Opinia, noiembrie 1898 (Anul 2, nr. 146-169)

1898-11-25 / nr. 165

ANUL II No. 165 Numărul 10 Bani A BONASKISNTUI. SC încep la 1 şi 16 al© necures luni şi se plătesc tot-n’auna Înainte In Iaşi la Casa Administraţiei la judeţ» şi streinătate prin mandate poştale Un an In ţară 30 lei; In si reinstate 40 lei Şase luni 15 » „ 20 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA No 43. — Strada Gollel — No. 43 EDIŢIA DE SEARA ZIAR CONSERTATOR COTIDIAN IAŞI llKltn Itl 25 NOEMBRIE 1898. irul 10 Bani ANUNCSCENE In Iaşi şi judeţe se primase numai la Administraţie Sn stradDataie, circii la administraţie şi toste oficiile de publicitate Amutciuri la pag. IV .• . , , fe b. lin’a n „ w IU .... 40 H „ Inserţiile şi reclamele . . . 50- » „ Un număr vedilii HO tmi&li RSDACTIA No. 43— Strada Qoliel —No. 49 -------------------------.-Li'.'.y.J'. r.t Amănunte asupra crimei din Belcești Fenomenul e unic în istoria noastră politică — de aceea s’a scris o literatură întreagă asupra cadrilului grotesc pe care’l joacă ridicula comisiune de pace. Observaţi că toată viaţa publică a ţarei acesteia e suspendată; nici un minister nu lucrează, şi lumea, deprinsă cu această situaţie care a devenit deja normală, nu se mai impacientează ci aşteaptă în linişte scena finală a caraghiozlîcului. Şi în vremea asta, zeflemelele curg şi se încrucişază ca la un spectacol de măscărici. închipuiţi voi ce are să fie fătul născut în aşa condiţii şi întîmpinat la pragul vieţei de un general hohot de rîs! Dar nu e numai batjocură în cancanul angajat de băşchiile partidului liberal — e şi o bună doză de aberaţie. D. Sturdza, a cărui minte s’a dovedit de mult întunecată, dă de la o vreme toate semnele omului care şi-a perdut scaunul minţeî. Aci e trufaş, aci zmerit; acum plînge şi imploră sprijin —peste un minut e ţanţoş şi respinge cu dispreţ concursul pe care l-a solicitat In genunchi. Şi toate acestea Intr’o perioadă de criză iremediabilă, cînd e prizonierul d-lui... Mîrzescu ! Şi oamenii cari ţin In foc pe bolnavul acesta cu rostul minţii smintit, se numesc amicii lui. Ce forme mizerabile îmbracă uneori egoismul! Sistemul, însă, oricit ar păcătui din punctul de vedere al practicelor constituţionale, are o savuroasă parteoriginală. O criză ministerială pe care o rezolvă samsarii, fără avizul Coroanei —e un delicios subiect de opereta bufă. Dacă membrii comisiunei însărcinată cu tratativele nu-şi vor breveta invenţia, ne aşteptăm ca străinătatea săşi-o însuşiască pentru rezolvirea marilor probleme constituţionale. Căci, nu glumim: d. Mîrzescu oferă portofolii, cum oferă d. Gane diurnele — şi d. Gane regulează chestiunea declaraţiilor de făcut asupra politicei externe cu desinvoltura cu care d. Mîrzescu regulează afacerea buletinelor electorale. Toate acestea,neted şi fără grijă, ca cum Tronul ar fi vacant.... Şi tot nu merge. Se frământă comisia, se face apel şi la inimă şi la stomac, se evoacă morţii, se pune înainte spectrul opoziţiei şi perspectiva hainelor de dril — dar degeaba: disidenţa nu vrea să ia din loc şi pace ! E, oare, aşa de adîncă inimiciţia Intre liberali Incit nici foamea nu ’l poate strlnge laolaltă, ori se cunosc aşa de bine oamenii aceştia Incit se simt datori să’şi refuze orice credit? O fi una, o fi alta —faptul e că tratativele de împăcare între colectivişti şi drapelişti stau pe loc. Şi, ca proces natural al unei boale care nu se poate tămădui, pe cînd rezultatul comisiunei e negativ de o parte, de altă parte , noul disidenţe apar la orizont. Carada îşi retrage, se zice, pavilionul cu care acoperea marfa cabinetului—şi Palladi a început să deblatereze, prin colţuri, pe socoteala d-lui Sturdza. Palladi anti-sturdzist aminteşte vorba poetului : De cînd trăiesc cu oamenii, Şi cîinii s’au stricat. Dar să ne punem în ipoteza cea mai fericită. Să admitem că din babilonia aceasta ar putea să iasă un minister mai mult sau mai puţin omogen. Ce prestigiu ar avea guvernul acesta, produs al unor compromisuri scandaloase şi imorale ? De unde va lua el autoritatea necesara pentru a înfrunta furtunile violente cari ’l aşteaptă din primul moment al constituirei sale? Sturdza, ministru prezident, a căzut cu atitudinea sa In chestia naţională , — cum va rezista acelaş Sturdza, cu aceeaşi atitudine, retras într’o cameră de spital a noului cabinet, căci, pe cit se ştie, nu li se rezerva de cit un portofoliu ? Nu , ministerul eventual va îmbrăţişa modul de a vedea al d-lui Sturdza, şi va împărtăşi aceiaşi soartă, atunci —sau va diferi de d. Sturdza In chestiunile capitale, şi în cazul acesta va fi silit s&...trateze de a doua zi. Colectivitatea se pulverizează, nu se concentrează. M. S. Regele şi d. Sturdza In răspunsul pe care la făcut ieri, în Senat, la interpelarea d-luî Maiorescu, premierul a dat busta sub mantia regală. După ce a făcut cîteva destăinuiri cari l’au compromis şi mai mult în ochii ţârei —bine înţăles dacă se poate mai mult de cum e—, după ce a afirmat că d-sa s’a opus să trimeată renta şcoalelor din Braşov de teamă să nu alimenteze sentimentul patriotic al Romînilor de peste munţi, conchide apoi mărturisind că s’a pus în corespondenţă cu guvernul din Buda-Pesta, de la care a luat sfaturi în privinţa documentelor date la lumină de d. Take Ionescu. Ceea ce a pus vîrf, însă, discursului d-luî Dimitrie Sturdza, este declaraţiunea următoare : Sunt un credincios servitor al M. S. Regelui !.... In alţi termeni, premierul a aruncat în spinarea Suveranului păcătoşiile comise în chestia naţională! ?!?!!!.... OAMENI ŞI LUCRURI Domnul Tudor.—A fost o întreagă odisee cu nefericita statue a revoluţionarului de la 1821. Concepută în Italia, ea a dormit ani întregi în întunerecul unei vămi străine, din lipsa echivalentului material al entuziasmului patriotic. Astăzi însă „Domnul Tudor“ triumfează de pe soclul de piatră din grădina de la Târgu Jiu, după ce în viaţa-i zbuciumată nu şi-a putut vedea cu proprii ochi închegarea visului de aur la care a năzuit. E totuşi mulţumitor că lucrurile s-au terminat astfel: „Tout est bien, qui finit bien“. Şi mai curînd sau mai târziu, epoca primei deşteptări de sentimente naţionale, a sfirşit prin a rămînea glorificată pentru apururi în blocul acela modelat de dalta artistului, care materializează lupta nepregătită pentru conservarea proprie şi pentru propăşirea politică a neamului. De acum „Domnul Tudor“ nu mai e In primejdia de a rămînea uitat. Chipului lui de profet liniştit şi blajin, va istorisi generaţiilor viitoare epopeea sîngeroasă a Zaverei, va arainti de voinicia pandurilor sei şi va arata cu gestul în care i-a încremenit braţul şi arma, calea către viitorul dorit. Iar numele lui va începe iar a fi purtat din gură în gură în Oltenia aceea care altă dată se sculase la entuziasmul îndemnurilor lui, şi i se închinase ca unul mîntuitor. Şi Oltenia îi va spune terel, şi de la ţară îl va afla neamul întreg.... EXTERNE : „Ce a zis Ţarul Sub titlul acesta, Matin publică rezumatul unei conversaţii pe care «un bărbat politic englez, scriitor şi diplomat eminent» a avut-o cu impăratul Nicolae II la Livadia. Cum îşi poate oricine închipui, povesteşte interlocutorul ţarului, conversaţia s’a referit mai cu samă asupra raporturilor dintre Anglia şi Rusia. Ţarul nu mi-a ascuns de loc că lucrurile nu sunt astfel cum ar trebui să fie. „ — De doi ani, mi-a spus el cu oarecare tristeţă, jurnalele dv., şi în particular Times, au căutat fără preget „să învenineze dezacordurile ce s’au putut naşte între guvernâmîntul reginei „şi al meu. Ştiţi bine că citesc mult şi „că-mi place să fiu ţinut în curent cu „tot ce se petrece.... Astfel, nu mai departe decit în sara trecută, cetit „eu însumi împărătesei discursul lui „Curtney care a apărut în ziarele de ieri... Dar ceea ce mă supără e că oamenii dv. de stat, singuri par a urma „curentul presei și Chamberlain în ultimul său speech, nu mi-a făcut deloc „impresia unui rusofil tocmai entuziast...“ Am spus împăratului că eram cu toate acestea convins că Anglia va ajuta în mod loial sforţările sale în vederea întrunirei unei conferinţe relative la dezarmare şi mi-am permis în acelaşi timp să-i exprim în chip respectuos bucuria ce o resimt pentru proectul său.— In sfirşit, Maiestate, am adăugat eu, aceasta lămureşte spcanţa într’o pace universală durabilă... „ — O speranţă ? făcu repede Ţarul. „Dar sint sătul de atîta speranţă, acupla !... Vreau ceva mai tangibil şi mai „practic. „Sint trei puncte asupra cărora înţelegerea puterilor e cu putinţă : 1°. Să-şî interzică, pină la un nou „ordin orice înarmare nouă, să decidă „menţinerea înarmărei actuale în bună „stare, să şi-o perfecţioneze chiar, dar „să n’o sporească. „2°. Starea aceasta de lucruri s’ar „prelungi timp de cinci ani. După acest „termen, diversele puteri se vor întruni „din nou şi se vor înţelege asupra părăsirei sau menţinerea principiului la „care vor fi consimţit, şi vor fixa durata „perioadei nouă. „3°. In sfirşit ele vor regula care să „fie atitudinea în cazul unei ameninţări „sau a unui conflict. „Eu aşi vrea, ca puterile să hotăreascâ a proceda ca într’un duel. Cînd „doi oameni sunt în ajunul de a se întîlni pe teren, se dezbat înainte de toate „gravitatea ofensei şi condiţiile luptei. „Pentru aceasta fiecare adversar îşi alege martorii, şi foarte deseori aceştia „recurg la un arbitru care-i desparte... „Ei bine, acelaşi lucru ar putea să fie „şi între state. „Aşa de pildă, în afacerea Faşodeî , „Anglia ar fi luat ca martor pe Statele„ Unite şi Franţa pe Rusia. Martorii „ar fi ascultat rezoanele fiecărei părţi „puse în prezenţă, ar fi cumpănit lucrurile în dreapta lor judecată, şi şi-ar „fi dat hotărîrea în comun acord. Iar „dacă întîmplâtor nu s’ar fi putut în„ţălege, martorii ar fi recurs la un alt „arbitru, la împăratul Franz Josef de pildă, şi acesta ar fi împăcat pe adversari. „Se poate ca sentinţa să nu fie acceptată în totdeauna; se poate chiar, cu „toate sforţările, ca războiul să izbucnească în tot cazul; ori cum însă în „vreme ce martorii ar dezbate afacerea, „un taps de timp ar curge la mijloc, și „cei doi adversari, cumpănind cu sînge„rece urmările la cari s’ar expune, ar „înclina la urma urmei, tot mai curînd „spre pace de cit spre razboiu.“ Astfel e planul împăratului Nicolae II, plan asupra căruia în curgerea convorbirei, el a revenit în mai multe rînduri. In numele acestei păci a cărei promotor vrea să, fie, ţarul a protestat cu indignare în potriva intenţiei ce i se atribuise în ultimul timp de a împinge la un conflict pe Anglia şi pe Franţa. „—Ştiu, mi-a zis el cu o voce mişcată, „că oarecari ziare franceze şi un ziar „englez, au susţinut nu de mult că Mu„raviei ar fi încurajat Franţa de a se „arăta intransigentă, şi de a nu da „înapoi In faţa ostilităţilor. Aceasta e „monstruos!... Cum aşi fi putut eu face „asemenea lucru cu trei luni după circulara asupra dezarmăreî? Teatru în Teatru Administraţia d-luî Fîntlnaru a dat roadele dorite: a adus falimentul In casa teatrului. După ce a constatat acest succes, marele rabin al comitetului teatral a convocat pe artişti ca să stabilească cu el repertoriul pentru luna Decembre. Această şedinţă era curat teatru in teatru. Artiştii cari îşi presupun aptitudini pentru tragedia clasică, au propus să se joace piese din repertoriul marilor dramaturgi, ale căror lucrări nu se reprezintă decit pe scenele cu mijloace extraordinare. La această părere s’a raliat, negreşit, şi d. Flutinaru, omul plin de gust şi cunoscător adîne al trebilor teatraliceşti. Artiştii modeşti dar conştienţi de forţa talentului lor, au implorat de la comitet favoarea de a fi lasaţi să joace comedii uşoare cari atrag public la... casa teatrului. Această părere era sprijinită. In afară de argumentele logice, şi de unul irezistibil , cu repertoriul de plnă acum, artiştii au ajuns să nu mai poată mlnca de două ori pe zi! Nu s’a admis raţiunea aceasta supremă— cu toată căldura pledoariei bieţilor actori. La un moment dialogurile erau aşa de vii, în cît şedinţa intimă a comitetului părea repetiţia generală a unei drame jalnice. D. Fîntinaru, însă, dulce şi blajin cum 11 cunoaşteţi, a avut o pornire generoasă: a făgăduit artiştilor ca, dacă se inseria În clubul liberal, va stărui la guvern ca să acopere deficitul. De la un... Fîntinaru, şi o făgăduială minciunoasă e bună. Mascarada Tratativelor Comisiunea tratativelor umblă ca irozii pe la casele oamenilor, şi cheia de speranţe pe care o fac e foarte slabă. Ziarele bucureştene sunt pline cu versiuni de tot felul asupra mersului tocmelelor. Pe cînd o gazetă afirmă că comisarii au fost primiţi la amează de d. Aurelian, o alta vesteşte că şeful drapeliştilor e la moşie. Apoi, în timp ce altă foaie, care pretinde a cunoaşte tot adevărul, anunţă că d. Stătescu a primit sala comisiunea de tratative şi a dat cutare sau cutare respuns, se aude deodată că Sfinxul e bolnav de două zile în pat şi nu poate vedea decît pe medicul curant. Bineînţeles că medicul nu e nici d. Mîrzescu sau Gane, nici d. Missir sau Corbescu. Un adevărat balamuc. Şi un balamuc cu atît mai trist, cu cît vedem ziare de oare-care consideraţie ocupîndu-se în mod serios de mascarada tratativelor şi dînd o importanţă mai mult sau mai puţin politică duşurilor şi veniturilor unui Mîrzescu sau Corbescu oare-care. E ridicol chiar ca la sfirşitul veacului al nouă-spre-zecelea, atenţia pătureî culte mai cu samă să fie îndreptată spre o nulitate ca Ştefan Şendrea sau cătră un răsuflat ca Aurelian, obraze de la care se aşteaptă ploaia sau vremea bună a ţărei româneşti!__ * * Căci, mai la urmă, admiţînd că tîrguitorii s’ar lovi cu caeaua şi Mitiţă Sturdza s’ar pupa cu Stătescu, cu Aurelian şi chiar cu Porumbaru,—ce-ar eşi de-acolo ? Cum ? In caz de împăcare, d. Sturdza ar deveni ca prin minune un aprig susţiitor al Românilor din Ardeal ? Cînd d. Stătescu bunăoară s’ar tolăni pe fotoliul de prezident al consiliului, greţoasa ocultă de odinioară s’ar transforma deodată într’o silfidă încîntătoare şi drăgălaşă la privire întregului partid ? Nu se vede oare că în tot mascaralîcul acesta este ceva mai mult de cît un ridicol ordinar?... Buba imposibilităţei de a isbuti tratativele rezidă, ni se pare, aiurea. Uniţi sau desuniţî, tot liberalii vor fi desemnaţi să prezide viitoarele alegeri de camere, repetînd bine înţeles—revezut, corectat şi considerabil augmentat— sistemul spargerilor de capete întrebuinţat la alegerea colegiului I de Bucureşti ? Dacă da, atunci la ce poate servi ţârei, puparea sau nepuparea liberalilor ? Dacă nu, la ce le e bună lor, puparea? Aşadar, în orice caz, tratativele nu sunt decît o pură mascaradă de carnaval. TJRIJBUJSTJL In Mi se atrage atenţia asupra faptului că noua lucrare a d-lui Muzicescu, o broşură de 12 bucăţi muzicale pentru uzul şcoalelor, ar cuprinde oarecari reticenţe, desigur motivate numai de o extremă prudenţă în materie de politică naţională. Consult opul în chestiune şi iată ce găsesc: Frumoasa «doină a lui Raţiu» strigătul acela aşa de sincer, aşa de’duios şi aşa de impregnat de spiritul artistic al poporului, în cît I’ar crede opera lui proprie,—trunchiat in titlul său, trunchiat şi în trupul textului său, care, slavă Domnului, numai revoluţionar nu e. «Doina lui Raţiu», în broşură, a devenit simplu «Doină», —iar cuvintele Raţiu şi Seghedin sînt sistematic omise din versurile d-rei Viorica Magdu. Mărturisesc că faptul nu mă surprinde. Procedeul e vechiu, şi spiritul ce rezidă în el e acelaşi care dictează represiunea manifestaţiilor naţionale, acelaşi care de multe ori îndeamnă la repararea micilor neajunsuri diplomatice pe cale de scuze. Dar dacă nu mă surprinde,faptul mă indignează, pentru că nu pot privi cu nepăsare politica aceasta de nechibzuită şi nedemnă prudenţă, logica aceasta cu deosebire falsă şi sistemul acesta antinaţional de educaţiune. Ce bunuri, ce speranţe vizează ele ? Ce tactică reprezintă ? Dincolo, unde antagonismul e manifest, — se caută a se ajunge la suprimarea totală a limbei române din şcoli, se procedează la maghiarizarea sistematică a întregei suflări româneşti, reprezentanţii tinerime! universitare romíne sunt terfeliţi în noroiul batjocorei,—şi mai mult încă, acelor care-şi ridică glasul să protesteze în chip demn şi liniştit, li se aruncă în faţă martirologul. Iar aici, pentru motive de înaltă prudenţă, se ascunde copiilor din şcoli adevărul trist al lucrurilor şi li se pun in gură cîntece, pe care acasă între ai lor le-au auzit altfel, şi de a căror schimbare mititeii se minunează singuri. Invăţămîntul nostru, neglijează totalmente a se îngriji de educaţiunea morală şi naţională a copiilor, „ne poleim la spirit lăsînd inima goală!“, şi trebue s’o mărturisim, păcatul e mare în epoca aceasta lipsită de ori-ce avînt. Dar dacă remediarea imediată a răului nu se poate pretinde,—să nu se caute nici agravarea lui. Emoţiile primilor ani, de obicei, se încrustează adine în inimi. In majoritatea cazurilor ele au tăria de a se resfringe în toată activitatea vieţeî de mai tirziu, şi de a călăuzi pe individ în toate manifestările sale. Un cîntec, mai mult de cît orice lecţiune intuitivă, modulează un creer necopt, afinează o inimă tlnără. Să mi se spue, mă rog, in care ţară observaţiunile aceste sunt aşa de neţinute în samă ca la noi? Unde s’a mai văzut ca pentru consideraţiuni de ordinea politicei externe să se scoată din uzul şcolilor cîntecele patriotice ? La urma urmei, încaltea să se desăvîrşească în chip absolut opera. Să se scoată şi din istorie numele compromiţătoare pentru mieii elevi ; să se elimineze total din lecţiunile de memorizare cuvintele de Mateiaşi Corvin, de la Călugăreni, de Rahova şi de Ştefan cel mare... Poate că aceasta să ne asigure complecta linişte din partea vecinilor rău voitdfl.* Sînt doi ani, de cînd într’o adunare studenţească în Bucureşti, am auzit pentru prima oară „Doina lui Raţiu". Acel care o cînta eră un transilvănean al cărui nume îmi scapă. Şi care poseda o voce de o rară sonoritate şi de o dulceaţă deosebită. Lipsa unei culturi muzicale, sau poate tocmai faptul unei culturi orientale speciale, il făcea să nazalizeze sunetele, fără însă a le despoia de duioşia lor armonică ;dar fiecare vers vibra prin glasul sau de un entuziasm cald şi de o melancolie orientală. Şi mî-aduc aminte perfect, entuziasmul pe care cîntăreţul a ştiut să-l stîrnească în tineretul acela sgomotos, şi satisfacţiunea caldă pe care am simţit-o eu însumi în clipele acele.