Opinia, iulie 1897 (Anul 1, nr. 51-77)
1897-07-22 / nr. 69
A * UN GHEŞEFT COLECTIVIST Clica colectivistă, care a luat întreprinderea daraverilor dependinţe de ministerul justiţiei, a sevîrşit în timpul din urmă, un act de o imoralitate revoltătoare. Samsarii cari au graţiat pe Sabeki, anul trecut, pentru 3000 de lei, au escrocat acum semnătura regală pentru graţiarea unui pungaş de cea mai primejdioasă speţă. Iată faptele: Un oarecare Dimitrie Vergatti, student la facultatea de drept din Iaşi-fiul senatorului Vergatti, a fost osîndit iarna trecuta, de către curtea de apel, la două luni închisoare pentru furt. D. Mîndru, procurorul general de pe lingă curtea noastră de apel, a adresat ministrului de justiţie un raport pentru graţiarea condamnatului şi d. Djuvara, pe temeiul acestuî raport, a obţinut clemenţa regală pentru acest odios fur. Ei şi? veţî întreba d-voastră: ce este extraordinar că Majestatea Sa a uzat, conform legilor, de o prerogativă regală? Iată ce este extraordinar : Dimitrie Vergale, secretar al şcoalei comerciale de gradul I, de cînd sunt colectivişti la putere, nu e un păcătos de rînd în favoarea căruia să se ceară fără bănuială graţia suveranului. Vergale este un făcător de rele care merita mai degrabă ştreangul decît mila Sa. A furat un bon de la d. Bartolomeu, funcţionar la drumurile de fier; bonul l-a vîndut bancherului S. Heffler şi în borderoul pe care l-a dat bancherului, a semnat ,,Alexandrescu“. Urmărit de cătră păgubaş, escrocul a fost dat în judecată. D. Merişanu, directorul şcoalei comerciale, a făcut un raport către d. Aurelian, ministrul domeniilor pe atunci, raport prin care cerea destituirea lui Vergatti din funcţiunea de secretar al şcoalei. Senatorul Vergati, însă, şi amicii sei din Bucureşti au intervenit pentru a nu se da curs raportului d-lui Merişanu. Cu chipul acesta, tînărul Vergati a rămas dat în judecată pentru furt şi în acelaş timp secretar al unui institut de cultură! După cîtva timp directorul scoate! repetă raportul, dar hîrtia, în loc să meargă la minister, e oprită de escrocul Vergati şi înlocuită cu un raport elogios, scris de el însuşi şi în josul căruia imitase iscălitura d-lui Merişanu. Ministerul, surprins de contradicţia scadaloasă dintre cele doue rapoarte, cere explicaţii directorului — şi numai după o lungă corespondență se descoperă adevărul.In urma acestora, Vergati e dat în judecată și pentru fals în acte publice. Procesele se conexează și cu prilejul instrucției se află, că escrocul e înscris la facultate cu diploma de bacalaureat a fratelui său, că a furat pe o bătrînă din Iaşi, şi o mulţime de alte potlogării asupra cărora e inutil să insistăm. Curtea, cum am zis, îl osîndeşte la 2 luni închisoare. Vergati face recurs în casaţie dar nu se constitue prizonier, graţie protecţiei de care se bucura în lumea oficială. Curtea îi respinge recursul şi pungaşul, în loc să fie închis, sfidează lumea prin Iaşi două săptămîni, iar poliţia nu execută mandatul sub pretext că nu găseşte pe individ. Plictisit la Iaşi, Vergati doseşte la Balş, o moşie din Oltenia a tatălui său, şi acolo aşteaptă, nesupărat de nimeni, pînă cînd îi soseşte decretul de graţiare. In timpul acesta bătaia de cap o are procurorul nostru general căruia ’i s’a cerut să facă un raport la minister în care să afirme că făptui pentru care a fost condemnat Vergati este o copilărie şi că sentinţa curţii de apel este ea însăşi o copilărie. Cu acest raport infam s’a prezintat d. Djuvara pentru a obţine clemenţa regală în favoarea unui pungaş recidivist. Dacă, în judecata colectivista, Vergati merită mila Suveranului, atunci lui Mărunţelu ’i se face o nedreptate dacă nu ’i se deschid uşile temniţei pentru a-şi vedea semenii caii, mai norocoşi de cît el, se resfaţă pe fotolii de miniştri în loc să mediteze, în puşcărie, asupra filosofiei codului penal. De două ori într’un an s’a spe- culat mişeleşte semnătura regală de către oamenii aceştia cari nu se sfiesc să speculeze cu cele sfinte., Strînge pe colectivişti la un loc, îngrădeşte-i cu un zid— şi puşcăria e gata. -------------«gi — 1 ---------. * ANUL I, No. 09 EDIŢIA DE SEARA Numărul 10 Bani ABONAMENTELE ■f încep la 1 şi 15 ale fie căreî luni şi se plătesc tot-d’auna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei in judeţe şi străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinstate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZĂ ADMINISTRAŢIA No 12. Strada Golici No. 42 MB*» ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani ANUNTURILE Tn Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV .... 20 b. linia „ „ „ III ... . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 ,, Eu număr vechiu SO bani REDACŢIA No. 42— SiriMţa Golicî*—7 No. 42 MOARTEA D-rului KREDITE Ca un fulger a străbătut capitala şi ţara întreagă, vestea despre moartea subită a d-ruluî Kremnitz, unul din ceî trei medici cari au îngrijit pe A.S. R. Principele Moştenitor. D-rul Kremnitz a încetat din viaţă Sîmbătă la ora 3 p. m. ** * Nu se cunosc încă împrejurările acestei, nenorocite intîmplărî. Atîta se spune că în amiaza acestei zile, distinsul practician, întră în odaia A. S. și, pe cînd, așezat pe muchea patului Augustului bolnav, doctorul Kremnitz număra bătăile pulsului—căzu, de o dată, pe scaunul de lin, gă pat și muri. Se zice că moartea a provenit în urma unei boli a cordului iar sfirşitul fatal se esplică lesne prin surmenajul provenit în urma oboselilor din ultima vreme. OAMENI ŞI LUCRURI Px*o domo. .Multe şi' ciudate'lucruri' Msed, cică oamenii în veacul nostru,—dar ca invenţia primului nostru redactor, mai rar!... Un felifi de rubrica—fără rubrică, un titlu— cu un spaţiu virtual, o materie care să se poate întinde sau scurta caşi cauciucul,—un cuprins eteric care, să ocupe oricît loc va găsi în josul, primului articol—în a doua coloană.— Iată rubrica pe care a binevoit s’o boteze: „Oameni şi lucruri“. Cetitorul sau abonatul nu va şti niciodată frămîntarea la care e supus aluatul maleabil din care compui, într’o anumită ordine şi alcătuire, o primă pagină de gazetă... Ei nu vor cunoaşte niciodată fiorul sfifos al paginatorului care deschide uşa redacţiei : — încă două winkele... — Ce ? — La „oameni şi lucruri“.— „Fondul“ prea scurt...“ Sau : Scoateţi două winkele... — De unde ?... — De la „Oameni şi lucruri“......Fondul prea lung“... Tu ai înjghebat o părere, ai aşternut un fapt, ai emis o ideie. Şi iată-le părerea, faptul, ideea, trunchiate, înjumătăţite, risipite—din capriciul soartei... Iată-te confuz, obscur, necomplect, neînţeles—fără să, ai măcar scuza cetitorului sau abonatului... Uite, bunăoară, pledoaria mea de azi—ştiu eu dacă va ajunge întreagă ori e ciuntită sub ochii cetitorul nemilos ?... Ştiu eu este „winkele va trebui să adaug ori să curm—din cele cîteva fraze "?... își bat jocul, oamenii de lucruri, adeseoridar și lucrurile de oameni!... „Copilăria“ PROCURORULUI GENERAL Dimitrie Vergatti.—Furtul bonului. Plastografia.Diploma falsă.—Condamnarea.—Incidentul cu d. Sion.Un epilog scandalos In numărul opiniei de sâmbătă s’a relatat, pe scurt, faptul că pseudo-studentul Dimitrie Vergatti, condemnat definitiv la 3 luni închisoare, a fost graţiat de această pedeapsă, în urma raportului procurândul general de Iaşi. Informaţiunea noastră a produs o sensaţiune, cu edit mai mare, cu cit nimeni nu s’ar fi aşteptat ca procurorul generes, conştient de vinovăţia numitului, să îndrăznească a induce în eroare pe M. S. Regele. Dimitrie Vergalli Fapte uricioase au făcut cunoscut pe acest individ în Iaşi. El este unicul fiu al d-lui Eliodor Vergatti, senator, proprietarul moşiei Balş din Craiova. Cu toate că avea o sinecură ca secretar al şcoalei de comerţ şi mai primea, pe deasupra şi o pensiune de acasă, Vergatti se pretă la comitere de lucruri necinstite. Furtul banului s’a făcut cunoscut prin furtul unui bon de al creditului urban, furt comis în prejudiţiul d-lui Bartolomeiu, funcţionar la drumul de fer, cu care locuia la aceeaşi gazdă. Bonul furat, Vergatti î l vindu zarafului Heifler, căruia i dădu un borderou semnat Alexandrescu. Plastografia Trimis în judecata secţiunea l-a a tribunalului, pentru furt toată colectivitatea locală se puse de partea furului. Tatăl său, fruntaş liberal, stăruia pe toate căile, promiţînd slujbe, ameninţînd magistraţii. Pe cînd procesul apăru pentru prima dată, se descoperi un nou fapt al lui Vergatti. Denunţîndu-se ministrului domeniilor că Vergatti, pe atunci secretar al şcoalei de comerţ, ar fi făptuit un furt, ministerul ceru relaţiuni direcţiei în această privinţă. Adresa căzu în mînile lui Vergatti şi el făcu un respuns, ca din partea directorului, desminţind denunţul. Faptul a fost descoperit mai târziu şi ministrul domeniilor se adresă direct parchetlui. In urma acestora faptele de furt şi de plastografie fură foncţionate. Este drept că ministrul domeniilor nu ştia cine ie Vergatti şi că, în urma intervenţiei senatorului, ministrul ceru parchetului clasarea afacerei. Era, însă, prea tîrziu. Diploma falsă Dimitrie Vergatti s’a stabilit în Iaşi de vre-o 4 ani, venind din Craiova. Era şi mai este încă student al famităţei de drept. Diploma de bacalaureat, însă, de care s’a servit la înscriere, este falsă. De drept ea aparţine unui frate al său, decedat. Vergatti a schimbat pronumele fratelui seu şi s’a înscris ast-fel. Şi acest fapt a fost dovedit, cu ocazia judecărei procesului. S’au mai aflat şi alte lucruri, cu aceeaşi ocaziune. Ast-fel s’a dat pe faţă un furt de găini şi alte matrapazlicuri, precum este şi acela că Vergatti făcea împrumuturi—pe care nu le plătea—de la o tutungiţă cu care traia în concubinaj. loinlemnarea După mărturiile, zdrobitoare pentru acuzat, tribunalul condamnă pe Vergatti la o amendă de bani: 3000 lei, pare-ni-se. Procurorul general, care nu şi-a ascuns protecţia pentru Vergatti, făcu apel şi susţinu singur achitarea. Curtea, însă, mai prevăzătoare decît tribunalul, transformă pedeapsa în închisoare, pentru 2 luni. Curtea de casaţie a confirmat această sentinţă. Incidentul Ca să arătăm cit de convins a fost, procurând general de vinovăţia aceluia, a cărui graţiare a cerut-o, vom povesti următorul incident inedit din viaţa pungaşului copilăros, al naivului—procuror. ■ Pe cînd se judeca la juraţi procesul asasinilor Elenei Burghelea, Vergatti, care se afla în sală, făcea gălăgie. D. Sion, portărel-şef, se adresă întrerupătorului cu observaţia de a păstra liniştea. In aceiaşi seară, pe cînd portărelul se întorcea acasă, fu întîmpinat, în str. Asachi, de doi indivizi. Unul din ei fugi, iar al doilea îl ţinu în loc. Acesta era Vergatti care, la acea oră înaintată, venise să ceară cont portărelului de „purtarea“ de peste zi. D. Sion reclamă, a doua zi, procurorului general, care i zise: „Vergatti ie un rău. A fost condemnat și va mai fi condemnat. Are să moară în dubă“. Epilog scandalos Omul care a făcut acest trist prognostic lui Vergatti, a intervenit pentru graţiarea lui, pe care a obţinut-o. Individului „care a fost şi va mai fi condamnat“ şi care „va muri în dubă“, procurorul general, o ruşine a magistraturei noastre, îi traduce faptele în „copilării“ şi-l redă societăţei. Trebu să fie cineva sa de colectivist, ca să îndrăznească a comite un asemenea fals şi a se servi de numele Regelui, în daraveri josnice şi meschine. A se ceti in corpul ziarului . Un nou gheşeft colectivist, din care se va vedea, emu secretarul general al ministerului de culte, d. Sihleanu, a ştiut să manevreze astfel cu lucrurile că, nici pănă azi, casa şcoalelor pendinte de acest minister, 11’a intrat in posesiunea unui legat al colonelului Pereiz din Koman, legat a căruia administraţiune se cuvenea, de drept, acestei instituţiunî. DĂRNICIA PRIMARULUI D. Gane se poate întoarce în linişte la Slănic. El poate sorbi, în tihnă, din sursele dătătoare de puteri, căci în Iaşi a regulat soarta iubiţilor şei consilieri. „I-a îmblânzit", ar spune d. Bădăreţ, care vede în bătrînul primar pe îmblînzătorul poftelor consilierilor. Şi aceste pofte de și foarte diferite, pe toate c-a satisfăcut d. Gane, așa că astăzî comisionarii d-sale pot scoate limba, comisionarilor lui Lesviodax. In turneul seu galopant în preajma partidelor politice, d. Gane s’a oprit la liberali. Indărăpt nu se mai poate întoarce, de oare ce i s’a dat numai paşport de ducere, precum se dau de regulă, expulzaţilor. Ales primar al laşului, într’o situaţie care reclama un om pacinic, chibzuitor nepătimaş —d. Gane a fost luat în antrepriză de consilierii sei, precum strănepoţii iau la sigur pe bunicul lor. ’L trageau care încotro, ’i sîcăiau ca şi plozii cari cer cofeturi. De cît dînşii cereau cofeturi mai... mature. Un alt om, un alt temperament şi, mai ales un alt caracter ar fi demisionat, ca să nu fie punctul de ţintă al unei bande flămînde. D. Gane, însă, care credea că trebue să fie primar, precum mai credea, altă dată, că trebue să comită poesii, nu s’a mişcat din loc. Şi ca să aibă viaţa comodă, a început a deslega enigma şi a crea celebrele diurne. Era în stare să meargă aşa departe cu dărnicia, încât să numească consilier diurnist pentru cumpărare de lămpi, de lemne, de peniţe. Efectul a fost admirabil. Consilierii hărţăgoşi, ambiţioşi, răi —din trecut, au devenit astăzî adevăraţî mieluşei şi ţi-e mai mare dragoste să vezi cu cită afabilitate şi cu cîtă bună voinţă nepoţeiî ascultă de tot ce le spune bunul. Cînd va suna orologiul ceasul melancolic pentru plecarea colectiviştilor de la primărie, lada comunală are să fie mai pustie decît capul unui liberal. Şi numai atunci vom pricepe că nu minte, omul cu menageria, cînd ne spune că îmblinzirea animalului ’i costă ochii din cap. IAŞI —MARŢI 22 IULIE, 1897. Un redactor al ziarului vienez «N. Fr. Presse» a avut, zilele trecute, o lungă intervorbire cu Marquisul Ito Hirobumi, celebrul bărbat de stat al Japoniei, care a stat, cîteva zile, la Viena. Credem util de a reproduce, în rezumat, această convorbire, care va pune în evidenţă progresele uriaşe, sevărşite de Japonia, pe calea civilizărei şi europenizărei, în ultimele decenii. Japonia se poate măndri de o vechiă civilizaţie; iată de ce acestui popor deprins cu cultura, i-a fost uşor de a suprapune civilizaţia modernă peste vechia sa civilizaţiune. Funcţionarii înalţi ai Japoniei îşi fac, cei mai mulţi, cultura în Europa. In ministeriul afacerilor străine se găsesc mulţi funcţionari, cari vorbesc franceza, germana, engleza, unii chiar ruseasca. ❖* * 111 1873 a fost Ito pentru întâia oară în Europa, venind cu însărcinarea de a studia diferitele constituţiuni ale statelor sale, spre a elabora apoi un proect de constituţie pentru ţara sa. In Viena marquisul Ito s’a întreţinut, luni întregi, in această privinţă, cu porfesorul Lorentz Steini, care-i dădu lămuriri asupra constituţiunilor tuturor statelor europene. Ito n’a ales una din constituţiunile cele mai bune europene spre a o traduce şi introduce apoi in Japonia—ci a făcut o operă eclectică, s’a servit de toate. Ito e înfiinţătorul parlamentarismului in Japonia şi e membru în senatul japonez. Faţă de corespondentul ziarului vienez, el se declară însă, că nu aparţine nici unui partid politic, ci că «se declară solidar numai cu împăratul, la a căruia dispoziţie e gata de a se pune 01T cînd». In Europa, spune Ito, cea mai mare influenţă în politica terei o are camera, în Japonia dimpotrivă Senatul. Acesta se asamănă, in această ţară, cu House of Lords din Anglia, cu deosebirea în plus că budgetele, a cărora fixare aparţine în Europa oamerilor de deputat, acolo aparţine Senatului.* * * In Japonia, dintre statele străine, Anglia joacă rolul cel mai de seamă. Influenţa sa se datoreşte fără doară preponderenţei sale economice. La comerţul internaţional al Japoniei, Anglia participă cu 40 la sută. Nu e port al Japoniei în care să nu fărfme pavilionul englez. Relaţiunile celorlalte state europene cu Japonia nu sunt decît de un ordin secundar, faţă de relaţiunile ei cu Englitera. Rusia dispută în extremul orient influenţa de care se bucură Englitera. Marquisul de Ito nu crede, însă, că sforţările Rusiei vor fi încoronate de succes, în neputinţă de a-şi întinde influenţa în Japonia. Rusia îşi dă de albiei, toate silinţele spre a-şi mării influenţa în China. Nici aci nu crede Ito, că întreprinzătorii ruşi vor reuşi de a cuceri cîmpul comercial şi industrial. Anglia dinspre Birmania, Franţa dinspre Indochina, încrucişează planurile şi tendinţele ruseşti. Opunerea Englejilor şi a Francezilor împotriva acestor tendinţi e, de altmintrelea, una din problemele politice ale viitorului.* * * In aceiaşi privinţă nici Germania nu se lasă mai pe jos decît Rusia. In vara trecută se aflau în Berlin. In acelaşi timp, Mareşalul Iamagota, Moltke al Japonejilor şi* eroul ultimului resboi chino-japonez şi Li-Hung-Tschang, bărbatul de stat chinez—învingător şi invins. Pe cînd mareşalul japonez fu neglijat, chinezul fu înconjurat de cea mai mare atenţie. Marii industriaşi se grăbiau a oferi banchete şi serbări lui Li- Hung-Tschang. Industrialii germani sperau că, drept recunoştinţă pentru onorurile arătate reprezentanţilor săi, China va deschide larg porţile sale industriei germane. Ito se arată sceptic şi în această chestiune. China nu va deschide—de bună voie—niciodată, porţile sale Europei. Piaţa chineză va fi cucerită numai prin forţă. Poate va veni într’o zi timpul, cînd puterile Europene se vor decide la aceasta. Fără forţă însă, civilizaţia nu va putea pătrunde în acest vast imperiu. Deşi prin ultimul tratat din Simonos-