Opinia, iulie 1931 (Anul 27, nr. 7246-7272)
1931-07-22 / nr. 7264
ANUL XXVII No. 72843 LEI EXEMPLARUL ABONAM ZIAR POLITIC COTIDIAN Lei 10^° teî»t'9S' MERCURI 22 IULIE 1931 A N U N C I U R I se primesc la toate AGENŢIILE DE PUBLICITATE şi la ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada Lăpuşneanu 371 Redacţia 391 Telefoane : ! Administraţia 394 Serviciul de noapte 367 ABSOLVENŢI pâră plasament AI SEMINARIILOR ŞI ŞCOLILOR NORMALE NU TREBUESC TOTUŞI ŞTIRBITE VECHILE ŞCOLI ALE IAŞULUI De câţiva ani se observă o mare supra-producţie de aspiranţi la demnitatea de preoţi şi învăţători. Seminariile teologice şi şcolile normale sunt prea multe şi scot absolvenţi prea numeroşi. Prea numeroşi, un raport ca numărul şcolilor primare şi al bisericilor din satele noastre. Insă pentru o ţară înapoiată ca a noastră, unde poporul rural are mereu şi foarte multă nevoe de cultură, grija guvernanţilor ar fi trebuit să se îndrepte neîncetat spre înmulţirea şcolilor primare şi dezvoltarea lor. Cu această popolitică culturală, n’am fi ajuns la pletora de normalişti fără posturi. Dacă însă puterea materială a statului n'a îngăduit crearea numărului necesar de şcoli săteşti, obligaţiunea elementară a guvernanţilor era să vegheze la echilibrul între cerere şi ofertă. Trebuia o desfiinţare chibzuită, atentă şi treptată a şcolilor normale de prisos , o împuţinare progresivă a elevilor în şcolile menţinute. Nu s’a făcut nici acelst lucru. S-au inventat tot soiul de licee, gimnazii, şcoli comerciale, cursuri serale, academii de specialitate etc. etc. Şi în schimb s’a neglijat şcoala primară sătească. Iar daca nu s'au înfiinţat şcoli primare,în schimb au răsărit în toate târguşoarele şcoli normale (de ambe sexe). Se înţelege clar că s’a ajuns la disproporţia enormă între candidaţi şi locurile disponibile în învăţământul primar. Iar politicianii noştri n’au observat disproporţia la timp, ca să ia măsuri lente de remediare. Au observat-o abia atunci cind anomalia a izbucnit haotică şi cînd nu se mai pot lua decit măsuri bruşte. Biată ţară, rău guvernată in toate domeniile !* După o chelfăneală contondentă aplicată normaliştilor pe străzile Capitalei, ministrul instrucţiei s‘a repezit cu un ucaz, ca să rezolve brusc problema, aşa precum Alexandru Machedon s’a repezit cu sabia în nodul Gordian. Se suprimă, fără alegere, toate clasele prime de la şcolile normale şi de la seminariile teologice. Privită din unele puncte de vedere, măsura e discutabilă. Să admitem insă că ar fi un remediu acceptabil, în vremile de sărăcie de astăzi. Trebue privit însă şi în viitor. Vor fi, bineînţeles, păstrate uneri seminarii şi şcoli normale, şi anume, din cele mai vechi şi mai reputate,pentru că vor exista în viitor necesităţi de complectare a clerului şi corpului didactic primar. Vor trebui menţinute cu precădere vechile şi glorioasele şcoli normale (de băeţi şi fete) din Iaşi, precum şi seminarul „Veniamin”. Şi atunci pentru ce să se suprime cl. I şi la aceste şcoli ? Sânt presărate în toată ţara şcoli similare care—la nevoe—pot fi desfiinţate. Nu poate fi însă îngăduit să se ştirbească şcoli foarte vechi şi solide ale Iaşului cultural. Nu este indispensabilă această măsură, brutal-antieşană, la care se pretează fostul şcolar ieşan, moldovanul IV. Iorga Iaşul cultural trebue să se împotrivească. .. TRATATUL jCO MERCIA L ROMÂNO-GERMAN RĂMÂNE DEFINITIV ÎNCHEIAT Zvonurile contrare din Bucureşti, sunt dezminţite de la Berlin (Corespondenţa specială a „Opiniei“) Berlin, 18 Iulie 1931 In „Opinia* s'a publicat ştirea din Bucureşti că Germania nu va ratifica convenţia comercială cu România, şi că o notă diplomatică germană va explica refuzul de ratificare prin necesitatea de a trebui să menajeze interesele ţărilor de la care aşteaptă ajutor financiar.* Intr’o convorbire avută cu o personalitate din anturajul guvernului german îmi confirma din sorgintă absolut sigură, că această ştire din Bucureşti e fantezistă. Cercurile diplomatice din Capitala României, cari au răspândit acest zvon, sânt în mare eroare. Guvernul din Berlin nu s’a gândit de loc să nu ratifice această convenţie. Din contra, la deschiderea sesiunei de toamnă a Reichstagului, între primele proecte de legi înscrise în ordinea de zi e tocmai ratificarea convenţiei cu România, şi guvernul german are speranţă că acest proect de lege va fi votat cu mare majoritate . Nu numai interesele mari ale agriculturei române sânt în joc, dar şi industria germană aşteaptă cu mare nerăbdare debuşeul României mari, pentru multiplele mărfuri care se vor desface pe piaţa românească. Cu încheierea tratatului de comerţ între România şi Germania, s-a realizat un mare progres pe terenul relaţiilor comerciale între ambele ţări. Şeful delegaţiei române d. inginer Cezar Popescu, şi şeful delegaţiei germane d. Ministerial-Director Posse sânt convinşi că acest tratat de comerţ, după negocieri atât de îndelungate, va da, pentru ambele ţări, rezultate mari şi va uşura condiţiunele pentru plasarea mărfurilor. Atât Camera de Comerţ Germano Română din Berlin cât şi Legaţiunea românească de aice şi ataşatul Comercial, d. maior V. Geormaneanu, n'au nici o cunoştiinţă despre o abandonare a convenţiei cu România, şi au fost foarte surprinşi să audă o asemenea ştire tendenţioasă şi foarte dăunătoare intereselor româneşti economice şi comerciale. 5. Zoldester Lupta pentru limba internaţională între „engleză“ şi „esperanto“ In Suedia s'a redeschis din nou discuţia dacă limba Esperanto, sau limba engleză trebue să fie limba universală. Cei care susţin limba engleză, afirmă că ea este limba oficială a 500 milioane locuitori şi e vorbită efectiv de 200 milioane oameni. Pe când „esperanto“ abea e cunoscută de un milion oameni. Susţinătorii limbei esperanto ripostează însă că engleza nu va putea deveni niciodată o limbă universală, din cauza rivalităţilor naţionale. Şi francezii şi germanii ar vrea să-şi impue limba lor, în timp ce esperanto împacă pe toată lumea. E probabil că în toamnă se va organiza la Stockholm un congres parlamentar internaţional, cu care prilej se va stabili limba universală. Aceasta va fi introdusă obligator în toate licerele din lume, chiar din prima clasă. In pag. IV IMPORTANŢA HOTĂRÂTOARE a conferinței din Londra Un plan de 5 ani pentru pacificarea Europei Pentru menţinerea păcii in Europa ) Cancelarul german di Brüning şi d-nul Curtius, ministru de externe al Reichului, plecând spre Londra, la conferinţa care tinde să amelioreze criza financiară din Germania, şi totodată să asigure pacea Europei. Asupra conferinţei din Londra sunt aţintite astăzi privirile lumii întregi. ni N T O A 1 A r UM E A Pe cine nu-1 Iași să moară... —Jeanette Saunier a fost pe vremuri o subretă mult aplaudată a teatrelor bulevardiere din Paris. Directorii de teatre se concurau în a-i oferi contracte, iar inimele tuturor parisienilor erau — ca să zic așa — la picioarele ei. Dar vremea a trecut şi cu dânsa, frumuseţea şi succesul Jeanette. Părăsită şi uitată de acei care o adorau, ea a hotărât să se sinucidă. Intr'o seară, a scris mai multe scrisori de despărţire către prietenele ei şi ducându-se pe malul Senei, s'a aruncat în apă. întâmplarea a vrut ca tocmai atunci să treacă pe acolo un tânăr care, văzând actul desperat al Jeanettei, a intrat în apă şi a salvat-o. Care nu i-a fost însă mirarea, când peste câteva zile salvatorul a fost înştiinţat că Jeanette l-a dat în judecata. Ea susţine că salvându-i-se viaţa a fost compromisă, iar prietenele care au primit scrisoarea de despărţire, îşi bat joc de ea. Jeanette Saunier s’a constituit parte civilă cu 100.000 franci (650.000 lei). Rămâne de văzut ce va spune justiţia. Zicătoarea veche: „pe cine nu-1 laşi să moară, nu te lasă să trăeşti". Cel mai bătrân arbore — La muzeul din New-York s'a expus zilele acestea un trunchi de copac. Diametrul discului este de 9 metri, înălţimea copacului era de 88 metri şi greutatea lui de 48.000 kgr. După inelele de pe discul tulpinei s’a socotit că arboarele este în vrâstă de 2508 ani. Cu alte cuvinte copacul s'a născut în anul 577 înainte de Hristos. Patria uriaşului pom este California. Botaniştii americani afirmă că e vorba de cel mai vechiu copac din câte se cunosc până acum. Un client primejdios — Un restaurator din Montreal (Canada) pusese în vitrină următorul anunţ de reclamă: „pentru 60 cenţi, puteţi mânca tot ce vreţi“. Negustorul socotise că masa unui om normal nu poate întrece suma de 60 cenţi (vreo 90 lei). Iată însă că, într-o zi, a intrat in restaurant un coşcogeamite om, trecut cu mult de 100 kgr. Clientul s’a pus la masă şi a consumat: 4 cocktaiuri cu fructe; 8 cotlete de viţel cu cartofi ; 8 ceaiuri la ghiaţă ; 5 mere prăjite, cu sos de zahar; 5 porţii de jambon ; 2 rosbituri (friptură la ţiglă) ; 2 porţii salată de roşii; 6 creme la ghiaţă. In total 40 porţii.. .pentru 60 cenţi ! Negustorul a trebuit să scoată anunţul cu pricina , căci asemenea clienți îl duceau repede la fali ment.* Implinindu-se 90 de ani de când a luat fiinţă în Iaşi „Şcoala Superioară de Arte şi Meserii“ ,sau „şcoala technică“ cum îi spunem noi, ieşenii, toate instituţiunile şcolare similare locale, au hotărît să serbeze în mod deosebit această impresionantă aniversare a colegei lor mai mari. In acest scop, au luat decizia ca în locul obişnuitei expoziţii anuale, ce fiecare o organizează separat, să se strângă acum cu toatele în vastele clădiri din Sărărie, unde funcţionează atât de activ instituţia jubilară. Concomitent cu această festivitate având loc—tot în Iaşi. Congresul asociaţiei maiştrilor de la toate şcolile de meserii din ţară (sau profesionale, cum i se spune în stil oficial) demonstraţiunea roadelor ce dau şcolile din Iaşi, a luat un caracter şi mai impozant, fiecare din ele făcând în ultimul an un efort şi mai evident, toi mai având în vedere prilejul acesta cu totul neobişnuit Dar oare câţi din ieşenii noştri cunosc mai de aproape (adică au vizitat-o măcar odată) vasta şi moderna instituţie : „Şcoala technică“ ? Sau altfel: câţi sunt aceia care n'au călcat încă niciodată pragul acestei şcoli*) ? E firesc deci, să treci de la uimirea primelor clipe la entuziasm, când începi să vezi, să priveşti mereu şi să admiri neîntrerupt, atâtea lucruri minunate, roade ale unei continue şi îndărătnice activităţi, care a dat putinţă atât meşterilor cât şi învăţăceilor să meargă din progres în progres, ţinând pasul în acelaş tempo cu evoluţia meseriilor, a artelor aplicate şi a gustului din întreaga lume civii-1) Printre aceştia din urmă ne numărăm şi noi. Mărturisirea presupune pocăinţă, zată. Iar alături de acestea să dezvolte şi reînvierea stilului românesc, care se afirmă pe zi ce trece tot mai mult nu numai într-o singură direcţie, ci cu aceiaşi intensitate atât în industriile casnice (ţesături şi broderii,) dar şi in lucrarea lemnului, a ferului şi a multor metale de preţ. Din totdeauna „şcoala technică“ —după cum îi spune şi numele, a excelat în ramurile metalului şi a lemnului. Instrumente de precizie, alămuri muzicale, maşini, mobile, obiecte turnate in metal etc. au fost cu deosebită migăreală şi acurateţa executate în atelierele şcolii, iar acum, când le le vezi pe toate reunite sistematic şi expuse cât mai ochios mulţimei, (enormei mulţimi ce se îngrămădea Duminică după masă) te întrebi, cum de n’a ajuns încă şcoala să aibă o expoziţie permajnentă, în centrul oraşului—la fel cum am văzut prin străinătate, pentru ca nu numai localnicii să poată căpăta o ideie fugară, la o ocazie festivă, ci tot iisul care se abate pe la Iaşi să poată uşor să se oprească şi la acest exponent al muncii şi al disciplinei în lucru, ce există şi trăeşte în Iaşi, de aproape un secol? Natural, că n'o să înşirăm tot ce-am văzut acolo. Ar trebui scrisă atunci o carte, o voluminoasă monografie şi încă, chiar aceasta, s’o îngroşăm cu nenumărate reproduceri din culori, ale minunatelor creaţiuni ieşite din manele tinere ale învăţăceilor, conduse da expertele şi talentatele mâni ale meşterilor. Noi ne mulţumim numai să evocăm câteva din icoanele puternic întipărite, plecând dela nespus de strălucitoarele birouri—cu anexele lor, până la voiosul tren în looping—jucărie pentru copil, îngrijirea execuţiei este atât da izbitoare, încât fără sa vrei ajungi la concluzia, că nici un atelier, bazat numai pe câştig, nu e in stare să ducă perfecţiunea la superlativul acesta. Motivul e lesne de înţeles : nu rentează. Aici însă acesta nu contează. Dimpotrivă. Deprinzând ucenicii să nu lase lucrul din mână decât după ce a căpătat forma ce irizează idealul, această deprindere îi intră în sânge, se preface în disciplină inalterabilă, chiar când greutăţile vieţei şi a concurenţei obligă pe executant la unele concesiuni. Să poată meşterul să spună mai târziu : „Regret că nu pot executa decât Câteva impresii de WRATISLAVIUS EXPOZIŢIA ŞCOALELOR PROFESIONALE LA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII DIN STR. SÂRABIEI Sistem de înfrumuseţare. — Cucloanele moderne vor să fie cât mai svelte şi să aibe pielea cât mai fragedă. Metodele întrebuinţate pentru acest scop, în institutele de frumuseţe din toată lumea, s’au dovedit însă a fi ineficace. Se obţine într’adevăr o oarecare frăgezime a pielei, dar aceasta nu poate dura decât foarte puţin. Iată însă că un medic berlinez, dr. Raucher, pretinde să rezolve şi această problemă atât de importantă pentru sexul frumos. Medicul a inventat un soiu de aparat în care este introdus corpul femeiei. Numai capul rămâne afară, înăuntrul aparatului se produce o căldură puternică, ce provoacă o asudare generală. Apoi aratul emană de aburi de diferite gaze. Această operaţie executată de trei ori produce svelteţea corpului, face pielea fragedă şi anihilează ridurile sau o fi iarăşi vorba de un... aparat pentru stors bani, dela cochetele naive ? ! Ministrul american de finanţe e un om foarte bogat D. Mellon ministrul de finanţe al Statelor Unite, pe cât de bine administrează averea ţării sale, tot atâtt de bine o îngrijeşte pe a sa proprie. Ziarele americane arată că d. Mellon se ocupă serios cu jocurile de bursă. In ultimii ani, el şi-a mărit averea graţie fluctuaţiilor Bursei, cu 300 milioane dolari (48 miliarde lei). Dacă ar administra tot atât de bine şi finanţele publice... Injecţiile anti-rabice un remediu contra alcoolismului ? Directorul institutului Pasteur din Cairo (Egipt) a fost sezizat de faptul că numeroşi locuitori dintr-un sat egiptean au venit să li se facă injecţii în contra turbării. Iar ancheta întreprinsă de institutul Pasteur a stabilit că locuitorii în chestie nu fuseseră muşcaţi de nici un animal turbat. Pentru a se lămuri acest caz ciudat, s’au făcut investigaţii. Şi unul din presupuşii pacienţi a povestit că satul acela e plin de alcoolici. Aşa au apucat din bătrâni şi aşa s’au menţinut. Toate încercările de a se lăsa de băutură au fost zadarnice. Odată însă un flăcău a fost muşcat de un câine turbat. Când s’a întors de la institut, cu injecţiile făcute, nu mai putea suferi alcolo. Alţi locuitori l-au imitat. Efectul a fost acelaş. Şi aşa se face că locuitorii vin în număr mare la injecţii pentru a se desbăra de beţie. Cazul provoacă senzaţie în lumea medicală. Nu plecaţi la munte sau la mare până nu v-aţi abonat la ziarul „Opinia". Abonamentul lunar iei 100. (2) Cinematograful şi criza teatrului Originalul şi copia Teatrul şi filmul vorbitor de Traian Gheorghiu profesor Trebuie să facem clar deosebirea că cinematograful (şi cînd zic cinematograf mă gândesc la filmul mut) şi teatrul sânt două lucruri cu totul diferite. Cinematograful este redarea tendinţelor prin imagini, procedând deci ca şi visul; teatrul este redarea artistică a vieţii prin elementul viu, omul, procedând deci ca şi viaţa de toate zilele,adică prin gest, mimică şi grait. Ce rost are atunci filmul vorbitor ? Adesea îşi justifică existenţa spunând că, el, copia mecanică a teatrului, din moment ce a apărut acesta a devenit inutil, mai ales că în ce priveşte decorul este incomparabil superior lui. (Sânt oameni pentru care teatrul e decorul.. ..) De o mie de ori ar fi mai puţin ridicolă maimuţa, dacă ar pretinde ca omul să dispară fiind inutil, deoarece este ea, care aduce cu omul, ba chiar îi şi poate schimonosi unele gesturi, căci, in definitiv şi maimuţa şi omul sânt fiinţe vii şi la urma urmei s’ar putea face o substituire ; ...dar cum ar putea o umbră vorbitoare să înlocuiască pe un om în cama şi oase, aceasta mintea mea da om normal refuză să conceapă. Pentru a dovedi, vorba domnului Suchianu „nulitatea absolută* a filmului vorbitor, voi face doar câteva observaţii foarte simple. Mă rog, ce aude spectatorul la un film vorbitor ? — Cu o uşoară amplificaţie — e drept — iată ce aude : dacă un actor închide o uşă, o lovitură de tun ; dacă rupe plicul unei scrisori, o mitralieră ce şi-a deschis focul ; dacă e plicul prea parfumat şi strănută, un vraf de farfurii scăpat de o servitoare toantă ; dacă vorbeşte, o grohaială de mistreţi ; iar dacă îşi sărută iubita, un scârţâit de osie, neunsă. Vai de urechile lui! Aici şi’n faţa soacrei, mult îl doare că nu-i surd . Se poate însă obiecta că n’avem răbdare, căci filmul vorbitor e abia la începutul vieţii, e copil şi că treptat se va perfecţiona până ne va reda aidoma vorbirea cu toate nuanţele ei. Ce era patefonul, acum nu mai mult de zeii ani şi ce este astăzi ! Este adevărat. Se pune acum întrebarea : cînd tehnica filmului vorbitor va ajunge la maximum de perfecţionare, va putea oare înlocui teatrul ? Nu. Pentru simplu motiv că o piesă reprezintată e artă, dar filmată nu mai e artă, e o copie a artei. Astfel, forţat de natura subiectului, trebui să aduc în discuţie o ideie, care nu mai e nici (Continuarea în pagina ii-a) uContinuarea at pag. ma.