Opinia, ianuarie 1899 (Anul 2, nr. 195-214)

1899-01-14 / nr. 199

4 ANUL IT No. 199 EDIŢIA DE SEARA IAŞI—JOI 14 IANUARIE 1899 Mumă ni JJ 0 Bani ABONAMENTELE Incep la 1 si lă ale fie­ cărei luni şi se p!;V tese tot-d’auna Înainte In laţi la Casa Administraţiei I» judeţe şi streeinatate prin mandate poştale un an in ţarră SO lei, în streinătate 40 lei Şase Iuni ,» le „ » » 20 » MANUSCRISELE NU SE INAPOÎAZA ABatlBISTRAŢIA No» 53 —Strada Carol —No. 53 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Nnmärnl 10 Bani a H u a c;i B HIL E In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la„ Administraţie şi toate oficiile”de publicitate,, Anunciuri la pag. IV..................."20 L­. luni » » » Iii.................."4.0 i» » Inserțiile și reclamele . . . 50b» » UN NUMĂR VECII CU 30 RĂNI No. 53—Strada Carol—No. 53 Deşteptăm pe toţi concetăţenii noştri că alegerile generale pentru Cameră şi Senat, se vor face cu listele pe care le pregăteşte acum administraţia comuna­lă. Nimeni să nu-şi neglijeze dreptul de a se putea pronunţa în viitoarea luptă. Cei care din lipsa de timp, nu pot să se înscrie singuri, sunt rugaţi să se adreseze la redacţia „Opiniei“ unde vor găsi un comitet de persoane cunoscă­toare a legei electorale, care le va da tot sprijinul. Au dreptul a fi înscrişi în­ Colegiul I pentru deputaţi, toţi cei ce plătesc o dare funciară neto de 54­0­ Iei pe an. Colegiul II pentru deputaţi, toţ la cei cari plătesc o dare de 20 lei pe an, sau au cel puţin 4 clase primare. Colegiul I senat toţi cei ce plătesc o dare fondată de 90 lei pe an sau au un titlu universitar şi 6 ani de practică. Colegiul II de senat toţi cei ce plă­tesc o dare fondată de 36 lei pe a, sau au un titlu universitar sau sunt profesori secundari în şcolile statului sau în şcolile particulare, sau institutori în şcolile statului. Asupra utilităţii Cantinelor şco­lare toţi sînt de aceiaşi părere; deo­sebirea de vederi rămîne numai asupra organisăţii lor. Unii—învă­ţătorii—zic că cheltuelile cu înfiin­ţarea şi întreţinerea cantinelor să cadă numai în sarcina statului, iar învăţătorul să fie un fel de inspec­tor al cantinelor. Cel puţin aşa şi-au­ for­mulat învăţătorii desideratul lor în marele congres de la Ploeşti. Alţii — iniţiatorii oficiali — caută a face apel la iniţiativa particulară. N’a fost tîrg, tîrguşor şi chiar sat, unde sâ nu se ţină baluri, petre­ceri, conferinţe; liste de subscripţie au fost lansate; în fine tot ce s’a putut face pentru reuşita înfiinţării acestor cantine. Pentru moment îmi place a atin­ge chestiunea politică, ce s’a legat de aceste cantine. S’a luat de la început înfiinţarea­­­cantinelor ca o idee pur democra­tă, care n’a putut veni de cât în capul unui ministru liberal. Mai mult încă, colegii noştri socialişti au făcut calul lor de batac în ale­gerile comunale. Cine n’a auzit pe ilustrul Sterea şi ilustrisimul Diamandi, debitând la Teatrul Pastia că numai libera­lii au propus înfiinţarea cantinelor şcolare, o idee democrată, care n’ar fi trecut prin capul unui ministru conservator­. Mai mult încă, socia­liştii din Galaţi au pus chestia şi mai limpede. Prin petiţia mahala­giilor către primarele de Galaţi se spune lămurit că înfiinţarea canti­nelor şcolare e o măsură democra­tă, demnă de un partid liberal, şi Lumea Nouă din 28 Dec. o reven­dică ca un punct de apropiere între socialişti şi liberali. N’am fi avut nimic de zis, dacă s’ar fi lasat cantinelor şcolare ca­racterul lor filantrop şi umanitar. Poţi zice că eşti democrat, cînd înscrii în lege că învăţămîntul e gratuit şi obligator; dar cînd la cel nevoes dai haine, cărţi şi mîncare, asta nu e de­cit filantropie, milă, caritate creştină dar nu democra­­­­tism. Apoi sub raportul calităţei pu­blice cine e mai în drept de a o pretinde ca al ei, de­cît femeea, care pînă acum nu este nici de­mocrată nici aristocrată. Femeea n’are culoare politică; ea e cari­tabilă ; şi dacă e­a face o a­mintire vrednică şi spre lauda da­melor ieşane, vom spune că toga femeilor din Iaşi a hrănit deja în timp de­ c­îţi­va ani cu dejun gra­tuit copiii sărmani. Intru cît fapta vrednică m­ie laudă a damelor ieşene are un caracter democrat? Cu toţii Tari aplaudat ca un fapt de cari­tate publică, în consonanţă cu fi­rea femeii. Deci ideia de cantine şcolare, ideia de dejun gratuit a încolţit întâia prin iniţiativă privată. Mi-a­­duc aminte că astă vară am asistat la împărţirea premiilor la şcoala de la Toma-Cozma. P. căpitan Stroja a zis, intre altele, acolo că a îmbrăcat şi hrănit cu dejun 5 copil —dacă nu mă înşel—şi constată cu adîncă mulţumire sufletească că unul din cei ajutaţi a eşit premi­ant. Oare fapta d-luî Stroja e de­mocrată ! E un simplu act de ca­ritate. Ceia ce iniţiativa privată a în­ceput, vine un ministru A sau B şi o generalizează. Şi în loc de a privi lucrul ca atare, se ridică o grupare de naivi politici, care re­­vendică ca a lor propriu —fără a fi dat vre-o­dată vre-un ban spre ca­ritatea publică — ideia cantinelor şcolare, şi se felicită că un mi­nistru liberal s’a atins în vederi cu dînşii ! Curioasă logică ! Onoraţii noştri confraţi socialişti ne-a lămurit că ceia ce până acum se chema cari­tate publică, trebue să-i zicem de­m­ocra t­is m so cial­i­sto-l­i­be ral. Un lucru avem de amintit. Ne­bun ar fi ministrul, care ar arunca în spatele bugetului cantinele şco­lare. Prin iniţiativă privată s-au născut ele, prin iniţiativă privată trebue să se menţină. Oricît de slabă ar fi la noi iniţiativa privată, cel puţin cu fapte de caritate pu­blică ar fi o ruşine să nu se menţină. Pentru 5—6 copii, ce vor avea nevoe de luat dejunul într’o şcoală, pentru acel copil,’ cari vor fi cu totul lipsiţi de mijloacele de a’şî procura acel dejun, să nu fie în stare o administraţie comunală, a­­jutată de obştea satului, să facă faţă la acele infime cheltueli, apoi haram de ţara asta ! Pentru cîteva merţe de făină de popuşoiu, pentru cîteva stamboale de fasole, cartofi, sau cîte­va zecimi de găini să nu fie în stare un sat întreg,'­cu proprietari,’ cu popă, cu primărie, cu chiaburii satelor să facă faţă, şi să­ se aştepte" şi la aceasta tot bugetul, apoi drept că putem zice: finis Poloniae. La ce mai avem atunci adminis­­traţie­ rurală! Oare inima ruralilor noştri să fie închisă pentru carita­te? Oare la ca săpunul fruntaş, unde mănâncă 4—5 guri să nu fie loc pentru o a şasea ? Oare degeaba dăm modele în cărţi de oameni darnici, pentru­ a nu se realiza nici o dată la ţară*acele exemple ideale? Se cunosc mulţî săteni, cari dis­pun de averi însemnate; boerii şi arendaşii n’au lipsit adesea de a se arăta caritabili; popa e în primul loc chemat a stîrni acest sentiment creştin în masa poporului. Preoteasa aşijderea are mare rol aci. Supre­­fectul, protoereul, învăţătorul, iată atâtea organe, care ar putea face să se generalizeze această fapta ca­ritabilă. Şi când toate aceste orga­ne se vor mişca, vom avea dreptul de a zice celor naivi: nu revendi­caţi ca al vostru ceia ce aparţine calităţii publice. Prin sectarismul vostru viciaţi natura lucrurilor.* OAMENI şi LUCRURI Cazul Bolcaş. Abstracţiune făcind şi de şovinismul maghiar şi de procedeurile bu­nice ale vecinului nostru, cazul recent al studentului Bolcaş, pune în discuţie o ches­tie de o importanţă deosebită. In ce mă­sură, supusul unui stat de o naţionalitate deosebită de aceea a poporului în mijlo­cul căruia trăeşte, se face vinovat de duş­mănie împotriva acestuia păstrînd şi mani­festez sentimentele sale naţionaliste? In specie, pentru Romînia din Ardeal, cari prin drepturile naturale străvechi şi prin numărul lor mare, se găsesc în condiţii speciale faţă de statul Unguresc, d­intru cît perseverenţa lor naţională îndreptăţeşte pe adresarî de a-i constrînge la o luptă făţişă ? Afară doară de dreptul celui mai puternic, care însă nu primează de­cit în lumea negrăitoare, nici un drept firesc sau convenţional nu se poate invoca in favoa­rea împilătorilor. E drept că între naţiuni lupta se desfăşură ca intre nişte forţe in­conştiente,—supremaţia politică cînd nu e efectul majorităţei numerice, se stabileşte evolutiv prin superioritatea rasei, prin forţa de vitalitate sau puterea de absorbiţiune a neamului. Dar nu a mai puţin drept că atunci cînd mersul firesc al lucrurilor e forţat prin calcarea principiilor celor mai elementare de drept, şi prin acte nedemne de vremea în care trăim, atunci lucrurile se schimbă, atunci nedreptăţitul are drep­tul să strige, să se apere, să ceară ajutor. Cazul Bolcaş e una din numeroasele ma­nifestaţii antiromîne petrecute în Ardeal. La injusteţa procedeului cel constitue se adaogă încă neghiobia purtărei acelor pe cari patima îi face să nu mai ştie a da a­­devarata valoare a lucrurilor şi oamenilor. In el însuşi cazul nu e atît de grav; con­siderat însă în raportul sau cu lumea, cu împrejurările, cu situaţia, el capătă o în­semnătate deosebită. Ast­fel pune în o clară evidenţă faptul că antagonismul naţional şi politic nu e lăsat în cursul sau natural ci e bruscat de acei pe care nesiguranţa sfîrşi­­tuluî îi duce la exasperare. In curul acesta însă ori­ce descărcare de energie e scuzabilă. -----------------------o®-------------——. »■ - Despre Crisa Austro-Ungară Introducerea federalismului în Austro- Ungaria n’ar însemna altă-ceva, decit restabilirea starei veche­ politici a Impe­riului. împărăţii Austriei au purtat tot­deauna, şi poartă şi astăzi titlul de Arhi- Duce al Austriei de nord şi sud, Duce al Stir­­ei, Carintei etc. Regele Iliriei, Bo­­hemieî, şi Galiţieî etc. în Cisleitania ; şi Regele Ungariei, Croaţiei, Dalmaţiei etc. în Tr­an­sleita­nia. Toate acestea sunt State vechi­ isto­rice. Numai Galiţia este o formaţiune mai nouă, dar totuşi peste 100 de ani. Despre provinciile germane care aparţin monarchiei Habsburgice, nici nu mai e ne­voie de vorbit. Iar regatul Bohemiei este un Stat istoric tot aşa de vechiu ca şi provinciile germane. Toţi imparaţii din dinastia Habsbur­­gică afară de imp. Francisc Iosif, au fost încoronaţi în toată forma ca Regi ai Bohe­­miei. Ultimul Rege a fost Ferdinand pre­decesorul Francisc Josef. El a residat chiar mult timp în residen­ţa regală din Praga. Aşa dară idea nu e nici de cum nouă. Este numai o întrebare, dacă ea este realizabilă acum , şi ce înrîurire va putea avea asupra posiţiunei monarhiei faţă de cele alte puteri mari. Sunt mulţi, şi mai ales între germani, cari susţin că federalismul ar însemna ştergerea monar­hiei Habsburgice din rîndul puterilor de chtimul rang. Ei susţin că prestigiul şi puterea militară a monarhiei va scădea, şi nu va mai avea aceeaşi însemnătate ce o are ca putere centralistă. Argumen­tarea asta este discutabilă, însă se poa­­te combate cu argumente puternice. ("Si­gur că Germanilor, cari s’au deprins a guverna peste cele alte popoare nu le convine federalismul). Eu nu văd nici o raţiune, pentru ce forţele militare şi pres­tigiul unui Stat federal ar trebui să su­fere, dacă afacerile externe, şi armata Opoziție „laterală”. La deschiderea parlamentului, s’a petrecut în cameră o spalare de rufe familiare ce merită oare care atenţie. Dl. N. C. Aslan s’a încercat să’şi dreagă bos­tocul cu gruparea d-luî Fleva, căutînd să esplice atitudinea sa în chestia bugetului drumurilor de fer, cînd a susţinut bugetul cu un foc care a uimit pe toţi Delimarciî şi Nae Stăteştii colectivităţei vorbitoare. Esplicantul, faţă cu desaprobarea ce i s’a administrat în ziua primire! diurnelor, adică în ultima şedinţă de navală la chestorie, s’a văzut ne­voit să declare că se retrage din grupul democratic, iar d. Fleva, răs­­punzând acestei declarațiuni, a zis că d. Aslan făcea, în grup, un fel de opoziție laterală !... Iată deci, în felul de a face opo­ziție a vremurilor de azi, o inovație, un gen­­ necunoscut până la dl. Aslan, sau bine zis , prea bine cunoscut dar nemărturisit şi necaracterizat încă, pînă la esplicaţia d-lui Fleva. In adevăr, opoziţia laterală datea­ză cam de demult în ţară la noi. In toate timpurile a existat oameni —şi cîte­odată chiar grupuri cu pre­tenţii mari în conducerea opiniei pu­blice—care­­ oftau, cu opoziţia, dar votau cu guvernul. Astăzi chiar, cînd priveşti atitudi­nea imaculată pe terenul principiilor, a grupului drapelist, dar care, ce puţin, o dată în fie­care 24 de oare e gata să între în tratamente de în­­pacare cu guvernul, nu poţi găsi un alt termen de caracterizare a aces­tei atitudini, de­cît taxînd-o — po­liticos vorbind—de opoziţie laterală. Despre ţinuta d-lui Stătescu, care are în răstimpuri aerul de a face un soiu de opoziţie semi-laterală, nici mai vorbim; benjamenul îşi conduce barca , singur şi nu vrea să pescu­iască în apele partidului, fiind­că d-sa nu umblă după chitici. Dl. Stătescu umblă după peştele cel mare şi­­ ştie de sigur, unde doarme, căci de cîte ori e pe punctul de a face o bună captură anunţă că în curînd va intra în minister. Dar opoziţia laterală, cu toate că există de mult, acuma începe abea a căpătă drept de cetăţenie în lup­tele noastre politice. Cu ocazia mai cu samă a alege­rilor viitoare de cameră şi senat, opo­ziţia laterală va primi de­sigur, per­fecţiuni de acele care vor uimi chiar şi pe cei mai în­ doi peri. O opoziţie fin de siecle care, dacă nu va contribui la corigerea mora­vurilor va avea cel puţin darul să corigă multe sărăcii, şi va reînvia poate chiar sf­era milionarilor de peste noapte. Juvenal. ____________­EXTERNE ____ remin comune, şi împăratul rămîne şeful suprem al tuturor contigentelor militare ale Statelor particulare. In această privinţă avem cel mai bun exemplar, Imperiul german, care de­şi este un Stat federal, totuşi este un mo­del de Stat militar in Europa. Afară de asta trebue să ne mai gîndim, că însăşi acele State mici, ar avea cel mai mare interes ca monarhia federalâ se fie cît să poate mai puternică, pentru a le putea apăra interesele lor comune, căci ele ca nişte State mici, înconjurate de popoare mari, n’ar putea exista ca su­verane în centrul Europei. Vrînd ne­vrînd vor cădea subt influenţa şi protecţiunea celor mari. Pe Ungă asta existenţa Austro- Ungariei este aşa de necesară în interesul Europei, că dacă n’ar exista, ar trebui creată din nou. Aşa­dar argumentarea asta, nu este suficientă. Note literare Religia in şcolile secundare, de Atanasiu, Episcop al Rîmnicului Noului Severin, Bucureşti 1898, pag. 38. Sub comisiunea însărcinată cu întoc­mirea programului de religie pentru şcoa­­lele secundare a avut a întâmpina mari decepţiuni din partea Ministrului, care a tăiat pe de-’ntregul programul aşa cum se întocmise. De aici nemulţumiri mari s’au iscat, din care unele au apărut şi prin publicitate. Broşura Episcopului A­­tanasie îşi are această explicare. I. P. S. S. s’a simţit jignit în sentimentul sau de creştin, cînd a văzut că în sinul co­­misiunei plenare exista un curent nu toc­mai pe deplin cu vederile sub-comisiuneî. Mai ales nemulţumirea crescu, cînd însuşi Ministrul s’a aratat călcător legii făcute de ei, întreaga broşură tinde să dovedească utilitatea religiei în învăţămîntul public; această utilitate va sta în legătură cu atenţiunea ce i se dă în şcoli şi după orele acordate predării ei. Ca model ne aduce Germania, unde Religia are 15 oare de curs şi inlocueşte Filosofia, care nu figurează în programe. Ar fi fost de dorit ca înaltul autor sa explice cauzele acestei stări de lucruri din Germania, care se deosebesc radical de cele din Franţa. Autorului îi place a lua ca model Germania, şi evită a se duce în Francia, unde religia nu figurează în programe. In evoluţia învăţămîntului public din Germania trebuie a vedea ce rol a jucat şi joacă biserica protestantă, care dacă şi-a simplificat formele cultului, dacă a epădat tradiţia, dacă a introdus raţiona­­ismul în interpretarea textelor, în schimb a însă cit şi mai, adine religiositatea prin practica cultului. Cu totul din potrivă e la noi la Romînî. De aceia Germania se poate cita ca ţară, unde învăţămîntul religios e în floare, cum tot aşa se poate cita şi Franţa, unde învăţămîntul religios nu figurează de loc, dar nu se poate imita nici una nici alta. Tradiţia bisericii a variat după ţări, iar considerentele actuale ale statului sînt şi mai deosebite. Religia nu e chemată azi a polemisa în şcoală cu ştiinţa asu­pra răspunsurilor de dat despre lume, om şi D-zeu. Fie­care să se restrîngă în sfera sa, una — religia — urmărind desvoltarea moralităţei prin credinţă, alta —ştiinţa — căpătarea adevărului prin experienţă şi observaţiune. De dorit ar fi ca noile programe să simplifice materia Vechiului Testament, călăuzîndu-se de aceleaşi norme ca în cursul primar, alegînd tipurile morale şi acele profeţii mesianice, singurele în drept de a fi cunoscute, iar de rest să se evite ca un surmenaj. Dar autorul e contra surmenajului. Sf-sa nu crede că elevii noştri se pot plin­­ge de surmenaj; nu ne rădicăm contra acestei aprecieri, care se­ razimă pe ma­joritatea elevilor mediocri şi slabi, cum şi pe defectele organizăreî de azi, iar nici de cum că nu e încărcare de materii. Lucrarea Păr. Atanasiu e pornită din un curat sentiment­ creştinesc; rîvna de a dovedi că adevărul e cu Sf­sa i-a suc­ces ; dar dacă lucrul e bun pentru o şcoa­lă clericală, nu e potrivit nici priincios în definitiv pentru o şcoală laică. Ori ce s’ar zice: tradiţia culturală a ţârii noastre nu ne îndreptăţeşte de a lua ca model Ger­mania tocmai­ în învăţămîntul religios. E drept că acolo şcoala lui Herbart-Ziller- Stoy a prevăzut religia şi istoria ca cen­trul cercurilor concentrice în învăţămint şi că dar întreaga pedagogie germană e îmbibată de religiositate. Ori nu în Ger­mania ese anual cele mai multe scrieri teologice ? Să lăsăm pe Nemţi cu bunurile şi cu lipsurile lor, să ştim ce e la dînşii, dar să nu-i imităm în mod servil, mai ales în practica cultului lor protestant.

Next