Neamul Românesc, iunie 1923 (Anul 18, nr. 119-144)

1923-06-10 / nr. 127

Pentru tineret (cuvinte la serbarea de la Tea­trul Național a „României June“ din Viena) «România Jună» vrea să co­memoreze mai multe decenii de la întemeiarea ei și să ri­dice aici o statuie lui Emi­­nescu, care, pentru că o me­rită, n’o are, atunci cînd alții adesea le au pentru că nu le merită. Și ea nu s’a adresat unui retor, care e chemat să dovedească adevărate lucruri neadevărate, ci unui istoric, că­­ruia-i revine misiunea de a spune agreabil lucruri adevă­rate care, în ele, sunt desa­­greabile. Societatea aceasta mi s’a înfățișat la trei date deose­bite în circumstanțe și ele de­osebite. Sunt peste treizeci de ani, aproape patruzeci chiar, de cînd am cetit, în­tr’o casă de țară, în frumosul ei «Alma­nah» Luceafărul lui Eminescu A iubi pe Eminescu întro so­cietate cu mulți Bucovineni și mai ales Ardeleni era un me­rit. Căci pot spune, fără să se supere nimeni, că, dacă ma­rele Moldovean, care e unul din poeții cei mai însemnați ai epocei sale în toată lumea, nu e gustat în București, în Ar­deal i se preferă altcineva, mare meșter al ritmelor și rimelor, dar care nu se ridică până la înnălțimea de cugetare a lui Eminescu, precum nu poate a­­tinge nici musicalitatea neîn­trecută a formei acestuia. Pe urmă societatea a izbu­tit să să treacă peste cercul inițial de simpatie al „Con­vorbirilor“, unde un anume ideal primia săgeți pentru ne­­îndemănarea celor cari-î repre­­sintau, și a intrat în atingere cu toată noua viață culturală a României. Un merit cînd ne gîndim că atîția Romîni de peste granițe ne meriau aici adesea numai unde era pute­rea sau și unde chema intriga. Acum cîteva sâptămîni, în­­tr’un colț din Burgul Vienei, unde s’au făcut at Uea planuri pentru distrugerea nației noas­tre, am găsit pe cei de azi ai vechii societăți glorificînd uni­rea națională. O Nemesis a istoriei... In toată desvoltarea ei „ Ro­mânia jună“ a crezut în a­­ceasta posibilitate. Și, cînd, aici, în mijlocul libertății dom­ina scepticismul, ea organisa serbarea pan-romănească la mormîntul din Putna a l­ui Ștefan-cel-Mare, simbolul în­tregimii românești, și prin graiul lui A. D. Xenopol spunea în țară robită crezul întreg al unei nobile generații. Azi avem realitatea acelui vis. Ea reprezintă și o sarcină grea. Puteri morale au creat România unită, puteri morale pot s-o sprijine. Ele sunt muncă și devotament, dar și discreție, solidaritate, curăție de cuget, inimă largă. Cu aceste însușiri, acest ti­neret, care se bucură de iubi­rea tuturora, până la a Rege­lui care a dat direcția în jertfa unei întregi generație și al că­rui tron e umbrit de un steag care nu trebuie căutat aiurea, va putea întări opera pe care i-o întindem săvîrșită. Dacă va apuca ori va persevera pe alte căi, să se știe măcar că nu noi am voit-o. N. ZOROA La punct.... DESFIINȚAREA PERMISELOR. D. ministru Sassu a luat o disposi­­ție draconică prin care crede că va putea desființa afacerile de per­mise. De azi înnainte nu se va mai elibera nimănui personal per­misul, ci acela căruia i se va per­mite să exporte ceva se va pre­­sinta doar cu marfa la vamă care va fi înștiințată direct de învoirea dată de Ministerul de Comerț pen­tru exportul acelei mărfi. Recunoaștem că mijlocul de a distruge pe negustorii de permise este ingenios, dar pariem că aceș­tia vor fi și mai ingenioși și vor inventa noi forme de traficare a învoirilor Ministerului, așa ca să nu le înceteze comerțul. Noul regim al griului Consiliul economic superior. În­trunit ieri, a decis ca pe viitor griul să se vîndă cu 45.000 de lei vagonul, în loc de 30 000 ca anul trecut, dar exportul lui să rămînă prohibit din lipsă de cereale. El a promis în schimb că dacă la anul viitor agricultorii vor semna mai mult de două milioane de hectare. Guvernul va conveni să lase liber exportul prisosului de grîu. Ridicînd prețul griului cu încă 15000 lei la vagon. Guvernul a fă­cut o faptă bună. Nedreptatea care se face agricultorilor cu exorbi­tantele taxe la export ce se înca­sează la fiecare fel de cereale în parte, este prea mare, pentru ca măcar la grîu ei să scoată o parte din pierderile ce le sufăr. Dacă s'ar fi dat asigurări în toamnă că prețul grîului va fi anul acesta mărit, de­sigur că agricultorii, cu tot timpul nefavorabil, ar fi se­mănat mai mult grîu. Dar Guvernul își mărturisește slăbiciunea cînd spune că numai în cazul unei întinse cultivări de grîu în anul viitor va putea lasa liber exportul prisosului peste două milioane de hectare cultură. Gu­vernul nu ar avea de­cît să dea mă­surile necesare ca această întindere să fie cultivată și el ar avea da­toria de a o face. Toate mijloa­cele administrative sînt în mînile lui pentru a organisa nu numai o cultură întinsă de g­ît, dar o cul­tură sistematică, dat fiind că ti­ranii sînt lăsați astăzi fără nicio direcție în punerea semănăturilor. In ce privește pînea, consiliul e­conomic a făcut după noul regim un preț maximal la pînea neagră de lei 4­50, lăsînd liberă transacție pentru pînea albă. Era poate mai bine ca să se creieze însă un tip, acel al pînii de lux, care aceia putea fi lăsată liberii transacțiuni, dar pînii albe să i se fi fixat și ei un preț maximal, dînd astfel po­sibilitate marii masse a populației să mănînce și pîne mai bună, nu numai pînea de calitatea cea mai inferioară. Așa cum s'a făcut, pî­nea albă va avea un preț prea mare pentru pungile clasei noastre de mijloc și din ea nu se vor pu­tea înfrupta decît cei bogați. Prin urmare noul regim al griu­lui stabilit de Guvern nu este com­plect. Ii lipsește tocmai partea cea mai importantă­­ organisarea pro­ducției lui: cu cît aceasta va în­­tîrzia mai mult, cu atît va fi mai rău pentru țară. Alex. Cusin COntrol sl militar și aero­nautic internațional D. Porn care in calitate de președinte al conferinței am­basadorilor, a semnat scri­soarea prin care anunță Gu­vernului din Berlin reluarea controlului militar și aero­nautic interaliat. In această scrisoare se a­­mintesc obstacolele Intim­pinate In Germania de că­tre ofițerii inspectori ai co­­misiunei interaliate precum și protestările conferinței ambasadorilor. STATUTUL FUNCȚIONARILOR (Discursul d'M I. lorg a rostit In ședința Camerii de la 7 Iunie c.) osteneala să sa­ o făgăduială dată cu mult timp ministru de In­­minute făgăduite D-lor, mulțămesc d-lui Iacobescu­ ce în alte împrejurări ar fi putut pentru bunătatea de a-mi cedai da. Eu sînt sigur că ar fi fost cuvîntul pentru zece minute, ori altfel venind din vreme, ținîndu-vă să-mi dau toată cotesc cele zece cum a socotit d. terne cele cinci mie. D-v. veniți cu statutul funcțio­narilor publici. Nu mă mir , este­ știut că d-v. nu voiți să lăsați succesorilor d-v. nimic de făcut. Întreaga operă pe care țara o aș­teaptă de la toate partidele poli­tice înțelegeți să o faceți d-v. Era natural să nu plecați fără a fi dat funcționarilor un statut. Dați un statut din bunătatea d-v.? Dați un statut supt presiune ? Dați un sta­tut care corespunde nevoilor aces­tei clase? Iată trei întrebări. Acum, evident, d­v. nu veți măr­turisi că anumite influențe din a­­fară au putut să grăbească, presin­­tarea unei legi din seria foarte lungă a legilor pe care le-ați anun­țat. Dar dacă eu constat că o a­­numită atmosferă v’a făcut ceva mai grabnici în îndeplinirea uneia din aceste făgăduieli aceasta nu însemnează, s’o spun limpede de la început, că eu aș aproba miș­carea care, acum cîteva sâptămîni de zile, tindea, sprijinindu-se pe suferințe adevărate, tindea, la cei mai mulți, cu cuget curat, la o îndreptare la care aveau drept, dar a zguduit însăși viața normală a acestei societăți. Eu cred că, ori care ar fi suferințele noastre indi­viduale, suferințele noastre de ca­tegorie sau de clasă, un lucru tre­buie să-l avem înnaintea noastră : strîmtoarea Statului Romîn, strică­toare care este datorită la atîtea cause, și nu pentru că noi credem a fi descoperit una din aceste cau­se, trebuie să le neglijăm pe cele­lalte și, în folosul, oricît de îndrep­tățit, al persoanelor, al categoriei sau al clasei noastre, să slăbim a­­ceastă țară care din voința mai a tuturor este mai slăbită decît ar fi putut s'o slăbească toți dușmanii ei coalisați, îmi pare rău că, în momentul acesta, în mijlocul funcționarilor nu se găsește acum un om care are o conștiință, o conștiință în servi­ciul unui temperament poate rari violent decît ar fi trebuit, mai ales în împrejurările de față, și cred că decît să trimeteți pe d. Schina la închisoare, după ce un Guvern precedent îl scosese din magistra­tură, pentru lucruri care fac mai multă onoare d-lui Schina decît Guvernului Averescu care i-a scos o bucată de vreme din magistra­tură, era mai bine să fi observat acele împrejurări care au dat d-lui Sh­ina o popularitate pe care fără de aceasta n’ar fi avut-o și să preveniți anumite mișcări. Da, era mai bine să fi prevenit anumite mișcări, pe care pe urmă le-ați înăbușit, dar era mai bine să nu fi avut prilej a le înăbuși. Să fi introdus în țară o viață normală supt raportul material, ceia ce a fost în putința oricărui Guvern până acum, de­și niciun Guvern nu și-a dat nicio osteneală serioasă pentru normalizarea țării, și, pe de altă parte, să fi însănătoșat țara supt raportul moral prin cele două singure mijloace prin care se poate însănătoșa, și în­ ce privește pe funcționari, și în ce privește pe ceilalți, exemplul unei perfecte mo­ralități la guvernanți și exercitarea unei perfecte dreptăți față de gu­vernați. (Aplause pe băncile opo­­ziției). Se pare că nici în mijloacele d­v. precum nici în mijloacele predece­sorului pe care vi-l pregătiți­ ca succesor, d. general Averescu, n’a fost nici una, nici alta. Și atunci un statut al funcționarilor putea să vină liniștit, fără tulburări, fără întemnițarea nimănui, fără adău­girea încă a unui element de iri­tație pe lîngă celelalte, căci nu e bine ca o categorie care are drep­tate în fond, fiindcă a întrebuințat mijloace rele, să se întoarcă cu inima zdrobită, nedind țerii ceia minute altfel deja înnainte, observînd adevărata situa­ție a clasei funcționărești, tăind unde nimeni n’are curajul de a tăia, lucrînd contra propriului d-v. partid, ceia ce pănă acum nu s’a văzut în această țară, fiindcă par­tidul tinde să-și pregătească o opo­­ziție bună și o guvernare apropiată, în loc ca, fie și cu primejdia unei oposițiuni lungi și a unei guver­nări foarte îndepărtate, să lase o țară mai bună decît țara pe care a apucat-o. Ei bine, puteaui să o faceți și n’ați făcut-o. Acum să vedem cum faceți ceia ce prin proiectul care ni se înfățișează în momentul de față, arătați dispoziția de a înfăptui. Domnilor, eu cred că funcționarii dacă ar cerceta ei înșiși care este causa principală a situației lor rele ar găsi-o, puțin și cu vinovăția u­­nora dintre dînșii, mai ales a unor anumiți funcționari mari, ar găsi-o zic, în amestecul, de foarte multă vreme, pe care legea dv- nu-1 în­lătură — veți vedea la ce tinde le­gea dv. — în amestecul interesului de partid în funcțiuni. Și anume interesul de partid se poate ames­teca în funcțiuni cu efecte rele fără îndoială întotdeauna, dar cu efecte mai puțin rele cînd partidul nu în­semnează o asociație de interese materiale care să ceară a fi satis­făcute pe suma Statului. Cînd par­tidul, după definiția românească, însemnează acest lucru, adecă aso­ciația intereselor materiale care, cînd ajungi la Guvern, trebuie nea­părat satisfăcute, căci altfel nemul­­țămirile îți fac viața imposibilă și te trimet răpede în opoziție, cînd este așa evident că are cineva o clasă de funcționari în care cei buni sufăr de pe urma celor răi, cei folositori rabdă de pe urma celor nefolositori, cei cari lucrează îndură pentru folosul celor cari nu lu­crează. Cel d’intăiu lucru pe care tre­buie să-l facă cineva, care s'ar fi apucat serios de chestiunea funcțio­narilor, neglijînd interesele de par­tid, ar fi fost să scoată cît a putut întră din acest spirit nenorocit al politicei în lumea funcționarilor. Cred că, dacă ar face cineva so­coteală, chiar față de funcționarii pe cari i-au­ apucat acuma, o cer­­cetare foarte amănunțită, care să nu piardă din vedere nici funcțiu­nile camuflate, care există — sau cele cam umflate, dacă permiteți un calambur, — ar observa foarte re­­pede că nu v’ați neglijat partiza­­nii nici în ce privește numirea lor, nici în ce privește înnaintarea lor. Prin urmare, încă odată cel d’in­tăiu lucru pe care l-ați fi putut face pentru a da clasei acestei funcțio­nărești dreptatea pe care o cere ar fi fost să se restabilească o situa­ție morală, de lipsa căreia ei se plîng, și au dreptul să se plîngă. Voiți dv. să fie funcționarul mul­­țămit? Pentru aceasta trebuie să începeți prin a-i da aceluia care muncește ceia ce ar trebui să luați de la grămada de părăsiți, care în­­conjură în­totdeauna pentru interese politice pe funcționarul care mun­cește ; și funcționarului să-i dați a­­sigurarea că el va fi transferat în­­tr-un loc mai bun sau înnaintat pentru meritele lui acolo în func­țiune, iar nu pentru meritele lui alături de funcțiune, sau împotriva funcțiunii, la clubul de care atîrnă. S’a dat un statut funcționarilor, cu pretenții de obiectivitate, dar atunci cînd funcționarii Statului continuă a fi în mare parte un mij­loc de a servi partidele. Aceasta poate să o accepte cineva ca o mare reformă, dar mie să-mi dați voie să nu o pot privi în aceste pro­porții și cu această valoare. Dv. creați prin această lege, care cuprinde un număr oare­care de considerații de caracter foarte ge­neral, aș zică filosofice și filantro­pice — toată lumea este acum plină de filantropie și unii au și ea adaus, pentru a lustrui acestă fi­lantropie, puțină filosofie —creați cîte o prevedere precisă, reală, și de aceste prevederi precise și reale să-mi dați voie a mă ocupa. Cum intră cineva în lumea func­ționărească, după statutul dv ? Cum se mută sau înnainteaza, după a­­celași statut? Ce pățește dacă-și calcă datoriile de funcționar? Cît este răsplătit pentru osteneala pe care o depune în folosul Statului? Mă rog, un ministru, care are curajul de a răspunde pentru nu­mirea unui funcționar — domnule ministru de Interne, mi se pare că dv. presintați proiectul de lege ? — mie mi se pare mai preferabil de­cît un mandarinat ministerial, care vine și alege el pe funcționarii cari trebuie să intre în rîndurile celor­lalți. Mă exprim mai limpede : Cînd d-l Văitoianu va numi un funcțio­nar pe care eu îl voiu ști că nu merită funcțiunea care îi este în­credințată, pot sa-l i­au la răspun­dere — intrucît îngăduie prerogati­vele parlamentare, și întrucît ele nu se pot înconjura,—pot să-l i­au la răspundere pe d-l ministru de interne, d. general Văitoianu, iar de aci înainte ca statutul dv., func­ționarul va fi numit de mandari­natul iresponsabil de la Ministere. Directorii și sub­directorii se vor aduna într’un fel de sanhedrin care sanhendrin va hotărî numirea. Acu­ma ră spun de la început, că eu cunosc san­hedrinuri, și universitare și academice, și, pătimind de pe urma lor nu am prea multă încre­dere în astfel de tovărășii. Veți avea un infern de intrigi în acest comitet de numire pe care-l stabiliți prin statutul dv.. In loc să fie un singur politician, care poate greși, vor fi o grămadă de politiciani­­ chiar din partidul dv., unde cum am văzut adineaori sunt anumite curente destul de ascuțite... pentru binele public, fără îndoială, dar totuși vizibile—vor fi o mulțime de politiciani, cari se vor ciocni, fie­care scoțînd înainte pe directorul și subdirectorul său și luptînd în contra directorului și subdirecto­rului care aparține celuilalt. Veți face experiența, și atunci veți ve­dea că rezultatul nu va fi mai bun decît înainte , dar responsibilitatea va fi simțitor mai mică decît în cazul cînd ministrul iea asupră­ și numirea unui funcționar. Dar eu înțeleg de ce ați făcut dv. aceasta. Cu sistemul vechiu, cine guver­na mai mult, introducea mai mulți funcționari. In România nimeni n'a guvernat mai mult decît dv., ma­joritatea directorilor, sub-directo­­rilor și funcționarilor înalți vă a­­parține. Pe vremea cînd guverna, bine sau rău, d-l Vaida, d-sa se plîngea aici la Cameră necontenit că or­dinele lui nu se execută, căci mi­nisterele—mai ales în ce privește funcționarii superiori—erau în mîna partidului liberal, așa încît dv. veți numi cu sanhendrinul acesta func­ționari, buni sau răi, dar veți numi funcționari cari vă vor conveni, fiindcă instrumentul pe care-l cre­­iați este unul din Arsenalul dv., căruia îi dați încă o menire. Și, atunci, cu voia acestui man­darinat, cu binecuvîntarea manda­­rinocrației pe care o puneți în frun­tea funcționarilor și de care func­ționarii nu sunt așa de bucuroși, funcționarul cel mic care abia a intrat în funcțiune, acela va fi ne­glijat căci nu a adus încă servicii partidului și nu a contribuit politi­cește în folosul ministrului, iar cei mari, aceia știu pe ce care au ajuns acolo și știu cum să-i plătească pe acei cari i-au ajutat să ajungă în acel loc. Dar odată ajunși, care este viața funcționarilor? D­v. trimiteți, în ce privește împărțirea categoriilor de funcționari, la măsuri care vor veni în urmă. Această este o descope­rire a dv.: de cîte ori dați de o greutate, trimiteți la o viitoare lege organică. Mă sperii de ctte ori aud la 7 lume c­i de legile organice ale dv. O sa ajungem cu a­ceste legi organice că nimic nu va fi hotărît în prezent, ci totul o să fie trimis în viitor. Și veți găsi, d-lor, imitatori în viața obișnuită. Cînd cineva vă va pofti la masă, vă va spune: aceasta este masa, aceasta fața de masă, acestea sunt farfuriile, paharele, dar în ce privește menitul se va hotărî printr’o lege organică, după ce te vei duce flămînid acasă (Rîsete). Va să zică «legea organică» va hotărî cum vor fi distribuite func­țiunile. Cred că în haosul acesta, unde fiecare ministru și-a organi­­sat ministerul său potrivit cu ade­renții săi, unde lefurile dela un minister nu corespund cu lefurile dela un alt minister, unde situația dela un minister este cu totul de­osebită de situația de la un alt mi­nister, căci sunt ministere mon­struoase unde sunt atîtea lucruri care nu corespund, și nu este un singur element comun de la un de­partament la altul. Lucrul de că­petenie era să stabiliți dv. o sin­gură ordine a tuturor funcționari­lor. Și era mijlocul să se fixeze li­niile generale ale acestei orînduiri a ministerelor și funcționarilor in genere, prin însuși statutul pe m­­re­i prezentați. Atunci ați fi putut și simplifica lucrurile. Căci, d-le ministru de interne, dv. faceți politică de mai puțină vreme ca mine, cu care frecventez ministerul de instrucție de peste treizeci de ani, am ob­servat un lucru, că înainte de a se organiza printr’o serie de legi or­ganice ministerul de Instrucție, te mai orientat în el, dar, de cînd s’a organizat de două ori, rătăcești prin culoare, de dimineața pănă seara, de la un director la alt di­rector, de la un șef la altul, de la un funcționar suprem la altul, și nu ajungi la acela care poate să-ți dea în cîteva minute de alegarea de care ai nevoe. In ce privește rosturile generale ale funcționarilor, nu faceți deci, nimic. In ce privește leafa, d-le ministru, evident că lefurile func­ționarilor azi sînt destul de reduse. Și eu sînt în contra sistemului spo­­rirei continuu a lefurilor, care are o repercusiune nenorocită asupra pieței. Piața, pe care nu o puteți stăpîni, se folosește de fiecare mă­rire de salariu, ca să scoată și de la mulțimea de lume care nu a pri­mit nici un spor, nu numai de la funcționarii cari au primit. Ca să le faceți viața posibilă, trebuia să faceți ceva care s’a făcut în vechea monarhie austro-ungară, a cărui laudă a făcut-o cu competință d. Iorgu Toma, vorbind de pragma­tica, nu sancțiune, ci pragmatica bucovineană. Ofițerii din armata austro-ungară, — o știu cei cari ca mine, aveau legături foarte apro­piate cu Romînii de dincolo, și a’a întîmplat ca și eu să am rude pe acolo,—ofițerii, zic, nu erau plătiți în primul rînd prin leafa ce o pri­­miau, ci prin o serie de înlesniri care puteau să fie necontenit ți­nute în curent cu prețurile și care ajutau pe om să se țină pe el, dacă era neînsurat, iar dacă era însurat, să-și ție și soția, dacă avea copii și pe copii, și, dacă numărul copii­lor creștea, prin adaosul la seafă se găsia mijlocul ca să-și crească și copiii Căci un funcționar nu-și crește copiii numai pentru păcerea lui,—numai Dumnezeu știe cut este plăcerea și neplăcerea în sarcina unui părinte, care înțelege în ade­văr să-și stăpînească casa; aceia cari nu o stăpînesc, aceia nu au fără îndoială plăceri, dar poate că n’au nici unele neplăceri; nu mun­cește omul acolo în cuprinsul bi­roului lui, numai pentru a plăti pă­catul pe care l-a făcut dînd țerii un număr oare­care de cetățeni, ci copiii pe cari-i crește vor fi viitori cetățeni, viitori ostași ai țerii. Și cînd lumea întreagă așteaptă să se dea ceva real supt acest raport, în afară de ce s’a dat, așa de puțini (Urmează în pagina al-a)

Next