Opinia, noiembrie 1911 (Anul 8, nr. 1436-1459)
1911-11-25 / nr. 1455
5 bani Exemplarul BbaniExemplaml abonament: ANUNŢ rând m pag. ülj 60 Bani w, ••& . ■■■ l oiS !Il¥Af0S-DilOClâf Bedacţia şi AdmiaMraţie: îi®,Să. ffl. SM*t925 Sub direcţiunea unui Comitet i) IX No. 1455—Vineri 25 Noembrie 1911 Contenciosul administrativ Ştirea că actualul ministru de justiţie lucrează la un proect de lege relativ la contenciosul administrativ, şi mai ales faptul procesului Societăţii noui de tramvai din Bucureşti, cu ministerul de interne şi primăria Capitalei,“ înaintea tribunalului de Ilfov, au a dus din nou la ordinea zilei chestia contenciosului administrativ, care a fost organizat, o recunoaştem, intr’un chip cam rudimentar, cam prea timid, de legea din 1905, desfiinţată de ministrul de justiţie din ultimul guvern liberal. Netăgăduit că contenciosul administrativ a existat totdeauna în ţara romînnescă, dar sub o formă alta decit aceia a contenciosului organizat de către legiuitorul din 1905, deosebită chiar de aceia a contenciosului organizat de către d. Stelian prin art. 74 şi următorii din legea de organizare a Curţii de Casaţie 1910, o formă, care a continuat a exista concomitent şi cu legea din 1905 şi cu aceia din 1910. Această formă de contencios este contenciosul graţios. O mare parte din victimele abuzurilor administrative, au crezut totdeauna că pot căpăta satisfacţie contra acestor abuzuri, cerînd de la autoritatea care îl comisese, revocarea acelui act, sau plîngîndu-se contra acestor autorităţi, la autorităţile administrative mai superioare. Calea reclamaţiilor şi plîngerilor, la autorităţile administrative a fost totdeauna o cale bătătorită în ţara noastră, dar la capătul acestei căi victimele nu au găsit, de cele mai multe ori, de cit amare decepţiuni. Această cale constitue contenciosul administrativ graţios. Contenciosul graţios nu este însă şi gratuit, cel puţin în ţară la noi. Uşile autoritărelor nu se deschid, în regulă general, reclamanţilor, decit dacă sunt însoţiţi de un stăruitor, adică de un advocat înscris sau neînscris în Barou, care nu se durajează decît pentru un onorar măsurat, nu cu munca şi capacitatea lui, ci cu influenţa sa şi care convinge sau învinge autoritatea la care se adresează, nu prin pledoarie, ci prin prezenţa, prin figura sa. Un astfel de contencios există şi în Rusia şi în Turcia şi a existat în ţara noastră din timpurile cele mai vechi , iar în timpurile nouă se caracterizează prin înmulţirea îngrijitoare a stăruitorilor, dintre cari unii se fac în ajun provocatorii abuzului administrativ, pentru a căreia revocare a doua zi devin apărători. Nu despre acest contencios poate fi vorba, cînd se pomenește de legi, cari organizează contenciosul administrativ. Atare legi da organizare au în vedere numai administrativul contencios, denumit mai general, contenciosul administrativ şi care constă in aducerea la bara justiţiei a autorităţii, care a comis abuzul, pentru ca în contradictor, pe baza explicaţiilor reclamantului ce se pretinde victimă şi a întîmpinărilor autorităţii administrative, autoare a actului administraiv, instanţa judecătorească să deie o hotărire, prin care să declare actul încriminat de abuz administrativ, sau de act legal. Contenciosul administrativ propriu zis, este dar duşmanul de moarte al stăruitor lor, al influenţelor şi al favoii lor, cari obligă. Reclamantul care a obţinut satisfacţie de la justiţie, nu datoreşte nimănui nimic, pe cînd acela care face o plîngere unei autorităţi administrative,char cînd capătă o reparaţie, această reparaţie apare ca o favoare şi cel puţin în moravurile noastre, autoritatea care a acordat-o trage o poliţă, cîştigă un drept asupra reclamantului. Contenciosul administrativ propriu zis, dat în competenţa instanţelor judecătoreşti, poate să fie organizat după două sisteme deosebite. Aceste două sisteme sunt: contenciosul de anulare, contenciosul de daune. Care va fi sistemul legii pregătită de actualul ministru de justiţie, nu ştiu. Şi cum numele instituţiilor, în politicianismul nostru oriental, nu are nici o importanța, numai cînd vom cunosşie acest sistem, vom şti dacă ne aflăm sau nu, în faţa unui adevărat contencios administrativ. Legea din 1905 era bazată pe sistemul de anulare. Ministrul de justiţie liberal nu s’a mulţumit să desfiinţeze pur şi simplu legea din 1905. D-sa a avut pretenţia să organizeze contenciosul administrativ, dar pe bar’ unui alt sistem, susţinînd că contenciosul de anulare, prin justiţie, a actelor puterei adminstrative, ar fi contrar principiului separaţiunii puterilor în Stat, principiu de care s’a inspirat şi constituantul nostru. D. Stelian a organizat contenciosul administrativ, astăzi în vigoare, pe baza contenciosului de daune, socotind că justiţia, care condamnă administraţa de daune, respectă principiul neamestecul puterilor, pe cînd justiţia care anulează actul administrativ, nu respectă acest principiu ! Dreptul victimei de a cere de la justiţie daune, conform dreptului comun, de la autoritatea, care a comis abuzul, numai era constatat în jurisprudența noastră, deja cu vre-o două decenii, nu numai înaintea legii d lui Stelian, dar chiar înaintea legii din 1905. D. Strian nu a făcut decit să exprime formal, ceea ce principiile de drept au admis totdeauna şi ceea ce jurisprudenţa noastră consacrase de un sfert de veac. Singura inoveţie a dlui Stelian a consistat în dispoziţia că reclamaţiile contra autorităţilor administrative nu vor fi judecate de către judecătorul unic şi că aceste procese vor fi judecate cu urgenţă şi precădere. Nu a suprimat însă dreptul de opoziţie, şi deci nici aplicarea art. 151 din pr. civilă, pe care un legiuitor anterior le suprimase pentru poliţe, oricît de minimă ar fi suma reclamată. Din cauza acestei comisiuni, acum cîteva zile, tribunalul de Ilfov, secția II a, nu a putut ţine socoteală de accentele de indignare ale Societăţii noui de tramvai, care se pretindea victimă a ministerului de interne şi a facut la cauză aplicarea art. 151 din procedura civilă, articol care astăzi nu se mai aplică înaintea judecătorului de ocol, în afacerile ordinare. Chiar dacă astfel de omisiuni nu ar fi făcut din contenciosul d-lui Stelian o parodie, încă sistemul de acordare de daune pentru a compensa suferințele victimei abuzului, nu ar constitui un contencios serios. Dovada s’a făcut în cazul de care am vorbit mai sus, cînd cel mai cald apărător al legii d lui Stelian, senatorul de atunci G. Nacu, s’a prezentat la bară să apere pe baza acelei legi, Societatea de tramvaie. Rezultatul : administrația se sustrage continuu, de la judecată, ascunzîndu se după cotiturile procedurii civile, publicul capitalei sufere din pricină, că nu are tramvaie electrice, repezi şi ieftina ; acţionarii nu vor avea îa nici într’un caz despăgubirea reală, iar capitalul lor rămîne încurcat pentru multă vreme, chiar în caz de cîştig, cu atît mai mult în caz de pierdere. In acest timp, administraţia chiar dată nu va fi condamnată la daune, în cazul cel mai bun, îşi pierde un timp preţios şi face mari cheltueli. Nu este pacat ca preocuparea de căpetenie a unei administraţiuni principale, ca aceia a Capitalei ţarei, să fie, de cîteva luni şi să mai dureze site cîteva luni, poate chiar pînă la finele actualei administraţii—dată fiind scurtimea vieţi administraţiilor noastre,—, chestia existenţi sau neexstenţii societăţi de tramvai ? In sistemul contenciosului de anulare, din legea de la 1905, chestiunea ar fi fost rezolvita în timp de 15 zile de la naşterea ei şi leai la curte, punînd pe fiecare din părţi la locul ei, ar fi redat tuturora libertatea de a’şi căuta de treabă. In acest sistem» de mult Societatea de tramvaiu ar fi ştiut, dacă e legal sau nu constiiută , acţionarii dacă şi’au plasat bine sau nu capitalul, dacă trebuie să reconstituiască Societatea, sau să-şi paie capitalul în altă întreprindere , iar administraţia comunală în loc să fie un accesoriu al contenciosului său administrativ, şi ar fi luat rolul normal şi ar fi dovedit fără perdere de timp sau vrednicia sau neputinţa sa. Am convingerea că mulţi din apărătorii legei din 1910, cu d. Nacu în frunte, trebuie să fi revenit la o apreciere mai justă a legii din 1905. Aşa e omul. Pînă ce nu pătimeşte nu strigă : dă-mi doamne mintea... cea de pe urmă ! Dacă o societate puternică, ca acea, a tramvailor, cu atîtea resurse, cu asistenţa atîtor avocaţi iluştri, nu poate ajunge să obţie o soluţie de la justiţie pe calea regulelor ordinare, ce se mai spere simplii participări ? ! Chiar dacă celerite’rea judecăţii ar îi asigurată prin cela mai ideale mijloace de procedură, chiar dacă sistemul con- tenciosului de daune ar fi dat în jude- j cata unei singure li»'4 tanțe, fie ea cea mai înaltă și mai independentă, cum a făcut legiuitorul din 1935, dir.d contenciosul de anulare în judecata înaltei Curţi de Casație, totuși sistemul daune I lor ar rămînen incomparabil inferior contenciosului de anulare. Avantajele contenciosului de anulare sunt următoarele: 1) Nimicirea actului abusiv, este mai adăquată suferinţelor victimei. Un act abusiv nu cauzează numai daune materiale, sau daune morale, care pot fi compensate la bani, dar şi daune morale, cari nu pot fi apreciate în bani, sau chiar dacă ar putea fi apreciate în bani, nu pot fi compensate prin bani. Ua exemplu dintr’o mie» Punerea în retragere fără drept, a unui ofiţer, îi cauzează daune materiale şi morale, prin reducerea carierii. Cum s’ar putea a-i precia aceasta băneşte? Cum s’ar putea face proba în justiţie pentru gradul din carieră în care ar fi ajuns acel ofiţer, dacă cariera nu i’ar fi fost întreruptă prin punerea ilegală în retragere ? Aceeaş chestie se va pune în cele mai multe caşuri şi cu funcţionarii civili, scoşi ilegal. Cine poate contesta că re- integrarea cu toate drepturile anteri-oare nu este o satisfacţiune mai justă decit aprobarea de daune ? 2) . Anularea actului abusivă are o putere de înfrînare şi de prevenire a abuzurilor viitoare şi deci este de o putere educativă îmi mai mare decît acordarea de dsurse. Cu abuzurile administrative se urmărește mai desîn„.. a persoanei victimei, intimidarea altora prin această înjosire, decit atacarea intereselor bănești a victimei. Administratorul abusiv va sta mai mult pe gînduri, înainte de a comite actul, cînd va ști că efectul lui va putea fi foarte repede oprit şi cînd acel administrator abusiv va risca să sufere o înfrîngere morală, o umilire,—pe unna nrgalitiţei sale, cînd i se va anula actul, atingere morală pe care nu o va simţi cînd va şti că actul, efira-i satisface autoritarismul, va rămîne în orice caz în picioare şi în cazul cel mai rău pentru din sul va fi compensat cu bani esi nu din punga autorului, ci din avortul statului, judeţului etc., adică a persoanei morale în numele căreia a lucrat acel administrator abusiv. 3) . Anularea este singurul sistem care împiedică risipa banului public. Un exemplu despre aceasta ne dă o hotărire recentă a trib. Iaşi secţia II-a. Epitropia Sf. Spiridon însărcinase cu un contract în regulă pe X, să caute, îa regie una din moşiile acestei case, cu un salar fixat prin acel contract. La schimbarea de regim — ca de obicei — s’au schimbat şi eforii casei. Noii erori declară anulat contractul lui X şi însărcinează pe Y cu exploatarea îa rege a acelei moşii, făcînd cu aceasta un contract prin care stipulează salarul. X se plînge justiţiei că rezinarea contractului său, fără nici o culpă din parte, constitue un abuz şi cere drept daune salarul ce i-ar fi avut pănă la expirarea contractului. Tribunalul face dreptate şi Epitropia este cont ornată la 18.000 iei daune, care reprezintă salarul la 3 ani. Eforii şi au făcut datoria cătră partidul lor. Amicul politic va continua a încasa salarul. Banul, bolnavilor şi suferinzilor este risipit pentru că Epitropia, pentru căutarea în regie a aceleiaşi moşii, plăteşte 2 salari, unul sub formă de daune şi cellalt prin mandatare din budgetul în curs. De cită eficacitate morală şi cum ar fi prevenit astfel de acte scandaloase existența contenciosului de anulare. Ori cît de slabi de îngeri ar fi Eforii, n’ar fi putut comite un astfel de act, căci însuși amicul politic, beneficiarul actul lui abusiv, s’ar fi ferit de a provoia să comită un act abusiv, de care ei n’ar fi putut profita. Pentru justificarea contenciosului de anulare şi pentru stabilirea superiorităţei Ini, se pot găsi nenumărate argumente tipice de elocvenţa celor mai dai sus. Adversarii acestui contencios, care , în realitate sunt partizanii abuzului abministrativ, nu găsesc nimic serios de răspuns la aceste argumente, şi se văd nevoiţi să se ascundă cu ipocrizie după respectul lor pentru constituţii. Cu aceştia ne găsim în situaţiunea caraghioasă de a vedea împerecheate respectul abusurilor cu respectul Consstituţiei. Demască®, aceste impresii într’un număr viitor: A9. A, Badatreu. ! Un Viitor deputat Prefectul judeţului are şi o presă bună, este Evenimentul, care Îndrăg03- leşte grozav pe d. C. Negruzzi. „Activitatea d-lui prefect Negruzzi", este titlul unui articol apărut ieri în acel ziar. Pentru o mai bună lămurire a cititorului se publică şi fotografia pre- I fectului, care : 1) a făcut inspecţiuni sanitare la judeţ, dînd sfaturi sanitare sătenilor, cu toate că prefectul nu este doctor, ci inginer ; 2) a făcut drumuri ; 3) a făcut proecte de îmbunătăţiri. După ce enumera aceste minuni făptuite de prefect, autorul vorbeşte despre biblioteca şcoalei rurale din Hernseziu, fieful obişnuit al prefectului, care bibliotecă cuprinde în primul loc, „cele mai noi opere“ , toţi clasicii francezi din secolele XVIII şi XIX, cărţi greceşti şi ruseşti, reviste romîneşti din „timpul secolului trecut“.... Cum merg sătenii cu cititul cărţilor franţuzeşti, greceşti, ruseşti şi revistelor romîneşti din veacul trecut, indiscreţiunea aceasta nu este cuprinsă în „activitatea dlui prefect Negruzzi". Se spune, însă, că prefectul este foarte popular printre ţăranii, care, dacă ignorează, spre pildă, pr d na Smara, I' care n’a putut colabora „*a revistele romînești din timpul secolului trecut* —an hibar de idte despre doamna de Staei. Popularitatea prefectului consistă, mai ales, îa intimitatea ce-i o arată sătenii. „Ei nu-i zic, spune „Evenimentul“, „domnule prefect", ci „coane Costică". Cyrano da Piatra-N. N’a trecut un an de atunci. Omul grav de la Piatra, d. L. Bogdan, zis şi Cyrano, se prefăcuse, ca prin farmec, înrobitor de suflete. Robea suflate omeneşti cu ajutorul unui Ivleff, negaţilor da cai. La Regal, cafeneaua de elită din Piatra, pocneau dopurile sticlelor de şampanie falsificată, cu care d. Bogdan îndopa sufletele robite. Negustoria aceasta avea un titlu foarte tragic : „sfârşitul takismului nemţean“, căruia îi urmă o explicaţie veselă: „takismul, care n'a existat niciodată în Piatra, a fost complectamente distrus.* Un an mai târziu, un an neîmplinit încă, Cyrano nu mai petrece la Regal. Din contra. Sufletele robite cu şampanie de Azuga, toţi nevoiaşii, cari au fost fermecaţi de medicul veterinar, au rămas cu recunoştinţa stomacului, dar conservatori adevăraţi, spre pildă d-nii Isăcescu, Corbu, Şoarec— l’au părăsit pe ilustrul cu nasul lung, cu mintea scurtă. Domnul V. Şoarec, din familia Şoar recilor, cari au asanat moravurile în ? codrii Neamţului, a devenit chiar inte- f lectual de cînd l’a părăsit pe d. Bogdan : “ a editat un ziar, Răfuiala, în care se răfuieşte cu Cyrsno. ? Răfuiala face destăinuirea, că singura personalitate cu care prefectul se sfătueşte, cu care se înţelege, este şeful gardiştilor, care este un barbat just la mărţmea vederilor şi aspiraţiunilor prefectului. N’avem nimic de obiectat. Dar este interesant de aflat, din destăinuirile ce le face un cunoscător al prefectului, că acest celebru este fruntaş între fruntaşii îi lui Carp, că el fusese ales să zdrojbească tskismul la Piatra. Şi după ce a zdrobit tot ce era de cumpărat, prefectul dă dovadă, că nu este în stare să ţie, ceea ce nu se poate cumpăra, dă dovadă că n’are prestigiu ? să fie şef de partid, fiind-că, un şef de partid, care are de ideal să fia bun priieten, cu mai marele peste gardişti, n’are I vreme să se ocupe şi de partid. ] Corbii şi şoarecii au să-i mănînce ; nasul seniorului—asta ie s'gar. Şi cum I toată puterea lui Rogan stă 'n nas, cum în păr stătea puterea lui Samson, ave î să isprăvească prin a rămînea în te'e- i â-teie, sau în nas á tété, cu comandirul. ] Acesta ie robitorul de suflete de a- I cum zece lumi ! " . De ce nu eher Constantin? ţăranii, în curent cu toate operile franceze, ar putea vorbi franţuzeşte — dar nu vor se vede. Şi mai departe : „la vreo vacanţă de reprezintant al colegiului III, în opoziţie, de prefect poate fi sigur, oricînd, de biruinţă“. Graţie bibliotecei de la Hermeziu, de sigur. Acum, la guvern, nu s’ar putea alege. Dar, în opoziţie, ia „vre-o vacanţă, ori cînd, poate fi sigur“. Adică cam la „vre-o vacanţă". Colegiul III n’are de cît un loc de deputat. Ori au pretenţia sătenii din Hermeziu, fiind că sunt în curent cu clasicii francezi, fiind că ştiu greceşte, graţie bibliotecei, să aleagă doi deputaţi? Dar de ce am vorbi de viitoare alegeri, de opoziţie şi de „vre-o vacanţă, oricînd“, cînd prefectul stă aşa de bine cu „proiectele viitoare“ şi cu sfaturile medicale ce le dă. Să trăiască nu prefectul, dar conul Costică, autorul proiectelor viitoare și autorul bibliotecei de la Hermeziu. pruiţi fulgi lipii La cea dintăi ninsoare, trenurile se înzăpăciesc. Şi cea dintăi consecinţă, e izolarea Iaşului. Timp de 24 ore, a fost întrerupt pînă şi serviciul telegrafic, aşa că nu s’a putut avea nici o comunicare cu Capitala. Nu mai vorbim de firul special telefonic, care poartă denumirea pompoasă de firul special laşi-Bucureşti“. Ciad funcţionează, cu greu răspunde pentru laşi,dar acest adorabil fir profită de prima ocaziune, pentru a se deranja şi in acest caz îşi ia rămas bun, pentru un timp mai îndelungat. Din nou revine la ordinea zilei sama micilor funcţionari da la căile ferate, a cărora viaţă este vecinie expusă, din pricina supra muncei la care sunt expuşi. Ei, lucrînd fără răgaz, sunt supuşi la osteneli, din care cauză se întîmpla nenorociri, ca cea întîmplată ori la Berheci, care a costat viaţa atîtor oameni. Cine oare va îndrepta situaţia de la căile ferate, făcînd in primul loc, o dreaptă repartiţie între funcţionarii mari prea mulţi şi prea bine retribuiţi şi între cei mici, prea puţini şi prost plătiţi ? D. Greceanu s’a înzăpăcit rău cu decorările, care au provocat în tabăra guvernamentală o explozie de indignare. Sunt decoraţi, cari se întreabă cu uimire, pentru ce li s’a acordat aseminea distincţiune ; sunt alţii, cari sunt scandalizaţi de shipul cum s’au distribuit decorările. Pină şi pompierul de la poliţie, se degajează de răspundere. Inzăpedirea e complectă la comună. Primarul e ocupat cu înalta dregătorie şi s’a mutat din Iaşi. Cc. Iancu a comunicat ministrului de externe că voiajează cu suita, în ţinuturile Basarabiei, iar d. Cosmovici îşi frămîntă crierii, pentru a da la iveală o nouă rezoluţie, care pe lîngă cele date, va forma un volum interesant de cercetat pentru psihiatri. Incolo, o totală lâncezire. Nici o pregătire, pentru chestiunea viitorului budget, nici un început de activitate privitor la asanarea oraşului, în vederea marei primejdii ce se anunţă la primăvară. Se poate să ne înşelam în apreciările noastre, și toată această stare n’ar fi de cît efectul celor, dintăi fulgi de zăpadă : totul e înzăpădit. D. ----— I nai iinamnHHMBM»--- OAMENI ŞI LUCRURI „Reno Mill“ şi altele... In numărul de ori al ziarului cetitorii au putut vedea amănuntele ciudate din o localitate americană — Reno, în statul Nevada — unde funcţionează o simbolică moară a... diversului. * E un adevărat mic paradis pentru acele căsnicii, cari nu mai pot rezista legămintelor şi vor să se desfacă, prin consimţimînt reciproc. Cu prilejul acesta s’a făcut şi o mică statistică a diversurilor, în anumite oraşe americane cari stau în fruntea listei prin frequenţa conflictelor conjugale. Graţie presei americane — cea mei răspînditâ şi mai cetită din tot universul— se cunosc aceste picante detalii şi se pot comerta. Ce ar fi dacă unele ţâri şi localităţi mai mici s’ar putea bucura de o publicitate atît de întinsă! Bunăoară la noi. N^ar fi meritat