Neamul Românesc, septembrie 1927 (Anul 22, nr. 114-138)
1927-09-15 / nr. 125
DOCTOR POLITIC N. IORGA ______Joi 15 Septembrie 1927______ ANUL XXII. — No. 125_______ ABONAMENTI: Pe an 600 Lei; Pe șease luni 300 Lei 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. STRADA PARLAMENTULUI No. 8 Telefoane: 312/60 și 347/17 DIRECTORI: «■ IN. TAȘCA GEORGESCU La Alba-Iulia Partidul H-luî Maniu vrea să fie o mare adunare la AlbaIulia. Unii cred că prin această manifestație se apropie de putere; alții, domnii cari guvernează, se sperie. Nu știu ce vedenii de Horia, de Cloșca și de Crișan, de Avram Iancu trec înaintea ochilor bănuitori ai marelui satrap și ai satrapiculilor săi ardeleni, îngheață inima vitează a d-lui Al. Lapedatu, iar d. general Moșoiu ascute sabia d-sale biruitoare gata s-o încrucișeze cu cel mai eroic dintre paladinii d-lui Maniu. Nu știu dacă se vor chema cu buciume cetele țărănimii ardelene și dacă înaintea porții lui Mihai Viteazul se va înfățișa eroica figură a d-lui președinte național-țărănesc. Dar, dacă aceasta se va face și oamenii vor veni, d. Maniu va putea desigur — și va fi crezut — să arate păcatele, crimele politice ale partidului liberal, dar va trebui să înceapă prin acele greșeli grave de exclusivism și egoism personal care mai mult decât tot ce a făcut despotul, ne-au adus în halul de azi. N. IORGA Pe culmea Negoiului D. Ion I. C. Brătianu, despotul României întregite, a făcut de curând o mare, am spune chiar o neauzită cinste masivului carpatic din vecinătatea Făgărașului... Lăsând la o parte micile lucrături politice, și marile probleme de horticultură sistematizată, care-i oferă la intervale, unele specii „rarissime“ de flori, altele incolore combinații de culise politice, șeful unor metode mici și al unui partid mare, mare cu posibilități de consumație și de aprovizionări variate, — a înțeles să-și plimbe augusta-i mândrie și regeșiiie-i atitudini, pe culmile tainice ale bătrânului Negoi... Pe culmile care se înșiruesc fără să se domine, —în acel lanț de munți poetici, cari încremeniți în modestia lor, n’au înțeles să se întreacă peste măsură... Cum spune profesorul Mehedinți, acel masiv nu cuprinde suverani și supuși." O egalitate perfectă aproape, cu atât mai impresionantă cu cât e mai naturalâ. Doar Negoiul, se ridică puțin , cu timide încercări de dominație suportabilă... ** * Pe-acolo, pe unde altă dată se năruiau în prăbușiri grandioase ghețarii Carpaților, și-a plimbat înclinările-i vânătorești, uluitoarele-i griji constituționale și absurdele-i doruri, refractare înțelegerei profane.— d. Ion I. C.1 Brătianu. >" In definitiv, nimic nefiresc în această nouă demonstrație politică. Șeful plantațiilor exotice de la Florica e un vechi admirator al Dianei, un pasionat cutrerător după vânaturi, adesea de o banalitate exasperantă. Părăsind ingineria, căreia îi atribue și acum barocele și fragilele construcții politice în care excelează, d-sa s’a lăsat amăgit de orizonturile care ascund adeseori, neașteptate sălbăticiuni. A vânat mereu, și nu numai capre negre. A adus în ograda partidului o faună dacă nu selecționată, cel puțin pestriță, uzând de orice arme, dar mai cu seamă punând de-a curmezișul răspântiilor politice, ademenitoarele curse de aur... Situația nu a avut nevoe să vâneze, ele sosind de-a gata, ca pe celebrele pânze standardizate. De aci pasiunea cinegeticei,și ofrandele sufletești pe care se aduce cu prisosință, la răstimpuri, pavilioanelor vânătorești, retrase și discrete, de unde se pot aranja goane pline de capturi surprinzătoare, și de nu mai puțin neașteptate soluții extreme. Cât despre setea altitudinilor și voluptatea înălțimilor cu atât mai periculoase cu cât sunt mai dominante,— d. Ionel Brătianu stiind Negoiul a înțeles probabil, că nici odată nu a stat pe ceva mai solid... Poate i-a fulgerat prin minte și imposibilul ca să consolideze și un Negoț de ordin politic. Nu cunoaștem până acum, decât din șoapte vânătorești în care esențialul este de obicei aproximația, ce a recoltat pe Negoiul, acest virtuos al escaladărilor alpine. Unii vorbesc de câteva zeci de capre sălbatice, pe care .d. Brătianu le divinizează, pentru incomensurabilul lor elan de a brava , moartea care rânjește straniu, deasupra atâtor prăpăstii fără fund... Dacă nu fiindcă ciutele sfidează și ele, cu nesațiu, legile firești, ale echilibrului, i Se mai vorbește că ar fi eșit înaintea ’ d-sale și un urs, ceea ce l’a impresionat peste măsură, d-sa știind pe d. Vintilă Brătianu plecat de mult, la Geneva. Un sfat de coțofane, îi reaminteau mereu, perspectivele remanierei. Flora marilor altitudini, deștepta în sufletul omului învățat să braveze, — prin alții, — vechi remușcări dinastice. La răstimpuri, vulturi neliniștiți evoluau ca niște Tancrezi, peste pustietățile înfiorătoare ale muntelui. Iar norii n-au luat niciodată, ca în această promenadă a Sublimului de la Florica, forme mai baroce și aspecte mai apocaliptice. Închipuirea cea mai nebună, nu ar fi putut da vagabonzilor cerești, contururi mai oribile. S’ar fi crezut că înseși Spaimele lumei, cizelau monstruoase și nenumărate vedenii pe scena cereștei nemărginiri Pribeagul zmuls o clipă din vâltoarea liberală, a gândit adânc, și a meditat cu toată neliniștitoarea seninătate cu care oracolii celebrii, prevesteau furtunile. A privit caleidoscopica desfășurare a forțelor neprevăzute, capabile să terorizeze și să convingă. Și a descins mișcat pe potecile abrupte, protegiuit de umbra majestoasă, blândă și ocrotitoare a Negoiului. ** * Târziu, d. Ionel Brătianu și-a regăsit mândria și partenerii de vânătoare. Părea alt om, alt vânător, alt șef de partid. Așa cel puțin spuneau zâmbind, clevetitorii cari nu lipsesc deja nici o petrecere, fie ea cât de tristă și de tulburătoare. N. Georgescu —.—oooyooo-------------- Programe politice earnest MiHHn» mmm mm. mss&m si acțiune politică .. dintr’o conferință la Cluj •• ai ——— așa»sa— i ’ legătorii nu votează măcar după parte o bucată de vreme ne năpădesc filosofii politici, cu teoriile lor, și oamenii de treabă își dau osteneala să elaboreze programe, mari și mici, de 75 de puncte pentru unul singur, de 10 puncte numai pentru o tovărășie. Să-i fie îngăduit unui vechiu gânditor despre politică și rosturile ei să reflecteze la valoarea lor. Aceasta deși, după altă teorie, cine cugetă la politică și scrie despre dânsa n’are voie s’o și facă. Mai ales dacă s’a bătut Dumnezeu și a fost istoric și continuă să fie, pentru cei cari nu mai sunt istorici ca d. ministru de culte, se dă voie. Căci intre a , ști cum s’a făcut politică și între a o face singur ar fi un antagonism absolut. Și cineva aducea și nume al istoricului Guizot, care a dus Franța la revoluția din 1848. De fapt, Guizot a fost ministrul de căpetenie al regelui Ludovic-Filip. Iar revoluția, provocată de interzicerea unui banchet electoral, improvizat după interzicerea unor adunări publice pentru reforma legii electorrale, a ieșit, nu atâta din greșelile lui Guizot, cât din starea de spirit electrică a populației parisiene. Și greșelile lui Guizot nu vin de la el ca istoric, ci de la calvinul teoretician, filosof, care era într’însul. Și, fiindcă s’a adus înainte cazul lui Guizot, de ce se uită acela al lui Thiers ? Istoric al Revoluției și al Imperiului, el a servit pe Ludovic- Filip. Câtva timp a stat în afară de afacerile publice, ceea ce ar fi ucis pe un simplu politician. Supt Napoleon al III-lea în a doua fază, el ajunge șef al opoziției liberale și contribue esențial la întemeiarea acelei a treia Republică pe care cel d’intâiu a prezidat-o. Nu, — avem și noi dreptul de a vorbi, oriunde, politică. Și ea nu ne poate decât folosi când e tratată — ca și când e făcută — de oameni cari n’o coboară la nivelul pasiunilor lor nedrepte și urâtelor lor interese materiale. In materie de programe, ca și în alte materii. A face fericirea țării cu o filosofie culeasă din rusește și din englezește tot odată e un lucru pe care-l poate face și fostul scriitor al foii nemțești pentru soldații din tranșeele ultimei noastre apărări.. A face fericirea țării cu un program copiat din lecțiile de economie politică din Germania e un lucru pe care-l poate face și d. Madgearu și oricare din redactorii de „puncte“ ai ramurii ardelene din partidul național-țărănesc. Dar, iată, mult timp, au trăit popoarele fără filosofie politică și fără programe. Ba, dacă nu mă înșel, și astăzi popoare mult mai înaintate decât al nostru trăesc așa, încercați a vorbi filosofie politică și program de 75 de puncte omului admirabil care conduce azi Franța, d. Poincaré sau colaboratorului său, totuși fost profesor — și vai istoric — d. Herriot, fără a mai vorbi de acel diletant cu vast orizont căruia Franța nu i-a arătat toată recunoștința la care el are dreptul, d. Clemenceau. Sau încercați în Anglia, țară «e filosofică și «e programatică, în care aude, ci după soluții — ai lui Salisbury votând pentru Gladestone ca să se încheie pacea cu Burii și ai d-lui Lloyd George și MacDonald votând pentru conservatori ca să se înlăture primejdia bolșevică, încercați in țara unde nu se aplică legi care n’au fost niciodată abrogate, încercați jucăria cu punctele filosofice de program. Veacuri întregi, nații au fost conduse ori de asociațiile locale ori de miniștrii regali. In ambele cazuri veți avea o muncă închegată și continuă. Pe când azi după zelosul meu coleg la Universitatea. dr. Anghelescu, cu cărămizile sale, vine d. Petrovici, adversarul cărămizilor, pentru ca să avem, cu d. dr. Anghelescu revenit la putere, cărămida restaurată. Partidele sunt noui. Afară de cele italiene din evul mediu, ele vin din Anglia revoluției de la 1688, whigi și lorii. Ce tristă e vremea întrecerii lor prin bani și scandal în secolul al XVII lea ! Dar Englejii măcar n’au venit cu programe în care trebuie neapărat să intre realitatea. Aceasta a făcut-o teoria franceză a doctrinarilor pe la 1840. Și de atunci schimbări de partid care strică, programe care mint și filosofii pentru toate neputințele. Dar societățile, ele, fiind organice, sunt superioare teoriilor și neadaptabile programului. Zilnic ele înorează. Nu poți ști azi ce-ți vor cere mâine. Teoria nu poate fi decât mijlocul prin care se însuflețesc necontenitele silinți de a descoperi nevoile adânci ale societăților pentru a le satisface prin oameni de necurmată veghe și de instantanee orientare. Da, aceasta trebuie : omul care, și sculat din somn pentru a-1 pune în fața unei probleme neașteptate, dă răspunsul și e in stare a-1 preface in singurul lucru pe care-1 cere lumea : acțiunea. Azi mai mult decât oricând. Căci trăim intr'un mediu de dărâmări catastrofale. Ruine, vizibile, împrejur, mari ruine, nesimțite, înlăuntrul nostru însuși. Cine umblă cu belinărașul în mână — fie și al perfectei legalități între aceste sfărâmări crezând că ele se vor reface ca prin farmec poate fi un simpatic naiv, dar nu reedificatorul pe cărei toți îl așteaptă. Italia l’a găsit. Nu intr’un șef de partid, ci intr’un concentrator de energii. Nu într’un leneș pretențios, nici într’un revoluționar cu masca spăimoasă, ci in cineva care ascultă, află și plănuește. De aceea țara lui de la un capăt la altul se reface. Unii îl admiră fiindcă a ajuns prin revoluție. Să-mi fie permis să mă înscriu printre aceia cari, în cazul italian ca și în celelalte, prețuiesc construcția măreață care se îndeplinește. N. IORGA Internă Situația —" D. Inginer Teodorescu, director general al căilor ferate române, anunță un vast și interesant program de refacere și organizare pentru drumurile de fer. Să sperăm că la aceste bune intenții pe care le recunoaștem, se vor adăuga posibilități financiare pe care le așteptăm. Dar ne e teamă că d. Vintilă Brătianu se va întoarce cu acelaș optimism robust cu care a plecat. Ori, materalul rulant cere să ruleze altceva decât clișeuri vechi și rețete patriotice. mmsm Se pare că d. Vintilă Brătianu este condamnat să aibă mereu deficite și să le boteze permanent, excedente. E un vistiernic care când s'a hotărât să toace economiile, găsește că n’are nici de coșniță, până la benzină. Un particular în halul ăsta, nu s’ar bucura nici de un dram, de stimă, din partea cetățenilor. Imagica înțelegere dovedește din zi în zi, puterea ei și posibilitățile de a o pune în acțiune. Și când ne gândim ce scria Viitorul, când Take Ionescu punea bazele acestui grup de state... Ne mirăm însă că partidul liberal nu a cointeresat-o și pe ea, până acum. wmm Se vor bate acum, la Londra, monede românești de aurr cu efigia marelui Rege Ferdinand. Pe când moneda cu efigiile celor șeapte dinastii pământene ? Externi sm» Culisele conferinței de la Geneva alimentează cu abundență coroanele presei europene. La ordinea zilei câteva figuri interesante: Politii Appony, Chamberlain. In ce privește chestiunea aplanților unguri, care vad piatra de încercare a actualei sesiuni, taberele celor două puncte de veder sunt cunoscute. Cei mai discreți, pe cât se pare, sunt delegații italieni. Jâng Lordul Cecil devine tot mai mult un fervent apostol al păcii. E duce în acest sens o înfrigurată campanie în toate mediile politice din Anglia, cerând să se caute o soluție grabnică pentru problema dezarmării. Scriitorul Henry Barbusse a sosit la Moscova ca să se aprovizioneze cu talent și cu reclamă și probabil, cu altceva mai concret. Jam Sovietelor, după cât se pare, nu le convine ruperea relațiunile cu Franța și fac sforțări pentru mențiunea lor. Cercurile conducătoare din Paris rămân însă indiferente la aceste sforțări. I Politica în școală 16 momiți pentru un post Nu-i o glumă, cum ar putea crede cineva. Și nu-i vorba doară de un portofoliu ministerial, nici de un loc de director general la Ministerul de Interne, de un scaun de deputat sau de un post de prefect. E vorba de un foarte modest post de revizor clasa II,I dintr’o tot atât de modestă circumscripție școlară a unui județ de munte. Cu acest post electorii liberali, actuali deputați și senatori,au momit nu mai puțin de 16 învățători din acea circumscripție pentru a-i transforma în agenți electorali. Fiecare candidat a făgăduit cui a crezut că-i poate fi de ajutor => ce nu face candidatul liberal la nevoie 1 — și fiecare dintre cei cari cu câtva timp înainte nici nu visau așa ceva, de bună seamă că a crezut în cuvântul celor cari făgăduiau atât de repede și de binevoitor! Unii și-au părăsit credințe cărora li se închinaseră ani de-a rândul, au sacrificat prietenii vechi și stima celor ce se deprinseseră să creadă că credințele pe care le împărtășeau erau sincere și durabile. Și le-au părăsit și, așteptând răsplata, și-au dat osteneala să corespundă angajamentelor luate. Au mers din casă în casă, din sat în sat spunând că mântuitorii țării sunt aceia pe cari cu câteva săptămâni înainte îi înfățișau drept geniul rău al acestui neam, mergând în acelaș fel din casă în casă, din sat în sat în fața acelorași oameni cari înțelegeau cu milă și amărăciune că îndrumătorii lor, învățătorii copiilor lor, nu erau ceea ce credeau, ci niște bieți nevolnici fără tărie și fără mândrie, gata oricând să-i părăsească pentru momelile oricui. Au făcut propagandă pentru acei cari îi umileau și au ostenit cu zelul pe care îl dă mercenarului siguranța că la capătul isprăvii îl așteaptă răsplata cu care s’a tocmit. In ziua alegerilor s’au afirmat în văzul stăpânilor. Cu mânile lor au lipit afișele guvernului, au smuls afișele adversarilor, au spat, au strigat și au spionat arătând pe criminalii cari îndrăsneau să aibă alte păreri, destăinuind pe cei care nu inspirau încredere pentru a li se controla voturile la ușa gheretei, pentru ca la ieșirea din judecătorie să fie dați în primire ghiogarilor liberali. Slugi umilite și supuse, au făcut tot ce li s’a cerut. Și mai mult. In seara alegerilor au chefuit și ei alături de cei ce se bucurau că isbândiseră — ce însemnează mijloacele! — au strigat din toată inima »trăiască“ acelora pe cari nu-i puteau suferi cu câteva săptămâni mai înainte. Iar de a doua zi au început să aștepte fiecare postul de revizor cl. II care i se făgăduise. Au trecut astfel o zi, două, o săptămână, o lună. Intre timp, câte o vizită pe la revizorat în speranța că vor fi văzuți și că li se va comunică ceva. Au aflat astfel unii de alții și au început a face exerciții orale de adunare numărânduse. Iar la sfârșit desnodământul oricărei operete poștașe, în postul de revizor cl. II e numit cumnatul domnului deputat care le făgăduise la toți! Și astfel în ziua fatală a numirii au trebuit să se întoarcă acasă pocăiți cu cozile de șoricei proaspeți vârâtă ce toiește între picioare. De le-ar fi de învățătură măcar lecția primită. V. C. Abonamentul la Ziarul Neamul Românesc 600 Lei anual 300 Lei 6 luni — Adevărata civilizație nu stă nici în gaz nici în mașina cu aburi, nici în mesele spiritiste, ci în descreșterea treptată a Păcatului Originar. — Am ajuns la convingerea că prostia de astăzi își are o misterioasă utilitate, și că, adeseaori, Răul — printr’un mecanism atotputernic — se schimbă în Bine. — Batjocura, insulta, nedreptatea, sunt admirabile lucruri, și am fi ingrați dacă n’am fi recunoscători Nedrept țâței. — Cel dintâi vis are tot dreptul să vorbească de el însuși, numai să te facă să petreci. ■— Cu tot progresul făgăduit de atât amar de vreme, veșnic vor rămâne destule urme ca să simțim brutala tiranie a Păcatului Originar. — Ce poate fi mai iluzoriu decât progresul, pentru că omul, cum se Vădește zilnic, e asemenea și egal omului, adică pururea în stare sălbatică. Ce sunt primejdiile din codru și câmpii, pe lângă ciocnirile și conflictele zilnice ale civilizației ? 1 Fie că omul își omoară victima în centrul orașului, fie că și-o ucide în pădurile întunecate, nu-i tot omul primitiv, adică cel mai perfect animal de pradă ? — Ceea ce gura se deprinde să spuie, inima se obișnuiește să creadă — Cel mai urât dintre sentimentele omenești, este invidia. — Comerțul e, prin firea lui, satanic. Comerțul e împrumutul înapoiat, e împrumutul cu subînțelesuri. Dă-mi mai mult decât îți dau. Spiritul oricărui comerciant e complect iițiat. Comerțul e natural, deci infam. Cel mai puțin infam din toți comercianții e acela care zice: „Să fim virtuoși ca să câștigăm mai mult decât proștii vițioși“. Pentru comerciant însăși cinstea e o speculație folositoare. Comerțul e satanic, fiindcă e una din întrupările egoismului, cea mai josnică și cea mai păcătoasă. Dacă te urmărește nenorocul, e că-ți lipsește ceva, bagă bine de seamă ce, și studiază jocul voințelor vecine, pentru a-ți strămuta mai cu ușurință sfera, dincolo de hotarele nenorocului, — Dacă s'ar întâmpla ca un vis, furat de leneși de reverie, să fie deșteptat prin puternice lovituri de bici, — biciuitorul, n'ar fi cu adevărat amicul și binefăcătorul celui dintâi?!... Asemeni în politică, adevăratul sfânt e acela care biciuiește și ucide poporul pentru binele poporului. — După o orgie te simți totdeauna mai singur mai părăsit. — E cu neputință să citești un jurnal din orice zi, lună sau an, fără să nu găsești la fiecare rând semnele celei mai spăimântătoare perversități umane și totodată laudele cele mai neașteptate aduse probităței, bunătăței, milei, — cum și afirmările cele mai nerușinate în ce privește progresul și civilizația. Orice jurnal, de la întâiul și până la ultimul rând, nu-i decât o țesătură de orori, războae, crime, furturi, nerușinări, torturi, crimele prinților, crimele națiunilor, crimele particularilor, — o beție de cruzimi universale ; și acesta e dezgustătorul aperitiv pe care îl ia omul civilizat la fiecare masă. — Totul, în această lume, oglindește crima , jurnalul, zidul și chipul omului. Nu pot să înțeleg cum un suflet curat poate citi un ziar fără un fior de desgust. .— Este o oarecare lașitate, sau mai degrabă oarecare moliciune la oamenii cinstiți. — In legătură cu somnul — aventură sinistră pe care o repetăm în fiecare seară — putem spune că oamenii se culcă zilnic cu o îndrăsneala care ar părea inexplicabilă dacă n’am ști că decurge din ignorarea pericolului. — Lumea nu trăește în armonie decât grație Echivocului: numai printr’un universal echivoc lumea cade de acord, căci dacă, din nefericire, ai putea să privești în adâncul fiecăruia nu te-ai mai putea înțelege niciodată cu nimeni. — Mulți prieteni — multe mănuși. — Nu încape amor propriu față de acei pe care îi iubim și care ne iubesc. — Numai guvernământul aristocratic e înțelept și temeinic. Monarhia sau republica clădite pe democrație sunt deopotrivă de absurde și de șubrede. — Omul — prin urmare fiecare din noi — e atât de depravat din fire încât mai ușor admite o decădere obștească decât întemeerea unei hierarhii cuminți. — Omul iubește atât de mult societatea, încât chiar când fuge de oraș, fuge tot ca să caute lumea, adică să refacă orașul la țară — O plăcere, o fericire neașteptată, o întâmplare de nimica norocoasă, înrâurește surprinzător caracterul și spiritul. — O aventură fericită, o reușită afacere bănească, îți dau noui și puternice avânturi. — Poporul este adorator născut al focului al focului de artificii, al incendiilor, el însuși incendiar. — Pentru ce democrații nu iubesc pisicile, e ușor de ghicit. Pisica e fri*» mogia, deșteaptă ideea luxului, a curățeniei și a voluptății. — Săvârșești o egală nedreptatetribuind monarhului meritele și vițiile poporului pe care îl guvernează Aceste merite și viții sunt aproape, în general — după cum statistica și logica le-ar putea dovedi — urmările atmosferei guvernământului de raiS ’nainte. Ludovic al XIV moștenește oamenii lui Ludovic al XIII și glorie. Nappe H •biedui oi Emrywoo th. Baudelaire Cugetări și Paradox*