Opinia, iunie 1910 (Anul 7, nr. 1027-1049)

1910-06-11 / nr. 1035

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . . 20 lei 6 luni .... . 10 „ 5 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. III, 50 Bani •! d t* II IV, 40 „ . 5? ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: IAŞI, Str. Gh. Mîrzescu 27 Anul Vil. No 1035 Vineri II Iunie 1910 DUPĂ CONGRES !xtraordinar de mare e impresia pe care a produs-o în ţară congresul nostru. Ori de ce punct de vedere ar fi privit, congresul a făcut în chip admirab dovada strălucitei organizaţii a partidului nostru, şi l-a prezentat în faţa ţărei ca singurul partid politic, care e adînc preocupat de marele probleme sociale ce frămmtă azi toate straturile populaţiunii noastre. E fără precedent în istoria partidelor poltice, manifestarea de înaltă gîndireşi acţiune politică, desfăşurată în ziua de 7 iunie în sala Liedertaffel din Bucureşti. Pentru prima oară în opoziţie, un partid politic representat prin cele mai de seamă căpitenii, se adună sub preşidenţia şefului şi discută toate ideile şi soluţiile politice, economice şi sociale, cari vor trebui să formeze preocuparea viitoare a guvernărei sale. Pînă acum, dacă schimbările de guverne, nu se operau la noi prin surprindere—opera lor de guvernare era însă o surprindere. Ţara nu ştia nici o dată de mai înainte cu ce legi va veni guvernul; nici chiar acei chemaţi să voteze legile, nu luau cunoştinţă de ele de cît, cînd se depuneau pe biroul Parlamentului. Şi n’am exagera, dacă am spune că însuși ministrul de resort, nu concepea ideia unei reforme, cu mult mai înainte de a o prezenta Parlamentului. Din această cauză, mai toate legile noastre, în afară de lipsa complectă de pregătire preliminară, păreau mai mult opera personală a unui ministru, decît a unui partid politic și datorită neseriosităței cu care, a fi făurită, era de natură a produce mai mult perturbare în mijlocul claselor noastre sociale, de cît satisfaciiPartidul nostru a schimbat cu totul sistemul acesta, atît de învechit și dăunător, în materie de legiferare. Şi era şi natural, căci de la un partid nou, se cerea şi un sistem nou. Partidul nostru, vrea să legifereze din opoziţie chiar; el îşi constitue parlamentul seu, care deşi fără răspundere legală, are însă o mare răspundere morală faţă de ţară,—şi punînd în discuţie publică şi liberă toate problemele politice şi sociale, cari agită astăzi societatea noastră— se adresează ţărei şi îi spune din vreme, tot ce cugetă şi voeşte să facă mîne cînd va deveni guvern. Cu modul acesta ţara ia din vreme cunoştinţă, în linii generale, de opera legislativă a partidului nostru— şi dacă o găseşte corespunzătoare aspiraţiunilor şi nevoilor ei de moment, grăbeşte şi mai mult schimbarea regimului, pentru a vedea cu un moment mai devreme transformate în realitate, ceia ce era un simplu desiderat. S'a afirmat din chiar ziua construirei partidului nostru, că prin înjghebarea acestui partid, o mare evoluţiune se va produce în viaţa noastră politică. Evenimentele cari s’au desfăşurat în curs de 2 ani au probat cît de întemeiată a fot o asemenea afirmare. Prima evoluţiune s’a produs în conştiinţa generală a publicului, căci nu a fost dat să vedem acest fapt extra-ordinar, ca într’un timp atît de scurt, să devină cel mai puternic, atrăgînd spre ele, toate clasele noastre sociale; a doua evoluţiune s’a produs în masele restrînse ale colegiilor noastre electorale, deşteptînd şi îndrumînd spre libertate şi independenţă spiritul alegătorului, prin strălucitele rezultate ale luptelor electorale; şi în fine, a treia evoluţiune s’a produs în însăşi mintea şi sufletul clasei diriguitoare a partidului, care a trebuit să-şi schimbe mentalitatea de pînă acum, pentru a fi la înălţimea cerinţelor vremei. De aceia, cînd s’a anunţat congresul de Luni, ţara a văzut cît de serios îşi ia partidul conservatordemocrat, misiunea sa; iar acum cînd congresul s’a închis, ţara s’a încredinţat pe deplin, din discuţiunile urmate şi din lucrările ce s’au efectuat, că nu se poate vorbi de alt partid la succesiunea treburilor pubice, de cît de partidul nostru. Nevoi mari şi multiple, se fac cît mai mult simţite în mijlocul claselor noastre sociale — şi satisfacerea lor se impune pentru bunul mers al ţărei. Partidul nostru,—şi-a înţeles şi rostul şi înalta-i chemare, şi abandonînd pentru un moment lupta cu adversarul său, a trecut la acţiunea cea mare şi superioară care constitue opera de guvern, pentru ca ziua de mîne să-l găsească complect pregătit spre a-şi îndeplini greaua, dar frumoasa sarcină ce şi-a luat. Vechile part’de — cari invoacă în favoarea lor numai istoria—căci alt fel nici nu s’ar numi istorice, să fee pildă de la noi— şi să se pătrundă de acest mare adevăr, că numai cu gloria mai mult sau mai puţin contestată a trecutului—nu se poate trăi astăzi, şi că legea neînvinsă şi perpetuă a progresului social cere nu vecinică duşmănie dintre noi cînd şi cui i se cuvine guvernul, ci veşnica luptă de idei şi acţiune cît mai întemeiată pentru binele comun cînd vom fi să avem guvernul. Vespasian 1. Pella — ------- ■ *------- JUBILEUL JUNIMIST D. A. A. Badareu a anunţat, în discursul meu rostit la Eforie, jubileul pe care junimismul II va serbători curînd: 15 ani de opoziţie sau 15 ani de candidatura la putere. Jubileul acesta este foarte important prin raritatea sa şi un ziar carpist se mîndreşte chiar cu el. *D. Carp, apune acel ziar, nu umblă după putere. Din contra, şeful partidului conservator a dat «niciun 1 ' guvern, ca sa se menţie Ia putere. Acum a retras acel sprijin guvernului.“ Retrăgînd sprijinul guvernului, d. Carp vrea, negreşit, să vie el Ia putere. Căci nu ne închipuim, că vrea să cadă guvernul liberal, ca să vie unul takist şi să-l sprijine pe acesta. Adevărul este, că d. Carp a retras creditul guvernului, în speranţa că, lipsit de girul junimist, guvernul va da faliment şi va veni în loc un guvern Carp. Cu toate acestea se pretinde că d. Carp nu vrea să vie la putere, că preferă să-şi serbătorească nunta de tinichea, premergătoare nuntei de argint, că junimiştii viitori, credincioşi tradiţiei, vor fi fericiţi să serbătorească nunta de aur, apoi cea de diamant şi apoi cea a veşnicei veşnicii. D. Carp este un barbat politic pur ideal, care, contrar celorlalţi oameni politici, nu umblă după putere. El vitează doar ca puterea să umble după el, ca să i se jupuie ca Nababul. Compromisurile ce le face, întrunirile publice, preumblările în fruntea mulţimei armate—nu sunt pentru a veni la putere, ci pentru a rămînea In opoziţie. Aceasta este explicaţia ce se dă şi noi trebue să credem, că ea este perfect adevărată. E absurdă, dar adevărată: d. Carp pretinde că se căzneşte ca să nu vie la putere. înaintea guvernelor, înaintea posibilităţei de a putea guverna şi legifera, d. Carp preferă să serbeze jubilee de opoziţie. N'avem să ne amestecăm în gusturile politice ale d lui Carp. Dar In afirmarea, că el nu umblă după putere cînd vedem că se dă In vînt după ea, noi vedem aceeaşi doză dejfalsitate şi de exagerare fantastică, pe care o vedem şi atunci cînd ne vorbeşte despre monopolizarea autorităţei morale de către partidul seu. La baza politicei d-lui Carp rezidă falsitatea. Şi ea este urmarea firească a jubileului opoziţiei junimiste, care alimentează campanii de infamii pentru că secretarul e liberal, iar cei profesori sunt carpieţi. Ce fel conduce d. Haret departamentul său ! Ce fel se poartă cazacii săi Dovada o avem cu şcoala de Bele-Arte Autorităţile şcolare încurajază ca un secretar de la o şcoală să se comporte ca un intrigant şi colportor de ştiri de la direcţie la presă. Iar un inspector şcolar s'a făcut veriga lanţului de infamii, ci să răstoarne o familie de artişti. Scribii anonimi ai ziarului Carpistor cît ar lătra nu vor putea şterge din cadrul Iaşilor artistici figura aleasă a la Panaiteanu. Fostul director, timp de 31 ani, al şcoalei de Bele-Arte, a fost o figură aleasa, care nu se mînjeşte din seninătatea cadrului nemurirei artei prin mocirla scribului anonim, fie el chiar strătuţ ghe ghincolo. Cind pe scribul anonim îl interesează chiria casei de 100 lei, lemnele de 300 lei, lumina 100 lei servitorul de 300 Iei, natural că în faţa stomahului artistic se duce dracului arh şi artiştii. Cu profesori artişti, care abia ştii mînji o pînză, nici şcoala de Bele-Arte nici Pinacoteca de Iaşi n’ar fi ajuna ci este o podoabă a Iaşilor. Cel ce a muncit 32 de ani, şi a îndurat peregrinările Pinacotecei şi ale şcoalei, pînă ce şi-a văzut fixat pentru de-a pururea locala artei, astăzi se vede feştelit în ochii urmaşilor că a fost un hoţ ordinar de tablouri, că a îndesit tablouri de Rembrandt, Albari şi Theniers, a îngăduit a se pune copii fără valoare şi altele. Cel ce a trăit printre laşeni şi a fost multora ca un părinte, ca un sprijinitor, cel ce a rîdicat valoarea artistică a Iaşilor, a creiat un mediu artistic, cel ce era cinstea personificată, azi după 10 ani de la moartea lui, se găseşte ziarul Elitei sociale să publice calomnii pe sama mortului. Se vede că elita socială e greacă nu ktinâ, c®c' strămoşii ne-au lăsat vorbă de bine"............« “ . ’ “ -A! dar se vede’rinjitura dinţilor ! Ii doare că după ce Ministerul a Întinat şcoala şi autoritatea d lui Bardasare, nu i’a alungat cu jandarmii de la şcoală, ca pe generosul de la şcoala Militară. Milioanele Pinacotecei păzite de un Bardasare ! ! Ce oameni mici mai sînt şi secretarii de la o şcoală de Bele-Arte! Ce oameni mici mai sint şi frătuţii ghe ghincolo! Ce joasă e şi presa Elitei sociale, că s’a făcut canalul de scurgere a tot ce e murdărie în frumosul oraş al laţilor ! Stop. Şcoala de Bele-Arte Şcoala aceasta are un păcat şi pace ; n’are noroc de profesori cum se cade, n’are parte de elevi. Cu tot procesul provocat mai daunăzi, care s’a întors contra celor ce-l provocase, provocatorii nu se astimpără, ci continuă campania de calomnii şi intrigi. Ministerului i-a trebuit liber locul de director al şcoalei. In loc de a-i cere de-a dreptul, l-a căpătat prin scandal. De vină e tocmai autoritatea şcolară. Dînsa crede că a apărat autoritatea directorului şcoalei pedepsind pe cei 2 profesori, că au publicat prin ziare ştiri tendenţioase, dar aceiaşi autoritate trece pe lingă secretarul şcolar. „Către alegători mei“ — Manifestul elevului Dominic Gheorghe candidat la primiul 1, ătre colgii SQ2. — MOTTO: .rs’a constatat cil elevii, ca si fie aleşi premianţi de colţii lor de clas, uzează de mioace politice, tipărind ziare ocazionale, făcînd manifest şi finind în- truniri». («Opia» de ieri). I Scumpi c Agi, Ora fatală se apropie ! Bine veţi fi I chemaţi la urnă ca să v exercitaţi | dreptul vostru scolastic la et. La urnă să mergeţi cu fruntea sus, cu inima deschisă, asemenea acelor rari soldaţi cari merg cu paşi siguri pre cîmpul de luptă. Aveţi să alegeţi întreme, Comarnic Gheorghe, fiul operilo mele, fiul slabelor mele resurse meriale, fiul muncei—şi între celalalt, pe care nu voesc nici să-l insult, ni să-i citez numele. Coleg, Am stat de vorbă cu opriinţa mea şi mi-am dat seamă, că n’am nimic a mi reproşa ; am privit vină in fundul sufletului meu şi m’a convins de complecta lui curăţenie Cruntea sus, cu gîndul curat, cu vni liberă de ori ce prejudecată socialiu pot cere votul vostru pentru careu nu dau nimic, nu numai fiindcă’, excelenţi patrioţi, nu cereţi nimic nu numai fiindcă eu, patriot emininte sarac, nu pot da nimic, dar fiind, fiul propriei mele autorităţi, eu înscris pe frontispiciul programul meu : „Jos conrupţia, să trăiască litatea individuală“ Colegi şi fraţi, Generaţiile trecute auat timp de un secol, care vrea să , exact zece decenii, ca să se emaneze de jugul. , profesoral, nedrept şi apăsător, şi să ajungă naţiune de sine stătătoare liberă şi independentă Şi ca elevii, adică guvernul de mîine, sa aleagă pe cei de ales, ei în de ei. Fraţi şi colgi, 8 Cîntînd Marseilleza romînă să merageţi la urnă şi să puneţi în ea buletinul cu numele meu, care are ca semn a tricolorul român. Uitaţi, vă conjur, micele mizerii, nu daţi importanţă şoaptelor, intrigilor de " I culise şi scrisorilor anonime şi votaţi-mă II I . I I pe mine. Votîndu-mă pe mine, veţi vota: cin l" I stea, abnegaţia, munca şi virtutea a I Colegi, î I Cadranul sufletului meu a bătut totdeaga una curat romineşte. Cosmopolitismul, I I după convingerea mea sinceră, este fi’ I loxera care cată să distrugă pămîntul B I neamului şi deci trebue distrus el—cos- I mopolitismul—exact cu o oră înainte. u I Dar lucrul se schimbă cu străinii , I crescuţi şi născuţi, sau, ca să mă es j I plic mai bine, născuţi şi crescuţi pe te I ritoriul Patriei Mume. Căci nu trebuie I să uităm, că naşterea este un capriciu , I al firei şi noi muritorii, încă n’am a] I juns la perfecţiunea de a putea lupta . I contra capriciului firei. . I De aceea, cu profund respect colegial I apelul meu electoral se adresează și col I legilor evrei din clasa mea, de la cari , I solicitez voturile. Legiuitorul, în înalta Iui dreptate, n’a . I exclus pe evrei de la dreptul de vot . I scolastic. Noi, credincioși principiului , I de echitate, nu trebue să alegem pe e. I vrei premianţi, dar avem datoria să-i i j I onorăm cu dreptul de a ne alege ei pe . I U°L ,1 Deci dar, la urnă colegi. Cu fruntea [ I sus, cu inima curată ş; cu sufletul eniltuziast. Al TMofrn devotat Ou mar mc (Jhrorghe i I candidat la premiul I II p. c. c. 11 Un smintit . I OAMENI Sl LUCRURI DIN CENUŞA... Acum cîteva luni drama Ferrer preo- I I cupa toată lumea civilizată. Detaliile se I I cunosc din cale afară bine ca să fis ne-1 I voie a le repeta. I Profitînd la revoluța din Barcelona, I clericalii au pui la~cali*sreetarea și o-1 I sîndirea lui Francisc Ferrer, cu totul I străin da evenimentele acele, dar vinovat I de o altă revoluţiune, mult mai radicala, I mai crîncenă şi mai primejdioasă pentru I Portugalia Catolică : reforma învăţâmîn- I titlul pe bază laică, emanciparea lui de I prejudecata clericala. Realizarea deplină I a unei atari emancipări ar fi însemnat I răpirea din mînile iezuiţilor a atîtor ge- I nsraţiuni de copii smulşi de sub jugul lor I şi redaţi spiritului de libertate, de cuge-1 I tare liberă; ar fi cunoscut scoborirea I sau încetarea a totputerniciei bisericeşti I şi ridicarea treptată a unui popor conş-1 tient pe sine, sănătos nu numai la trup, dar şi la sufiet. Şi pe altarul unei atari semeţe revo-1 Huţiuni Ferrer a trebuit să cadă, spre in-1 dignarea intrigei lumi civilizate. Dar opera lui de educaţiune raţională n’a fost distrusă. Ea face proseliţi în toate ţările, ca un ecou al tragediei de I la Montjuich şi ca semnul celei mai demne I protestări în potriva crimei săvîrşite. Zilele aceste s’a reconstituit în Capi- tala Franţei „Lege pentru Educaţia raţională a Copilăriei“, întemeiată de Ferrer I in 1903. Preşedinţia de onoare a luat pa cel mai mare scriitor şi cugetător al Fran-1 ţei de astăzi, Anatole France, iar pre- şedinţia efectivă o are d-na Soledad Vil-1 lafranca, devotata şi curagioasa colabo- j ratoare a lui Ferrer. Un numeros corni- tatet s’a asociat iniţiativei şi, avînd atîtea |e energii asigurate, asociaţia va putea să şi urmărească ţinta care este—în mod concis —da a face din şcoală o acţiune de pregătire a copilului pentru o viaţă , complecta, libera şi sănătoasă, aşa cum s cere idealul cel mai înalt al omenirii. Statutul Ilgei prevede că : Membrii s vor lucra ca să modifice în acest sens metodele şi programele de învăţâmînt şi în chip general condiţiunile materiale şi f morale ale vieţei şcolare . Vor ajuta pe membrii învăţămintului să dobîndească, prin toate mijloacele, liberr tatea profesională condijiunea primordiali şi a oricării perfecţionări în materie de ecaţiune. it In acest scop vor edita manuale şi materiale didactice conform acelor metode vor da sprijin moral şi material tuturor sforţărilor de a crea şcoli conforme ideilor ligei; vor interveni în conflictele născute între apostolii acelor idei şi reprezentanţii rutinei oficiale ; vor ajuta crearea sindicatelor de institutori şi altor asociaţiuni avînd scopul emancipării culturii profesionale. E de prisos a mai simţi că învăţămîntul e cu desăvîrşire laic, lăsînd deoparte orice legende de natură religioasă, după cum cerea Ferrer în primul rînd. Şcolile aceste înfloresc în Spania , se vor înmulţi în Franţa şi în Berlin şi aiurea, formînd monumentul neperitor al celui sacrificat în modul ştiut şi a cărui operă, întocmai ca pasărea Phoenix, reînvie din cenuşă, mai puternică şi mai largă. Rodion ideile nntul \moralist Căsătoria viitorului.—Arta menagiului.— Amorul, flirtul, morala sexuală.—Morala socială. A ceti cărţi ca acea a ilustrului moralist Forel e o mulţumire sufletească aşa de mare incitodată cunoscute ideile lui, simţi o putere neînvinsă de a le împărtăşi şi altora. Şi dacă ne găsim în imposibilitate de a trăi într’o lume aşa cum o visează marii gînditori nu-i oare un bine de a ne hrăni sufletul cîteva minute cel puţin pe zi, cu asemenea idei ?... Iacă cum ne arată Forel căsătoria viitorului : ei ne transportă într’o lume în care oamenii sunt complect instruiţi încă din copilărie asupra raporturilor naturale şi asupra periculelor eventuale; toţi sunt crescuţi fără alcool şi posedind dreptul de a-şi întrebuinţa produsul muncii; pentru copii lor, fetele şi băeţii sunt crescuţi împreună, avînd conştiinţa datoriilor după sex şi individualitate Graţie , prestiinţei finanţatei, cei doi soţi în perspectivă vor putea vorbi despre tot ce il priveşte în viitor. Orice lux este inutil , asemenea şi orice formalism convenţional. Ambii soţi muncesc. O parte din ciştig e consacrat copiilor. Raporturile conjugale sunt mai puţin intime, dar rădăcinile lor au o valoare mai mare. Complicaţiile de tot felul lipsesc, ca î ceremonii, vizite inutile... Un prieten ca $la cunoştinţă e invitat fără ceremonie să ia parte la masa familară Sentimentul de artă estetică şî curăţenie domnesc cu scrupulositate în casă. Servitoarea, care va avea şi ea oarecare cultură, va fi considerată ca şi un neam, stînd la aceiaşi masă cu stăpînul, căci nici o muncă casnică nu va mai fi considerată ca ceva înjositor. Pentru aceasta rari vor fi acei cari vor avea nevoe de servitoare. Cine nu va avea copii, va adapta numaidecît unul. Aceşti oameni ideali vor avea, se înţelege, cu totul o altă concepţie şi despre amor. Atracţia sexuală unită cu armonia caracterelor , în urma unei cunoştinţe mai temeinice, va fi baza linei uniri în care soţii să se consacre muncii sociale edueîndu se mutual pentru ca mai tirziu să-şi poată educa cît mai bine fiinţele care ie sunt mai aproape : copiii. Numai această concepţie ascute amorul, purificîndu-1 aşa fel încit să-şi piardă toate scăderile ce-i micşurează. Munca în comun a unui barbat şi a unui femei uniţi prin afecţie adevărată, plină de devotament şi gingăşie ii încurajează şi face să triumfe asupra tuturor reacţiunilor instinctive ale amorului natural. Nici flirtul în înţelesul bun al cuvinului nu-l lasă rece şi indiferent pe acest pion al moralei noi. Iată ce zice :1- Flirt pe englezeşte înseamnă cocheărie, fantazie, capriciu. Acum insă a revenit un cuvînt internaţional, cu care e exprimă o serie de fenomene, un imbaj polimorf ce arată clar dorinţele exuale ale unui individ. Dar cochetăia atribuită numai sexului femeesc nu-i ab dependinţa apetitului sexual, ci ste o radiare indirectă numai, pur sihică. Cu toate acestea cochetăria distine spre flirt, fără a trece oarecare imite. Flirtul are varietăţi intelectuale exprimate prin vorbă. Şi în această privinţă uneia are o fineţă ramarcabilă. Ca expresie momentană şi pasageră aturor nevoilor amorului, flirtul își