Oastea Domnului, 1944 (Anul 15, nr. 2-52)

1944-01-09 / nr. 2

Supliment serica Sibiu, 9 Ianuarie 1944 religios la ,LUMINA S­ATELO­R*. Foaie săptămânală pusă in slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Ш­­Sa. Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe «OASTEA DOMNULUI" O lacrimă de recunoştinţă яаяшшшшашшшшвяяшввавтвіїиаягйтитлі м nii гпігми——гд> уупгмікіш mb Anul 1943 a fost an an greu Încercat pentru Cartea Domnului. Greu, pentru că am perdut doi lup­tători viteji ai Domnului Ilses, pe­­ Părintele N. Vonica şi Colonelul Co­rn­in Ioces .m. Când noii creştini luptă pentru „oaldle cu cama din Egipt", când unii au făcut din Evanghelie tarabă de Israfl sau scaun de slavă lu­mească şi când in numele lui lisat şi al Bisericii Lui tră­esc atâţia fa­risei şi vameşi, perderea celor doi luptători neînfricaţi din tabăra Dom­nului lisus este intr’adevăr o grea încercare pentru cei rămaşi să În­frunte vi­orul Ispitelor şi asaltul sa­tanic al necredincioşilor. Când pă­rintele Nicolae Vonics lua drumul veşniciei ochii i se pironiseră apri uşile Rslului, pe care le dorea larg deschise pentru mulţimea credincio­şilor căror le a trimis — ani la şir — graiul său de foc evanghelic, prin foile şi cărţile scrise la picioa­rele Domnului Iisus. In clipa plecă­rii, de pe patul trecerii in lamsa ne­­faţarnică şi veşnică a Mântuitorului, a strigat duios­­ „des h’de­ţi larg por­ţile, ca să Intre toate oile !”... Dra­gul meu frate Nicolae — calfa cea harnică şi smerită dela Oastea Dom­nului — cum te ai topit la flacăra dragostel Iul Iisii pentru slava Bi­sericii Io care ai Uturgh'slt putină vreme, dar In care ai la­sat o viaţă jertfelnicăl... La fel a plecat dintre noi fratele Coman Ionescu dela Te­cuci, care ridicând biserici de zid din tunda lui de milioane, a luptat pentru biserica vie a ortodocşie­i, propoveduind cu pilda vieţii pe Mântuitorul sufletelor noastre. In ultima scrisoare din August 1943, el m’a rugat stăruitor să «bol­­ber părerea nedreaptă a unor fraţi sus puşi despre Oastea Domnului. El — sectarul dda Tecuci (cam socotesc unii pe ostaşii Domnului) — care a iubit Biserica noastră, cum rari oameni dintre intelectuali o iu­besc, s’a trudit să trăiască după pra­vila ei, luptând neînfricat la Oastea Domnului. A trăit evanghelia, căci conştiinţa lui s’a lăsat cârmuită de Iisus Hristos. A iubit pe fraţii de pre­­tut­udeni, deoarece In­ei, el a găsit fră­ţietatea evanghelică şi familia du­­ho­vnicească a Do­mului. Pe fratele Coman nu­­ au sperat galoanele sau milioanele şi nu­­ au ispitit seratele camarazilor sau ciclurile cocoanelor.. El a fost ostaşul lui Iisus, care işi găsise toată plăcerea vieţii la picioa­rele Stăpânului Deţinând seamă de defăimările unora. Alături de „nazi-Colonel Coman lonescu reu“ din Oaste, alaturi de cel cu rang sau fără rang social, colonelul Coman lonescu s’a simţit Întotdeauna in marş spre Patria cerească făcând un bine cât de mic în flecare zi, cum zicea el adeseori.. Şi el şi pă­rintele N. Vonica au ajuns In patria cerească pe care au râvnit o, după ce el se Imbrăţişe­seră la Sibla in anul plecării.. Să ne rugăm Iul Dum­nezeu, ca acolo Domnul Oştirilor săi primească intru bucuria sfinţilor, ca pe nişte luptători adevăraţi cari au mărturisit ca şi Sf. Apostol Pavel­­ „lupta cea bună m’am luptat, cre­dinţa am păzit şi pe drumul cel bun am călătorit*. O lacrimă de recunoştinţă pen­tru truda lor evanghelică, o smerită şi zilnică rugăciune pentru sufletul lor, o duioasă şi neuitată aducere aminte pentru cei doi luptători neîn­fricaţi, plece­ţi dintre noi Intr’o vreme când, mai mult ca oricând, era ne­voie de dânşii. Slăvit să fie Domnul! Preot N. Muotetou-Muntiaarg Preot Nicolae Vonica . Sprijiniţi şi răspândiţi peste tot gazetele „Lumina Satelor" şi „Oastea Domnului“. Abonamentul pe un an Lei 460, pe sttre jumătate de an 230 Lei. Trestie clătinată... fiii" Intr’un loc din Sf. Evan­ghelie Domnul face pomenire despre „trestia clătinată de vânt“ (Luca 7, 24). Nu ştiu dacă’n vremea noastră vor mai fi astfel de „trestii"; dar pe vremea aceea se vede că erau, altfel Mântu­itorul n’ar fi amintit despre ele. Se vede că existau, cumva, oameni, cari „se clătinau duhov­­niceşte" ca trestiile în bătaia vântului. Cum vor fi arătat ace­ştia? Poate vor fi fost nişte „fricoşi“, poate vor fi fost de cei cari fac „concesii“ lumii — şi prin aceasta diavolului — zi­când: „Lasă, păcatul acesta să-l am eu! Nu-i asta mare lucru. Ce, pentru o minciună să intru în iad? Sau pentru o privire vinovată la o femeie? Să nu facă omul altele? Pentru asta nu-i pagubă mare. Poate vor fi fost de cei cari se orientează la tot pasul după vorba primu­lui om întâlnit aci după unul, aci după altul. Ştiţi, ca cel cu soba, care ajunsese s’o pună „pe roate», pentru că fiecare vecin avea câte o părere despre locul unde trebuia zidită. Ba într'un colţ al casei, ba în altul. Oamenii cu sufletul „pe roate". Creştin gata a se închina la orice „adiere“ de vânt. Şi vor fi bătut în vremea aceea fel de fel de vânturi. Şi vor fi fost, desigur, unii, cari se vor fi „aplecat" la fiecare din ele. Dar amară trebue să le fi fost viaţa! Viaţă de iepure care doarme „cu ochii deschişi", tre­sărind la orice „foşnet". Da, pentru că in sufletele lor nu se va fi fost sălăşluit „puterea cre­dinţei" celei tari, care singură face pe om să nu se încline la tot pasul. Pildă puternică, mult grăi­toare, ne stă înainte „mult po­stitorul“ şi dârzul proroc loan, cel care în omenia sa neprefă­­cută se declară nevrednic „a Bibliotecă Metern ASTRA *P21974* ^ se atinge" de încălţămintea Stă­pânului, tocmai pentru care fapt­ul 1-a învrednicit a te atinge de prea sfântu-i creştet [loan 4, 18]. Va fi lipsit ,,trestiilor" această putere. Că, vedeţi, dragii mei, numai unde, cu multă stră­danie, se adună în inimi dogo­ritorul jăratec al „credinţei"*; numai unde, prin luptă se zi­deşte cetate acestei minunate regine; numai acolo este sta­tornicie, linişte şi pavăză împo­triva tuturor zguduitoarelor vi­forniţe... Unde lipseşte ea , unde nu este stăruitor cerut să vină Iisus, unde nu este oprit El, cresc din belşug „trestiile". Şi vai de astfel de suflete ! Ele în vreme de strâmtoare, de suferinţă, de grea încercare n'au nici un sprijin. Pe câtă vreme un copil al lui Dumnezeu, cu inima închi­nată Lui, predată cu totul Lui, nu se teme de vânturi furioase. El ştie „dintru început" că viaţa lui este „luptă", este opo­ziţie asalturilor vrăşmaşului dia­vol ; nu „lâncezeală", nu „siestă". El este încredinţat de asta. De aceea se struneşte bine in Cuvântul Stăpânului, se în­ţepeneşte în Evanghelia Lui şi nu se clatină la tot viforul în­­fricoşetoarelor svonuri, „nu tre­mură" în Înima sa. Spunând la orice prădalnică învolburare : „Fie voia Tal" sau cum spunea odinioară Sf. loan Gură de Aur: „Slăvit să fie Domnul pentru toate!" Pentrucă îşi dă seama că de multe ori pentru păcatele noastre vin greutăţi şi suferinţe, sau pentrucă Stăpânul vrea să „lămurească aurul" nostru prin acestea. Toate însă pentru fo­losul nostru (Fapte 13, 10-11). Şi aşa pândind, le primeşte „pieptiş", iar ele se sparg, iz­­bindu se de corabia inimii lui, fără să i-o înc­ice măcar un grad. Preot Nie. MARTINESCU

Next

/
Thumbnails
Contents