Năzuința, iunie 1973 (Anul 6, nr. 542-567)

1973-06-10 / nr. 550

ANUB VI NR. 550 4 PAGINI 30 BANI n Bibliotecși Orășeneasca I I — Judatut Soíal -j _J *R©'SEPARI BIB VQAfB TÁBIÉB, VNITI-VÂ/ ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN SĂLAJ AL P. C. R. $1 AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Intîlnirea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU cu participanții la Conferința Națională a Uniunii artiștilor plastici, cu prilejul vizitării expoziției „125 de ani de la Revoluția din 1848 în România“ In prezenta tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar ge­neral al Partidului Comunist Român, președintele Consiliu­lui de Stat, s-a deschis, sîm­­bătă la amiază, la sala ,.Dal­les“ din Capitală, expoziția ju­biliară de artă plastică „125 de ani de la Revoluția din 1848 în România“. Ea reprezin­tă un vibrant omagiu pe care pictorii, sculptorii și graficie­nii de pe întreg cuprinsul ță­rii îl aduc glorioasei aniver­sări, marilor înaintași, celor ce au purtat steagul mișcării re­voluționare pașoptiste, lu­p­­tînd, cu inimile înflăcărate de o nobilă iubire de neam rară pentru libertate și pro­st grei, pentru unitatea și inde­pendența națiunii române. La vernisaj au luat parte to­varășii Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pa­nă, Gheorghe Rădulescu, Vir­gil Trofin, Sile Verdeț, Ma­xim Berghianu, Gheorghe Cioa­ră, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumi­tru Popescu, Leon­te Răutu, Gheorghe Stoica, Ștefan Voitec, Cornel Burtică, Miron Con­stanti­nescu, Mihai Dalea, Mi­­hai Gere, Ion Ioniță, Vasile Patitineț. De asemenea, erau prezenți membri ai C.C. al P.C.R., mi­niștri, conducători de instituții centrale și organizații obștești. Sunt de față participanții la Conferința Națională a Uniunii artiștilor plastici, mulți dintre Continuare în pag. a IV-a ­n pagina a II-a: • Ioniță Scipione Bădes­­cu, nedespărțit prieten al lui Eminescu • ... Zi de zi... • Alternanțe • O­­magiu Revoluției de la 1848 O lucrare la ordinea zilei: Recoltatul trifolienelor și fînu­­rilor care la Complexul de îngrășare a animalelor din Nușfalău se face mecanizat de asemeni, strîngerea și in­silozarea. Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși. Aș dori să încep — deși sîn­­teți la sfîrșitul lucrărilor confe­rinței — prin a vă adresa salutul și felicitările Comitetului Central, ale Consiliului de Stat și guver­nului, ale mele personal, pentru încheierea cu succes a conferin­ței pe țară a Uniunii artiștilor plastici, (vii aplauze). Am fost invitat de conducerea uniunii să particip la deschiderea Conferinței. Nu am avut această posibilitate. Ne-am gîndit, pînă la urmă, să mai aducem și aici unele inovații, să ne întîlnim în cadrul acestei expoziții alcătuite de artiștii plastici in cinstea a­­niversării a 125 de ani de la Re­voluția din 1848. Cred că am făcut bine că am procedat în fe­lul acesta, deoarece, vizitînd ex­poziția, am putut căpăta o ima­gine a ceea ce ați realizat, ceea ce puteți realiza atunci cînd o vă propuneți să dați expresie u­­nor momente importante din is­toria națională, să înfățișați ero­ismul, lupta pentru o viață mai bună, mai dreaptă, pentru progres și civilizație, a poporului nostru. Impresia pe care mi-am format-o despre expoziție este bună. Sunt înfățișate, prin imagini momente importante, in variate, stiluri deosebite. Ceea ce constituie însă caracteristica generală a expozi­ției, caracteristică ce corespunde orientărilor date de Congresul al X-lea și de Conferința Națională ale partidului este că, folosindu-se stiluri și maniere diferite de ex­presie, s-au realizat lucrări bune, cu un conținut menit să serveas­că educării poporului. Cred că această expoziție a reușit în mod minunat să dea expresie ori­entării date de Congresul al X-lea al partidului nostru. (Aplauze puternice), înțelegeți că mi-ar fi greu să spun ce mi-a plăcut mai mult. Mi-ar fi greu ca, în fața tu­turor celor care au expus aci, să exprim preferințele mele. Pot spune însă că, în general, atît ca orientare, cit și ca expresie artistică, mi-au plăcut mai toate lucrările. De aceea, aș dori să-i felicit călduros pe toți artiștii plastici care au contribuit la re­alizarea expoziției, care au creat lucrări consacrate acestui eveni­ment — chiar dacă ele nu sînt expuse aici — propunîndu-și ca prin arta lor să evoce unul din marile momente ale istoriei Ro­mâniei, și să le urez succese și mai mari in viitor. (Aplauze puter­nice). Desigur, așa cum se intimplă întotdeauna, cind vezi că se pot face lucruri bune, începi să de­vii mai pretențios. Aș putea spu­­ne că in această situație mă gă­sesc eu acum. Comparativ cu ex­poziția pe care am văzut-o tot a­­ci, cu cîțiva ani în urmă, pot spune că s-au făcut pași foarte mari, mai cu seamă în direcția redării unui conținut bogat de idei, într-o mare varietate de ex­presii. De aceea, aș dori să nu nu­ luați în nume de rău dacă voi folosi momentul încheierii confe­rinței dumneavoastră și al deschi­derii acestei minunate expoziții, pentru a-mi exprima dorința, dorința conducerii noastre de par­tid, a întregului popor, de a ve­dea noi opere de înaltă valoare educativă și artistică. Avem in față o serie de mari evenimente legate de istoria luptei revoluționare a poporului nostru. Sărbătorim chiar în aceste zile 25 de ani de la naționalizare. De­sigur, în cîteva zile nu se mai poate face nimic, dar chiar și peste un an lucrările inspirate din acest eveniment vor fi bine venite. Sper că vă veți angaja să faceți ceva în această privință. Anul viitor vom sărbători 30 de ani de la victoria insurecției na­ționale armate antifasciste. Aș­teptăm ca arta plastică să fie, de asemenea, prezentă la această mare aniversare, cel puțin cu o­ continuare în pag. a IV-a In pagina a­ ll-a: ■ Ștafeta actului revoluționar înfăptuit la 11 iunie 1948 s-a aflat la E. M. „Sălajul" din Sărmă­­șag, în mîini puternice și este purtată cu cinste, în continuare, și astăzi. La 11 iunie se împlinesc 25 de ani de la____ naționalizarea principalelor mijloace de producție O treaptă de maximă însemnătate pe drumul revoluției socialiste din România La 11 iunie 1948 a fost elabora­tă Legea nr. 119, pentru naționa­lizarea întreprinderilor industria­le, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, măsură venită nu la mult tim­p de la trecerea României într-o nouă etapă dezvoltării sale — în etapa revo­­­luției socialiste. Naționalizarea principalelor mij­loace de producție a fost punct de program al mișcării muncito­rești din țara noastră și al Par­tidului ei. Cu 80 de ani în urmă, Partidul Social-Democrat al Mun­citorilor din România, în progra­mul adoptat la constituirea sa, a prevăzut că realizarea dezideratu­lui fundamental­ al muncitorilor — înfăptuirea societății socialiste — nu se va putea împlini decit prin­ „prefacerea mijloacelor de pro­ducție, cum sunt pământul, fabri­cile, atelierele, minele etc., din proprietate privată a unei clase în proprietate socială a societății întregi și prefacerea producției de mărfuri în producție socialistă condusă pentru societate și prin societate“, și „numai această pre­facere poate face ca producțiunea în mare și rodnicia din ce în ce mai mare a muncii să fie, în loc de izvor de sărăcie, de apăsare, de nesiguranță, de înjosire, un izvor de bunăstare și dezvoltare armonioasă în toate privințele“. Actul de la 11 iunie 1948, act revoluționar de o covîrșitoare im­portanță politică, socială și eco­nomică în procesul revoluției so­cialiste, a însemnat realizarea sal­tului calitativ în relațiile de pro­ducție din țara noastră, salt care a reprezentat momentul în care acțiunea legii concordanței obli­gatorii a relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție s-a manifestat în modul cel mai direct și hotărîtor. Prin actul naționalizării de la 11 iunie 1948, una dintre cele mai importante măsuri politice, econo­mice și organizatorice a tînărului nostru stat democrat-popular, procesul de formare a proprietății socialiste a depășit faza desfășu­rării premiselor sale economice și politice, din etapa anterioară a revoluției populare, și s-a trecut la dezvoltarea și consolidarea a­­cestei proprietăți, un proces com­plex, continuu și constant actual. Deosebindu-se de „naționaliză­rile“ din statul capitalist, naționa­lizarea realizată de statul nostru socialist n-a însemnat doar trece­rea unui tip de proprietate din mina unui număr de proprietari particulari în mina proprietarului colectiv — statul — ci o schim­bare a esenței însăși a tipului is­toric de proprietate. S-a născut, pentru prima dată la noi, tipul istoric de proprietate socialistă de stat. Naționalizarea a însemnat li­chidarea unui drept de proprie­tate de un anumit tip istoric — un drept de proprietate particu­lar-capitalist, bazat pe exploatare și care a generat exploatarea — și a creat un drept de proprieta­te de un tip istoric nou, superior, incompatibil cu exploatarea. Prin actul naționalizării de acum 25 de ani, Partidul Comunist Român aplica, la condițiile concrete ale României, teza formulată de Marx și Engels în „Manifestul Partidu­lui Comunist“: „...primul pas în revoluția muncitorească este ridicarea proletariatului la rangul de clasă dominantă...“. „Proletariatul va folosi domina­ția lui politică pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întreg ca­pitalul, pentru a centraliza toate Cont dr. Dumitru V. FIROIU Continuare în pag. a II-a mmu­spomin im creșhrîa Rmmmw scour Documentele de partid pun in fața cadrelor didactice probleme majore, legate de formarea per­sonalității omului, care să răs­pundă nivelului de dezvoltare a științei, tehnicii și culturii, în condițiile societății socialiste multilateral dezvoltate. Sarcina noastră, a cadrelor di­dactice, este să onorăm cu com­petență această importantă co­mandă socială. Nu e ușor să do­­­bîndești în aproximativ același timp de studiu un volum de cunoștințe dublu față de acum 10—15 ani. In preocuparea noastră stă, și trebuie să stea, în primul rînd, problema modernizării tehnici­lor didactice, a mijloacelor de învățămînt, a conținutului aces­tuia, în scopul însușirii mai ra­pide, mai temeinice și în chip trainic a unor cunoștințe cerute de dezvoltarea vieții. Aceasta o putem face în condițiile actua­le, numai mărind productivitatea muncii educatoarei, învățătoru­lui și profesorului, punînd ac­cent mai mare pe creșterea ran­damentului muncii didactice. A­­cum, mai mult ca oricînd, este necesar să promovăm un proces de învățămînt modern, dinamic, viu, legat de practică, de viață. Pentru­ aceasta este necesar ca fiecare lucrător din învățămînt să contribuie­ direct la procesul de reevaluare a întregului sis­tem al didacticii, atît din punct de vedere al transmiterii infor­mației, cit mai ales din punct de vedere al recepționării și în­sușirii temeinice a acesteia de către elevi. Desigur, nu meca­nicist (de la transmițătorul de informații spre cel ce recepțio­nează informații), ci punînd un accent deosebit pe participarea activă și conștientă, efectivă la procesul de dobîndire a cunoș­tințelor, a celui din urmă. Deosebit de dăunătoare in munca didactică este lipsa de încredere în elev, în forțele lui, în aportul pe care și-l poate a­­duce în procesul de dobîndire a cunoștințelor, de folosire con­știentă a acestora, de formare a priceperilor și deprinderilor, a­­tît în munca la clasă cit și în munca in afara clasei. Din constatările de pe teren rezultă că în preocupările ca­drelor didactice stă problema modernizării procesului de învă­­țămînt și că in majoritatea co­lectivelor didactice a pătruns un spirit novator. In liceul pedagogic, liceele de cultură generală din Zalău, Șim­­leu Silvaniei, Jibou, în școlile generale din Ip, Sînmihaiu Al­­mașului, Băbeni etc., există o preocupare mai substanțială cadrelor didactice, a conduceri­i lor de școli în problema orga­nizării cabinetelor pe discipline de învățămînt, precum și pen­tru studierea și aplicarea me­todelor de învățămînt, a tehnicii didactice specifice muncii in cabinet. In alte cazuri ea este privită simplist, doar prin prisma unor dotări cu mijloace moderne, prin așteptarea unor mari sume de bani. Acest lucru nu este lipsit de importanță, dar nu es­te totul. Cei pătrunși de o ase­menea idee sunt îndemnați la pasivitate, nu acționează, nu se zbat în rezolvarea problemelor. Este o poziție de așteptare, dău­nătoare, care nu pune accent pe elementul uman și pe rolul das­călului în mișcarea de moderni­zare. Pe această linie Inspecto­ratul județean școlar așteaptă mai mult de la colectivele de cadre didactice din Școala generală nr. 1 Ileanda, Șimleu Silvaniei, Școala generală nr. 1 din Sărmășag, Școala generală „Simion Bărnuțiu“ din Zalău, Școala generală din Cuzăplac etc. Nu trebuie să uităm că școa­la este modernă atunci cînd răs­punde prin conținut și formă comenzii sociale a vremii, pre­gătește viitorii cetățeni ai socie­tății socialiste multilateral dez­voltate. De aceea, este necesar să acționăm mai prompt, mai perseverent, mai hotărît în re­novarea metodelor de învăță­­mînt, să găsim noi forme de or­ganizare a procesului de învă­țămînt. Lecția cu structura ei clasică nu mai corespunde în toate îm­prejurările, fa­pt ce impune să gîndim mai mult asupra conți­nutului, asupra folosirii judici­oase a cabinetelor, laboratoare­lor și atelierelor, precum și a­­supra desfășurării ei în muzeu, în unități industriale, agricole, in natură. Din acest punct­ de vedere, și aceasta ni se pare esențial, un rol deosebit ne revine nouă, slu­jitorilor școlii, care nu ne pu­tem desfășura activitatea decit perfectionîndu-ne continuu, cău­­tînd căi, mijloace adecvate, ob­­servînd mai atent ce se petrece în juru­l nostru. Din păcate însă, încă acțio­năm cu timiditate, cu rezervă, cu teamă. Desigur, aici este,vor­ba, mai direct spus, de o doză mare de formalism și comodita­te, de nefolosirea rațională a ca­pacității de muncă a tuturor ca­drelor didactice, de neantrena­­rea întregului corp profesoral. Dacă vom calcula diferența din­tre potențialul de muncă al u­­nui colectiv și rezultatele obți­nute, vom ajunge la concluzia deosebit de importantă asupra folosirii neraționale a forței de muncă de care dispunem și Prof. Emil TRIF, Prof. Emil COSMA Continuare in pag. a II aJ ACOLO UNDE Acum 27 de ani părăsea băn­cile facultății de medicină din Cluj pentru a se încadra ca me­dic intern în același oraș. După ce lucrează doi ani la Cluj, plea­că la Huedin, oraș în care lu­crează 10 ani, unde înființează secția de pediatrie. Datorită mun­cii sale neobosite a contribuit din plin la reducerea la zero a mor­talității infantile din oraș, jumă­tate din perioada în care a lu­crat în orașul Huedin. După ce lucrează un an la Bis­trița, vine la Zalău. Din mai 1958 începe munca cu înființarea unei secții de nou-născuți, adu­­cînd personal toate cele necesare secției din centrele mai mari, in special aparatura pentru salvarea și menținerea lor în viață. , Munca asiduă este răsplătită din plin de caldele și sincerele mulțumiri ale părinților. Așa a ÎNCEPE VIAȚA fost salvat de la o gravă into­xicație cu alcool N.B. din Zalău, lângă care a stat o noapte în­treagă; apoi, Remus Ilieș care s-a născut asfixiat a fost rea­nimat prin respirație gură la gură etc. De 24 de ani conduce secțiile de pediatrie în care a lucrat. Cea de la Spitalul din Zalău o con­duce de la înființare; de un timp lucrează și la policlinică, face gardă la spitalul de copii, este președinta societății științelor ca­drelor medii, și tace (voluntar) ore de educație sanitară la Liceul pedagogic din Zalău. După cum se vede, din preocupările­­ multe pe care le are, tot timpul său este dedicat îngrijirii micilor oameni mari de mline. Acolo unde începe viața, acolo unde oamenii văd pentru prima dată lumina zilei, lucrează medi­cul Aurelia Popescu. Dacă în alte ramuri ale medicinii sunt urgențe, în pediatrie este urgența urgen­telor. Dacă în momentul, în se­cunda in care copilul are nevoie de ajutor, acesta nu i se acordă, ei este pierdut. Conștientă de a­­cest fapt, a acționat întotdeauna cu hotărîre, cu rapiditate și nu s-a dat înapoi niciodată de la orice muncă pentru a salva copiii. Lor celor care lucrează în aceas­tă secție, li se datorează scăderea considerabilă a mortalității in­fantile, aflată la Spitalul din Za­lău mult sub media pe țară. După cum ne mărturisea dr. Aurelia Popescu, nu o dată s-a în­­tâmplat să i se mulțumească cam așa: „tovarășa Popescu vă mul­țumesc di­n inimă că mi-ați salvat copilul, cum de altfel m-ați sal­vat și pe mine cu 15 ani în ur­mă“. Tată și fiu îngrijiți și salvați deci de același medic. Vasile BELDEANU Politica rasistă a guvernului Vorster este amenințată de o criză națională (II) Fictiva „pace socială paradisului rasist“ se des­a­tramă. Grevele și luptele sindicale s-au înmulțit de un an încoace cînd mun­citorii din tribul Ovambo, grupul etnic cel mai nume­ros din Africa de sud, au­­ părăsit în masă lucrul din zona „albă“. Combativita­tea lor este alimentată de un imbold de nestăvilit, cel al disperării. De aceea, observatorii prevăd cu to­ții că fenomenul va căpă­ta forme din ce în ce mai acute. Continuare în pag. a IV-a

Next