Neamul Românesc, mai-decembrie 1907 (Anul 2, nr. 1-70)

1907-06-10 / nr. 11

162 NEAMUL ROMÂNESC trimes oameni noi, fără legături care să-i împiedece de a se mirea, fără ochelari de cal la ochi și fără zăbală de cal în gură. Ar fi fost meșteșu­gari, negustori, cărturari, oameni în stare a vedea deplin, a înțelege adînc, a lucra sincer și inimos. Clasele sărace din orașe, care vreau să fie apă­rate de concurența străină ce le strivește, care vreau să fie ajutate în dezvoltarea lor modernă, care înțeleg să fie recunoscute și cinstite, cla­sele acestea care-și simt greu­ nevoile și încep a-și dori un viitor mai puțin primejduit și desprețuit, ar fi vorbit despre ce li stă la mînă prin deputații lor. Iar cărturarii tineri, înțelegători de ideal, demni și jflîndiri, ar fi trimes în Parlament naționaliști și democrați, în numele crezului zilei de astăzi. în sfîrșit de la al treilea Colegiu ar fi venit 40 de țerani sau de învă­țători, de preoți de la țară, cari să spuie de-a dreptul suferințile vechi și dorul nou al celor 5.000.000 de «revoltați» și «suprimați». Guvernul avea datoria să nu se amestece în aceste alegeri care sunt menite a da o Romănie nouă; biata fusiune peticită putea să se coase mai bine cu ața slabă a ambițiilor și poftelor în colțul de umbră potrivit cu aceia cari au făcut fapte care în alte țări înroșesc obrazul. Nu s’a făcut așa. Interesele naționale n’au fost nici­odată ținute în samă. Dar nici interesele sociale de care, în urma răscoalelor, oamenii începeau să fie conștienți, nici acestea n’au hotărît în campania electo­rală. Partidele, după o clipă de pocăință naivă, după un trecător acces de spaimă, și-au strîns toate puterile și astfel, ele, vechile asociații pentru mulțămirea intereselor particulare, ele au luat în stăpînire cîmpul. Cluburile au lucrat pe capete. De o parte și de alta, s’a uneltit, s’a cumpărat, s’a terorisat. Cele două partide și-au întins mîna de atîtea ori pentru a împărți, prin convenții necinstite, încheiate în dauna țerii, man­datele. Căprăriile au mers în obișnuita rînduială bună la atac, încercarea curentelor de a se manifesta a fost dibacia sau brutal înnăbușită. Dacă s’ar fi bănuit la Iași că poate ieși singurul independent pe care-l cu­prinde Camera, suveica și alte șiretenii ar fi lucrat cu o săptămînă înna­­inte și nici­ un glas de înștiințare n’ar fi putut răsuna în Parlament. Păstrez părerile mele de ieri asupra unora din tinerii liberali aleși, pe cari-i cred oameni cinstiți și buni în cel mai desăvîrșit înțeles al cuvîn­­tului. Nădăjduiesc că legăturile de partid nu vor fi pentru ei amorțitoare, că paralizia progresivă a spiritului de gașcă nu-i va putea cuprinde cu totul. Aștept ca ei să audă, să judece, să se hotărască, nu după poruncă, ci după sufletul și inima lor. Cred că și ei vor răspinge formalismul ză­­bavnic, bizantinismul șurubar, lașitatea care nu se grăbește nici­odată ; cred că și ei vor avea scîrbă de intrigile noului Fanar conservator și liberal. A face apel la sentimentele lor bune, la inteligența lor deschisă, e sin-

Next