Olteanul, 1910 (Anul 2, nr. 1-52)
1910-07-22 / nr. 30
ANUL II. Făgăraş, Joi 22 Iulie (4 August) 1910. Nr. 30. MuiaşiStreinatate Pe an col. 10.— — Un nr. 10 fill.OLTEANUL FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ ŞI ECONOMICĂ. ABONAMENT: pentru Austro-Ungaria. Pe an cor. 5.— Pe '/, an co 2.50 pentru REDACŢIUNEA: Făgăraş, Várter Nr. 47. (casele I. Peta). — Vis - á - vis de Magistrat.— Apare în fiecare joi seara, sub direcţia unui comitet de redacţie. * ADMINISTRAŢIUNEA: 2 făgăraş. Vártérnr. 47. (casele I. Peta) — Vis-ă - vis de Magistrat. — INSERŢIUNI: se primesc cu preţuri reduse. Scrisori nefrancate se refuză. Manuscripte nu se înapoiază. ► Şcoala ca factor însemnat în creşterea omenirii! Cea dintâi şcoală, primele lecţiuni fiecare om născut în lume le primeşte dela mamă, de la iubita mamă, care, legănându-şi micul odor în braţele sale, cu iubire blândeţă şi mare gingăşie, îşi învaţă pe micuţul său să rostească primul cuvânt «mamă». De zeci şi mii de ori binecuvântate să fiţi maice bune, cari v’aţi îndeplinit datorinţa nobilă şi sfântă, de a vă creşte fiii voştri în iubirea de Dumnezeu şi a oamenilor şi aţi sădit în fiii voştri iubirea de lege şi neam şi v’aţi nizuit să stârniţi în fiii voştrii, până ce erau încă mlădiţă tinere acestea sentimente şi mai presus de toate aţi premers ca exemplu bun, de a arăta fiilor voştri, că cel mai nobil lucru pe acest pământ este îndeplinirea datorinţelor. Primul învăţător în vieaţa oricărui om este aşadară mama. Ea e destinată din partea providenţei divine, ea cu firea ei blândă şi duioasă, să pună bază omului de mai târziu, dar durere, ostenelele multor mame rămân fără fructe bune, rămân nerăsplătite din partea fiilor nerecunoscători, căci roadele trudei multor mame sunt răsplătite cu ocări, bătăi, ba şi cu omoruri etc. din partea acelora, căci împrejurările sociale în care ajunge omul mai târziu, îl schimbă cu totul, cu deosebire dacă are o fire mai slabă, dacă caracterul omului nu s’a desvoltat într’o direcţie bună. Şi cine este acela, care dă directiva în desvoltarea caracterului? dacă nu şcoala! Da! şcoala, al cărei modest reprezentant este învăţătorul, acest biet slujbaş al tuturor, omul, care abea de puţini e băgat în seamă şi şi de mai puţini stimat, deşi chemarea lui e cea mai sfântă după chemarea mamei. El este îndrumătorul, focul încălzitor al tinerului băiat şi fetiţe scăpaţi de sub aripile părinteşti. De la el atârnă mai mult poate, ca de la oricine, ca cineva să se facă om deştept şi cuminte, sau să rămână orbecând în întunerec în tot cursul vieţei sale. Ce e drept sunt oameni foarte deştepţi fără să fie învăţat dela vre-un învăţător, fără să fi umblat şcoli multe, pe care însă dorul şi setea de ştiinţă dela natură îl îmboldeşte să înveţe, să se cultive, însă numărul acestora este foarte mic în raport cu numărul acelora, cari s’au adăpat la izvorul de ştiinţă al învăţătoriului. Că ce factori însemnaţi sunt şcoala şi învăţătorul în vieaţa omenirei, să poate vedea foarte bine în tabele sta-tistice, în cari să arată numărul acelora, cari ştiu ce ei şi scrie în diferite ţări. Până când în Germania şi ţările scandinavice, abea între o miie de inşi, găseşte omul unul care nu ştie ceti şi scrie, la noi românii, durere, între 100 găseşte omul 40—50 de inşi cari nu ştiu ceti şi scrie şi cari sunt osândiţi a orbeca în întunerecul neştiinţii şi neculturii, pănă când în Germania şi ţările scandinavice nu e om care să nu poarte gazete (foi), la noi uneori într’un sat întreg poţi căuta nu o gazetă, dar nici scrierile scriitorilor noştri celor mai de valoare nu le poţi afla, nu, căci mai mulţi nu or învăţat carte şi şi între cei puţini, cari au învăţat carte, învăţătorul nu a ştiut să stârnească dragostea de a ceti, ba să poate că el însuşi rar să întâlneşte cu vre-o carte şi ajunge omul pănă acolo, că deci recomanzi ceva de cetit din Alexandri, Eminescu, etc. începe curios a te întreba, că cine au fost aceşti domni, (numai unii că cei mai mulţi îşi pricep chemarea). Este mai mare dragul la om, când merge în vre-un sat şi numai iată în mijlocul satului pre preot sau pre învăţător îl vede în mijlocul poporului, cetind din vre-o carte sau gazetă şi luminându-i şi pe aceia, cari nu au avut fericirea să înveţe la carte. Ce face prin aceasta preotul sau învăţătorul respectiv? Nu face altceva decât îşi îndeplineşte o datorinţă, datorinţa nobilă de a lumina pe alţii, cari şi de nu ştiu ceti şi scrie, cel puţin prin aceasta li se trezeşte în ei conştiinţa de aşi duce la şcoli cel puţin pre fii lor, dacă ei nu au avut parte de aceasta. Ca dragii mei Români, învăţaţi copiii voştri la carte, căci bine ştiţi proverbele ce zic: «Cine are carte, are patru ochi", şi altul iarăşi care zice: «Ai carte, ai parte». Că şcoala are mare influenţă asupra omului de mai târziu şi îndeosebi unii învăţători şi profesori, e lucru evident. Chiar şi aplicările fireşti să schimbă de multe ori şi să acomodează după aplicările şi firea instructorului, căci văzând elevul pe învăţătoriul său spre ex, că e om tare corect în toate şi îşi îndeplineşte cu acurateţă datorinţa, cu vremea şi din cel mai neîndemânatic şi leneş băiat să face un om sârguincios, la care îi place să-şi îndeplinească datorinţele. Cel mai rău lucru este insă când însuşi învăţătorul premerge ca exemplu rău, căci aceasta prinde, ba încă şi mai iute de firea cea tinără a băiatului, ca exemplele cele bune. Ştiind nobila voastră chemare a învăţătorilor nu pregetaţi întru răspândirea luminei, căci nu-i mai mare mulţumire pentru un om pe aceasta lume, decât chiar îndeplinirea datorinţelor, iar voi părinţi, nu pregetaţi a vă duce băieţii voştrii la şcoală, văzând de ce mare însemnătate e şcoala, căci numai aşa vă îndepliniţi datorinţa faţă de fii voştrii, şi faţă de Dumnezeu, care vi i-a dat.