Opinia, iulie 1899 (Anul 3, nr. 48-73)

1899-07-22 / nr. 65

INUL lit No. 65 Humanu­l 10 Bani ABDITAHERTELE încep la 19116 ale fle­ c&rei luni se plă­tesc tot-d’a-una înainte In Iaşi la Casa Administraţie) ju judU(f şi streiilătate prin luandale poştale Un a» la ţarft 30 lei; în streinătate 40 le) Şase Iun! 15« « » 50 „ MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA No 4*. — Strada «Soliei­ No. 4A ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărull0 Bani ANIMNCITRIXE In Iaşi şi judeţe si primesc numai la:­­ Administraţie in etreinatate, direct la administraţie ----~. toate oficiile de publicitate V V. Anunciuri la pag. IV . . . . » » s III.. ., «­ „ Inserţiile şi reclamele . . . mm. j cpZ i, y. • v Ua număr vechi fi ISO bani ------- '\% • REDACŢIA Vv. • ': No. 4a- Strada tíollei —No« 4W ş efiA Nu puţin timp a preocupat presa noastră chestiunea şefiei partidului conservator. Agitarea produsă acum în presă aducea pe departe cu agi­tarea trecuta din tabăra liberala, cinci fruntaşi marcanţi, ca N. Fleva —pe atunci disident liberal —cutrie­­rau ţara în lung şî în lat şi protes­tat­ contra şefiei d-lui D. A. Sturza, proclamat şef inter pocula. Şi se mai ştie că unul din punc­tele tari de razim ale, disidenţilor liberali: flevist şi aurelianist, a fost tocmai slaba temelie pe care se spri­jinea şefia lui Sturza. D. A. Sturza era numit şeful u­­­­nei fracţiuni liberale, ce deţine pu­terea în dauna intereselor marelui­­ partid liberal; căci, să nu uităm a aminti că, disidenţii se credeau a fi mandatarii adevăratului liberalism. Partidul liberal nu e la putere, zi­cea d. N. Fleva, ci numai o coterie sturzista, pe care o vom alunga de la putere, dacă nu se va demite singura. ... !. *.»' Şi liberalii aveau­ un comitet de 7 inşi, dintre cari făceau parte frun­taşii disidenţi, dar acel comitet ne­­fiind chemat la nici o consfă­tuire nu recunoştea actele făcute de Sturza, care s’a ales şef şi afara de comitet, la un banchet la Iaşi. Ne trebuesc asemenea fapte de a reîmprospătat, pentru că ne vom sluji de ele la pugilatul de presă, ce se face între noi şi presa juni­mista.­­ Da, acest pugilat exista; coloanele „Constituţionalului“ sunt pline de asemenea articole, scrise în de­curs de 2 luni şi jumătate, şi nu a rămas argument care să nu fi fost folosit în favoarea ideii primordiale. A şeful nu se alege, ci se impune. Toată logica argumentelor a fost întrebuinţată pentru a dovedi cu fapte istorice aceasta teză. Persoana drlui Carpii a ocupat în primul loc mintea celor ce discutau aşi o sco­­teau superioară, din toate punctele de vedere, actualului şef al partidu­lui conservator.­­ Ca urmare acestei polemice, a fost înăreprirea tonului din presa. Azi o mușcătură, mîne o mușcătură, îm­punsăturile ad cdrs pînă ce-după alegeri—și organele conservatoare au replicat. La o afirmare dintr’o parte, ve­­dea alta cu­ totul protivnică din altă parte ; la prisma conservatoare se opunea prisma junimista* In loc de omogenitate se vedea amalgam de elemente eterogene; s’a contestat conservatorismul actualilor conser­vatori ; s’a revendicat pentru el nu­­­­mai epitetul de adevăraţi conser­­­­vatori ; s’a prejudecat asupra , soartei şi duratei guvernului, numin­­du-1 guvern de afaceri şi cu durata­­pînâ la toamnă ; în sfîrşit s’au as­cuţit săbiile şi la colonel batrîni în gruparea constituţionala, şi la căpi­tani, şi la majori, şi la toate gra­dele, pînă ce şi cei tineri de tot, feciori de junimişti, ad încercat sa tae in carnea conservatoare. Toată această sforţare, tot acest sdruncin n’are alta cauză de cît că șeful se impune nu se alege. Din această premisă majoră, mi­nora junimista s’a formulat: Petru Carp s’a impus în partidul conser­vator, pentru ca.... și aici pentru că a ocupat un period întreg, coloane­­ întregi, pagini întregi, numere de-a rîndul. Ergo, conclusia Maioresciana.... numai d-l P. P. Carp s’a putut pro­clama de șef al partidului conser­­vator. . . 5 . . ..­O dată presa junimistă pusă pe terenul logicei, nu s’a dat curs nici atenţiune argumentelor de fapte, cari singurile erau şi sunt în stare a limpezi situaţiunea, şi deci a ve­dea lucrurile cum sunt. Aceste stări de fapt observate bine şi studiate ne vor pune pe cale de a prejudeca valoarea pre­misei majore: şeful nu se alege, ci se impune. Şi ideia aceasta e o generalitate în domeniul politic ca multe altele. Dar ştiut e, că în foarte multe ge­neralităţi, scoase de mintea omului prin procesul abstracţiunei şi al sin­­tetizării departe de a se cuprinde toate datele de fapte, se vîră for­­ţamente elemente subiective ale minţii noastre, cari pentru noi par a avea valoare absolută, dar cari pentru alţii, cari nu sunt noi, se iau ca adevăruri relative. Cu foarte multe generalităţi ră­­mîi de minciuna îndată ce eşi din eul tău, şi Intri în cercul obiectivu­lui. Atunci vine experienţa de lume, observarea de lucruri şi fapte, cari dărîmă ici şi colea construcţia ge­neralismn!, schimbînd’o în parte, dacă nu în total. Și o data ideia generală sfarmată rămîi în minte cu un gol, căci da­tele particulare, ce le posezi, nu te pot satisface în de-ajuns, neputln­­du-se subordona unei idei generale. ** * Telegrame —Serviciul particular al OPINIEI — Neapole 20 Iulie Aseară, pe clnd se trăgea un foc de artificii, o piesă a făcut explozie, omo­­rînd un fochist şi rănind 35 de persoane, dintre cari unele destul de grav. Bruxelles 20 Iulie Comisiunea parlamentară compusă din 15 membri, însărcinată cu examinarea diverselor proecte din legea electorală, a respins proectul guvernului şi toate celelalte proecte electorale. 1 Londra 20 Iulie |" . . .| ... -i 1 î .. ... . . % » | Sir I. Fanicefote, ambasador englez la Washington, a fost ridicat la demnitatea de pair. Londra 20 Iulie. Camera comunelor a adoptat birul re­lativ la împrumutul colonial. Neapole 20 Iulie Trei răniţi au murit în urma acciden­tului de erî. Mulţi sunt încă într’o stare gravă. Lugos, 20 Iulie. O explozie de dinamită a avut loc în mina de la Szakul. Un lucrător a fost omorit; patru sunt grav răniţi. Con­stantinopol, 20 Iulie. S’a ratificat convenţiunea vamală pro­vizorie cu Serbia. Constantinopole 20 Iulie Mai multe persoane au fost arestate în zilele din urmă; sunt acuzate de unel­tiri tineri-turceşti. Cîte­va sunt bănuite că ar fi împărţit proclamaţiunile unui pretins comitet tînăr-turc-armean, cu reşe­dinţa la Viena. Cettinge, 20 Iulie. Marele­ duce Constantin şi prinţul Gre­ciei au plecat eri pe bordul unui incru­­cişător grec. Cettinge, 20 Iulie. Marea­ ducesă moştenitoare din Med­­­enburg a plecat cu fiul ei ducele Fre­­derik. Prinţul Nicolae a dat ducelui Fre­deric crucea ordinului sf. Petre. Aix-les-Bains, 20 Iulie. Regele Greciei a sosit. EDIŢIA DE SEARA IAŞI JUl ZZ lUJLIJci Belgrad 20 Iulie Se svoneşte că d-niî Vuicî şi Gruicî au plecat In străinătate. Se publică acum nişte estracte de scrisori ale lui Vuicî şi Gruicî. Vuicî a scris preotului Alexa Ilicî cu­vinte injurioase pentru ex-regele Milan şi subversive pentru ordinea publică. Gruici a cărui scrisoare către Avesnicî a fost dusă de Blazo Petrovici, critică în termeni violenţi şi subversivi actele guvernului şi arată mirarea lui de ne­păsarea naţiunei. Această scrisoare pri­­cinueşte revocarea generalului Gruici din postul de ministru la St. Petersburg. Nici Gruici, nici Vuicî n’au luat parte la atentat. Belgrad 20 Iulie Gruicî şi Vuicî au luat parte la a­­tentat. Turnu Severin 20 Iulie Vaporul poştal „Ţarul Nicolae“, s-a înecat la porţile de Fer. Vaporul „Ba­sarab“ împreună cu un şlep, a fost tri­mes în ajutor. Crafenstein 20 Iulie Pe linia Klagenfurt Marbur, aproape de staţia Crafenstein, a deraiat astă noapte trenul accelerat No. 40. Un am­ploiat din gară e mort, 6 persoane ră­nite grav şi 10 rănite uşor. Cetinia 20 Iulie. Marele duce Constantin, principele moş­tenitor al Greciei, a plecat erî pe încru­­cişătorul grec. la Triest 20 Iulie „Olimpia“ cu amiralul Devey pleacă după amează în spre­­Neapole, Constantinopole 20 Iulie. Zilele din urmă s’au arestat mai mulţi tineri turci, acuzaţi de machinaţiune. U­­nii presupun că ar distribuit nişte pro­clamaţii ale unui pretins comitet tînăr turc şi armean. Serbarea Gintel In ultimul număr din „Istrul“, ziar ce apare în Tulcea, găsim un articol de mare impor­tanţă pentru noi, Rominil, reprodus din „Dorul Romanului“, şi pe care îl dăm în întregime: «Trecînd înapoi cu mintea» zice Do­rul Romînului, «prin şirul veacurilor a­­«puse, cu mindrie se opreşte Românul la «anul 104, care avlnd darul de a-i rea­­­minti gloriosul început de viaţă al na­­­ţiunei sale, îl face să se gîndească plin «de admirare la figura măreaţă a divi­nului împărat Traian». «Acest uriaş străbun şi părinte al nea­­­mului Romînesc, a zdrobit pe cel mai «viteaz popor barbar al timpului sau şi «pe ruinele domniei Dace, a fondat cea «mai bogată provincie romană: Dacia­­«Traiană». După ce arată modul cum a procedat marele împărat la colonizarea Daciei şi la răspîndirea culturei romane, numitul ziar, trece în revistă invaziile barbarilor cari au năvălit peste noi fără însă a lasa nici o urmă, căci, «abia istoria le mai aminteşte trecutul». Trecînd azi la năvălirea ungurilor cari, «mulţumită neînţelegerilor dintre Prin­­­cipii romani au reuşit să-i învingă pe «aceştia şi să-l şi întemeieze in vechea «Pannonie şi o parte a Daciei, in stă­­«pînirea lor». «Acest trib sălbatic, venind din cen­­­trul neguros al Asiei, a reuşit să se «instaleze în imediata apropiere a po­­­poarelor civilizate împreună cu toate obiceiurile lui păgîne». Autorul articolului face o comparaţie Intre misiunea civilizatoare a romanilor ce s’au aşezat în vechea Dacie şi săl­­bătăcia ungurilor şi spune: «Cită deosebire intre începutul vieţii «noastre şi acela al Ungurilor. Cită deo­­«sebire între străbunii unora şi al al­­«tora». «De o parte vezi o armată glo­­­rioasă, o pleiadă de oratori şi poeţi, «de mari barbaţi de Stat, de altă parte «o ceată de sălbatici călări, avind drept «şea chiar carnea crudă pe care o mîn­­­ca. Figuri hidoase cari astă­zi i s’ar «părea ori­cui nişte fantome». Şi cu toate acestea zice: «Ungurii «şi-au serbat acest început de viaţă. Au «sărbătorit împlinirea celor 1000 de ani «de la acea dată de când au năvălit în «Ungaria de astă­zi». «Şi-au sărbat mileniul lor cu un tăm-«balan care a avut răsunet în toată lu­­­mea. Au făcut mare sgomot pentru că «în sunetul trîmbiţelor şi în ciocnitul «paharelor să înăbuşească ţipetele ace­­stora care suferă după urma «înaltei» «culturi maghiare». «Peste cîţî­va ani, la 1904, se împli­­­nesc opt-spre­zece veacuri de cind Tra­­­ian ne-a adus în aceste locuri. Atît în­­«ceputul cit şi întreaga noastră viaţă, «este un fiit nesfirşit de glorie şi fie­­«care Român se poate mindri cu trecu, «tul naţiunii sale». «Nici o pată ni ne acoperă, nici o «faptă rea nu ne apasă conştiinţa». «Ca şi la 104 şi astă­zî, precum şi la «1904, noi suntem sentinela romană, «cari formăm farul civilizaţiuni şi al lu­­«minei în Orient. Cultura noastră este «dulce, este blîndă, după cum este şi «caracterul poporului nostru». «Şi, dacă astăzi suntem atît de îm­­«prăştiaţi, aceasta se datoreşte lovituri­­«lor grele la care am fost supuşi. Am «suferit mai mult de­cit ori­ce alt po­­­por, dar am rămas în picioare». «Se apropie anul 1904. Se apropie a­­­nul In care avem datoria să sărbătorim «împlinirea celor de ani de la «glorioasa intrare a lui Traian îrn Dacia, «de la gloriosul început al naţiunei noas­­­tre, de la glorioasa instalare a senti­­«neler romane care de opt­spre­zece vea­­­curi stă neclintită la postul săfi». «Această serbare să fie şi o protes­­­tare contra mileniului Unguresc, pro­­­testarea contra tiraniei, sălbăteciei şi «a nedreptăţii». Urmează apoi „Istruli": «Serbarea celor 1800 de ani de la ve­nirea Romanilor in Dacia, pentru noi are o mult mai mare însemnătate de­cit serbarea zilei de 10 Mai, Unirea Princi­patelor, sau ori­care altă serbare naţio­nală. Această serbare va fi serbarea gin­­tei, care va afirma lumei întregi ilustra noastră origină şi va fi cea mai strălu­cită dovadă de vitalitatea poporului nos­tru şi de superioritatea elementului la­tin; căci, o mină de Latini aruncaţi pe malurile Dunărei şi pe văile Carpaţilor timp de atitea secole au putut să în­frunte vijeliile ridicate de invaziile atîtor popoare străine, fără a pierde conştiinţe de sine, fără a’şi uita origina şi a ştiut să păstreze limba iluştrilor lor strămoşi «Da, această serbare va servi ca ac de stare civilă pentru naţiunea romină ea va fi diploma de nobilime a neamulu romînesc. «De acea ea va trebui să fie sărbă­torită într’un chip măreţ şi demn de un popor al cărui strămoşi au fost stăpîni­torii lumei. „Serbarea noastră, care va inaugra secolul al XX-lea, va trebui să fie una strălucită, mai grandioasă, de cît of care altă serbare de acest gen ce a fos pănă acuma; ea va trebui să eclipsezi şi să lase departe de tot ce s’a văzu pînă aci. «Cinci ani abea ne despart de la da­ta cînd se vor împlini cele 18 secole di cînd existăm ca popor latin pe pămîn­tul vechei Dacie, şi abea, abea, dacă a­ceşti cinci ani vor fi suficienţi ca să nu putem pregăti. De aceea adresăm un călduros apel tuturor Romînilor de ini­mă, oamenilor noştri politici, literaţile şi artiştilor noştri, marilor noştri finan­ciari, întregului popor şi guvernului ţă­rei, pentru ca toţi să se unească şi si contribuiască la aranjarea măreţei *săr­bări.­­ „Oamenii cu vază, marii noştri naţi­onalişti, actualul guvern, să se* înţelea­gă cît mal curînd şi să orîndueascâ o comisiune care să se ocupe cu aranja­rea serbărei şi cu aflarea mijloacele spre a o putea­­realiza. «La serbarea de la 1904 va trebui şi ea parte toate popoarele latine şi se va invita spre a asista, somităţile din lu­mea întreagă. «Pentru această serbare nici un sa­crificiu nu va fi destul de mare, iar po­porul român conştient de trecutul sei şi de menirea sa, nu se va da în lătur de la nici o jertfă spre a asigura reu­şita serbărei. «Totul e numai să se facă un înce­put şi aceasta e sarcina cercurilor noa­stre conducătoare şi la presei din capi­tală, deci să se grăbească, căci, des cinei ani ne despart, totuşi acest timpp­el scurt pentru ceea ce voim şi ceea c suntem datori să facem». II Cea mai veche amintire în documente­­ avem din 1490 (6999, Oct. 15), cînd Ştefan Vodă întăreşte lui Petru Siliştea­­nul cumpărătura făcută in satul Măneş­­hî, în fundul Elanului (na verho Ialana), de la boeril Duma sin Man şi de la ne­poţii săi de soră Dragotă Creamene şi Ţintea, pe preţ de 75 zloţi. Documentul iu uită a pomeni apoi de faptul că în Măneşti a fost casa lui Man, cum şi o mănăstire, unde izvorăşte rîul din dea­­lul cu pădure. Dacă la 1490 se vorbeşte de Duma, fiul lui Man, care îşi avea casă pe locul, care mai apoi s’au numit Măneşti, ur­mează că satul a început a se înfiinţa ,omi pe atunci, pe la 1460. Să ne închipuim satele vechi aşezate îe locuri deschise, nici mari ca azi. Lo­curile erau păduroase; ici pe colea cîte o curătură deschisă de unii de alţii; cel ntaiu ce-şi aşeza locuinţa în acea cură­­ură dădea nume satului ca acel Man, care-şi avea casa (gde bil dom otta) ; încetul cu încetul casele se înmulţeau şi dacă împrejurările ajutau satul ,se înte­meia ; dacă nu, satul se desfiinţa odată cu risipa casei proprietarului. Numai aşa ne explicăm că la virful balanului (na verho Ialana) rm­ânesc în vechi cîte­va sate şi azi locul e pustiu şi îngust. Pe locul unde se dau a fi fost Mănes­­tii, Silişteni! azi, nu s’ar putea întemeia sat, aşa e de strimt locul. Locu­l unde era casa lui Man - Măneş­­tii-^-îl cumpără un alt boer, ceva mal din sus, Petru Silişteanul (Pătru Siliş­­teanul), ca un boer să poarte în 1490 numele de Silişteanul, urmează că era din satul Silişteni, din sus de Urlaţi, la virful Ialanului, deci tocmai pe aceleaşi văi ca şi Măneştii. De urmaşii lui Man nu ştim nimic ; de urmaşii Iul Petru Silişteanul istoria a legat neamul Cantemiresc, căci după schiţa Cantemireană se vede că strămo­şul lor era un Silişteanul, dar: D.‘!' Can­­temir zice că-1 chema Toader, hol Ştîra din acte că-1 chema Pătru «Theodord Cantemyr, novo cognomine Siliştanul, qui primus ex Cantemyriorum, ad christi vexilum sub principe Stephano cognoi­mente magno anno mundi 6951 (1443) se convertit». Aşa zice D. Cantemir în viaţa tatălui sǎu Constantin. Dar in 1443 nu era Şte­fan cel Mare; dar pe Silişteanul nu-l chema Teodor, ci Pătru, dar Silişteanul nu trăeşte în 1443, ci in 1490; în­­sfir­­şit cite rînduri atîtea greşeli la Can­temir. ; In ori­ce caz la 1490 era un Siliştea­nul ; era un sat Siliştenil., Na verHe Ialana. • ■ Eu cred că mare sat nua putut fi Si­­liştenil, judecind după strîm­toarea locului Pe vremea aceia locurile acestea fiind tari căci erau păduroase, lumea se a­­ciuia în păduri, îşi taiau poiene, d­adeau case din bîrne şi iată satul întemeiat cu facerea celei întăi case. Probabil că în acel ungher de loc tare şi ferit de in­­vasia Tătarilor s’au aciuat şi Mari şi alţi boerî după vremuri, oam­ieni simpli­­*după vorbă, după port. Silişte însanmă sat, sau loc unde a fost sat. Dar de­oare­ce în 1490 era po­reclit un Pătru Silişteanul, satul să fi fost cu o generaţie două mai înainte. Deci cam pe la 1450 era la obârşia E­­lanului (na verbo Ialana) două sate : u­­nul Măneşti, după Man, altul Silişteni. Măneştii au dispărut îndată după ce ur­­­maşii lui Man îşi vînd proprietatea, cur­tea, care era tot satul şi rămîne Siliş­­tenil, care îşi duce viaţa sa de sat pă­nă prin 1780, cînd se risipeşte, mare parte din locuitori mutîndu-se­ prin sa­tele vecine. E un curios şi interesant fenomen so­cial : întemeierea şi dispariţiunea sate­lor. Azi subt ochii noştri avem aseme­nea cazuri care în mare parte trec ne­observate. Aşa de pildă vestitul sat is­toric Lunca Banului, era pănă vre-o 15 ani în urmă; azi s’a spărcuit­ lumea şi n’a mai remas de cît curţile boerului proprietar de azi, M. Teleman, care a fost elementul distrugător al vechiu­lui sat. Din contra pe drumul ce duce la Fălciu, în faţa Cîrligaţilor se în­­temeează un­­ sat nou. Ici o casă bine durată, cu gard cu ceva pomi, peste o aruncătură de băţ, sau o asvîrlitură de puşcă altă casă neîmprejmuită, abia li­p­iită, mai în­colo una numai în tarasî. n 10—15 ani satul se întemeiază Și cine va trece după 50 de ani va crede că satul e de cînd moşii. Așa a fost pe Elan. * Din hârtiile cîte

Next