Opinia, iunie 1910 (Anul 7, nr. 1027-1049)

1910-06-10 / nr. 1034

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an.......................20 lei 6 luni.......................10 ,, ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IAȘI, Str. Gh. Mirzescu 27 Sub direcţiunea unui Comitet 9 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani ‹> »» J> !) IV» 40 ,, Anul VII.- No 1034 to 10 Iunie 1910 DUPĂ PERDELE Şeful nostru a avut ferecite expre­sie de a caracteriza acţiunea politică a junimiştilor în ultimii doi ani de după perdea. Cine nu ştie jocul păpu­şilor, în care Vasilache ocupă lo­cul principal. Păpuşerul cere voe de la cei ai casei dacă poate să le joace cu perdea ori fără perdea. Iar dacă păpuşierul capătă voe să le joace păpuşele fără perdea, dă Doamne bine, îi merge gura de ţi vine să-ţi astupi urechile. După perdele în acţiunea junimişti­lor înseamnă a nesocoti naţiunea, iar dacă te adresezi la ea o faci nu­mai ca un sport politic, ori cumpă­­rîndu-i votul, ori asmuţindu-i patimi­le, nici într’un caz însă a face apel la adevăratele ei sentimente. In teză generală, junim­ştii nu a­­t ng de iei în acţiunea lor politică colegiul 3-lea. Cei 46.000 de alegători nu există pentru ei, iar dacă se în­­cumetează a le cerceta nevoile şi a le legifera interesele, o fac fără pricepere, căci nu trăesc prin ei, ci in afară de ei Alegătorul rural e aşa de neînsem­nat lucru în ochii lor, că nu-i bagă în seamă; el e o creaţiune factice a regimului nostru electoral, venit fără rostul lor şi dacă funcţionează astă­zi, nu e că are raţiunea sa constituţ­o­­nală, ci pentru a îngroşa cu 38 de­putaţi maşina administrativă a gu­vernelor. Venind la colegiul 2-lea de Ca­meră, burghezia liberală, oraşele, Carpiştii şi aici abia au încercat no­rocul în Capitala ţărei. De ce ? Pen­tru că acolo fiind marii lor bogătaşi, au crezut că pot întreprinde sportul elflp.t.furai prin on«»«oîauţ­i şi mese­riaşii, cari alimentează pu^ii, reşti cu carne, lapte, pîne, verde­ţuri ori dreg ciubotele la slugile bo­­ereşti şi au văzut că în culorile unde locuesc fruntaşii junimişti, prin pun-E a lor s’au sporit voturile d-lui leşliu. In restul ţării, unde Carpismul nu contează, partidul lor nesocoteşte masa celor 36.000 alegători urbani. In mare parte fi­ndi funcţionari ai statului, judeţelor ori comunelor, d. Carp a formulat teoria că funcţionarul trebue să voteze cu guvernul, fiind pururi zestre guvernamentală. Că ţăranul alegător are un gînd, o inimă, o vrere, un suflet; că urmă­reşte un ideal: revărsarea unei mai mare dreptăţi în societate, de toate acestea habar n’are. Că alegătorul funcţionar are şi el un ideal, un suflet, un gînd de mai bine pentru ziua de miine ; că do­reşte ceva pentru sine, pentru ţara lui; de toate acestea iarăşi habar n’are. Sufletul naţiunei întrupat în aceşti 80,000 de alegători, e acoperit cu o perdea groasă de cercetaşii d-lui Carp, şi naţiunea e restrînsă la cei 16,000 alegători ai colegiului I, în care ei îşi răsfaţă trupele, şi îşi nu­mără victoriile.’Dar dragostea aceasta excesivă numai pentru un colegiu al marilor proprietari şi a intelectua­lilor trădează la carpişti indolenţa orientală de a munci, de a gindi. Colegiul I de­şi are cel ma deplin exerciţiu al vieţii politice, şi poate da dovadă de rezistenţa politică nu încheagă în el întreaga naţiune. El cuprinde foarte multă ignoranţă cu capital, cum celelalte coleg­i cuprind foarte multă carte fără capital. Şi nu ştim pînă cînd capitalul mora va­n mai puţin resistent de­cît capi­talul material, întru­cît el este o mai mare putere de conservare şi res­i­­tenţă la ori­ce curent rău şi periculos. In necunoaşterea acestei voinţe a masei alegătorilor romîni, în nesocoti­rea intereselor vitale ale obşti­ei ce­tăţenilor ţării stă stângăcia politică a carpiştilor şi că dar, cum o perdea acoperă ori împedecă vederea lim­pede a luminei, asemenea şi politica carpistă făcută în afară de marea masă a cetăţenilor români e acope­rită cu perdelele indiferenţei şi ne­­socotirei politice. Ea a dat faliment. Nevoile mari ale societăţei se în­dreaptă cătră alţi oameni, cătră alte artide, căci naţiunea n’are nevoe­e oameni, care să le vadă intere­sele prin ochelari, ci de-a dreptul în faţă şi iată de ce ori cît s’ar bizui ei pe cuvîntul Măriei Sale de a fi preferaţi, pentru că sínt ei, curentul popular dă câştig de cauză acţiunei partidului conservator-democrat, care singurul reprezintă interesele obști­­ei poporului romînesc. Gh. Ghibănescu ---------~«**U***«f«R--­ Operă de guvern Grandioasa întrunire de Duminică a a­­vut darul să arate, odată mai mult, că partidul conservator-democrat e cel mai popular şi mai bine organizat partid din ţară , întrunirea comitetului de a doua zi, a pus insă în evidenţă alt­ceva, a ară­tat ţării că partidul conservator-democrat conştient de puterea lui, se gîndeşte la ziua de miine şi că ţine că, atunci cînd va fi chemat să ia frînele ţării în mină, să fie pregătit şi să poată răspunde cu în­destulare la toate legitimele aşteptări ce se pun în el. Instituirea comisiunilor numite ca să studieze diferitele chestiuni politico-sociale, este preludiul operei noastre de guvern. Partidul conservator-democrat se pregă­tește pentru ziua cea de mîine. Val sărmana disciplină Lumea a fost surprinsă zilele acestea de cuvîntul de ordine emanat de la şeful carpiştilor, potrivit căruia ori­cărui bun carpist îi este interzisă participarea la meetingurile de protestare în contra van­­dalizmelor greceşti. De ce un asemene cuvînt de ordine? Se vede că pentru d. Carp și partidul său p&Wirs* JMm-noarea am'Wm tie a „Hecubei“. Cît este de ridicol acel ordin nu mai este nevoie să relevăm. Ceea ce însă trebue să relevăm, ie faptul că un fruntaş carpist, d. Grigore Cantacu­­zino a găsit cu cale să ignoreze ordinul șefului și să ia parte activă—ca orator—■ la meetingul de Duminecă din Capitală. Ba ceva mai mult. Epoca de astă­zi I publică in extenso discursul d-lui Canta­­cuzino, sfidînd pentru a doua oară ordi­nul şefului. E locul să ne întrebăm: ce să fie ? Explicaţia n-o putem găsi de­cît în straş­nica disciplină din partidul d lui Carp, sau în marea autoritate morală ce are d. Carp asupra partizanilor săi D. Carp a crezut şi de astădată—indife­rent dacă acesta a dat ordin direct sau prin vicele său—ca şi în­totdeauna de alt­fel, că d-sa şi partidul său trebue să se ţie în afară de ori­ce acţiune romînească, naţională. D-sa îşi bate joc de asemenea „excentricităţi ridicole11, cari sunt cel mult pentru oamenii de guvern şi nu pentru fi­losofi ca d sa. Intîmplarea a făcut însă, ca în parti­dul d sale să se găsească şi oameni, cari să cugete alt­fel şi să găsească că aceste „excentricităţi“ nu sunt numai necesare, dar că nici nu sunt excentricităţi. Şi iată-l pe d. Grigore Cantacuzino luînd cuvîntul la meetingul de la Băile Eforiei. Şi atunci s’a intîmplat acest fenomen firesc şi logic, că disciplina—mult căutata disciplină—din partidul d-lui Carp e în pericol. Comicul devine tragic. Şi cum să nu devie, dacă şeful junimiştilor uitîndu-şi aptitudinile sale filosofice încearcă la bă­­trîneţe să devie strateg politic. Vai sărmana disciplină !­­. întrunirile publice Cînd junimiştii şi au adus aminte ei sunt partid de opoziţie, după ce tre ani de-a rîndul au „valsat“—vorba d-lui C. C. Arion—cu liberalii; după ce d. Marghiloman şi-a adus aminte că are serioase motive de a fi supărat pe d. Ionel Brătianu—carpiştii au pornit con­tra guvernului campanie de răsturnare. Lăsind la o parte vandalizmele din noaptea de 28 Aprilie, campania juni­miştilor se reduce la două întruniri publice, din cari una a fost rezervată pentru o profeţie a d-lui Carp,—cînd a promis soluţia satisfăcătoare—iar a doua întrunire a fost prilej pentru ju­nimiști să vadă că d. Carp se înșelase din nou și că profeția d-sale, ca atitea altele, nu se împlinise. Intr’un cuvînt. soluţia satisfăcătoare făgăduită n’a so­sit şi probabil nu va sosi nici odată. După junimişti s’au manifestat libe­ralii cu o mare întrunire publică. D. Ion I. Brătianu somat de cei cîţi­va foşti socialişti din jurul d-lui Jorj Diamandy, s’a decis să-şi convoace partidul la o întrunire. Ce s’a spus la acea întrunire se ştie :—nimic ; ce-a dovedit întruni­rea liberală, iar se ştie :—că partidul e frînt în multe judeţe, în două şi chiar în trei desidenţe. Astfel s’au manifestat cele două par­tide aşa zise istorice, cită deosebire între ele şi partidul conservator-demo­crat. Strînşi uniţi în jurul şefului, avînd un singur conducător şi un singur ideal partidul conservator democrat, care s’a bucurat de o aşa de mare încredere din partea ţărei şi a alegătorilor dă azi dovezi că a meritat întreagă această în­credere şi că nu se gîndeşte numai la ziua de azi ci și la cea de mîine, luînd în studiu toate marile chestiuni, care f­rămîntă azi societatea românească. Congresul partidului nostru — Discursul d lai A. A. Badaron — Să-mi daţi voe să­ fac citeva observa­ţi de ordin general şi particular. Să ne dăm bine seama că intrăm pe o cale de mare răspundere şi avem o datorie de conştiinţă ca să răspundem cit se poate mai bine misiunei ce ne dă aia, misiune pe care a dovedit-o întru­nirea de ieri. De aceea atrag atenţia tuturor priete­nilor: cînd în momentul acesta discutăm aci, ţara îşi dă seama că şi aci e un parlament, dar care îşi face datoria, deşi nu are încă răspunderea. . ..^c2SSta '•nfi&efenS'tffe "ceva real. Şi să nu vă închipuiţi că comisiu­­nile alese înseamnă îngroparea chestiilor, deoarece noi nu avem sistemul bizantin. Ca să ajungem la un bun rezultat, — dezideratele de azi au să ia forma unor soluţii — e necesar ca toţi cei cari au ceva de spus asupra acestor deziderate, să-şi formuleze părerile lor. Comisiunile acestea trebue să vie nu cu un raport academic, ci cu soluţii potrivite ideilor partidului. Aşi ruga comisiunile ca înaintea viito­rului congres, să comunice raportul mem­brilor congresului. Acum trec la observaţiunile de ordin special. In ce priveşte reforma electorală, vă atrag atenția asupra unei tactice de par­tid. Noi am făcut o experiență foarte favorabilă. De aceea azi plecăm de la punctul că, cele două dintâi colegii sunt reale. Dar avem și un colegiu, cel de al treilea, care nu e real. Atunci, nu e bine oare ca partidul nostru să contribue cu ceva la împingerea spre realitate şi a a­­cestui colegiu ? In ce priveşte orientarea comisiunei, eu socot să-i lăsăm toată libertatea, în limitele a două principii : colegiile să nu fie dependente de guvern şi în acelaşi timp, guvernul să nu fie prizonierul a­­cestor colegii. Eu socot că liberalii au suprimat co­merţul rural şi da acea cred că comisia industrială şi comercială să studieze dacă noi trebue să facem încă pentru in­dustrie mari jertfe şi cari ar fi compen­sarea ce s’ar putea da celor mici ca să poată trăi sub regimul unei industrii to­lerată pînă la carteluri. Un deziderat relativ la chestia învă­­ţămîntului: eu cred că trebue să repa­răm mai întăiu rălele făcute de liberali şi numai după aceea să cadă de acord ambele partide pentru a scoate partidele din învăţămînt. Mai cer ca comisia să studieze şi ches­tiunea activităţei extra-şcolare a învăţă­torilor şi să vadă ce măsuri luăm ca ac­ţiunea învăţătorilor să nu fie o acţiune de sector liberal naţional. Pentru mine e o mare bucurie că în­trăm pe calea precizărei programului nos­tru. Dar la acest program cu formule precise, se impune o tactică nouă, pen­tru că unele puncte interesează numai a­­nume clase sociale. Eu cred că greşim dacă ne mărginim in conlucrarea noastră politică numai la circumscripţii electo­rale. La program nou, trebue tactică nouă și de aceea eu cred că, atunci cînd vom avea programul, propaganda s’o fa­cem pe clasă electorală. OAMENI ŞI LUCRURI SPRE REPAOS Oraşul avea în această din urmă Du­minică o înfăţişare cu totul neobişnuită şi întru cîtva originală. Prima zi de a­­plicare a unei legi noue are ceva solemn, ceva impozant, aduce ceva din farme­cul unei alte vremi, necunoscută încă, ceva din regimul nou, trăit sub o lege nouă, ceva din ameţeala unei stări ne­lămurite, cu toate îndoielele legate de dînsa. De astă dată e vorba de o lege cu totul osebită de alte legi : acea a repau­sului duminical complet. Ca ori­care altă lege însă, ea nu cuprinde mai puţin in sine principiul obligaţiunii cu forţa, germanele nevoinţei la supunere şi ca ori­care alte, cere la rîndul ei o edu­care a spiritelor pînă să intre, cu totul disciplinate, sub imperiul legei acesteia. Dar, în esenţa ei, ce omenească, ce bună şi ce necesară lege, acea a re­paosului, fie chiar a repaosului impus, a repaosului forţat! De ce nu se poate generaliza, aşa feliu ca omul să fie într’adevăr silit a se supune odihnei, chiar în contra voin­ţei sale proprii, şi ascultînd de cerinţele unei legi superioare care este însăşi le­gea vieţei, cuprinzînd întrînsa condiţiu­nea odihnei ? Munca, de ori­ce natură şi sub ori­ce formă, e istovitoare, după cum însăşi viaţa omenească e o treptată istovire a marginitei puteri de traiu. întreruperea muncei, fie fizice, fie intelectuale, devine astfel cu o trebuinţă organică fundamentală pentru cruţarea organismului. Natura a stabilit acest principiu îm­părţind traiul în somn şi în activitate, iar cugetătorii tuturor timpurilor au ajuns a slăvi repausul ca un element de în­tremare şi de împrospătare. Bătrînul Ho­mer—despre care dictonul spunea „dormi­tat bonus Homerus — celebrează „somnul care distinde muşchii“, în înţelesul că dă omului unei puteri de gîndire şi de lucru. In timpurile noastre însă, chiar Tolstoi,—de­sigur un om extraordinar de harnic în feliul său,—ajunge la o apoteo­­zare a nesupunerei la lege, întucît a­­ceasta ar sili pe om la o muncă sub forma de sclăvie neîntreruptă şi ascultare oarbă. Un scriitor ca Paul Lafargue, so­cialist militant şi filosof, propagă „drep­tul la lene“, ca un drept sacru al omului din ori­ce categorie socială. Nu de lenea propriu zisă e vorba, ci de odihnă. Repaosul poate fi o formă a lu­crului, după cum, în împrejurări, lucrul poate fi o formă a odihnei. Aceasta e chiar o aplicare a unei doctrine pedago­gice moderne. Odihna se recompensează ea însăşi prin un spor de energie proaspătă şi nu constitue o pierdere socială. De aceea, după multă şi neîntreruptă încordare se ridică gemătul lăuntric, cerinţa din adînc a sufletului ca şi a trupului, dorul de odihnă. Suntem acum în ajunul marilor vacanţe, —serbătorirea lin­itei şi odihnei pentru mulţi, dar nu pentru toţi. Cu toţii însă ne întristăm gîndind că mai curînd ori mai tîrziu ne îndreptăm fatalmente cătră odihna cea de-a pururi, în care vom dis­părea ca într’o mare de eternă şi irepa­rabilă nesimţire. E senzaţia pe care o rosteşte poetul-filosof, Eminescu cînd în­trupează setea veşnică de linişte şi ne­simţire : Căci din repaos ne-am născut, Ni-i sete de repaos... Rodion Din lumea orbilor Se cunosc peripeţiile prin care a tre­cut, de cîte­va luni încoace, instituţia creată de Carmen Sylva pentru a da adăpost orbilor din Romînia : „Vatra Luminoasă“. Această instituţiune se poate considera astă­zi ca desfiinţată, aşa încît miile de orbi cari ar fi putut spera o mîntuire, vor rămînea ca şi înainte pe seama alor lor sau pe seama calităţii publice. In legătură cu aceasta credem instruc­tiv să reproducem din o lucrare recen­tă a d-lui Dr. Robin — în legătură cu reînfiinţarea unei organizaţiuni a „Ve­trei Luminoase“ — cîte­va date asupra situaţiunii şi statisticei orbilor din di­feritele ţări: Elveţia. In cursul anului 1910, cu ocaziunea nouei numărători a populaţiei elveţiene, urmează a se face şi o nouă numără­toare­­specială a infirmilor de toate ca­tegoriile. O numărătoare a orbilor în 1870, făcută cu ocaziunea statisticei ge­nerale, a arătat un număr de 2,032 persoane sau 7, 6 la mia de locuitori. O a doua numărătoare specială s’a fă­cut in 1896 din iniţiativa particulară, dar cu sprijinul cel mai larg al Consi­liului Federal şi al autorităţilor can­toanelor. Ca inspirator al acestei fru­moase opere a fost profesorul doctor Pflüger din Berna. Această numărătoare a indicat o cifră de 2,107 persoane oar­be, adică 7,2 la mia de locuitori. Intre aceste două nu se făcuse o alta, dar Biroul statistic al Elveţiei a stabilit de multe ori tablouri importante privitoare la cazurile de reformă din serviciul mi­litar din cauza vedetei, cum şi relative la copiii în vrîstă de şcoală ce nu erau în plinătatea simţurilor lor. * Franţa. Iată 8 rezultate ale recensămîntului orbilor din Franţa. Recensămîntul din urmă din 1906 nu va putea fi cunoscut de­cit foarte tîrziu, de­oarece despuie­rea celorlalte a durat ani de zile. In 1851, erau în Franța 37,662 orbi ; în 1859 au fost 38,413; în 1861 au fost 30,780; în 1866 au fost 31,968 ; în 1872 au fost 30,214 ;în 1876 au fost 28,491 ; în 1883 au fost 32,056; în 1901 au fost 27,174 orbi. In acest interval de o jumătate secol, populaţiunea numără de la 35,860,000 locuitori pînă la 38 962,000 ; aşa­dar, sporirea populaţiunii generale şi mic­şorarea numărului orbilor. In 1851 era un orb la 950 locuitori, iar în 1901 era un orb la 1433 locuitori. Numărul cel mai mare de orbi s’a găsit în departa­mentul Corsicei, adică 161 orbi la 100 mii locuitori. De asemenea în departa­mentul Creuse, unde s’a găsit cel mai mic număr de orbi, adică 26 la 100,000. Bine înţeles, că nu se poate compta pe absoluta exactitate­a a acestor cifre, căci într’un departament s’a putut cal­cula ca orb unul care mai vedea mai puţin, iar în altul nu s’au calculat de cît cei complectamente orbi. S’au cons­tatat 14,721 orbi de sex masculin, 12,453 de sex femenin, 3,147 barbaţi sunt ce­libatari, 5,923 căsătoriţi, 2,813 văduvi sau divorţaţi, 2,704 femei celibatare, 2,459 femei oarbe măritate şi 4,567 vă­duve sau divorţate. In stabilimentele publice sunt 3,052 orbi, 1,499 de sexul masculin şi 1 553 de sexul femenin. Se mai socoteşte apoi 1,437 băeţi şi 1,011 fete oarbe ce nu trec vîrsta de 10 ani; 15,502 au trecut de 60 ani; 19,042 au mai mult de 50 ani ; 5,194 sunt între 20 şi 50 ani, a­ceştia sunt deci în etatea de a putea lucra.* Ungaria. Cu ocazia recensămîntului din 1900 s’au constatat în Ungaria 26.483 orbi, din cari 2350 în vrîstă de şcoală (8 — 20 ani). Faţă de acest număr de orbi e­xistă în Ungaria numai 5 instituţiuni cari adăpostesc un total de 262 orbi. Comparativ, găsim în Germania pen­tru 3000 de orbi de şcoală 34 instruc­ţiuni, în Franţa 20 de institute (din cari în Paris 4), în Austria 29 de institute. * Anglia. Local Gouvernement Board din Lon­dra a studiat mult timp chestiunea mij­loacelor prin cari s’ar putea descoperi prezenţa boalelor de ochi la adulţi şi trata aceste boli înainte ca ele să se agraveze şi să aducă orbirea. Din ultima statistică se constată în Anglia­ şi Walas 25827 orbi, în Scoţia 3253, in Irlanda 4254 ; în întregul re­gat sunt deci 32823 orbi. In anul 1851 era un orb la 979 persoane şi în anul 1901 era un orb la 1235 persoane. Acea­­stră simţitoare îmbunătăţire ar fi putut fi şi mai pronunţată; astfel din cei 25327 orbi, un mare număr au fost din naştere orbi şi la mulţi dintre aceştia in­firmitatea ar fi putut fi combătută prin un tratament la timp şi raţional. După cum ştiinţa modernă ne învaţă, orbirea noilor născuţi se poate vindeca­ prin un tratament preventiv şi la timp! Afară de aceasta s-a constatat că 33 la sută dintre copiii de şcoală din London Coutny orbesc tot din cauza netratării

Next