Oastea Domnului, 1935 (Anul 6, nr. 1-52)

1935-01-01 / nr. 1

Pag- 2 OASTEA DOMNULUI „Pipa“, idolul zilelor noastre. „In 50 de ani am ars 125.000 Lei“ — O socoată potrivită de Anul nou. Pipa e idolul zilelor noastre — la care să închină până şi unele femei. Pentru a scoate la iveală a­­ceasta, m’am judecat mai întâiu cum fumam eu, şi m’am găsit aşa. Fu­mam la zi un tutun, sărbătoarea două, şi în nopţile când nu dor­meam un tutun, şi mai ardeam barem 10 tutunuri la an, mai tabacheră şi chibrite, am ajuns la suma de 2500 (două mii cinci sute) lei pe an. In 50 de ani 125.000 (una sută două­zeci şi cinci mii) lei. Aşadară în 50 de ani am ars 125 mii de Lei. Chiar şi casa de îmi ardea, nu avea a­­tâta valoare. Dacă a-şi da celor săraci şi nă­păstuiţi suma aceasta, a-şi crede că am făcut ceva, dar totuşi nu a-şi fi împlinit porunca Domnului de la Matei 22, 37—40, pentru că acolo zice să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine. Pentru că dacă eu a-şi fi dat aproapelui meu numai cât fumam, dar hrana şi îmbrăcă­mintea unde sunt ? Dar să se ispi­tească fiecare pe sine, că dacă ar intra în casa lui un cerşetor în toată ziua şi i-ar cere 5 lei sau 10 atât cât fumă el pe zi, şi sărbătoarea să-i ceară dublu, şi altădată să zică: mai dă-mi pe câţi mi-ai dat că pe aceia i-am perdut, cu ce ochi ar ciuta la acel cerşetor, câte cuvinte nu ar slobozi cătră el, numai într’un an de zile, dar într’o viaţă? Ba nu­mai dacă ar veni de 3 sau 4 ori ar lua ciumagul, ba s’ar plânge la au­torităţi­­pentru acel cerşitor care li duce din curte afară o avere de sute, sau mii de lei. Deci iată că cei ce pipă sau mai bine zis pun »ciocanii« în gură, fie laic sau ispravnic (I Cor. 4, 1), nu împlinesc porunca Mântuitorului privitoare la iubirea deaproapelui. Mai sunt şi alţii cari nu o împlinesc, dar cel puţin nu mai sunt peatră de poticnire, călcând ei înşişi de­seori Scriptura şi spunând şi altora că sf. Scriptură nu scrie păcat dând ei model încă de pe treptele uşii sf. Biserici (I. Petru 5, 3). Noi să ne ţinem de ce ne spune cuvântul lui Dumnezeu, căci aţi auzit şi aţi văzut, cum în Biserică, un preot, a zis: puteţi pipă că nu-i păcat, nici nu vă bolnăviţi, numai să nu pipafi mult, că statul scoate un impozit mare de pe tutun, dacă n’aţi pipa, de unde Гаг acoperi, şi altele. Şi iarăşi, fraţilor, aţi văzut şi au­zit, cum din uşile împărăteşti s’a zis cuvintele în faţa ostaşilor din 37 de comune, noi îndemnăm pe părinţi să-şi lase copii să ia parte la cutare petrecere, să cânte, să joace, pentru că nu trebue părăsite a­­ceste obiceiuri frumoase strămoşeşti. Dar pentru toate, slăvit să fie Domnul. Noi să ne vedem de drumul nostru spre Canaan. Cel mai umil ostaş Nicolae Stănilă, Purcăreţi—Alba. Toamna trece iarna vine. A sosit bogata toamnă cu vânt rece şi cu ploi, Carul geme sub povară, iară eu pe lângă boi: Mă gândesc cum trece vremea ca o roată uriaşă, Şi cu ea sărmana lume azi atât de pătimaşe. Toamna trece, iarna vine cu zăpada argintie, Cu an nou şi vremi, pe care numai Dumnezeu le ştie. Şi pe-alăturea cu drumul cum păşesc pe lângă boi, Văd şi flori târzii de toamnă împroşcate cu noroi. Mă gândesc că sunt pe lume oameni blânzi ca ori­ce floare, împroşcaţi mereu cu ură cât trăesc aici sub soare. Calc pe flori, pe pălămidă, pe scaeţi şi pe trifoi Şi cum merg aşa agale, cu plăvanii amândoi, Toţi scaeţii din cărare se agaţă de-a mea haină Şi cum stau ţesuţi pe mine, eu găsesc şi’n ei o taină. Iată, toţi în astă lume: om şi iarbă, pom sau floare, După cum proverbul spune dă ce poate fiecare. Şi — ce aveau să-mi dea scaeţii decât rodul lor spinos? Sau ce poţi s-aştepţi în lume de la un răutăcios ? Toamna trece, iarna vine cu zăpada argintie, Ca ger aspru fără milă şi grozavă vijelie. Omul harnic prin credinţă birue ori­ce nevoi Şi v-o spun curat din suflet lângă car şi lângă boi. C Tudusciuc. Rapoarte de pe fronturi. Din Ciolăneşti din Deal—Teleorman. Ne reportează fr. Amelia Ruşanu. Adunările noastre continuă cu mare râvnă duhovnicească, prin casele fraţilor. La cercurile pastorale, am străbătut toate comunele din jur, împreună cu fraţii: V. Stănică, D. Ciobanu, M Puţaru şi D. Burciu. Am străbătut com. Siliştea, Gumeşti, Cislăveţi-Vale, Gâdeţi, Seceni şi Burculeţti, având înaintea noastră Răstignirea lui Isus Hristos şi vestinduo, căci pe aceasta o avem în gând ceas de ceas (I Cor. 2, 2) şi îndemnând pe toţi să stea la post, căci nu ştim ceasul când Domnul va veni (Matei 5, 16). El după fapte ne va plăti (Apoc. 2, 23). Slăvit să fie Domnul! Din Bujoru.—Vlaşca. Preacucernice părinte. Domnul mi a ajutat, ca în­­torcându-mă dela adunarea fr. de la Bucureşti să pot cerceta pe fraţii din corn. Costache şi Ştirbei—Vodă în ziua de 25 Noemvrie. Clipe măreţe am trăit apoi în adunarea noastră din 26 Noemvrie, când fratele Stan R. Ghiţulescu ne-a cercetat. Pentru toate, dăm slavă Domnului! Nichifor M. Popescu, ostaş, Bujoru. Nr. I „Urât Crăciun — bun numai de crâşmă“. Iată o vorbă pe care am auzit-o în ziua de Crăciun. Eşi­­sem puţin la aier pe o stradă din apropierea Sanatorului. Vre­mea e posomorâtă. Ceaţa aco­pere zarea şi lumina. Doi servitori de la ţară trec năvalnic pe lângă mine. Şi îl aud pe unul zicând: »urât Cră­ciun... bun numai de crâşmă«... şi la câţiva paşi, cei doi creştini intrară în crâşma de la »Thomas Brau«. Iar eu m’am oprit în loc, uimit oarecum, şi mi-am zis în mine: asta, Tu Doamne, mi-o scoseşi în cale, ca să-mi arăţi de nou câtă lipsă este în ţara asta de ostăşia Ta, de lumina Ta, de Evanghelia Ta... »Crăciun urât, bun numai de cârciumă« — iată unde a ajuns creştinătatea noastră de azi. Ceea ce se chiamă azi cre­ştinism, este cel mai veritabil păgânism. La luptă fraţi, la luptă!! „Am crezut că nu se mai face ziuă“... Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: Li se va muia inima şi lucrarea nu se va face.­(Nemia cap. 6, v. 9). Scumpul nostru părinte Iosif când s’a întors din şcoala suferin­ţelor dela »Davos« a spus prin foaia Oastei: »Dar ce noapte a fost aceasta« ? Ce Га făcut pe pă­rintele losif să le numească toate acestea o noapte adâncă? De bună seamă, că mai întâi suferinţele cele grele, cum a spus Sf. Sa. Eu socot însă că a mai fost ceva. Abia întors din această noapte, prima grijă a fost să privească peste fronturi. Şi privind a văzut fronturile răvăşite, tulburate şi... prigonite. Şi atunci sdrobit de du­rere a strigat: Dar ce noapte a fost aceasta... Tocmai ca un cioban care scu­­lându-se dimineaţa vede oile îm­prăştiate şi multe sfâşiate de lupi. Atunci se întreabă el: Oare ce fel de noapte a fost aceasta de este atât de risipită turma... Nopţi de acestea mai trăise pă­rintele losif, dar aceasta і s’a părut prea adâncă şi prea mare і­ a fost durerea privind situaţia fronturilor Oastei din toată ţara. Iată de ce a stigat părintele losif: »Dar ce noapte a fost aceasta«? Dacă pentru cel care a suferit a fost o noapte, apoi noi cei de la fronturi am crezut că nu se mai face ziuă. Grozavă noapte a mai fost!... A fost poate cea mai grea noapte pe care a trăit-o Oastea Domnului din toată ţara ba şi de peste graniţă. Nu era mult şi ră­mâneam fără Isus cel răstignit, fără jertfa Crucii!... Alergam cu toţii de la front la front şi întrebam dacă nu se ză­resc zorile dimineţii şi nimeni nu ştia. Ba mulţi ne spuneau: Nu se mai face ziuă, lăsaţi armele jos şi întoarceţi-vă la vatră. Atunci ne-am strâns toţi acei care ne temeam de cuvintele Dumnezeului Lui Is­rail din pricina păcatului fiilor robiei şi am stat jos mâhniţi până la jertfa de seara (Ezra 9, 4, adică până va trece această noapte a­­dâncă). Mulţi au căutat să zădărnicească lucrarea noastră dar Domnul Dum­nezeul nostru, s’a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi, şi dându-ne un adăpost in locul Lui cel sfânt ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre... (Ezra cap. 9, V. 8). Şi după această noapte adâncă plină de prigoane, Luciafărul (foaie Oastei) ne vesteşte sosirea dimi­neţii zilei mult dorite. Nici nu s’a făcut bine ziuă şi fronturile Oastei au început să se învioreze şi în cântecele de slavă Lui Dumnezeu pornesc la lupta cea mare... In foaia Oastea Do­mnului părintele Iosif, scrie un mi­nunat articol despre Isus cel ră­stignit. Citind acest articol am zis: Iată lectura care ne trebue nouă ostaşilor. Aceasta este hrana după care suspinam. Ne vom ruga bu­nului Dumnezeu să ne ţie încă mulţi ani pe părintele nostru scump losif, căci lupta este mare şi avem nevoie de El. Iar noi vom face strajă pentru Isus cel răstignit aşa precum ne-a spus prin foaia Oastei. Slăvit să fie Domnul! Gheorghe V. Lazăr, ostaş, Iaşi Biserica »Frumoasa«. INVITARE. La serbarea Oastei din Vânători, Teleorman. In ziua de Anul Nou, se va ţine în com. Vânători, o mare serbare religioasă. Se joacă şi piesa »Chiţă Brebenel«. — Fraţii ostaşi sunt rugaţi a lua parte la a­­ceastă binecuvântată serbare. Cei cari doresc hrană duhovnicească de la magazia Oastei, vor afla şi la noi. Veniţi, fraţi, vă aşteptăm cu drag. Florea Călin, ostaş. INVITARE. La nuntă Ceraş—Prahova. In ziua de 13 Ianuarie 1935, vă avea loc în corn. Ceraş, nunta fr. I. Târşor din Drajna, cu sora Ana G. Ceainaru din Ceraş. Cu mare bucurie rugăm pe fraţii din judeţ şi chiar din judeţele vecine a lua parte. Cei cari au steaguri să vie cu ele. Rugăm a veni şi dela Bucureşti o pa­trulă de fraţi, întâlnirea la sf. Biserică. Cei cari vor sosi de seara vor veni la subsemnatul. D. Gh. Ştefănescu, ostaş. „El io voi fi (Matei 28, 28). Am trecut prin clipe grele Prin primejdii şi nevoi Insă Tu ne-ai spus, o Doamne: »Totdeauna sunt cu voi«. Graiul Tău ne întăreşte: Că vei fi cu noi, ai spus; Ah, făgăduinţă scumpă, Fă-ne să privim în sus. Ne-ai călăuzit prin noapte Cu lumina sfântă a Ta; Cu credinţă, totdeauna, Putem spune: »Voia Ta!« Chiar prin noapte de vom merge Ochiul Tău va priveghea Şi’ndurarea Ta cea mare Calea ne va lumina. Dacă nu vedem cărarea In noaptea de nepătruns înainte tot să mergem Căci cu noi este Isus. I. Marini, înv. ostaş.

Next