Oastea Domnului, 1944 (Anul 15, nr. 2-52)

1944-01-09 / nr. 2

Sibiu, 9 Ianuarie 1944 Supliment serica religios la ,LUM1NA S ATELO R*. Foaie săptămânală pusă in slujba mântuirii sufletelor prin Hristos şi Ш­­Sa. Organ de propagandă religioasă al societăţii misionare ortodoxe «OASTEA DOMNULUI" O lacrimă de recunoştinţă яаяшшшшашшшшвяяшввавтвіїиаягйтитлі м nii гпігми——гд> уупгмікіш mb Anul 1943 a fost an an greu Încercat pentru Oaitea Domnului. Greu, pentrucă am perdnt doi lup tătorl viteji al Domnului Ilses, pe i Părintele N. Vonlca şi Colonelul Co­rn in Ioces .m. Când noii creştini luptă pentru „oaltle cu cama din Egipt', când unii au făcut din Evanghelie tarEbă de zsrafl sau scaun de slavă lu­mească şl câad in numele lai lisat şi &1 Bisericii Lui tră'rsc atâţia fa­risei şi vameşi, perderea celor doi luptători neînfricaţi din tabăra Dom­nului lisus este intr’adevăr o grea încercare pentra cel rămaşi să În­frunte vlîorcl Ispitelor şl asaltul sa­tanic al necredincioşilor. Când pă­rintele Nlcolae Vonics lua drumul Preot Nlcolae Vonlca veşniciei ochii 1 se pironiseră apr« uşile Rslulul, pe care le dorea larg deschise pentru mulţimea credincio­şilor căror le a trimis — ani ia şir — graiul său de Ioc evanghelic, prin foile şi cărţile scrise Ia picioa­rele Domnului Ilsns. In clipa plecă­rii, de pe patul trecerii in lamsa ne­­fâţarulcă şl veşnică a Mântuitorului, a strigat duios t „des h’de ţi larg por­ţile, ca să Intre toate oile Iа... Dra­gul meu Irate Nlcolae — calfa cea harnică şl smerită dela Oastea Dom­nului — cum te al topit la flacăra drigostel Iul Iisni pentru slava Bi­sericii Io care ai Uturgh'slt putină vreme, dar In care ai la sat o viaţă jertlelnlcăl... La fel a plecat dintre noi fratele Coman Ioncscu dela Te­cuci, care ridicând biserici de zid din trnd« lui de milioane, a luptat pentra biserica vie a ortodocşi* l, propoveduind cu pilda vieţii pe Mântuitorul sufletelor noastre. In ultimi scrisoare din August 1943, el m’a rugat stăruitor să «bol­­ber părerea nedreaptă a uuor fraţi sus puşi despre Oastea Domnului. El — sectarul dda Tecuci (cam socotesc unii pv ostaşii Domnului) — care a iubit Biserica noastră, cum rari oameni dintre intelectuali o Iu­besc, »’a trudii să trăiască după pra­vila ei, luptând neînfricat ia Oastea Demnului. A trăit evanghelia, căci conştiinţa Iul s’a lăsat cârmuită de Ilsus Hrlsfos. A iubit pe fraţii de pre­­tatludenl, deoarece In ei, el a găsit fră­ţietatea evanghelică şi familia da­­ho /nicească a Do'mulat, Pe fratele Coman nu 1 au sperai galoanele sau milioanele şl nu 1 zu Ispitit seratele camarazilor sau ciclurile cocoanelor.. El a fost ostaşul Iui lisus, care işl găsise toată plăcerea vieţii la plcioa rele Stăpânului Deţinând scamă de defăimările unora. Alături de „uazl-Colonel Coman lonescu reü“ din Oaste, alaiuri de cel cu rang sau fără rang social, colonelul Coman lonescu s’a simţit Întotdeauna in marş spre Patria cerească făcând un bine cât de mic în flecare zi, cum zicea el adeseori.. Şl el şl pă­rintele N. Vonlca au ajuns In patria cerească pe care au râvnit o, după ce el se Imbrăţişe&seră la Slbla in anul plecării.. Să ne rugăm Iul Dum­nezeu, ca acolo Domnul Oştirilor «ăi primească intru bucuria sfinţilor, ca pe nişte luptători adevăraţi cari au mărturisit ca şi Sf. Apostol Pavel i „lupta cea bană m’am luptat, cre­dinţa am păzit şi pe drumul cel bun am călătorit*. O lacrimă de recunoştinţă pen­tru truda lor evanghelică, o smerită şl zilnică rugăciune pentru sufletul lor, o duioasă şl neuitată adacere aminte pentru cei doi luptători neîn­fricaţi, plece ţi dintre noi Intr’o vreme când, mai mult ca orlcâcd, era ne­voie de dânşii. Slăvit să fie Domnul! Preot N. Muotetou-MuDtiaarg Sprijiniţi şi răspândiţi peste tot gazetele „Lumina Satelor" ii „Oastea Domnului“. Abonamentul pe un an Lei 460, pe şţţfL jumătate de an 230 Lei. N Trestie clătinată..: fiii' Intr’un loc din Sf. Evan­ghelie Domnul face pomenire despre „trestia clătinată de vânt“ (Luca 7, 24). Nu ştiu dacă’n vremea noastră vor mai ft astfel de „trestii"; dar pe vremea aceea se vede că erau, altfel Mântu­itorul n’ar fi amintit despre ele. Se vede că existau, cumva, oameni, cari „se clătinau duhov­­niceşte" ca trestiile în bătaia vântului. Cum vor fi arătat ace­ştia? Poate vor fi fost nişte „fricoşi“, poate vor fi fost de cei cari fac „concesii“ lumii — şi prin aceasta diavolului — zi­când: „Lasă, păcatul acesta să-l am eu! Nu-i asta mare lucru. Ce, pentru o minciună să intru în iad? Sau pentru o privire vinovată la o femeie? Să nu facă omul altele/ Pentru asta nu-i pagubă mare. Poate vor fi fost de cei cari se orientează la tot pasul după vorba primu­lui om întâlnit aci după unul, aci după altul. Ştiţi, ca cel cu soba, care ajunsese s’o pună „pe roate», pentrucă fiecare vecin avea câte o părere despre locul unde trebuia zidită. Ba într'un colţ al casei, ba în altul. Oamenii cu sufletul „pe roate". Creştin gata a se închina la orice „adiere“ de vânt. Şi vor fi bătut în vremea aceea fel de fel de vânturi. Şi vor fi fost, desigur, unii, cari se vor fi „aplecat" la fiecare din ele. Dar amară trebue să le fi fost viaţa! Viaţă de iepure care doarme „cu ochii deschişi", tre­sărind la orice „foşnet". Da, pentrucă in sufletele lor nu se va fi fost sălăşluit „puterea cre­dinţei" celei tari, care singură face pe om să nu se încline la tot pasul. Pildă puternică, mult grăi­toare, ne stă înainte „mult po­stitorul“ şi dârzul proroc loan; cel care în omenia sa neprefă­­cută se declară nevrednic „a se atinge" de încălţămintea Stă­pânului, tocmai pentru care fapt El 1-а învrednicit a te atinge de prea sfântu-I creştet [loan 4, 18]. Va fi lipsit ,,trestiilor" această putere. Că, vedeţi, dragii mei, numai unde, cu multă stră­danie, se adună în inimi dogo­ritorul jăratec al „credinţei'*; numai unde, prin luptă se zi­deşte cetate acestei minunate regine; numai acolo este sta­tornicie, linişte şi pavăză împo­triva tuturor zguduitoarelor vi­forniţe... Unde lipseşte ea ; unde nu este stăruitor cerut să vină lisus, unde nu este oprit El, cresc din belşug „trestiile". Şi vai de astfel de suflete 1 Ele în vreme de strâmtoare, de suferinţă, de grea încercare n'au nici un sprijin. Pe câtă vreme un copil al lui Dumnezeu, cu inima închi­nată Lui, predată cu totul Lui, nu se teme de vânturi furioase. El ştie „dintru început" că viaţa lui este „luptă", este opo­ziţie asalturilor vrăşmaşului dia­vol ; nu „lâncezeală", nu „siestă". El este încredinţat de asta. Deaceea se struneşte bine in Cuvântul Stăpânului, se în­ţepeneşte în Evanghelia Lui şi nu se clatină la tot viforul în­­fricoşetoarelor svonuri, „nu tre­mură" în ÎDÎma sa. Spunând la orice prădalnică învolburare : „Fie voia Tal" sau cum spunea odinioară Sf. loan Gură de Aur: „Slăvit să fie Domnul pentru toate!" Pentrucă fşi dă seama că de multe ori pentru păcatele noastre vin greutăţi şi suferinţe, sau pentrucă Stăpânul vrea să „lămurească aurul" nostru prin acestea. Toate însă pentru fo­losul nostru (Fapte 13, 10-11). Şi aşa pândind, le primeşte „pieptiş", iar ele se sparg, iz­­bindu se de corabia inimii lui, fără să i-o înclice măcar un grad. Preot Nie. MART1NESC0 Bibliotecă Metern ASTRA *P21974* ^

Next

/
Thumbnails
Contents