Oastea Domnului, 1931 (Anul 2, nr. 1-52)
1931-01-01 / nr. 1
Nr. 1 Capela ortodoxă din Vişeu. In com. Vişeul de sus (jud. Maramurăş) Românii ortodocşi erau în număr mai mic, ca filie cam rar cercetată de către vreun preot de al lor. Dar printre greco-catolici erau mulţi de aceia, cari se botezaseră şi se ţineau de ei, numai fiindcă nu avuseră preot de credinţa părinţilor lor la îndemână. — In timpul din urmă s’a trezit în multe astfel de familii ştiinţa de sine şi tainica legătură I cu religia părinţilor sau moşilor lor, — şi azi unul, mâne altul, începură a cere să se întoarcă la vechea lor lege străbună. — Şi într’adevăr, în vremea din urmă 125 de familii ce erau ţinute ca grecocatolice (unite), au trecut, mai drept zis s’au întors, la vechea credinţă ortodoxă, — şi cu ortodocşii ce mai erau în comună, sunt destui pentru a forma o parohie ortodoxă. — і Au format’o. Şi s’au pus să-şi facă rost de o Capelă măcar (casă de rugăciune) până ce Ie va ajuta Dumnezeu să aibă şi o biserică. După cruţări şi adunări de dăruiri în acest scop timp de 12 ani de zile, în toamna ce trecu, în 11 Octobre (1930) Dumnezeu le făcu parte de marea bucurie, de a-şi sfinţi şi ei Capela lor. Că au ajuns a o avea, bună parte de vrednicie o are neobositul fruntaş Ştefan Ciolpan, ca şi Vasile Andreica, sprijiniţi de părintele Dumitru And din Cluj. Un bun credincios are noua parohie în Ion Şimon lui Iona, care vrea să dăruiască pentru Capelă 2 prapori şio cruce mare pe sf. masă de slujbă. Alţii îi urmează pilda, şi sfântul lăcaş se împodobeşte. Dar mai mult decât aceste lucruri sfinţite şi văzute, strălucesc sufletele credincioşilor,cari sunt foarte veseli şi mândri de reînvierea sfintei lor biserici vechi,a încât nu iau în samă nici batjocurile, nici întrigăriile (sforăriile) potrivnice. Pogoară, Doamne, peste dânşii lumina Duhului Tău de sus, care să-i lumineze, întărească şi povăţuiască în veac! (Pilde despre închinare la îngeri căutaţi la Facere 19, 1; Judecători 13, 20; Numeri 22, 31; Iosua 5, 14. Iar de închinare la sfinţi, vedeţi locurile din 2 Imp. 1,13; 2 Imp. 2, 15; Daniel 2, 46). Suntem împotriva celor ce se opresc la cultul exterior (închinarea din afară) cari nu pun înţelesul învăţăturii în acest cult către Sfinţi, mergând ca pentru o simplă formă la Biserică. Dumnezeescul Pavel spune :uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa« (Evrei 13, 7). Da, acesta este cultul (închinarea) sfinţilor. Să răspundem acum celor ce iau textele (părţi din scriptură) şi le pun ca pe o piatră în praştie. De ce spune îngerul, lui loan, »fereşte-te să faci una ca asta« (închinarea la îngeri)? Pentru că îngerul, cel dintâi, ţine să ştie oamenii erarhia (treptele) întocmită de Dumnezeu. A se vedea în această privinţă locul Fiului: Evrei 1, 5; 1,6; 1, 13. »Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine«! îngerul îndrepta pe oameni către ţinta cea mai de sus a închinăciunii. Şi apoi să mai băgăm de samă în acel text: »Eu sunt slujitor ca şi tine«. Ce mare dar au sfinţii de a fi în rândul îngerilor! Ba încă ei, sfinţii, vor judeca pe îngeri (pe îngerii căzuţi, fireşte) ! Cor. 6, 3! Dar Petru de ce opreşte pe Corneliu? Ca oamenii, gata de idolatrie, mai ales în vremea aceia, să aibă dreptar chiar din gura sfinţilor. Ochii spre »căpetenia desăvârşirii« Iisus Hristos! In chipul acesta »Dumnenezeu odihneşte în Sfinţii Săi şi Sfinţii sunt proslăviţi de Domnul« (Ioan 17, 22). Aşa fiind înţelegerea duhovnicească, textul de la Timotei 2, 5 »un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni« se limpezeşte pentru toţi cei cari au duhul înfierii. Marea lucrare a Mântuirii — jertfa de pe Golgota a făcut! Unul singur pentru toţi »odată pentru totdeauna« (Iuda 3). De aceia este Iisus singurul mijlocitor. Dar sfinţii Lui ajută nevrednicilor de noi, prin rugăciunile lor, ca să primim ceia ce s’au făcut pentru veşnicia noastră. Vreţi dovada? Iată o găsim în Pavel care nu se lăuda cu mântuirea: »Lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile noastre şi prin ajutorul duhului lui Hristos« (Filipeni 1, 19). Iată puterea hierică a Bisericii în lucrarea mântuirii sufleteşti. Că sfinţii se roagă, sunt silitori pentru noi, sunt miile de dovezi ce ne dau. Scriptura e plină de rugăciunile lor. (Eşire 32, 11—14; Numeri 12, 13— 15; Iacov 5, 16—18; 1 Imp. 18, 36—39; Efes. 6, 18, 19; Col. 4, 3; Rom. 15, 30; Col. 4, 12). Şi mai ales: Apocalipsa 8, 3—5 şi 2 Petru 1, 14— 15! Este peste putinţă să despărţim pe Hristos de Mireasa Lui, de Biserică. Deci de Sfinţi. Trebuie să circule aceiaşi sevă în trupul mistic al lui Hristos. Să nu ni se spună că cei morţi în Domnul sunt într’o stare RAPOARTE despre lucrările şi adunările Oastei Domnului. Grupul Bucureşti (Raportul Nr. 42), Cultul Sfinţilor. Adunarea are loc în noul local din str. Sf. Apostoli 59. Părintele Comana şi Ouatu au făcut sfinţirea apei. Slujba dumnezeiască şi răspunsurile au fost date, mişcător, de ostaşi. Fr. Oprişan mulţumeşte aleşilor slujitori ai altarului pentru pătrunzătoarea slujbă şi-i asigură că şedinţele acestea de pregătire ale Oastei pentru o mai adâncă înţelegere a Bisericii lui Hristos şi o mai vie muncă în sânul Ei, vor fi preţuite de mai-marii bisericeşti. In fiecare săptămână, pe lângă adunarea de pregătire, ostaşii merg la câte una din bisericile următoare: Manu Cavafu (Protoereu C. Moisiu); Chencea (Pr. Ouatu); Pădeanu (Pr. Şerpoianu); Sf. Apostoli (Pr. Comana) şi Zlătari (Pr. Chiricuţă), — la adunările de seară, cu programul bisericilor respective şi a Oastei. Dumineca »ostaşii« se duc, fiecare, la bisericile de cari se ţin. Părintele Comana, cu graiu de bun păstor, îşi arată bucuria de a fi în mijlocul Oastei Domnului, făgăduind că, în măsura vremii sale, va fi mereu între noi. Sf. Sa ne vorbeşte despre păstorul de oi care a ajuns păstor de turmă duhovnicească, Sfântul Spiri-don, înpărtăşindu-ne puterea lui de credinţă arătată în cel dintâi sobor ecumenic. Ostaşii cântă psalmi şi im- nuri de laudă lui Dumnezeu. Fratele Oprişan mânecă de la textele din Faptele Apostolilor 10, 25—26 (închinarea lui Corneliu înaintea Apostolului Petru) şi Apocalips 22, 8—9 (închinarea lui loan Evanghelistul înaintea îngerului). Purtătorul nostru de cuvânt arată cum anumiţi fraţi dinafara Bisericii iau aceste locuri, în înţelesul literii lor, şi aruncă cu ele, întocmai cum ar arunca cu petre,în inima noastră. Scriptura trebuie înţeleasă în spirit, în duhul ei. Singuraticele ei părţi se luminează unul pe altul. Iată cum vedem noi, în lumina »dreptarului învăţăturii«, adevărul. Zice Iisus Mântuitorul: »Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-l slujeşti« (Matei 4, 10). Şi tot aşa în psalmii 99, 5; 66, 4; 95, 6. Dumnezeu este însă văzut prin oamenii Săi. Cărora le zice »Prieteni«. Avram, Moise, David sunt numiţi aşa. »Voi sunteţi prietenii Mei« zice Domnul, apostolilor Săi. Deci sfinţii sunt mădularele Bisericii. Şi Biserica e trupul tainic al lui Hristos. Capul e una cu trupul. Rugăciunea cea din urmă a Mântuitorului cuprinde tocmai această unitate... »ca ei (sfinţii) să fie în chip desăvârşit una... cum şi Noi una suntem«. Au cum spune Iisus că: »Cel ce ascultă de voi, pe Mine mă ascultă şi cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine mă nesocoteşte, iar cine mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel ce m’a trimis pe Mine« (Luca 10, 16)? Ce ar însemna oare Capul fără trup? Buciumul fără mlădiţele purtătoare de roadă? Ei bine, a cinsti mădularele vii ale lui Hristos pe sfinţii Lui, mlădiţele purtătoare de roadă duhovnicească, este a slăvi puterea lui Iisus însuşi. Când cineva se atingea de veşmântul Domnului (Matei, 14, 36; Luca 8, 43), de puterea Lui se atingea. Când oamenii se tămăduiau de orice boală atingându-se de nahrama ori ştergarul pe care a pus mâna Pavel (Faptele 13, 11—12), ei erau vindecaţi de puterea lui Iisus dată lui Pavel. Când oamenii doreau ca măcar umbra lui Petru să treacă peste ei (Faptele 5, 15), umbra asta avea în ea puterea lui Iisus încredinţată sfinţilor, închinându-ne lor, Domnului ne închinăm, în duh și adevăr hotărât Lui, nu oamenilor cari erau ei. OASTEA DOMNULUI Pag. З