Opinia, iunie 1913 (Anul 10, nr. 1892-1917)

1913-06-11 / nr. 1899

•­ ABONAMENTE ANUNŢURI Redacţia şi Admin.: Iaşi, str. Gh. Mîrzescu 25 Sub direcţiunea unui Comitet Anul X No. 1899 -Marţivpl Iunie 1913 E­H­ POLITICE De peste graniţe bate vînt îiaiştitor. Bulgarii şi Serbii care erau gata să se încaere, se vor împăca. Va fi da sigur o împăcare şchioapă, dar va fi. Aşa au hotărît împăraţii şi Regii strânşi zilele din urmă la Berlin, cu ocaziunea unui eveniment familiar. Dacă stai un moment şi te gîndeşti, găseşti că samavolniciile acestea au şi partea lor bună. Pe lingă urîtul şi fistul spectacol ce l’ar fi dat aliaţii ’ da ieri, cari astăzi se iau de păr, ei ar fi pus foc Europei întregi. Consecinţele crizei economice provo­cate tot de dînşii nu s’au isprăvit Încă, şi am fi avut de adăugat o recrudescenţă a ei, mai­ periculoasă poate de­cît cea care a fost. Dar dacă politica externă actuală, cea din Balcani cel puţin, se conduce după ukaze, cum se compoarta cea internă a noastră ? Cînd observi starea chaotică a aces­teia, cînd consideri nestatornicia politici­­anilor şi de multe ori chiar aceia a par­­tidelor, cari tn motive de ordin neînsem­nat ori tn capriciu găsesc pretexte a nu se ţine de unele angajamente, îţi vine parcă să zici că n’ar fi rău dacă prin­­tr’un nkaz s'ar putea aduce oare care rînduială şi In această ordine de lucruri. Suntem însă, din acest punct de ve­dere, întru’un timp cînd, din fericire, a­­semenea lucru nu se mai poate întîmpla. Mai bine negreşit, să ne plîngem de excesul de libertate, de­cît de lipsa ei. Cei amărlţi de nedreptăţile politice de astăzi, cum de exemplu, izolatul de la Ţibăceşti, găsesc vina acestei stări de lucruri în lipsa de caractere, lipsa de în­văţătură. Să ne întrebăm atunci cu to­ţii, ce am făcut pănă acum pentru ca aceste neajunsuri să dispară ? Şi răspunsul n’ar putea fi decit că am făcut prea puţin sau chiar nimie. Astăzi culegem roadele acelei nepăsări din fe­­cut. De aceia dacă ne putem plinge că un loc de partide politice închegate pe idei şi aspiraţiuni avem mai multe clientele politice, în schimb trebue să recunoaş­tem că vina pentru aceasta este tot a noastră. De alt­fel trebue să recunoaştem că iu b­vălmăşala politică prin care trecem, tot se găsesc cîte­va capete echilibrate, cari ştiu de unde pleacă şi în­cotro merg. Şi cum organizaţiunea politică a Sta­tului nostru se sprijineşte pe existenţa partidelor, iar de altă parte nu se poate să existe partid fără partizani, tot e un bine că cei echilibraţi, cei superiori în judecată, au putut stringe un mănunchiu mai mult sau mai puţin mare de indi­vidualităţi în jurul lor. Clnd privim starea lucrurilor la noi, dăm de partidul liberal. Acestea are pre­­tenţiunea de a fi cel mai numeros şi cel mai bine organizat. D. P. P. Carp în interview', pe care 1 a dat Adevărului a arătat pe ce se spri­jineşte tăria acestui partid. Chiar dacă apreciarea sa e pornită din oare­cari resentimente personale, n avem totuşi dreptul a ne îndoi că d. P. P. Carp la viaţa sa politică de peste 40 ani n’a putut cunoaşte de fel, dar de fel, ce este acest partid, şi deci să nu luăm în samă observaţiile sale. Nu e mai puţin adevărat însă, că cel puţin acum în opoziţie partidul liberal se arată a fi mai compact. Trebue să observăm însă că acest fapt e comun tuturor opoziţiilor. In opoziţie şi partidul conservator era string unit înju­rai şefului său d. P. P. Carp. Atunci nici o defecţiune, nici o recriminare. La venirea partidului liberal la putere vom asista de­sigur la aceleaşi scene ca şi în alte partide, scene care-l vor sfişia. Partidul liberal are pentru dînsul a­­vantajul mare de a fi stat mai mult la putere, de a sta atunci cînd vine la pu­tere un număr mai mare de ani.­­De aceea astăzi parte din tinerime, care se încălzeşte­­­mai mult de idealuri utilitare, îţi zice: „mă înscriu la liberali. Ei dacă vin la putere au şansa de a sta cel puţin patru ani, şansa­ pe care nu o are nici unul din celelalte partide“. Am auzit aceste vorbe si de aceia le repet aici. Dar evident este, că dacă in acest partid vor intra mulţi care nu văd par­tea utilitară a lucrurilor, se va urma şi la sinul lui un proces de desfacere. In împrejurările politice externe prin cari am trecut, partidul liberal a avut cu­­vîntul său. Luarea Silistrei se datoreşte, după cum ştie toată lumea, campaniei dusă prin presă şi întrunirilor acelui par­tid... Cu aceasta nu se satisfac revendicările la cari avea drept ţara noastră e evi­dent. Partidul liberal care ştie bine îm­prejurările de toate felurile prin cari a trecut această chestiune, şi are convinge­rea că de ar fi fost la putere, n’ar fi pu­tut obţine mai mult, ar trebui să protes­teze şi mai puţin contra acţiunei diplo­matice a guvernului. In faţa liberalilor stau cele două par­tide, care în colaborare conduc destinele ţării. Dacă o chestiune grea, cum era ches­tiunea externă, a adus această formă de guvernare, nu se poate susţine că numai şi numai acea chestiune trebuia să intre în cadrul preocupărilor sale. Guvernul trebue să guverneze. Negreşit în acţiunea guvernativă se pot Întîmpla unele atingeri de susceptibi­lităţi. Se vor găsi persoane cari să nu convină cu o asemenea acţiune, acestea însă sunt întîmplări de care au suferit toate partidele, chiar cel mai compact, partidul liberal, cînd guverna. Prezicerile în politică sunt cele mai greu de făcut. De­sigur mulţi se întreabă asupra soar­­tei ce o va avea colaborarea. Dar se poate spune ceva ? După cum sunt unii care speculează a­­supra desfacerei ei, sunt mulţi cari văd venirea unor legături mai intime intre cei ce fac parte din familia conserva­toare. Şi negreşit este de dorit că în faţa partidului liberal, care cu toate pacatele lui, reprezintă o forţă, să stea un partid conservator de aceiaşi tărie cu el. Dar cu toţi îşi dau samă că întărirea unui partid conservator, unificarea lui nu se va putea face fără sacrificiu de persoană mai ales. Apoi iarăşi cu toţii ştim că adversarii adică liberalii, n’au interes a vedea pe toţi conservatorii strînşi la loc în jurul unui aceluiaşi steag. Şi cînd pedici de felul acesta stau in drumul lui ce s’ar putea prezice despre viitorul acestui partid ? V. I. Radu NOTA ZILEI „Cuvîntul“ a luat-o razna spre Ţibă­­neşti, ca să dea fostului om politic o lec­ţie. Da, o lecţie şi încă una prea severă. Intr’un singur articol, cu titlul: „Spre Ţibăneşti“ ziarul Iaşan sermonează astfel pe pustnicul ţibăneştean : „...Petre Carp trebue să se ridice ca un uriaş... „Numai impetuositatea unui astfel de gest va putea opri nămolul de nemulţu­miri provocate de politica unor senilii „Ţibăneştii vor trebui să rămâe şi de acum înainte obiectivul pelerinilor ce vor voi să se inspire de la simbolul caracte­rului şi ruîndriei naţionale, iar nici de cum locul de odihnă a celor ce se descurajează în lupta pentru ţară“. , O somaţiune în toată regula ! P. P. Carp să se ridice, uriaş, la 76 de ani. P. P. Carp taxat de senil, de amator de odihnă—şi de cine ? de un filfison a­­nonim de la „Cuvintul*. Iată ce întrece măsura permisă chiar unui ziar sub pseudo-direcția unui om peste măsură de... lung. MICI POLEMICI Bogdan­ Văcăreşti, din închisoare, mo­raliza pe ministrul de justiţie : „Pe ministeriatul D­v va râmînea veci­nie pata coi aţi permis în persoana mea acest monstruos atentat....“ Curat vorba: „pe cine nu laşi ca să moară, nu te lasă să trăieşti . Se pare că şantagistul internaţional pretindea să fie „per tu“ ca d. Mişu Can­­tacuzino, cari ii scria de aceste. , Altele erau speranţele pe care le pu­neam in persoana Dv. „...d-ta erai pentru noi o nădejde şi o garanţie“. In adevăr ministrul de justiţie ar fi trebuit să dea şi... cei 4000 lei garanţie pentru eliberare­a escrocului. De cînd „Cuvintul* face morală d-lui P. P. Carp, că a făcut Ţibăneştii un loc de odihnă,—ex şeful a luat decizia să plece să se odihnească... in Tirol. * „Al. Bogdan Piteşti e un om călit in luptă*. De aceea a pă...călit pe atît de mulţi. * Pină şi A. C. Cu­za, aderind la acţiu­nea „Cuvintului*, îşi îndreaptă speranţele către­­ băneşti. Nu e mult de cînd „vifera“ pe P. Carp, ca filosemit şi-i dădea cu .. ţibă . * Şapte oraşe pretindeau pe Homer. Pe bogdan Văcăreşti V au expulzat pînă acum vr'o 7 oraşe şi ţări. * Directorul „Serei“ scrie : „Poziţia, te­zaurele lui de frumuseţi arhitectonice, dacă n’ar fi o temniţă, ar face din cas­telul de la Văcăreşti un rai*. Cum se cunoaşte că a avut pînă acum 44 de condamnări !... Omul sfinţeşte locul... * Ce insamnă eliberarea pe cauţiune a Apaşului Bogdan-Piteşti ?. Insamnă un avertisment pentru public : Pre... cauţiune !. ECOURI Se comunică din Paris o cucerire şti­inţifică importantă, ale cărei consecinţe vor fi foarte însemnate atît din punctul de vedere comercial cît şi din cel politic. Biuroul longitudinilor din Paris a fost înştiinţat că comisiunea franceză trimeasă în America a putut să primească,­in sta­ţiunea de la Washington, semnalele de telegrafie fără fir trimese din turnul Eifel. Corespondenţa între cele două princi­pale şi cele mai puternice staţiuni de te­­legrafie fără fir, a putut, fără întrerupţi­­uni şi fără perturbări, să se urmeze o noapte întreagă. Distanţa dintre aceste două stațiuni e de 6 mii­ de chiloraetri. Şanta al „Serei“ Sub acest titlu cetim în „Viitorul“ . După cum am anunţat d. judecător de instrucţie Glogoveanu, care instrueşte a­­facerea şantagiului „Seara“, considerîn­­du-şi certările aproape terminate, a dis­pus punerea în libertate, pe cauţiune, a lui Bogdan­ Piteşti şi a complicelui său Davidescu. Această punere în libertate are avan­tajul de a degaja opera justiţiei de ele­mentele unei discuţii contradictorii, şi anume: dacă autorul şantajului contra Băncei Marmorosch Black of C­ie. trebue sau nu ţinut în arest preventiv. Pentru moment justiţia nu mai e che­mată să se pronunţe, dacă delictul să­­vîrşit­ de directorul ziarului „Seara“­ , e un delict de presă sau un delict de drept comun. Azi justiţia are o singură misiune : să dea la iveală toate elementele şantajului şi să dea vinovatului sau vinovaţilor pe­deapsa meritată. Şantajul săvîrşit de Bogdan-Piteşti nu e din categoria şantajelor de presă de cari justiţia noastră a avut a se ocupa pînă acum. Pînă azi ministerul public a fost sezizat de delicte neînsemnate de şantaj, de mici presiuni exercitate de elemente obscure ale presei române. Nu acesta e cazul Bogdan-Piteşti. Fără a fi ziarist, d. Bogdan-Piteşti, care are tot felul de meserii inavuabile, s’a im­provizat director al unei foi zilnice şi, ca atare, a înscenat o afacere de şantaj care întrece în importanţă pe toate ce­lelalte de pînă acum. D. Bogdan-Piteşti nu s’a mulţumit nu­mai să ameninţe ca să stoarcă bani, ci şi-a executat ameninţările ca să obţină o sumă mai însemnată. In aşa condiţiuni vina d-lui Bogdan­ Piteşti, e şi mai mare, iar oprobiul pe care fapta d-sale îl aruncă asupra presei fără a o atinge pe aceasta, e cu atît mai reprobabil. De aceia aşteptăm de la judecători pe­depsirea aspră a vinovaţilor. Morala publică şi prestigiul presei ro­mâne cer o pedeapsă exemplară. 1 OAMENI ŞI LUC­RUR­I In anii lui Dina Mil­an „Serbarea de revedere“, care a adunat eri. In oraşul nostru una din legiunile — am putea spune din generaţiunile — iaşane risipite, ne a dat şi nouă cîtorva membri ai „Asociaţiunii presei“ bunul prilej de a avea în mijlocul nostru, la o masă colegială, pe iniţiatorul nouei orga­nizaţii, pe d. Constantin Miile. Nu ca director al „Adevărului“, nici ca unul dintre conducătorii Asociaţiei, l-am revăzut eri. Ci pe scriitorul lui Dinu Milian, pe poetul duios—deşi uneori violent, pentru că tinereţea uneşte duioşia, vi­goarea şi impetuositatea—scriitorul sute­lor de pagini literare, eloquente, ce alcă­­tuesc acea veche şi caracteristică lucrare a epocei.—Dinu Milian. In anii din urmă oraşul nostru a avut parte de numeroase evocări literare. Dinu. Anghel în proza delicioasă a schiţelor sale ; Dimitrie Patraşcanu în minunatele Amintiri ale lui Cassian, d-na Ella Ne­­gruzzi în pagini destul de reuşite din re­vista jubilară a Educatoarelor Române, au reîmprospătat epizode vii,­parfumate şi suggestive ecouri ale celor din urmă două decenii din viaţa tineritului univer­sitar iaşan. Dar o scriere completă, un roman propriu zis al laşului dinainte de 1880, avem doară în cartea lui Constantin Miile, unde se regăsesc nu numai scene şcolare, întîmplări familiare, mici drame emoţionante, dar însăşi imaginea laşului intelectual şi social din acei ani, pe cînd foarte tinarul Milian se găsia pe băncile Institutului Academic, căruia s’a închinat ori „serbarea de revedere“. Iar noi am avut mulţumirea de a re­vedea pe Constantin Molle, care este nu numai directorul nostru al tuturor,—patro­nul acelora cari, de două decenii în­coace, au debutat şi au rămas statornici în publicistică; este nu numai unicul di­rector de ziar în ţară pe deplin identifi­cat cu ziarele sale, în care trăeşte şi vi­brează întreg,—dar este şi se cuvine să aplaudăm în el pe cintăreţul „Caeţului roşu“ —plin de idealizm şi de elan tineresc,— este autorul lui „Dinu Milian“. D-sa—con­statăm cu plăcere—a supravieţuit Împre­jurărilor şi frămintărilor, rîdicîndu-se şi menţinîndu-se ca un luptător cu dis­­cernămtntul clar­văzător—un tempera­ment de o rezistenţă nebănuită, o perso­nalitate de o voinţă fermă şi pe care n’au abătut-o din drum nici sinceritatea excesivă, nici gentileţea şi bunătatea în­născute, nici spontaneitatea rară,—atîtea... neajunsuri pe cari i le-au putut cunoaşte lui Constantin Miile toţi acei cari au a­­vut plăcerea de fi colaboratorii acestui mare optimist ce se ascunde sub aparen­­tele unui deziluzionist... Rodion invitilarei d-lui Dr. Riegler — La Inaugurarea noului palat al „Maternităţai“ — Doamnelor şi Domnilor, Daţi-mi voe ca să schiţez, cu ocazia inau­­gurărei pavilioanelor „Institutului „Gregore Ghica Vodă“ istoricul acestui mare aşe­­zămînt umanitar. Prin hrisovul, pe care II găsim şi in manualul administrativ al principatului Moldovei pe anii 1832—1855 Vodă Grigore Ghica înfiinţează la 1 Ia­nuarie 1852 Institutul care poartă şi va trebui să poarte în cursul veacurilor nu­mele lui. Instituţia la început nu avea decit 14 paturi instalate In casa care se află In faţa noastră. Gr. Ghica Vodă a dăruit această casă precum şi 15000 de galbeni pentru ins­talare şi a pus întreaga instituţie sub ad­ministraţia Casei sft. Spiridon cu îndato­rirea de a acoperi neajunsul cheltuelilor trebuitoare. In hrisov se spune „că scopul instituţiei este de a primi prunci părăsiţi de cău­tarea părintească, de a scuti fiinţa lor de neajunsurile morale şi sociale şi de­şi casa nu este destinată pentru prunci născuţi din căsătorie legitimă, ea va hă­răzi şi acestora adăpostire şi ajutor, cînd părinţii lor, opriţi de boale sau alte pie­dici, de a îngriji de soarta lor, cînd vîrsta pruncilor ar fi prea crudă şi secţia va avea locuri vacante. Tot la hrisov se zice că nu se vor primi ori­ce prunci, născuţi afară de căsătorie, ci mai cu samă acei născuţi în şcoala de moşii, a căror îm­prejurări ar reclama acest ajutor, drept care sfera secţiei nu se va întinde decît foarte rar peste cercul capitalei, căci ob­­ştiile tîrgurilor şi ale satelor sunt datoare a se îngriji de prunci părăsiţi. Preoţii fiecărui popor sunt chemaţi de a umbri cu prietenească îngrijire de soarta lor şi iubirea de miluire a persoanelor private, nu poate afla prilej de jertfă mai plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor, de­cît hărăzind ajutor acestor fiinţe neno­rocite, cari au cea mai mare nevoe de sprijin şi cari fără de a lor vină sunt cei mai părăsiţi din toate creaturile la­mei“. Din aceste rînduri extrase din hrisov reesă caracterul nobil, sufletul mare şi patriotismul neîntrecut al lui Vodă Ghica şi în aceste clipe cînd inaugurăm noile pavilioane se cuvine să îndreptăm gîndul nostru la acel suflet mare care,­­ sunt acuma peste 60 de ani, a înzestrat laşul ca această mare şi umanitară instituţiune. In cursul acestor 60 de ani, Epitropia casei sft. Spiridon mereu a fost încărcată cu prunci aruncaţi, găsiţi, lepădaţi şi lă­saţi la grija casei. Iacă In anul trecut am­ făcut o statis­tică relativă la numărul acestor copii. Din această statistică rezultă că în ul­timii 5 ani de la 1908—1912 au trecut prin acest institut 2447 de copii şi au murit .425 cea ce dă o mortalitate de aproape 20% şi aceasta Încă este un p­rogres faţă cu anii anteriori. In ziua de 15 Mai a. c. au rămas în îngrijirea casei sft. Spiridon 355 de copii orfani. Cu drept cuvint aveţi să întrebaţi ce devin aceste fiinţe părăsite şi totuşi ca­pabile de a deveni cetăţeni folositori ţărei ? Un mare număr din aceşti prunci năs­cuţi şi lepădaţi în institut mor din cauza sistemei actuale de îngrijire. Sugarii se dau spre creştere femeilor din satele învecinate şi pentru aceasta sunt retribuite cu 10 lei lunar. Aceste femei în mare parte lipsite de sentimente umanitare, sărace, de multe ori foarte vicioase nu pot îngriji de nenorociţii co­pii cari şi mor din această cauză. Nu­mărul relativ mic de copii cari scapă din ghiarele morţei, în stare actuală de or­­ganizaţiune, nu se pot creşte astfel lucit se devină cetăţeni folositori societăţei. De problema creşterei orfanilor m’am ocupat foarte mult. Am studiat organizaţiunea diferitelor orfelinate şi din toate rezultă că rolul cel mai important 11 are femeea care în ori­ce împrejurare este menită se uşu­reze şi să afineze durerile morale şi fi­zice ale mizeriei umane. Din acest punct de vedere am fost fa­vorizaţi de soartă. Mai multe doamne distinse din socie­tatea noastră au exprimat dorinţa că vor da din tot ajutorul Epitropiei pentru creş­terea şi educarea trupească şi sufletească a orfanilor noştri. Am primit cu o adîncă mulţumire această gentilă şi nobilă pro­punere. Dar ce folos ? Frumoasele intenţiuni ale doamnelor, dragostea şi zelul lor pen­tru a contribui la salvarea a­ltor fiinţe nevinovate de soarta lor, s’au lovit de o stincă formidabilă, lipsa de mijloace pentru realizarea unei opere atît de înăl­ţătoare şi umanitare. Bugetul casei noastre pentru orfanii E­­pitropiei este relativ, mic 36­ 000 lei, iar apelul doamnelor la generozitatea publi­cului a rămas fără efect. Totuşi această nereuşită nu ne-a des­curajat. Avînd ferma convingere că în pieptul marilor familii bate o inimă românească, am apelat la sentimentele naţionale, pa­triotice şi umanitare ale unei mare romnn­­ce,­ale princesei Olga Sturdza ale cărei calităţi sufleteşti am avut ocaziunea să le pătrund în calitate de medicul seu curant. Apelul meu a fost ascultat; princesa Olga Sturza iatr’o scrisoare frumoasă îmi face cunoscut, că cu o vie plăcere aprobă ce­rerea mea şi dărueşte palatul ei de la Mi­roslava pe care la iubit foarte mult re­gretatul ei părinte Alexandru Mavrocordat, casei Sf. Spiridon pentru adăposti­rea ne­vinovaţilor orfani. Prin aceasta frumoasă donaţiune pro­blema „orfanilor Sft. Spiridon* se poate rezolvi şi profit de ocaziunea solemnă de

Next