Opinia, iulie 1898 (Anul 2, nr. 48-73)

1898-07-22 / nr. 65

ANUL II No. 65 Numărul 10 Bani EDIŢIA DE SEARA IAŞI — MERCURI 22 IULIE 1898 Numărul 10 Bani A­ROXAMENTEEE încap la 1 şi 15 ale fie­cărei luni şi sa plă­­tesc tot­d’a­­una înainta In Iaşi la Casa Administraţiei in judeţeni străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate401ei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRATIA No 42. — Strada Coltei — No. 42 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN ^ ANEXIN­JRIEE In Iaşi şi­­judeţe se primesc mima­ la Administraţie in străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciul 1 la pag. IV , oO­b. linia „ V III. . . . 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 „ „ În număr vechini 30 bani REDACŢIA No. 42— Strada Cloiieî No. 42 Plecarea Regelui din Petersburg Maioanele laşului In numărul trecut al „Opiniei“, am dovedit, că valoarea moşiilor ce­date de liberali laşului, era nu de 6­72 ci de 3.300.000 lei. Am dove­dit, că în timpul de 12 ani de dom­nie liberală, în care timp, am avut şi moşiile la dispoziţie, ei nu au fă­cut nimic pentru Iaşi, nu au între­prins nici o lucrare nouă, meritorie, şi nici au îndrumat comuna pe ca­­lea progresului şi îmbunătăţirilor cu care să se poată prezenta acum în faţa alegătorilor. Să le dovedim şi alte neadevă­ruri articulate de el în scopul a le a­­coperi goliciunea, incapacitatea şi nevoia ce simt a se ţinea crampo­naţi de budget, fără care nu pot trai. Valoarea moşiilor s’au ridicat la suma de 672 milioane lei, mulţu­mită iniţiativei primarului conserva­tor V. Pogor şi solicitudine­ acor­date Iaşului de P. P. Carp minis­trul domeniilor şi lui L. Catargiu, primul ministru conservator, care au oferit numai pe moşii, fără aca­­rete, acele milioane ca să adjute comuna Iaşi a întreprinde lucrări mari de edilitate, care nu se puteau realiza în acele timpuri, din mijloa­cele ordinare ale unui budget ce abea atingea la venituri un milion şi cîte­va sute de mii de lei. Iată cine a dotat Iaşul cu acele milioane. Conservatorii, ciocoii vechi şi noi, cum îi numeşte —propaganda poli­ţiei—iar nu liberalii. Cum au întrebuinţat conservato­rii acest fond ? Aci e chestiunea. Nu la plata de diurne, nu la căpătu­irea partizanilor, ci la lucrări utile şi absolut trebuitoare pentru co­mună. Să dovedim. In primul loc au întreprins cea mai principală lucrare : construirea abatorului. Se va zice: dar lucrarea cea mai importanta era aducerea a­­pei. Asa este. Dar conservatorii, ca buni gospodari, nu puteau compro­mite capitalul și veniturile­ comunei după sistema liberală, intreprinzînd lucrări de efect electoral și fără re­­sultat practic. Milioanele de şi 6 la nu­măr, nu puteau acoperi cheltuelile de aducerea apei, canalizarea, pava­­rea, lumină, şcoli, bae etc. plus un abator. Acestea toate necesitau su­me cu mult mai mari. El, ce era de făcut? Pe de o parte, s’a proiectat construirea abatorului, băei, şcoalelor şi canalizarea cu pa­­vare din fondul milioanelor, iar pe de altă parte, s’au întreprins studii se­rioase pentru aducerea apei, a că­rora cheltueli s’au lasat pe sama unui împrumut însemnat şi special, a căruia anuităţi se vor acoperi în parte prin sporul de venituri ce trebuia să-i dea punerea în apli­care a legii nici asupra maximu­lui şi în parte prin contribuţia ce va da statul pentru apa ce comu­na îi va servi la şcoli, casarme, etc. etc. Construirea abatorului fiind o ches­tie de cea mai mare utilitate pen­tru Iaşi, de­oare­ce vechea baracă de scînduri, ce servea ca abator, a­­junsese un local de infecţie, cu mult mai periculos sănătăţei publice de­cit chiar lipsa de apă şi celelalte lipsuri de care suferea laşul. După abator s’au început lucrarea res­taurarea băei turceşti, construirea teatrului şi aşa mai departe. Lu­crările însă erau îndrumate pe pla­nul contractării unui împrumut spe­cial şi mai însemnat pentru aduce­rea apei, şi a celor­lalte îmbună­tăţiri, cari nu vor putea fi realizate din fondul celor 672 milioane, hă­răzite Iaşului, cum am dovedit, de guvernul conservator, pentru nişte moşii care de la început chiar nu corespundeau de­cît unei valori de aproape 3 milioane lei (vezi tabela anexată la legea de cedare), valoare contestată de consiliu liberal de a­­tunci şi redusă cu mult prin fap­tul că comuna Iaşi a ştirbit din în­tinderea acelor moşii, prin împro­prietăririle făcute locuitorilor ieșeni, tot de conservatori, şi prin exploa­tarea pădurilor care s’a succedat cîţi­va ani de zile. Afectarea fondu­lui milioanelor în întregime la a­­ducerea apei, ar fi fost o greşală de neertat, pentru că ar fi trebuit a se contracta crîmpee de împrumuturi pentru realizarea celor alte îmbu­nătăţiri şi ori­ce om cuminte şi ne­părtinitor va recunoaşte, că împru­muturile mici, nu se pot realiza de­cît în condiţii prea oneroase pen­tru debitor. Acestora putem adăugi, că în timpul din urmă, consiliul comunal conservator prezidat de primarele Diamandy, hotărîse după propune­rea primului a­jutor căpitan I. Ma­­vrodi, ca două din acele 672 mili­oane să rămînă afectate pentru apă, fiind­că se oferise de un inginer belgian aducerea unei cantităţi de 2ooo m. c. în 24 ore şi cu o chel­tuială care nu depăşea 2.000.000 lei. Aceasta ca primul pas făcut pentru alimentarea oraşului cu apă şi fără a se părăsi ideia principala a aducerei pentru oraş, a cantităţei de 12.000 m. c. în 24 ore. Dar să trecem la teatru. Aci e mai cu samă fala partidului căzut în bancrută şi încă frauduloasă. Reposatul Toni, zic liberalii, au înzestrat laşul cu teatrul, ce avem, iată prin urmare că teatrul e opera liberalilor. Oare aşa să fie ? Să a­­nalisăm. E drept, Toni au fost raporto­rul legei, prin care să punea la dis­­poziţia laşului 800.000 lei pentru construirea teatrului. Proiectul a devenit însă lege, sub guvernul conservator, nu sub un guvern li­beral şi dacă reposatul Toni nu făcea marea greşală financiară înscriind pentru realizarea acelui împrumut de 800.000 lei numai a­­nuitatea de 40.000 lei anual co­muna Iaşi nu avea de suportat plata unei supra-anuităţi de 26.000 lei anual. Prin urmare, nu partidul liberal a înscris în budgetul statului cifra de 40.000 lei anual, pentru cons­truirea teatrului şi mulţumită ero­­rei de calcule financiare a libera­lului Toni — numit raportor al le­gei pentru a închide gura oposiţiei liberale —comuna n’a putut capata din acel credit de cît 500.000 lei, representaţî prin anuitatea de 40.000 lei plătită de stat, după calcula procentului, ce se plăteşte la con­­semnaţie, de 87* la °/° Pe an­Abatorul ca şi teatrul naţional din Iaşi sunt clădiri monumentale şi numai neghiobii pot reproşa con­­silielor conservatoare proporţia ce s’au dat acestor clădiri. Nu să putea — înţelepţeşte lucrînd­­ să construeşti la finele acestui veac, un abator compus numai din­­tr’o şură de zid, înlocuind una de scînduri. Dar dacă abatoriul, teatrul, baia populară şi celelalte construcţii fă­cute de conservatori, sunt greşit plănuite, rau aşezate şi instalate şi se aduce conservatorilor acusare de risipa banului comunei cu cons­truirea lor, ce caută gravat pe pia­tră, numele d-luî Gane, care n’a proiectat aseminea clădiri şi nici a contractat esecutarea lor ? Ce caută numele liberalilor, care aduc acu­zări conservatorilor, tocmai pentru că a contractat şi hotărît construi­rea lor ? Numele liberalilor pentru Iaşi, nu poate fi gravat de­cît pe mandatele diurnelor şi exproprieri­lor făcute la favoriţi, iar acela al d-lui Gane poate fi gravat pe broşura scrisă de liberalul Scarlat Pastia, cu ocasia întroducerei as­faltului la Iași. S. i , • v * \ ‘ OAMENI Şl LUCRURI Evanghelia fericirii. Ne ocupăm aci de un caz foarte recent de dublă sinucidere sentimen­tală , de sinuciderile moderne în genere. Zicem sinucideri moderne, pentru că intr’a­­devăr „sportul" sinuciderilor a ajuns astă­zi la o mare desfăşurare de varietăţi: s’ar zice că e­­xistă o imaginaţie specială, o poiezie a sinuci­derilor. Nu de mult se relata dintr’un oraş apusan următoarea întîmplare : un om sărman, un în­vins al luptei pentru train şi-a curmat viaţa supunîndu-se unei „diete“ alimentare ce con­sistă într-o consumare zilnică de puţină apă cu zahar. Nimic mai mult, timp de 15 zile pînă cînd „dulcea“ inaniţie închise pe vecie ochii întunecatului disperat. Cele mai comune însă rămin cazurile sinuciderilor sentimentale, ca­zurile care agită problema fericirii omeneşti în raport cu viaţa sexuală. Şi în raport cu acea­sta trebuie considerată, de fapt, concepţia unei reale—fie şi trecătoare—fericiri; la aceasta se rapoartă în genere condiţiile de mulţămire su­fletească în omenire. " „Fericirea este durata dorinţei împlinite" zice în senzaţionala sa carte „L'evangile du bonheur“ scriitorul Armand Charpentier care dă astă­zi subiecte de actualitate,, presei. Sunt pagini interesante în cartea aceasta care speră să dezlege problema grea a fericirii în simţire, să stingă setea lui Tantal şi să echi­libreze stînca lui Sisyph. „O forţă misterioasa şi, a­tot­puternică mină Omenirea cătră fericire; in gama stărilor su­fleteşti ea este „acea care domină pe ţoale, cum domină timpul şi vrîstele, acea care este rînd pe rînd bine-cuvîntată, hulită, îngăduită şi oprită : Iubirea". Căsătoria este mijlocul care ţinteşte să asi­gure fericirea prin iubire ; dar unirea legală, instituţia căsătoriei, legată de atîtea convenţii şi datorii—ucide amorul. E nespus de grea dilema şi ca şi în prima încercare recunoaştem că e din cale afară cu neputinţă a cunoaşte o lege sau un adevăr e­­senţial în prezentul sau viitorul problemei, in legătură cu activitatea sinuciderilor. Cartea de care am pomenit nu este nici ea, ca toate reflecţiile şi soluţiile filosofilor, capa­bilă de vreo esenţială dezlegare a chestiunii de fericire şi nefericire umană, încheierea eî este negarea moravurilor de astă­zi, începînd cu că­sătoria civilă şi religioasă, lucru mai lesne de făcut decit a afirma şi a răspunde. ACTUALITATI Eroii Spanioli Generalul Moltke a rămas celebru nu numai prin tactica şi abilitatea milita­ră ci şi prin fraza rostită odinioară asupra „frumuseţei“ războiului. Acei cari nu cunosc citaţia o pot găsi în ne­miloasa critică ce-i face marele scriitor Guy de Maupassant în romanul „Sur l’eau». Războiul sfînt, războiul ideal, războ­iul necesar-^o simplă gimnastică—e în­cheierea unora. Cărei păreri s’ar opune cu succes simplele descrieri după natură cum e și acea pe care o găsim într’un număr foarte recent al „ Gazetei de Franc­fort“. Un medic din Barcelona descrie ce-a văzut cu ochii,—și cităm numai o mică parte a articolului: ...„Vaporul aducea în port 804 călă­tori din Filipine, între care zece ofiţeri şi şapte preoţi. Răniţii erau în număr de 758, între cari 22 sergenţi, — restul soldaţi. Membrii Crucei roşi şi ofiţerii de sănătate se grăbiră să dea ajutoare. Pe bordul vaporului — o privelişte de nesuferit şi o desperare de nedescris; doliu şi jale preste tot; un miros de a­­cid fenic, de gudron, de murdării izbeşte nervii şi stinge resuflarea. Aierul îngro­şat, lipsit de oxigen, pătrunde în plâ­­mîni ca o otravă. Trei rînduri de pa­turi, aşezate unul preste altul; paturi fără număr, mici, necurate, strimte ca nişte sicrie. Intr'un spaţiu abia îndes­tulător pentru zece oameni sunt îngră­mădiţi cite cinci­zeci. Frigurile, anemia, dizenteria ţintuiesc în loc pe bieţii oameni; sail cite o am­putare de braţ, de picior. Oameni ti­neri, tot unul şi unul fără să fi trecut care­va din ei vrîsta adolescenţei, sunt într’o stare spăimîntătoare. Une­ori ţi se pare că vezi numai schelete îmbrăcate în piele zbîrcită. Ochii înfundaţi în or­bite sunt cercuiţi de vînătăî; cu rănile murdare şi descoperite, bolnavii gem şi urlă de muşcăturile insectelor ce-şi fac cuib în carnea lor. «Într’o cameră am găsit 16 soldaţi în agonie. Unul, culcat pe spate, cu ochii mari, căscaţi, muria cu obrazul înecat în baie şi sînge. Alături de el, un alt soldat, imobil, îl contempla cu o linişte stoică, admirînd moartea pe care avea so cunoască şi el peste puţin. Altul, din potrivă, îşi ascundea capul cu groază, ca să nu vadă pe celălalt murind.» «...Cortegiul străbătu preste cîte­va oare uliţele Barcelonei în mijlocul unei nepăsări generale. Toată lumea s’a o­­bicinuit cu tristele spectacole. Nu se mai azvîrle măcar gologanul de sufletul mor­ţilor.“ Morţii sunt atît de mulţi—poate—că averea Iberiei n’ar fi de ajuns—vom a­­dăogi noi în urma tragicei descrieri pe care un portughez, în afară de bănuieli antispaniole, o face despre nenorociţii şi vitejii luptători spanioli, întorşi de pe cîmpul de războiţi. Cu asemenea sacrificii- mai mult de­cit oricind- sunt de admirat soldaţii spa­nioli, adevăraţi eroi în jertfa pentru datorie. ISI­N. 13 Partidul patrioţilor, în această a două a lor descălecare la cîrma trebilor ţăreî, au dat, în toate planurile lor, cu oiştea ’n gard. * îşi propuseseră ’n opoziţie să’nghită pe Unguri, să mănînce pe Rusia friptă, să desfiinţeze toate legile făcute de con­servatori, şi cînd ajunseră la putere.... Întreaga ţară ştie ce s’a întîmplat. Din contrazicere ’n contrazicere şi din bucluc în bucluc, au ajuns azî, că dacă vre-unul din ei merg în piaţă să cumpere cîte­ ceva, negustorul întoarce de zece ori pe faţă şi pe dos banul lor, îl sună bine şi îl observă scrupulos să vadă dacă nu cum­va e fals. Cauzele mefienţei publicului în pri­vinţa spuselor şi apucăturelor colecti­viştilor sunt multiple, şi ar fi să abuzăm de răbdarea lectorilor noştri­ începînd din nou a înşira pomelnicul lor. Destul e să spunem că pe lingă alte pacate, patrioţii sunt se pare şi oameni cu pricaz. La această credinţă ne în­dreptăţeşte între altele, o împrejurare care se ţine ca scaiul de tei şi de care nu pot scapa în ruptul capului. Aşa de exemplu, fraţii liberali nu sunt în stare să s’apuce de ce­va serios, fără ca No. 13 să nu’şi vîre coada ’n daraveră. Pentru a ilustra pe scurt cele ce spu­nem nu vom cita decit două cazuri de actualitate : 1) Şeful partidului a plecat în ziua de 13 la Petersburg şi toată lu­mea e convinsă că această călătorie po­litică o să rupă gîtul partidului şi 2) fai­mosul consiliu comunal colectivist al Iaşului a ajuns azi redus la 13 consili­eri, ceea ce nu e tocmai de bun augur pentru soarta secţiei din Iaşi. După toate neajunsurile ce oralul a a­­vut să sufere în decursul acestor din urmă trei ani de gospodărie colectivistă, consiliul comunal actual e ameninţat azi să cadă înainte de vreme, adică înainte de alegerile generale care trebue să aibă loc în ziua de 1 Noemvrie. Situaţia actualului consiliu e aşa, că dacă vre­unul din stimabilii sfetnici arată colţii, tot partidul cade pe el şi e î dă tot ce pretinde numai ca să nu demisioneze, căci demisiunea numai a unuia din eî trebuie după lege să atragă descomplec­­tarea şi prin urmare o alegere imediată şi intempestivă. Ultimile resturi de condeie ce se mai pot incasa pe ici pe colea sunt întrebu­inţate în tot felul de negustorii şi diurne, menite a astupa glasul guralivilor carii speculează situaţia cu o cruzime barbară. Inchipuiţi-vă acum că după toate a­­ceste împrejurări, apoi şi alegerile comu­nale viitoare, cad în ziua de 1943 No­emvrie !... Juvenal. -----------—~-TOI«« ■ am------------­ tartina ţăranului la pali (Urmare) B) mijloacele moralo-materiale Aceste mijloace cad în sarcina învă­ţătorului numai atunci cîr­d îi sunt în­lesnite mijloacele materiale. Aceste mij­loace sunt! 1) Aplicarea la viaţa practică a ce­lor învăţate în şcoală; 2) Lucrul manual în şcoală; 3) Grădina şcolară; 4) în­văţătorul să fie model de gospodar rural. Să trecem acuma la examinarea şi a­­cestora. Aplicarea celor învăţate în şcoală. Fiind­că ţăranul trăeşte mai mult de­cît ori­cine în contact direct cu natura, în­dulcirea vieţei lui atîrnă fără îndoială de la o cît mai amănunţită cunoştinţă a proprietăţilor ei schimbătoare. Din nenorocire însă tocmai el e cel mai desarmat în lupta cu natura. Toate descoperirile chimice şi fizice nu-i a­­duc nici un folos, adică ce ar contribui direct la siguranţa şi îmbunătăţirea mun­­cel lui. Din acest punct de vedere cred că am mări foarte mult importanţa şcoa­­lei în mintea ţăranului, dacă am putea ca, de nu toate, dar macar în cele mai generale şi indispensabile cunoştinţe, sâ-i venim pe cît posibil în ajutor.’ Aşa de exemplu de cite necesităţi nu i-ar fi lui un instrument, cu ajutorul căruia ar pu­tea face analisa unui solit de pămînt, spre a se încredinţa ce calitate de pă­mînt are, adică să afle cît humus, cîtă argilă, cît năsip şi cît calcar conţine pă­­mîntul lui, care din toate acestea pre­domină? căci numai aşa s’ar putea şti de el în mod sigur ce anume plantă să samene în acel pămînt. Apoi cît de scump n’ar fi pentru el un barometru perfecţionat, care să-i prevestiască cu toată exactitatea posibilă schimbarea, timpului, care schimbare îi aduce tot­deauna cele mai mari pagube, din causă că el n’a fost capabil s’o prevadă că se apropie, pentru a lua toate măsurile cu putință. Cînd el ar ști sigur d­­e. că mine sau poimîne are să ploae numai de cît, nu s’ar mai apuca astăzi de cosit, ca să-i prindă ploaea finul in brazde. Asemene de cîtă necesitate n’ar fi un microscop cit de economie, cu ajutorul căruia am putea convinge pentru tot­deauna pe copil şi chiar pe părinţi des­pre existenţa a fel de fel de fiinţi vii în apa şezută mult timp la soare în con­tact cu aerul şi amestecată cu materii organice, care servesc de alimente pen­tru el, făcîndu-l să înţeleagă cît e de mare necesitatea de a ţine apa şi ali­mentele in cea mai mare curăţenie. In urma unei explicaţiuni teoretice, aducîndu-se pe copil în stare de a se convinge el singuri de acest fapt atît de interesant, folosul ar fi dintre cele mai strălucite. Cele ce se aud se uită de la o vreme, ne mai repetîndu-le nici odată, însă cele ce se văd rămîn etern ştiute. Cîtă lumină n’ar aduce o maşină pneu­matică, cu care s’ar concretisa impor­tanţa aerului pentru viaţă şi pentru pro­pagarea sunetului; apoi un termometru, un instrument pentru gradat laptele şi spirtoasele, o maşină electrică etc. etc. Toate aceste instrumente—făclii ale ştiin­ţei—constituesc un puternic mijloc de a convinge pe ţăranul nostru despre folosul real ce-i aduce şcoala, de vreme ce toate aceste foloase înţelege el că numai cu ajutorul cărţii le poate afla.A­­poi, pentru aflarea tuturor acestora, el ar fi nevoit să meargă la şcoală să le afle şi chiar învăţătorul ar trebui să-l cheme şi importanţa învăţătorului ar creşte considerabil în ochii ţăranului. Să nu mi se obiecteze că aceste instru­mente costînd scump nu se pot procura cu una cu două, căci nu e vorba de a se cumpără odată toate, aceasta ar fi —se ’nţelege—imposibil, ci treptat, trep­tat. Pentru atingerea pe cît posibilă a acestui scop, învăţătorul va stărui ne­încetat în fie­care an la comună, judeţ şi pe la persoane particulare cu dare de mină, pentru ca fie­care după puterea sa, să ajute şcoala în procurarea unor asemene importante instrumente, de un interes atîta de viu pentru toată comu­na. Acest scop se poate atinge şi prin cotizaţii şi liste de subscripţii. Buna vo­inţă şi adînca convingere totul învinge. Insă nu buna voinţă pasivă va învinge, ci buna voinţă activă. Nimic fără sacri­ficiu în lumea aceasta. Ţin să accentuez cum că şcoalele rurale trebuesc înzest­­rate cu ’un mult mai numeros şi ma-

Next