Năzuința, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 170-183)

1971-05-08 / nr. 176

2 NĂZUINȚĂ (Urmare din pag. I) Marii Revoluții Socialiste din Octombrie vestea începutul unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului și comunismului. în aceste împrejurări interne și internaționale, clasa muncitoare și alte forțe sociale din România s-au ridicat cu hotărîre la luptă împotriva asupririi sociale și naționale. Grevele din 1918—1919, greva generală din 1920 adeveresc creșterea avîntului revoluționar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forță socială a so­cietății românești. Situația internă și internațională, luptele de clasă din acei ani au grăbit cristalizarea necesității creării unui partid revoluționar de tip nou, în stare să conducă clasa munci­toare și celelalte forțe sociale și progresiste în lupta pentru apărarea drepturilor și libertăților lor democratice, pentru înfăptuirea unor adînci transformări sociale. In rîn­durile partidului socialist se manifestau tot mai puternic forțele care se pronunțau pentru un partid revoluționar, bazat pe ideologia marxist-leninistă. La 8 mai 1921, Congresul Parti­dului Socialist a hotărît, cu o mare majoritate de voturi, transformarea sa în Partidul Comunist din România. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteți de acord să salutăm prezența la adunarea noastră solemnă a celui care a fost primul secretar general al Partidului Co­munist din România, tovarășul Gheorghe Cristescu. (Aplauze puternice). Crearea Partidului comunist a marcat triumful forțelor revoluționare și a marxism-leninismului în mișcarea muncitorească din țara noastră; din acest mo­ment, mișcarea revoluționară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale: încă din timpul primului Congres al partidului, cercurile reacționare au dezlănțuit o prigoană sălbatică împotriva comuniștilor. După trei ani de activitate legală, guvernul burgh­ezo-moșieresc a scos partidul în afara legii. Timp de două decenii, comuniștii au fost obligați să activeze în con­dițiile grele ale ilegalității, înfruntînd represiunile regimului burghezo-moșieresc. în toată această perioadă, partidul a fost organizatorul și conducătorul tuturor luptelor revoluționare ale oamenilor muncii. Dintre numeroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menționa greva minerilor de la Lupeni din 1929, gre­vele petroliștilor și ceferiștilor din 1933 — care au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre muncitoare, afirmarea rolului partidului comunist, a capa­cității sale de a organiza și conduce lupta oamenilor muncii. (Aplauze puternice). O activitate multilaterală a desfășurat partidul nostru pentru unitatea clasei muncitoare, pentru unirea tuturor forțelor democratice în lupta împotriva politicii de fascizare a țării și a pregătirii de război. Merită menționate în acest sens acțiunile unite ale forțelor democrate soldate cu succes în alegerile parțiale din 1936, precum și marea demonstrație antifascistă și antirăzboinică de la 1 Mai 1939. în toată această perioadă, partidul a militat neobosit pentru o poli­tică de prietenie și colaborare cu Uniunea Sovietică, pen­­tru stabilirea de relații diplomatice între cele două țări. (Vii aplauze), în fața politicii antinaționale a cercurilor reacționare, Partidul comunist a fost forța cea mai consecventă a apără­rii intereselor naționale ale țării. Lipsa de unitate a forțelor democratice a permis însă reacțiunii să instaureze dictatura militaro-fascistă, să subordoneze țara Germaniei hitleriste. După cum se știe, în 1939—1940 situația internațională s-a agravat, Germania nazistă a trecut la agresiunea directă îm­potriva a numeroase state din Europa, dezlănțuind cel de-al doilea război mondial. România se găsea într-o situație de izolare internațională, care a ușurat lui Hitler impunerea Dictatului de la Viena, dezmembrarea teritorială a țării noastre, în aceste împrejurări, Partidul Comunist din Româ­nia împreună cu Frontul Plugarilor, Madesz-ul și alte forțe politice au chemat poporul la luptă pentru apărarea inte­grității teritoriale a patriei. (Aplauze puternice). Se crease o situație favorabilă rezistenței naționale, dar trădarea cercurilor conducătoare guvernante și a conducerii partide­lor burgheze a împiedicat lupta maselor largi populare. La scurt timp, România a fost împinsă de dictatura militaro­­fascistă, alături de Germania nazistă, în războiul antisovie­­tic, împotriva voinței poporului și a intereselor sale națio­nale. Intrarea trupelor hitleriste în țară în 1940 a însemnat în fapt ocuparea României și subordonarea ei mașinii de război naziste, a dus la jefuirea bogățiilor țării, provocînd grele suferințe poporului român. Totodată, dictatura militaro-fas­cistă și ocupanții hitleriști au dezlănțuit o prigoană sălba­tică împotriva comuniștilor și a altor forțe patriotice anti­fasciste. Sute și mii de comuniști și luptători antifasciști au fost aruncați în închisori și lagăre; zeci dintre ei au fost uciși de plutoanele de execuție. Prin aceste represiuni sîngeroase se urmărea decapitarea mișcării de rezistență antifascistă și antirăzboinică. Dar, după cum se știe, planurile reacțiunii fasciste române și ale naziștilor germani au suferit un eșec total; ei nu au putut învinge voința forțelor antifasciste care, în ciuda terorii, și-au unit rîndurile și au desfășurat cu succes lupta contra fascismului și războiului. (Aplauze pu­ternice, prelungite). Este meritul Partidului Comunist Român că a militat, încă de la înființarea sa, împotriva intervenției imperialiste contra puterii sovietice. După cum știți, la primul Congres a fost votată și o moțiune de solidaritate cu statul făurit de Lenin. (Vii aplauze). Atunci cînd a izbucnit agresiunea Germaniei fasciste, partidul s-a ridicat cu toată forța împo­triva participării României la acest război nedrept. El a chemat toate forțele naționale la lupta pentru ieșirea din războiul antisovietic, pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei fasciste și alăturarea țării noastre coaliției anti­hitleriste. Prin politica sa Partidul Comunist Român a apă­rut onoarea poporului și interesele naționale ale țării, poli­tica de prietenie tradițională cu marea noastră vecină — Uniunea Sovietică. (Aplauze puternice). Activitatea intensă desfășurată de partid a dus la unirea forțelor antifasciste patriotice, la formarea în mai 1944 a Frontului Unic Mun­citoresc, între Partidul Comunist și Partidul Social-Democrat și apoi a­ Blocului Național Democratic. In același timp, partidul a organizat gărzile patriotice, a condus numeroase acțiuni de sabotare a războiului. Anul 1944 se caracterizează prin schimbarea radicală a situației militare în favoarea coaliției antihitleriste. Sub lo­viturile zdrobitoare ale Armatei Roșii, care a dus greul ce­lui de-al doilea război mondial, trupele fasciste se retrăgeau cu pierderi mari, pe alte fronturi forțele aliate dădeau, de asemenea, lovituri puternice armatei hitleriste. Lupta armată a forțelor patriotice din diferite țări creștea în amploare, izbind nimicitor mașina de război fascistă. Folosind condițiile interne și externe favorabile, forțele naționale pa­triotice din România, în rîndul cărora Partidul Comunist constituia principalul nucleu, inițiatorul și organizatorul ac­țiunilor antifasciste și antirăzboinice, au trecut la declan­șarea și înfăptuirea cu succes a insurecției naționale antifas­ciste armate. (Vii aplauze). Aceasta a dus la­­ arestarea gu­vernului Antonescu, la ieșirea imediată a României din războiul antisovietic și la intrarea ei în luptă împotriva Germaniei naziste, alături de Uniunea Sovietică și celelalte țări ale coaliției antihitleriste. (Aplauze puternice). Din primul moment al înfăptuirii actului istoric de la 23 August, partidul nostru a fost organizatorul, sufletul tuturor acțiunilor poporului și ale armatei. Forțele patriotice și ar­mata au eliberat rapid Capitala și alte centre ale țării, captu­­rînd importante grupări militare hitleriste. Pentru a înțelege starea de spirit din acel timp, merită să menționăm că întreaga armată a răspuns cu promptitudine chemării de a se alătura armatei sovietice, coaliției antihi­tleriste. (Aplauze). Angajîndu-se cu toate resursele de care dispunea în războiul antifascist, armata română a purtat alături de armata roșie, grele lupte pentru eliberarea defi­nitivă a patriei, a participat la eliberarea Ungariei și Ceho­slovaciei pînă la înfrîngerea completă a Germanei hitleriste, înscriind astfel o luminoasă pagină de eroism și glorie în istoria României. (Aplauze puternice). Acum, la a 50-a aniversare a partidului nostru, în preajma aniversării Zilei Victoriei, aducem un fierbinte omagiu și prinosul recunoștinței întregului nostru popor, fiilor patriei care au săvîrșit fapte de vitejie, au dat dovadă de înalt de­votament și nu și-au precupețit nici viața pentru eliberarea țării și înfrîngerea fascismului. (Aplauze puternice, prelun­gite). Totodată, exprimăm sentimentele noastre de recunoș­tință față de glorioasele armate ale Uniunii Sovietice, care, cu prețul unor jertfe uriașe, au sfărîmat mașina de război nazistă, au adus o contribuție hotărîtoare la eliberarea României și a altor țări de sub jugul fascist, la înfrîngerea Germaniei hitleriste. (Aplauze puternice). In același timp, poporul nostru cinstește memoria ostașilor tuturor celorlalte țări din coaliția antihitleristă care au parti­cipat la marea bătălie militară pentru înfrîngerea Germa­niei fasciste. (Aplauze puternice). Ne îndreptăm gîndul cu venerație spre milioanele de lup­tători din rezistență, spre patrioții din țările cotropite, care și-au vărsat sîngele, și-au dat viața în dramatica încleștare cu fascismul, contribuind prin lupta lor eroică la salvarea civi­lizației umane de robia hitleristă. (Vii aplauze). Răsturnarea dictaturii militaro-fasciste a marcat o cotitură istorică în dezvoltarea României, lupta antifascistă, democra­tică transformîndu-se rapid într-o mișcare socială de o am­ploare cum nu a mai cunoscut istoria țării și care a deschis calea celor mai profunde schimbări revoluționare, înfăptuirii idealurilor de libertate și dreptate socială și națională ale poporului român. Desfășurînd o multilaterală activitate po­litică și organizatorică, Partidul Comunist Român a reunit în această mișcare principalele forțe ale națiunii — clasa muncitoare, țărănimea, intelectualitatea, păturile mijlocii de la orașe și chiar anumite cercuri ale burghe­ziei. Rod al luptei celor mai largi mase populare, instaurarea la 6 martie 1945 a primului guvern cu adevărat democratic din istoria țării — în frunte cu înflăcăratul pa­triot, eminent om de stat și militant progresist dr. Petru Gro­za — a însemnat o mare victorie a forțelor revoluționare, democratice, a marcat instaurarea puterii revoluționar-demo­­cratice a muncitorilor și țăranilor, a deschis calea unor trans­formări social-politice profunde în societatea românească. (Aplauze îndelungate). Doresc să exprim cu acest prilej mulțumirile și recunoș­tința partidului nostru tuturor partidelor și organizațiilor democratice, patriotice, care au colaborat în acei ani cu comuniștii în lupta pentru transformarea revoluționară a țării. (Vii aplauze). Este­ știut că România ieșise din război ruinată și secătuită, că în țară domnea haosul economic și sărăcia, că masele muncitoare se zbăteau într-o neagră mizerie. Sarcina imperi­oasă care se punea în fața țării era ieșirea din această situa­ție catastrofală, trasarea unui program al evoluției economice și sociale imediate și de perspectivă. Elaborarea acestui program a făcut obiectul Conferinței Naționale din 1945 a Partidului Comunist Român, al raportu­lui prezentat de Gheorghe Gheorghiu-Dej — fiu devotat al clasei muncitoare, al poporului român, militant de seamă al mișcării comuniste, care timp de 20 de ani s-a aflat în frun­tea partidului nostru, aducînd împreună cu întregul activ de partid și de stat o contribuție de seamă la realizarea marilor transformări revoluționare din acea perioadă. (Aplauze pu­ternice). Subliniind însemnătatea esențială a industriali­zării pentru asigurarea progresului general al țării și con­solidarea independenței noastre naționale, Conferința Na­țională a indicat ca primă etapă trecerea la reconstrucția țării, la refacerea rapidă a economiei distruse și dezorga­nizate de război. Partidul nostru a desfășurat o intensă activitate pentru mobilizarea maselor largi populare la înfăptuirea acestui obiectiv principal. Munca constructivă, amplă și grea, s-a împletit cu lupta fermă împotriva forțelor reacționare, a claselor exploatatoare și a partidelor lor politice, care, con­­tînd pe sprijinul cercurilor imperialiste din exterior, se opuneau cu înverșunare transformărilor sociale, democrati­zării țării, înfăptuirii măsurilor de redresare și dezvoltare economică. Amplificarea continuă a procesului revoluționar a dus la modificarea radicală a raportului forțelor sociale în favoarea maselor celor ce muncesc, la înfrîngerea claselor exploatatoare, la eliminarea din guvern a ultimilor repre­zentanți ai partidelor burgheze, la înlăturarea monarhiei și proclamarea Republicii Populare Române. (Aplauze pu­ternice). Primesc adesea întrebări în legătură cu felul în care a cîștigat partidul nostru majoritatea poporului de partea sa, încă alegerile din noiembrie 1946 au demonstrat elocvent înfrîngerea politicii reacționare, marea majoritate a po­porului — peste 70 la sută dintre votanți — exprimîndu-și în mod democratic încrederea în partidul comunist și în forțele care colaborau cu noi. (Aplauze puternice). Trece­rea pe calea socialismului a fost deci expresia voinței, de­mocratic exprimată, prin vot, a poporului român care s-a convins pe deplin — în anii cînd partidul nostru a militat neînfricat pentru interesele națiunii și a mobilizat toate forțele pentru salvarea poporului — că numai urmîndu-i pe comuniști își asigură un viitor fericit, perspectiva unei dezvoltări independente. (Aplauze puternice). Desigur, nu negăm — și am mai arătat aceasta — că a existat întot­deauna o strînsă interdependență între condițiile interne și internaționale, că împrejurările internaționale ne-au favori­zat, dar pînă la urmă, rolul hotărîtor, fără de care nu se putea face nimic, l-a avut poporul. Lui îi mulțumim pen­tru drumul nou pe care merge patria noastră socialistă! (Aplauze puternice, prelungite). In­ cursul acestui proces s-a întărit unitatea clasei munci­toare, s-a făurit și dezvoltat alianța muncitorească-țărăneas­­că; partidul a înmănunchiat într-un singur șuvoi eforturile muncitorimii, țărănimii, intelectualității, ale tuturor forțelor patriotice și progresiste ale națiunii. O importanță deosebită pentru desfășurarea cu succes a procesului revoluționar a avut realizarea unității de acțiune între Partidul Comunist și Partidul Social-Democrat, pe baza frontului unic creat încă în anii luptei împotriva fascismu­lui, în condițiile ilegalității. Făurirea în februarie 1948, a partidului revoluționar unic al clasei muncitoare, pe temelia marxism-leninismului, a asigurat realizarea unității depline politico-organizatorice a proletariatului — condiție a exer­citării de către clasa muncitoare și partidul ei a rolului de forță conducătoare în societate. Cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare în alianță cu țărănimea, cu celelalte categorii de oameni ai muncii, a marcat trecerea țării într-o nouă etapă de dezvol­tare — înfăptuirea revoluției socialiste. (Aplauze puterni­ce, prelungite). Realizarea acestui salt calitativ în viața so­cietății noastre impunea ca o condiție sine qua non trece­rea avuției naționale în mîinile celor ce muncesc. Un rol hotărîtor l-a avut în acest sens actul revoluționar al națio­nalizării principalelor mijloace de producție, și apoi coope­rativizarea agriculturii, care au dus la crearea și dezvol­tarea unui puternic sector socialist în economie. Pornind de la cerințele legilor obiective, de la studierea realităților concrete ale României, partidul a elaborat politica de edificare a noii orînduiri, a organizat și condus întreaga activitate de dezvoltare a bazei tehnico-materiale a socialis­mului, de consolidare și generalizare a relațiilor de produc­ție socialiste, de ridicare a nivelului de trai material și cul­tural al celor ce muncesc. De-a lungul celor 27 de ani care au trecut de la eliberarea țării, poporul român, condus de partidul comunist, a desfă­șurat o uriașă activitate creatoare, la capătul căreia patria noastră, România, se înfățișează ca un stat socialist înflo­ritor, cu o industrie dezvoltată și o agricultură în plin pro­ces de modernizare, cu o orînduire socială avansată care asi­gură condiții de viață tot mai bune tuturor oamenilor mun­cii de la orașe și sate. (Vii aplauze). Exploatarea omului de către om a fost lichidată pentru totdeauna, poporul a devenit stăpîn pe avuția națională, pe destinul său, liber și suveran în propria țară. Aceasta este o cucerire epocală care întruchipează traducerea în viață a aspirațiilor celor mai înaintate, a idealurilor celor mai în­drăznețe, nutrite de-a lungul timpurilor de mințile luminate ale poporului. Cu trei decenii în urmă cercurile conducătoare considerau că România este predestinată să rămînă „eminamente agri­colă“. Astăzi, geografia economică a patriei cuprinde mii și mii de întreprinderi industriale moderne de înalt nivel teh­nic. In 20 de ani de economie planificată socialistă, indus­tria s-a dezvoltat cu un ritm mediu anual de 13 la sută. S-a creat o puternică bază tehnică pentru înzestrarea superioară a tuturor ramurilor, pentru progresul rapid al întregii econo­mii. Pentru a măsura distanța ce ne separă de anul econo­mic cel mai prosper al regimului burghezo-moșieresc, este suficient să amintim că producția industrială a fost în 1970 de circa 17 ori mai mare decât în anul 1938. Crearea marii proprietăți agricole socialiste, înzestrarea tehnică a agriculturii, sprijinul multilateral acordat de stat țărănimii au deschis drumul transformării radicale a satu­lui, creșterii producției agricole, schimbării condițiilor de lucru și ridicării bunăstării tuturor oamenilor muncii de la sate. Agricultura — ramură de bază a economiei noastre — a adus și aduce o însemnată contribuție la sporirea veni­tului național. Rezultatul principal al vertiginosului progres înregistrat în dezvoltarea forțelor de producție, în creșterea potențialului economic al țării este ridicarea nivelului de trai al tuturor cetățenilor de la orașe și sate. O uriașă dezvoltare a cunoscut învățămîntul public de toate gradele. Cu numai un sfert de secol în urmă, țară a 4 mi­lioane de analfabeți, România asigură astăzi cetățenilor ei învățămîntul general gratuit de 10 clase. Un progres remar­cabil a cunoscut activitatea științifică în care se materiali­zează inteligența, geniul creator al poporului nostru, știința devenind unul din factorii esențiali ai progresului, o uriașă forță materială în slujba societății socialiste. Perioada in care dezvoltarea societății noastre a înregistrat ritmul cel mai impetuos, pe toate planurile, a fost aceea a planului cincinal 1966—1970, al cărei bilanț l-am făcut nu de mult, și care a pus în evidență marile resurse ale orîn­­duirii socialiste, dinamismul ei, avîntul cu care poporul mun­cește pentru înfăptuirea programului partidului, in care vede garanția viitorului său de bunăstare și fericire. (Aplauze prelungite). Desigur, de-a lungul întregii epoci la care m-am referit a trebuit să facem față multor dificultăți, inerente unei opere (Continuare to pag. 111) Expunerea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU

Next