Neamul Românesc, iunie 1938 (Anul 33, nr. 118-139)

1938-06-10 / nr. 124

„CREDINȚELE ȘI LOZINCELE STRAJERILOR SA DEVIE CRE­­­ DINȚELE ȘI LOZINCILE ÎNTREGULUI MEU POPOR" — CUVÂNTAREA MAIESTĂȚII SALE REGELUI ROSTITA LA SERBAREA STRĂJERIEI DIN 8 IUNIE 1958 — STRĂJERI. Tradiția întemeiată acum 5 ani hărăzește, ca și azi, să am bucuria de a întruni împrejurul Meu mărturia tineretului româ­nesc. Serbarea din acest an, pentru sufletul Meu, are o însem­nătate deosebită. Am trecut încă un prag în dezvoltarea mișcării de regenerare a generațiilor viitoare. După o jumătate de deceniu, printr'o credință neșovăitoare a acelora cari ne-am înhămat la această muncă, putem să spu­nem fără înconjur că drumul biruinții ne este larg deschis. Cei­ cari până ari au fost neîncrezători în opera noastră, astăzi, încep să priceapă cât de înaltă, cât de dezinteresată și cât de ade­vărat patriotice sunt morala și înfăptuirilie străjeriei. Au trecut, fără prea mari greutății anii de bâjbâire ai începuturilor­ de azi, înainte mi se deschis, larg, în fața noastră porțile viitorului în­­­tru consolidarea sufletului generațiilor viitoare. Noi nu suntem o școală searbădă, buchisită în cărți, noi batem puternic în piepturile Românilor adevărați. Fără ură pen­tru alții, noi credem în puterea și dreptul de viață al Românilor,] noi credem că tot ceiace au clădit cu atâta râvnă înaintașii­ noștri este temelia pe care trebue clădit sufletul nou al Ro­mâniei viitoare. Străjerii au scris în crezul lor: primatul muncii, primatul pro­­­pășirii Neamului prin tot ceea ce e sănătos în poporul nostru. In sufletul fiecăruia dintre străjerii de azi trebuie să se înrădăci­neze lozinca că realizările individuale sunt toate pentru folosul obștesc. Meritul fiecăruia este un adaos la progresul entității­ naționale românești. In aceasta stă puterea noastră morală , in­dividualitate în comunitate, iată adevăratul naționalism cons­­­tructiv, iată chezășia progresului nostru, iată visul străjeresc al­ viitorului. Munca aceasta a fiecăruia, într’un scop înălțător de folos, al entității românești, este cheia de boltă a puterii naționale românești de mâine. Noi nu facem paradă, noi plămădim suflete și aceste suflete trebuiesc învțelite într'un crez; acest crez este1 adevăratul patriotism : încordarea tuturor eforturilor — fiecare , după putința sa, — pentru ridicarea și întărirea adevăratului ro­­­mânism creator. " Cu toate că aceste îndrumări sunt înfățișate prin cuvinte, s­au nu cer străjeriilor cuvinte, ci fapte. Faptele sunt singurele rea­lități și străjeria trebuie să fie reală. Serbăm astăzi ziua tineretului. Știu că acest tineret nădăj­­duește că mâine va fi tot mai bine în România. Și eu cred tot așa, și așa trebuie să fie; iată de ce sunt în capul vostru. Iată de ce grija Mea se îndreaptă cu nesfârșită dragoste către această generație a viitorului, crescută într'o atmosferă de dragoste, de credință și de muncă; ea va fi chemată la o viață cetățenească mai curată, mai folositoare și mai pro­ductivă. STRÂJERI ! O nouă așezare s'a dat României, pusă pe temelia muncii și a credinței; s'a dat țării o nouă libertate, o libertate de disci­plină făuritoare de progres. Ritmul României viitoare va trebui să fie acela al credinței care vi se insuflă vouă. In nici o ac­țiune nu trebue să mai perziste egocentrismul individual, ci nu­mai credința că orice acțiune este menită să întărească patri­moniul comunității române. Eu doresc ca aceste cuvinte, rostite azi vouă, să treacă din­colo de marginele, oricât de largi ar fi, ale organizației și să se sădească adânc în sufletul tuturor iubitorilor de Patrie. Credințele și lozincile străjeriilor să devie credințele și lo­zincile întregului Meu popor. O morală adevărată nu poate să fie încătușată în cadrul unui număr restrâns de suflete, ci trebue să se reverse în subconștientul tuturor, pentru binele și propă­șirea unei Românii renăscute. Străjeri și Comandanți! Am urmărit munca ce ați depus-o în acest an și sunt mul­țumit. Centrele noastre de instrucție și unitățile s'au silit să fie la înălțimea chemării lor. Nu numai nădăjduesc dar și cred că anul ce vine va în­semna un adevărat progres. Acest progres este o nevoe impe­rativă a dezvoltării noastre naționale. Totdeauna cu gândul la tot ce e mai scump nouă „Patria", strig­­­a Să trăiască România ! „SANATATE !" (Urale și ovații prelungite). LIBERTATEA CARE NU PROTESTA ȘI NU REFUZA, CI CARE OFERĂ ȘI JERTFEȘTE. LIBERTATEA IUBIRII ȘI LIBERTATEA MUNCII. ȘTII CE E ACEASTA LIBERTATE, X ? N. IORGA o paralelă istorică greșită .­ De­sigur că în acțiunea hitleri­ană a jucat un rol și misticismul. Führerul a crezut de la început că are o sarcină de îndeplinit față de poporul german din Austria sa și din Reichul vecin. De aici energia elocventei sale, de aici gesturile sale cuceritoare, de aici o anumită vrajă care se desface din acest om înalt, puternic și, după judecata compatrioților săi, în­zestrat cu însușiri de frumuseță fizică deosebită. Cei cari cunosc pe d. Hitler vorbesc de o aplecare către familiaritatea plăcută, de o bună prietenie care se îndreaptă și asupra copiilor, de o statornicie în legăturile amicale, de tot ceiace nu constituie fără îndoială basa psihologică însăși a dictaturii. Și, dealtfel, exact acelaș lucru se poate mărturisi de cei cari cunosc pe d. Mussolini, a cărui viață de familie, a cărui iubire față de copiii săi, a cărui disposiție de spirit preve­nitoare și plină de bunăvoință incintă pe cei cari au favoarea de a intra în legătură cu dînsul. Prea exagerăm așa-numitul misticism. Este clar că, la popoarele cuminți, el nu există în anumite forme medievale sau asiatice. Trebuie o minte specială și o rasă anumită pentru ca o astfel de credință să fie nu numai mai presus de realitate, dar împotriva realității înseși, lucru foarte greu, care, la cei cari nu sunt bolnavi iremediabili, nu se poate închipui. De­si­gur că nici „dictatura" germană, nici „dictatura" italiană nu reprezintă un fel de fantastici „Petrache Lupu", cari au văzut pe Dumnezeu acoperit cu blană afară de picioare și vor­bind înaintea oilor, pentru ca acela care a avut privilegiul acestei apariții divine să se suie într'un pălim­ar și să vorbească, an de an, înaintea mulțimelor, care îi dăruiesc o biserică și o mănăstire. La noi, ceiace s'a încercat, conspiirînd și elemente din inteligența societății româ­nești, a fost prefacerea unui băiețel de aparență șubredă și al cărui fisic apolinic nu l-a putut descoperi decît doar d. Taraud de la Paris, care se pare a-și fi falsificat simțul frumuseții clasice, a unui produs obișnuit al Vieții modeste a claselor mijlocii, a unui om fără elocvență și fără dar literar, fără o ideologie proprie, într'o apariție extraordinară, condamnat de di­mineață pănă seara să vorbească tare și să facă gesturi mistice. De o parte, o umanitate completă, viguroasă și normală, un om și jumătate, de altă parte acela, care, pănă la nenorocirea sa din urmă, n'a dus decât continuarea, șubredă și supt raportul fizic și supt cel moral, a unei adolescențe întî­rziate. In jurul lui Krishna­mur­ti, care s'a dovedit șarlatan, s'au strîns doar femei de speța unei Annie Besant și a teosoafelor de la noi, care sunt gata să cadă în genunchi înaintea noii manifestări divine. Nici cea mai mică potrivire în ceia ce privește idealul, care nu există, nici o potrivire în ce privește îm­prejurările înseși. N. IORGA România la expoziția AW WWW WIIAA WWWW de artă din Veneția «— O impresionantă manifestare națională, realizată din inițiativa și sub conducerea d-lui prof N. Iorga. Scurt istoric al întrecerii internaționale bienale, în simfonia liniilor și a culori­or. Ce înfățișează pavilionul românesc în primă prezentare <— W Ziarul „România“, scrie într-u­­nul din numerele sale recente, ur­­mătoarele rânduri cu privire la pavilionul românesc de la expozi­ția bienală de la Veneția, pavilion ridicat prin strădania și îngriji­rea d-lui prof. Iorga. La Veneția, în cetatea uriașilor maeștri ai penelului, acolo unde ș-­au găsit întruchipare minunată pe pânze nemuritoare jocurile ale luminii și nuanțelor într’o ne­întreruptă vrajă, trebuia să ia fi­ință, încă de acum 40 de ani o întrecere a tuturor popoarelor pe tărâmul artelor plastice. Expoziția, numită bienală, fi­indcă se ține din doi în doi ani, s’a deschis anul acesta pentru a 21-a oară, cuprinzând și pavilio­nul României, ridicat prin stră­duința și îngrijirea d-lui profesor N. Iorga. Țara noastră ia astfel parte, pentru prima oară la această im­presionantă manifestare a fru­mosului național în pictură și sculptură, inaugurându-și pavili­onul într’un cadru sărbătoresc zugrăvit atât de sugestiv prin te­legramele sosite în ultimele zile. Se cuvine, cu acest prilej să relevăm rolul covârșitor al d-lui profesor N. Iorga, în înfăptuirea și însuflețirea exemplară pe care a dat-o participării României la expoziția internațională de artă și pe care întreaga presă italiană o subliniază cu impresionante e­­logii. Fondurile pentru crearea aces­tui pavilion au fost strânse prin Liga Culturală, așezământul de tradiție, sănătate și armonie na­țională, de sub conducerea d-lui profesor Iorga sub ale cărui aus­picii au fost selectate și lucrările de artă alte pictorilor și sculpto­rilor români prezentați la Vene­ția. Suplinind în chip atât de strălucit atribuțiile statului, fa­p­­ta săvârșită cu multă strădanie prin Liga culturală capătă o și mai mare valoare, ridicând pres­tigiul țării peste hotare și consti­tuind astfel un minunat mijloc de propagandă națională. CUM A LUAT FIINȚA EXPOZIȚIA DE LA VENEȚIA Aproape toate țările Europei și-au clădit pavilioane proprii în decursul celor patruzeci de ani de existență a expoziției de la Vene­ția. Rezumând evoluția pe care a străbătut-o acesată întrecere de artă, la care țara noastră parti­cipă pentru prima oară, se des­prinde limpede importanța co­vârșitoare a evenimentului ac­tual. Primarul poet al Veneției, Ric­­cardo Selvatico a hotărît, în 1893, cu prilejul celei de a douăzeci și cincea aniversări a căsătoriei su­veranilor Italiei, Umberto și Mar­­gherita de Savoia, fondarea unei instituții de utilitate publică și de binefacere, în cadrul căreia s-a deschis o expoziție de artă națio­nală. Totodată s-a rezervat o sec­ție a artiștilor străini în care au expus, prin invitații, pictorii și sculptorii cei mai însemnați ai vremii. Peste un an expoziția a fost or­ganizată pe baze mai largi, adu­­nându-se, fără deosebire de pa­trie, cele mai nobile străduințe artistice ale spiritului modern, iar în 1895 a fost prima inaugurare în sensul desăvârșit al celei de astăzi, la care expun optsprezece națiuni, în pavilioane proprii, o­­perele de artă reprezentative. Expoziția bienală de artă din Veneția a fost statornicită, la 1930, prin voința Ducelui, în so­cietate autonomă, sub președin­ția contelui Volpi di Misurata, a­vând ca secretar general pe emi­nentul sculptor și organizator, Antonio Maraini. Strălucitor caracter internațio­nal, desăvârșit în decursul celor patruzeci de ani de existență, prin sistemul invitațiilor, a făcut ca această splendidă manifestare de artă să capete întâietate prin­tre altele din Italia și să dobân­dească participarea aproape a tu­turor țărilor din Europa și chiar a unora de peste Ocean. PAVILIONUL ROMÂNIEI Intr’unul din cele mai pitorești colțuri ale încântătoarelor gră­dini ce alcătuesc expoziția se ri­dică admirabil realizat prin gus­tul și priceperea arhitectului Va­lentin Iorga, Pavilionul României, inaugurat cu atâta impresionant entuziasm, zilele trecute. Numai inițiativa energică și grija supe­rioară a d-lui profesor N. Iorga au făcut ca, în sfârșit, să fie pre­zentate cu înaltă cinste, produc­țiile de artă plastică națională, ce au stârnit admirația unanimă a vizitatorilor. Lucrările eminenților noștri pictori Eustațiu Stoenescu, Ște­fan Popescu, Pătrașcu, Teodores­­cu-Sion și a viguroșilor sculptori Medrea, Jalea și Han, cât și ca­drul de autentică artă a pavilio­nului sunt cu însuflețire prețuite de întreaga presă italiană care consacră lungi și elogioase arti­cole artiștilor noștri și „promo­­toriului și patronului genial“, d. profesor N. Iorga. Un mișcător și profund suges­tiv moment, din ziua inaugurării,­­ la care au participat A. S. R. le Bienalei, d-nii Giuseppe Bot, Ducele de Genova, senatorul con­te Volpi di Misurata, președinte­­lui, ministrul educației naționale, Luigi Federzoni, președintele Se­natului și al Academiei Italiei, — a fost acela când, la eșire, eleve­le școlii misionare și studenți ai așezămntelor culturale de la Vă­lenii de munte, au întâmpinat a­­sistența, în splendide costume na­ționale, intonând imnul nostru regal, „Govimezza“ și alte impre­sionante coruri naționale. Manifestarea de artă românea­scă de la Veneția prețuiește mai mult decât complicațiile oricăror sforțări diplomatice. Este o iz­bândă a duhului național ce sta­tornicește prestigiul nepieritor în mândrul concert al afirmării po­poarelor. .­ D„ PROF. N. IORGA Sprijiniți industria și comerțul românesc. Vineri 10 Iunie 1938 0 Anul XXXni Nr. 124 T ST«a poștali platită In mnnimx conform aprobărei Dir. G-raTo P. T. T. No. 155038/933. NEAMUL ROMANESC DIRECTOR POLITIC N. IORGA redacția și administrația— Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI ® Telefon 5.7Q.88 2 Lei Abonamente Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei In țara , pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei In străinătate. Prețul dublu. DIRECTOR N. GEORGESCU Pentru statuia lui Eminescu 776.325 lei TOTAL GENERAL 776.325 lei Donat. Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipă­tești, județul Bo­toșani 400.000 „ Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 373.655 Publicăm numele noilor subscriitori: Colecta Inspectorilor generali ai învățământului secun­dar din Ministerul Educației Naționale : D. Petre Marinescu 200 lei total ~376.325 lei „ I. I. Bujor 100 „ „ Al. Pteanca 50 „ „ V. Pa­ca fi­­. 60 „ „ C. Huiban­­ 100 „ D-na Lucia Costin 100 „ I­. N. Russu 100 „ I., N. Petrescu-Zoița 100 „ „ Sabin Evuțian , 100 „ „ Al. Batist / 100 „ „ V. Candrea 100 „ 1 „ St. Tacorian 50 „ C. Damianovie; 200 „ Ch. Marinescu 60 „ „ Ch. Bota 100 „ !,, N. Negulescu 100 „ .. N. Orghidan \,. 100 „ l?-ra Alexandrina DemetrésíSTy 100 „ D. I. G. Marinescu 100 „ !„ I. Sterian , 100 „ M. Strugarlu ,, 50 „ D-na Elena Apostolean* 100 „ O-na Terexa Popescu 100 „ D-na Maria Dobrescu 7 100 „ t D. Silviu Teposu ^ 100 „ 'D-ra E|,ena Pancu / I 100 „ D. V. Xănase / 50 „ Pr. .Cezar Vuxa / / 50 „ ----v / / 2.670 „ 1 SA ȘTIE FIECARE CA NU POATE FI BUN ROMAN, DACA NU­­ FACE ACOLO UNDE ESTE CE TREBUIE SA FACA CÂND ȘI CUM ■ TREBUIE SA FACA, CU CONȘTIINCIOZITATE ȘI CU DORUL CA TOT CE FACE SA SE RESFRANGA IN CHIPUL CEL MAI FERICIT­­ ASUPRA TUTUROR PENTRU PROPĂȘIREA NEAMULUI ȘI A ȚARII. M. S. REGELE CAROL II I EXPLICAREA PORNOGRAFIEI PRIN PSIHANALIZĂ Pictori, muzicanți, literați, sunt inspirați în toată opera lor, de către fundamentala „libido“. Arta lor, atât în principii cât și în nuanțele cele mai personale, derivă din viața lor sexuală. Pentru discipolii lui Freud, este o adevărată axiomă că arta exercită în o­­menire o funcțiune sexuală foarte pozitivă, intermediară între func­țiunea nevrozelor și aceea a visului. Artistul are o mare forță de sublimare a impulsiunilor vieții e­­rotice, refulate de către viața socială. Arta reprezintă un fel de terapeutică sexuală mai mult sau mai­­ puțin inconștientă. " ’ Ea este un fel de higienă sexuală la făpturile rafinate, deci nevrozate. ’ Toate formele artei nu sunt decât propriul inconștient al artis­­­­tului pe care acesta îl proiectează în afară, spre a se descătușa.­­ Un alt discipol al lui Freud, Stekel, ne asigură că : „Intre ne­vrozat și poet, nu e nici o diferență esențială. Nu orice nevrozat e­­ un poet; însă orice poet este un nevrozat“.­­ Școala vieneză, cu Freud, face din artist o făptură superioară, adică un nevrozat. Pe de altă parte,­­ orice operă de artă este o confesiune sau cum spunea Aristot: o „purgație“, o purificare binefăcătoare, un catarsis. Freudista precizează lucrul acesta afirmând că:" „Impulsiunea­­ cea mai caracteristică a creației artistice este aceea de a se arăta ,pe sine sau pe alții, de a se desgoli pe sine sau pe alții. „Poezia este un exhibiționism psihic“. In acelaș timp, viața artistică a poetului este o goană după dra­goste, o nostalgie a dragostei pe care nu o poate trăi și care rămâne idealul său inaccesibil. Poeții se fac apostolii dragostei; ei învață pe alții dragostea, pentru a se învăța pe ei înșiși... "­­ Acestea sunt câteva din aplicațiile estetice ale ambițioasei psih­analize. (1 ) Se știe că această doctrină, foarte combătută la început a ob­ținut un succes uimitor, mai ales în țările germanice, în America și Elveția. In Franța a întâmpinat rezistență. A fost ironizată. Freud a fost numit­ Sherlok Holmes psihiatru. S’a pomenit de­­ cheia visu­rilor, de amestecul rebusului și al șaradei în psihologie și estetică. Totuși nu putem să desconsiderăm integral psihanaliza. Dacă a depășit scopul ei, totuși psihanaliza constitue o inovație certă, mai ales in estetica psihologică de la începutul secolului al XX-lea. Incă odată însă, din psihanaliză, să reținem metoda și nu ideia fixă : acel „pansexualism“, acea „erotomanie“ cum s’a spus. Nu trebuie nici să luăm „â la lettre“, acea prejudecată așa de răspândită , „fără instinct sexual, nu există frumusețe“. Rolul pe care acest instinct îl joacă în viața artiștilor, — a fost exagerat chiar înaintea psihanaliștilor. ...Un examen imparțial al faptelor va trebui să ne ducă la con­cluzia că­­ sentimentul sexual și sentimentul frumosului sunt două funcțiuni ale naturii noastre, tot atât de profunde, dar relativ inde­pendente una de alta. Insă extrema lor complexitate provoacă na­tural, o infinitate de încrucișări și de combinații între atâtea ele­mente diverse... In nici într’un caz, — repetăm, — literatura erotică modernă ,nu-și poate găsi justificare, când speculează pornografic contribuțiile psihanalizei sau ale esteticii. In realitate, la acești scriitori, există o morbidă dorință de a excita sensualitatea cititorului, — o poftă de sensațional, de recla­mă și deci de câștig, — în detrimentul publicului naiv. In dauna spiritului său, căci, — trebuie s’o recunoaștem, — viața noastră este prea scurtă, prea prețioasă și prea gravă, pentru a comite impru­dență de a o bagateliza și de a o risipi în lecturi stupide. O CARTE GERMANA DESPRE STATELE BALCANICE A apărut de curând în editura Junker-Dünnhaupt din Berlin, un volum datorit d-lui Egon Heymann, intitulat: Balkan, Kriege, Bündnisse, Revolutionen , 150 Jahre Politik und Schiksai (Balcanii: răsboaie, tratate, revoluții, 150 ani de politică și de destins. Această întinsă lucrare, având peste 400 pagini, se ocupă cu evoluția mo­dernă a statelor din Balcani, printre care e pusă și România. Prin­cipalele sale subdiviziuni sunt intitulate: Balcanii și popoarele bal­canice, chestiunea orientului, Noile state balcanice și vechiul joc al marilor puteri, Rivalitatea franco-italiană, Zona de risc a expansiu­­nei germane, Emanciparea Iugoslaviei, Războiul etiopic și ecourile sale în Sud-Est, Balcanii pe drumuri noi, Balcanii ca factor al poli­ticii europene. Volumul e complectat cu numeroase ilustrații, hărți, liste dinastice și un indice. E o lucrare a unui fost corespondent al ziarului „Münchner­­ Neuste Nachrichter“ la Belgrad. Așa se explică importanța dată con­­­­siderațiilor asupra Iugoslaviei, precum și exactitatea știrilor despre această țară, pe când pentru celelalte state balcanice autorul acestei cărți dovedește, din nefericire, o informație foarte pripită. In deosebi­, paginile privitoare la România supără pe cititor prin lipsurile și datele greșite pe care le prezintă pe alocuri. Astfel contribuția militară a României în războiul de la 1877—78, atât de decisivă, e trecută com­­­­plect cu vederea. De asemeni mențiunile despre intervenția noastră­­ în războiul mondial se reduce la ocuparea Bucureștilor de către ma­­t­reșalul v. Mackensen. Iar contribuția României la realizarea pactu­lui balcanic nu e prezentată în adevărata ei măsură. Sunt lacune regretabile, fiindcă altminteri e vorba de o carte foarte interesantă, care, in special în ce privește Iugoslavia, bine cu­noscută de autor, prezintă chiar o reală utilitate. Iar nenumăratele probleme pe care sufletul nostru și viața se­ menilor noștri, le impune atenției, — sunt prea importante, pentru ca noi să îngăduim unor literați mediocri și nescrupuloși, să le ex­ploateze în romane pornografice. „DACA LIPSA DE ORICE LITERATURA ESTE UNUL DIN SEM­NELE DE BARBARIE A POPOARELOR, O LITERATURA FALSA ȘI URATA ESTE CEL DINTÂI PAS SPRE DEGRADAREA CULTUREI". TITU MAIORESCU I. Argintescu V Vouă (Revista „Orizonturi ”, maeștri vechi ai vremi­lor Când frumuseță era’n toate, Prestigiul vostru nu mai poate impune azi boemilor. Privind ce ați făcut voi, banda Esteților înoitori In salturi de distrugători Vin să-și întindă sarabanda. Cum prostul ce n’a înțeles, Zgâind privirea lui neroadă, Prin comparațiie­ o să vadă în zilele lui un progres, Voi veți avea ca mulțămire Că un adânc critic estetic, Cu bârquitu­ i teoretic, Va explica în loc s’admire. N. IORGA („Cugeta Clar“). CUGET CLAR A apărut nr. 48 din revista „Cuget Clar“ (Noul „Sămănător“) de sub conducerea d-lui N. Iorga, cu următorul sumar : G. Tutoveanu: Părinte (versuri) ; Grigore Sălceanu: Rugă (ver­suri); N. Iorga: Influențe rusești la noi?; Elisabeta Hențiu: Destin; Paul I. Papadopol: Spicuiri critice: Aurel G. Stino: Năpasta lui moș Gheorghe Cumpătă. Din scrisorile lui Alexandru Odobescu carte so­ția sa: Versuri de N. Iorga, Coca Farago, Mihail Pricopie, G. C. Băisam LITERATURA RE SCANDAL­IE N. GEORGESCU, ziarist. Preța si de N. IORGA Un volum senzațional, ca prezentare și cuprins. In peste 250 pagini defilează pornografia și suprarealismul estetico-literar dela noi. Ilustrațiile și caricaturile maestrului Dra­­goș și ale lui Neagu Rădulescu, aduc o inovație în domeniul satirei poetice; parodiile întrec prin șarje și umor, originalele decadente și geniale. O operă utilă și amuzantă de largă desinfecție literară, — iată părere­a unanimă a unui mare număr de intelectuali valoroși, despre LITERATURA DE SCANDAL Români. Numai încurajând comerțul și in­dustria românească veți ajunge sa vă scuturați de plaga străinismului.

Next