Opinia, iulie 1898 (Anul 2, nr. 48-73)
1898-07-22 / nr. 65
ANUL II No. 65 Numărul 10 Bani EDIŢIA DE SEARA IAŞI — MERCURI 22 IULIE 1898 Numărul 10 Bani AROXAMENTEEE încap la 1 şi 15 ale fiecărei luni şi sa plătesc totd’auna înainta In Iaşi la Casa Administraţiei in judeţeni străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate401ei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA No 42. — Strada Coltei — No. 42 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN ^ ANEXINJRIEE In Iaşi şijudeţe se primesc mima la Administraţie in străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciul 1 la pag. IV , oOb. linia „ V III. . . . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 „ „ În număr vechini 30 bani REDACŢIA No. 42— Strada Cloiieî No. 42 Plecarea Regelui din Petersburg Maioanele laşului In numărul trecut al „Opiniei“, am dovedit, că valoarea moşiilor cedate de liberali laşului, era nu de 672 ci de 3.300.000 lei. Am dovedit, că în timpul de 12 ani de domnie liberală, în care timp, am avut şi moşiile la dispoziţie, ei nu au făcut nimic pentru Iaşi, nu au întreprins nici o lucrare nouă, meritorie, şi nici au îndrumat comuna pe calea progresului şi îmbunătăţirilor cu care să se poată prezenta acum în faţa alegătorilor. Să le dovedim şi alte neadevăruri articulate de el în scopul a le acoperi goliciunea, incapacitatea şi nevoia ce simt a se ţinea cramponaţi de budget, fără care nu pot trai. Valoarea moşiilor s’au ridicat la suma de 672 milioane lei, mulţumită iniţiativei primarului conservator V. Pogor şi solicitudine acordate Iaşului de P. P. Carp ministrul domeniilor şi lui L. Catargiu, primul ministru conservator, care au oferit numai pe moşii, fără acarete, acele milioane ca să adjute comuna Iaşi a întreprinde lucrări mari de edilitate, care nu se puteau realiza în acele timpuri, din mijloacele ordinare ale unui budget ce abea atingea la venituri un milion şi cîteva sute de mii de lei. Iată cine a dotat Iaşul cu acele milioane. Conservatorii, ciocoii vechi şi noi, cum îi numeşte —propaganda poliţiei—iar nu liberalii. Cum au întrebuinţat conservatorii acest fond ? Aci e chestiunea. Nu la plata de diurne, nu la căpătuirea partizanilor, ci la lucrări utile şi absolut trebuitoare pentru comună. Să dovedim. In primul loc au întreprins cea mai principală lucrare : construirea abatorului. Se va zice: dar lucrarea cea mai importanta era aducerea apei. Asa este. Dar conservatorii, ca buni gospodari, nu puteau compromite capitalul și veniturile comunei după sistema liberală, intreprinzînd lucrări de efect electoral și fără resultat practic. Milioanele de şi 6 la număr, nu puteau acoperi cheltuelile de aducerea apei, canalizarea, pavarea, lumină, şcoli, bae etc. plus un abator. Acestea toate necesitau sume cu mult mai mari. El, ce era de făcut? Pe de o parte, s’a proiectat construirea abatorului, băei, şcoalelor şi canalizarea cu pavare din fondul milioanelor, iar pe de altă parte, s’au întreprins studii serioase pentru aducerea apei, a cărora cheltueli s’au lasat pe sama unui împrumut însemnat şi special, a căruia anuităţi se vor acoperi în parte prin sporul de venituri ce trebuia să-i dea punerea în aplicare a legii nici asupra maximului şi în parte prin contribuţia ce va da statul pentru apa ce comuna îi va servi la şcoli, casarme, etc. etc. Construirea abatorului fiind o chestie de cea mai mare utilitate pentru Iaşi, deoarece vechea baracă de scînduri, ce servea ca abator, ajunsese un local de infecţie, cu mult mai periculos sănătăţei publice decit chiar lipsa de apă şi celelalte lipsuri de care suferea laşul. După abator s’au început lucrarea restaurarea băei turceşti, construirea teatrului şi aşa mai departe. Lucrările însă erau îndrumate pe planul contractării unui împrumut special şi mai însemnat pentru aducerea apei, şi a celorlalte îmbunătăţiri, cari nu vor putea fi realizate din fondul celor 672 milioane, hărăzite Iaşului, cum am dovedit, de guvernul conservator, pentru nişte moşii care de la început chiar nu corespundeau decît unei valori de aproape 3 milioane lei (vezi tabela anexată la legea de cedare), valoare contestată de consiliu liberal de atunci şi redusă cu mult prin faptul că comuna Iaşi a ştirbit din întinderea acelor moşii, prin împroprietăririle făcute locuitorilor ieșeni, tot de conservatori, şi prin exploatarea pădurilor care s’a succedat cîţiva ani de zile. Afectarea fondului milioanelor în întregime la aducerea apei, ar fi fost o greşală de neertat, pentru că ar fi trebuit a se contracta crîmpee de împrumuturi pentru realizarea celor alte îmbunătăţiri şi orice om cuminte şi nepărtinitor va recunoaşte, că împrumuturile mici, nu se pot realiza decît în condiţii prea oneroase pentru debitor. Acestora putem adăugi, că în timpul din urmă, consiliul comunal conservator prezidat de primarele Diamandy, hotărîse după propunerea primului ajutor căpitan I. Mavrodi, ca două din acele 672 milioane să rămînă afectate pentru apă, fiindcă se oferise de un inginer belgian aducerea unei cantităţi de 2ooo m. c. în 24 ore şi cu o cheltuială care nu depăşea 2.000.000 lei. Aceasta ca primul pas făcut pentru alimentarea oraşului cu apă şi fără a se părăsi ideia principala a aducerei pentru oraş, a cantităţei de 12.000 m. c. în 24 ore. Dar să trecem la teatru. Aci e mai cu samă fala partidului căzut în bancrută şi încă frauduloasă. Reposatul Toni, zic liberalii, au înzestrat laşul cu teatrul, ce avem, iată prin urmare că teatrul e opera liberalilor. Oare aşa să fie ? Să analisăm. E drept, Toni au fost raportorul legei, prin care să punea la dispoziţia laşului 800.000 lei pentru construirea teatrului. Proiectul a devenit însă lege, sub guvernul conservator, nu sub un guvern liberal şi dacă reposatul Toni nu făcea marea greşală financiară înscriind pentru realizarea acelui împrumut de 800.000 lei numai anuitatea de 40.000 lei anual comuna Iaşi nu avea de suportat plata unei supra-anuităţi de 26.000 lei anual. Prin urmare, nu partidul liberal a înscris în budgetul statului cifra de 40.000 lei anual, pentru construirea teatrului şi mulţumită erorei de calcule financiare a liberalului Toni — numit raportor al legei pentru a închide gura oposiţiei liberale —comuna n’a putut capata din acel credit de cît 500.000 lei, representaţî prin anuitatea de 40.000 lei plătită de stat, după calcula procentului, ce se plăteşte la consemnaţie, de 87* la °/° Pe anAbatorul ca şi teatrul naţional din Iaşi sunt clădiri monumentale şi numai neghiobii pot reproşa consilielor conservatoare proporţia ce s’au dat acestor clădiri. Nu să putea — înţelepţeşte lucrînd să construeşti la finele acestui veac, un abator compus numai dintr’o şură de zid, înlocuind una de scînduri. Dar dacă abatoriul, teatrul, baia populară şi celelalte construcţii făcute de conservatori, sunt greşit plănuite, rau aşezate şi instalate şi se aduce conservatorilor acusare de risipa banului comunei cu construirea lor, ce caută gravat pe piatră, numele d-luî Gane, care n’a proiectat aseminea clădiri şi nici a contractat esecutarea lor ? Ce caută numele liberalilor, care aduc acuzări conservatorilor, tocmai pentru că a contractat şi hotărît construirea lor ? Numele liberalilor pentru Iaşi, nu poate fi gravat decît pe mandatele diurnelor şi exproprierilor făcute la favoriţi, iar acela al d-lui Gane poate fi gravat pe broşura scrisă de liberalul Scarlat Pastia, cu ocasia întroducerei asfaltului la Iași. S. i , • v * \ ‘ OAMENI Şl LUCRURI Evanghelia fericirii. Ne ocupăm aci de un caz foarte recent de dublă sinucidere sentimentală , de sinuciderile moderne în genere. Zicem sinucideri moderne, pentru că intr’adevăr „sportul" sinuciderilor a ajuns astăzi la o mare desfăşurare de varietăţi: s’ar zice că există o imaginaţie specială, o poiezie a sinuciderilor. Nu de mult se relata dintr’un oraş apusan următoarea întîmplare : un om sărman, un învins al luptei pentru train şi-a curmat viaţa supunîndu-se unei „diete“ alimentare ce consistă într-o consumare zilnică de puţină apă cu zahar. Nimic mai mult, timp de 15 zile pînă cînd „dulcea“ inaniţie închise pe vecie ochii întunecatului disperat. Cele mai comune însă rămin cazurile sinuciderilor sentimentale, cazurile care agită problema fericirii omeneşti în raport cu viaţa sexuală. Şi în raport cu aceasta trebuie considerată, de fapt, concepţia unei reale—fie şi trecătoare—fericiri; la aceasta se rapoartă în genere condiţiile de mulţămire sufletească în omenire. " „Fericirea este durata dorinţei împlinite" zice în senzaţionala sa carte „L'evangile du bonheur“ scriitorul Armand Charpentier care dă astăzi subiecte de actualitate,, presei. Sunt pagini interesante în cartea aceasta care speră să dezlege problema grea a fericirii în simţire, să stingă setea lui Tantal şi să echilibreze stînca lui Sisyph. „O forţă misterioasa şi, atotputernică mină Omenirea cătră fericire; in gama stărilor sufleteşti ea este „acea care domină pe ţoale, cum domină timpul şi vrîstele, acea care este rînd pe rînd bine-cuvîntată, hulită, îngăduită şi oprită : Iubirea". Căsătoria este mijlocul care ţinteşte să asigure fericirea prin iubire ; dar unirea legală, instituţia căsătoriei, legată de atîtea convenţii şi datorii—ucide amorul. E nespus de grea dilema şi ca şi în prima încercare recunoaştem că e din cale afară cu neputinţă a cunoaşte o lege sau un adevăr esenţial în prezentul sau viitorul problemei, in legătură cu activitatea sinuciderilor. Cartea de care am pomenit nu este nici ea, ca toate reflecţiile şi soluţiile filosofilor, capabilă de vreo esenţială dezlegare a chestiunii de fericire şi nefericire umană, încheierea eî este negarea moravurilor de astăzi, începînd cu căsătoria civilă şi religioasă, lucru mai lesne de făcut decit a afirma şi a răspunde. ACTUALITATI Eroii Spanioli Generalul Moltke a rămas celebru nu numai prin tactica şi abilitatea militară ci şi prin fraza rostită odinioară asupra „frumuseţei“ războiului. Acei cari nu cunosc citaţia o pot găsi în nemiloasa critică ce-i face marele scriitor Guy de Maupassant în romanul „Sur l’eau». Războiul sfînt, războiul ideal, războiul necesar-^o simplă gimnastică—e încheierea unora. Cărei păreri s’ar opune cu succes simplele descrieri după natură cum e și acea pe care o găsim într’un număr foarte recent al „ Gazetei de Francfort“. Un medic din Barcelona descrie ce-a văzut cu ochii,—și cităm numai o mică parte a articolului: ...„Vaporul aducea în port 804 călători din Filipine, între care zece ofiţeri şi şapte preoţi. Răniţii erau în număr de 758, între cari 22 sergenţi, — restul soldaţi. Membrii Crucei roşi şi ofiţerii de sănătate se grăbiră să dea ajutoare. Pe bordul vaporului — o privelişte de nesuferit şi o desperare de nedescris; doliu şi jale preste tot; un miros de acid fenic, de gudron, de murdării izbeşte nervii şi stinge resuflarea. Aierul îngroşat, lipsit de oxigen, pătrunde în plâmîni ca o otravă. Trei rînduri de paturi, aşezate unul preste altul; paturi fără număr, mici, necurate, strimte ca nişte sicrie. Intr'un spaţiu abia îndestulător pentru zece oameni sunt îngrămădiţi cite cincizeci. Frigurile, anemia, dizenteria ţintuiesc în loc pe bieţii oameni; sail cite o amputare de braţ, de picior. Oameni tineri, tot unul şi unul fără să fi trecut careva din ei vrîsta adolescenţei, sunt într’o stare spăimîntătoare. Uneori ţi se pare că vezi numai schelete îmbrăcate în piele zbîrcită. Ochii înfundaţi în orbite sunt cercuiţi de vînătăî; cu rănile murdare şi descoperite, bolnavii gem şi urlă de muşcăturile insectelor ce-şi fac cuib în carnea lor. «Într’o cameră am găsit 16 soldaţi în agonie. Unul, culcat pe spate, cu ochii mari, căscaţi, muria cu obrazul înecat în baie şi sînge. Alături de el, un alt soldat, imobil, îl contempla cu o linişte stoică, admirînd moartea pe care avea so cunoască şi el peste puţin. Altul, din potrivă, îşi ascundea capul cu groază, ca să nu vadă pe celălalt murind.» «...Cortegiul străbătu preste cîteva oare uliţele Barcelonei în mijlocul unei nepăsări generale. Toată lumea s’a obicinuit cu tristele spectacole. Nu se mai azvîrle măcar gologanul de sufletul morţilor.“ Morţii sunt atît de mulţi—poate—că averea Iberiei n’ar fi de ajuns—vom adăogi noi în urma tragicei descrieri pe care un portughez, în afară de bănuieli antispaniole, o face despre nenorociţii şi vitejii luptători spanioli, întorşi de pe cîmpul de războiţi. Cu asemenea sacrificii- mai mult decit oricind- sunt de admirat soldaţii spanioli, adevăraţi eroi în jertfa pentru datorie. ISIN. 13 Partidul patrioţilor, în această a două a lor descălecare la cîrma trebilor ţăreî, au dat, în toate planurile lor, cu oiştea ’n gard. * îşi propuseseră ’n opoziţie să’nghită pe Unguri, să mănînce pe Rusia friptă, să desfiinţeze toate legile făcute de conservatori, şi cînd ajunseră la putere.... Întreaga ţară ştie ce s’a întîmplat. Din contrazicere ’n contrazicere şi din bucluc în bucluc, au ajuns azî, că dacă vre-unul din ei merg în piaţă să cumpere cîte ceva, negustorul întoarce de zece ori pe faţă şi pe dos banul lor, îl sună bine şi îl observă scrupulos să vadă dacă nu cumva e fals. Cauzele mefienţei publicului în privinţa spuselor şi apucăturelor colectiviştilor sunt multiple, şi ar fi să abuzăm de răbdarea lectorilor noştri începînd din nou a înşira pomelnicul lor. Destul e să spunem că pe lingă alte pacate, patrioţii sunt se pare şi oameni cu pricaz. La această credinţă ne îndreptăţeşte între altele, o împrejurare care se ţine ca scaiul de tei şi de care nu pot scapa în ruptul capului. Aşa de exemplu, fraţii liberali nu sunt în stare să s’apuce de ceva serios, fără ca No. 13 să nu’şi vîre coada ’n daraveră. Pentru a ilustra pe scurt cele ce spunem nu vom cita decit două cazuri de actualitate : 1) Şeful partidului a plecat în ziua de 13 la Petersburg şi toată lumea e convinsă că această călătorie politică o să rupă gîtul partidului şi 2) faimosul consiliu comunal colectivist al Iaşului a ajuns azi redus la 13 consilieri, ceea ce nu e tocmai de bun augur pentru soarta secţiei din Iaşi. După toate neajunsurile ce oralul a avut să sufere în decursul acestor din urmă trei ani de gospodărie colectivistă, consiliul comunal actual e ameninţat azi să cadă înainte de vreme, adică înainte de alegerile generale care trebue să aibă loc în ziua de 1 Noemvrie. Situaţia actualului consiliu e aşa, că dacă vreunul din stimabilii sfetnici arată colţii, tot partidul cade pe el şi e î dă tot ce pretinde numai ca să nu demisioneze, căci demisiunea numai a unuia din eî trebuie după lege să atragă descomplectarea şi prin urmare o alegere imediată şi intempestivă. Ultimile resturi de condeie ce se mai pot incasa pe ici pe colea sunt întrebuinţate în tot felul de negustorii şi diurne, menite a astupa glasul guralivilor carii speculează situaţia cu o cruzime barbară. Inchipuiţi-vă acum că după toate aceste împrejurări, apoi şi alegerile comunale viitoare, cad în ziua de 1943 Noemvrie !... Juvenal. -----------—~-TOI«« ■ am------------ tartina ţăranului la pali (Urmare) B) mijloacele moralo-materiale Aceste mijloace cad în sarcina învăţătorului numai atunci cîrd îi sunt înlesnite mijloacele materiale. Aceste mijloace sunt! 1) Aplicarea la viaţa practică a celor învăţate în şcoală; 2) Lucrul manual în şcoală; 3) Grădina şcolară; 4) învăţătorul să fie model de gospodar rural. Să trecem acuma la examinarea şi acestora. Aplicarea celor învăţate în şcoală. Fiindcă ţăranul trăeşte mai mult decît oricine în contact direct cu natura, îndulcirea vieţei lui atîrnă fără îndoială de la o cît mai amănunţită cunoştinţă a proprietăţilor ei schimbătoare. Din nenorocire însă tocmai el e cel mai desarmat în lupta cu natura. Toate descoperirile chimice şi fizice nu-i aduc nici un folos, adică ce ar contribui direct la siguranţa şi îmbunătăţirea muncel lui. Din acest punct de vedere cred că am mări foarte mult importanţa şcoalei în mintea ţăranului, dacă am putea ca, de nu toate, dar macar în cele mai generale şi indispensabile cunoştinţe, sâ-i venim pe cît posibil în ajutor.’ Aşa de exemplu de cite necesităţi nu i-ar fi lui un instrument, cu ajutorul căruia ar putea face analisa unui solit de pămînt, spre a se încredinţa ce calitate de pămînt are, adică să afle cît humus, cîtă argilă, cît năsip şi cît calcar conţine pămîntul lui, care din toate acestea predomină? căci numai aşa s’ar putea şti de el în mod sigur ce anume plantă să samene în acel pămînt. Apoi cît de scump n’ar fi pentru el un barometru perfecţionat, care să-i prevestiască cu toată exactitatea posibilă schimbarea, timpului, care schimbare îi aduce totdeauna cele mai mari pagube, din causă că el n’a fost capabil s’o prevadă că se apropie, pentru a lua toate măsurile cu putință. Cînd el ar ști sigur de. că mine sau poimîne are să ploae numai de cît, nu s’ar mai apuca astăzi de cosit, ca să-i prindă ploaea finul in brazde. Asemene de cîtă necesitate n’ar fi un microscop cit de economie, cu ajutorul căruia am putea convinge pentru totdeauna pe copil şi chiar pe părinţi despre existenţa a fel de fel de fiinţi vii în apa şezută mult timp la soare în contact cu aerul şi amestecată cu materii organice, care servesc de alimente pentru el, făcîndu-l să înţeleagă cît e de mare necesitatea de a ţine apa şi alimentele in cea mai mare curăţenie. In urma unei explicaţiuni teoretice, aducîndu-se pe copil în stare de a se convinge el singuri de acest fapt atît de interesant, folosul ar fi dintre cele mai strălucite. Cele ce se aud se uită de la o vreme, ne mai repetîndu-le nici odată, însă cele ce se văd rămîn etern ştiute. Cîtă lumină n’ar aduce o maşină pneumatică, cu care s’ar concretisa importanţa aerului pentru viaţă şi pentru propagarea sunetului; apoi un termometru, un instrument pentru gradat laptele şi spirtoasele, o maşină electrică etc. etc. Toate aceste instrumente—făclii ale ştiinţei—constituesc un puternic mijloc de a convinge pe ţăranul nostru despre folosul real ce-i aduce şcoala, de vreme ce toate aceste foloase înţelege el că numai cu ajutorul cărţii le poate afla.Apoi, pentru aflarea tuturor acestora, el ar fi nevoit să meargă la şcoală să le afle şi chiar învăţătorul ar trebui să-l cheme şi importanţa învăţătorului ar creşte considerabil în ochii ţăranului. Să nu mi se obiecteze că aceste instrumente costînd scump nu se pot procura cu una cu două, căci nu e vorba de a se cumpără odată toate, aceasta ar fi —se ’nţelege—imposibil, ci treptat, treptat. Pentru atingerea pe cît posibilă a acestui scop, învăţătorul va stărui neîncetat în fiecare an la comună, judeţ şi pe la persoane particulare cu dare de mină, pentru ca fiecare după puterea sa, să ajute şcoala în procurarea unor asemene importante instrumente, de un interes atîta de viu pentru toată comuna. Acest scop se poate atinge şi prin cotizaţii şi liste de subscripţii. Buna voinţă şi adînca convingere totul învinge. Insă nu buna voinţă pasivă va învinge, ci buna voinţă activă. Nimic fără sacrificiu în lumea aceasta. Ţin să accentuez cum că şcoalele rurale trebuesc înzestrate cu ’un mult mai numeros şi ma-