Olteanul, 1909 (Anul 1, nr. 1-39)

1909-06-11 / nr. 11

Pag. 2. OLTEANUL O lovitură dată economiei noastre de oi. „Revista Economică„ din Sibiiu pub­lică în ultimul său număr un articol, în care se vorbeşte despre o dispoziţie a noului tra­tat comercial dintre România şi monarchia­­ noastră, prin care se dă o lovitură gravă economiei de oi de la noi. Eata cum descrie articolul amintit cazul : »Avem cuvânt a presupune, că guver­nul României va lua, când cu încheierea convenţiei, în dreaptă considerare şi inte­resele atâtor oieri ardeleni aproape toţi Români, cari, de veacuri încoaci, continuă a paşte turmele lor pe munţii şi câmpiile României. Oierii înşişi au îndurat, în cur­gerea lungului răsboiu vamal, şicane şi pagube şi neajunsuri de necrezut, când cu trecerea graniţelor încolo şi înapoi şi chiar sus »la munte« ar suporta năvala unei dro­aie întregi de veterinari şi rămaşi şi nu­meroşi alţi funcţionari. Oile şi produsele lor fiind prea ieftine economia de oi a dat grozav înapoi pănă prin anii 1904, când lâna şi brânza şi toate celelalte produse şi oile însele au început a se scumpi treptat. » Urmarea naturală a fost, că acest ram de economie a reînceput a se avânta cu repeziciune oare­cum surprinzătoare şi de natură a inspira nădejdea unui progres dăinuitor, mai ales, dacă prin intervenţia guvernului român, la încheierea îndelung aşteptatei convenţii, se va purta grije ca să înceteze, fie şi numai în parte, şicanele foarte costisitoare şi mizeriile proprii răs­­boiului vamal de tristă memorie. Este fapt, că oerii noştrii şi noi toţi, cari ne interesăm de soartea lor, am aş­teptat cu legitim neastâmpăr încheierea convenţiei, tari fiind în credinţă, că ea le va aduce înlesniri considerabile şi că în cel mai rău caz se va menţinea starea de astăzi. Când colo ce să vezi: «guvernul Ro­mâniei a mers pănă a nesocoti cu desă­vârşire interesele numeroşilor ceri de aici dându-şi consimţământul ca în viitor, gra­niţele în­spre România şi ’napoi să li se închidă cu ziduri chinezeşti». Este fapt ne­­îndoioşi că în mult trimbiţata convenţie, austro-ungară română s’a luat o prea fatală dispoziţie, care va avea drept urmare nimi­cirea, în parte mare a economiei de oi de pe întreaga graniţă dintre Ardeal şi Româ­nia, începând dinspre Bucovina şi pănă jos la Porţile de fer, dispoziţie care insuflă grele temeri în viitorul cel mai de aproape. Din ziarele streine bine informate, cum şi din isvor vrednic de crezemânt am aflat că, în virtutea cutărei dispoziţii, oierilor din Austro-Ungaria li­ s’a luat dreptul secu­lar de a mai ţinea oi la păşune pe terito­­rul României, turmelor deja trecute le este interzisă revenirea acasă şi în viitor trece­rea la păşune în România este cu totul oprită». Autorul articolului, dl Emanuil Comşa chibzueşte după aceasta efectele păgubi­toare, ce le va avea acea dispoziţie a con­venţiei comerciale pentru «Mărginenii» no­stru fata şi mândria neamului, şi îndeosebi pentru oierii dintre ei; apoi în privinţa culturală şi naţională în genere şi în fine efectele păgubitoare ce se vor ivi şi pen­tru fraţi de preste Carpaţi, a căror moşii întinse vor perde din rentabilitatea lor. Se întreabă ce e de făcut? Atinge eventualitatea că convenţia va fi denegată în dieta ungară, unde şi aşa agrarierii sunt contra ei. Dă apoi expresiune speranţei, că deputaţii şi senatorii României, mai bine informaţi, vor interveni cu energie, ca să se îndrepteze greşală făcută. In fine, recu­noaşte, că în tot cazul oierii trebuie să-şi ajute înainte de toate ei înşişi,­­ să nu mai atârne în viitor de la vamă. Să ia în arândă dar pe m­ulţi ani moşii întregi sau măcar întinse terenuri despădurite, din cari se pot înjgheba fânaţe şi păşuni foarte bune iar băncile noastre, şi îndeosebi cele din Mărginenime, să le dea mână de ajutor. Ajutăţi Mărginene, şi Dzeu îţi va ajuta! Corespondenţă din afară. Onorată Redacţiune­ a foaiei „Olteanul“ în Făgăraş. Subscrisul regret foarte mult, că am fost strajnic împedecat de a putea scrie ce­va spre întimpinare la naşterea acestei foi, până la al 10 sau 11-lea Nr. Vă rog deci a nu-mi lua în nume de rău, dacă îmi pun o întrebare, aci ştiut este, că sunt plugariu simplu şi fără glase, sunt oare­cum buimăcit şi nu m­ă pot lămuri, dacă „OLTEANUL" ce apare în Făgăraş în tip. română, este fiu legitim al „Ţărei Oltului*, sau este născut din fiori ?*) Un ce mă face să cred mai mult, că ar fi din flori şi anume cei născuţi din flori, fireşte, dacă au avut şi creştere bună mai totdeauna trupeşte şi sufleteşte, întrec pe cei legitim; da, »Ţara Oltului« cred că­­ o fi mamă, dar... .tă. La „Olteanul" cel din faşe, pot să zic, s’a putut convinge ei cei au cetit cele scri­se în coloanele lui: un stil frumos, un spi­rit ager şi o materie hrănitoare pentru alte spirite flămânde şi setoase pentru luminare. La «Olteanul" s’a înplinit povestea cu «Ci­oara şi puiul», când a zis puiul: „da, dacă­­va avea peatră în mână?".... Cum ar fi, cum nu ar fi, de multe­­ori să întâmplă că un rău dă naştere unui bine şi încă unui bine mare. Când a năs­cut „Ţara Oltului* a răsărit o stea pe ori­zontul ţării lui Radu Negru, dar dacă s’a născut’ fie ori şi cum „Olteanul", a răsărit un luceafăr pe al nostru orizont. *) Nici una nici alta. „Olteanul nu stă nici în­tră­ legătură cu ,Ţara Oltului", care se tipăreşte în tipografia streină — „Olteanul* nostru care să tipăreşte în tipografia românească s’a născut pen­tru că s’a simţit necesitatea (lipsa) lui de a da plu­garilor iubiţilor noştri ţărani şi cărturarilor de la sa­te precum şi tuturor oamenilor, o foaie, o gazetă, care să-l lumineze şi conducă pe calea adevărului şi omeniei, dar în acelaşi timp să combată (veste­jească) minciuna, neadevărul şi alte multe rele, de cari din păcate, noi Românii avem prea multe şi cari trebue vestejite, când numai ni să dă prilej spre aceea. O vom şi face totdeauna când va cere lipsa. Red. Cu cât într’o sală se vor aprinde mai multe luminări, cu atât sala va deveni mai luminată şi se va putea vedea tot ce este întrânsa mai bine, că atunci, când era nu­mai o luminare aprinsă. Era o mare necesitate (lipsă) de a ră­sări «Olteanul» pe acest orizont al ţărei oltului, arăta de înbeznat şi ticsit de popor aproape numai românesc, dar durere­ foar­te întunecat la minte şi afundat în moravuri păgubitoare de suflet, şi trup, cel mai în­rădăcinat nărav rău, încât mă cuprinde cu­noştinţa mea şi sunt eu convins este beu­­tura alcoholîcă adeca rachiul, această beu­­tură diavolească, care omoară simţirile şi pornirile bune, şi pe urmă beutoriul devine fiară sălbetică, cruntă, bestie şi drojdia ome­­nirei raţionale. In beţie să escită pofta de a fura, de a bate, de a ucide şi de a-şi de­vasta însuşi agonisala lui proprie, trântin­­du-o în nămol, spărgând vasele din casa sa ba chiar şi foc puindu-şi la ale lui nimestii şi ale semenilor săi. Şi vai! când mă gân­desc prin câte biserici am fost şi am asis­tat la cultul divin (slujba dumn­ezească) şi pe urmă la predică, dar rar mi­ sa întâmplat ca să aud vocea vre­unui preot, să comba­tă beutura alcoholică şi alte paterni, ci din­­şii să mărgineau şi să mărginesc num­ai cu atâta, că poporul să ştie «Tatăl nostru« şi ca: «fericiţi sunt cei săraci, cu duhul*, că acelora este împărăţia ceriului­. Apoi cu această cultură am ajuns noi până în veacul al 20-lea? Să nu-mi ia în nume de rău însă cei chemaţi, pentru vina ce o arunc asupra lor, căci chiar am venit în vorbă cu unii în aceasta privinţă şi mi­au zis, că dăscălii în şcoală au să combată beutura şi foile noastre, şi eu li-am dat drep­tul, dar am adaogat, că tinerimea după ce iese din şcoală îşi desvoartă moravurile, şi că foile nu le cetesc toţi, iar poporul să poa­te înrădăcina (întări) în religie prin preoţi, pe dânşii i-i asculta mai cu respect, şi am zis, că „tatăl nostru“ este prea puţină cul­tură dela dînşii, în schimb pentru venitul cel au dela popor, abstrăgând de iubita congruă. Stând strâmb şi judecând drept, nu ne-a rămas alta decât să îmbrăţişăm, cu mic, cu mare foile nostre, cu toată căldura, să le cetim în public, şi să le esplicăm celor ce nu le pricep, şi anume foile acelea, cari să ocupă cu scrieri de educaţie, de econo­mie şi cu combaterea beţiei şi a urmărilor ei stricăcioase. în cât priveşte aceste esem­­pie rele din urmările beţiei, voiu scrie în alt rând, dacă onorata Redacţiune va bine­voi a publica în coloanele cinstitei sale foi ce redacţiază, cele scrise de mine. Cu dure­re scriu aceste esemple, cam­ sau petrecut în comuna mea şi jur. O durere adâncă mă răneşte, că nu mai sunt în stare a abona foi mai multe ca în anii trecuţi; acum sunt înpresurat de fa­milie prea număroasă, dar starea materială e prea puţină; am stăruit pre lângă alţii să aboneze, dar mai mult în zădar, căci că­­tră prăpăstie aleargă oamenii mai de grabă, ca cătră liman (lucru bun). Mulţămită ceriului, cu muncă destul Nr. 11. NOVÁK JÁNOS DEL AIN de lână şi de spelat, BATIST*de MAGAZIN DE MODĂ mătasă, PÂNZĂ pentru toalette și pentu Dame și Domni. Făgăraș. ZEFHIER englezesc un mare asortiment.

Next