Opinia, decembrie 1908 (Anul 5, nr. 598-619)

1908-12-04 / nr. 600

♦ N 6 ini Ea ABO MAMERIE W Un an ... . 20 ie) 6 iuni * • . 10 * nrrAR CONSERVATOR DEMOCRAT .. w'Jtsiays^jfrgjag^itttBaa.ywtotev'ra^ Redacția și Administrația: Str. Primăriei No. 30 Sub cHîccțîunea unu!. Genntet Anul Vi— No. 600 iAȘ', Joi 4 Decembre 1908 nt ! Cartelul junimisto-liberal Voiţi să vedeţi o dovadă a" cartelului încheiat între guvern şi gruparea dlui Carp, în vederea alegerilor parţiale parlamentare din Capitală? Citiţi toate, dar absolut toate ziarele liberale şi junimiste, în campania violentă ce duc în potriva partidului conservator-democrat, şi în special în potriva d-lui N. Fleva, unul din cei trei candidaţi ai partidului nostru la alegerea de la 21 Decembrie. Întreaga presă guvernamentală şi carpistă, are parcu un acelaşi cuvînt de ordine, de a combate, de a ponegri şi de a calomnia, pefruntaşii noştri şi în deosebi pe d. N. Fleva, încît ne dă impresiunea că avem în faţa noastră un singur partid, care îşi dispută cu noi forţa sa politică. Luaţi la întîmplare orice articol din „Epoca“, „Conservatorul“ sau „La Patrie“ şi plasaţii în coloanele „Viitorului“, „Voinţei“ sau „Independenţei“—şi va fi imposibil să se distingă, care e din presa liberală şi care e din cea junimistă. O asemănare mai perfectă în felul de a gîndi, de a simţi, şi de a vorbi între presa guvernamentală şi cea a opoziţiei miluit®, nu ne-a fost dat încă să vedem. Ea ne învederează, cît de mare este temerea ce le-a insuflat achiziţiunea preţioasă făcută de partidul nostru în persoana fostuluiministru de la Roma, şi interesul comun ce au, de a lupta cu puteri strips unite şi cu ultima energie, în potriva noastră şi a d-lui Fleva. Căci, nici n’au aşteptat ca acest luptător al democraţiei să părăsească eterna cetate, şi partidele „istorice“, prin glasul presei lor, au şi deschis în potriva sa focul celei mai mizerabile campanii. Pînă mai ieri d. N. Fleva era unul din cei mai abili diplomaţi şi demni representanţi ai ţărei în străinătate. Presa liberală şi cea junimistă nu se dădeau în lături de a constata cu mîndrie meritele acestui valoros ministru plenipotenţiar, care a ştiut prin faptul şi priceperea sa, să consolideze relaţiunile între Statul nostru şi cel Italian. Iar mai dăunăzi, cînd cu prilejul alegerei sala ca vice-preşedinte al congresului internaţional de agricultură din Roma, elogiile cele mai mari i se aduceau de către această presă. Şi a fost de ajuns, ca d. N. Fleva să-şi anunţe telegrafic retragerea sa din diplomaţie şi reintrarea sa în politica militantă, pentru ca acest valoros barbat politic, să devină deodată tipul politicianului fără convingere şi a democratului de café-chantant. Cel puţin dacă d. Fleva, ar fi trecut la junimişti-presa liberală ar fi fost mulţumită—iar ziarele carpiste, ar fi făcut din d-sa, un barbat de mare valoare! Dar simplul fapt al aderărei marelui tribun la politica partidului conservator-democrat, i-a distrus într’o clipă ori-ce merite sau reputaţie personală, ori-ce sentimente inimoase pentru ţară—şi d. Fleva, este cel mai decăzut om politic, numai pentru că stă alături de d. Take Ionescu! Inconsecvenţa adversarilor noştri în felul de a judeca şi caitea pe oamenii politici, cari îmbrăţişează cauza partidului nostru, poate fi dată ori-cînd ea cel mai viu exemplu de poliţie^ pătimaşă şi meschină. Dar inconsecvenţi* aceasta este inerentă Io?—şi nu ne mai poate indigna, — necum surprinde. Opinia publică, care apreciază cu imparţialitate diferitele manifestări politice ale noastre şi ale adversarilor noştri, va şti să spună la timp de parte? cui este adevărul şi dreptatea. Noi nu voim deocamdată decit să constatăm că şi acum, guvern şi opoziţie s’au coalizat în potriva noastră, pentru a ne nimici acţiunea ce desfăşurăm prin politica noastră pentru binele ţărei. Vor isbuti oare să ne împedice de a vedea reuşind cu un moment mai devreme, dreapta cauză ce susţinem? Fără îndoială că nu! Şi atacurile infame ce duc în potriva noastră, și în deosebi împotriva d-lui N. Fleva, care ne onorează atît de mult partidul, prin acceptarea sa, de a fi candidatul nostru, pentru unul din cele trei scaune, din alegerea viitoare din Capitală—nu pot fi considerate de lumea cinstită, decît ca spasmurile unor desperaţi politiciani, cari îşi întrevăd pieirea, în triumful nostru. Şi cu cît ei vor împinge mai departe pătimaşa luptă şi îşi vor strînge mai puternic rîndurile, formînd astfel un singur şi ruşinos bloc în potriva noastră — cu atît va eşi mai mult la iilă slăbiciunea lor politică, iar forţa noastră va apare mai mare şi mai demnă de admirat ! Vespasian Pella „Complectă anarhie“ Ziarele liberale, cari cred că ie în interesul lărgirei democraţiei ca să tolereze manifestaţiile anarhice ce se petrec în Universitate şi pe acelea ce pornesc de-acolo, din aceeaşi oficină Iorga Cuza—acele ziare încep să dee îndărăpt Organul brătienist —Viitorul— într’un comeditar asupra ultimului şi degradatorului scandal provocat de d. Iorga, constată în fine, complecta anarhie ce domină la Universitate şi crede că, dacă nu se va‘ interveni, Universităţile vor deveni focare de primejdie. A trebuit să asistăm la pugitate în chiar forul Universităţei, ca să se trezească, cu grijă mare pentru viitor, ziarul dinastiei Brătianu. A trebuit, mai ales ca acel scandal să nu fie de felul de a aduce oarecari foitase politice liberalilor —pentru ca unul din ziarele lor—măcar unul—să vorbească cuminte şi pentru ca macar un liberal—d. Bianu—să facă întrebare—fără speranţă de răspuns—ministrului respectiv, asupra gravei împreprejurări. Anarhia ie complectă. De doi ani de zile opinia o spune, o dovedeşte. Şi tot de doi ani nu se dovedeşte că guvernul liberal, cu tot aparatul său, vrea această anarhie. De ce această politica extrem de perfidă ? Ne-am întrebat de multe ori ce profite, fie ele cît de inavuabile, ar putea trage partidul liberal din sistemul de-a vedea, cu ochi scînteitori de bucurie, întronîndu-se anarhia în Universităţi ? Este oare nevoe, pentru o politică, fie ea cît de meschină, de o viitoare generaţie crescută la şcoala revoluţiei anarhice adapată la isvoare înveninate ? "Idealul nostru al tuturor este o Romînie cît mai mare, fericită acasă la ea, respectată în afară. Către asemenea cel cată să ne ducă guvernanţii de azi şi la el va trebui să ajungă ărmuitorii de mîine. Dar aceştia, crescuţi în complectă anarhie, vor duce ţara aiurea, dacă se va tolera anarhia pe care, în fine, a văzut o şi Viitorul. Dar dacă se va tăia în carne vie—asta voim să vedem noi. Desperarea guvernului Guvernul a apucat pe căi foarte rele. De la calomnie odioasă el a trecut la falsuri , iar de aci pină la banditism nu mai e decît un pas. De săptămîni înjură şi ponegreşte prin trivialele sale ziare, pe toţi fruntaşii noştri şi în deosebi pe candidaţii noştri de la apropiatele alegeri parlă-, mentare şi cari au sorţi siguri de isbîndă. Acum în urmă a falsificat data de 18 în 28 Decembrie a decretului regal privitor la convocarea colegi II de Senat de Prahova, numai cu scopul de a înlesni partizanilor timpul suficient pentru a se pregăti de alegere. Şi mai rămîne acum să organizeze bande de tristă memorie pentru terorizarea cetăţenilor, pentru ca scopul să fie deplin atins. Dar oricît de mare ar fi dezastrul pe care guvernul, ’1 întrevede că’l va suferi de pe urma alegerilor, nu va putea merge cu ticăloşiile sale pînă la sîîrşit. Căci dacă opoziţia junimistă a amuţit, faţă de toate aceste nelegiuiri săvîrşite de guvern, apoi opoziţia conservatoare-democrată nu’l va lăsa sa-şi continue înainte ilegalităţile proectate. Trebue impedicată din vreme şi cu ultima energie orice încercare de natură a înăbuşi libera voinţă a alegătorilor, în apropiatele alegeri. Căci ar fi trist ca să se creadă că se mai poate impedica prin mijloace reprobate de legi adevărata manifestare a sentimentelor de încredere şi simpatie ce alegătorii diferitelor colegii poartă pentru candidații partidului nostru. Junimiştii şi reforma judecătorească Cu cîteva zile înainte de deschiderea Corpurilor legiuitoare, d. Stelian şi-a anunţat şi comunicat, prin ziarele liberale, proectul său de reformă judecătorească. De atunci—trei săptămîni de-a binele — presa noastră—şi o bună parte din lumea juridică discută şi comentează proectul în chestiune Numai ziarele junimiste fac morţişi ca şi cum proectul ar fi lipsit de orice importanţă. Ba chiar un ziar carpist i-a adus ni se pare oarecari cuvinte de laudă ?! Oare această tolerare a presei junimiste, faţă de o reformă care tinde să distrugă inamovibilitatea magistraturei, şi cu cari se laudă totdeauna fruntaşii junimişti, ca fiind opera lor, nu învederează pînă la oare care punct, cartelul electoral dintre guvern şi d. Carp. Căci altfel cum s’ar explica ca să vedem un partid cu pretenţiuni de a controla opera de guvernare a liberalilor, că nu îndrăznesc să analizeze,o reformă, care e în ajun de a fi desbătută de Senat ? Ori se poate ca d Carp cu d. Marghiloman şi Maiorescu, foştii miniştri de justiţie, să fie înţeleşi să combată proectul, după votarea lui ? Şi aceasta ar fi o oarecare opoziţie ! ? CATE- MOTE O oribilă deraiare de trenuri, care, însă, n’a avut loc, a luat proporţii monstruoase în Iaşi. • ■ Zvonul în oraş era că, aproape de Cernăuţi, un tren a deraiat, că ar fi morţi şi răniţi. Dar deraiarea care n’a avut loc găseşte următoarele umoristice amănunte în cele două ziare din Iaşi, între staţiile Kolonea şi Stanislav, se telegrafiază unuia din aceste ziare, a avut loc o deraiare. Sunt răniţi etc.“ Celalalt zar: „o ciocnire de trenuri a avut loc între staţiile Kolonia şi Stanislav.“ Kolonia pe Rhirt, se ’nţelege. Iar în apropierea lui a devenit, peste noapte urîtul Stanislau. Geografie... ocazională. * Esclamaţia unei soţii maltratate. — Tot de bun bărbatul meu. De cite ori nu-i am zis eu „hodonic-tronc“ şi el nu m’a bătut. Iar d. Iorga, om mare, s’a bătut pentru asemenea vorbă. •* Guvern â la Andronic—observaţia unui opozant. — Andronic făcea d’intr’un pol-doi, iar guvernul, în chestia de la Ploieşti, a făcut din unu — doi şi aşa a ieşit 28 în loc de 18. Două pagini la fel Acum douăzeci şi şapte ani—Opinia a publicat ieri un interesant document în aceasta privinţă - prefectul de pe atunci al judeţului laşi —brătienist—era mare şi tare peste glâeţul seu, Intro afacere judecătorească d’intre doi oameni—unul sărac lipit pămîntului, celalalt foarte bogat—a intervenit acel prefect—pentru omul cel bogat, firește — a făcut presiuni asupra judecătorului și l’a permutat apoi, l’a dat îndărăpt în grad fiindcă n’a voit să-l facă pebunul judecător“. Apoi hotărîrea ce-a dat-o acel judecător n’a putut fi executată, n’a fost executată nici o dată, fiindcă prefectul, care n’a avut trecere la magistrat, a avut o cu prisosință la portărel și la comisar. N’avem, din nefericire, dreptul de a citi lucruri surprinzătoare, în acel document. Trebue, din contra să constatăm, că după o scurgere de peste un sfert de veac, moravurile au rămas aceleaşi. Un epizod de viaţa zbuciumată a opiniei : acum vre-oi şase luni am fost vizitaţi de studenţi. Au intrat zgomotos, cu beţe, cu vociferări—vre-o patruzeci. Un practicant de la o judecătorie de pace va putea spune cu uşurinţă, cum se numește în limba condicei penale, asemenea fapt: violare de domiciliu. Noi am reclamat parchetului general. de-Am comunicat şi poliţiei, dupărinţa ei, numele celor mai mulţi din acei studenţi şi am subliniat, spre o vădită caracterizare a moravurilor, numele unuia care, pe acele vremuri, fusese pedagog la liceul Internat din Iaşi. Scoatem din cauză poliţia. Noi ştim prea bine ce legături intense şi teatrale, există între dînsa şi ceilalţi. Dar ce a devenit justa noastră plîngere, adresată parchetului general ? Fost-au citate persoanele, socialmente foarte sus puse—ca să-şi dezvolte plîngerea? Fost-au citate persoanele cari ne-au violat domiciliul ? Ceea ce se numeşte viciu de formă — a avut, ce-i dreptul, plîngerea noastră, era a unei gazete de opoziţie. A! dacă am fi fost o reptilă oare-care —nu s’ar fi zis „la dosar“ umilei noastre plîngeri ! Dar nici ,,la dosar“ nu i s’a zis macar. Nici n’a fost discutată. Cel mult dacă a fost ruptă de mina însăşi a şefului parchetului general. După douăzeci şi şapte ani, anumite moravuri din strămoşi persistă încă. Cu 27 ani în urmă bietul Balassan n’a găsit portărel, care să-i execute o hotărîre definitivă. Cu 27 ani mai tîrziu călcări flagrante de domiciliu—rămîn nepedepsite. Soarta gazetelor de opoziție a fost, se vede, totdeauna aceeaşi. OAMENI SI LUCRURI Pe firul gîndului... Dimineaţa, prima mişcare fu — ca întotdeauna — să aflu oara, apăs butonul lămpii electrice, odaia se umple de lumină albă, iar pe placa de marmură a mesuţei mă surprinde o strălucire neobişnuită, o strălucire de aur, în acel colţ unde eram deprins să văd numai culoarea mată şi ştearsă a unui ceasornic de nichel, tovarăş efemer căruia cineva îi purta o duşmănie neîmpăcată. Am priceput fără mare greutate rostul acestei surprinzătoare transformări; întocmai cum vine în poveşti, feea nevăzută şi aduce daruri, astfel cu o mină binevoitoare, prin o atenţiune delicată, îmi aduse aminte, prin această preschimbare, de o zi aniversară pe care o uitasem cu desăvîrşire în jocul preocupărilor şi în vîrtejul grijilor, pagini ce alcătuiesc cartea „serioasă“ a vieţei. Traiul e doară o cărare de umbră cu scurte întreruperi de lumină, întocmai cum odinioară, apâsind butonul se ivi lumina albă, aşa uneori se limpezesc oarele, clipele, mici şi efemere accidente într’o viaţă care nu e menită plăcerii, cum nu e—de altfeliu — nici o existenţă pămîntească. N’avem decit să privim în jurul nostru şi să observăm cu oarecare luare aminte, cu oarecare spirit de pătrundere, să pricepem oamenii şi lucrurile... Intre florile cu cari ştiu şi vor — în bunătatea lor—femeile şi copiii să înfrumuseţeze traiul lor şi al altora—este şi serbarea aniversărilor, deşi amintirea unui an, a încă unui an trăit, e departe de a fi pentru cineva o laudă, ori o plăcere. Din potrivă. Paginile smulse din carte— însamnă ruina tot mai aproape, sfîrşitul tot mai sigur. Iar darul ce-ţi vine în asemenea împrejurări aminteşte risipa de coroane ce împodobesc carele funebre. Un asemenea car e şi vremea care ne duce încet, încet, dar sigur, cătră apus, cătră nesimţire şi cătră linişte: de ce atîrnăm încă daruri şi cununi pe răbojul ei şi în slava ei? ...Astfel cu, după prima impresiune de mulţumire şi de recunoştinţă, gîndul prinse a toarce pe caerul clipelor liniştite ale dimineţei,—cele mai senine din cite are ziua toată; iar în lumina albă scînteia aurul nou al ceasornicului ce-şi număra, într’un ritm fin, bătăile şi mersul mereu acelaşi, infinit de suggestiv. Aurul!... Ce metal frumos, curat, dar urît şi murdar totodată! Aurul, simbolul tuturor luptelor, grijilor, păcatelor şi spaimelor; aurul, — un mijloc suprem şi un scop suprem; aurul, — armă de omor şi de îmblînzire în acelaşi timp; aurul cu care străbatem şi ne înălţăm, — nu însă deasupra lui însuşi. Cum licăreşte în flacăra lampei şi cum arde privirea resfrîntă în el !... Aurul,—emblema unei credinţi universale, care împacă şi învrăjbeşte, care pune ură în iubire, otravă în mîngăiere, întuneric în lumină, te învălue ca o îmbrăţişare şi te străpunge ca o săgeată, eternul blăstem al unei omeniri lacome cu deviza—auri sacra fames! Rodion Exemplarul AU O NT URÎ \ Un rb.il îq pag. 50 Bani » s» »o IV, 40 * Dramă de H. Bernstein — Epoca beneficiilor este, la teatrul nostru, epoca noutăţilor teatrale. Stagiunea iaşană e rezervată, din nefericire,unor vechituri mai mult ori mai puţin reprezentate, cu titluri reînoite in vederea tantiemelor. De aceea credem interesant a ne ocupa de o piesă care va apare pentru întâia dată pe scena noastră,—în beneficiul d-nei Aglaia Pruteanu şi anume: „La griffe“ — „Ghiara“ lui Henry Bernstein. Iată subiectul piesei. Tânăra şi frumoasa Antoinette, fiica ţinut redactor al ziarului socialist „Popularul“, suflet pervers, după ce ameţeşte —prim puterea sa „particulară“ de seducere— pe doi tineri, Ignace şi Leclerc, prinde în ghearele şi şi pe bătrînul Cortelon, directorul ziarului, văduv, om cu oarecare avere, dar cinstit, care şi-a creiat o frumoasă reputaţie, aproape să devie conducătorul partidului socialist. Intre Antoinette şi Doulers, tatul şi fiica, există o înţelegere deplină : el ţine să ajungă „d. prim redactor“, iar ea „d-na directoare“Antoinette şi Cortelon se căsătoresc. Viaţa lor conjugală e plină de dezgust. Faţă de dînsa, între patru ochi, bătrînul e de o etrogăcie copilărească, ridicul, tîmpit, nebun. In afară, sub înrâurirea acestei iubiri ciudate, ei desfăşură o putere de muncă îndoită, o inteligenţă uimitoare. Face concesii peste concesii, îşi părăseşte convingerile şi tovarăşii de luptă şi reneagă la un moment dat, întregul său trecut politic. Lepădîndu-se de „zgura“ cinstei socialiste, pătrunde apoi uşor în Cameră şi Senat şi ajunge... ministru. In loc de deputat al stîngei, deputat al centrului 1 In loc de conducător al unui mare şi temut partid socialist, ministrul unui guvern adversar 1 Rămas fără voinţă proprie, cade cu desăvîrşire sub puterea demonică a Anomettei, care-i conduce după plac. Nu poate să-i opuie nici cea mai mică ezistenţă. Pentru dinsa, el împrăştie banii înviat. Ii satisface toate poftele, iar el nu-i ajunge. De dorul luxului şi al petrecerilor, ea se împrieteneşte cu bărbaţi bogaţi şi-i rinda în mreje pe toţi. Cortelan vede tot, înţelege tot, e conştient de comedia pe care o joacă, de rolul său de bărbat prost şi orb, dar rabdă şi tace... Ţine prea mult la dînsa ca să poată suporta durerea unei despărţiri. De rat Ură Toto, mai degrabă moartea îndemnat de dânsa, comite infamii din ce în o mai mari, cade tot mai jos, până e silit să se despartă și de Anne, singura 4» fică. * De-altmintrelea Anne, fată inteligentă, sculptură de talent, prevede din capul locului groaznica viitoare în care e atras tatul ei. Prin firea ei sinceră, fără a provoca gene zgomotoase, nu pierde niciodată datra de a-şi manifesta despreţul ce-l simte faţă de Antoinette, „aventuriera“. Ledere, socialist intrasigent, ca să nu devie complicele lui Cortelon într-o afacere necinstită, părăseşte „Popularul“ care colabora de atîta timp. Deşi fusese şi el prins, încă de mult, de „acea“ ameţeală pe care numai Antoinette putea să o dea bărbaţilor ei, are atuşi o voinţă puternică, e condus de o moralitate superioară, e cast, se fereşte de un adulter, dar nutreşte pentru dînsa, intreaga sa viaţă, o iubire platonică. Pe Cortelon îacă, pe acest bătrîn bicsnie, pe fostul său profesor de la care a primit cele mai frumoase învăţături, îl dispreţueşte. Şi dispreţuieşte mai mult decît pe ceilalţi adversari, pentru că la ei poate n’au pătruns niciodată razele soarelui, dar pe diasuil l-a înecat lumina şi a închis ochii să n’o vadă. Ajuns deputat şi orator de mar® valoare, Leciurc, fără încetare, duce o campanie violentă în potriva ministrului Corislon. Ia toiul luptelor politice, după zece ani de la despărţirea lor, se Intîlnesc odată amîndoi în atelierul Annei. Urmează între dînşii o discuţie cu privire la Antoinette. Cortelon are atîta încredere în cuvîntul adversarului său politic, încît se simte foarte satisfăcut cînd acesta îi spune clar: „Am avut cu Antoinette numai relaţiuni de prietenie“. Dar ei declară că el nu-i desprețuiște.