Neamul Românesc, iunie 1909 (Anul 4, nr. 59-70)
1909-06-10 / nr. 62
986 NEAMUL ROMÂNESC ȘI s'ar fi adus felicitări pentru ca România e o țară de o singură nație și un singur grain. Ițic Hunyady di pi Budapest ar fi fost în stare să uite chiar un moment suferințele lui Burâd Fagurescu di pi Bukarest. La urma urmei, știința n’are patrie, d-lor, cum spunea d Ilaret în Cameră mai alaltăieri și ieri chiar, unui redactor de cinci parale cu tiraj, automobil și premii, un medic vestit. S’au găsit însă alți medici romîni, în comitetul nostru, cari și-au adus aminte de soția de deputat român care era să intre în temniță, fâcînd sa steaua unei închisori nou-nouțe, cu secție de ceneknek», pentru că săvîrșise marele păcat de a sfătui la copiii satului unde avea moșia, să vorbească românește și de a fi întilnit un învățător mișel, mincinos și lingău care a pîrît pe «trădătoare». Să treci pe lingă celula penală in care și-ar fi făcut osinda o femeie din clasa înnaltă a Românilor de dincolo, vinovată de lipsă de patriotism și să întri în saloanele de gală ale ospitalității apăsătorilor, era prea de tot. Chiar și oamenii cari n’au o noțiune cu totul clară a unor imposibilități și datorii, simt anume fiori. Astfel dr. Toma Ionescu a putut să declare că, măcar pentru d-na Vlad, medicii noștri nu merg la Pesta. Și o țară întreagă, un neam întreg au aplaudat declarația. Peste capul procurorilor și al miniștrilor cari i-au asmuțat, Francisc Iosif, Regele, s’a simțit el destul de împărat pentru a grația pe osîndita care nu ceruse grație și nu va mulțumi pentru grație ? Nu. Ministrul de Justiție din Pesta a cerut grațiarea pentru a opri tribunalul conștiinței publice europene de a osindi la rindul său pe acei cari osândiseră pe doamna Ana Vlad. Causa abținerii medicilor romîni ar fi dispărut cu aceasta. Dar ceresc că ei totuși nu se vor duce. Și e firesc să nu se ducă! Anume licăriri de conștiință aduc, în chip firesc, altele, și mai puternice. Acuma văd medicii noștri că starea Românilor de dincolo nu e o chestie veche, peste care ar fi putut trece, ci este chestia totdeauna nouă, ce nu se poate uita. Sunt vechi rănile care s’au închis ori rănile care putrezesc, aceasta însă, d-lor medici, e o rană vie, din care curge singe curat și cald, necontenit, neoprit, piiind criminali și cerind dreptate împotriva lor. Și voi nu puteți stringe mina pe care este același singe, ce pirăște și cere dreptate. N. Iorga.