Opinia, noiembrie 1899 (Anul 3, nr. 148-171)

1899-11-25 / nr. 167

ANUL III No. 167 EDIŢIA DE SEARA IAŞI -JOI 25 NOEMBRIE 1899 Numărul 10 Banî ABOXAME IIELE încep *la 1 şi 15 ale fie­căreî luni şi se plătesc tot­d’a­una înainte In Ia­şi la Casa Administraţiei In judeţe şi streinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 „ MANUSCRISELE Nu SE INAFOIAZA ADMINISTRAŢIA Sp. 17.— Strada Primăriei— Ap 17. ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Numărul 10 Bani AXE­NDIU­RILE In I­şi şi judeţe te primesc numai la Administraţie In strainătate direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . . h linia . ......................HI • . Xlkvm­­ Inserţiile şi reclamele . yfo­SQ „ q, ------- /e. Un număr vechii* 30 bani r­edacţia Xo. 17-Srada Primăriei—Xo. 17 Candidatul partidului Con­servator pentru alegerea co­legiului I­­ude deputaţi ce va avea loc la 16 Decembrie, este : D. Dr. LEON SCULY. Legendă Liberală De patru­zeci de ani mai bine, colectiviştii năzuesc să buimăcească lumea cu o pa­lavră, pre cit de ridicolă pre atît şi de resuflată. Ei pretind că existenţa sta­tului român, lor se datoreşte, şi că tot ei au­ creat Romînia modernă. Cu alte cuvinte, fără d-nii Pallady şi Stoicescu et comp. ţara românească nici n’ar avea fiinţă, căci poate de mult ar fi fost ştearsă de pe faţa Ini­riei. Patrioţii îşi atribuie perso­nal, Unirea, Domnul străin, Constituţia şi ’n cele din urmă, gloria armatei române chiar. Fără aflarea lor în 1877 la pu­tere, răsboiul ruso-turc nici n’ar fi avut loc. In fine, puţin lipseşte ca în anii cînd se face recoltă bună în ţară, colectiviştii să pretin­dă că­ aceasta tot lor se dato­reşte. Cu modul acesta de a argu­menta, sau mai bine de a momi lumea burta verde re­­mîne de sigur cu gura cascată, iar mitocanul, cetind palavrele scribilor colectivişti, clatină cu siguranţă din cap şi eselamă, nicelarii şireacii, tot ei mai prima!.... Prin palavre şi minciuni fără ruşine, s’a creat în unele pături populare falsa legendă că partidul acelor ce s’aîî con­stituit în asociaţie colectivă ca să exploateze ţara, este parti­dul care a contribuit mai mult la desvoltarea poporului. Astăzi încă, patrioţii, ca să nu piardă obiceiul, au obrăz­nicia să arunce în public ne­ruşinata afirmaţie că prin ve­nirea partidului conservator la putere, munca de mai bine de o jumătate de veac pen­tru aşezarea şi propăşirea ţe­­rei, e spulberată în toate di­recţiunel­e. Şi aceasta o spune Voinţa de azi, .... cătră sfîrşitu! seco­lului al XIX! Mai întăi, să ne’nţelegem, a cui muncă ? Munca excluzivă a Valenti­­nenilor, a Fundeştilor, şi a Ca­radulelor de tot felul ? Dar aceşti oameni n­’au fă­cut de cit să exploateze popo­rul, să’i sucească crierii, să’î falsifice judecata, şi să adune bani din meseria lor !... Cum ? Catargiii, Costaforii, Filipeştii, Manolaki-Kostakiî, Ghicii, Sturzii, şi mulţi alţi bă­­trînî ai ţărei, n’au jucat nici un rol şi n’au contribuit cu nimic la înălţarea neamului român ? Pe lingă mincinoşi, colecti­viştii sunt deci şi obraznici. Momeala se prindea poate cu patru­zeci de ani în urmă, astă­zi însă, cînd toată lumea ştie ceti şi scrie, cînd spiritul public e desvoltat, panglică­­riile colectiviste nu mai au nici un rost, şi aşa se explică pentru ce patrioţii au căzut atît de jos în opinia publică a ţărei. pi orlif o r\A ai* /I am r» viuuiiiii mişuLi îţi uuua" turare a adevărului, legenda liberală a trăit atît, cît a tre­buit poporului să se deştepte puţin ,—să se instruiască , la cele întăi raze luminoase, la cea întăi licărire a flăcărilor instrucţiune! în popor, această legendă a fost spulberată. Şi nu va mai reînvia!... VORBE Sufletul orb. «Mă întrebi ce mă face să sufăr, ce nenorocire a dat peste mine, de mi-am perdut firea. Ei bine, îţi voi mărturisi-o; adu-ţî aminte că ai vrut-o. «Imî­ era sufletul cu totul îndurerat; Ia orî-ce tînguire auzită, o lume întreagă de gînduri mă napftdiau. Trecuse peste fiinţa­­mi nenorocirea şi-mi sfîrtecase şi-mi zdro­bise toate ascunsele cute ale mele.—Ea, de asemeni, era cu totul în umbră. O îm­presurase din toate părţile; omul, în care îşi pusese toate iluziile şi toate speran­ţele, îi fusese răpit de Nemilostiva şi a­­cum lacrimi ferbinţi curgeaţi pe păm­în­­tul răscolit. «Cînd am zărit-o, buzele-mî îi spuseră vorbe de alinare, iar ea tresări: se mira că se găseşte în lume un om, care s’o înţeleagă şi s’o compătimească. Un imens val de recunoştinţă îi umplu sufletul. .. . Trecură lunile, iar recunoştinţa se schim­bă în iubire. Eu, în care domnia o linişte de isprăvire, mă lăsăi, cuprins de îndui­oşare, să mă plutesc în voea soarteî. «Trecură ani. Inaintînd zi cu zi, le­gătura aceasta ocupă o mare parte din viaţa-mi. Nu era frumoasă, nici nu avea virata, în care trupul e pe pragul d’între copilărie şi deplina desvoltare femeească. N’avea măcar acea rafiinată eleganţă, pe care o dă averea. Totuşi, din cauza iu­­birei eî, din pricina bunătăţei, care părea în fiinţa eî, o legătură, din ce în ce mai trainică, îmi legă soarta de a eî. O, dar sufletul pare că e orb ! încet, ea să îndepărtă de mine, cătînd aiurea, nu iubirea, pe care n’o mai putea găsi a­­colo, ci o nehotărîtă plăcere,—voluptatea problematică a schimbărei. Ce-i păşea de trecut, de lumina duioasă, în care vroiam s’o învălui ! Un stupid îndrugător de vor­be, cu graţii ridicole de babă cochetă, un advocăţel care umblă pe potecele fără sfîrşit ale procedure!, a cărei faţă roşcată e par’că muiată în sîngele atî­­tor nenorociţi, ce vorba lui cleioasă şi dulceagă îi osîndise să piară de foame, îi luă minţile.... O, sfîntă artă, iartă­m­ă ! . . . Acum, totul s’a sfîrşit şi sufle­tul iar mi-i liniştit». E oare aşa de orb, acest suflet, căci nu­mai unei cecităţi se poate atribui schim­bări ca acestea ? In acest caz carnea putea fi mulţumită, iar mintea, înaripată de cel ce iscălise scrisoarea de mai sus. De ce dar soarta dă vieţei atît de ruşinoase meniri ! De ce, cînd norocul atinge frun­tea cui­va, fiinţa aceea să nu-î poată cu­prinde aripele cu mînele, ci să-l lese a fugi către cerul lui, în care domneşte istrovirea . O pofte bizare ascunse în suflet, o fe­meie, copil nătâng şi fantase, cîntat atît de atiţi poeţi, ce rău fără samăn faceţi omenirei ! Voi puneţi tină în albastrul gândului, voi rupeţi aripele înălţătoare, voi atrageţi către mocirlă dorurile cu a­­vînt vulturesc, orbi copii ai fatalităţei­­ şi totuşi, voi robiţi omenirea. Faust. Atragem deosebita atenţiune a cetitorilor noştri asupra proiec­tului de modificare a legei tim­brului, a cărui continuare o vor găsi în foiletonul paginei a lî-a. ................................M—■—Mii ■ I I ’,MBâi La I­aşti. Sau la Crăciun, de n’a fi la sf. Treime. Un isteţ confrate din capitală publică următoarea ştire politică de maximă sensaţie, menită să re­voluţioneze spiritele modernilor noştri barbaţi de stat de la Cap­şa şi din cluburile liberale (pe unde mai există): „Se asigură că d. Dis­sescu ar fi „declarat cîtor­va intimi că, pen­sii» moment, va renunţa la ori­ce „altă reformă, afară de acea a „codului de procedură... După o „versiune, d-nii Dissescu și Istra­­„te se vor retrage din cabinet, i­­­mediat după ce primul va fi fă­­„cut să se voteze proiectul seu de „lege asupra procedurei civile, şi la organizarea corpului portăre­ilor şi al doilea, după ce vor fi „votate proiectele sale de legi a­­­supra căilor ferate de interes „privat, a căilor de comunicaţie „şi a regimului apelor. Bien que sa. Nimic mai clar şi mai lămu­rit: d-nii Istrate şi Dissescu se vor retrage din minister...... la Paşti, la Crăciun, la Sfinta Trei­me sau după ...ani. E X T lV li N E Importantul discurs ce contele de Goluchowski Ta ţinut d’Inaintea de­­legaţiunilor ungare, merită se oprească atenţiunea ori­cărui om luminat, şi se recomandă studiului politicianilor noştri. De mult timp Europa nu a avut ocaziunea de a auzi un discurs de o atare importanţă, şi mai cu seamă, rostit de o persoană atât de adine cunoscătoare a oamenilor şi a împrejurărilor, despre cari se ocupă. In genere, eram deprinşi de a asculta discursuri rostite de oameni de stat englezi, germani şi francezi ; cu­­vîntările lor, deşi foarte însemnate, se ocupă insă de alte chestiuni. S’ar spune că omul de stat fran­cez, german şi englez s’au specia­lizat în cîte o ordine de idei anu­mită din care nu poate eşi : cel d’in­­tăî în chestiunile sociale, economice, cei-l’alţ! doî în politica extra euro­peană. Şi lucrul e explicabil, fie­care a­­vînd mai ales în vedere chestiunile mai delicate şi maî arzătoare cari interesează mai direct patria sa. Con­tele Goluchowski a avut meritul de a vorbi despre politica ţărei sale, şi această politică ne interesează direct pe noi, pe Romînî. Serviciul Telegrafic — al OPINIEI — Răsboiul anglo-transwalian Londra 28 Noembrie. Se scrie din Ladysmith ziarului Mor­­ning­ Post cu data de 25 Noembrie s. n. că regimentul Liverpol şi acela care ră­­mîne din re­gimentul Gloucester, are 11 morţi şi rîniţî. Maî mulţi civili şi cîţi­va oameni aî poliţiei din Náthai au fost de asemenea omorîţî şi răniţi. Forţele Binilor sunt evaluate la 10000 oameni. Lorenzo-Marquez 23 Noembrie. Ziarul Standard-Jrigger-News din 29 No­embrie s. n. află că piedestalele pentru tunurile de calibru mare ale Burilor au fost trimise pe teatrul resboiului. Berlin 23 Noembrie. O depeșă particulară adresată din Lon­dra la Deutsche-Zeitung zice că Olandejiî districtului situat între Orangeriver, Starm­­berg și Barklecast s’au revoltat. Se zice că numărul Olandejilor trecuţi D Buri sau aceea care au întrat în lup­tă pe socoteala lor proprie se rîdică la 8000 de oameni. Londra 23 Noembrie. Sa scrie din Ladysmith ziarului Mor­ning­ Post cu data de 23 Noembrie că bombardarea a cauzat în oraş, zilele a­­cestea din urmă, mai multe stricăciuni ca înainte. Estcourt 23 Noembrie. Un englez pus în libertate de Buri, la 30 Noembrie st. n., spune că numărul Bu­rilor cari se află înaintea lui Colenso se rîdică la 15000 oameni cu 15 tunuri în nişte posiţiuni foarte puternice. Generalul Joubert comandă în persoa-na. Lorenzo-Marquez 23 Noembrie. Ultimele ştiri din Mafeking pînă la 21 Noembrie st. n. zic că bombardarea con­tinuă, cauzînd perderî considerabile în oraş. Nimeni nu a fost omorît. Garnizoana crede că se va putea men­ţine cu siguranţă. Belfast 23 Noembrie. Se scrie din Dublin ziarului Belfast- News-Letter că toate posturile cazărmilor au fost dublate în urma descoperire! u­­nui complot avînd de scop de a îndoi a­­jutoarele în argint pentru Buri prin a­­meninţări de atentat cu dinamită. Paris 23 Noembrie. Camera Deputaţilor Cu ocazia discuţiunea budgetului mi­nisterului de interne, camera a respins în urma cererei d-luî Waldeck­ Rousseau cu 312 voturi contra 207 un amendament socialist tinzînd a suprima fondurile se­crete. Senatul Senatul ţine adunare azi în întrunire legislativă pentru a discuta oare-cari cre­dite. Londra 23 Noembrie. Se scrie din New-York ziarului Times că foarte rar discursul unui ministru en­glez americanofil nu a ridicat în An­glia diverginţe de păreri aşa de mari ca discursul pronunţat la Leicester de d. Chamberlain. Nimeni nu apără inreflexiunile d-lui Chamberlain, oferind o alianţă ce nimeni nu o crede posibilă, fiind dat cadrul po­liticei americane. MAFIA Aţî auzit de groaznica sectă din Sicilia ? In tainică legătură stau ţă­ranii cu nobilii, cerşetorii cu des­cendenţii Ser­pionilor, tâlharii cu po­liţiştii, lazaronii cu milionarii. O mis­terioasă credinţă îi leagă pe toţi: fură, ucid, omoară, totul li-a permis, totul faptuesc, căci unde e procuro­rul, care să se lege de dînşii, unde e jandarmul, care să îndrăsnească a pune mina pe gîtul unuia din rău­făcători ? Acel­ îndrăsneţ a doua zi ar fi mort. O, e teribilă şi medie­vală, asociaţia aceasta. Nu vă pare că avem şi noi în Romînia o „colectivitate“, care ar putea disputa cu succes titlurile lui­de glorie Mafioţilor? Şi ei au­ loca­şuri tainice de adunări,—beciurile unei anumite bănci. Şi acolo ţăra­nii,—de carnaval, nu-i vorbă,—stau­ în legătură cu nobilii,­— de contra­bandă, e adevărat.— Şi acolo foştii pomanagii în haine de dril întind mina descendenţilor foştilor domni. — Şi acolo Maicanii au stat cot la cot cu poliţiştii,—nu-i vorbă, aceştia se numiau Radu Mihai. Şi acolo calicii stau lingă milionari,—­ iarăşi just că milionarii şi-au­ agonisit a­­verile prin „hoţii şi asasinate tole­rate“.—Şi pe aceştia îi leagă o mis­terioasă dorinţă: pofta de a se îm­bogăţi. O singură deosebire însă : procu­rorii şi poliţiştii noştri sînt, cîte­o­­dată, mai inimoşi de­cît carabinerii imortalizaţi de Offenbach. MARCI­AL. -----------------------------------­ Dureri şi patimi Nuvelă In duhoarea de rachiu şi tutun, In mi­rosul greu de sudoare, în norul acela de aburi şi fum, lîngă tejgheaua ochii de parale. Iosi sin Beer, stăpînul adevărat al crîşmei, picura de somn muindu-şi din vreme în vreme nasul în paharele de ra­chiu. Ochii lui bolnăvicioşi lăcrămaţi din cînd în cînd, iar în barba lui roşie şi în­câlcită, cîte­va coji de seminţe de bostan îşi găsise adăpostul. In odaia din dosul crîşmei, Ruhla, ne­vasta lui Iosi, visa acum de-al doilea cu cele 5 odrasle ale ei, ale căror capete no­­rlioni af o ci nlîno rlo mii »XnXnnnK J*« vi»«»*«.*-y*. vtv pwij lupaioau um­tre chilotele moi şi calde. Mort beat, cu nasul roş, cu ochii înjec­­taţi în singe, cu respirația îngreuiată,să si­lea, Toader, să mai dea de duşcă o sin­­geră de rachiu, ce-o trunchise cu Maranda cea mai rea femee a sătului. „Fă Mărandă, cît om hi ş’om trăi să tot bem, hai ? Noroc fă....“ ... Şi, o dete pe git fără zăbavă. — „Jupîn Iosi, ia maaî dă-nl o o li­tri­­şoară da a di cel maî tă­ă­rişor“. —„Dă întîî purali ş’apoi ţ’ul da şi iu“. — „Daa ghini, nu ţ’am plăătit ş’o răă­­mas la a mata cusu suru.“ —„Ci cîsur, ci cisur, di cînd tot bel, ai cruzut ci nu mal pi purali aceli am sucîtit. Şî hi sînîtos, cî mal am la dîmîta badi ş’un sac di fuină.“ —„Draacu sî ti eie jupînie cu socoo­­teală cu toot. Sî ştii cî’n crîşma tta n’am să mai vin.“ —Cini te-a crede badi, ca dîmita sî­nii, da undi-i mergi cînd am­ sî ti pîlesti poftă di buut. Foticnindu-se abia țînîndu-se pe picioare, Toader luă pe bîjbîite drumul spre casă. Măranda chicotind de somn, picase sub masă, Toader își simţea capul greu și răsuflarea îndesată. Urechile-î vîjiiad­, el însă mergea înainte pe calea bătută a sa­tului, împleticindu-se şi cotigind drumul cînd la dreapta c­înd la stînga. Dar.... iată, se rostogoleşte pe mar­gina drumului. Un ufil... dureros, adînc şi cordul încetează pentru totdeauna mer­sul său cadenţat. Pe gură, pe nări şi pe urechi sbucnesc valuri de singe, ce înro­şesc paele de iarbă plecate sub greutatea trupului sau nemişcat. Un moment se mai sgîrceşte apoi; liniştea veşnică se Întinde din creştet pînă’n tălpi. La casa de pe margina lacului, pe gea­na hornului, cucuvaia boceşte jalnic­ Şi biata mamă, cu ochii înroşiţi de prin­­sele, cu inima strînsă de durere aţipise, în zorii zilei, îngenunchiată înaintea albi­­uţei în care micuţul înger zîmbea fraţilor luî din certurî. Din cînd în cînd cîte un oftat dureros îi năduşia resuflarea. înainte de-a o cu­prinde somnul uitător de toate, se rugase cu căldură maicei Preciste şi acum, prin somn, buzele ei ingraau cuvinte de ru­găciune. Dinspre răsărit goana de lumină începe a se desprinde. Pe suprafaţa liniştită a lacului se oglindesce casa lui Toader şi cerul cel mai senin al unui revărsat de ziuă. Bălan, cânele credincios al casei, pare că nu ia în samă mişcarea de vese­lie a naturei ce se trezeşte din întunere­­cul nopţei. El urlă, urlă a pustiu cu ochii ţinta’n lungul drumului. Buimăcită cu obrajii supţi şi galbeni, cu ochii umflaţi de prins şi oboseală se tre­zeşte în urletul cânelui—na­vasta lui Toader. îndurerată, ea caută cu groază în juru-i. „Maică sfîntă ! încă n’o venit! Ce-o fi fă­­cînd pîn’acum ? De-aseară-i dus şi,—cât l’am rugat să stee acasă—Blăstămata de Marania i-o întors minţile.—Doamne pă­­zește-mă să nu întru în păcat, — dă-mi Doamne răbdare.... Să ştiă ca m’oi face de vorba satului, da mă duc să-l cat şi’n piatra sacă. Aşezat între perinuţe, rămîne micuţul mozolind, între ginginele lui fragede, o bu­cată de covrig. Pe calea ce ducea spre crîşmă, sărmana luî mamă trecea în fuga mare, iar Bălan mirosia prin iarbă şi în­­tînzînd gîtul urlă fioros. „Taci haită nu mi mai cobi a jăle, că mi-i destul de amărit sufletul.“ Cu privirea painjinită de oboseală, de mînie, maî că era să treacă pe lîngă Toa­der, ce aproape nu se vedea din iarba mare. Cinele mirosind se răpede întins la dînsul—urlă—sare în jurul mortului—îl a­­pucă de haină ca şi cum ar vrea să-l scoale.... rîcă el pămîntul cu ghiarele. ....“ Omule ! Omule ! Tu eşti, păcatele mele ! ?Scoală, hai scoală şi zaci la casa ta, nu pe drumuri cam­ cîne!... Uite un’te-o adus beţia şi blăstămăţiile...... ....Dar ră­mîne cu ochii holbaţi, cu răsuflarea îne­cată, cu muşchii feţei contractaţi de groază... Trupul ud de rouă dimineţei şi pătat de singe rămînea nemişcat la tot siuciumul ai, la toate mustrările..... Vai de mine ! Fai de mine, Toader al meu I­ ţapăn ! Toderică, Toderică, moartea te-a tras din

Next