Opinia, iulie 1931 (Anul 27, nr. 7246-7272)

1931-07-22 / nr. 7264

ANUL XXVII No. 72843 LEI EXEMPLARUL ABONAM ZIAR POLITIC COTIDIAN Lei 10^° teî»t'9S' MERCURI 22 IULIE 1931 A N U N C I U R I se primesc la toate AGENŢIILE DE PUBLICITATE şi la ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada Lăpuşneanu 37­1 Redacţia 391 Telefoane : ! Administraţia 394­­ Serviciul de noapte 367 ABSOLVENŢI pâră­ plasament AI SEMINARIILOR ŞI ŞCOLILOR NORMALE NU TREBUESC TOTUŞI ŞTIRBITE VECHILE ŞCOLI ALE IAŞULUI De câţiva ani se observă o mare supra-producţie de aspiranţi la demnitatea de preoţi şi învăţători. Seminariile teologice şi şcolile normale sunt prea multe şi scot absolvenţi prea numeroşi. Prea numeroşi, un raport ca nu­mărul şcolilor primare şi al bise­ricilor din satele noastre. Insă pentru o ţară înapoiată ca a noastră, unde poporul rural are mereu şi foarte multă nevoe de cultură, grija guvernanţilor ar fi trebuit să se îndrepte neîncetat spre înmulţirea şcolilor primare şi dezvoltarea lor. Cu această po­­politică culturală, n’am fi ajuns la pletora de normalişti fără pos­turi. Dacă însă puterea materială a statului n'a îngăduit crearea nu­mărului necesar de şcoli săteşti, obligaţiunea elementară a guver­nanţilor era să vegheze la echili­brul între cerere şi ofertă. Trebuia o desfiinţare chibzuită, atentă şi treptată a şcolilor normale de pri­sos , o împuţinare progresivă a elevilor în şcolile menţinute. Nu s’a făcut nici acelst lucru. S-au inventat tot soiul de licee, gimnazii, şcoli comerciale, cursuri serale, academii de specialitate etc. etc. Şi în schimb s’a neglijat şcoala primară sătească. Iar daca nu s'au înfiinţat şcoli primare,­în schimb au răsărit în toate târguşoarele şcoli normale (de ambe sexe). Se înţelege clar că s’a ajuns la disproporţia e­­norm­ă între candidaţi şi locurile disponibile în învăţământul primar. Iar politicianii noştri n’au ob­servat disproporţia la timp, ca să ia măsuri lente de remediare. Au observat-o abia atunci cind ano­malia a izbucnit haotică şi cînd nu se mai pot lua decit măsuri bruşte. Biată ţară, rău guvernată in toate domeniile !* După o chelfăneală contondentă aplicată normaliştilor pe străzile Capitalei, ministrul instrucţiei s‘a repezit cu un ucaz, ca să rezolve brusc problema, aşa precum A­lexandru Machedon s’a repezit cu sabia în nodul Gordian. Se suprimă, fără alegere, toate clasele prime de la şcolile normale şi de la seminariile teologice. Privită din unele puncte de ve­dere, măsura e discutabilă. Să admitem insă că ar fi un reme­diu acceptabil, în vremile de să­răcie de astăzi. Trebue privit însă şi în viitor. Vor fi, bine­înţeles, păstrate u­­neri seminarii şi şcoli normale, şi anume, din cele mai vechi şi mai reputate,­pentru că vor exista în viitor necesităţi de complectare a clerului şi corpului didactic pri­mar. Vor trebui menţinute cu precă­dere vechile şi glorioasele şcoli normale (de băeţi şi fete) din Iaşi, precum şi seminarul „Veniamin”. Şi atunci pentru ce să se suprime cl. I şi la aceste şcoli ? Sânt presărate în toată ţara şcoli similare care—la nevoe—pot fi desfiinţate. Nu poate fi însă îngăduit să se ştirbească şcoli foarte vechi şi solide ale Ia­şului cultural. Nu este indispen­sabilă această măsură, brutal-an­­tieşană, la care se pretează fostul şcolar ieşan, moldovanul IV. Iorga Iaşul cultural trebue să se îm­potrivească. .. TRATATUL jCO MERCIA L ROMÂNO-GERMAN RĂMÂNE DEFINITIV ÎNCHEIAT Zvonurile contrare din Bucureşti, sunt dez­minţite de la Berlin (Corespondenţa specială a „Opiniei“) Berlin, 18 Iulie 1931 In „Opinia* s'a publicat ştirea din Bucureşti că Germania nu va ratifica convenţia comercială cu România­, şi că o notă diploma­tică germană va explica refuzul de ratificare prin necesitatea de­ a trebui să menajeze interesele ţă­rilor de la care aşteaptă ajutor financiar.* Intr’o convorbire avută cu o personalitate din anturajul guver­nului german îmi confirma din sorgintă absolut sigură, că această ştire din Bucureşti e fantezistă. Cercurile diplomatice din Capitala României, cari au răspândit acest zvon, sânt în mare eroare. Guvernul din Berlin nu s’a gân­dit de loc să nu ratifice această convenţie. Din contra, la deschi­derea sesiunei de toamnă a Reich­stagului, între primele proecte de legi înscrise în ordinea de zi e tocmai ratificarea convenţiei cu România, şi guvernul german are speranţă că acest proect de lege va fi votat cu mare majoritate . Nu numai interesele mari ale agriculturei române sânt în joc, dar şi industria germană aşteaptă cu mare nerăbdare­ debuşeul Ro­mâniei mari, pentru multiplele mărfuri care se vor desface pe piaţa românească. Cu încheierea tratatului de co­merţ între România şi Germania, s-a realizat un mare progres pe terenul relaţiilor comerciale între ambele ţări. Şeful delegaţiei române d. ingi­ner Cezar Popescu, şi şeful dele­gaţiei germane d. Ministerial-Direc­tor Posse sânt convinşi că acest tratat de comerţ, după negocieri atât de îndelungate, va da, pentru ambele ţări, rezultate mari şi va uşura condiţiunele pentru plasarea mărfurilor. Atât Camera de Comerţ Ger­mano Română din Berlin cât şi Legaţiunea românească de aice şi ataşatul Comercial, d. maior V. Geormaneanu, n'au nici o cunoştiinţă despre o abandonare a convenţiei cu România, şi au fost foarte surprinşi să audă o asemenea ştire tendenţioasă şi foarte dăunătoare intereselor ro­mâneşti economice şi comerciale. 5. Zoldester Lupta pentru limba internaţională între „engleză“ şi „esperanto“ In Suedia s'a redeschis din nou discuţia dacă limba Espe­ranto, sau limba engleză trebue să fie limba universală. Cei care susţin limba engleză, afirmă că ea este limba oficială a 500 milioane locuitori şi e vor­bită efectiv de 200 milioane oa­­meni. Pe când „esperanto“ abea e cunoscută de un milion oa­meni. Susţinătorii limbei esperanto ri­postează însă că engleza nu va putea deveni niciodată o limbă universală, din cauza rivalităţilor naţionale. Şi francezii şi germanii ar vrea să-şi impue limba lor, în timp ce esperanto împacă pe toată lumea. E probabil că în toamnă se va organiza la Stockholm un con­gres parlamentar internaţional, cu care prilej se va stabili limba universală. Aceasta va fi intro­dusă obligator în toate licerele din lume, chiar din prima clasă. In pag. IV IMPORTANŢA HOTĂRÂTOARE a conferinței din Londra Un plan de 5 ani pentru pacificarea Europei Pentru menţinerea păcii in Europa ) Cancelarul german di Brüning şi d-nul Curtius, ministru de externe al Reichului, plecând spre Londra, la conferinţa care tin­de să amelioreze criza financiară din Germa­nia, şi tot­odată să a­­sigure pacea Europei. Asupra conferinţei din Londra sunt aţin­tite astăzi privirile lu­­m­ii întregi. ni N T O A 1 A r UM E A Pe cine nu-1 Iași să moară... —Jeanette Sau­nier a fost pe vre­muri o subretă mult aplaudată a teatrelor bulevardiere din Paris. Directorii de teatre se concurau în a-i oferi contracte, iar inimele tuturor parisienilor erau — ca să zic așa — la picioarele ei. Dar vremea a trecut şi cu dânsa, frumuseţea şi succesul Jea­nette. Părăsită şi uitată de acei care o adorau, ea a hotărât să se sinucidă. Intr'o seară, a scris mai multe scrisori de despărţire către prietenele ei şi ducându-se pe malul Senei, s'a aruncat în apă. întâmplarea a vrut ca tocmai atunci să treacă pe acolo un tâ­năr care, văzând actul desperat al Jeanettei, a intrat în apă şi a salvat-o. Care nu i-a fost însă mirarea, când peste câteva zile salvatorul a fost înştiinţat că Jeanette l-a dat în judecata. Ea susţine că salvându-i-se viaţa a fost com­promisă, iar prietenele care au primit scrisoarea de despărţire, îşi bat joc de ea. Jeanette Sau­­nier s’a constituit parte civilă cu 100.000 franci (650.000 lei). Ră­mâne de văzut ce va spune jus­tiţia. Zicătoarea veche: „pe cine nu-1 laşi să moară, nu te lasă să tră­­eşti". Cel mai bătrân arbore — La muzeul din New-York s'a expus zilele acestea un trunchi de copac. Diametrul discului este de 9 metri, înălţimea copacului era de 88 metri şi greutatea lui de 48.000 kgr. După inelele de pe discul tulpinei s’a socotit că arboarele este în vrâstă de 2508 ani. Cu alte cuvinte copacul s'a născut în anul 577 înainte de Hristos. Patria uriaşului pom este Cali­fornia. Botaniştii americani afirmă că e vorba de cel mai vechiu copac din câte se cunosc până acum. Un client primejdios — Un restaurator din Montreal (Canada) pusese în vitrină următorul anunţ de reclamă: „pentru 60 cenţi, pu­teţi mânca tot ce vreţi“. Negus­torul socotise că masa unui om normal nu poate întrece suma de 60 cenţi (vreo 90 lei). Iată însă că, într-o zi, a intrat in restaurant un coşcogeamite om, trecut cu mult de 100 kgr. Clien­tul s’a pus la masă şi a consu­mat: 4 cocktaiuri cu fructe; 8 cotlete de viţel cu cartofi ; 8 ceai­uri la ghiaţă ; 5 mere prăjite, cu sos de zahar; 5 porţii de jambon ; 2 rosbituri (friptură la ţiglă) ; 2 porţii salată de roşii; 6 creme la ghiaţă. In total 40 porţii.. .pentru 60 cenţi ! Negustorul a trebuit să scoată anunţul cu pricina , căci asemenea clienți îl duceau repede la fali­­ ment.* Implinindu-se 90 de ani de când a luat fiinţă­ în Iaşi „Şcoala Su­perioară de Arte şi Meserii“ ,sau „şcoala technică“ cum îi spunem noi, ieşenii­, toate instituţiunile şcolare similare locale, au hotărît să serbeze în mod deosebit a­­ceastă impresionantă aniversare a colegei lor mai mari. In­ acest scop, au luat decizia ca în locul obişnuitei expoziţii a­­nuale, ce fie­care o organizează separat, să se strângă acum cu toatele în vastele clădiri din­ Să­­rărie, unde funcţionează atât de activ instituţia jubilară. Concomitent cu această festivi­tate având loc—tot în Iaşi. Con­gresul asociaţiei maiştrilor de la toate şcolile de meserii din ţară (sau profesionale, cum i se spune în stil oficial) demonstraţiunea roadelor ce dau şcolile din Iaşi, a luat un caracter şi mai impozant, fie­care din ele făcând în ultimul an un efort şi mai evident, to­­i mai având în vedere prilejul a­­cesta cu totul neobişnuit Dar oare câţi din ieşenii noştri cunosc mai de aproape (adică au vizitat-o măcar odată) vasta şi moderna instituţie : „Şcoala tech­nică“ ? Sau alt­fel: câţi sunt aceia care n'au călcat încă nici­odată pragul acestei şcoli*) ? E firesc deci, să treci de la ui­­m­irea primelor clipe la entuziasm, când începi să vezi, să priveşti mereu şi să admiri neîntrerupt, a­­tâtea lucruri minunate, roade ale unei continue şi îndărătnice acti­vităţi, care a dat putinţă atât meş­terilor cât şi învăţăceilor să meargă din progres în progres, ţinând pa­sul în acelaş tempo cu evoluţia meseriilor, a artelor aplicate şi a gustului din întreaga lume civi­i-1) Printre aceştia din urmă ne numă­răm şi noi. Mărturisirea presupune pocă­inţă, zată. Iar alături de acestea să dezvolte şi reînvierea stilului ro­mânesc, care se afirmă pe zi ce trece tot mai mult nu numai în­tr-o singură direcţie, ci cu aceiaşi intensitate atât în industriile cas­nice (ţesături şi broderii,) dar şi in lucrarea lemnului, a ferului şi a multor metale de preţ. Din totdeauna „şcoala technică“ —după cum îi spune şi numele, a excelat în ramurile metalului şi a lemnului. Instrumente de pre­cizie, alămuri muzicale, maşini, mobile, obiecte turnate in metal etc. au fost cu deosebită migă­­reală şi acurateţa executate în a­­telierele şcolii, iar acum, când le le vezi pe toate reunite sistema­tic şi expuse cât mai ochios mul­­ţimei, (enormei mulţimi ce se în­grămădea Duminică după masă) te întrebi, cum de n’a ajuns încă­­ şcoala să aibă o expoziţie perma­­j­nentă, în centrul oraşului—la fel cum am văzut prin străinătate, pentru ca nu numai localnicii să poată căpăta o ideie fugară, la o ocazie festivă, ci tot iisul care se abate pe la Iaşi să poată uşor să se oprească şi la acest exponent al muncii şi al disciplinei în lucru, ce există şi trăeşte în Iaşi, de a­­proape un secol? Natural, că n'o să înşirăm tot ce-am văzut acolo. Ar trebui scrisă atunci o carte, o voluminoasă monografie şi încă, chiar aceasta, s’o îngroşăm cu nenumărate re­produceri din culori, ale minuna­telor creaţiuni ieşite din manele tinere ale învăţăceilor, conduse da expertele şi talentatele mâni ale meşterilor. Noi ne mulţumim numai să e­­vocăm câte­va din icoanele pu­­ternic întipărite, plecând dela nes­pus de s­trălucitoarele birouri—cu anexele lor, până la voiosul tren în looping—jucărie pentru copil, îngrijirea execuţiei este atât da izbitoare, încât fără sa vrei ajungi la concluzia, că nici un atelier, bazat numai pe câştig, nu e in stare să ducă perfecţiunea la su­perlativul acesta. Motivul e lesne de înţeles : nu rentează. Aici însă acesta nu contează. Dimpotrivă. Deprinzând ucenicii să nu lase lucrul din mână decât după ce a căpătat forma ce irizează idealul, această deprindere îi intră în sânge, se preface în disciplină inaltera­bilă, chiar când greutăţile vieţei şi a concurenţei obligă pe execu­tant la unele concesiuni. Să poată meşterul să spună mai târziu : „Regret că nu pot executa decât Câte­va impresii de WRATISLAVIUS EXPOZIŢIA ŞCOALELOR PROFESIONALE LA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII DIN STR. SÂRABIEI Sistem de înfrumuseţare. — Cucloanele moderne vor să fie cât mai svelte şi să aibe pielea cât mai fragedă. Metodele între­buinţate pentru acest scop, în in­stitutele de frumuseţe din toată lumea, s’au dovedit însă a fi ine­ficace. Se obţine într’adevăr o oa­recare frăgezime a pielei, dar a­­ceasta nu poate dura decât foarte puţin. Iată însă că un medic berlinez, dr. Raucher, pretinde să rezolve şi această problemă atât de im­portantă pentru sexul frumos. Me­dicul a inventat un soiu de aparat în care este introdus corpul fe­­meiei. Numai capul rămâne afară, înăuntrul aparatului se produce o căldură puternică, ce provoacă o asudare generală. Apoi aratul emană de aburi de diferite gaze. Această operaţie executată de trei ori produce svelteţea corpului, face pielea fragedă şi anihilează ridurile sau o fi iarăşi vorba de un... aparat pentru stors bani, dela cochetele naive ? ! Ministrul american de finanţe e un om foarte bogat D. Mellon ministrul de finanţe al Statelor Unite, pe cât de bine administrează averea ţării sale, tot atâtt de bine o îngrijeşte pe a sa proprie. Ziarele americane arată că d. Mellon se ocupă serios cu jocu­rile de bursă. In ultimii ani, el şi-a mărit averea graţie fluctua­ţiilor Bursei, cu 300 milioane do­lari (48 miliarde lei). Dacă ar ad­ministra tot atât de bine şi finan­ţele publice... Injecţiile anti-rabice un remediu contra alcoolismului ? Directorul institutului Pasteur din Cairo (Egipt) a fost sezizat de fap­tul că numeroşi locuitori dintr-un sat egiptean au venit să li se facă injecţii în contra turbării. Iar an­cheta întreprinsă de institutul Pas­teur a stabilit că locuitorii în ches­tie nu fuseseră muşcaţi de nici un animal turbat. Pentru a se lămuri acest caz ciudat, s’au făcut investigaţii. Şi unul din presupuşii pacienţi a po­vestit că satul acela e plin de alcoolici. Aşa au apucat din bă­trâni şi aşa s’au menţinut. Toate încercările de a se lăsa de bău­tură au fost zadarnice. Odată însă un flăcău a fost muşcat de un câine turbat. Când s’a întors de la institut, cu injec­ţiile făcute, nu mai putea suferi alcolo. Alţi locuitori l-au imitat. Efectul a fost acelaş. Şi aşa se face că locuitorii vin în număr mare la injecţii pentru a se des­­băra de beţie. Cazul provoacă senzaţie în lu­mea medicală. Nu plecaţi la munte sau la mare până nu v-aţi abonat la ziarul „Opinia". Abonamentul lunar iei 100. (2) Cinematograful şi criza teatrului Originalul şi copia Teatrul şi filmul vorbitor de Traian Gheorghiu profesor Trebuie să facem clar deosebi­rea că cinematograful (şi cînd zic cinematograf mă gândesc la fil­mul mut) şi teatrul sânt două luc­ruri cu totul diferite. Cinematograful este redarea ten­dinţelor prin imagini, procedând deci ca şi visul; teatrul este reda­rea artistică a vieţii prin elemen­tul viu, omul, procedând deci ca şi viaţa de toate zilele,­­adică prin gest, mimică şi grait. Ce rost are atunci filmul vor­bitor ? Adesea îşi justifică existenţa spunând că, el, copia mecanică a teatrului, din moment ce­ a apărut acesta a devenit inutil, mai ales că în ce priveşte decorul este in­comparabil superior lui. (Sânt oa­meni pentru care teatrul e deco­rul.. ..) De o mie de ori ar fi mai pu­ţin ridicolă maimuţa, dacă ar pre­­tinde ca omul să dispară fiind i­­nutil, deoarece este ea, care aduce cu omul, ba chiar îi şi poate schimonosi unele gesturi, căci, in definitiv şi maimuţa şi omul sânt fiinţe vii şi la urma urmei s’ar putea face o substituire ; ...dar cum ar putea o umbră vorbitoare să înlocuiască pe un om în cama şi oase, aceasta mintea mea da om normal refuză să conceapă. Pentru a dovedi, vorba domnu­lui Suchianu „nulitatea absolută* a filmului vorbitor, voi face doar câteva observaţii foarte simple. Mă rog, ce aude spectatorul la un film vorbitor ? — Cu o uşoa­ră amplificaţie — e drept — iată ce aude : dacă un actor închide o uşă, o lovitură de tun ; dacă rupe plicul unei scrisori, o mitra­lieră ce şi-a deschis focul ; dacă e plicul prea parfumat şi strănută, un vraf de farfurii scăpat de o servitoare toantă ; dacă vorbeşte, o grohaială de mistreţi ; iar dacă îşi sărută iubita, un scârţâit de osie, neunsă. Vai de urechile lui! Aici şi’n faţa soacrei, mult îl doare că nu-i surd . Se poate însă obiecta că n’avem răbdare, căci filmul vorbitor e abia la începutul vieţii, e copil şi că treptat se va perfecţiona până ne va reda ai­doma vorbirea cu toate nuan­ţele ei. Ce era patefonul, acum nu mai mult de zeii ani şi ce este astăzi ! Este adevărat. Se pune acum întrebarea : cînd tehnica filmului vorbitor va ajun­ge la maximum de perfecţionare, va putea oare înlocui teatrul ? Nu. Pentru simplu motiv că o piesă reprezintată e artă, dar fil­mată nu mai e artă, e o copie a artei. Astfel, forţat de natura su­biectului, trebui să aduc în dis­cuţie o ideie, care nu mai e nici (Continuarea în pagina ii-a) uContinuarea at pag. m­­a.

Next