Neamul Românesc, iulie 1931 (Anul 26, nr. 144-170)

1931-07-22 / nr. 162

DIESEN 303 POLITIC N. mu REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (!) Strada BREZOIAnil Mo. 25, (etaj) Telefon 312|60 j I 3 Rnul 1 Abonam s Mtercnri, 22 Mie, 1931 ANUL XXVI. — Mo. 162 Abonamente: Pe un an, EPS] Lei—Pe ș­ase luni, 300 Pentru autorități și institupuri: 10T0 Lei N, msem GEORGESCU Regele Ferdinand cît Flori multe acoperiau Vineri piatra supt care se odih­nește chinuitul trup al regelui Ferdinand. Rare­ori a fost atîta seninătate la un parastas de prinț. Cîntările se înălțau într'o atmosferă de pioasă reculegere. Ceva din sufletul bun al celui care a cîrmuit cu discretă înțelepciune și cu ascuns devotament soarta României în cele mai grele mo­mente plutia în f­erul necropolei argeșene. Judecata asupra acestei grele și glorioase Domnii terminată în mari sfâșieri dinastice și nesiguranțe periculoase nu s'a ros­tit încă. Ea va trebui să ție samă de ce a fost politica ei, dar și de ce a fost omenesc în dosul acestei politici, așa de mare în ce privește întregirea hotarelor, atît de supusă criticelor în ce pri­vește cîrmuirea internă , a altora pe alături de regele dom­nitor. _ . Umanitatea regelui Unirii, acela va trezi oricând o în­duioșată simpatie prin delicateța unui suflet care, plecîndu-se nu odată în fața împrejurărilor și influențelor, păstra pentru sine un colț, în care era lumina cea mai clară și miresmele cele mai rare. Toți aceia cari înțeleg ce poate ascunde un suflet omenesc de o sacră sfială se vor uni în această emoționantă prețuire. împotriva politicianismului Leziunea extraordinară­­ a Cor­purilor Legiuitoare încheindu-se, putem spune cuvântul răspicat , suntem vlăguiți. Clipele tragice prin care tre­cem, prea cunoscute de guvernul ce luptă a tămădui cât de cât re­lele de cari suferim, această si­tuație rezumată în legile cari s au votat pentru a corecta minciuna în care a trăit țara, n’a avut da­rul să scormoniască adâncul su­fletului multor aleși ai Națiunii trimiși să se lepede de orice con­­siderațiune personală. Doar numai când marele pă­trunzător al nevoilor nației, pri­mul ministru al țării, d. profesor Nicol­ae Ior­ga, când impetuos, când rugător, când dojenitor, trezea sufletul aleșilor, când de altă parte, celalt luptător al așe­zării neamului pe bază națională, d. A. C. Cuza, cu blândețea-i ca­racteristică omului cinstit în credința sa, încorda atențiunea Camerei, când glasul alesului de la Cernăuți, Grigorovici, înțele­gător al vremei, când în sfârșit de altă parte accentul de fier al hotărîtului și binecunoscător ale celor ce ne trebues­c azi, d. Constantin Argetoianu, atunci o­­poziționiștii cei mai mulți, cobo­rau furișați să pună bu­la albă la urna albă, pentru ca rezultatul scrutinului să fie unanimitatea glasurilor la legile de salvare a patriei. Cât despre majoritari, ei au a-și imputa vina de a se fi lăsat sugestionați de personalismul băncii opoziționiste. Și e firesc. Politicianismul mocnește și urzește să destrame înainte o nație care e atât de dezorientată și­­ secret nu mai poate fi de cum ne găsim, și acestui fapt se datorește pentru­­ce, de cele mai multe ori, se cumpănește avantagiile ce le ofe­ră politicianismul în raport cu acela ce se pretinde sufletului. Sperăm însă și avem convinge­rea că factorii proeminenți ai nouei politici cu caracter între­mător al vieții noastre publice vor face ca în răstimpul până la o nouă revedere a aleșilor nației, dezorientarea de azi să se în­drepte către d­ctacul necesar, care reclamă ca țara să se gos­podărească prin noi forțe, înde­părtând politicienii ce țin hățul­ici, colo și oriunde. Altfel vom rămâne ce am fost până acum : robi ai unei vieți de care învierea politică nu ne-a desirobit și nici nu ne-a despache­tat din giulgiul cu care am fost învăluiți după ce am fost cloro­­formizați. Să nu se supere nimeni. Ade­vărul adevărat acesta este. Să ne trezim și să fim sentine­lă neadormită la postul de înal­tă răspundere, unde fiecare sun­tem așezați prin glasul poporu­lui nădăjduitor de vreme nou. A. VENIAMIN La ToomerTw WASHINGTON, 21, (Rador).­­ Din sursă oficială se declară că delegații americani vor prezenta la conferința din Londra suge­­stiuni conținând propuneri con­crete. Aceste sugestiuni ar fi destinate să înlocuiască împrumutul de 500 milioane dolari, în favoarea Germaniei, care a făcut obiectul negocierilor de până acum. In ajutorul artei Ca toate întreprinderile din prezent și teatrele o duc foarte greu. Oricâte eforturi ar face, oricât ar căuta să cedeze gustu­lui marelui public, — pe care, altfel, are datoria a-1 ridica — situația lor e precară. Și asta nu numai la noi ci și aiurea. La Pa­ris nenumărate teatre au fost închise sau închiriate pentru săli de cinematograf. Deasemenea la Berlin, Praga și Roma. Pe când însă în aceste mari centre euro­pene desființările nu se fac prea simțitoare din pricina marelui număr de teatre existente, la noi situația e mai delicată. Noi nu avem în Capitală decât trei tea­tre, dintre care unul de stat și două particulare. E drept că nu ar putea fi mai multe, dar aceste trei ne sunt incontestabil utile. Or, iată că unul din ele e pe punctul de a se desființa: Tea­trul Regina Maria. Teatru cu tra­diție, teatru intrat de mult în viața artistică a urbei. Rămas fără subvenție din par­tea Statului — sărac și el fireș­te — Teatrul Regina Maria nu se mai poate susține. Publicul nu-1 ocolește, după cum nu l’a ocolit niciodată, dar publicul nostru e ciudat. Are capricii și n’are memorie sau are tragere de inimă și n’are bani. Și așa teatrul de la podul Se­natului nu-și mai poate continua activitatea. Dar teatrul acesta ne e util. El nu trebue lăsat să moa­ră. Trebue găsit un mijloc să fie ajutat cu orice preț. E ceea ce au înțeles și parlamentarii când în­­tr’una din ședințele Cămării s‘a ridicat chestia acestui teatru, în unanimitate adunarea și-a arătat simpatia pentru el. Sperăm deci că se va hotărî ceva in privința soar­tei lui. S'au îngrijorat până și domnii de la „Patria" despre ceea ce se petrece în Ardeal pe terenul cultural național de când cei cari se pretind conducători ai Ardealului, au abandonat, pentru po­litica regionalistă simpatică irredenței maghiare, orce alte pre­ocupări. Se miră numitul ziar că orașe ca Târgul Mureș și ca altele au devenit bastioane de rezistență ale culturii maghiare, ai căror conducători au o atitudine care constitue adevărate jigniri la a­­dresa populației majoritare românești, în timp ce în alte orașe, cu populație românească mai compactă, în care românii continuă să se mănânce între ei pe chestiuni politice, cucerirea începută fără arme și fără legi draconice de către civilizația și cultura ro­mânească s'a oprit pe loc. Cine e de vină că în timp ce se petrece această răsturnare de lucruri, centrele comuniste se întăresc și ele socotite fiind ca un puternic ajutor pentru dușmanii de toate categoriile ai țării ? Cine e de vină că românii „se mănâncă între ei" — dacă cum spune „Patria" — faptul e adevărat ? Cine a inaugurat politica regionalistă a vrajbei și vrei între frați, dacă in amicii d­­or Maniu și Vaida ? Și dacă românii din Ardeal se luptă între ei, pot fi vinovați aceia cari nu primesc politica regionalistă și „ideea ardelenistă" așa cum le-o oferă d. Vaida și amicii d-sale ? Să nu se uite că marele vinovat al regretabilei răsturnări de lucruri care se petrece în Ardeal în dauna ideii naționale este partidul național-țărănist. Spulberarea unor calomnii — Declarațiile M. S- Sleia făcuta pr © se­ londoneze — M. S. Elena sosind la Londra a binevoit ,a­­ face următoarele declarații presei engleze: „Am venit în străinătate pentru a Mă odihni, pentru a-Mi vedea familia și a urma o cură. Această călătorie a fost întreprinsă de comun a­­­cord cu M. S. Regele și mă voi întoarce în România în Oc­tombrie pentru ziua de naște­re a fiului Meu. „Sper că aceste declarații vor curma definitiv campania supărătoare și păgubitoare i dusă de presă în ultima lună, campanie ce-Mi este profund neplăcută. „Totdeauna am dezaprobat și voi dezaproba să fiu făcută obiectul de senzație al comen­tariilor de gazetă". V­isul­­­ unei nopți de varăO « « Un vis urât, incontestabil, pen­tru cei cari, de-a lungul epocei post­belice, și-au făcut din pute­re un scop, și un ideal din bud­getele mai mult ori mai puțin e­­chilibrate. Vis cu atât mai în­grozitor, cu cât, el continuă și ziua, de mult, din seara de la Colonade. Acolo, nu s’a sărbăto­rit numai un fruntaș de seamă, un prețios colaborator al profe­sorului Iorga. La Colonade s’a conturat, deocamdată ca o făgă­­duială, un partid politic. Și cum sunt și făgădueli care se țin... * Un partid ? Cine îndrăznește să ridice un concurent pericu­los, — în calea grupărilor de persoane? Presentimentul dă fe­bră. Primejdia nu e apropiată,— dar rămâne totuși serioasă. Ti­rul de baraj, începe. Focurile concentrice, pornesc furioase. . Apoi, intră în acțiune, rezervele care se azvârlă de obicei numai în clipele desperate ale luptei. D. Mareșal crede, — sau a lă­sat dispoziții în acest sens, — că un partid politic nu răsare nici din visul unui om, nici din do­rințele lui. Chiar dacă îl chea­mă d. C. Argetoianu, — și încă, apreciază locotenența d-lui A­ve­rescn, — succesul e îndoelnic. Au încercat personalități mai proeminente, decât dsa, astfel de tentative, și nu au reușit. Lo­cotenența d-lui Mareșal di aver­tismente. „Pentru ca să se edifice, — d. C. Argetoianu are un mijloc ușor: să observe cazul colegului său de moment, d. N. Iorga“. „ Ce-a pățit colegul său de mo­ment, d. profesor N. Iorga, —se știe. N’a reușit să-și facă un par­tid, și pace. Nici nu se poate în­chipui cât s’a zbătut profesorul să adune partizani pe regiuni, pe plăși și pe căprării. Registre au fost trimise în toate capitale­le județelor,— cu ordinul expres să fie umplute. Recrutarea nu a reușit. A făgăduit d. Iorga, mi­nistere și deputății, păduri și a­vansări, licitații amicale și lo­turi petrolifere, mine și tere­nuri, concesii și decorații, ferme și lucrări publice. Zadarnic. A­­tâtea bunătăți, distribuite în a­­titudini de tribun, proectate în dreapta și în stânga,­­ n’au a­­tras pe nimeni... Caracterele toate au rămas lângă alții. Două decenii de ge­nerozitate în contul Statului, es­­tină cu cât ar fi plătit-o țara mai scump, două decenii perdute cu o imensă și nereușită operă de corupție politică, a profeso­rului N. Iorga. Și când d. profesor a băgat de seamă că toate valorile, toate ca­racterele, pleiada întreagă a de­­zinteresărei și a sacrificiului, a rămas departe, netulburată în ascetismul ei integral și impre­sionant, — atunci Nicolae Iorga s’a retras desnădăjduit la Vă­leni. ...Nu e așa că secunzii domnu­lui Mareșal, au un remarcabil respect de adevăr? Cei 60 de ani ai lui N. Iorga -- Ce scrie presa italiană — „Il Giornale dell'Arte“ din Mi­lano publică următorul articol, sub semnătura directorului său, d. Giuseppe Silvani . România a sărbătorit de cu­rând, cu multă satisfacție, îmitr’un mod deosebit și demn cei șase­­zeci de ani ai primului său minis­tru, literatul și istoricul însem­nat, ziaristul clar­văzător, auto­rul dramatic și poetul interpret profund al sufletului național, criticul înțelept și luminat, care judecă cu o minte înălțată ce se bazează pe o cultură cu adevărat fantastică. O viață neprihănită este aceia a lui Nicolae Iorga. Ținta care o însuflețește doar una . Ridica­rea și afirmarea neamului său cu ajutorul documentelor istorice cele mai îndepărtate , expuneri elocvente ale raporturilor, ale le­găturilor, ale originilor comune ce au cu România celelalte po­poare latine. Nicolae Iorga este un îndră­gostit al Italiei, însă nu în mod platonic. El cunoaște adânc lite­ratura noastră și e meritul său că Dante, Petrarca, Goldoni, Manzoni, Giusti, Leopardi, Car­­ducci sunt iubiți de poporul său și că în fiecare an vin la Acade­mia Română, înființată de el la Roma, tineri români, doritori să cunoască, îndeaproape, preroga­tivele Italiei, ale acelei Ita­lii pe care el, de ani de zile, o glorifică peste tot cu verbul său înnaripat și prin scrierile sale strălucitoa­re, și e întregul său merit dacă „Casa Română“ de la Veneția găz­duiește, în fiece an, pe acei com­patrioți ai săi, care intenționează să se dedice, cu seriozitate, stu­diului istoriei italiene. Insă dragostea sa pentru Ita­lia merge mai departe de aceste dovezi de afecție, vizibile, amicul adevărat arătând totdeauna, în momentele solemne și chiar în clipele grele, nețărmurita sa dra­goste prin elogierea Italiei în diverse conferințe ținute în Ame­rica, în care a examinat, între al­tele, pe baza observațiunilor pă­trunzătoare, misiunea Italiei în lume. Italia­ îl atrage în mod cons­tant. Și călătoriile sale la Roma sunt dese, iar conferințele sale, în Capitală, asupra „Sintezei ro­mâne în latinitate“ (Universita­tea din Roma, 12 Martie 1927), „Aspectele pitorești ale Româ­niei“ (Universitatea din Roma, la 13 Martie 1927), cea de la Nea- ■ pel« ,asupra „Raporturilor din­tre Italia meridională și Româ­nia“, ținută tot în cursul acele­iași luni a anului 1927 și ceea ce a avut loc la Milano, la data de 13 Martie 1927, desvălue do­rința de a strânge pentru totdea­una, dintr’o legătură trainică, ami­ciția celor două popoare, deja u­­nite prin origina lor. Și în lucra­rea sa „Italia văzută de un ro­mân“, raporturile­­ italiene-româ­ne sunt puse într’o lumină favo­rabilă printr’o sinceră și obiecti­vă apreciere a aspectelor celor două popoare, legate încă și de o afinitate spirituală și de influ­ența exercitată, fără îndoială, de Italia asupra poporului vechei Dacii. Cei șasezeci de ani ai lui N. Iorga nu au fost întrebuințați nu­mai în cercetarea pătimașe isto­rică și spirituală a originilor și legăturilor italo-române. Istoricul­­ literar vădește pro­­funditatea științei sale și’n alte opere grandioase. Volumele sale asupra „Istoriei literaturii române“, trei volume de o rară adâncime culturală de­spre „Istoria literaturii neolati­­ve“, studiile sale asupra „Litera­­turei populare, izvor de inspira­ție al literaturii­ culte“, dau dova­da unei vieți trăită numai pentru străduința rodnică a cercetărilor, după cum se vede în volumele sa­le „Istoria artei române“, „Lati­nii Orientului“, „Istoria biseri­­cei române", „Istoria Românilor din Transilvania și Ungaria“, în­șiruire luminoasă de lucrări de înaltă concepțiune spirituală în care, în afară de înălțarea poporu­lui român, se recunoaște, în mod real, influența exercitată de popoarele latine, și de Italia în special, asupra desvoltării spi­rituale a României. Viață de studiu intens, în care Nicolae Iorga află bucuria între­gei sale existențe, alternând stu­diul cu lungi călătorii în capita­lele europene, care-i sunt de ma­re ajutor pentru aspirațiile sale. Născut la 1871 la Botoșani, la douăzeci de ani ziarist (a fost în timpul rapidei sale cariere fon­dator și director al ziarului „Nea­mul Românesc“), laureat la nouă­­sprezeci, îl vedem la douăzeci și trei de ani doctor de la Paris și apoi doctor de la Lipsca. Reîntors în patrie este numit profesor de Istorie universală la Universitatea din București. Pri­mește apoi titlul de „doctor ho­noris causa“ din partea a opt Uni­versități străine, iar între timp se afirmă ca om politic, distin­­gându-se prin înalta sa știință de restul politici anilor. Vorbește curent și scrie nouă limbi, fiind astăzi, fără îndoială, omul politic cel mai reprezenta­tiv al țării sale. Era neîndoios ca un geniu a­­tât de strălucitor să găsească și’n teatru o cale deschisă aspirațiu­­niilor sale. Drame istorice alternează ade­sea în producția sa neîntreruptă cu legende dramatice și o nouă și bogată producție vine să com­­­plecteze­­ opera și afară de aces­tea prodigioasă, a ilustrului om de stat. (Continuare în pag. III-a). D. N. IORGA Nu se introduce monopolul cerealelor în Cehoslovacia Sistemul permiselor la importul cerealelor, care a fost complectat prin extinderea acestui sistem și la făină și tărîțe, a înlăturat pla­nul introducerii monopolului de Stat la cereale. Sistemul cereale­lor de import, care apără produc­ția indigenă, înseamnă în prac­tică îngrădirea importului de ce­reale din Rusia și Ungaria, cu care Cehoslovacia nu are tratate comerciale, dar nu și împiedicarea importului de cereale din statele cu care Cehoslovacia are tratate de comerț. (Ceps). — X □ X Externe Sulla me is in lirii mills In ziua de 11 Iulie s’au ținut în Anglia peste șasezeci de meetinguri pacifiste. Cel de la Londra — în spe­cial — a luat proporțiile unei mari demonstrațiuni îm­potriva războiu­lui. In numărul imens de participanti se aflau d-nii Mac­Donald, Lloyd­­ George și Stanley Baldwin.­­ Această­ întrunire impozantă, pre­­­­zidată de mareșalul Sir William Ro­­bertson, s’a desfășurat într’un en­ en­tuziasm neobicinuit la cetățenii Ma­­­­rei Britanii. * Primul a luat cuvântul d. Mac­Donald, care a evidențiat dificul­tățile ce le întâmpină pentru rea­lizarea unei complete dezarmări, care cere tuturor statelor să dea dovadă nu numai de răbdare și constanță, ci și de sinceritate. In­­tr’adevăr, problema dezarmării este, înainte de toate, o chestiune în care răbdarea joacă un rol de frunte. Si­guranța fiecărui stat nu constă în acela a mări efectvnul armamentu­lui, ci în a preveni cauzele care pro­voacă conflictele armate. In continuare d. Mac­Donald, re­­ferind­u-se la angajamentele luate de Anglia, atât la Versailles cât și la Locarno, a insistat asupra fap­tului că toate cele discutate cu o­­cazia acestor conferințe au consti­tuit un mijloc d­e apărare contra u­­neltirilor Germaniei, căreia i s’a re­dus armamentul, lucru cu care s’a însărcinat Societatea Națiunilor. Va fi nevoi să apelăm din nou la forul internațional ce sălășlu­­ește la Geneva, pentru a interveni grabnic în soluționarea acestei che­stiuni, care depășește cu mult pe cele de care ne lovim în fiece zi, de­oarece de ea depinde liniștea în­­tregei omeniri. Știm că sarcina noa­stră este cât se poate de anevoioasă, însă ne vom strădui să o ducem la bun sfârșit. Președintele meetingului, mareșa­­l­­ul Robertson, a dat cuvântul apoi­­ d-lui St. Baldwin, fostul președinte­­ al Consiliului de miniștri englez.­­ Acesta a demonstrat cu cifre e­­­­xacte cum Anglia a redus, în mod­­ simțitor, armamentul său, fără ca celelalte state să se gândească mă­­i car a lua primele măsuri pentru­­ satisfacerea acestei clau­ze princi­­­­pale a tratatelor de la Trianon și Locarno. D-sa a explicat că intervenția Sta­telor Unite în această chestiune ar fi cât se poate de bine venită, de­oarece cu concursul acestora s-ar putea ajunge la un rezultat satis­făcător. Cooperația americană are obligația să arăte conducătorilor politici calea ce trebue s-o urmeze, căci de împlinirea acestei dorințe este strâns legată și prosperitatea întregei Americă. Oratorul explică apoi cum în ma­terie de aviație, unde nu există un echilibru între statele Europei, țara sa se găsește într-o vădită stare de inferioritate, bugetul aerian al An­gliei nereprezentând decât 2,5 la sută din bugetul național, în vreme ce al Statelor Unite și Italiei repre­zintă 4 la sută, al Franței 5 la sută, iar al Rusiei aproape 7 la sută.­­­­n încheiere fostul premier en­­glez și-a exprimat încrederea în So­­cietatea Națiunilor, care va ști J de data aceasta să puc capăt una stări de lucruri ce nu prevestești nimic bun.­­ D. Lloyd George a încheiat serii discursurilor explicând că ceea ce provoacă de obicei conflictele intre popoare se datorește, în parte,­­ faptului că toți renunță a se ma gândi la ororile războiului. I In primul rând trebue să se ga­sească o soluție care să ofere ga­ranția că nici un stat nu se înar­mează pe furiș, pentru a-și sun­prinde vecinul nepregătit.­­ Atâta vreme cât proectul pentru dezarmare va găsi aprobarea pe hârtie și nu în inimi, nimeni să nu creadă că această hotărîre a fost îndeplinită.­­ La sfârșitul acestei grandioase ra­uniuni pacifiste s’a votat o moțiu­­ne prin care se cere guvernului bri­tanic să intrevie, cu riscul oricăror neajunsuri, pe lângă viitoarea con­­ferință a dezarmării, pentru a ob­­ține o reducție reală a armatei de uscat și a forțelor aeriene și na­­vale ale întregei lumi. I­­n restul țării, s’au semnat de al­semenea moțiuni, prin care se ceri acelaș lucru de la Societatea Națiu­­nilor, singura în măsură să reali­zeze acest ideal al păcii. | -X □ X­ F­rmația și problema fi­nanciara PARIS. 21. (Rador). — Presa franceză observă în comentariile de astăzi o atitudine extrem de rezervată față de discuțiile din conferința de la Londra, și față de­­ planurile ce ar putea fi propuse. Discursul d-lui Macdonald este în mod special comentat. Impre­sia resimțită poate fi rezumată în titlul dat de ..Le Matin". Bogat în idei, discursul n’a adus, din pă­­cate, nici o sugestiune practică.­­ Ziarele manifestă speranța de a vedea ziua de astăzi mai rodnică în evenimente importante și în propuneri precise.­­ „Le Journal” observă că după toate aparențele, d-l Macdonatd nu voește să tină seamă de cei­ ce s’au desfășurat la Paris. Pri­­mul ministru britanic ar voi si reia, discuția întregei probleme impunând soluții proprii.. Proi­ectul acestor Soluții apare însem constată ,,Le Journal”, — extrem­ de nebulos, fie din cauză că nici d-l Macdonald nu este încă fixat fie din cauză că se teme înă si îl înfățișeze. I .Le Petit Journal’’ prevede că temperatura în jurul conferința se va încălzi foarte de grabă și că negociatorii vor fi târâți din­­colo de limitele fixate la începu.­ Pentru moment, scrie ziarul, ati­tudinea­ de prudență întrece d­e mult orice entuziasm. I PRAGA.­­ Ministrul cehoslo­vac al Instrucțiunii Publice, dr. Ivan Derer a făcut zilele acestea un expozeu, în Senatul cehoslo­vac, relativ la situația în învăță­mântul cehoslovac. El a arătat că în noul an școlar administrația școalelor va avea de luptat cu mari dificultăți, deoarece se ma­nifestă un aflux extraordinar de elevi în școlile secundare, precum și în clasele pimare, în special în instituțiuniile superioare ale învă­țământului primar urban. Față de anul școlar trecut, se manifestă o creștere a numărului școlarilor și elevilor cu 30—40 la sută. Minis­trul dr. Derer a declarat că acea­stă împrejurare, care se datorește în special faptului că intră în școli contingentele postbelice, care prezintă o creștere a natali­tății, necesită o sporire a numă­rului clădirilor școlare, precum și a forțelor învățătorești. In acelaș timp însă guvernul cehoslovac este preocupat de chestiunea, cum să se reducă cheltuelile bugetare pentru anul viitor, așa că va fi greu a se prevedea noul sume în buget. In urma acestei expuneri, comitetul senatorial care se ocu­pă cu chestiuni școlare, a cerut ministrului dr. Derer ca să inter­vină pentru ridicarea bugetului construcțiilor școlare — pentru a­­nul viitor, — de la 6 la 15 milioane cor. In legătură cu grijile adminis­trației școlare din Cehoslovacia, nu va fi fără interes de a se re­feri la numărul școlilor, elevilor și învățătorilor cehoslovaci. In ultimul an școlar, numărul școli­lor primare obișnuite a fost de 15.000, având 41.000 învățători Din acest număr de școli sunt: 10.000 cehoslovace, 3200 germane 500 carpatoruse, 835 ungare, 9­ poloneze cu 250 învățători și ț românești cu 15 învățători. După frecvența de 5 ani în școlile pri­mare, școlarii din Cehoslovacia urmează 3 ani in școlile primare superioare (Mestianska skola). A­­ceste școli sunt în număr de a­­proape 2000, având 9000 învăță­tori. La vggM Situația învățământului cehoslova­ ­n aflat estra o FßSasF äo alevl — -xflx- Evenimentele din Spania MADRID, 21, (Rador). — La Sevilla,, calmul a fost restabilit în parte, în cursul serii. Câteva tram­vaie au putut circula, conduse de militari și păzite de poliție. Greviștii au atacat tramvaiele în diferite puncte ale orașului. Numărul răniților, în urma ciocnirilor din cursul zilei, este de vreo 15, cea mai mare parte în sotare gravă, numărul morți­lor este de trei. Poliția a efectuat 130 arestări și a procedat la numeroase per­cheziții. Au fost luate măsuri de pază extraordinare, pentru a îm­piedeca noul dezordini. La Sevilla și în toată regiunea s’a declarat greva generală. , ­x [_| x~

Next