Oastea Domnului, 1944 (Anul 15, nr. 2-52)
1944-01-09 / nr. 2
Supliment serica Sibiu, 9 Ianuarie 1944 religios la ,LUMINA SATELOR*. Foaie săptămânală pusă in slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi ШSa. Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe «OASTEA DOMNULUI" O lacrimă de recunoştinţă яаяшшшшашшшшвяяшввавтвіїиаягйтитлі м nii гпігми——гд> уупгмікіш mb Anul 1943 a fost an an greu Încercat pentru Cartea Domnului. Greu, pentru că am perdut doi luptători viteji ai Domnului Ilses, pe Părintele N. Vonica şi Colonelul Cornin Ioces .m. Când noii creştini luptă pentru „oaldle cu cama din Egipt", când unii au făcut din Evanghelie tarabă de Israfl sau scaun de slavă lumească şi când in numele lui lisat şi al Bisericii Lui trăesc atâţia farisei şi vameşi, perderea celor doi luptători neînfricaţi din tabăra Domnului lisus este intr’adevăr o grea încercare pentru cei rămaşi să Înfrunte viorul Ispitelor şi asaltul satanic al necredincioşilor. Când părintele Nicolae Vonics lua drumul veşniciei ochii i se pironiseră apri uşile Rslului, pe care le dorea larg deschise pentru mulţimea credincioşilor căror le a trimis — ani la şir — graiul său de foc evanghelic, prin foile şi cărţile scrise la picioarele Domnului Iisus. In clipa plecării, de pe patul trecerii in lamsa nefaţarnică şi veşnică a Mântuitorului, a strigat duios „des h’deţi larg porţile, ca să Intre toate oile !”... Dragul meu frate Nicolae — calfa cea harnică şi smerită dela Oastea Domnului — cum te ai topit la flacăra dragostel Iul Iisii pentru slava Bisericii Io care ai Uturgh'slt putină vreme, dar In care ai lasat o viaţă jertfelnicăl... La fel a plecat dintre noi fratele Coman Ionescu dela Tecuci, care ridicând biserici de zid din tunda lui de milioane, a luptat pentru biserica vie a ortodocşiei, propoveduind cu pilda vieţii pe Mântuitorul sufletelor noastre. In ultima scrisoare din August 1943, el m’a rugat stăruitor să «bolber părerea nedreaptă a unor fraţi sus puşi despre Oastea Domnului. El — sectarul dda Tecuci (cam socotesc unii pe ostaşii Domnului) — care a iubit Biserica noastră, cum rari oameni dintre intelectuali o iubesc, s’a trudit să trăiască după pravila ei, luptând neînfricat la Oastea Domnului. A trăit evanghelia, căci conştiinţa lui s’a lăsat cârmuită de Iisus Hristos. A iubit pe fraţii de pretutudeni, deoarece Inei, el a găsit frăţietatea evanghelică şi familia duhovnicească a Domului. Pe fratele Coman nu au sperat galoanele sau milioanele şi nu au ispitit seratele camarazilor sau ciclurile cocoanelor.. El a fost ostaşul lui Iisus, care işi găsise toată plăcerea vieţii la picioarele Stăpânului Deţinând seamă de defăimările unora. Alături de „nazi-Colonel Coman lonescu reu“ din Oaste, alaturi de cel cu rang sau fără rang social, colonelul Coman lonescu s’a simţit Întotdeauna in marş spre Patria cerească făcând un bine cât de mic în flecare zi, cum zicea el adeseori.. Şi el şi părintele N. Vonica au ajuns In patria cerească pe care au râvnit o, după ce el se Imbrăţişeseră la Sibla in anul plecării.. Să ne rugăm Iul Dumnezeu, ca acolo Domnul Oştirilor săi primească intru bucuria sfinţilor, ca pe nişte luptători adevăraţi cari au mărturisit ca şi Sf. Apostol Pavel „lupta cea bună m’am luptat, credinţa am păzit şi pe drumul cel bun am călătorit*. O lacrimă de recunoştinţă pentru truda lor evanghelică, o smerită şi zilnică rugăciune pentru sufletul lor, o duioasă şi neuitată aducere aminte pentru cei doi luptători neînfricaţi, pleceţi dintre noi Intr’o vreme când, mai mult ca oricând, era nevoie de dânşii. Slăvit să fie Domnul! Preot N. Muotetou-Muntiaarg Preot Nicolae Vonica . Sprijiniţi şi răspândiţi peste tot gazetele „Lumina Satelor" şi „Oastea Domnului“. Abonamentul pe un an Lei 460, pe sttre jumătate de an 230 Lei. Trestie clătinată... fiii" Intr’un loc din Sf. Evanghelie Domnul face pomenire despre „trestia clătinată de vânt“ (Luca 7, 24). Nu ştiu dacă’n vremea noastră vor mai fi astfel de „trestii"; dar pe vremea aceea se vede că erau, altfel Mântuitorul n’ar fi amintit despre ele. Se vede că existau, cumva, oameni, cari „se clătinau duhovniceşte" ca trestiile în bătaia vântului. Cum vor fi arătat aceştia? Poate vor fi fost nişte „fricoşi“, poate vor fi fost de cei cari fac „concesii“ lumii — şi prin aceasta diavolului — zicând: „Lasă, păcatul acesta să-l am eu! Nu-i asta mare lucru. Ce, pentru o minciună să intru în iad? Sau pentru o privire vinovată la o femeie? Să nu facă omul altele? Pentru asta nu-i pagubă mare. Poate vor fi fost de cei cari se orientează la tot pasul după vorba primului om întâlnit aci după unul, aci după altul. Ştiţi, ca cel cu soba, care ajunsese s’o pună „pe roate», pentru că fiecare vecin avea câte o părere despre locul unde trebuia zidită. Ba într'un colţ al casei, ba în altul. Oamenii cu sufletul „pe roate". Creştin gata a se închina la orice „adiere“ de vânt. Şi vor fi bătut în vremea aceea fel de fel de vânturi. Şi vor fi fost, desigur, unii, cari se vor fi „aplecat" la fiecare din ele. Dar amară trebue să le fi fost viaţa! Viaţă de iepure care doarme „cu ochii deschişi", tresărind la orice „foşnet". Da, pentru că in sufletele lor nu se va fi fost sălăşluit „puterea credinţei" celei tari, care singură face pe om să nu se încline la tot pasul. Pildă puternică, mult grăitoare, ne stă înainte „mult postitorul“ şi dârzul proroc loan, cel care în omenia sa neprefăcută se declară nevrednic „a Bibliotecă Metern ASTRA *P21974* ^ se atinge" de încălţămintea Stăpânului, tocmai pentru care faptul 1-a învrednicit a te atinge de prea sfântu-i creştet [loan 4, 18]. Va fi lipsit ,,trestiilor" această putere. Că, vedeţi, dragii mei, numai unde, cu multă strădanie, se adună în inimi dogoritorul jăratec al „credinţei"*; numai unde, prin luptă se zideşte cetate acestei minunate regine; numai acolo este statornicie, linişte şi pavăză împotriva tuturor zguduitoarelor viforniţe... Unde lipseşte ea , unde nu este stăruitor cerut să vină Iisus, unde nu este oprit El, cresc din belşug „trestiile". Şi vai de astfel de suflete ! Ele în vreme de strâmtoare, de suferinţă, de grea încercare n'au nici un sprijin. Pe câtă vreme un copil al lui Dumnezeu, cu inima închinată Lui, predată cu totul Lui, nu se teme de vânturi furioase. El ştie „dintru început" că viaţa lui este „luptă", este opoziţie asalturilor vrăşmaşului diavol ; nu „lâncezeală", nu „siestă". El este încredinţat de asta. De aceea se struneşte bine in Cuvântul Stăpânului, se înţepeneşte în Evanghelia Lui şi nu se clatină la tot viforul înfricoşetoarelor svonuri, „nu tremură" în Înima sa. Spunând la orice prădalnică învolburare : „Fie voia Tal" sau cum spunea odinioară Sf. loan Gură de Aur: „Slăvit să fie Domnul pentru toate!" Pentrucă îşi dă seama că de multe ori pentru păcatele noastre vin greutăţi şi suferinţe, sau pentrucă Stăpânul vrea să „lămurească aurul" nostru prin acestea. Toate însă pentru folosul nostru (Fapte 13, 10-11). Şi aşa pândind, le primeşte „pieptiş", iar ele se sparg, izbindu se de corabia inimii lui, fără să i-o încice măcar un grad. Preot Nie. MARTINESCU