Opinia, noiembrie 1910 (Anul 7, nr. 1150-1173)

1910-11-25 / nr. 1169

6 bani Exemplarul 5 băni Exemplarul ABONAMENTE ANUNȚURI Un an.....................20 lei 6 Ioni.....................10 „ Un rând în pag. IV, 50 B&fir » » )an IV, 40 ,, ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacţia şi Administraţia: USI, Str. Oi Brusca II Anul VIII •• nr. 1169 Joi 25 Noembrie 1910 UN PERICOL De citva timp afacerile comerciului nostru de en-gros au luat o nouă direcţiune, care duce comerciul nostru mare la un pericol inevitabil şi care va produce un scruncin foarte anevoie de îndreptat. Creditul, acest mare şi important element dătător de viaţă comerciului, a ajuns la manevrarea şi apreciarea unor capete nu numai neexperimentate, dar şi lacome de cîştig prin nevoile traiului, astfel că se face din credit nu numai un abus revoltător, dar şi o întrebuinţare nenorocită, ca să nu zicem scandaloasă. In comerciu partea cea mai delicată o are creditul. Prin credit se desvoltă afacerile. Prin credit se realizază profitul. Prin credit se produce mişcarea şi viaţa porturilor, oraşelor şi pieţelor comerciale. Prin credit se practică frauda şi bancruta. Iată care e importanţa creditului. Creditul dar trebue să fie bine cumpănit. El nu poate fi acordat oricînd şi oricui. Creditul nu poate funcţiona fără limită şi de credit, nu se poate uza decît atît cît e necesar, pentru însufleţire şi prosperare. Creditul solicitat şi capatat în proporţii mai mari decit restul afacerilor produce perturbare în preţurile vînzării, perturbare în regulata achitare a plăţilor. De aceia cel mai mare echilibru e necesar în solicitarea şi acordarea creditului. Sunt case mari producătoare, care caută ca prin mijlocul creditului să deschidă drum produselor lor, creindu-şi debuşeuri, sunt case care caută ca prin credit să crească afacerile pentru a mări reţeta veniturilor în scopul de a acoperi cheltuelele. Temperanţa acestor năzuinţe o face şi se face prin prudenţă şi prin experienţa agenţilor comerciali, a comisionarilor, care joacă rolul de arbitru între casa care vinde pe credit şi comerciantul care cumpără pe credit. Marele instituţiuni, numite biurouri de informaţiuni, de referinţe, au rolul lor, tocmai în stabilirea echilibrului, între solicitarea şi acordarea creditului. Comerciul are şi trebue să aibă legile sale fixe, stabilite prin nevoia existenţei şi desvoltărei lui, fără ca codicele comercial în vreunul din capitolele sale să se fi ocupat de aşa ceva. Infrîngerea acestor legi fixe, produce perturbare, care, odată talazurile pornite, va da drept rezultat dezastrul şi nu tîrziu, dacă măsuri nu se vor lua, vom avea un dezastru. Să trecem la fapte. La noi în ţară, lucrurile în practica comerciului se petrec întocmai ca şi aiurea, la alte popoare. Şi noi suntem stăpîniţi de năzuinţa progresului, de dorul a mări profitul, şi cîteodată poate chiar, de dorul de a învinge pe cîmpul muncei armatele străine. Stăpîniţi de astfel de năzuinţe am făcut şi noi păcătui săvîrşit de legiuitorii noştri. Căci pe cînd dînşii au copiat legile streine, Franceze, Belgiane sau Italiane, noi am adoptat moravuri, apucături şi îndrumări străine, comisionari, agenţii de comerciu, comisii voiajori şi întreg acel aparat de reclamă fără fond şi temeiu, sunt de importanţiune străină. Am importat şi noi ca să fim la nivelul legiuitorilor noştri importatori de legiuiri, dar ca şi ei, n’am căutat a adopta acele importanţiuni trebuitoare nevoilor noastre comerciale. N’am căutat a organiza o clasă serioasă de comisionari, de agenţi de comerciu, de comisi voiajori, dîndu ne sama de rolul important ce- au de jucat aceşti oameni. Legiuitorul s’a ocupat mai puţin de cît noi de acest lucru, dovada o găsim în palidele articole ale legei asu- pra comerciului ambulant de la 1884 şi astfel, de la desinteresarea serioasă din ambele părţi, am ajuns să avem agenţi de comerciu şi comişi voiajori care acordă şi recomandă a se acorda credite şi celor morţi moralmente, spre satisfacerea nevoilor lor prin profitul desfacerilor mari de mărfuri, fără a se interesa de rezultatul zilei de mine, nici pentru angrosistul ce a acordat, nici pentru detailistul care a primit credit, nici pentru cinstea ţărei. Puhoiul de agenţi comerciali, ce cutrieră ţara de la un capăt la altul, acordînd şi recomandînd a se acorda credite. Uşurinţa cu care se acordă creditele, fie în ţară sau din străinătate, sunt cauzele cari au provocat, ştirile sensaţionale de la muzeul comercial din Viena, de la Camera de Comerciu din Berlin şi chiar din partea comercianţilor serioşi ai pieţei noastre, care sunt deopotrivă ca şi noi îngrijoraţi de starea de lucruri ce se plămădeşte şi de resultetele ce se vor culege mîine sau mai tîrziu decît mîine. Dar care e corectivul? Nu vom spune că, dacă plouă sau dacă e secetă, vina e a guvernelor . Dar vom spune că guvernul e de vină că nu aplică sever disposiţiile legei asupra comerciului ambulant, capitolul relativ la agenţii de comerciu. Guvernul e de vină că nu complectează acele disposiţii legale aplicînd măsuri severe spre a împedeca un rău ce se întinde. Iar comercianţii sunt de vină că nu intervin prin asociaţia dintre ei, a se restabili echilibrul acordărei creditului, a face acordarea acestui avantaj mai deficilă, a suprima pe voiajorii nevrîstnici, neexperimentaţi, nu destul de pregătiţi la săvîrşirea unui astfel de rol, atît de important. Iniţiativa privată trebue pusă în mişcare cu toată energia. Anarhia în justiţie De cînd ie ministru al justiţiei domnul Stelian, nu s’a încumetat încă să pună sabia în teacă faţă de Curtea de Apel din Iaşi. A dat o lovitură straşnică, între alte lovituri la fel, trimiţind procuror general pe d. Al. Mimi, care s’a deplasat de la un post de avocat al C. F., ca să devie şeful parchetului general al Curţii de Iaşi. D. Stelian socotise să dee două lovituri prin acea numire : să arăte că nici unul din consilierii Curţii nu se bucură de încrederea sa; să arăte că Iaşului îi trebue un import de magistraţi, cei localnici fiind toţi răi. Dar ministrul justiţiei a nimerit-o rău cu importul său de procuror general. Tocmai într’o lege personală a d-lui Stelian, acea a trusturilor, magistratul pe care ministrul îl credea personal al său, a dat dovadă de o independenţă puţin obişnuită, cerînd ca şi avocaţii apelantului, reformarea sentinţei tribunalului. D. Stelian, a dat deci, faliment cu idealul său de a avea şi la Iaşi magistraţi personali. Că idealul acesta este sclibos, că este chiar criminal fireşte. Dar aşa este ferişagul d-lui Stelian şi d. Mimi nu mai poate fi procuror general, dacă s’a arătat independent. Ministrul justiţiei nu poate îndepărta însă, pe independentul magistrat, fiind că este rudă cu mai mulţi puternici ai zilei. Această calitate, pur accidentală, pur familiară, l’a şi adus procuror general. Dar ca să mustreze, d Stelian a recurs la un fapt extraordinar, unic în istoria magistraturii, a obligat pe procurorul de secţie să facă recurs în procesul civil al trusturilor, în care procurorul general pusese, precum se ştie, conduşii pentru primirea apelului. Astfel pricepe d. Stelian să însemințeze anarhia în magistratură. Căci obligînd pa inferior să îs® de părere contrarie cu superiorul său, a făcut ca ordinea să dispară din parohii, a făcut pe procuror mai mare pesta procurorul general, după cum mîine, dacă îi va conveni d-lui Stelian, va face pe stagiar mai mare issste preşedinte, D. Stelian, In convingerea că procurorul general, numit de el, este instrumentul său, nu se poate împrietini cu ideea, că acest magistrat, tocmai într’un proces foarte important, se va arăta de o independenţă în adevăr neobişnuită la procurori. Dacă ar fi cerut demisia procurorului general n’ar fi făcut atîta senzaţie, cît a făcut faptul, că un procuror a fost silit să facă recurs, contra şefului său. Dar un anarhist ca d. Stelian, un încătuşător al magistraturii cum este dînsul, nu s’a putut conduce aît-fel. Recunoaştem, că l-a întrecut chiar şi pe nemuritorul Stătescu. Şi nu te lucru de toate zilele, să-l întreci pe Stătescu. Discuţie la mesaj A*tăd vorbeşte în Cameră, luînd parte la discuţia mesajului, şeful nostru d. lake lonescu. Se pare, că guvernul sa ferit şi încearcă, nu evite o discuţiune clara, simplă precisă,—lucru care se poate uşor vedea din modul cu totul fadi, in care este redactat mesajul. Ceea ce însă a dorit guvernul nu se va întîmpla. Dacă mesajul, aşa cum este alcătuit, nu poate naşte discuţiuni serioase şi înalte, opoziţia însă, şi mai ales opoziţia conservatoare-democrată, ţine să lămurească odată pentru totdeauna situaţiunea guvernului liberal faţă de ţară şi de Coroană. D. Take Ionescu, care este fără îndoială, cel mai ilustru parlamentar al ţării, va scoate chiar din cuprinsul puţintel al acestui mesaj dovada patentă a neputinţii guvernului d-lui Ion Brătianu. Nu ştim, ca în ţara romînească să se mai fi prezentat vreo dată, un guvern înaintea parlamentului şi a ţării, cu promisiunea de a nu face nimic—căci acesta e înţelesul adevărat al mesajului în discuţie şi totuşi, cu pretenţiunea de a guverna, pentru motivul—notaţi bine—că opera guvernului nu este încă terminată. Dacă asemenea goaoriţe au prins sau pot prinde la unii din partizanii guvernului, ele nu vor atrage în cursă, în nici un caz, opoziţia, şi mai ales pe partidu conservator democrat, care va şti sa lămurească chestiunea aşa cum trebue, şi sa pună guvernul în situaţiunea de a se explica fără nici o tergiversare. Nu putem şti încă în momentul acesta ce va spune şeful nostru. Nu ne îndoim însă, că de astă-dată va fi chiar deasupra înălţimilor la cari, un om superior ca dînsul, se ridică de obicei. Situaţiunea este cu atît mai înaltă, cu cît guvernul vrea să o coboare, cu atît mai gravă şi mai dificilă, cu cît ţine să o atenueze şi să o simplifice, cu explicaţiuni uşoare, cu glume şi fraze demagogice. Se înşeală însă primul ministru, cînd crede, că se va bucura de toleranţa, pe care i-a acordat-o celălalt partid de opoziţie pe vremuri. Dacă partidul nostru nu a recurs şi nu va recurge niciodată la violenţele ticăloase, de cari au uzat partizanii d-lui Carp în anumite momente; va şti însă, să creeze dificultăţi luminoase şi sincere. Astăzi lupta parlamentară se reia, şi verdictul majorităţii corpului electoral se va pronunţa prin organul celui mai mare bărbat de stat al timpului nostru, d. Tache Ionescu. Cu ce va putea răspunde , d. Ion Brătianu, omul afacerilor meschine şi interesante ? Prognosticul d-lni Iorga Domnul N. Iorga, căruia-i place mandatul de deputat, vrea să candideze în viitoarele alegeri şi aţi făcut prognosticuri asupra reuşitei sale. Domnul Iorga a prognosticat, că nu va reuşi, în Iaşi, decît doar cînd d. A. A. Bădareu va fi arbitrul situaţiei. Sub liberali, va reuuşi sigur, sub carpişti va fi să» pleaşcă mare, a zis d. Iorga«, că va reuşi şi el el d. Cuza şi —zicem noi — chiar şi d. Buicliu. Deepre acest prognostic al şefului naţionalist se ocupă, în ultimul său număr, ziarul carpist local. Şi arată, că dacă vor rauşi domnii Iorga şi Cuza, va fi dovada făcuţi, că partidul conservator este un partid naţionalist, precum lipsit de naţionalism este partidul democrat, sub cure, după cum a declarat d. Iorga, nu va putea reuşi d-sa, necum domnul Cuza. Că partidul conservator este naţionalist—desigur. Bietul d. Carp, cu tendinţele sale franc fito-semite, nu ştie, desigur, că este în mare ceea ce d. Iorga este în mic. Şi dovadă că este naţionalist, de faptul ci, sub un guvern Carp, vor reuşi, laşi, şi d. Iorga şi celalalt—prognostic pe care Evenimentul nu-l desminte, pe cînd noi afirmăm, sus şi tare, că, sub un guvern takist, nu va reuşi nici unul, nici celalalt. Ca să nu reuşească la Iaşi fie d. Iorga, fie d. Cuza, nu trebue să recurgă la alegeri nelibere. Domnul Iorgasau d. Cuza, reuşesc cînd vrea guvernul, dovadă că, rîndul trecut, vroind guvernul, a reuşit d. Iorga şi nu d. Cuza, cînd pe sfînta dreptate, ar fi trebuit să fie ales d. Cuza, mai cumoscut în Iași decît șeful său. Domnul Iorga ştie că, dacă arbitrul situaţiei va fi d. Greceanu, va fi ales şi şeful şi adjutantul seu. Fireşte că da, D. Greceanu nu va combate nici pe unul, nici pe celait. Şi din cei şase candidaţi carpişti la colegiul II, macar patru vor fi aşa de slabi aşa de necunoscuţi, îneît d. Greceanu, arbitrul situaţiei comice, se va ruga el singur : nu votaţi pe cutare carpist, votaţi pe Iorga şi pe Cuza“. Sunt situaţiuni imposibile, ridicole, în care domnul Iorga, ca şi d. Greceanu, pot fi profeţi în ţara lor. Asemenea situaţie ar fi atunci cînd M. S. Regele va binevoi să încredinţeze puterea unui guvern Carp, guvern în care, în vechia capitală a Ţării, arbitrul situaţiei va fi domnul D. Grecianu, fost, nu ştim cînd, ministru de justiţie. -----— NUMEM ŞI LUCRURI UN CAZ... Am fi curioşi să aflăm dacă a fost propria iniţiativă a cabinetului ministemlui de instrucţiune publică, sau urmarea vreunei din obişnuitele sfori din lumea culiselor,—adresa prin car® artistul Penel a fost, pe neaşteptat®, oprit da a mai apărea pe scena teatrului ieşan. Adresa în chestiune arată excelentului artist—pe concursul şi reapariţia căruia se întemeia una din marile speranţa ale actualei ategiuni teatrale—că există incompatibilitate între activitatea d® scena şi... concediul pentru boală ce s-a acordat lui Penel, ca profesor de desemn la gimnaziul din... Huşi. In vederea acestui fapt, artistul e pus în dilema de a aleg® între una şi alta,csstadra ori scena, repaoaul ori publicitatea. Şi iatâ-1 din nou pe simpaticul artist, osîndit, de astădstă involuntar, la o inactivitate, apr© marele regret al publicului ieşan care a salutat cu entusiasm revenirea lui Penel pe scenă, după cele mai tragic® împrejurări prin cari putea să treacă un comic minunat ca dînsul. Dar e oare în adevăr incompatibilitate între cele două situaţii ? Am arătat şi în alte rinduri că Iaşul posedă un însemnat număr de profesori în special de la universitate şi de la bele-arte, cu domiciliu! în Bucureşti şi cu catedrele în a doua Capitală. De ce n’ar fi îngăduit unui meritat artist ca Penel, atît d© necesar teatrului cum e dînsul—şi doară teatrul este şi el o şcoală, o instituţiune subvenţionată d© stat!—de ce nu i-ar fi îngăduit sa aibă un suplinitor la catedra de desemn la Huşi şi să joace la Iaşi în timpul stagiunei ? Punem aceasta întrebare, ca să nu punem alta, mai îndreptăţită. De ce n’ar fi făcut domnii din cabinetul ministerului de instrucţiune marea concesie publicului ieşan, teatrului ieşan, de a strămuta în Iaşi, în virtutea concursului ce posedă, pe un dascăl de desemn, care ar© norocul şi cinstea de a fi artistul dramatic Penel ? ...Dar acestea sunt întrebări fără de răspuns şi pînă la dezlegarea lor putem considera ca o reprezentaţie de adio apariţia lui Penel în rolul »Bibliotecarului“, la matineu! din această din urmă Duminică. Pe afişul zilei numele artistului n’a mai figurat. Ba, ştim bin® că scriind rinderil© de mai sus, agităm a chestiune Ingrată, de pe urma căreia însuşi artistul ar putea sâ aibă neplăceri. Dar suntem, negreşit, în sentimentul publicului ieşan care a aplaudat cu o sinceră mulţassir© sufletească momentul reîntoarcerei lui Penel la activitatea teatrelor de altă dată. .. Activitatea de altă dată, la dreptul I vorbind, nu era posibil s’o idee şi nici nu i s’ar fi îngăduit. Era vorba, oricît ştim numai da o încercare—din fericire reuşită—făcuţi atît de acei din capul teatrului cît şi de medicii curanţi,—artistul inspirînd acelaşi interes şi unora şi altora. Căci d sa urma şi rosi îaă în praveghere medicali, lucru car« era mai puţin realizabil şi mai puţin eficace, credem, într’un mic oraș de provincie, ca Husul, unde—se pare—desemnat liniar se află astăzi în... primejdie. Toate aceste ar fi fost bine să le cunoască d-nii din cabinetul ministerial. E timp însă să le afle de acum înainte. Rajul«® ■ -- «SKSaBseaSaaoBBSso»«--— O insulă pe continent Tot alegerile engleze.—Abilitatea lui Balfour.— Un truc care reuseste.—In apararea Lorzilor.—In potriva lor.—Literatura electorală.—Mortul care vorbeşte. însăşi poziţiunea Engliterei formează o excepţie fericită. Izolată în mijlocul mării, despărţită de restul Europei — Anglia a putut să-şi păstreze şi originalităţile tradiţiei şi contrastele în anumite forme şi manifestări faţă cu oricare altă ţeară europeană. In momentul de faţă , în toiul campaniei electorale, se pot distinge de asemenea o sumă de momente originale. Dar asupra lor vom insista într’un articol special. Pînă atunci menţionăm că, în conformitate cu prevederile din ajunul alegerilor , abilitatea cu care a procedat Balfour prin declaraţia făcută la Albert Hall în chestia tarifului vamal şi referendului a reuşit pe deplin. Primele rezultate ale alegerilor au dovedit că trucul a prins şi că, pe neaşteptate, liberalii au pierdut teren în favoarea conservatorilor — unionişti. Aceştia din urmă prin graiul d-lor Balfour şi lord Landsdowne au spus alegătorilor : „Niciodată în istoria Angliei nu s’a mai văzut un procedeu asemenea acelui al guvernului nostru. El e brutal și fricos, violent și meschin. Care este actul parlamentar, care este votul parlamentar, ca să justifice dizolvarea din urmă ? Fost ca un refuz de încredere al Comunelor ? Fosta opoziția Lorzilor ? Nu numai că înalta adunare n’a refuzat de a discuta faimosul nostru vetabill, dar a făcut şi mai mult. Ea însăşi a cerut ca să i-l prezentaţi. Ea singură a schimbat, din iniţiativa ei proprie, modul de recrutare a adunării, în astă primăvară. Şi tot ea, mai acum în toamnă, a votat proiectul Lansdwone — acel proiect prin care ea renunţă la privilegiul ei secular de a respinge sau amenda legea finanţelor şi prin care propune, în cazul unui conflict între Lorzi şi Comune, să primească a se tranşa conflictul de către o comisiune mixtă a ambelor adunări, iar în cazuri extrem de grave să se rezolve conflictul prin corpul electoral pe cale de referendum. Adevărul este că voi liberalii, aţi decretat moartea Camerei lorzilor, nu pentru că o cere rasa engleză care respectă Constituţia strămoşilor săi, ci pentru că o pretinde de la voi o altă rasă, acea irlandeză, care vrea să calce Constituţia şi în care v’aţi găsit nişte aliaţi. Voi doriţi o Cameră unică, pentru că vă este teamă că proiectele voastre revoluţionare vor întîmpina prea multe discuţiuni, pentru că vă este frică de un control, de un frîu, o frică de vr’o piedică în goana voastră nebună. Pentru a face să triumfe politica voastră, sunteţi gata să călcaţi naţiunea engleză în picioare !“. * La această serioasă apostrofare conservatoare, d. Lloyd George, conducătorul trupelor liberale la asaltul constituţiunii, d. Lloyd George în care se simt vibrînd toate mînnile, patimile şi ameninţările masselor, răspunde cu o deslănţuire de sarcasme şi de imprecaţiuni : „...Da,rda! Cînd Lorzii, cari n’au strălucit niciodată prin curagiul lor, au simţit că-i ochim cu armele noastre, au strigat: „Nu trageţi! Nu trageţi! O să ne apropiem de voi!“. Eu însă le spun: „Feriţi în lături!“ Sunteţi o adunare de caraghioşi şi nu pricep cum, cu simţul lui de humor, poporul englez vă mai poate suferi măcar o jumătate de ceas !.. Ştiţi voi ce-mi amintiţi voi cu propunerile voastre de împăcare şi de înţelegere ? îmi amintiţi priveliştea pe care o vedeam, acum cîţiva ani, la Londra, cînd pe aceleaşi şine umblau tramvaie electrice şi omnibuse cu cai. Urmarea era că se împedica toată circulaţia. Ei bine, noi suntem electricitatea, voi sunteţi harabalele vechi. Conservatorii vor să vă anine un cablu electric la coadă, lordul Roseberg vrea să vă restaureze picioarele dindărăt, dar eu, care sunt un umanitar, nu permit nici o cruzime către animale... Duceţi-vă de paşte şi iarbă ! E prea tîrziu, domnii mei, ca să vă schimbăm şi voi aţi aşteptat prea mult... Aristrocaţia e ca brînza : cu cît se învecheşte mai mult, cu atît se răsuflă mai mult în aer.„ O ! ştiu. Veniţi să ne vorbiţi astăzi de referendum, ne propuneţi un referendum în caz de conflict. Cred şi eu...