de la 15 iulie 1514 de către armata regelui, nobililor şi a voievodului Ion Zapolya. Infringerea de la Timişoara n-a însemnat însă şi infringerea răscoalei. Lupta a mai continuat în multe părţi ale Transilvaniei. Nobilimea a dezlănţuit o cumplită teroare împotriva ţărănimii. Setea de răzbunare a nobilimii nu cunoştea nici o margine. Zeci de mii de ţărani au fost chinuiţi prin tot ietul de torturi şi apoi ucişi împreună cu femeile şi copiii lor. Sute de sate au fost arse şi distruse pînă la temelii. Gheorghe Doja, împreună cu fratele său Grigore şi alţi conducători ai răscoalei au fost supuşi unor chinuri de neînchipuit. La 20 iulie 1514, în faţa unei mulţimi aduse cu forţa, a avut loc supliciul lui Doja şi al celorlalţi conducători. Doja a fost aşezat pe un tron de fier, iar pe cap i s-a pus o coroană, ambele înroşite în foc. Bestialitatea şi cruzimea nobililor s-a manifestat din plin atunci cind tovarăşilor lui Doja li s-a promis libertatea dacă-i vor mînca trupul. Nici un vaiet, nici o rugă de îndurare n-a ieşit însă din gura celui care murind, devenea nemuritor. Trupul lui Doja, al conducătorului celor peste 100 000 de iobagi răsculaţi, a fost tăiat în bucăţi şi ţintuit pe porţile cetăţilor din Pesta, Alba Iulia, Oradea şi Timişoara, pentru a servi drept pildă tuturor acelora care vor mai îndrăzni să se mai ridice împotriva jugului feudal. Dieta „sălbatică“ din lunile octombrie-noiembrie 1516}, a hotărit măsuri necruţătoare împotriva ţărănimii, introduse apoi de juristul de tristă memorie Ştefan Werböczi în faimosul cod de legi în trei părţi, cunoscut sub numele de „tripartitum“. Ţăranii au fost supuşi la obli-, gaţii împovărătoare şi la „iobăgie veşnică“. Măsurile represive luate de clasele privilegiate au slăbit forţa de rezistenţă în faţa pericolului otoman, îndepărtarea ţărănimii de la apărarea ţării, într-un moment in care turcii reluau ofensiva la nord de Dunăre, a fost, după cum arăta şi G. Bariţ, ....cauza principală pentru care Ungaria îşi aflase împreună cu regele său mormintul în bălţile de la Mohaci şi pentru care mai tirziu Transilvania însăşi îşi pierdu independenţa sa“. Marea răscoală din 1514, la care au participat masele populare înfrăţite — români, maghiari, saşi, secui, sîrbi, slovaci — reprezintă o pagină glorioasă de luptă unită a celor exploataţi. Numele lui Doja, conducătorul marii răscoale ţărăneşti din 1514, martir al luptei pentru libertate şi egalitate în drepturi, este păstrat cu cinste în amintirea poporului român, a tuturor oamenilor muncii, indiferent de naţionalitate, care, astăzi, liberi şi stăpîni pe soarta lor, muncesc cu entuziasm sub conducerea Partidului Comunist Român pentru ridicarea României pe noi trepte ale progresului şi civilizaţiei. MIRCEA MUŞAT doctor în istorie 500 de ani de la naşterea lui GHEORGHE DOJA MUNKA Miercuri 2 septembrie 1970 PROTECŢIA MUNCII (Urmare din pag. I-a) dar, un întreg lanţ al slăbiciunilor. Ne-am fi aşteptat ca fiecare factor în parte să fie tras la răspundere, în funcţie de natura obligaţiilor ce-i revin pe linia de serviciu şi în raport cu gravitatea consecinţelor lipsei sale de răspundere. Aflăm însă că toţi au fost sancţionaţi cu... mustrare. O simplă mustrare pentru neglijenţe care au pus în pericol viaţa unui om şi l-au accidentat, poate pentru toată viaţa... Oare mai este de mirare de ce — chiar după asemenea cazuri grave, ca cel al betonistului Ion Vernica — unii conducători ai locului de muncă continuă să ignore regulile de tehnică a securităţii muncii ? Ştiind că atunci cînd sînt în culpă găsesc „înţelegere“ la factorii de răspundere din conducerea întreprinderii şi chiar la comitetul sindicatului, asemenea oameni continuă, cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, să ignore normele elementare de protecţie a muncii. Iar cînd îi surprinde în neregulă cite un control inopinat şi intrasigent din afară sau cînd se produce ireparabilul, cei vinovaţi încep să se căiască şi să solicite „înţelegere“. Nu ar fi oare mai util ca orice abatere, oricît de mică, să fie la timp stăvilită prin măsuri disciplinare exemplare, dezbătute apoi cu seriozitate şi spirit critic la adunările sindicale sau, în cazurile grave, în şedinţe special convocate la locul de muncă unde s-a produs abaterea , în loc de a se acţiona însă în acest fel, se recurge la sancţiuni simbolice, conciliatoare şi chiar la muşamalizarea cazurilor de încălcare flagrantă a normelor de tehnică a securităţii muncii. Este, credem, de datoria conducerii întreprinderii să ia măsuri ferme pentru curmarea acestei situaţii, iar comitetul sindicatului să acţioneze mai energic pentru respectarea neabătută a normelor de protecţie a muncii. De la tovarăşul Traian Crudu, preşedintele comitetului sindicatului, aflăm că „sindicatul a colaborat cu conducerea întreprinderii la prezentarea a 36 de filme pe teme de protecţia muncii, difuzarea la locurile de muncă expuse accidentelor a 4 000 de afişe şi 500 de panouri adecvate, precum şi la expunerea la gazetele de perete ale şantierelor a unor instantanee fotocritice înfăţişîndu-i pe cei în culpă". Cifrele ilustrînd cantitatea de material propagandistic distribuit la locurile de muncă pot să impresioneze pe cineva, numai intrinsec, fiindcă, puse alături de situaţia accidentelor, dovedesc o scăzută eficienţă, arată că nu e suficient să umpli pereţii sau schelele locurilor de muncă cu afişe şi panouri, fără a duce şi o susţinută activitate instructivă prin viu grai, fără a acţiona permanent pentru respectarea strictă a regulilor de tehnică a securităţii. Comitetul sindicatului trebuie să folosească mai activ birourile grupelor sindicale, respectiv inspectorii obşteşti cu protecţia muncii, la întronarea unei discipline ferme şi în acest domeniu, la efectuarea unui control obştesc permanent asupra situaţiei protecţiei muncii la fiecare loc de lucru, insistînd pentru crearea condiţiilor necesare în vederea prevenirii accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale. O modernă arteră (Urmată din pag. l a)rioade cînd nu a fost respectată tehnologia impusă de o asemenea lucrare.— Pentru unele porţiuni s-au dat bani în plus pentru a se ingroşa fundaţia, ca să avem siguranţă — ne spunea tovarăşul ing. Ioan Vlădescu. Foarte bine. Dar, în acelaşi timp, pe alte porţiuni s-a acordat puţină atenţie calităţii tocmai la lucrările de umpluturi şi nivelări, stratul de nisip stabilizat a fost turnat şi pe teren prins de ploaie, iar mixtura asfaltică a fost turnată şi pe apă, uneori noaptea, cînd chiar cu repartizatorul mecanic nu se pot obţine indici calitativi superiori. Nimeni nu a cerut şi, mai ales, nu a permis constructorilor ca ritmul să fie accelerat în dauna calităţii turnării. în aceste condiţii, sigur că nu se ştie cît şi cum va mai „lucra“, pe sub panglicile de asfalt, terenul insuficient consolidat. Apoi, să nu uităm că vine toamna. Taluzul de la trecerea peste mlaştina de la Săftica încă nu-i gata. Racordarea cu secţiunea D.N. 1 — Vlădicioasa — Snagov-sat este destul de strînsă şi după cum remarcau şi tovarăşii Eugen Ciupercă, plutonier, şi Cristea Gîgiu, sergent major, din serviciul controlului circulaţiei al I.M.J Ilfov — acostamentul insuficient consolidat poate crea surprize neplăcute pentru circulaţie. Cu alte cuvinte, se impune intensificarea ritmului de lucru la aceste lucrări de finisaj. Or, pe tot traseul — de la Bucureşti la Snagov , — nu am întîlnit decît o echipă de doi oameni, care lucrau la o bordură, la ieşirea din Otopeni, şi încă o formaţie, cu mai mulţi muncitori, şi un încărcător mecanic, lîngă malul de la Săftica (după o jumătate de ceas dispăruseră). Pe de altă parte, dacă beneficiarului îi putem imputa insuficienta exigenţă manifestată în timpul lucrărilor (cînd trebuia să interzică cu desăvîrşire executarea unor operaţii, de proastă calitate), nu putem omite un alt aspect, legat de „buna înţelegere“ dintre proiectant (Institutul de proiectări pentru transporturi auto, navale şi aeriene ( I.P.T.A.N.A.) şi beneficiar. Despre ce este vorba ? Spre deosebire de celelalte comune prin care trece autostrada, la Otopeni aceasta este ridicată faţă de restul terenului cu 40—50 cm şi este prevăzută cu bordură, fără nici un sistem de epurare a apelor pluviale, care pur şi simplu băltesc pe şosea. („Uneori stratul de apă trece de 5 cm“ — remarca şi tovarăşul ing. B. Săvulescu). — După o ploaie bună — ne spunea plutonierul Cănuţă Simion, de la postul de miliţie din faţa aeroportului Otopeni — rămînem izolaţi in cabină, pentru că jos, în şosea, apa trece de pantofi. In acelaşi timp, apele fără scurgere se string prin curţile oamenilor. Pe proiectant şi beneficiar i-au interesat numai banda de asfalt. „Restul — s-a spus — să rezolve Consiliul popular al comunei, al sectorului 1, al municipiului, oamenii... cine o putea !“ Rezultatul : din şosea nu se mai poate intra în curţi. Iată şi un exemplu... combinat : „crezînd" că cei de la drumuri vor executa o umplutură corespunzătoare şi vor modifica poarta de fier de la imobilul cu nr. 283, lucrătorii de la întreprinderea de conducte magistrale gaz metan au plantat o ţeavă de concesie, care iese din sol circa 50 cm, exact în mijlocul porţii cetăţeanului Berbu Popuţi. Şi omul umblă de cîteva luni să i se rezolve problema, pentru , că nu are cum să-şi bage în curte lemnele şi cărbunii pentru iarnă. Suntem de acord că autostrada va fi frumoasă. Dar ne întrebăm pentru sutele de milioane cheltuite pînă acum — bani ai statului, ai poporului — nu se putea să fie şi bună, adică nu numai in stare să satisfacă pe toată lumea, dar să şi răspundă exigenţelor privind calitatea infrastructurii şi a covorului de asfalt, durabilitatea, întreţinerea cu cheltuieli minime ? în ceea ce ne priveşte, am tras un semnal in vederea stabilirii celor mai adecvate măsuri pentru ca această arteră de circulaţie să nu se „îmbolnăvească“ grav şi să constatăm peste cîtva timp că un lucru care ar trebui făcut în aşa fel încît să dureze decenii s-a deteriorat după cîteva luni de folosire. Dezavuăm afirmaţiile acelora care spun că „în 1927, pe aici se circula pe un drum plin de gropi“ şi că ce este acum reprezintă „fantasticul“. Nu ne comparăm cu ’27 şi nici măcar cu ’60, ci cu ceea ce am făcut acum un an, cu ceea ce există mai bun în lume, cu ceea ce se tinde a fi. Pentru că au fost create asemenea condiţii. Şi nimănui nu-i este permis să le ignoreze. PE MARGINEA UNEI SCRISORI SOSITE LA REDACŢIEEtichetările nu pot mistifica realitatea Dintre toate elementele care alcătuiesc fondul activităţii sindicale, cel care exercită influenţa cea mai directă asupra producţiei este organizarea participării maselor la conducerea activităţii economice. Necesitatea de a fi prezente pe acest plan definitoriu al activităţii lor, a dus la cristalizarea unei excelente forme prin care sindicatele asigură angajaţilor accesul nemijlocit la verigile de conducere şi organizare a producţiei, pînă în cele mai intime structuri ale sale. Prin examinarea problemelor de la locurile de muncă, pe aria cărora sunt constituite grupele sindicale acţionează, prin adunările lunare, ca fine detectoare ale neajunsurilor şi aduc, totodată, în prim-plan, acele elemente de cunoaştere adincită a realităţii, acele soluţii, indispensabile actului optimizării deciziilor economice. Mijlocind, deci, participarea salariaţilor la organizarea şi conducerea producţiei, manifestîndu-se, în acelaşi timp, ca şcoli ale educaţiei in muncă şi prin muncă, aceste adunări şi-au cîştigat în rindul factorilor de conducere din majoritatea întreprinderilor acea binemeritată reputaţie de foruri ale interesului obştesc pentru destinele producţiei materiale care — pe baza inteligenţei colective — emană judecată lucidă, rezolvări dintre cele mai eficiente. Cu atît mai mare ne-a fost surprinderea cind, într-o scrisoare primită recent la redacţie, se spunea textual „Vă cer sprijinul într-o problemă vitală pentru activitatea sindicală de toate zilele. De fiecare dată cînd avem adunarea grupei sindicale e necesar să participe şi un reprezentant al garajului : fie meşterul, fie tovarăşul inginer, fie şeful de brigadă sau chiar tovarăşul director. Dar de fiecare dată (s.ns.) aceşti factori lipsesc de la şedinţele noastre. Personal, am rugat de mai multe ori pe tovarăşul maistru Marinescu, pe tovarăşul ing. Puiescu, pe tovarăşul şef de brigadă Mirea Petre, pe şeful echipei din schimbul III, tovarăşul Antohi , am dat tovarăşului maistru Şerban şi invitaţii scrise pentru factorii interesaţi să vină la şedinţă (ale căror copii le anexez şi dv.) şi tot nu a venit nici unul. Şi ar fi atît de necesar să fie prezenţi, pentru că şoferii sunt nemulţumiţi de felul cum mecanicii din garaj remediază defectele şi întreţin autobuzele. Din această cauză, de exemplu, numai în luna iunie şi de pe o singură linie — 35 — au fost înregistrate 121 de intrări de autobuze în garaj, în afară de alte curse pierdute pe traseu sau staţionări la capetele de linie, unde s-au irosit sute de ore, în fiecare lună astfel de aspecte se repetă. Nefiind onoraţi de prezenţa factorilor de conducere, şoferii noştri spun „pentru ce să mai venim la şedinţă “ ! Să ascultăm numai noi ce vorbim ?! De ce nu vine cineva din partea garajului să asculte ce greutăţi întimpinăm din partea lor, prin faptul că nu remediază defectele pe care le semnalăm .“ Semnatarul scrisorii este organizatorul grupei sindicale, Mihai Bilancsuk, şofer pe linia 35, garajul I.T.B. Floreasca. Am pus şi noi — în numele semnatarului scrisorii — aceleaşi întrebări şefului autobazei, Ştefan Diaconescu care, ca factor de conducere, in afară de o îndatorire morală, are — potrivit art. 1 al. 1. din legea organizării şi disciplinei muncii — obligaţia juridică „de a asigura examinarea cu atenţie şi luarea în considerare a tuturor observaţiilor critice, sugestiilor şi propunerilor de măsuri formulate de salariaţii unităţii în cadrul adunărilor generale sau în alte împrejurări şi încunoştinţarea salariaţilor respectivi despre modul cum au fost rezolvate problemele ridicate“. In loc să vădească receptivitate la critică, să se aplece cu seriozitate asupra celor semnalate, să reflecteze serios la fondul problemei, adică să adopte o atitudine constructivă, gîndindu-se ce s-ar putea face pentru ca astfel de neajunsuri să nu se mai repete, şeful unităţii a reacţionat violent, neavînd altceva de spus, decît că cel care a informat ziarul este nici mai mult nici mai puţin, decît un reclamagiu. Cît despre cele sesizate, a afirmat că sînt pure născociri, ce nu pot fi conforme cu realitatea.« — La noi, tovarăşe — susţinea categoric tovarăşul Diaconescu — toţi cei desemnaţi de conducere, participă cu regularitate la adunările grupelor sindicale. Ne informează totdeauna, verbal sau în scris, despre problemele ridicate şi noi ţinem seama de ele. Iată, pe acest tabel, repartizarea reprezentanţilor conducerii şi a personalului tehnic la adunările sindicale. — Cine, de pildă, a participat, în 4 august curent, la adunarea grupei sindicale de pe linia 35 şi ce probleme a adus la cunoştinţa conducerii , întrebarea cade grea, copleşitoare. Apoi, după un timp, în loc de răspuns, zeci de justificări. „Să vedeţi că tovarăşul, care era repartizat, a plecat în concediu , că s-a scăpat din vedere să stabilim pe altul...“ Scăpare de vedere... Să zicem. Dar iată că registrul în care sunt notate problemele ridicate în adunările grupelor sindicale, ţinut de comitetul sindical de secţie, consemnează o doleanţă similară, exprimată de şoferul Ion Roşanu la adunarea grupei sindicale a liniei de autobuze 34. Şi conducerea îi răspunde : „Deşi se poate considera şi ca o lipsă de interes (s.ns.) a factorilor tehnici, care răspund de această linie, totuşi, considerăm că este şi o lipsă a comitetului sindical de secţie şi a biroului grupei, care trebuie să invite în mod expres un delegat de la garaj“. Şi aici, ca şi în alte cazuri, tot de „scăpare“ este vorba . Ba nu, dacă observăm atent, aici, e drept cu oarecare rezervă, se spune lucrurilor pe nume , lipsă de interes. Faţă de care conducerea autobazei nu consimte să ia nici o măsură, în schimb recomandă factorilor de conducere sindicală ideea invitării exprese, adică nominală şi scrisă (!)". In dorinţa de a beneficia de prezenţa celor care (ei ar trebui să fie primii interesaţi) să ia parte la adunarea grupei, organizatorul acesteia, Mihai Bijancsuk, trimite invitaţii scrise. Pe undeva acest procedeu apare ca nefiresc, dacă avem în vedere că în condiţiile unor relaţii de bună colaborare, izvorînd din interese comune, participarea factorilor de conducere la dezbaterea problemelor producţiei trebuie să fie — aşa cum recomandă şi ştiinţa conducerii — un lucru de la sine înţeles. Nocivitatea lui constă în aceea că el ar putea duce la plasarea acestor relaţii . Pe terenul rezolvărilor rigidfuncţionăreşti, cu tot ce implică el. Insă, în nici un caz, folosirea acestuia nu poate fi imputată celor care uzează de el. Şeful unităţii spunea că dacă i s-ar nominaliza concret ce defecţiuni şi în ce zi au fost semnalate şi n-au fost remediate, ar da crezare celor sesizate ziarului. E drept, în scrisoare, aceasta era ridicată doar ca o problemă de principiu. Dar, am fost în garaj şi am luat, la întimplare, o fişă — a autovehiculului nr. 385 — in care sunt notate defecţiunile sesizate. (Fişă la care şi conducerea unităţii are deplin acces !) In zilele de 4, 6, 7 şi 17 ale lunii iulie, şoferul autovehiculului cu numărul de mai sus semnalează ruperea vinciului ce susţine lada acumulatorilor. O defecţiune, în fond minoră, pe care conducătorul auto respectiv o voia imediat înlăturată, spre a nu provoca daune mai mari, eventual spargerea bateriilor care, după cite ştiu, costă scump. In dreptul fiecărei semnalări, şeful brigăzii de mecanici, Antohi, îşi depusese conştiincios apostila, semn de garanţie că defecţiunea fuseseremediată. De aici rezultă : ori că reparaţia n-a fost de bună calitate, ori că, realmente, ea nu a fost efectuată. Dincolo de această dilemă (din care numai şeful de brigadă, Antohi, ne poate scoate) rămîne un sistem de lucru defectuos. Cum adică, împotriva unei elementare logici, în loc ca (aşa cum ar fi normal şi cum de altfelsugerăm să se procedeze pe viitor), beneficiarul reparaţiei, să confirme prin semnătura sa efectuarea acesteia, confirmă exact cel care n-o... face. încheind, considerăm că, indiferent de atitudinea pe care o va adopta în continuare conducerea unităţii, organizaţia sindicală are posibilitatea ca, prin propriile ei mijloace, să poată rezolva problema participării reprezentanţilor garajului la adunările grupelor sindicale. Şi asta foarte simplu : la viitoarele alegeri ce vor avea loc în toamna acestui an e indicat să procedeze la organizarea grupelor sindicale după principiul cuprinderii în cadrul lor şi a mecanicilor din garaj, aşa cum aceste grupe sunt organizate la depourile de troleibuze şi de tramvaie. Atunci reprezentanţii garajului şi mecanicii nu vor mai putea ocoli adunările de grupă sindicală ale şoferilor, ci vor dezbate şi rezolva împreună cu ei problemele ivite ; la rindul lor, organizatorii de grupă nu vor mai fi nevoiţi să lanseze invitaţii scrise factorilor de conducere ai garajului, iar şeful unităţii nu se va mai afla in postura omului care caută justificări acolo unde ele nu se pot găsi. O vorbă şi pentru comitetul sindical de secţie. El trebuie să acorde mai multă atenţie rezolvării propunerilor, cărora, — aşa cum ne-am convins — conducerea unităţii obişnuieşte să le dea răspuns sub formale. în fine, am mai vrea să precizăm că aici nu se va putea progresa atîta vreme cit receptivităţii la critică i se opune opacitatea respectului faţă de cuvîntul maselor — dezinteresul inovaţiei — cantonarea în şablon. I. VĂDUVA Ca curînd, a fost Inaugurată, la Iaşi, „Casa Dosoftei", care cuprindă lucrări ce au circulat în Moldova, pinfi la 1830. Dintre ele amintim pe cele aparţinlnd lui Coresi, Varlaam, Dosoftei, Veniamin Costache, Grigore Ureche, Neculce, Mirort Costin Dimitrie Cantemir şi Antioh Cantemir. CONCURSUL EXCEPȚIONAL PRONOEXPRES din 6 septembrie 1970 atribuie un număr nelimitat • Autoturisme „DACIA 1300“ și „MOSKVICI 408“ cu caroserie 412 ; • Excursii a 2 locuri la Budapesta cu petrecerea Revelionul (durata cca. 6 zile); • Premii în bani de valoare variabilă ; • Premii fixe în bani. Se efectuează 5 extrageri de cite 8 numere din 45 = 40 de numere. Cu variantele de 15 lei participaţi la toate extragerile cu şanse mari de cîştig (biletele seria C şi seria X). Sîmbătă 5 septembrie 1970, ULTIMA ZI pentru procurarea biletelor.