Neamul Românesc, septembrie 1927 (Anul 22, nr. 114-138)

1927-09-15 / nr. 125

DOCTOR POLITIC N. IORG­A ______Joi 15 Septembrie 1927______ ANUL XXII. — No. 125_______ ABONAMENTI: Pe an 600 Lei; Pe șease luni 300 Lei 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI.­­ STRADA PARLAMENTULUI No. 8 Telefoane: 312/60 și 347/17 DIRECTORI:­ «■ I­N. T­A­Ș­C­A GEORGESCU La Alba-Iulia Partidul H-luî Maniu vrea să fie o mare adunare la Alba­Iulia. Unii cred că prin această manifestație se apropie de putere; alții, domnii cari guvernează, se sperie. Nu știu ce vedenii de Horia, de Cloșca și de Crișan, de Avram Iancu trec înaintea ochilor bă­nuitori ai marelui satrap și ai satrapiculilor săi ardeleni, îngheață inima vitează a d-lui Al. Lapedatu, iar d. general Moșoiu ascute sabia d-sale biruitoare gata s-o încrucișeze cu cel mai eroic dintre paladinii d-lui Maniu. Nu știu dacă se vor chema cu buciume cetele țărănimii ardelene și dacă înaintea porții lui Mihai Viteazul se va înfățișa eroica figură a d-lui președinte național-țărănesc. Dar, dacă aceasta se va face și oamenii vor veni, d. Maniu va putea de­sigur — și va fi crezut — să arate păcatele, crimele politice ale partidului liberal, dar va trebui să înceapă prin acele greșeli grave de exclusivism și egoism personal care mai mult decât tot ce a făcut despotul, ne-au adus în halul de azi. N. IORG­A Pe culmea Negoiului D. Ion I. C. Brătianu, despotul Ro­mâniei întregite, a făcut de curând o mare, am spune chiar o neauzită cinste masivului carpatic din vecină­tatea Făgărașului... Lăsând la o parte micile lucrături politice, și marile pro­bleme de horticultură sistematizată, care-i oferă la intervale, unele specii „rarissime“ de flori, altele incolore combinații de culise politice, șeful unor metode mici și al unui partid mare, mare cu posibilități de consu­mație și de aprovizionări variate, — a înțeles să-și plimbe augusta-i mândrie și regeșiiie-i atitudini, pe culmile tai­nice ale bătrânului Negoi... Pe culmile care se înșiruesc fără să se domine, —în acel lanț de munți poetici, cari încremeniți în modestia lor, n’au în­țeles să se întreacă peste măsură... Cum spune profesorul Mehedinți, acel masiv nu cuprinde suverani și supuși." O egalitate perfectă aproape, cu atât mai impresionantă cu cât e mai natu­­­ralâ. Doar Negoiul, se ridică puțin , cu timide încercări de dominație su­­portabilă... ** * Pe-acolo, pe unde altă dată se nă­­ruiau în prăbușiri grandioase ghețarii Carpaților, și-a plimbat înclinările-i­­ vânătorești, uluitoarele-i griji consti­tuționale și absurdele-i doruri, refrac­tare înțelegerei profane.— d. Ion I. C.1 Brătianu. >" In definitiv, nimic nefiresc în această nouă demonstrație politică. Șeful plan­­­tațiilor exotice de la Florica e un vechi admirator al Dianei, un pasio­nat cutre­rător după vânaturi, adesea de o banalitate exasperantă. Părăsind ingineria, căreia îi atribue și acum ba­­rocele și fragilele construcții politice în care excelează, d-sa s’a lăsat amă­git de orizonturile care ascund ade­seori, neașteptate sălbăticiuni. A vânat mereu, și nu numai capre negre. A adus în ograda partidului o faună dacă nu selecționată, cel puțin pes­triță, uzând de orice arme, dar mai cu seamă punând de-a curmezișul răs­pântiilor politice, ademenitoarele curse de aur... Situația nu a avut nevoe să vâneze, ele sosind de-a gata, ca pe ce­lebrele pânze standardizate. De aci pasiunea cinegeticei,­și ofrandele su­fletești pe care se aduce cu prisosință, la răstimpuri, pavilioanelor vânătorești, retrase și discrete, de unde se pot a­­ranja goane pline de capturi surprin­zătoare, și de nu mai puțin neaștep­tate soluții extreme. Cât despre setea altitudinilor și vo­luptatea înălțimilor cu atât mai peri­culoase cu cât sunt mai dominante,— d. Ionel Brătianu stiind Negoiul a în­țeles probabil, că nici odată nu a stat pe ceva mai solid... Poate i-a fulgerat prin minte și imposibilul ca să con­solideze și un Negoț de ordin politic. Nu cunoaștem până acum, decât­­ din șoapte vânătorești în care esen­­­­­țialul este de obicei aproximația, ce a­­ recoltat pe Negoiul, acest virtuos al­­ escaladărilor alpine. Unii vorbesc de­­ câteva zeci de capre sălbatice, pe care .d. Brătianu le divinizează, pentru in­­­­comensurabilul lor elan de a brava , moartea care rânjește straniu, deasu­­­­pra atâtor prăpăstii fără fund... Dacă­­ nu fiind­că ciutele sfidează și ele, cu­­ nesațiu, legile firești, ale echilibrului, i Se mai vorbește că ar fi eșit înaintea ’ d-sale și un urs, ceea ce l’a impresionat peste măsură, d-sa știind pe d. Vintilă Brătianu plecat de mult, la Geneva. Un­­ sfat de coțofane, îi reaminteau mereu, perspectivele remanierei.­­ Flora marilor altitudini, deștepta în sufletul omului învățat să braveze, — prin alții, — vechi remușcări dina­stice. La răstimpuri, vulturi neliniștiți evo­luau ca niște Tancrezi, peste pustietă­țile înfiorătoare ale muntelui. Iar norii n-au luat niciodată, ca în această pro­menadă a Sublimului de la Florica, forme mai baroce și aspecte mai apo­caliptice. Închipuirea cea mai nebună, nu ar fi putut da vagabonzilor cerești, contururi mai oribile. S’ar fi crezut că înseși Spaimele lumei, cizelau monstruoase și nenu­mărate vedenii pe scena cereștei ne­mărginiri Pribeagul zmuls o clipă din vâltoa­rea liberală, a gândit adânc, și a me­ditat cu toată neliniștitoarea seninătate cu care oracolii celebrii, prevesteau fur­tunile. A privit caleidoscopica desfășurare a forțelor neprevăzute, capabile să te­rorizeze și să convingă. Și a descins mișcat pe potecile a­­brupte, protegiuit de umbra maje­­stoasă, blândă și ocrotitoare a Ne­goiului. ** * Târziu, d. Ionel Brătianu și-a regăsit mândria și partenerii de vânătoare. Părea alt om, alt vânător, alt șef de partid. Așa cel puțin spuneau zâmbind, cle­vetitorii cari nu lipsesc deja nici o petrecere, fie ea cât de tristă și de tulburătoare. N. Georgescu —.—oooyooo--------------­ Programe politice earnest MiHHn» mmm mm. mss&m si acțiune politică .. dintr’o conferință la Cluj •• ai ——— așa»sa—­ i ’ legătorii nu votează măcar după par­te o bucată de vreme ne năpă­desc filosofii politici, cu teoriile lor, și oam­enii de treabă își dau ostenea­la să elaboreze programe, mari și mici, de 75 de puncte pentru unul singur, de 10 puncte numai pentru o­­ tovărășie. Să-i fie îngăduit unui vechiu gân­ditor despre politică și rosturile ei să reflecteze la valoarea lor. Aceasta deși, după altă teorie, cine cugetă la politică și scrie despre dân­sa n’are voie s’o și facă. Mai ales dacă s’a bătut Dumnezeu și a fost is­toric și continuă să fie, pentru cei cari nu mai sunt istorici ca d. minis­tru de culte, se dă voie. Căci intre a , ști cum s’a făcut politică și între a o face singur ar fi un antagonism ab­solut. Și cineva aducea și nume­­ al istoricului Guizot, care a dus Franța la revoluția din 1848. De fapt, Guizot a fost ministrul de căpetenie al regelui Ludovic-Filip. Iar revoluția, provocată de interzi­cerea unui banchet electoral, impro­vizat după interzicerea unor adunări publice pentru reforma legii electo­­r­rale, a ieșit, nu atâta din greșelile lui­­ Guizot, cât din starea de spirit elec­trică a populației parisiene. Și gre­șelile lui Guizot nu vin de la el ca is­toric, ci de la calvinul teoretician, fi­losof, care era într’însul. Și, fiindcă s’a adus înainte cazul lui Guizot, de ce se uită acela al lui Thiers ? Istoric al Revoluției și al Imperiului, el a servit pe Ludovic- Filip. Câtva timp a stat în afară de afacerile publice, ceea ce ar fi ucis pe un simplu politician. Supt Napo­leon al III-lea în a doua fază, el a­­junge șef al opoziției liberale și con­­tribue esențial la întemeiarea acelei a treia Republică pe care cel d’intâiu a prezidat-o. Nu, — avem și noi dreptul de a vorbi, ori­unde, politică. Și ea nu ne poate decât folosi când e tratată — ca și când e făcută — de oameni cari n’o coboară la nivelul pasiunilor lor nedrepte și urâtelor lor interese ma­teriale. In materie de programe, ca și în alte materii. A face fericirea țării cu o filosofie culeasă din rusește și din englezește tot odată e un lucru pe care-l poate face și fostul scriitor al foii nemțești pentru soldații din tranșeele ultimei noastre apărări.. A face fericirea ță­rii cu un program copiat din lecțiile de economie politică din Germania e­ un lucru pe care-l poate face și d. Madgearu și ori­care din redactorii de „puncte“ ai ramurii ardelene din partidul național-țărănesc. Dar, iată, mult timp, au trăit po­poarele fără filosofie politică și fără programe. Ba, dacă nu mă înșel, și astăzi popoare mult mai înaintate de­cât­ al nostru trăesc așa, încercați a vorbi filosofie politică și program de 75 de puncte omului admirabil care conduce azi Franța, d. Poincaré sau colaboratorului său, to­tuși fost profesor — și vai­­ istoric — d. Herriot, fără a mai vorbi de acel diletant cu vast orizont căruia Fran­ța nu i-a arătat toată recunoștința la care el are dreptul, d. Clemenceau. Sau încercați în Anglia, țară «e filo­­sofică și «e programatică, în care a­u­de, ci după soluții — ai lui Salis­bury votând pentru Gladestone ca să se încheie pacea cu Burii și ai d-lui Lloyd George și Mac­Donald votând pentru conservatori ca să se înlăture primejdia bolșevică, încer­cați in țara unde nu se aplică legi ca­re n’au fost nici­odată abrogate, în­cercați jucăria cu punctele filosofice de program. Veacuri întregi, nații au fost con­duse ori de asociațiile locale ori de miniștrii regali. In ambele cazuri veți avea o muncă închegată și continuă. Pe când azi după zelosul meu coleg la Universitate­a. dr. Anghelescu, cu cărămizile sale, vine d. Petrovici, adversarul cărămizilor, pentru ca să avem, cu d. dr. Anghelescu revenit la putere, cărămida restaurată. Partidele sunt noui. Afară de cele italiene din evul mediu, ele vin din Anglia revoluției de la 1688, whigi și lorii. Ce tristă e vremea întrecerii lor prin bani și scandal în secolul al XVII lea ! Dar Englejii măcar n’au venit cu programe în care trebuie neapărat să intre realitatea. Aceasta a făcut-o teoria franceză a doctrina­­rilor pe la 1840. Și de atunci schim­bări de partid care strică, programe care mint și filosofii pentru toate ne­putințele. Dar societățile, ele, fiind­ organice, sunt superioare teoriilor și neadapta­­bile programului. Zilnic ele înorează. Nu poți ști azi ce-ți vor cere mâine. Teoria nu poate fi decât mijlocul prin care se însuflețesc necontenitele silinți de a descoperi nevoile adânci ale societăților pentru a le satisface prin oameni de necurmată veghe și de instantanee orientare. Da, aceasta trebuie : omul care, și sculat din somn pentru a-1 pune în fața unei probleme neașteptate, dă răspunsul și e in stare a-1 preface in singurul lucru pe care-1 cere lumea : acțiunea. Azi mai mult decât ori­când. Căci trăim intr'un mediu de dărâ­mări catastrofale. Ruine, vizibile, îm­prejur, mari ruine, nesimțite, înlăun­­trul nostru însuși. Cine umblă cu be­­linărașul în mână — fie și al perfec­tei legalități între aceste sfărâ­mări crezând că ele se vor reface ca prin farmec poate fi un simpatic naiv, dar nu reedificatorul pe cărei toți îl așteaptă. Italia l’a găsit. Nu intr’un șef de partid, ci intr’un concentrator de e­­nergii. Nu într’un leneș pretențios, nici într’un revoluționar cu masca spăimoasă, ci in cineva care ascultă, află și plănuește. De aceea țara lui de la un capăt la altul se reface. Unii îl admiră fiindcă a ajuns prin revoluție. Să-mi fie permis să mă în­scriu printre aceia cari, în cazul ita­lian ca și în celelalte, prețuiesc con­strucția măreață care se îndeplinește. N. IORG­A Internă Situația —" D. Inginer Teodorescu, director general al căilor ferate române, anunță un vast și interesant program de refacere și organizare pentru dru­murile de fer. Să sperăm că la aceste bune intenții pe care le recunoaștem, se vor adăuga posibilități financiare pe care le așteptăm. Dar ne e teamă că d. Vintilă Brătianu se va întoarce cu acelaș opti­mism robust cu care a plecat. Ori, materalul rulant cere să ruleze alt­ceva de­cât clișeuri vechi și rețete patriotice. mmsm Se pare că d. Vintilă Brătianu este condamnat să aibă mereu deficite și să le boteze permanent, excedente. E un vistiernic care când s'a hotărât să toace economiile, găsește că n’are nici de coșniță, până la b­enzină. Un particular în halul ăsta, nu s’ar bucura nici de un dram, de stimă, din partea cetățenilor. Ima­gica înțelegere dovedește din zi în zi, puterea ei și posibilitățile de a o pune în acțiune. Și când ne gândim ce scria Viitorul, când Take Ionescu punea bazele acestui grup de state... Ne mirăm însă că partidul liberal nu a cointeresat-o și pe ea, până acum. wmm Se vor bate acum, la Londra, monede românești de aurr cu efigia marelui Rege Ferdinand. Pe când moneda cu efigiile celor șeapte dinastii pământene ? Externi­ sm» Culisele conferinței de la Geneva alimentează cu abundență co­roanele presei europene. La ordinea zilei câte­va figuri interesante: Politii Appony, Chamberlain. In ce privește chestiunea aplanților unguri, care va­d piatra de încercare a actualei sesiuni, taberele celor două puncte de veder sunt cunoscute. Cei mai discreți, pe cât se pare, sunt delegații italieni. Jâng Lordul Cecil devine tot mai mult un fervent apostol al păcii. E duce în acest sens o înfrigurată campanie în toate mediile politice din An­glia, cerând să se caute o soluție grabnică pentru problema dezarmării. Scriitor­ul Henry Barbusse a sosit la Moscova ca să se aprovizio­neze cu talent și cu reclamă și probabil, cu alt­ceva mai concret. Jam Sovietelor, după cât se pare, nu le convine ruperea relațiunile cu Franța și fac sforțări pentru mențiunea lor. Cercurile conducătoare din Paris rămân însă indiferente la aceste sforțări. I Politica în școală 16 momiți pentru un post Nu-i o glumă, cum ar putea crede cineva. Și nu-i vorba doară de un por­tofoliu ministerial, nici de un loc de director general la Ministerul de In­terne, de un scaun de deputat sau de un post de prefect. E vorba de un­­ foarte modest post de revizor clasa II,­I dintr’o tot atât de modestă circum­­­­scripție școlară a unui județ de munte. Cu acest post electorii liberali, ac­tuali deputați și senatori,au momit nu mai puțin de 16 învățători din acea circumscripție pentru a-i transforma în agenți electorali. Fiecare candidat a făgăduit cui a crezut că-i poate fi de ajutor => ce nu face candidatul li­beral la nevoie 1 — și fiecare dintre cei cari cu câtva timp înainte nici nu visau așa ceva, de bună seamă că a crezut în cuvântul celor cari făgăduiau atât de repede și de binevoitor! Unii și-au părăsit credințe cărora li se închinaseră ani de-a rândul, au sa­crificat prietenii vechi și stima celor ce se deprinseseră să creadă că cre­­­­dințele pe care le împărtășeau erau sincere și durabile. Și le-au părăsit și, așteptând răsplata, și-au dat osteneala­­ să corespundă angajamentelor luate. Au mers din casă în casă, din sat în sat spunând că mântuitorii țării sunt aceia pe cari cu câteva săptămâni înainte îi înfățișau drept geniul rău al acestui neam, mergând în acelaș fel din casă în casă, din sat în sat în fața acelorași oameni cari înțelegeau cu milă și amărăciune că îndrumătorii lor, învățătorii copiilor lor, nu erau ceea ce credeau, ci niște bieți nevolnici fără tărie și fără mândrie, gata oricând să-i părăsească pentru momelile oricui. Au făcut propagandă pentru acei cari îi umileau și au ostenit cu zelul pe care îl dă mercenarului siguranța că la capătul isprăvii îl așteaptă răs­plata cu care s’a tocmit. In ziua alegerilor s’au afirmat în văzul stăpânilor. Cu mânile lor au lipit afișele guvernului, au smuls afișele adversarilor, au­­ spat, au strigat și au spionat arătând pe criminalii cari în­­drăsneau să aibă alte păreri, destăi­­nuind pe cei car­e nu inspirau încredere pentru a li se controla voturile la ușa gheretei, pentru ca la ieșirea din jude­cătorie să fie dați în primire ghioga­­rilor liberali. Slugi umilite și supuse, au făcut tot ce li s’a cerut. Și mai mult. In seara alegerilor au chefuit și ei alături de cei ce se bucurau că isbân­­diseră — ce însemnează mijloacele! — au strigat din toată inima »trăiască“ acelora pe cari nu-i puteau suferi cu câteva săptămâni mai înainte. Iar de a doua zi au început să aștepte fiecare postul de revizor cl. II care i se făgăduise. Au trecut astfel o zi, două, o săp­tămână, o lună. Intre timp, câte o vi­zită pe la revizorat în speranța că vor fi văzuți și că li se va comunică ceva. Au aflat astfel unii de alții și au început a face exerciții orale de adu­nare numărându­se. Iar la sfârșit desnodământul oricărei operete poștașe, în postul de revizor cl. II e numit cumnatul domnului de­putat care le făgăduise la toți! Și astfel în ziua fatală a numirii au tre­buit să se întoarcă acasă pocăiți cu cozile de șoricei proaspeți vârâtă ce toiește între picioare. De le-ar fi de învățătură măcar lecția primită. V. C. Abonamentul la Ziarul Neamul Românesc 600 Lei anual 300 Lei 6 luni — Adevărata civilizație nu stă nici în gaz nici în mașina cu aburi, nici în mesele spiritiste, ci în descreșterea treptată a Păcatului Originar. — Am ajuns la convingerea că pro­stia de astăzi își are o misterioasă uti­litate, și că, adeseaori, Răul — prin­­tr’un mecanism a­tot­puternic — se schimbă în Bine. — Batjocura, insulta, nedreptatea, sunt admirabile lucruri, și am fi ingrați dacă n’am fi recunoscători Nedrep­­t țâței. — Cel dintâi vis are tot dreptul să vorbească de el însuși, numai să te facă să petreci. ■— Cu tot progresul făgăduit de a­­tât amar de vreme, veșnic vor rămâne destule urme ca să simțim brutala ti­ran­ie a Păcatului Originar. — Ce poate fi mai iluzoriu decât progresul, pentru că omul, cum se Vă­dește zilnic, e asemenea și egal omu­lui, adică pururea în stare sălbatică. Ce sunt primejdiile din codru și câmpii, pe lângă ciocnirile și conflictele zil­nice ale civilizației ? 1 Fie că omul își omoară victima în centrul orașului, fie că și-o ucide în pădurile întunecate, nu-i tot omul primitiv, adică cel mai perfect animal de pradă ? — Ceea ce gura se deprinde să spuie, inima se obișnuiește să creadă — Cel mai urât dintre sentimentele omenești, este invidia. — Comerțul e, prin firea lui, sata­nic. Comerțul e împrumutul înapoiat, e împrumutul cu subînțelesuri. Dă-mi mai mult decât îți dau. Spiritul oricărui comerciant e com­plect iițiat. Comerțul e natural, deci infam. Cel mai puțin infam din toți comer­cianții e acela care zice: „Să fim vir­tuoși ca să câștigăm mai mult decât proștii vițioși“. Pentru comerciant în­săși cinstea e o speculație folositoare. Comerțul e satanic, fiindcă e una din întrupările egoismului, cea mai jos­nică și cea mai păcătoasă.­­ Dacă te urmărește nenorocul, e că-ți lipsește ceva, bagă bine de seamă ce, și studiază jocul voințelor vecine, pentru a-ți strămuta mai cu ușurință sfera, dincolo de hotarele ne­norocului, —­­ Dacă s'ar întâmpla ca un vis, fu­rat de lene­și de reverie, să fie deștep­tat prin puternice lovituri de bici, — biciuitorul, n'ar fi cu adevărat amicul și binefăcătorul celui dintâi?!... Asemeni în politică, adevăratul sfânt e acela care biciuiește și ucide poporul pentru binele poporului. — După o orgie te simți totdeauna mai singur mai părăsit. — E cu neputință să citești un jur­nal din orice zi, lună sau an, fără să nu găsești la fiecare rând semnele ce­lei mai spăimântătoare perversități u­­mane și totodată laudele cele mai ne­așteptate aduse probităței, bunătăței, milei, — cum și afirmările cele mai ne­rușinate în ce privește progresul și ci­vilizația. Orice jurnal, de la întâiul și până la ultimul rând, nu-i decât o țesătură de orori, războae, crime, furturi, neruși­nări, torturi, crimele prinților, crimele națiunilor, crimele particularilor, — o beție de cruzimi universale ; și acesta e dezgustătorul aperitiv pe care îl ia omul civilizat la fiecare masă. — Totul, în această lume, oglindește crima , jurnalul, zidul și chipul omului. Nu pot să înțeleg cum un suflet cu­rat poate citi un ziar fără un fior de desgust. .— Este o oarecare lașitate, sau mai degrabă o­­a­recare moliciune la oa­menii cinstiți. — In legătură cu somnul — aven­tură sinistră pe care o repetăm în fie­care seară — putem spune că oamenii se culcă zilnic cu o îndrăsneala care ar părea inexplicabilă dacă n’am ști că decurge din ignorarea pericolului. — Lumea nu trăește în armonie de­cât grație Echivocului: numai prin­­tr’un universal echivoc lumea cade de acord, căci dacă, din nefericire, ai pu­tea să privești în adâncul fiecăruia nu te-ai mai putea înțelege niciodată cu nimeni. — Mulți prieteni — multe mănuși. — Nu încape amor propriu față de acei pe care îi iubim și care ne iubesc. — Numai guvernământul aristocra­tic e înțelept și temeinic. Monarhia sau republica clădite pe democrație sunt deopotrivă de ab­surde și de șubrede. — Omul —­­ prin urmare fiecare din noi — e atât de depravat din fire în­cât mai ușor admite o decădere ob­ștească decât întemeerea unei hie­­rarhii cuminți. — Omul iubește atât de mult socie­tatea, încât chiar când fuge de oraș, fuge tot ca să caute lumea, adică să refacă orașul la țară — O plăcere, o fericire neașteptată, o întâmplare de nimica norocoasă, în­râurește surprinzător caracterul și spi­ritul. — O aventură fericită, o reușită afacere bănească, îți dau noui și pu­ternice avânturi. — Poporul este adorator născut al focului al focului de artificii, al in­cendiilor, el însuși incendiar. — Pentru ce democrații nu iubesc pisicile, e ușor de ghicit. Pisica e fri*» mogia, deșteaptă ideea luxului, a cu­rățeniei și a voluptății. — Săvârșești o egală nedreptate­tribuind monarhului meritele și vițiile poporului pe care îl guvernează Aceste merite și viții sunt aproape, în general — după cum statistica și logica le-ar putea dovedi — urmările atmosferei guvernământului de raiS ’nainte. Ludovic al XIV moștenește oame­nii lui Ludovic al XIII și glorie. Napp­e­ H •bied­ui oi Emrywoo­ th. Baudelaire Cugetări și Paradox*

Next