Orizont, 1989 (Anul 40, nr. 1-50 - Anul 1, nr. 1)

1989-09-15 / nr. 37

Proletari­iin toate Urile, nntu­­ va I BIBLIOTECA „ASTRA" SIBIU SAPI AMINAJ SOCTAIPOUI­C $1 LITERAR ARTISTE, EDITAJ 06 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN 19 & К ȘI COMITELUL JUDE­ 6AN 06 CULTURA ȘI EDUCAȚIE SOCIALISTA TIMIȘ NR. 37 (1176) 15 SEPTEMBRIE 1989 • SERIE NOUA, ANUL XL • 8 PAG.. 3 LEI TEZE ȘI IDEI PENTRU CONGRESUL AL XIV-LEA AL PARTIDULUI Noi deschideri ale invățămintului românesc Toate marile epoci din isto­ria omenirii și din evoluția fiecărei țări au fost puternic marcate și, în ultimă analiză, determinate de calitatea oa­menilor, de nivelul pregătirii profesionale, de capacitatea a­­cesto­­ra de a înțelege imperati­vele progresului social. O ast­fel de legitate acționează cu toată forța și în condițiile țării noastre, în etapa actuală impunînd noi exigențe în pre­gătirea tineretului și formarea cadrelor necesare dezvoltării economico-sociale a țării.. Învățămîntul este investit de societatea noastră cu una dintre cele mai importante funcții — pregătirea și per­fecționarea forței de muncă în concordanță cu cele mai înalte cuceriri ale științei și tehnicii contemporane Așa cum sublinia secretarul gene­ral al partidului, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU: „tre­buie să asigurăm reciclarea și ridicarea continuă a gradului de calificare profesională și tehnică a oamenilor muncii. Să acționăm în așa fel incit întregul tineret să aibă o pre­gătire multilaterală, să poată trece ușor, în raport cu ce­rințele dezvoltării economic­­sociale, de la o activitate la alta“. Integrarea invățămintului cu cercetarea și producția de bu­nuri materiale­­ și spirituale apare ca o necesitate cores­punzătoare noii etape de dez­voltare a societății noastre, justificată de progresul cu­noașterii științifice și tehnice contemporane. Pe lângă cunos­cuta tendință a științei de a se ramifica în discipline din ce în ce mai specializate, se manifestă și tendința preg­nantă de sinteză interdiscipli­nară care caută să armonizeze obiectivele generale ale socie­tății contemporane cu cele ale lumii științifice. De aici, im­perativul pregătirii specialis­tului cu orizont larg, capabil să­­ se „miște“ în mai multe­ domenii și să le stăpînească. Realizarea unor asemenea sarcini presupune, cu necesi­tate, asigurarea unor rapor­turi armonioase între progre­sul științei, dezvoltarea învă­­țămîntului, direcțiile construc­ției­ social-economice prefigu­rate în proiectul de directive al celui de al XIV-lea Con­gres și „lumea profesiilor“. Tineretul este, prin exce­lență, purtătorul noilor valori. De modul în care sînt pregă­tiți tinerii depind nu numai realizările din viitorul apro­piat, ci și cele din viitorul­­ mai îndepărtat, iar învăță­­mîntul, ca factor de bază al dezvoltării social-economice și culturale trebuie să asigure acea pregătire profesională a tineretului care anticipează viitorul construcției sociale. Pentru aceasta este necesar să se ajungă la o corespon­dență cît mai strînsă între di­recțiile planificate ale dezvol­tării generale și calificările profesionale conferite de învă­­țămînt. Perioada ultimelor decenii se distinge și printr-o dinami­că remarcabilă a dezvoltării învățămîntului în țara noas­tră. Este perioada în care în­vățarea cognitivă s-a îmbinat strâns cu cercetarea și pro­ducția, ceea ce a oferit posi­bilități multiple de asimilare a unor cunoștințe avansate, dar și de explorare a noi uni­versuri și de aplicare efectivă a cunoștințelor tehnice și ști­ințifice. Totodată este perioa­da caracterizată printr-o ve­ritabilă „explozie“ a efective­lor școlare, datorită creșterii obligativității duratei de șco­larizare, a sporirii numărului de tin­eri care au frecventat liceul și cursurile învățămîn­­tului superior. „Exploziei“ e­­fectivelor școlare i-a cores­puns și o așa numită revolu­ție a speranțelor, concretizată în așteptări și realizări din ce în ce mai înalte ale învă­­țămintului. Orientarea tineri­lor, în proporție de­ 92%, către licee de specialitate și școli profesionale asigură condițiile necesare de profesionalizare sau preprofesionalizare strict necesare pentru majoritatea absolvenților învățămîntului de 12 ani, care se vor îndrep­ta spre meserii și profesiuni practice din diferite ramuri ale economiei naționale. Tot­odată, prin dezvoltarea învă­­țămîntului superior se asigură un număr important de spe­cialiști necesar tuturor ramu­rilor producției materiale și activităților social-culturale. Problema nu constă numai în pregătirea unui număr de oameni ai muncii pentru di­ferite ramuri și specialități, ci de a-i forma în deplină concordanță cu cerințele ac­tuale și, mai cu seamă, cu cele de perspectivă, ale pro­gresului multilateral al pa­triei, în pas cu cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii. Aceasta înseamnă că precum­pănitoare urmează să fie nu viziunea strict cantitativă, ci latura calitativă, specifică în condițiile dezvoltării­­ de tip intensiv,­ tuturor domeniilor de activitate. In concepția tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, noua revoluție în nivelul de forma­re a cadrelor, a specialiștilor se referă nu numai la înalta pregătire profesională și teh­nică a acestora, ci și la di­mensiunea umanist revoluțio­nară a formării lor. Ambele aspecte sînt legate indisolubil între ele și nu pot fi aborda­te eficient decît în strînsa lor condiționare reciprocă, în concepția partidului nos­tru, educația socialistă trebuie să cuprindă omul, în toate de­terminările sale. Ea urmează, deci, să fie multilaterală, con­tribuind la formarea unei gîn­­diri științifice înaintate, crea­toare, tehnico-inginerești, eco­logice, economice, filozofice, politice. O asemenea educație contribuie la formarea unei personalități autonome, stă­­pînă pe sine, care călăuzește omul spre moralitate, spre conștiința responsabilității fa­ță de interesele generale ale poporului, ale patriei noastre socialiste. Aceasta înseamnă o preocupare permanentă pen­tru cultivarea sentimentului patriotic, a grijii față de avu­tul obștesc, a întăririi ordinei și disciplinei. Noul an de învățâmînt se deschide sub auspiciile pre­gătirilor pe care le face în­treaga țară, întreaga națiune, pentru a întîmpina cu suc­cese deosebite cel de al XIV- lea Congres al P.C.R. Slujito­rii școlii românești sînt hotâ­­rîți să-și amplifice eforturile pentru a forma noi generații de tineri cu o înaltă compe­tență profesională, capabili să-și dedice întreaga activi­tate înfloririi patriei noastre dragi, bunăstării poporului și înfăptuirii civilizației socia­liste. Conf. dr. Elisabeta IELI Facultatea de electrotehnică din Timișoara (Foto : Gh. Isopescu) Institutul Atunci cînd, cu mai bine de o sută de ani înainte, spre sfîrșitul veacului trecut, re­porterii locali, cronicarii ne­numiți ai orașului consemnau premieră tehnică după pre­mieră tehnică, nimeni nu avea cum să descopere viitorul. Cînd, deci, hîrtiile înregistrau conștiincioase ,izbînzile creati­vității științifice și tehnice a vechilor timișoreni (privitoa­re, de pildă, la iluminatul pu­blic, la circulația tramvaielor fără cai, la construirea unei turbine și a unei centrale e­­lectrice, la in­ttroducerea tele­fonului, cinematografului, la construcția de imobile, dru­muri și poduri, la sistemele de îndiguire și canalizare), toți vedeau limpede, în acel prezent, că vocația acestor locuri părea a fi un spirit teh­nic aparte, ordonat, eficient, bine ancorat în practică. Ni­meni, însă, nu putea ghici vi­itoarele trasee ale acestei pre­dispoziții. Nici măcar după repetatele cereri (la sfîrșitul veacului al XIX-lea și începu­tul celui de-al XX-lea) ale bănățenilor de a se înființa aici o Școală politehnică, des­tinul viitorului Institut nu putea fi întrezărit. Abia în 1920, după Marea Unire, cu­vintele lui Traian Lalescu a­veau să prindă viață. El visa aici, la Timișoara, o universi­tate cu facultăți tehnice și umanistice, în stare să răs­pundă „dorinței arzătoare de cultură a unei populații care și-a arătat întotdeauna min­tea deschisă năzuințelor ome­nirii spre frumos, spre bine și spre adevăr“. în zecile de memorii adresate oficialități­lor se milita cu ardoare pen­tru o idee-pivot : necesitatea dezvoltării, unei intelectuali­tăți tehnice românești, capa­bile să genereze știință și cul­tură deopotrivă, să se consti­tuie intr-un focar de iradiere a spiritualității naționale în această parte de țară. Și acum aproape 70 de ani, la 15 no­iembrie 1920, se aprobă în­ființarea unei Școli politehni­ce în Banat. Timișoara devi­ne, prin acel sîmbure de în­­vățămînt superior românesc, Civitas academica. Cînd au fost construite și înzestrate primele laboratoare, săli de curs, dormitoare, nimeni nu avea cum să întrezărească an­vergura de peste decenii ceea ce se va numi Institutul a politehnic „Traian Vuia“. Poate deloc întîmplător, a­­tenția reporterului pornit să descifreze biografia învăță­­mîntului superior timișorean în deceniile construcției socia­liste, se va opri chiar azi, 15 Mihai MARCU (Continuare in pag. 3) Politehnic Vuia” -„Traian creativitate și eficiență CTITORIILE PREZENTULUI

Next