Opinia, ianuarie 1899 (Anul 2, nr. 195-214)
1899-01-14 / nr. 199
4 ANUL IT No. 199 EDIŢIA DE SEARA IAŞI—JOI 14 IANUARIE 1899 Mumă ni JJ 0 Bani ABONAMENTELE Incep la 1 si lă ale fie cărei luni şi se p!;V tese tot-d’auna Înainte In laţi la Casa Administraţiei I» judeţe şi streeinatate prin mandate poştale un an in ţarră SO lei, în streinătate 40 lei Şase Iuni ,» le „ » » 20 » MANUSCRISELE NU SE INAPOÎAZA ABatlBISTRAŢIA No» 53 —Strada Carol —No. 53 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Nnmärnl 10 Bani a H u a c;i B HIL E In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la„ Administraţie şi toate oficiile”de publicitate,, Anunciuri la pag. IV..................."20 L. luni » » » Iii.................."4.0 i» » Inserțiile și reclamele . . . 50b» » UN NUMĂR VECII CU 30 RĂNI No. 53—Strada Carol—No. 53 Deşteptăm pe toţi concetăţenii noştri că alegerile generale pentru Cameră şi Senat, se vor face cu listele pe care le pregăteşte acum administraţia comunală. Nimeni să nu-şi neglijeze dreptul de a se putea pronunţa în viitoarea luptă. Cei care din lipsa de timp, nu pot să se înscrie singuri, sunt rugaţi să se adreseze la redacţia „Opiniei“ unde vor găsi un comitet de persoane cunoscătoare a legei electorale, care le va da tot sprijinul. Au dreptul a fi înscrişi în Colegiul I pentru deputaţi, toţi cei ce plătesc o dare funciară neto de 540 Iei pe an. Colegiul II pentru deputaţi, toţ la cei cari plătesc o dare de 20 lei pe an, sau au cel puţin 4 clase primare. Colegiul I senat toţi cei ce plătesc o dare fondată de 90 lei pe an sau au un titlu universitar şi 6 ani de practică. Colegiul II de senat toţi cei ce plătesc o dare fondată de 36 lei pe a, sau au un titlu universitar sau sunt profesori secundari în şcolile statului sau în şcolile particulare, sau institutori în şcolile statului. Asupra utilităţii Cantinelor şcolare toţi sînt de aceiaşi părere; deosebirea de vederi rămîne numai asupra organisăţii lor. Unii—învăţătorii—zic că cheltuelile cu înfiinţarea şi întreţinerea cantinelor să cadă numai în sarcina statului, iar învăţătorul să fie un fel de inspector al cantinelor. Cel puţin aşa şi-au formulat învăţătorii desideratul lor în marele congres de la Ploeşti. Alţii — iniţiatorii oficiali — caută a face apel la iniţiativa particulară. N’a fost tîrg, tîrguşor şi chiar sat, unde sâ nu se ţină baluri, petreceri, conferinţe; liste de subscripţie au fost lansate; în fine tot ce s’a putut face pentru reuşita înfiinţării acestor cantine. Pentru moment îmi place a atinge chestiunea politică, ce s’a legat de aceste cantine. S’a luat de la început înfiinţareacantinelor ca o idee pur democrată, care n’a putut veni de cât în capul unui ministru liberal. Mai mult încă, colegii noştri socialişti au făcut calul lor de batac în alegerile comunale. Cine n’a auzit pe ilustrul Sterea şi ilustrisimul Diamandi, debitând la Teatrul Pastia că numai liberalii au propus înfiinţarea cantinelor şcolare, o idee democrată, care n’ar fi trecut prin capul unui ministru conservator. Mai mult încă, socialiştii din Galaţi au pus chestia şi mai limpede. Prin petiţia mahalagiilor către primarele de Galaţi se spune lămurit că înfiinţarea cantinelor şcolare e o măsură democrată, demnă de un partid liberal, şi Lumea Nouă din 28 Dec. o revendică ca un punct de apropiere între socialişti şi liberali. N’am fi avut nimic de zis, dacă s’ar fi lasat cantinelor şcolare caracterul lor filantrop şi umanitar. Poţi zice că eşti democrat, cînd înscrii în lege că învăţămîntul e gratuit şi obligator; dar cînd la cel nevoes dai haine, cărţi şi mîncare, asta nu e decit filantropie, milă, caritate creştină dar nu democratism. Apoi sub raportul calităţei publice cine e mai în drept de a o pretinde ca al ei, decît femeea, care pînă acum nu este nici democrată nici aristocrată. Femeea n’are culoare politică; ea e caritabilă ; şi dacă ea face o amintire vrednică şi spre lauda damelor ieşane, vom spune că toga femeilor din Iaşi a hrănit deja în timp de cîţiva ani cu dejun gratuit copiii sărmani. Intru cît fapta vrednică mie laudă a damelor ieşene are un caracter democrat? Cu toţii Tari aplaudat ca un fapt de caritate publică, în consonanţă cu firea femeii. Deci ideia de cantine şcolare, ideia de dejun gratuit a încolţit întâia prin iniţiativă privată. Mi-aduc aminte că astă vară am asistat la împărţirea premiilor la şcoala de la Toma-Cozma. P. căpitan Stroja a zis, intre altele, acolo că a îmbrăcat şi hrănit cu dejun 5 copil —dacă nu mă înşel—şi constată cu adîncă mulţumire sufletească că unul din cei ajutaţi a eşit premiant. Oare fapta d-luî Stroja e democrată ! E un simplu act de caritate. Ceia ce iniţiativa privată a început, vine un ministru A sau B şi o generalizează. Şi în loc de a privi lucrul ca atare, se ridică o grupare de naivi politici, care revendică ca a lor propriu —fără a fi dat vre-odată vre-un ban spre caritatea publică — ideia cantinelor şcolare, şi se felicită că un ministru liberal s’a atins în vederi cu dînşii ! Curioasă logică ! Onoraţii noştri confraţi socialişti ne-a lămurit că ceia ce până acum se chema caritate publică, trebue să-i zicem democra tis m so cialisto-libe ral. Un lucru avem de amintit. Nebun ar fi ministrul, care ar arunca în spatele bugetului cantinele şcolare. Prin iniţiativă privată s-au născut ele, prin iniţiativă privată trebue să se menţină. Oricît de slabă ar fi la noi iniţiativa privată, cel puţin cu fapte de caritate publică ar fi o ruşine să nu se menţină. Pentru 5—6 copii, ce vor avea nevoe de luat dejunul într’o şcoală, pentru acel copil,’ cari vor fi cu totul lipsiţi de mijloacele de a’şî procura acel dejun, să nu fie în stare o administraţie comunală, ajutată de obştea satului, să facă faţă la acele infime cheltueli, apoi haram de ţara asta ! Pentru cîteva merţe de făină de popuşoiu, pentru cîteva stamboale de fasole, cartofi, sau cîteva zecimi de găini să nu fie în stare un sat întreg,'cu proprietari,’ cu popă, cu primărie, cu chiaburii satelor să facă faţă, şi să se aştepte" şi la aceasta tot bugetul, apoi drept că putem zice: finis Poloniae. La ce mai avem atunci administraţie rurală! Oare inima ruralilor noştri să fie închisă pentru caritate? Oare la ca săpunul fruntaş, unde mănâncă 4—5 guri să nu fie loc pentru o a şasea ? Oare degeaba dăm modele în cărţi de oameni darnici, pentru a nu se realiza nici o dată la ţară*acele exemple ideale? Se cunosc mulţî săteni, cari dispun de averi însemnate; boerii şi arendaşii n’au lipsit adesea de a se arăta caritabili; popa e în primul loc chemat a stîrni acest sentiment creştin în masa poporului. Preoteasa aşijderea are mare rol aci. Suprefectul, protoereul, învăţătorul, iată atâtea organe, care ar putea face să se generalizeze această fapta caritabilă. Şi când toate aceste organe se vor mişca, vom avea dreptul de a zice celor naivi: nu revendicaţi ca al vostru ceia ce aparţine calităţii publice. Prin sectarismul vostru viciaţi natura lucrurilor.* OAMENI şi LUCRURI Cazul Bolcaş. Abstracţiune făcind şi de şovinismul maghiar şi de procedeurile bunice ale vecinului nostru, cazul recent al studentului Bolcaş, pune în discuţie o chestie de o importanţă deosebită. In ce măsură, supusul unui stat de o naţionalitate deosebită de aceea a poporului în mijlocul căruia trăeşte, se face vinovat de duşmănie împotriva acestuia păstrînd şi manifestez sentimentele sale naţionaliste? In specie, pentru Romînia din Ardeal, cari prin drepturile naturale străvechi şi prin numărul lor mare, se găsesc în condiţii speciale faţă de statul Unguresc, dintru cît perseverenţa lor naţională îndreptăţeşte pe adresarî de a-i constrînge la o luptă făţişă ? Afară doară de dreptul celui mai puternic, care însă nu primează decit în lumea negrăitoare, nici un drept firesc sau convenţional nu se poate invoca in favoarea împilătorilor. E drept că între naţiuni lupta se desfăşură ca intre nişte forţe inconştiente,—supremaţia politică cînd nu e efectul majorităţei numerice, se stabileşte evolutiv prin superioritatea rasei, prin forţa de vitalitate sau puterea de absorbiţiune a neamului. Dar nu a mai puţin drept că atunci cînd mersul firesc al lucrurilor e forţat prin calcarea principiilor celor mai elementare de drept, şi prin acte nedemne de vremea în care trăim, atunci lucrurile se schimbă, atunci nedreptăţitul are dreptul să strige, să se apere, să ceară ajutor. Cazul Bolcaş e una din numeroasele manifestaţii antiromîne petrecute în Ardeal. La injusteţa procedeului cel constitue se adaogă încă neghiobia purtărei acelor pe cari patima îi face să nu mai ştie a da adevarata valoare a lucrurilor şi oamenilor. In el însuşi cazul nu e atît de grav; considerat însă în raportul sau cu lumea, cu împrejurările, cu situaţia, el capătă o însemnătate deosebită. Astfel pune în o clară evidenţă faptul că antagonismul naţional şi politic nu e lăsat în cursul sau natural ci e bruscat de acei pe care nesiguranţa sfîrşituluî îi duce la exasperare. In curul acesta însă orice descărcare de energie e scuzabilă. -----------------------o®-------------——. »■ - Despre Crisa Austro-Ungară Introducerea federalismului în Austro- Ungaria n’ar însemna altă-ceva, decit restabilirea starei veche politici a Imperiului. împărăţii Austriei au purtat totdeauna, şi poartă şi astăzi titlul de Arhi- Duce al Austriei de nord şi sud, Duce al Stirei, Carintei etc. Regele Iliriei, Bohemieî, şi Galiţieî etc. în Cisleitania ; şi Regele Ungariei, Croaţiei, Dalmaţiei etc. în Transleitania. Toate acestea sunt State vechi istorice. Numai Galiţia este o formaţiune mai nouă, dar totuşi peste 100 de ani. Despre provinciile germane care aparţin monarchiei Habsburgice, nici nu mai e nevoie de vorbit. Iar regatul Bohemiei este un Stat istoric tot aşa de vechiu ca şi provinciile germane. Toţi imparaţii din dinastia Habsburgică afară de imp. Francisc Iosif, au fost încoronaţi în toată forma ca Regi ai Bohemiei. Ultimul Rege a fost Ferdinand predecesorul Francisc Josef. El a residat chiar mult timp în residenţa regală din Praga. Aşa dară idea nu e nici de cum nouă. Este numai o întrebare, dacă ea este realizabilă acum , şi ce înrîurire va putea avea asupra posiţiunei monarhiei faţă de cele alte puteri mari. Sunt mulţi, şi mai ales între germani, cari susţin că federalismul ar însemna ştergerea monarhiei Habsburgice din rîndul puterilor de chtimul rang. Ei susţin că prestigiul şi puterea militară a monarhiei va scădea, şi nu va mai avea aceeaşi însemnătate ce o are ca putere centralistă. Argumentarea asta este discutabilă, însă se poate combate cu argumente puternice. ("Sigur că Germanilor, cari s’au deprins a guverna peste cele alte popoare nu le convine federalismul). Eu nu văd nici o raţiune, pentru ce forţele militare şi prestigiul unui Stat federal ar trebui să sufere, dacă afacerile externe, şi armata Opoziție „laterală”. La deschiderea parlamentului, s’a petrecut în cameră o spalare de rufe familiare ce merită oare care atenţie. Dl. N. C. Aslan s’a încercat să’şi dreagă bostocul cu gruparea d-luî Fleva, căutînd să esplice atitudinea sa în chestia bugetului drumurilor de fer, cînd a susţinut bugetul cu un foc care a uimit pe toţi Delimarciî şi Nae Stăteştii colectivităţei vorbitoare. Esplicantul, faţă cu desaprobarea ce i s’a administrat în ziua primire! diurnelor, adică în ultima şedinţă de navală la chestorie, s’a văzut nevoit să declare că se retrage din grupul democratic, iar d. Fleva, răspunzând acestei declarațiuni, a zis că d. Aslan făcea, în grup, un fel de opoziție laterală !... Iată deci, în felul de a face opoziție a vremurilor de azi, o inovație, un gen necunoscut până la dl. Aslan, sau bine zis , prea bine cunoscut dar nemărturisit şi necaracterizat încă, pînă la esplicaţia d-lui Fleva. In adevăr, opoziţia laterală datează cam de demult în ţară la noi. In toate timpurile a existat oameni —şi cîteodată chiar grupuri cu pretenţii mari în conducerea opiniei publice—care oftau, cu opoziţia, dar votau cu guvernul. Astăzi chiar, cînd priveşti atitudinea imaculată pe terenul principiilor, a grupului drapelist, dar care, ce puţin, o dată în fiecare 24 de oare e gata să între în tratamente de înpacare cu guvernul, nu poţi găsi un alt termen de caracterizare a acestei atitudini, decît taxînd-o — politicos vorbind—de opoziţie laterală. Despre ţinuta d-lui Stătescu, care are în răstimpuri aerul de a face un soiu de opoziţie semi-laterală, nici mai vorbim; benjamenul îşi conduce barca , singur şi nu vrea să pescuiască în apele partidului, fiindcă d-sa nu umblă după chitici. Dl. Stătescu umblă după peştele cel mare şi ştie de sigur, unde doarme, căci de cîte ori e pe punctul de a face o bună captură anunţă că în curînd va intra în minister. Dar opoziţia laterală, cu toate că există de mult, acuma începe abea a căpătă drept de cetăţenie în luptele noastre politice. Cu ocazia mai cu samă a alegerilor viitoare de cameră şi senat, opoziţia laterală va primi desigur, perfecţiuni de acele care vor uimi chiar şi pe cei mai în doi peri. O opoziţie fin de siecle care, dacă nu va contribui la corigerea moravurilor va avea cel puţin darul să corigă multe sărăcii, şi va reînvia poate chiar sfera milionarilor de peste noapte. Juvenal. ____________EXTERNE ____ remin comune, şi împăratul rămîne şeful suprem al tuturor contigentelor militare ale Statelor particulare. In această privinţă avem cel mai bun exemplar, Imperiul german, care deşi este un Stat federal, totuşi este un model de Stat militar in Europa. Afară de asta trebue să ne mai gîndim, că însăşi acele State mici, ar avea cel mai mare interes ca monarhia federalâ se fie cît să poate mai puternică, pentru a le putea apăra interesele lor comune, căci ele ca nişte State mici, înconjurate de popoare mari, n’ar putea exista ca suverane în centrul Europei. Vrînd nevrînd vor cădea subt influenţa şi protecţiunea celor mari. Pe Ungă asta existenţa Austro- Ungariei este aşa de necesară în interesul Europei, că dacă n’ar exista, ar trebui creată din nou. Aşadar argumentarea asta, nu este suficientă. Note literare Religia in şcolile secundare, de Atanasiu, Episcop al Rîmnicului Noului Severin, Bucureşti 1898, pag. 38. Sub comisiunea însărcinată cu întocmirea programului de religie pentru şcoalele secundare a avut a întâmpina mari decepţiuni din partea Ministrului, care a tăiat pe de-’ntregul programul aşa cum se întocmise. De aici nemulţumiri mari s’au iscat, din care unele au apărut şi prin publicitate. Broşura Episcopului Atanasie îşi are această explicare. I. P. S. S. s’a simţit jignit în sentimentul sau de creştin, cînd a văzut că în sinul comisiunei plenare exista un curent nu tocmai pe deplin cu vederile sub-comisiuneî. Mai ales nemulţumirea crescu, cînd însuşi Ministrul s’a aratat călcător legii făcute de ei, întreaga broşură tinde să dovedească utilitatea religiei în învăţămîntul public; această utilitate va sta în legătură cu atenţiunea ce i se dă în şcoli şi după orele acordate predării ei. Ca model ne aduce Germania, unde Religia are 15 oare de curs şi inlocueşte Filosofia, care nu figurează în programe. Ar fi fost de dorit ca înaltul autor sa explice cauzele acestei stări de lucruri din Germania, care se deosebesc radical de cele din Franţa. Autorului îi place a lua ca model Germania, şi evită a se duce în Francia, unde religia nu figurează în programe. In evoluţia învăţămîntului public din Germania trebuie a vedea ce rol a jucat şi joacă biserica protestantă, care dacă şi-a simplificat formele cultului, dacă a epădat tradiţia, dacă a introdus raţionaismul în interpretarea textelor, în schimb a însă cit şi mai, adine religiositatea prin practica cultului. Cu totul din potrivă e la noi la Romînî. De aceia Germania se poate cita ca ţară, unde învăţămîntul religios e în floare, cum tot aşa se poate cita şi Franţa, unde învăţămîntul religios nu figurează de loc, dar nu se poate imita nici una nici alta. Tradiţia bisericii a variat după ţări, iar considerentele actuale ale statului sînt şi mai deosebite. Religia nu e chemată azi a polemisa în şcoală cu ştiinţa asupra răspunsurilor de dat despre lume, om şi D-zeu. Fiecare să se restrîngă în sfera sa, una — religia — urmărind desvoltarea moralităţei prin credinţă, alta —ştiinţa — căpătarea adevărului prin experienţă şi observaţiune. De dorit ar fi ca noile programe să simplifice materia Vechiului Testament, călăuzîndu-se de aceleaşi norme ca în cursul primar, alegînd tipurile morale şi acele profeţii mesianice, singurele în drept de a fi cunoscute, iar de rest să se evite ca un surmenaj. Dar autorul e contra surmenajului. Sf-sa nu crede că elevii noştri se pot plinge de surmenaj; nu ne rădicăm contra acestei aprecieri, care se razimă pe majoritatea elevilor mediocri şi slabi, cum şi pe defectele organizăreî de azi, iar nici de cum că nu e încărcare de materii. Lucrarea Păr. Atanasiu e pornită din un curat sentiment creştinesc; rîvna de a dovedi că adevărul e cu Sfsa i-a succes ; dar dacă lucrul e bun pentru o şcoală clericală, nu e potrivit nici priincios în definitiv pentru o şcoală laică. Ori ce s’ar zice: tradiţia culturală a ţârii noastre nu ne îndreptăţeşte de a lua ca model Germania tocmai în învăţămîntul religios. E drept că acolo şcoala lui Herbart-Ziller- Stoy a prevăzut religia şi istoria ca centrul cercurilor concentrice în învăţămint şi că dar întreaga pedagogie germană e îmbibată de religiositate. Ori nu în Germania ese anual cele mai multe scrieri teologice ? Să lăsăm pe Nemţi cu bunurile şi cu lipsurile lor, să ştim ce e la dînşii, dar să nu-i imităm în mod servil, mai ales în practica cultului lor protestant.