Opinia, iulie 1897 (Anul 1, nr. 51-77)

1897-07-22 / nr. 69

­­A * UN GHEŞEFT COLECTIVIST Clica colectivistă, care a luat în­treprinderea daraverilor dependinţe de ministerul justiţiei, a sevîrşit în timpul din urmă, un act de o imo­ralitate revoltătoare. Samsarii cari au graţiat pe Sa­­beki, anul trecut, pentru 3000 de lei, au escrocat acum semnătura regală pentru graţiarea unui pun­gaş de cea mai primejdioasă speţă. Iată faptele: Un oare­care Dimitrie Vergatti, student la facultatea de drept din Iaşi-­fiul senatorului Vergatti, a fost osîndit iarna trecuta, de către curtea de apel, la două luni închisoare pen­tru furt. D. Mîndru, procurorul general de pe lingă curtea noastră de apel, a adresat ministrului de justiţie un raport pentru graţiarea condamna­tului­ şi d. Djuvara, pe temeiul a­­cestuî raport, a obţinut clemenţa regală pentru acest odios fur. Ei şi? veţî întreba d-voastră: ce este extraordinar că Majestatea Sa a uzat, conform legilor, de o pre­rogativă regală? Iată ce este ex­traordinar : Dimitrie Vergale, secretar al şcoa­lei comerciale de gradul I, de cînd sunt colectivişti­ la putere, nu e un păcătos de rînd în favoarea căruia să se ceară fără bănuială graţia suveranului. Vergale este un făcă­tor de rele care merita mai de­grabă ştreangul de­cît mila Sa. A furat un bon de la d. Barto­­lomeu, funcţionar la drumurile de fier; bonul l-a vîndut bancherului S. Heffler şi în borderoul pe care l-a dat bancherului, a semnat ,,A­­lexandrescu“. Urmărit de cătră păgubaş, es­crocul a fost dat în judecată. D. Merişanu, directorul şcoalei comer­ciale, a făcut un raport către d. Aurelian, ministrul domeniilor pe atunci, raport prin care cerea des­tituirea lui Vergatti din funcţiunea de secretar al şcoalei. Senatorul Vergati, însă, şi amicii sei din Bucureşti au intervenit pentru a nu se da curs rapor­tului d-lui Merişanu. Cu chipul acesta, tînărul Vergati a rămas dat în judecată pentru furt şi în acelaş timp secretar al unui in­stitut de cultură! După cît­va timp directorul scoa­te! repetă raportul, dar hîr­tia, în loc să meargă la minister, e o­­prită de escrocul Vergati şi înlo­cuită cu un raport elogios, scris de el însuşi şi în josul căruia imi­tase iscălitura d-lui Merişanu. Ministerul, surprins de contradic­ţia scadaloasă dintre cele doue ra­poarte, cere explicaţii directorului — şi numai după o lungă cores­pondență se descoperă adevărul.In urma acestora, Vergati e dat în ju­decată și pentru fals în acte publi­ce. Procesele se conexează și cu prilejul instrucției se află, că escro­cul e înscris la facultate cu diplo­ma de bacalaureat a fratelui său, că a furat pe o bătrînă din Iaşi, şi o mulţime de alte potlogării asu­pra cărora e inutil să insistăm. Curtea, cum am zis, îl osîndeşte la 2 luni închisoare. Vergati face recurs în casaţie dar nu se consti­­tue prizonier, graţie protecţiei de care se bucura în lumea oficială. Curtea îi respinge recursul şi pun­gaşul, în loc să fie închis, sfidează lumea prin Iaşi două săptămîni, iar poliţia nu execută mandatul sub pretext că nu găseşte pe individ. Plictisit la Iaşi, Vergati doseşte la Balş, o moşie din Oltenia a ta­tălui său, şi acolo aşteaptă, nesu­părat de nimeni, pînă cînd îi soseşte decretul de graţiare. In timpul acesta bătaia de cap o are procurorul nostru general că­ruia ’i s’a cerut să facă un raport la minister în care să afirme că făp­tui pentru care a fost condemnat Vergati este o copilărie şi că sen­tinţa curţii de apel este ea însăşi o copilărie. Cu acest raport infam s’a prezin­­tat d. Djuvara pentru a obţine cle­menţa regală în favoarea unui pun­gaş recidivist. Dacă, în judecata colectivista, Ver­gati merită mila Suveranului, atunci lui Mărunţelu ’i se face o nedrep­tate dacă nu ’i se deschid uşile tem­niţei pentru a-şi vedea semenii caii, mai norocoşi de cît el, se resfaţă pe fotolii de miniştri în loc să me­diteze, în puşcărie, asupra filoso­fiei codului penal. De două ori într’un an s’a spe-­ culat mişeleşte semnătura regală de­ către oamenii aceştia cari nu se sfiesc să speculeze cu cele sfinte., Strînge pe colectivişti la un loc, îngrădeşte-i cu un zid— şi puşcă­ria e gata. -------------«gi — 1 ---------. * ANUL I, No. 09 EDIŢIA DE SEARA Numărul 10 Bani ABONAMENTELE ■f încep la 1 şi 15 ale fie­ căreî luni şi se plă­tesc tot-d’a­una înainte In Iaşi la Casa Administraţiei in judeţe şi străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în st­reinstate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 12.­­ Strada Gol­ici No. 42 MB*» ZIAR CON­SERV­ATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani ANUN­TURILE Tn Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV .... 20 b. linia „ „ „ III ... . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 ,, Eu număr vech­iu SO bani REDACŢIA No. 42— Si­riMţa Golicî*—7 No. 42 MOARTEA D-rului KREDITE Ca un fulger a străbătut capitala şi ţa­­ra întreagă, vestea despre moartea subită a d-ruluî Kremnitz, unul din ceî trei me­dici cari au îngrijit pe A.S. R. Principele Moştenitor. D-rul Kremnitz a încetat din viaţă Sîmbătă la ora 3 p. m. ** * Nu se cunosc încă împrejurările acestei, nenorocite intîmplărî. Atîta se spune că în amiaza acestei zile, distinsul practi­cian, întră în odaia A. S. și, pe cînd, așe­zat pe muchea patului Augustului bolnav, doctorul Kremnitz­­ număra bătăile pul­sului—căzu, de o dată, pe scaunul de lin­, gă pat și muri. Se zice că moartea a provenit în urma unei boli a cordului iar sfirşitul fatal se esplică lesne prin surmenajul provenit în urma oboselilor din ultima vreme. OAMENI ŞI LUCRURI Px*o domo. .Multe şi' ciudate'lucruri' Msed­, cică oamenii în veacul nostru,—dar ca invenţia primului nostru redactor, mai rar!... Un felifi de rubrica—fără rubrică, un titlu—­ cu un spaţiu virtual, o materie care să se poate întinde sau scurta ca­­şi cauciucul,—un cuprins eteric care, să ocupe ori­cît loc va găsi în josul, primului articol—în a doua coloană.— Iată ru­brica pe care a binevoit s’o boteze: „Oameni şi lucruri“. Cetitorul sau abonatul nu va şti nici­odată frămîntarea la care e supus aluatul maleabil din care compui, într’o anumită ordine şi alcă­tuire, o primă pagină de gazetă­... Ei nu vor cunoaşte niciodată fiorul sfifos al paginatorului care deschide uşa redacţiei : — încă două winkele... — Ce ? — La „oameni şi lucruri“.— „Fondul“ prea scurt...“ Sau : Scoateţi două winkele... — De unde ?... — De la „Oameni şi lucruri“......Fondul prea lung“... Tu ai înjghebat o părere, ai aşternut un fapt, ai emis o ideie. Şi iată-le părerea, faptul, ideea, trunchiate, înjumătăţite, risipite—din ca­priciul soartei... Iată-te confuz, obscur, necom­plect, neînţeles—fără să, ai măcar scuza cetito­rului sau abonatului... Uite, bună­oară, pledoaria mea de azi—ştiu eu dacă va ajunge întreagă ori e ciuntită sub ochii cetitorul nemilos ?... Ştiu eu este „winkele va trebui să adaug ori să curm—din cele cîte­­va fraze "?... își bat joc­ul, oamenii de lucruri, adeseori­­dar și lucrurile de oameni!... „Copilăria“ PROCURORULUI GENERAL Dimitrie Vergatti.—Furtul bonului. Plas­tografia.­­Diploma falsă.—Condamna­rea.—Incidentul cu d. Sion.­Un epilog scandalos In numărul opiniei de sâmbătă s’a re­latat, pe scurt, faptul că pseudo-studentul Dimitrie Vergatti, condemnat definitiv la 3 luni închisoare, a fost graţiat de această pedeapsă, în urma raportului procurândul general de Iaşi. Informaţiunea noastră a produs o sen­­saţiune, cu edit mai mare, cu cit ni­meni nu s’ar fi aşteptat ca procurorul generes, conştient de vinovăţia numitu­lui, să îndrăznească a induce în eroare pe M. S. Regele. Dimitrie Vergalli Fapte uricioase au făcut cunoscut pe acest individ în Iaşi. El este unicul fiu al d-lui Eliodor Vergatti, senator, pro­prietarul moşiei Balş din Craiova. Cu toate că avea o sinecură ca secretar al şcoalei de comerţ şi mai primea, pe de­asupra şi o pensiune de acasă, Vergat­ti se pretă la comitere de lucruri ne­cinstite. Fu­rtul banului s’a făcut cunoscut prin furtul unui bon de al creditului urban, furt comis în prejudiţiul d-lui Bartolomeiu, func­ţionar la drumul de fer, cu care locuia la aceeaşi gazdă. Bonul furat, Vergatti î l vindu zara­fului Heifler, căruia i dădu un borde­rou semnat Alexandrescu. Plastografia Trimis în judecata secţiunea l-a a tribunalului, pentru furt toată colecti­vitatea locală se puse de partea furu­­lui. Tatăl­ său, fruntaş liberal, stăruia pe toate căile, promiţînd slujbe, amenin­­ţînd magistraţii. Pe cînd procesul apăru pentru prima dată, se descoperi un nou fapt al lui Vergatti. Denunţîndu-se ministrului domeniilor că Vergatti, pe atunci secretar al şcoa­­lei de comerţ, ar fi făptuit un furt, mi­nisterul ceru relaţiuni direcţiei în aceas­tă privinţă. Adresa căzu în mînile lui Vergatti şi el făcu un respuns, ca din partea directorului, desminţind denunţul. Faptul a fost descoperit mai târziu şi ministrul domeniilor se adresă direct parchetlui. In urma acestora faptele de furt şi de plastografie fură foncţionate. Este drept că ministrul domeniilor nu ştia cine ie Vergatti şi că, în urma in­tervenţiei senatorului, ministrul ceru parchetului clasarea afacerei. Era, însă, prea tîrziu. Diploma falsă Dimitrie Vergatti s’a­ stabilit în Iaşi de vre-o 4 ani, venind din Craiova. Era şi mai este încă student al famităţei de drept. Diploma de bacalaureat, însă, de care s’a servit la înscriere, este falsă. De drept ea aparţine unui frate al său, decedat. Vergatti a schimbat pronumele fratelui seu şi s’a înscris ast-fel. Şi acest fapt a fost dovedit, cu oca­zia judecărei procesului. S’au mai aflat şi alte lucruri, cu a­­ceeaşi ocaziune. Ast-fel s’a dat pe faţă un furt de găini şi alte matrapazlicuri, precum este şi acela că Vergatti făcea împrumuturi—pe care nu le plătea—de la o tutungiţă cu care traia în concu­binaj. l­oinlemnarea După mărturiile, zdrobitoare pentru acuzat, tribunalul condamnă pe Vergatti la o amendă de bani: 3000 lei, pare-ni-se. Procurorul general, care nu şi-a as­cuns protecţia pentru Vergatti, făcu a­­pel şi susţinu singur achitarea. Curtea, însă, mai prevăzătoare de­cît tribunalul, transformă pedeapsa în închisoare, pen­tru 2 luni. Curtea de casaţie a confirmat această sentinţă. Incidentul Ca să arătăm cit de convins a fost, procurând general de vinovăţia aceluia, a cărui graţiare a cerut-o, vom povesti următorul incident inedit din viaţa pun­­gaşului­ copilăros, al naivului—procuror. ■ Pe cînd se judeca la juraţi procesul asasinilor Elenei Burghelea, Vergatti, care se afla în sală, făcea gălăgie. D. Sion, portărel-şef, se adresă între­rupătorului cu observaţia de a păstra liniştea. In aceiaşi seară, pe cînd portărelul se întorcea acasă, fu întîmpinat, în str. Asachi, de doi indivizi. Unul din ei fugi, iar al doilea îl ţinu în loc. Acesta era Vergatti care, la acea oră înaintată, venise să ceară cont portărelului de „purtarea“ de peste zi. D. Sion reclamă, a doua zi, procuro­rului general, care i zise: „Vergatti ie un rău. A fost condemnat și va mai fi condemnat. Are să moară în dubă“. Epilog scandalos Omul care a făcut acest trist prog­nostic lui Vergatti, a intervenit pentru graţiarea lui, pe care a obţinut-o. Individului „care a fost şi va mai fi condamnat“ şi care „va muri în dubă“, procurorul general, o ruşine a magis­­traturei noastre, îi traduce faptele în „copilării“ şi-l redă societăţei. Tr­ebu să fie cine­va sa de colec­tivist, ca să îndrăznească a comite un asemenea fals şi a se servi de numele Re­gelui, în daraveri josnice şi meschine. A se ceti in corpul ziarului . Un nou­ gh­eşeft colectivist, din care se va vedea, emu secretarul general al ministeru­lui de culte, d. Sihleanu, a ştiut să manevreze ast­fel cu lucrurile că, nici pănă azi, casa şcoalelor pendinte de acest minister, 11’a intrat in posesiu­nea unui legat al colonelului Perei­z din K­oman, legat a căruia adminis­­traţiune se cuvenea, de drept, aces­tei institu­ţiunî. DĂRNICIA PRIMARULUI D. Gane se poate întoarce în linişte la Slănic. El poate sorbi, în tihnă, din sursele dătătoare de puteri, căci în Iaşi a regulat soarta iubiţilor şei consilieri. „I-a îmblânzit", ar spune d. Bădăreţ, care vede în bătrînul primar pe îmblînză­­torul poftelor consilierilor. Şi aceste pofte de și foarte diferite, pe toate c-a satisfăcut d. Gane, așa că astă­zî comisionarii d-sale pot scoate limba, comisionarilor lui Lesviodax. In turneul seu galopant în preajma partidelor politice, d. Gane s’a oprit la liberali. Indărăpt nu se mai poate în­toarce, de oare ce i s’a dat numai paşport de ducere, precum se dau de regulă, expulzaţilor. Ales primar al laşului, într’o situaţie care reclama un om pacinic, chibzuitor nepătimaş —d. Gane a fost luat în an­trepriză de consilierii sei, precum stră­nepoţii iau la sigur pe bunicul lor. ’L trageau care încotro, ’i sîcăiau ca şi plozii cari cer cofeturi. De cît dînşii cereau cofeturi mai... mature. Un alt om, un alt temperament şi, mai ales un alt caracter ar fi demisio­nat, ca să nu fie punctul de ţintă al unei bande flămînde. D. Gane, însă, care credea că trebue să fie primar, precum mai credea, altă dată, că trebue să comită poesii, nu s’a mişcat din loc. Şi ca să aibă viaţa comodă, a înce­put a deslega enigma şi a crea cele­brele diurne. Era în stare să meargă aşa departe cu dărnicia, încât să numească consilier diurnist pentru cumpărare de lămpi, de lemne, de peniţe. Efectul a fost admirabil. Consilierii hărţăgoşi, ambiţioşi, răi —din trecut, au devenit astă­zî adevăraţî mieluşei şi ţi-e mai mare dragoste să vezi cu cită afa­bilitate şi cu cîtă bună voinţă nepoţeiî ascultă de tot ce le spune bunul. Cînd va suna orologiul ceasul melan­colic pentru plecarea colectiviştilor de la primărie, lada comunală are să fie mai pustie de­cît capul unui liberal. Şi numai atunci vom pricepe că nu minte, omul cu menageria, cînd ne spune că îmblinzirea animalului ’i costă ochii din cap. IAŞI —MARŢI 22 IULIE, 1897. Un redactor al ziarului vienez «N. Fr. Presse» a avut, zilele trecute, o lungă intervorbire cu Marquisul Ito Hirobumi, celebrul bărbat de stat al Japoniei, care a stat, cîte­va zile, la Viena. Credem util de a reproduce, în rezu­mat, această convorbire, care va pune în evidenţă progresele uriaşe, sevărşite de Japonia, pe calea civilizărei şi europe­­nizărei, în ultimele decenii. Japonia se poate măndri de o vechiă civilizaţie; iată de ce acestui popor de­prins cu cultura, i-a fost uşor de a su­prapune civilizaţia modernă peste vechia sa civilizaţiune. Funcţionarii înalţi ai­ Japoniei îşi fac, cei mai mulţi, cultura în Europa. In mi­nisteriul afacerilor străine se găsesc mulţi funcţionari, cari vorbesc franceza, ger­mana, engleza, unii chiar ruseasca. ❖* * 111 1873 a fost Ito pentru întâia oară în Europa, venind cu însărcinarea de a studia diferitele constituţiuni ale statelor sale, spre a elabora apoi un proect de constituţie pentru ţara sa. In Viena marquisul Ito s’a întreţinut, luni întregi, in această privinţă, cu por­­fesorul Lorentz Steini, care-i dădu lămu­riri asupra constituţiunilor tuturor sta­telor europene. Ito n’a ales una din constituţiunile ce­le mai bune europene spre a o traduce şi introduce apoi in Japonia—ci a făcut o operă eclectică, s’a servit de toate. Ito e înfiinţătorul parlamentarismului in Japonia şi e membru în senatul ja­ponez. Faţă de corespondentul ziarului vienez, el se declară însă, că nu aparţine nici unui partid politic, ci că «se dec­lară solidar numai cu împăratul, la a căruia dispoziţie e gata de a se pune 01T cînd». In Europa, spune Ito, cea mai mare influenţă în politica terei o are camera, în Japonia dimpotrivă Senatul. Acesta se asamănă, in această ţară, cu House of Lords din Anglia, cu deosebirea în plus că budgetele, a cărora fixare aparţine în Europa oamerilor de deputat­, acolo a­­parţine Senatului.* * * In Japonia, dintre statele străine, An­glia joacă rolul cel mai de seamă. In­fluenţa sa se datoreşte fără doară pre­ponderenţei sale economice. La comer­ţul internaţional al Japoniei, Anglia par­ticipă cu 40 la sută. Nu e port al Japoniei în care să nu fărfme pavilionul englez. Relaţiunile ce­lor­lalte state europene cu Japonia nu sunt de­cît de un ordin secundar, faţă de relaţiunile ei cu Englitera. Rusia dispută în extremul orient in­fluenţa de care se bucură Englitera. Marquisul de Ito nu crede, însă, că sfor­ţările Rusiei vor fi încoronate de succes, în neputinţă de a-şi întinde influ­enţa în Japonia. Rusia îşi dă de albiei, toate silinţele spre a-şi mării influenţa în China. Nici aci nu crede Ito, că întreprinză­torii ruşi vor reuşi de a cuceri cîmpul co­mercial şi industrial. Anglia dinspre Bir­­mania, Franţa dinspre Indochina, încru­cişează planurile şi tendinţele ruseşti. Opunerea Englejilor şi a Francezilor îm­potriva acestor tendinţi e, de altmintre­lea, una din problemele politice ale vii­torului.* * * In aceiaşi privinţă nici Germania nu se lasă mai pe jos de­cît Rusia. In vara trecută se aflau în Berlin. In acelaşi timp, Mareşalul Iamagota, Moltke al Japoneji­­lor şi* eroul ultimului resboi ch­ino-japo­­nez şi Li-Hung-Tschang, bărbatul de stat chinez—învingător şi invins. Pe cînd mareşalul japonez fu negli­jat, chinezul fu înconju­rat de cea mai mare atenţie. Marii industriaşi se gră­­biau a oferi banchete şi serbări lui Li- Hung-Tschang. Industrialii germani spe­rau că, drept recunoştinţă pentru ono­rurile arătate reprezentanţilor săi, Chi­na va deschide larg porţile sale indus­triei germane. Ito se arată sceptic şi în această ches­tiune. China nu va deschide—de bună voie—nici­odată, porţile sale Europei. Piaţa chineză va fi cucerită numai prin forţă. Poate va veni într’o zi timpul, cînd puterile Europene se vor decide la a­­ceasta. Fără forţă însă, civilizaţia nu va putea pătrunde în acest vast imperiu. Deşi prin ultimul tratat din Simonos-

Next