Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)

1910-07-22 / nr. 30

ANUL II. Făgăraş, Joi 22 Iulie (4 August) 1910. Nr. 30. MuiaşiStreinatate Pe an col. 10.— — Un nr. 10 fill.­OLTEANUL FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ŞI ECONOMICĂ. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria. Pe an cor. 5.— Pe '/, an co 2.50 pentru REDACŢIUNEA:­­ Făgăraş, Vár­ter Nr. 47. (casele I. Pe­ta).­­ — V­i­s - á - v­i­s de Magistrat.—­­ Apare în fie­care joi seara, sub direcţia unui comitet de redacţie. * ADMINISTRAŢIUNEA: 2 făgăraş. Vár­tér­­nr. 47. (casele I. Peta) — V­i­s-ă - vi­s d­e M­a­g­i­s­t­r­a­t. — INSERŢIUNI: se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefran­cate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. ►­­ Şcoala ca factor însemnat în creşterea omeniri­i! Cea dintâi şcoală, primele lecţiuni fiecare om născut în lume le primeşte dela mamă, de la iubita mamă, care, legănându-şi micul odor în braţele sale, cu iubire blândeţă şi mare gin­găşie, îşi învaţă pe micuţul său să ros­tească primul cuvânt «mamă». De zeci şi mii de ori binecuvântate să fiţi maice bune, cari v’aţi îndeplinit dato­­rinţa nobilă şi sfântă, de a vă creşte fiii voştri în iubirea de Dumnezeu şi a oamenilor şi aţi sădit în fiii voştri iubirea de lege şi neam şi v’aţi ni­­zuit să stârniţi în fiii voştrii, până ce erau încă mlădiţă tinere acestea sen­timente şi mai pre­sus de toate aţi premers ca exemplu bun, de a arăta fiilor voştri, că cel mai nobil lucru pe acest pământ este îndeplinirea da­­torinţelor. Primul învăţător în vieaţa orică­rui om este aşa­dară mama. Ea e des­tinată din partea providenţei divine, ea cu firea ei blândă şi duioasă, să pună bază omului de mai târziu, dar durere, ostenelele multor mame rămân fără fructe bune, rămân nerăsplătite din partea fiilor nerecunoscători, căci roadele trudei multor mame sunt răs­plătite cu ocări, bătăi, ba şi cu omo­ruri etc. din partea acelora, căci îm­prejurările sociale în care ajunge omul mai târziu, îl schimbă cu totul, cu de­osebire dacă are o fire mai slabă, dacă caracterul omului nu s’a desvol­­tat într’o direcţie bună. Şi cine este acela, care dă direc­tiva în desvoltarea caracterului? dacă nu şcoala! Da! şcoala, al cărei mo­dest reprezentant este învăţătorul, acest biet slujbaş al tuturor, omul, care abea de puţini e băgat în seamă şi şi de mai puţini stimat, deşi chemarea lui e cea mai sfântă după chemarea mamei. El este îndrumătorul, focul în­călzitor al tinerului băiat şi fetiţe scă­paţi de sub aripile părinteşti. De la el atârnă mai mult poate, ca de la oricine, ca cineva să se facă om deştept şi cuminte, sau să rămâ­nă orbecând în întunerec în tot cursul vieţei sale. Ce e drept sunt oameni foarte deştepţi fără să fie învăţat dela vre-un învăţător, fără să fi umblat şcoli multe, pe care însă dorul şi se­tea de ştiinţă dela natură îl îmbol­deşte să înveţe, să se cultive, însă nu­mărul acestora este foarte mic în ra­port cu numărul acelora, cari s’au adă­pat la izvorul de ştiinţă al învăţăto­­riului. Că ce factori însemnaţi sunt şcoala­­ şi învăţătorul în vieaţa omenirei, să­­ poate vedea foarte bine în tabele sta-­­­tistice, în cari să arată numărul ace­lora, cari ştiu ce ei şi scrie în diferite ţări. Până când în Germania şi ţările scandinavice, abea între o miie de inşi, găseşte omul unul care nu ştie ceti şi scrie, la noi românii, durere, între 100 găseşte omul 40—50 de inşi cari nu ştiu ceti şi scrie şi cari sunt osândiţi a orbeca în întunerecul neştiinţii şi neculturii, pănă când în Germania şi ţările scandinavice nu e om care să nu poarte gazete (foi), la noi uneori într’un sat întreg poţi căuta nu o gazetă, dar nici scrierile scriito­rilor noştri celor mai de valoare nu le poţi afla, nu, căci mai mulţi nu­ or învăţat carte şi şi între cei puţini, cari au învăţat carte, învăţătorul nu a ştiut să stârnească dragostea de a ceti, ba să poate că el însuşi rar să întâlneşte cu vre-o carte şi ajunge omul pănă acolo, că deci recomanzi ceva de cetit din Alexandri, Eminescu, etc. începe curios a te întreba, că cine au fost aceşti domni, (numai unii că cei mai mulţi îşi pricep chemarea). Este mai mare dragul la om, când merge în vre-un sat şi numai iată în mijlocul satului pre preot sau pre învăţător îl vede în mijlocul po­porului, cetind din vre-o carte sau ga­zetă şi luminându-i şi pe aceia, cari nu au avut fericirea să înveţe la carte. Ce face prin aceasta preotul sau învăţătorul respectiv? Nu face altceva decât îşi îndeplineşte o datorinţă, da­­torinţa nobilă de a lumina pe alţii, cari şi de nu ştiu ceti şi scrie, cel puţin prin aceasta li se trezeşte în ei conştiinţa de aşi duce la şcoli cel puţin pre fii lor, dacă ei nu au avut parte de aceasta. Ca dragii mei Români, învăţaţi copiii voştri la carte, căci bine ştiţi proverbele ce zic: «Cine are carte, are patru ochi", şi altul iarăşi care zice: «Ai carte, ai parte». Că şcoala are mare influenţă asu­pra omului de mai târziu şi îndeosebi unii învăţători şi profesori, e lucru evident. Chiar şi aplicările fireşti să schim­bă de multe ori şi să acomodează du­pă aplicările şi firea instructorului, căci văzând elevul pe învăţătoriul său spre ex, că e om tare corect în toate şi îşi îndeplineşte cu acurateţă da­­torinţa, cu vremea şi din cel mai ne­îndemânatic şi leneş băiat să face un om sârguincios, la care îi place să-şi îndeplinească datorinţele. Cel mai rău lucru este insă când însuşi învăţătorul premerge ca exemplu rău, căci aceasta prinde, ba încă şi mai iute de firea cea tinără a băia­tului, ca exemplele cele bune. Ştiind nobila voastră chemare a învăţătorilor nu pregetaţi întru răspân­direa luminei, căci nu-i mai mare mul­ţumire pentru un om pe aceasta lume, decât chiar îndeplinirea datorinţelor, iar voi părinţi, nu pregetaţi a vă duce băieţii voştrii la şcoală, văzând de ce mare însemnătate e şcoala, căci nu­mai aşa vă îndepliniţi datorinţa faţă de fii voştrii, şi faţă de Dumnezeu, care vi i-a dat.

Next