Neamul Românesc, iulie 1911 (Anul 6, nr. 73-85)
1911-07-22 / nr. 82
ANUL VI, nr 82, BUCUREȘTI 22 Iulie 1911. APARE ZILNIC «lard la Joi, MIERCURI, toate pentru popor striUĂtĂ, foaie literară. ■ [UNK] [UNK] FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOC ABONAMENTUL" in țară, pe un an, 15 lei; pe o jumătate de an, 7,social;in străinătate, pe un an, 20 lei; pe o jumătate de an, <0 lei. ^O Redacția ți A i»|inutrațiii • Vălenii-de- Munte (Prahova). ” - - E X S M P l/>r. x L: in $ară, 10 bani’. ---- in ^trăinătatee. Xj Utfuji ------ Un număr veehifi. 50 de bani. ‘ i CELE DOUĂ BANDE. E luptă, e încă luptă — și va mai fi o bucată de vreme — in Biserica evlaviosului Regat al României, care, cum se știe, are o deosebită grijă de cele sfinte. Luptă poate fi in orice Biserică, deși temeliile ei sunt puse odată pentru totdeauna cu imutabilitatea lucrurilor ce se țin de supranatural. Poate fi luptă intre cei cari țin la direcția de până atunci în cler și alții cari ar voi să o înlocuiască prin alta, mai potrivită cu nevoile de curind ieșite la iveală. Glndiți-vă numai la tendințele reformiste in Biserica Apusului și la numărul entusiaștilor clerici tineri cari le susțin supt fulgerele afuriseniilor. Gîndiți-vă la osindirea de ieri a Învățatului episcop și marelui predicator ungur Prohászka. Nu uitați nici pe ortodoxul preot Petrov, în acțiunea literară, desaprobată, a căruia vibrează ceva din neocreștinismul de egalitate, binefacere și curăție al marelui Tolstoi. Atunci sunt două partide, două tabere, convinse, pasionate, fanatice. în lupta ce frământă Biserica noastră nu vei întilni nimic care să pamene cu acele două oștiri cinstita. Față in față stau, chiar după prăbușirea Mitropolitului Atanasie și după strivirea Episcopului Gherasim, două bande. Să le caracterizăm: De o parte clerul înnalt de banchete cu ușile închise, de concubinagii secase la iveală, de copii naturali cari merg și in vreun Palat metropolitan ca să pupe mina taică! Vlădica, de poliți protestate, de simonie și mituire. Nu-i credeți biruit! A învățat de la ultimele pățanii ale părinților Partenie și Atanasie un singur lucru: să tragă perdelele. Sunt încredințați apoi că nu-i vede nimeni. Altfel n’ar mai cere sprijinul partidului: imul pentru Mitropolie, altul pentru episcopie. Dar cei din față? Băieți cari sunt mușcați la inimă de șerpele ambiției, cari, și prin mijloacele cele mai infame, mai criminale chiar, vreau să se vorbească de dinșii. Sunt tachiștii Bisericii, politicianul demnităților și câștigurilor pe care ea poate să le dea îndrăzneților și șireților. Pentru a-și as